17.09.2013

Familia - un proiect divin

Familia este proiectul exclusiv a lui Dumnezeu. Încă de la început citim în Scriptură că Domnul Dumnezeu a văzut singurătatea bărbatului și, ca atare, a făcut o femeie pe care a adus-o la el, și astfel Domnul a constituit prima familie. Toată Scriptura mărturisește pe tot parcursul ei că Domnul a apărat și a consolidat familia. Astfel, știind izvoarele familiei, trebuie să știm că diavolul urăște de moarte tot ce a creat Domnul curat și frumos! Diavolul dorește distrugerea acestei instituții sfinte și de-a lungul secolelor el a făcut tot posibilul să discrediteze și să distrugă familia. Dar parcă niciodată familia n-a fost așa de asediată și compromisă ca acum, la începutul acestui mileniu.

Ce este de făcut? Doresc să aștern câteva acțiuni care ar trebui făcute pentru ca familia să reziste acestui asediu:

1.Trebuie să privim cu mai multă atenție în Scriptură și să vedem începuturile ei; nu avem voie să stabilim noi acum conceptele despre familie, ele au fost stabilite! Cu cât suntem mai aproape de conceptul divin, cu atât viața de familie va cunoaște o împlinire mai mare. Ioan Gură de Aur spunea că “familia este singura rămășiță a Edenului pierdut”. Deci, trebuie să aprofundăm învățătura Scripturii despre familie prin consiliere, seminarii și conferințe pentru relațiile dintre soți și, de asemenea, pentru relațiile dintre părinți și copii și toate relațiile inter-familiale.

2.Familia trebuie susținută în rugăciune. Nu există rugăciune fără scriptură și scriptură fără rugăciune. Domnul Isus și apostolii au împletit tot timpul cercetarea Scripturilor cu rugăciunea. Prin rugăciune primim putere de la Duhul Sfânt să trăim o viață de dedicare și altruistă. Nici un soț nu trăiește pentru el însuși ci pentru celălalt - acest adevăr nu poate fi realizat decât prin puterea lui Dumnezeu.

3.Familia are nevoie de o Biserică locală unde să crească și să se consolideze spiritual. Biblia spune “cine se însoțește cu înțelepții devine înțelept...” O biserică ancorată în adevărurile lui Dumnezeu va ajuta o familie să se ancoreze corect. Pentru toate acestea și nu numai, familia are nevoie de ajutor! Parafrazez “dacă nu acum - când, dacă nu noi - cine”; este vremea potrivită și este timpul nostru!

Familia are nevoie de ajutor!!!

de Cusman Cionca

Niciun comentariu: