Fiu' mamii

Mai am puţin până în sat. Autobuzul o să treacă de valea asta şi apoi vine troiţa de la intrarea din sat. Casa noastră e pe deal. În capătul străzii, unde este şi biserica. Nu mai am veşti de la ai mei de ceva vreme...Îmi amintesc de mama, care îmi punea în geanta pe care o legam cu sfoară, ca să nu se dezlege de cât de plină era, tot ce era mai bun... Ba chiar tot ce agonisiseră ei de multă vreme. „Las' că noi mai găsim ceva pe aici! Eu cu taică-tu luăm o buca' de ceapă cu brânză, şi-om trece noi peste iarnă!“ De-abia aştept să ajung acasă. Să simt focul cum dogoreşte în sobă şi laviţa cea tare, cu pătura de lână care te îmbie la somn...Acum vom trece pe lângă strada în capătul căreia se află casa mea. Când trece autobuzul pe aici, poţi să vezi casa mea, dacă te concentrezi foarte bine. De fapt, ai putea zări doar un colţ al casei din chirpici... Copiii sunt pe stradă, se dau cu sania... Îmi amintesc de sania pe care am construit-o cu Vasile şi cu Sima; tata ne-a ajutat în atelierul lui să facem o sanie mare. Mai mare ca a lui Gabi. În sania noastră au încăput şi zece oameni mari, puteai să-i pui un cal, ba chiar şi doi, şi puteai să te plimbi lejer pe deal şi prin pădure. Am ajuns. Aerul rece îmi taie răsuflarea. Am crezut că era frig în maşină, dar afară e groaznic de frig. Picioarele îmi sunt amorţite. Genţile sunt aproape goale, în mapă am doar câteva cursuri de după sesiunea asta... Sunt cursuri bune, poate că o să mai am nevoie de ele, aşa că le-am adus acasă, să le pun în coşul pe care mi l-a făcut Unchiu' Ganea. E bun meseriaş, i-am spus că amnevoie de un coş ca o ladă, să-mi pun câteva lucruri în el. Mi l-a făcut îndată. Are o meteahnă unchiul ăsta Ganea, bea mult. Mai tot timpul îl găseşti beat. De fapt, nici nu mai poate să lucreze fără să nu bea ceva. Nu mai poate să iasă pe uliţă fără să bea ceva. Căsuţa mea... Ai mei sunt acasă. Mi-e dor de mângâierea mamei, să stau cu capul în poala ei şi să mă mângâie –uite aici– pe creştet. Aş adormi în mângâierea ei. De fapt, i-am spus că aş împacheta mâna ei care mă mângâie şi aş lua-o cu mine în cămin... pentru momentele dificile. Poate după o ceartă cu colegii de cameră sau după eşecul de la examenul de alaltăieri sau după despărţirea de Mona... Mama era, probabil, plecată. Tata era cu unchiul Ganea în bucătărie, la un pahar. Cred că beau încă de dimineaţă. Altfel nu erau ei aşa veseli la ora prânzului.Tata s-a bucurat că am venit. A început să plângă şi m-a strâns mai tare ca de obicei în braţe... „S-a dus!“ Şi a mai îngăimat ceva ce nu am înţeles prea bine... „A fost repede... am dus-o la spital şi a doua zi a făcut febră mare şi a murit de dimineaţă...“ A murit? Cine? Tata bodogănea cu capul pe masă şi plângea. Se pare că ochii lui roşii nu erau doar din pricina băuturii, ci din cauza plânsului... Nu, nu puteam să aud în acele momente. Nu, nu puteam înţelege că mama murise. A treia zi după ce eu plecasem spre facultate. A avut grijă de mine... A stat la căpătâiul meu mai bine de cinci zile. Cu o săptămână înainte de plecare făcusem pneumonie, am avut febră mare şi mama mi-a pus prişniţe pe frunte. A fostobosită, dar şi îngrijorată pentru mine. S-a bucurat aşa de mult că m-a pus pe picioare şi că am putut să mă duc la facultate la timp. Nu, nu am ştiut că aceeaşi boală urma să o doboare... Tata mi-a spus că a murit împăcată cu sine, cu oamenii şi cu Dumnezeu. Era bucuroasă că eu sunt sănătos şi sunt primul student din neamul ei. A fost tare mândră de asta... Tata nu mi-a trimis telegramă pentru că mama i-a spus de cu seară, înainte de a muri: „Culaie, dacă o fi să mor, să nu necăjeşti băiatul, să-l laşi să înveţe liniştit, că-i prima lui sesiune!“

Preluat din Fituica.ro