“Vai de parintii care nu asculta de … copii!” - de Ionica Grigorescu

Fara indoiala ca arata bine. Freza il caracteriza ca fiind un tip modern. Avea parul lung ceea ce pana la urma l-a “ajutat” sa moara. Putini baieti isi puteau masura capacitatile cu el. Era de neintrecut. Avea un vocabular elevat. De fapt, era si normal. Facea parte dintr-o vita nobila. Era fiu de imparat. Printre altele avea si o sora frumoasa. Era atat de frumoasa incat chiar si unul din fratii lui nu a putut sa nu o pofteasca si pana la urma s-o aiba. Pacat de el. Asta i-a adus moartea.

Cu toate ca tipul inteligent si aratos era de vita imparateasca,avea prietenii lui. De fapt, cand ai de toate ti-s prieteni si cei pe care nu i-ai cunoscut niciodata. Nu se plangea de viata pe care o ducea, fiul de imparat, dar totusi avea o problema … imparatul. David era un obstacol de netrecut, iar Absalom era gata, gata sa moara de ciuda. Incerca sa verifice toate metodele posibile pentru a-l face pe “batranu” sa nu-i mai stea in cale. A inceput sa ia hotarari de unul singur, evitand sa-i ceara un sfat “inapoiatului”. Era ovationat de cei ce-l inconjurau: “Bravo bazatule! Ce i-ai facut-o lu’ tat-tu … !!! Ai vazut ce fata o scos!!!”

Odata insa, in timp ce isi odihnea trupul de “gafele voite” pe care le facuse de-a lungul intregii zile, mintea ingusta a printului nostru nastea “o idee formidabila.” Gandindu-se, el isi spunea: “Cum ar fi sa ajung imparat? Asa-i ca suna promitator … Absalom imparat !?”. Iar materia lui cenusie, care ce-i drept nu era prea multa, l-a dus pana acolo incat se vedea cu sceptrul in mana si cununa pe cap. Era visator saracu Absalom, credea ca are calitatile unui imparat. Si cu toate ca numele lui inseamna “tatal pacii” el a inceput o lupta de-adevaratelea cu cel care-l crescuse, cu tatal sau.

A trebuit sa fuga “batranul” dinaintea lui si astfel, Absalom a avut un timp, putin ce-i drept, sa se joace cu podoabele imparatesti. N-a durat mult joaca deoarece ramurile incurcate ale unui stejar si cele trei sageti din mana lui Ioab, au zadarnicit planurile copilului imatur si neastamparat. A murit fara sa isi vada implinirea visului. Si nici macar nu a murit ca un fiu de imparat, ci ca un talhar la drumul mare. Pacat ca numai asa a putut sa-si dea seama ca expresia este de fapt invers: “ Vai de copiii care nu asculta de parinti”.

Oare chiar e nevoie sa murim pentru a intelege ca parintii nostri trebuie sa aiba parte de tot respectul nostru? Daca suntem mai inteligenti ca ei nu inseamna ca suntem si mai intelepti. Ce folos sa ducem razboaie pentru a-i convinge de ceea ce de fapt “nu suntem capabili”? O discutie intre David si Absalom ar fi rezolvat situatia altfel decat sagetile lui Ioab. De aici si expresia: “Vai de parintii si copiii care nu au o comunicare eficienta”.
Prelare din blogul Muntele Sionului