Când părinţii trăiesc prin copiii lor

„Dacă mă faci de râs, aşa îţi trag o mamă de bătaie…”, „ce spune acum lumea despre mine mă? Nu ţi-e ruşine? Ne distrugi. Nu ţi-e milă de noi?” Sunt afirmaţii pe care le-aţi auzit şi voi, nu doar eu. Fie că le-aţi auzit de la părinţii voştri, fie că le-aţi rostit copiilor voştri sau pur şi simplu le-aţi auzit la prieteni care discutau cu copiii lor. Da, intenţionez să scriu despre părinţi care trăiesc prin copiii lor.Ştiu că e greu un asemenea subiect, pentru că e considerată lipsă de bun simţ să vorbeşti sau să scrii ceva „sensibil” despre părinţi, dar îmi asum riscul acesta pentru că intenţia mea nu este deloc să fiu judecător sau critic, ci doresc să atragă atenţia celor care sunt părinţi asupra unui pericol destul de mare, acela de a confisca viaţa copiilor lor. Deci din start vă spun că nu doresc să critic ceva ci să semnalez nişte realităţi faţă de care fiecare trebuie să se poziţioneze după cum Dumnezeu îl va lumina.Marea majoritate a persoanelor din biserici pretind că „copiii sunt un dar de la Domnul”. Asta uneori e o teorie doar, pentru că în realitate ştiu persoane care nu-şi doreau atunci un copil, nu era în planurile lor, dar dacă tot a venit… „e un dar de la Domnul”. Alţii, chiar şi-au dorit copilul s-au rugat şi l-au aşteptat şi atunci a fost primit într-adevăr ca pe un dar. Problema cu marea majoritate dintre noi, este că facem din dar, o proprietate, un drept al nostru. Când e vorba de o maşină primită cadou e oarecum de înţeles, când e vorba de o cămaşă e iar de înţeles, dar când vine vorba de un om, nu mai este de înţeles. Ceea ce primim de la Dumnezeu, nu devine proprietatea noastră, ci ne este încredinţat spre administrare. Aici intră darurile spirituale, resursele financiare şi materiale, copiii, partenerul de viaţă şi viaţa însăşi. Adică „darul de la Domnul” va trebui „folosit” în condiţiile impuse de Domnul, pentru că nu devine proprietatea noastră, ci rămâne proprietatea Lui.
Continuare: AICI

Cîteva sfaturi despre creşterea copiilor din partea unui tată nereuşit

Nu sînt un tată bun! Nu prea am avut de unde învăţa. Mama a rămas văduvă la 27 de ani şi nu s-a mai căsătorit. N-am văzut cum trebuie să se poarte un tată faţă de copii, dar am avut fraţi duhovniceşti care s-au ocupat de mine, am văzut mamă, şi am avut har din partea lui Dumnezeu cu o soţie care a crescut într-o casă de 10 copii. A doua din 10. Aspră. Pe lîngă această binecuvîntare unchiul meu, ajuns acum la 92 de ani mi-a fost un fel de înlocuitor de tată în anumite privinţe. Mi-a fost mentor atunci cînd aveam mai multă nevoie de un sfat bun.

Astăzi avem binecuvîntare de copil în biserica noastră. Prea multe nu pot sfătui pentru că eu însumi mai trebuie să învăţ, dar din toţi aceşti ani în care s-au ridicat lîngă noi Neriah  (20) şi Naum (15) am primit cîte ceva şi poate că mi-aş dori ca Dumnezeu să ne mai dea ocazia să o luăm de la capăt acum, după 20 de ani de la naşterea primului copil, dacă nu cu ai noştri, măcar ca bunici.

Iată cîteva gînduri, primiţi-le cu acel complex cerut de situaţie:

1. Iubiţi-vă copiii! Nu-i comparaţi cu alţii (nu sînt vehicolele voastre spre mîndrie), nu-i învinovăţiţi pentru cele ce tot voi le-aţi dat. GEnetica şi-a făcut lucrarea şi Dumnezeu este drept, ne creştem pe noi înşine în oglindă. Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul şi… iată, de ce nu, suferă totul. Acoperiţi ce nu se mai poate schimba şi repara, nădăjduiţi în harul Lui, credeţi în puterea Lui de a naşte din nou şi suferiţi ce este de suferit.

2. Semănaţi-le de mici în inimă Cuvîntul. S-ar putea să se depărteze de Cale, dar …. Cuvîntul Lui nu se va întoarce înapoi fără rod şi apoi Proverbele lui Solomon ne învaţă că trebuie să îi învăţăm pe ai noştri copii de mici calea de urmat. Măcar vor şti la ce să se întoarcă, atunci cînd vor da de roşcove.

Nu vorbiţi de rău biserica în faţa lor. Spun tot aici la “punctul de întoarcere”. Dacă le bîrfiţi Mireasa Domnului şi o urîţiţi în ochii lor, la cine şi cum se vor mai întoarce spre cea urîcioasă pentru voi? Biserica să vă fie scumpă, dragă, cum Îi este Domnului. Dacă îi mulţumesc pentru ceva acum lui Dumnezeu este că le-a pus dragoste copiilor noştri pentru biserica din Aleşd. Este pedeapsă să îi lăsăm acasă. Aici le sînt prietenii, fraţii, surorile, toţi cei dragi.

3. Nu strigaţi şi nu vă enervaţi cu niciun chip. Am crezut uneori că decibelii poartă rost de argumente. Nu! Nu-i întărîtaţi la mînie pe copiii voştri, ne învaţă Apostolul în Efeseni. Copiii la care s-a strigat vor deveni taţi care vor striga, soţi care vor striga, soţii isterice, care vor urla pentru a obţine ceea ce doresc.

4. Arătaţi-le totul prin exemplu. Tot timpul faptele voastre vor fi mai vocale decît vorbele voastre.Nu faceţi ce nu doriţi să facă, faceţi ce aţi dori să plataţi ca obiceiuri şi rit de viaţă în ei.

5. Petreceţi timp cu ei. Dacă regret ceva acum este perioada lungă în care am scris un doctorat care nu se mai termina. Am pierdut ani de nopţi (nu de zile), ani de nopţi în faţa calculatorului în dauna timpului cu darurile Domnului, copiii. Nu este nimic mai important, nici măcar copiii altora. Copiii voştri sînt primii voştri ucenici. Ei ne vor legitima scaunul de învăţătură pentru copiii altora.

6. Nu le daţi copiilor tot ce cer. Nu-i slujiţi pînă la dizolvarea de sine. Vom creşte copii handicapaţi de caracter, dacă le oferim tot ceea ce cer. Nimeni nu le va mai da vreodată tot ce cer şi nimeni nu va acţiona în locul lor. Îi programăm pentru probleme serioase în căsnicie şi le pregătim un calvar ginerilor şi nurorilor noastre, dacă le vom transmite odraslelor noastre faptul că tot timpul va veni cineva în urma lor să spele, să cureţe, să şteargă sau…. cum că atunci cînd ei strigă, totul se rezolvă.

7. Dacă Dumnezeu ne-ar mai da un copil acum, nu l-aş mai da la şcoală. Full stop!

8. Dacă Dumnezeu ar îngădui să mai avem un copil acum, am face la fel ca în cazul primilor doi, Natalia ar sta acasă. Copiii merită o mamă întreagă, nu o mamă second hand. Vă amintiţi? Nu trebuie să le dăm totul! De ce să alergăm pentru două salarii pe care le vom împrăştia pe bone şi drumuri în stînga şi în dreapta? Copiii nu trebuie crescuţi de bunici. Bunicii şi-au făcut datoria cu voi.Vă temeţi de sărăcie? Fiecare copil vine cu o pîine sub braţ, aşa ne-au învăţat bătrînii. Ce am fi avut acum, dacă lucra şi Natalia? Poate că eram mutaţi la o casă şi am fi avut două maşini, nu una, dar am fi avut doi copii crescuţi cu cheia de gît.

9. Nu negociaţi mersul la biserică şi învăţaţi-i pe copii să stea în sanctuar, nu în anexe. Plînsul de copil este emoţie pentru predicator, dar binecuvîntare pentru biserică. Înduraţi copiii la programe. Învăţaţi-i cîntarea şi rugăciunea, postul, lectura sfîntă. Acestea oricine le poate face, fără diplome în teologie. Nu există motiv pentru care un copil să stea acasă şi să nu vină la slujbe în afară de boală gravă.

10. Povestiţi-le minunile Domnului, tot ce-a făcut Domnul pentru voi şi prin Scripturi. Vezi Psalmul 78. Pregătiţi-le viitorul, întorcîndu-vă în trecut cu ei,

11. Dacă este posibil, şi nu trece nimeni prin faţa ferestrei, aruncaţi televizorul în curte. După ce se sparge ecranul, transformaţi-l în coteţ de găini. Va fi mai util pentru copilul crescînd.

12. Internetul, amînaţi-l cît se poate. Jocurile pe computer? Nu-l fac mai deştept. Dacă este ceva acum ce mi-aş dori mult este să stăm la casă, la ţară şi să îmi învăţ copiii să mulgă caprele, să deschidă stupii, să crească găini.

Continuare: AICI

Cum ne creștem copiii?

Jean Jacques Rousseau, în cartea sa despre educaţie, „Emile“, a exercitat o mare influenţă. Dar teoriile dezvoltate acolo sunt inacceptabile pentru creştinii fideli Bibliei. Nu trebuie să ne mire acest fapt. Tatăl necredincios al lui Rousseau i-a permis fiului său să citească deja din fragedă tinereţe tot felul de cărţi. Apoi, la vârsta de zece ani, tatăl său l-a părăsit. Dintr-o relaţie a lui Rousseau cu o slujnică, pe care a „legalizat-o“ mai târziu în felul său, au rezultat cinci copii, pe care i-a dus la casa de copii. Ca tată a fost el însuşi un exemplu foarte rău.

Rousseau pleca de la gândul că un om este bun din fire şi că trebuie protejat de influenţe dăunătoare din exterior. El nu dorea să ştie nimic despre „pedeapsă“. Influenţa religioasă o considera ca venind de la cel rău. El considera numai propria conştiinţă ca un conducător sigur. El o numea un instinct divin, o voce cerească, judecătorul asupra binelui şi răului, care îl face pe om egal cu Dumnezeu. Despre Isus Hristos nu dorea să ştie nimic. Acest om păcătos a exercitat o influenţă mare, iar teoriile sale îşi găsesc şi astăzi mulţi adepţi.

În secolul al douăzecilea, cărţile doctorului Benjamin Spock au exercitat o influenţă mare şi sunt şi astăzi mereu citite. Cea mai cunoscută carte a medicului pediatru şi pedagog american, născut în 1903, este „Îngrijirea sugarului şi a copilului“. A fost tradusă în peste treizeci de limbi şi a atins cu mult în urmă peste o sută şaptezeci de ediţii. În America a devenit cartea cea mai folosită, pentru că în ea sunt date, într-un limbaj clar, sfaturi pentru tot felul de probleme de hrănire şi educare. Punctul său de pornire era autodezvoltarea liberă a copilului, ceea ce duce la concluzii periculoase. În mod deosebit, câteva gânduri despre autoritate, ascultare şi pedeapsă sunt inacceptabile pentru un creştin, deoarece sunt nebiblice. În ediţiile ulterioare a corectat unele exprimări.

O mamă din America scria despre experienţele ei. Îşi educase copilul exact după indicaţiile lui Spock, dar copilul devenise tot mai dificil şi mai brutal. Până la urmă, în ciuda sfaturilor lui Spock, i-a dat copilului o bătaie zdravănă. A zbierat de-ţi rupea inima, dar apoi s-a liniştit şi de atunci a devenit mult mai ascultător.

Împăratul cel mai înţelept al tuturor timpurilor, Solomon, a vorbit altfel despre educaţie. Punctul său de plecare era frica de Domnul. Termeni ca disciplină, ascultare, pedeapsă erau la el în prim-plan. Citiţi cu atenţie cartea Proverbe!

***

Casa noastră va purta amprenta umblării noastre. Dacă este o umblare cu Domnul, va fi binecuvântare pentru casă. Dacă este o umblare conform cărnii, aceasta înseamnă blestem şi nefericire. Ca şi taţi să punem la inimă cuvintele lui David din Psalmul 101:2: „Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale desăvârşită: când vei veni la mine? Voi umbla în curăţia inimii mele înăuntrul casei mele.“

Dacă ne vom creşte copiii pentru lume, îi vom căuta în zadar în cer.

Sursa: AICI

Ce-i cu Biserica și bărbații de azi? - Valentin Dedu

Note de seminar (părerile personale sunt semnalate în paranteză):

Am fost luni seară (30.09.2013) la biserica Betel ca să îl ascult pe Glynn Harrison vorbind despre băieții și bărbații de azi.

Înregistrarea video o găsiți pe pagina Arhivei video a bisericii Betel Timișoara.

Căutați înregistrarea cu titlu: 30.09.2013 seara Conferinta barbatilor – Glynn Harrison

Citiți însemnările lui Gili Indrie cu privire la acest seminar. Mie mi se par foarte interesante și a prins aspecte pe care eu nu le-am atins aici.

Câteva poze le găsiți pe pagina de facebook a Asociației Bărbaților Creștini.

***

În biserica de azi, bărbatul este în dispariție. Dar nu numai din punct de vedere numeric, ci și al dedicării.

Suntem martorii nu unei feminizări a bisericii, ci a unei demasculinizării a ei. Din cauza preponderenței femeilor bisericile au început să aibă caracteristici feminine: părtășie, comunicare, relaționare.

Desigur sunt diferențe ontologice și biologice între bărbați și femei, însă multe dintre diferențe sunt numai constrângeri culturale.
De exemplu: Un test făcut pe copii de 24 de ore de la naștere a confirmat diferențele naturale dintre bărbați și femei. O fetiță este atentă mai mult timp decât un băiat. Fetițele sunt atrase de fețele oamenilor, băieții de semne grafice. Într-un asemenea test nu mai poate fi vorba de constrângeri culturale și educaționale. Pe de altă parte, preferința fetelor pentru culoare roz, iar a bărbaților pentru albastru este condiționată cultural.

De ce bărbații nu merg la biserică?

Mersul la biserică este un stereotip bazat pe apartenența de gen. Altfel spus, femeile merg la biserică, iar bărbații la meci. Inima unui bărbat este energizată de provocări din afara bisericii și a căminului.

Bisericile, prin ceea ce fac, le confirmă oamenilor ceea ce ei se aşteaptă să vadă.

Ne pierdem băieții din biserici pentru că ei își urmează tatăl. Dacă nu îi câștigăm pe bărbați, îi vom pierde și pe băieți. Băieții părăsesc biserica între 18 și 20 de ani, însă ei planifică să facă asta la vârsta de 8, 9 ani.

Viața unui bărbat este acolo unde îi este lupta. – Carl Jung.

(Era o glumă între cei care eram acolo: Rămân în biserică doar bărbații aceia care au funcții și cei pentru care biserica a devenit o provocare)

Nu trebuie să avem o interpretare misogină și agresivă asupra situației, cum că femeile iau locul bărbaților și că trebuie să le stopăm să ajungă la funcții. Femeile sunt fericite să aibă un bărbat capabil care merită să fie urmat. Același lucru este și în familie. Faptul că femeile se duc spre funcțiile de conducere nu este pentru că suntem în concurență, ci pentru că bărbații nu sunt acolo unde ar trebui să fie.

Identitatea noastră trebuie să se clădească pe faptul că sunt fiu iubit de Dumnezeu. Înainte de a face ceva, noi suntem… Identitatea clădită pe performanță cere totdeauna ceva în plus ca să rămâi în picioare.

Un jucător de rugby britanic, Jonny Wilkinson, a spus în autobiografia sa: „Sunt atât de bun ca ultima mea lovitură.” (Performanța pe care ai atins-o la un moment dat te obligă la alta mai mare sau cel puțin asemenea celei anterioare. Un alt aspect este că oamenii uită întreg procesul și tot ce ai făcut și te văd prin ultima ta performanță).

Performanța trebuie să fie bazată pe identitatea ta, nu identitatea pe performanța ta.

Femeile pot să facă lucrurile bărbaților și se simt mai feminine. Dar dacă bărbații fac lucrurile femeilor ei nu se simt mai bărbați, ci se simt jenați de acel lucru.

Un copil de 12 ani din ziua de azi vede mai multă sexualitate decât a văzut un om în evul mediu a văzut în toată viața lui.

Ce poate să facă biserica pentru a nu pierde tinerii și pentru a câștiga bărbații? Abordați problema cu toată biserica. Începeți o lucrare cu bărbații în biserică.

Bărbatul nu vrea să fie prins în capcană: dă-i o ofertă pe perioadă limitată.

Ce-i cu băieții și bărbații de azi? - de Gili Indrie

Sunt anumite întâlniri, situații, care îți lasă ”urme” în suflet pentru toată viața. Aceste ”urme” nu sunt neapărat vizibile, dar ele își lasă amprenta pe felul tău de a vedea lucrurile pentru tot restul vieții. Aceste urme eu le numesc filtre. De exemplu: de când am ajuns să conștientizez dezechilibrul numeric dintre bărbații și femeile din biserici, datorită acestui filtru, de fiecare dată când intru într-o biserică fac o evaluare rapidă a acestui raport. La unii, aceste filtre, se datorează pregătirii lor profesionale și sunt numite defecte profesionale: pantofarul vede imediat ce fel de pantofi porți, stomatologul îți analizează inconștient dinții, frizerul se uită inevitabil la aranjamentul părului, iar psihologul sau păstorul îți citește sufletul ca-n palme. Ultima este doar parțial adevărată.

Întâlnirea băieților și bărbaților de la Biserica Betel din Timișoara, în care l-am avut ca și invitat pe dr. Glynn Harrison, a avut mai multe subiecte interesante pentru viața băieților și bărbaților din care o să menționez câteva:

1. Prima observație care mi s-a părut interesantă a fost aceea că:

Cultura ne comunică faptul că mersul la biserică (religia) este pentru fete și femei, iar contextul bisericesc, prin abundența elementelor feminine, confirmă că percepția lumii este adevărată. Din acest mariaj inconștient între biserică și cultură, băieții și bărbații percep un semnal comun care-i face să se simtă oarecum niște intruși, excluși din spațiile sacre. Cei mai mulți ajung în biserici doar la Sărbătorile mari – că așa face toată lumea, la cununii sau la botezuri – participarea este obligatorie. Procesul de înstrăinare a bărbaților de biserică a fost unul lung și subtil, istoric și sociologic, psihologic și spiritual, iar lupta pentru readucerea lor în biserică, relegarea lor de Cristos este una de durată și strategică pentru viitorul bisericii Sale.

Ceea ce se întâmplă în societate (cultură) și în biserici, influențează și viața de familie, în special rolurile pe care le joacă bărbații și femeile. În această privință, un mesaj comun pe care îl trimit cele două este acela că bărbatul, tata, nu este priceput/potrivit în/pentru educația copiilor, deși se așteaptă și i se cere să o facă. Acest mesaj conflictual derutează bărbații și-i fac să devină pasivi și acasă și în biserică.

Cum vom reuși să comunicăm consistent, convingător și creativ adevărul că și biserica este locul potrivit pentru bărbați?

Glynn a analizat câteva pagini web de prezentare ale unor biserici și a observat că pozele indică spre o prezență și influență feminină covârșitoare în raport cu cea masculină, ceea ce transmite mesajul subliminal că bărbații sunt o floare rară prin biserică. Cântecele monotone, dulcege și adormitoare pot fi și ele descurajante pentru băieții și bărbații activi. Unele biserici excelează în decoruri cu aranjamente florale și mătăsuri încântătoare pentru ochiul feminin. La școala duminicală, unde mai sunt și câțiva băieți, găsești o prezență feminină dominantă în timp ce partea masculină este absentă, ocupându-se cu lucrurile ”importante”.

Răspunsul la întrebarea de mai sus este că prin schimbarea culturii bisericești, pas cu pas, schimbare după schimbare, azi un pic, mâine un pic, intenționat și cu înțelepciune putem face contextul bisericesc mai accesibil pentru băieți și bărbați. Aceasta în cazul în care suntem de acord că ea trebuie și poate fi schimbată, dacă nu, atunci vom merge înainte așa cum am mers și până acum. Dar, ne vom ruga pentru ca băieții și bărbații să-L găsească pe Cristos!

2.Deși în primii ani băiatul este influențat de modelul mamei, în timp va alege să calce pe urmele tatălui.

Tabloul lui Rockwell, care surprinde plecarea spre biserică într-o duminică dimineața de sărbătoarea Paștelui, este suficient de sugestiv. Mama, credincioasă și hotărâtă, și-a îmbrăcat și încolonat copiii să meargă la biserică. Copiii ascultători o urmează pe mama. Fetele parcă sunt mama în miniatură. Băiatul merge acum pe calea trasată de ele, dar ochii și inima lui sunt atrase de calea tatălui. Când va fi mare, spre durerea mamei, nu va mai călca pe calea credinței, ci va alege să trăiască la fel ca și tata.

Eu cred că această problemă este mult mai veche, tații având această slăbiciune în a-și neglija copiii încă din antichitate, numai că, în prezent distanțarea a ajuns prăpăstioasă.

Un exemplu biblic este cel al lui Timotei, un băiat crescut mai mult de mama » Lois și bunica » Eunice. Absența tatălui din viața băiatului a fost sesizată de Pavel, care l-a luat în echipa lui și a jucat rolul unui tată/părinte spiritual. Timotei a avut nevoie de multe încurajări și energizante spirituale din partea lui Pavel. Nevoia modelelor masculine este critică în maturizarea băieților. Femeile știu aceasta și ar face orice că bărbații lor să-și asume rolul.

Bărbaților, taților care aveți băieți (și fetele sunt importante – nu mă înțelegeți greșit!), băieții ascultă de mama, dar sunt cu ochii pe voi. Când vor fi mari vor alege calea voastră. Ce văd oare acum la voi acum este ceva care să-i conducă spre Dumnezeu? Sunteți voi pentru ei un model de bărbat echilibrat?

3. O altă observație importantă este aceasta:

Inima bărbaților este energizată de activități dinafara bisericii și a familiei.

Identitatea bărbatului este tot mai strâns legată de locul de muncă, acolo unde performează, unde demonstrează, cucerește, unde este recunoscut și apreciat. Munca aduce cu sine poziție și statut social, beneficii și renume. Petrecând atât de mult timp muncind, munca ajunge să se identifice cu tine însuți. Când nu mai muncești, nu mai știi cine ești și dacă mai valorezi ceva. Nevoia de semnificație este o forță motivatoare extraordinară pentru bărbați.

Activitățile din familie nu au această valență. Curățenia în casă, grija față de copii nu are semnificație mare în ochii bărbaților. Nu-i energizează gândul că merg spre casă și găsesc aceiași copii neastâmpărați și aceeași soție obosită și nemulțumită.

La biserică dacă merg trebuie să stea pe scaun și, eventual, să vorbească. Acolo sunt unii care pot vorbi mult și bine, fără ca să se mai facă nimic după aceea.

Cum își va găsi bărbatul energia de a investi în familie și în biserică?

Un element important ar fi în a ajuta bărbații să-și găsească identitatea în relația lor cu D-zeu, ca fii ai lui Dumnezeu (este valabil și pentru femei). Dacă bărbatul este energizat doar de muncă, atunci identitatea lui este legată în principal de performanță. Dacă, însă, identitatea lui este legată de relația de filiație cu Dumnezeu, atunci această febră a demonstrării și performanței își pierde din putere. Bărbatul este întâi fiu de Dumnezeu și de aceea va munci cu excelență, va performa cât poate de bine. În sensul acesta identitatea precede performanța! (Ioan 1:12-13)

Trăirea în baza acestui adevăr este strategică după vârsta de 50 de ani și mai ales spre pensionare, când va trebui să renunțăm forțat sau de bună voie la drogul numit muncă. Acest adevăr este esențial și atunci când ești în pragul concedierii sau când ai rămas fără loc de muncă.

Identitatea noastră vine din relația cu Tata de sus și nu din performanța de jos.

Băieților și bărbaților, trebuie să reinterpretăm locul și valoarea muncii din perspectiva lui Dumnezeu care ne acceptă și ne face copiii Săi, înainte ca să performăm sau să-I demonstrăm ceva. Evanghelia este eliberatoare din sclavia performanței. Să ne acceptăm identitatea primită la nașterea din nou și să respingem gândurile că suntem iubiți și valoroși doar când suntem competenți și performanți!

Fetelor și femeilor, nu intrați în ”corul” lumii, care le cântă zilnic că sunt buni doar la muncă și pentru că aduc bani, ci acceptați-i și fără performanțe, arătați-le că sunt și pot fi tot atât de bărbați chiar atunci când [nu] fac nimic sau sunt în ”cutia lor cu nimic”!(?)

Parinti dupa inima lui Dumnezeu - cu Nelu si Atena Muresan

Misiunea de parinte, cea mai importanta batalie spirituala - cu Nelu si Atena Muresan

Scoala Familiei - Casatoria in Domnul - cu Gigi și Adriana Cosman

Scoala Familiei - Scopul familiei - cu Gigi și Adriana Cosman

Scoala Familiei - Dragostea - cu Gigi și Adriana Cosman

Voia lui Dumnezeu pentru familie - cu Nelu Muresan

Familia - un proiect divin

Familia este proiectul exclusiv a lui Dumnezeu. Încă de la început citim în Scriptură că Domnul Dumnezeu a văzut singurătatea bărbatului și, ca atare, a făcut o femeie pe care a adus-o la el, și astfel Domnul a constituit prima familie. Toată Scriptura mărturisește pe tot parcursul ei că Domnul a apărat și a consolidat familia. Astfel, știind izvoarele familiei, trebuie să știm că diavolul urăște de moarte tot ce a creat Domnul curat și frumos! Diavolul dorește distrugerea acestei instituții sfinte și de-a lungul secolelor el a făcut tot posibilul să discrediteze și să distrugă familia. Dar parcă niciodată familia n-a fost așa de asediată și compromisă ca acum, la începutul acestui mileniu.

Ce este de făcut? Doresc să aștern câteva acțiuni care ar trebui făcute pentru ca familia să reziste acestui asediu:

1.Trebuie să privim cu mai multă atenție în Scriptură și să vedem începuturile ei; nu avem voie să stabilim noi acum conceptele despre familie, ele au fost stabilite! Cu cât suntem mai aproape de conceptul divin, cu atât viața de familie va cunoaște o împlinire mai mare. Ioan Gură de Aur spunea că “familia este singura rămășiță a Edenului pierdut”. Deci, trebuie să aprofundăm învățătura Scripturii despre familie prin consiliere, seminarii și conferințe pentru relațiile dintre soți și, de asemenea, pentru relațiile dintre părinți și copii și toate relațiile inter-familiale.

2.Familia trebuie susținută în rugăciune. Nu există rugăciune fără scriptură și scriptură fără rugăciune. Domnul Isus și apostolii au împletit tot timpul cercetarea Scripturilor cu rugăciunea. Prin rugăciune primim putere de la Duhul Sfânt să trăim o viață de dedicare și altruistă. Nici un soț nu trăiește pentru el însuși ci pentru celălalt - acest adevăr nu poate fi realizat decât prin puterea lui Dumnezeu.

3.Familia are nevoie de o Biserică locală unde să crească și să se consolideze spiritual. Biblia spune “cine se însoțește cu înțelepții devine înțelept...” O biserică ancorată în adevărurile lui Dumnezeu va ajuta o familie să se ancoreze corect. Pentru toate acestea și nu numai, familia are nevoie de ajutor! Parafrazez “dacă nu acum - când, dacă nu noi - cine”; este vremea potrivită și este timpul nostru!

Familia are nevoie de ajutor!!!

de Cusman Cionca

Nevasta să se teamă de bărbat

Aseară la Radio Samariteanul la emisiunea pe care o fac în fiecare miercuri „Căsătoria merită” am abordat tema foarte sensibilă a violenţei domestice şi impactul acesteia, dar mai ales ce se întâmplă în casele creştinilor la acest capitol şi cumva sunt conectat încă la subiect şi mintea încă descoperă idei noi cu privire la asta. Se pare că tema a stârnit interes că intervenţiile au fost multe, unele echilibrate, altele mai „violente” pe acest subiect.

Poporul român, pentru că nu am studiat la alţii, de multă vreme are plantată în mentalitate această superioritate a bărbatului în faţa femeii şi mai are plantat în mentalitate conceptul că femeia (a se citi şi soţia) trebuie „să ştie de frică” ei bine aceste „concepte” nu au ocolit deloc familiile creştine tradiţionale şi nici pe cele neoprotestante. Nu de puţine ori am văzut violenţa între soţi pe stradă, în tren, şi chiar la biserică ca să nu mai vorbesc de arătarea ei în cazurile pe care le-am consiliat. Această violentă nu vizează doar abuzul fizic ci şi pe cel psihic, spiritual, sexual sau verbal.

Statisticile enunţate la un moment dat de Rovana Plumb au scos la iveală că una din 3 femei are parte de violenţă domestică în România (în cazurile declarate, că ce o fi în cele nedeclarate nici nu îmi vine să îmi imaginez) iar recentul caz al ziaristei violate în plină zi pe un bulevard în Bucureşti a scos la iveală o altă tristă statistică: o femeie este violată în România la fiecare 10 minute şi asta e făcută tot pe cazurile declarate şi nu ştim  ce o fi în realitate. Cum marea majoritate ca românilor se declară creştini deduc că aceste violenţe le produc creştinii şi că vieţile tot creştine sunt. Lucrul acesta stârneşte oarecare indignare în mine pentru că un astfel de stil de viaţă nu ar trebui să caracterizeze viaţa creştinilor.

Cred că o mare parte din această realitate, la creştini mă refer acum, e construită pe o înţelegere eronată a unor pasaje scripturale. Mulţi bărbaţi dar şi femei au bine întipărit în minte acel pasaj, mai bine zis acele cuvinte citate de mine în titlu „femeia să se teamă de bărbat” ignorând că întregul context e altul şi ignorând şi ce scrie în prima parte a acelui verset din Efeseni care sună aşa „Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.” Deci teama asta vine în urma iubirii deosebit de puternice a soţului nu în urma bătăii puternice aplicate soţiei.Versetele înţelese greşit, ba nu, versetele folosite greşit sun mai multe şi la unele din ele voi mai face referire dar nu acum.

Îmi amintesc că nimeni nu m-a învăţat aproape nimic despre căsătorie, nici tata, nici mama, nici bunicii, nici care va de prin biserică cu o singură excepţie. Cineva s-a apropiat de mine să îmi dea sfaturi cum să procedez în noaptea nunţii ca soţia să ştie încă de la început cine e şeful în casă. Nu ştiam eu prea multe la vârsta aceea dar ce spunea omul acela îmi părea horror, cum să aplici un asemenea tratament celei pe care o iubeşti, cum să o brutalizezi, să o violezi, să o forţezi? Multă vreme m-a urmărit recomandarea acelui om dar se pare că „n-am fost suficient de bărbat” ca să fac asta. Exemplul nu e singular şi la consiliere vin persoane care au început cu violenţa din noapte nunţii şi au continuat încă multă vreme. Îmi vine acum în minte şi ştirea recentă cu privire la acea fetiţă de nouă ani care a murit ca urmare a rănilor provocate de contactul sexual din “noaptea nunţii” de “soţul” ei de 40 de ani.

Dragilor, nu sunt de acord cu nici un fel de violenţă a soţului asupra soţiei şi nici invers. Când spun violenţă aici mă refer şi la abuz fizic, abuz sexual dar şi la abuz verbal sau psihic sau spiritual. Nici măcar să forţezi soţia să meargă la biserică nu este permis sau să o forţezi să se roage. Orice impunere asupra partenerului de căsătorie fără acordul acestuia este abuz. CU siguranţă bărbaţilor le vine infinit mai uşor să forţeze soţia decât să o iubească şi să o accepte. Consideră bătaia sau cearta „o cale mai scurtă” spre a obţine ceea ce vor şi orice refuz sau eschivare a soţiei e considerată „fandoseală” sau „figuri” care trebuiesc „scoase” cu bătaie bineînţeles. O astfel de abordare nu confirmă bărbăţia ci o infirmă. Dacă tot vrea să-şi demonstreze bărbăţia prin violenţă să meargă la o sală de sport şi să facă un meci de box cu antrenorul de acolo. Aşa cu siguranţă voi fi de acord cu bărbăţia „confirmată” a acelui „mascul”.

Scriptura prin recomandările adresate bărbaţilor cu privire la soţiile lor elimină orice formă de violenţa domestică din casă. Să iubești soția ca pe trupul tău. Unde mai încape urmă de violență? Poate doare pentru unii psihopați. Să iubești soția cum a iubit Hristos biserica. Unde-i violența? Poate doar în suferința pe care soțul poate să o îndure pentru soția sa, ca aceasta să fie păzită și ocrotită. Violența și dragostea nu prea au de aface, violența și dragostea nu pot sta împreună. Unde e violență este egoism nu dragoste de soție. Și știm foarte bine că egoismul nu este tolerat de Dumnezeu.

La voi în casă cum stau lucrurile? Zbiară soțul la soție și invers? Se trântesc uși? Este urmărită soția sau soțul de partener prin ascultarea convorbirilor, verificatul SMS-urilor sau al mesajelor electronice? Este vreunul din voi forțat în vreun fel? AU loc relații sexuale fără acordul uneia din părți? Dacă da atunci e vorba de violență domestică și trebuie să luați atitudine.

Dacă la voi în casă lucrurile se realizează prin consens, negociere și respect. Dacă relațiile intime au loc ca dovadă de dăruire și iubire, dacă fiecare din voi are respectat dreptul la viață privată atunci înseamnă că relația e în limitele corecte și Dumnezeu să vă ajute la asta. Continuăm mâine pe această temă.

www.filedinjurnal.ro

Cariera sau familia? - Nicolae Geantă

O bătrână de pe stradă mea, cu diabet 400 și cu băieții în Spania, se plângea aseară că îi este tare urât singură. Știu ce sacrificii a făcut femeia în copilăria lor. Dar și că de vreo 10 ani ei n-au dat pe acasă decât la înmormântarea vreunei rude! O soră mi-a scris că nu prea are timp de gătit deoarece e foarte stresată cu jobul. Un frate, mare om de afaceri, mi-a spus că nu îşi vede copiii decât sâmbăta. În timpul săptămâni îi duce “babysitera” la tenis, în parc, la înnot, la germană… O verişoară de-a mea, economist, cară sute de dosare de la firme acasă. Şi lucrează până la doişpe noaptea… Căminul? Timpul nu e elastic…

Paradoxal, deși majoritatea avem o familie, am uitat că suntem căsătoriţi şi avem un soţ, o soţie, copii. (Unii dintre noi nici copii nu mai facem!). Ei aşteaptă să ne petrecem câteva clipe împreună. Dar când ajungem acasă, stresați de job, îi respingem cât colo. “Tati, cât câștigi tu pe oră?”. “50 de lei”. “Atunci îmi mai dai 25, căci am strâns eu 25? Vreau să cumpăr o oră cu tine!”.

Cariera, jobul prelungit, munca pe rupte, asfixiază timpul familiei. E blestemul de a fi mereu ocupat. Suspendă treptat ombilicul între tine și ai tăi. “Ai tot ce-ți trebuie dar ești atât de istovit încât nu-ți mai trebuie nimic din tot ce ai, spune Andrei Pleșu. Nu mai ai bucurii, ci satisfacții… Reușita profesională intră în conflict cu bucuria de a trăi”.

Nu trebuie să fie Thanksgiving, ori să tăiem porcul, ca să mâncăm împreună. Nici Paști, sau Crăciun, ca să ne reunim în familie. Și nicidecum vreo înmormântare ca să fim acasă o zi întreagă. Atunci e prea târziu. Ce e mai importat pentru noi? Cariera sau familia? Cariera nu te aşteaptă acasă. Banii nu-ţi şterg lacrimile. Faima nu te îmbrăţişează noaptea! Diplomele te fac cineva, dar acasă nu trebuie să fii oricine! Putere. Bogăție. Poziție. Nume. Statut. Influență. Dezbracă-te de ele și vei fi ce va rămâne! În Cer nu putem duce nimic de pe pământ în afară de familie. Tocmai de aceea ne-a încredințat-o Dumnezeu. Într-o zi trebuie s-o returnăm. Întreagă.

http://nicolaegeanta.blogspot.ro/

CONSOLIDEAZĂ-ŢI CĂSNICIA!

- “Fiţi buni unii cu alţii, miloşi” (Efeseni 4:32) -

Secretul apropierii în căsnicie nu este conversaţia sclipitoare sau interesele comune sau relaţiile intime extraordinare. Oricât ar fi ele de bune, secretul este practicarea preocupării şi bunătăţii clare, faţă de celălalt. Sunt lucrurile pe care le învăţăm când suntem tineri şi pe care le uităm când suntem prea ocupaţi: lucruri precum respectul, sensibilitatea, atenţia şi grija. Dacă relaţia ta de căsnicie are nevoie de o consolidare, începe să faci următoarele patru lucruri. 

Primul, exersează “terapia îmbrăţişării”. Când sunteţi certaţi, nu uita: “Inimile simt la fel deşi minţile gândesc altfel”, îmbrăţişarea face minuni. Când ne atingem unii pe alţii în semn că ne pasă, corpurile noastre produc substanţe chimice care ne calmează emoţional şi ne ajută să creăm o legătură fizică. Dumnezeu ne-a conceput astfel.

 Al doilea, nu uita de lucrurile mărunte. Când în mod obişnuit faci fapte bune în căsnicia ta, ele vor fi o sursă de putere pe mai târziu; ele sunt ca banii depuşi la bancă şi pe care îi poţi extrage. Aşa că gândeşte în termeni personali, plini de bunătate, cum ar fi ajutorul la strânsul mesei după cină, facerea patului, aspiratul sau dusul gunoiului. 

Al treilea, ai grijă la maniere. Numai pentru că eşti căsătorit nu înseamnă că bunele maniere obişnuite s-au dus pe apa sâmbetei. Biblia spune: “fiţi buni unii cu alţii, miloşi”. Asta înseamnă să asculţi fără să întrerupi şi să practici lucrurile de bază, cum ar fi să spui “te rog”, “mulţumesc” şi “iartă-mă”. Acestea nu sunt lucruri complexe, dar ele funcţionează! 

Al patrulea, faceţi-vă complimente unii altora. Partenerul tău nu este un cititor al gândurilor. De fiecare dacă când gândeşti ceva drăguţ despre celălalt, spune-i-o! Noi trăim într-o lume rece, o lume a competiţiei; să auzi că eşti iubit, că eşti deştept, atrăgător şi distractiv de la cineva a căror păreri le preţuim mult înseamnă totul.

Dan Sabou

http://predici.wordpress.com

O Lecţie Dureroasă Pentru Un Părinte

Un bărbat a venit de la muncă târziu, obosit şi nervos, găsindu-şi băieţelul de 5 ani aşteptând la uşă nerăbdător.
- Tati, pot să te întreb ceva?
- Da, sigur! despre ce e vorba? a răspuns tatăl.
- Tati, câţi bani câştigi pe oră?
- Hei, dar asta nu e treaba ta. De ce mă întrebi astfel de lucruri? spuse omul nervos.
- Doar vreau să ştiu… Te rog, spune-mi, cât câştigi pe oră?
- Dacă trebuie să ştii.. câştig 50$ pe oră.
- Ah, a răspuns micuţul trist, cu capul plecat. Tati, îmi împrumuţi, te rog, 25$? Tatăl s-a înfuriat:
- Dacă singurul motiv pentru care m-ai întrebat asta este ca să îmi ceri nişte bani să îţi cumperi o jucărie prostească sau alte prostii, atunci du-te direct în camera ta la culcare. Gândeşte-te de ce eşti aşa egoist. Nu lucrez din greu în fiecare zi pentru aşa copilării. Micuţul a mers în linişte în cameră şi a închis uşa.

Omul s-a enervat şi mai tare pe întrebările băiatului. Cum a putut să pună aşa întrebări doar pentru a cere nişte bani. După o oră, tatăl s-a calmat şi a început să gândească: “Poate chiar era ceva de care chiar avea nevoie să cumpere cu 25$ şi chiar nu mi-a cerut bani des”. S-a dus la uşa baiatului şi a deschis-o.
- Dormi? Dormi? A întrebat…
- Nu, tati, sunt treaz, a răspuns băiatul.
- M-am gândit, poate am fost prea dur mai devreme, spuse tatăl. A fost o zi lungă şi m-am descărcat pe tine. Uite, aici ai 25$.
- Micuţul a sărit, zâmbind. Mulţumesc taţi, a strigat. După aceea a scos un pumn de bani. Omul a văzut că baiatul avea deja bani şi s-a enervat din nou. Micuţul şi-a numărat încet banii şi s-a uitat către tatăl său.
- De ce vrei mai mulţi bani dacă deja ai? a spus tatăl.
- Pentru că nu am avut destul, dar acum am, a replicat băiatul. Tati, am 50$. Pot să cumpăr o ora cu tine ??? Te rog să vii mai repede acasă mâine. Vreau să mănânc cu tine. Tatăl a fost distrus de durere. Şi-a luat băiatul în braţe şi l-a implorat să îl ierte.

“Este doar o reamintire pentru toţi cei ce lucrează din greu în viaţă pentru familia lor. Nu ar trebui să lăsăm timpul să treacă printre degete fără să petrecem timp cu cei care chiar contează pentru noi, aceia apropiaţi de inimile noastre. Să ne străduim să dăruim din timpul nostru celor pe care îi iubim. Dacă azi murim, compania pentru care lucrăm ne va înlocui foarte uşor, în câteva ore. Dar familia şi prietenii pe care îi lăsăm în urmă o să simtă pierderea pentru tot restul vieţii.

http://sprelumina.wordpress.com/

Decalogul Familiei – soţul şi soţia

“Puneţi-vă, dar, în inimă şi în suflet aceste cuvinte pe care vi le spun! Să le legaţi ca un semn de aducere aminte pe mâinile voastre şi să fie ca nişte fruntare între ochii voştri.” Deuteronom 11:18

Deseori în viaţa aceasta vorbim despre cele 10 porunci, impunem reguli şi facem ordine în viaţa altora, însă familiile multora dintre creştini sunt corigente la acest capitol: „Cele 10 porunci”. Nu vreau să judec nimic şi nu vreau să ofensez pe nimeni, dar de multe ori îmi place să aduc în discuţie subiecte pe care mulţi vor să le evite, îmi place să spun lucrurilor pe nume, şi să ne îndreptăm dacă este nevoie.


Nu sunt un tânăr căsătorit, deci nu am experienţa unei familii „trăite pe pielea mea”, însă ceea ce aş vrea să vă pun la dispoziţie în rândurile de mai jos nu sunt cuvintele mele, ci cuvintele unui om care a trecut prin viaţa de familie. Aş vrea să vă prezint cele 10 porunci pentru viaţa de familie, care cu siguranţă vă vor fi de un mare ajutor şi folos.

Decalogul soţului


1.Ascultă, soţule: soţia ta este singura ta soţie; să nu ai altă femeie în viaţa ta!

2.Să nu laşi ca ochii tăi, mintea ta sau inima ta să privească, să gândească sau să iubească vreo altă femeie în afară de soţia ta!

3.Să nu iei în deşert numele soţiei tale, gândindu-te la altă femeie, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi preacurvari!

4.Să lucrezi pentru împlinirea nevoilor tale personale, dar să nu uiţi să sfinţeşti pe soţia ta, îngrijindu-te de nevoile ei spirituale, emoţionale şi materiale!

5.Să-i cinsteşti pe părinţii soţiei tale!

6.Să nu-ţi ucizi soţia cu vorba sau cu fapta, căci “moartea şî viaţa sunt în puterea limbii”!

7.Să nu preacurveşti poftind alte femei în inima ta!

8.Să nu-i furi soţiei tale dreptul pe care îl are asupra ta, căci ea este stăpână pe trupul tău!

9.Să nu-ţi minţi niciodată soţia!

10.Să nu pofteşti ceva de la soţia ta în relaţiile intime, dacă acest lucru Ȋl dezonorează pe Dumnezeu şi pe soţia ta!

Decalogul soţiei


1.Ascultă, soţie: soţul tău este singurul tău soţ; să nu ai alt bărbat în viaţa ta!

2.Să nu laşi ca ochii tăi, mintea ta sau inima ta să privească, să gândească sau să iubească vreun alt bărbat în afară de soţul tău!

3.Să nu iei în deşert numele soţului tău, gândindu-te la alt bărbat, căci Dumnezeu va judeca pe curvari şi preacurvari!

4.Să lucrezi pentru împlinirea nevoilor tale personale, dar să nu uiţi să sfinţeşti pe soţul tău, îngrijindu-te de nevoile lui spirituale, emoţionale şi materiale!

5.Să-i cinsteşti pe părinţii soţului tău!

6.Să nu-ţi ucizi soţul cu vorba sau cu fapta, căci “moartea şi viaţa sunt în puterea limbii”!

7.Să nu preacurveşti poftind alţi bărbaţi în inima ta!

8.Să nu-i furi soţului tău dreptul pe care îl are asupra ta, căci el este stăpân pe trupul tău!

9.Să nu-ţi minţi niciodată soţul!

10.Să nu pofteşti ceva de la soţl tău în relaţiile intime, dacă acest lucru Ȋl dezonorează pe Dumnezeu şi pe soţul tău!

Cele 10 porunci cu privire la Decalogul soţului şi soţiei din acest articol sunt preluate din cartea “Căsătorie garantată pe viaţă” scrisă de Nelu Mureşan.
http://www.totalschimbat.ro/