29.04.2008

Pântece de închiriat? Newsweek dezbate problema mamelor surogat

Coperta revistei Newsweek va atrage cu siguranţă atenţia multora. În imaginea de pe copertă poate fi văzut abdomenul unei mame surogat împreună cu aceste cuvinte – „Pântece de închiriat:

Lumea complexă a mamelor surogat.” Revista oferă o perspectivă fără precedent asupra a ce reprezintă a fi mamă surogat din punct de vedere moral.

După cum explica Jon Meacham, editorul de la Newsweek în articolul introductiv, „Ideea surogatului nu este confortabilă pentru mulţi – cei conservatori o găsesc nenaturală, unii liberali spun că exploatează femeile – dar reportajul nostru a distrus foarte multe prejudecăţi populare.”

Reporterii Lorraine Ali şi Raina Kelley au ales să-şi bazeze cercetarea pe relatările unor mame surogat şi experienţele lor şi pe relatările celor caută aceste mame surogat.

Studiul expune faptul că surogatul nu este în întregime o descoperire nouă, citând surse istorice. Însă problema care reiese din articol este comerţul în creştere în domeniul mamelor surogat, o realitate pe care reporterii o recunosc este „un act al iubirii, dar şi o tranzacţie financiară.”

Într-adevăr, mamele surogat din prezent preferă să fie recunoscute ca şi „purtătoare de gestaţie” – un termen care evită cu atenţie cuvântul mult mai emoţional (şi natural), mamă. Plata obişnuită pentru o „purtătoare de gestaţie” în Statele Unite este de 20 000 – 25 000$. Mamele surogat poartă copii (cei mai mulţi nefiind copiii lor biologici) pentru cupluri căsătorite, cupluri necăsătorite, cupluri de homosexuali şi lesbiene şi adulţi singuri de orice profesie.
Continuare in pagina anexa

22.04.2008

BEYOND BELIEF cu Josh McDowell

„Slujind în spiritul fiilor lui Isahar, ne străduim să înţelegem cu ce se confruntă tânăra generaţie din România şi să întâmpinăm nevoia de echipare a părinţilor, pastorilor şi a liderilor de tineret care slujesc acestei generaţii.” Aşa a început invitaţia trimisă celor care au participat la conferinţa „Beyond Belief”, pe 10-11 aprilie a.c. la Sovata, conferinţă organizată de B.I.G.-Impact (Fundaţia „Biserici cu Impact Global”) în parteneriat cu Josh McDowell Ministry. Nu mai puţin de 559 de persoane din 79 de localităţi au ales să dea curs acestei invitaţii, beneficiind de expunere nemijlocită la învăţătura oferită de cunoscutul lider creştin american, aflat pentru a treia oară în România. Printre aceştia s-au aflat mulţi pastori şi lideri de tineret, reprezentând tot spectrul evanghelic confesional, dar şi părinţi preocupaţi de o relaţie aşezată pe baze sănătoase cu copiii lor, cât şi consilierul eparhial al unei episcopii ortodoxe ce a dorit să fie părtaş la acest eveniment.

Josh McDowell, iniţiatorul campaniei “Beyond Belief” din Statele Unite, a venit special să împărtăşească cu noi rezultatele unui sondaj de opinie profesionist efectuat de organizaţia sa în România şi pentru a ne explica modul în care au ales ei să răspundă provocărilor ideologice cu care se confruntă tineretul american. Convingerea lui Josh este că „dacă acum nu facem nimic, riscăm să pierdem o generaţie întreagă: copiii voştri şi ai mei”.

Aşadar scopul acestei conferinţe a fost înţelegerea curentului ideologic în care înoată adolescenţii noştri şi lansarea unui dialog constructiv privind direcţia în care ar trebui să ne îndreptăm pentru a întinde o mână de ajutor părinţilor şi un colac de salvare adolescenţilor, cât şi pentru a îi învăţa să înoate împotriva curentului acestui veac.

Cele mai puternice şi mai motivaţionale momente au fost acelea în care Josh a împărtăşit din experienţa lui de tată modul în care a investit în copiii săi, dezvoltând cu fiecare o relaţie puternică, de dragoste, în contextul în care a avut mult de călătorit în toată lumea şi a fost extrem de ocupat cu lucrarea şi cu scrierea cărţilor sale. Pusă în antiteză cu realitatea crudă din România unde statisticile arată că adolescenţii din familii creştine petrec în medie 8 minute pe zi cu părinţii lor, 40% dintre aceştia petrecând în mod incredibil mai puţin de 2 minute zilnic cu cei care i-au adus pe lume, această informaţie a generat în fiecare părinte prezent la conferinţă un imperios sentiment că trebuie să-şi revizuiască atât priorităţile cât şi relaţia cu proprii copii dacă se doreşte ca aceştia să fie imunizaţi pe cât posibil la tendinţele auto-destructive la care sunt atât de vulnerabili aceia care nu au o relaţie bună cu părinţii şi în special cu taţii lor...
În încheiere, iată câteva dintre impresiile unor participanţi la această conferinţă:

Mihai Dumitrascu, pastor Galaţi: Conferinţa cu Josh McDowell a fost ca o revelaţie pentru mine. Am fost extrem de provocat cu privire la relaţia cu copiii mei şi bineînţeles la responsabilitatea mea ca părinte. Am fost realmente copleşit de entuziasmul cu care Josh se adresează audienţei sale, ceea ce de fapt dă forţă mesajului său. M-am întors acasă hotărât să fac modificări în programul meu zilnic în aşa fel încât să pot acorda mai mult timp familiei. Va rămâne o conferinţă de referinţă în viaţa mea.

Doru si Nadia Cirdei, Chisinau: Am citit cu plăcere cărţile scrise de Josh McDowell şi le-am privit ca materiale de referinţă încă de la apariţia lor în limba română. Însă întâlnirea cu autorul cărţilor a însemnat pentru mine şi pentru soţia mea, o adevărată inspiraţie provocatoare, mai ales că încă nu este prea târziu ca în familia şi în lucrarea noastră de slujire să facem „revoluţie” pentru a contribui la salvarea generaţiilor care ne urmează. Suntem convinşi că atât organizatorii cât şi Josh McDowell au fost inspiraţi pentru a organiza această Conferinţă şi nu încape îndoială că multe vieţi au fost transformate şi vor produce transformare pe termen lung. Domnul să vă binecuvânteze în mod abundent!
Preluat din Big Impact

21.04.2008

Un om al lui Dumnezeu! - de Doru Pope

Am fost astăzi invitat să predic într-o altă biserică, şi acolo am întâlnit o prietenă a noastră din tinereţe. Drumurile ne-au despărţit de mult, de vreo 35 de ani.. dar ne-am mai întâlnit din când în când. Ea şi soţul ei sunt nişte oameni excepţionali. Fiecare în felul lui aparte. Ea l-a îngrijit un timp pe Richard Wurmbrant în California şi în discuţia cu ea, aminteşte mereu de lucruri învăţate sau auzite de la RW. A fost singură la adunare azi-dimineaţă. Soţul ei a fost rugat de un coleg de-al lui să îl înlocuiască pentru ca să fie liber pentru ceva lucru important în familia colegului.

Am întrebat-o cum sunt ei, şi mi-a spus că bine. Că-s interesaţi de viaţa trăită în părtăşie strânsă cu Domnul şi-s bucuroşi că nu au fost infectaţi de microbul îmbogăţirii care i-a îmbolnăvit pe atâţia români. Am întrebat-o de soţul ei, şi mi-a spus că el este un om extraordinar. Nu ar vorbi de rău pe cineva nici în ruptul capului şi nici nu ar asculta vorbirea de rău despre cineva. De fapt, spunea soţia, când ea s-a căsătorit, a cerut de la Domnul un bărbat care s-o ajute să se apropie de Domnul, să ducă mântuirea până la capăt. Şi Domnul i-a ascultat 100% rugăciunea. Soţul ei este un om al lui Dumnezeu!

A fost o mărturisire care ne-a lăsat uimiţi şi pe mine şi pe soţia mea. Câte soţii mărturisesc asta despre bărbaţii lor? Dar câţi bărbaţi despre soţiile lor? Ar trebui să lăsăm să vorbească soţiile noastre şi soţii noştri…

18.04.2008

Am inteles care imi era scopul vietii: acela de a sluji

”minunate sunt lucrarile Domnului …si ce bine vede sufletul meu lucrul acesta;…cand nu eram decat un plod ,ochii Tai ma vedeau si in cartea Ta erau scrise toate zilele care –mi erau randuite, mai inainte de a fi fost vreuna dintre ele!” (Psalmul 139: 15-16)

Ma numesc Munteanu Anamaria Rafila si am vazut lumina zilei in primavara anului 1980 in frumosul si pitoarescul oras Sighisoara, intr-o familie de crestini ortodocsi, oameni de altfel cu o oarecare teama de Dumnezeu. Primii doi ani din viata i-am petrecut in orasul natal, dupa care familia mea s-a mutat intr-un alt orasel din judetul Sibiu, Copsa Mica. In acest oras mi-am petrecut prima parte a copilariei mele , respectiv 11ani.
Am crescut intr-un mod destul de religios si in cunostinta de aspectele religioase si viata bisericeasca, pentru ca tatal meu a avut grija de a aseza in mintea si inima mea o anumita teama si dragoste de Dumnezeu ; dar bineanteles ca un lucru important nu il stiam ,anume ceea ce a facut acest Dumnezeu (pe care –L iubeam) pentru mine personal; nu stiam si nu credeam ca Dumnezeu este atat de personal. Mi-am continuat viata cu o copilarie destul de frumoasa, multumita unui tata deosebit; dar bineanteles ca in viata intervin multe neprevazute si evenimente nu tocmai placute, asa cum s-a intamplat pe vremea cand aveam doar 7 ani ,parintii mei s-au despartit, iar eu si fratele meu am ramas cu tata .Viata nu a fost intodeauna usoara ,au ramas rani, goluri si multe intrebari , dar cu o mare putere sufleteasca am depasit obstacolele vietii.
A doua perioada a copilariei mele am petrecut-o in Oltenia,in orasul Slatina ,la chemarea pe care i-a facut-o tatalui meu fratele lui. Mutarea noastra a fost determinata de un alt eveniment destul de tragic cauzat de opresiunile si batjocurile colegilor de serviciu ai tatalui meu ; acestea dar si oboseala acumulata in timp ( datorita faptului ca tatal meu si-a indeplinit atat rolul de mama stand ziua si ocupandu-se de noi copiii si de treburile gospodaresti, cat si pe cel de tata , cand mergea la fabrica noaptea) –i-a determinat o cadere depresiva cu urmari spre sinucid. Nu s-a intamplat tragedia,ci doar un accident care a facut ca tatal meu sa se pensioneze mai repede decat era necesar, si asta bineanteles a afectat mult viata noastra sociala. Ajunsi intr-un loc oarecum strain de cultura ,obiceiul si limbajul nostru ,a trebuit sa ne integram si sa incepem totul “de la zero”(fapt care nu e usor intr-o societate ca a noastra).
Continuare in pagina anexa

17.04.2008

Facem un targ, eu te iubesc si tu te supui

Aud de multe ori despre negociere, impartirea resoponsabilitatilor, fifty-fifty, a-ti face partea ta. S-ar putea ca aceste idei sa fi fost si punctul de plecare in casnicie iar acum sunt perfect normale, pentru bunul mers al relatiei.

Sunt de acord cu teoria colaboratorilor. Eu colaborez cu sotia mea si sotia mea colaboreaza cu mine. Ne ajutam reciproc. Ea ma completeaza pe mine si eu o completez pe ea. Cand stiu ca are multe de facut in ziua respectiva si mie nu imi place si nu am nici un chef sa spal vasele, de dragul ei voi sufleca manecile si ma voi apuca de treaba. De dragul ei si pentru ca o iubesc voi face rabat de la lista mea de responsabilitati atunci cand ea are nevoie de mine sau chiar daca nu are chef sa faca ceva anume. Chefu se poate discuta dar, ce vreau sa scot in evidenta este faptul ca noi nu avem un “instrument” in noua noastra casa, pe care il putem folosi atunci cand vrem sa fim ajutati, chiar daca nu aveam nevoie.

Sotul are o sarcina foarte usoara. Sa-si iubeasca sotia cu tot ce este el. Sa-si iubeasca sotia precum isi iubeste trupul. Am zis usoara!? S-ar putea sa ne dorim sa spalam vase toata viata decat sa iubim asa. Trupul nostru are nevoie de ingrijire constanta. In fiecare zi suntem preocupati de sanatatea trupului si de aparitia lui pe strada. Asadar, sotul are privilegiul de a se ingriji de sotia lui precum isi ingrijeste trupul.

Sotia are cea mai dificila sarcina. In primul rand este dependenta de dragostea oferita de sotul ei. S-ar putea ca sotul sa spuna: Da dar ea a fost creata pentru mine, deci este un ajutor pentru mine. Ei au fost creati egal dar au functii sau roluri diferite. Din pacate, rolul sotiei a fost redus la “capul plecat si fa ce zice barbatu.” A fi inferior este un lucru urat, dar a avea un rol diferit este o completare. Sotia isi completeaza sotul iar sotul isi completeaza sotia.

Targul din titlu este un imperativ. Acesta este, din punctul meu de vedere, cel mai reusit targ pe care il poti face in casnicie. Celelalte mici “targulete” sunt ori din egoism, ori din dorinta de a crea un oarecare echilibru in casnicie. Sa nu uitam ca cele mai importante lucrui sunt de obicei lasate la urma.
Preluat din blogul Inca un calator

16.04.2008

Copilul tau...

Ca parinte sunt multe feluri in care iti poti creste copilul tau. Fie intr-un fel sau in altul roadele se vor vedea mai tarziu. Copilul invata de la parinte un anumit stil de viata. El nu are o reteta proprie inca dar de obicei isi va copia parintii. Exista si cazuri in care copii sunt inclinati in spre rau si orice ai face, ei tot asa merg. Tot asa insa exista si copii inclinati spre bine, care chiar daca parintii sunt rai totusi ei, de nu se stie de unde, isi vor face o cale buna. In fata acestor lucruri insa un parinte trebuie sa observe inclinatiile copilului sau si in raport cu acestea sa il indrume pentru a se corecta. Pentru parinti in mod normal aceasta este o responsabilitate de la Dumnezeu.

Iata aici cateva reguli afisate intr-un birou al politiei din Houston, Texas, si aduse de o doamna invatatoare intr-o clasa din Constanta, cu titlul.

" Cum poti face din copilul tau un om rau"

1- Da-i copilului tot ce iti cere inca din frageda copilarie. Astfel va creste convins ca cei din jur sunt datori sa ii satisfaca toate dorintele sale

2- Cand foloseste cuvinte murdare, razi. Asta il va face sa se creada interesant. De asemenea il va face sa foloseasca cuvinte si mai murdare.

3- Niciodata sa nu incerci sa ii vorbesti despre lucrurile spirituale. Asteapta pana va ajunge matur pentru a alege el pe ce cale sa mearga.

4- Nu folosi cuvantul "gresit" atunci cand vorbesti cu el. Altfel s-ar putea sa ii dezvolti un sentiment greu de vina.

5- Aranjeaza totul in urma lui - carti, haine, pantofi. Fa totul pentru el, astfel va ajunge sa creada ca toata responsabilitatea e pe umerii celor din jur.

6- Lasa-l sa citeasca tot ce poate gasi. Ai grije sa bea apa numai din pahare curate, sa manance doar din farfurii spalate, dar din punct de vedere intelectual lasa-l sa se hraneasca cu orice gunoi.

7- Cearta-te cu sotia in fata copiilor, astfel nu vor fi surprinsi daca intr-o zi o sa va despartiti.

8- Da-i cat de multi bani poti, nu-l intreba ce face cu ei, nu-l obliga sa lucreze pentru a castiga. La urma urmei, de ce ar duce a viata la fel de grea ca si tine ?

9- Satisface-i orice dorinta, da-i sa manance orice vrea el, cumpara-i tot ce ii place. Nu cumva sa creasca copilul frustrat.

10- Indiferent ce face, da-i dreptate. I-ai partea in fata celorlalti copii, in fata profesorului sau a autoritatilor . Ceilalti au ceva impotriva copilului tau, el nu este vinovat de nimic.

11- Cand ajunge in incurcatura, plange-te: "Oare ce as putea face pentru el ?"

12- Pregateste-te pentru o viata de suferinta. O vei avea, o meriti din plin.

Biblia ne spune despre asta urmatoarele :

Prov.22:6 - Invata pe copil calea pe care trebuie sa o urmeze si cand va imbatrani, nu se va abate de la ea.

Prov.13:24 - Cine cruta nuiaua, uraste pe fiul sau, dar cine il iubeste, il pedepseste indata.

Prov. 22:15 - Nebunia este lipta de inima copilului, dar nuiaua certarii o va deslipi de el.

Prov. 23:14,15 - Nu cruta copilul de mustrare caci daca-l vei lovi cu nuiaua, nu va muri. Lovindu-l cu nuiaua ii scoti sufletul din locuinta mortilor

Prov. 29:15 - Nuiaua si certarea dau intelepciunea, dar copilul lasat de capul lui va face rusine mamei sale.

Prov. 29:17 - Pedepseste-ti fiul, si el iti va da odihna, si iti va aduce desfatare sufletului.

Prov. 19:18 - Pedepseste-ti fiul, caci tot mai este nadejde, dar nu dori sa il omori.

14.04.2008

Vrei sa salvezi ceva timp?

Daca ai un sot, salvezi ceva ore intr-o saptamana, mai precis 7 - spun concluziile unui studiu privitor la viata de familie intreprins de o echipa de cercetare a University of Michigan.
De esti barbat, salvezi si tu ceva dar mai putin(normal). O sotie il ajuta pe sotul ei sa castige numai 4 ore intr-o saptamana.
Studiul s-a bazat si pe datele adunate incepand din anul 1968 si referitoare la situatia familiilor din SUA, de U-M Institute for Social Research (ISR).
“Pare un sablon cunoscut,” a declarat economistul Frank Stafford, care a condus studiul. “Exista o realocare a timpului si a responsabilitatilor dupa casatorie - barbatii au tendinta sa faca ceva mai mult in afara casei iar femeile lucreaza de obicei mai mult in interiorul casei. In mod sigur exista diferente de ordin individual intre soti. Situatia se complica pentru femei, dupa ce apar copii”
Dincolo de toate s-a putut observa ca incepand cu anul 1976 cantitatea de munca efectuata de femei in casa a inceput sa scada, in timp ce diferite activitati efectuate de barbati in interiorul casei au inceput sa creasca. In 1976, femeile alocau pentru activitatile in interiorul casei, 26 de ore pe saptamana; in timp ce in anul 2005 numarul acestor ore a ajuns la 17.
Barbatii efectuau cam 6 ore diferite activitati in interiorul casei in 1976, comparativ cu 13 ore in anul 2005.Aducand in discutie si perioada cand este “single”, si barbatul si femeia efectueaza dupa casatorie mai multe activitati in interiorul casei. Casatoria nu mai insemana mai putine activitati pentru barbat” a declarat W. Stafford, professor in cadrul College of Literature, Science, and the Arts.
Cercetarea a corelat detalii intre varsta, numarul de copii si statutul marital, factori care influenteaza timpul petrecut in casa cu diferite activitati.Femeile singure cu varsta cuprinsa intre 20 si 30 de ani consuma aproximativ 12 ore pe saptamana, in timp ce femeile cu varsta cuprinsa intre 60 si 70 de ani au in medie 21 de ore. Sablonul la barbati este diferit. Barbati in varsta petrec mai mult timp in activitati casnice decat barbatii tineri, dar barbatii singuri aloca preocuparilor casnice mai mult timp decat barbatii casatoriti (indiferent de varsta).Femeile casatorite care au mai mult de 3 copii petrec in gospodarie mai mult de 28 de ore pe saptamana. Barbatii casatoriti, cu mai mult de 3 copii, consuma mai mult de 10 ore pe saptamana in activitati effectuate in interiorul casei.
Toti alergam dupa ceva timp in plus si studiul acesta, m-a amuzat si m-a facut curios in acelasi timp. In mod clar casatoria ofera ceva cuplurilor, desi exista parerea ca in casatorie problemele se inmultesc(cu 2) si nu se simplifica.
Preluat din blogul Pe scara cerului

Teama de plafonare in casnicie

Suntem atat de reticienti la a folosi acest cuvant, mai ales cand stim ca el face parte din contexul multor familii. Il privim cu disperet, il ignoram cu speranta ca el nu se va regasi si in casnicia noastra. Nu il mai rostim decat atunci cand il traim in fiecarte zi.

Scriu despre acest subiect, nu din dorinta de a vedea vre-o scapare din plafonare sau pentru ca ea a atins famila mea. Ea sta la usa, gata sa intre atunci cand nu mai aude pe nimeni in casa. Este vanatoarea tacerii, iar atunci cand intra si nu mai gaseste dragoste, se simte ca la multele case la care a mai fost.

Plafonarea, in general, o vad ca si o linie (in)dreptata. O linie care a suit si a coborat iar acum toate puctele de pe ea au revenit la acelasi nivel pe orizontala. Oare ce este inaintea plafonarii.

O casnicie plafonata este un esec comun. Ea nu se aseamna cu o cearta sau cu cel mai adanc sentiment de apartenenta pentru partener. Plafonarea este raspunsul multiplelor ignorari ale prietenilor, criticilor sufletesti, nepasari personale sau mesajelor directe sau indirecte de revizuire a casniciei.

Nu vorbesc aici de prietenii. Ele doar gusta din adevaratul sens al relatiei dintre parteneri. O relatie de dragoste (in casnicie) dintre un barbat si o femeie are o caractestica speciala. Fiecare dintre parteneri isi doreste ca, casnicia sa aiba un succes (ca amandoi sa moara la fel de casatoriti). Fiecare este constient ca nu “s-au incurcat” pentru o experienta sociala sau amoroasa, sau pentru “a fi in rand cu lumea.”

Atunci cand te casatoresti nu faci un urmator pas in relatie, ci faci pasul important in relatie. Faci singurul pas care te duce in “zona de conflict si pace.”

Casnicia este singurl loc in care adevarata dragoste dintre un barbat si o femei poate sa se dezvolte, dar, casnicia este singurul loc in care o femeie poate simti ca este in inchisoare emotionala, chiar daca este libera. Casnicia nu are puterea de a distruge oameni, atunci cand ei nu sunt implicati in razboi.

Am auzit si vazut atatia oameni care nu isi mai doresc sa continue sa se iubeasca. Sunt oameni care au secatuit de puteri pe parteneri, incat ei par acum cei mai hidosi oameni de pe planeta. Oamenii ajung sa se urasca atunci cand nu mai exista dragoste. Pai, nu ti se pare normal!? Asa ca, atunci cand dragostea si dorinta de a continua sa iubesti sunt epuizate, pulsul caniciei incepe sa scada, dar spre fericirea multora reapare atunci cand iesi in public si ii zambesti sotiei/sotului, chiar daca acasa te-ai slutit la ea/el ca in filmele horror.

Dragii mei colegi (in casnicie), va provoc la minte deschisa. Deschideti cufarul bogat al mintii, si scoateti din el lucruri creative, nu numai atunci cand mergeti la job sau cand va intampina colega de lucru.
Preluat din blogul INCA UN CALATOR

Din mesajul lui Josh Mc. la Conferinta "Sex, mituri si adevar" de la Bucuresti , Sala Palatului, 12 aprilie 2008 :

Dragostea este definita in generatia noastra prin sentiment, afinitate. De aici implicatia ca sentimentele nu le poti controla, ele vin si pleaca, noi suntem afectati de ele, deci daca nu ai sentimente de dragoste fata de cineva, nu o iubesti. Asa se intampla astazi in multe cazuri de divort: “Draga, imi pare rau, nu mai simt nimic pentru relatia noastra!!”. Dar se pune o intrebare: “Daca dragostea ar tine de sentimente, ea nu ar mai putea fi poruncita, iar Domnul Iisus ne porunceste: “Sa va iubiti unii pe altii! “ In concluzie, dragostea asa cum este ea definita de Dumnezeu, tine mai mult de vointa, bineinteles ca ea implica si sentimente, care vin ulterior in urma cunoasterii si a experientelor comune.
***
Organul principal al vietii sexuale este creierul nostru, si nu organele genitale. De aici si implicatia faptului ca relatia sexuala intre parteneri este dependenta intr-o mare masura de capacitatea de iertare si acceptare a partenerului. Daca relatia afectiva intre parteneri nu este buna, relatia fizica are de suferit, viata sexuala nu decurge normal. Asa se explica mai degraba deficientele relatiei fizice intre parteneri, si mai putin este vorba de nepotrivire, sau incompatibilitate fizica.

11.04.2008

Dăruind iubire poţi fi fericit - de M.M.

La începutul carierei mele de consilier de familie am avut o experienţă deosebită.

Un prieten mi-a povestit necazurile căsniciei lui. Soţia acestuia, o femeie plină de viaţă, spontană şi explozivă devenise pentru el o problemă. Fiind un bărbat liniştit, gânditor, ordonat şi tenace, trăsese concluzia că se lăsase prea mult condus de sentimente în alegerea partenerei sale. La începutul căsniciei, ca fire romantică ce era, fusese foarte îndrăgostit, dar acum ajunseseră să-l enerveze în permanenţă superficialitatea şi dezordinea soţiei. "Dacă ar reuşi să păstreze măcar ceva mai multă ordine, aş fi şi eu mai mulţumit", ajunsese el să mi se plângă.

Fiindcă doream să-mi ajut prietenul şi întrucât nu numai că-i cunoşteam bine soţia, dar eram cam de aceeaşi părere cu el, am hotărât să discut cu ea în legătură cu aceste probleme. S-a arătat foarte deschisă, deoarece şi ea observase cum căsnicia lor nu mai radia bucuria din vremea când se îndrăgostiseră unul de celălalt. De aceea a fost de acord când i-am propus "să înveţe" să iubească şi să devină puţin mai ordonată de dragul soţului ei - prietenul meu.

După câteva săptămâni l-am întâlnit din nou şi mi-a povestit că soţia lui a început într-adevăr să facă puţină ordine. Munţii de vase nu se mai îngrămădeau pe spălător, numai că acum vorbea prea mult. "Tot timpul are ceva de comentat, dacă ar fi şi ea un pic mai liniştită, aş fi mai mulţumit", spunea el acum. Din nou am intervenit şi am hotărât să port o discuţie cu soţia lui.

Ne-am înţeles ca ea să încerce să fie mai reţinută în vorbire şi mai ales să-i ceară părerea şi să-l implice şi pe soţul ei în diversele probleme de familie. De exemplu să-l întrebe: "Te-ai gândit deja cu privire la concediul din anul acesta?"

După numai câteva zile prietenul meu mi-a povestit că soţia lui nu mai vorbeşte aşa mult despre sine, dar îi pune acum tot soiul de întrebări incomode, înainte era entuziasmată de concediu şi îi împărtăşea planurile şi dorinţele legate de acesta, iar acum se limita doar să-l descoase ce planuri îşi face el în această privinţă. "Ea aşteaptă pur şi simplu prea multe de la mine", îmi spunea prietenul plin de autocompătimire. "Cred că m-am căsătorit cu persoana nepotrivită! Nu mai simt nici un pic de dragoste pentru ea."

Abia în acel moment mi-am dat seama că de fapt el avea o problemă şi avea nevoie de ajutor. Dacă voiam să-i fiu într-adevăr prieten, trebuia să-i spun adevărul în faţă.

Iar adevărul era că aşteptările cu privire la soţia lui erau prea idealiste, prea înalte. Ceva în el trebuia să se schimbe. Trebuia "să înveţe" să iubească!

Cum am mai spus, aceasta a fost o experienţă importantă pentru mine, care m-a făcut să înţeleg un lucru ce mi-a îmbogăţit viaţa. Mi-a ajutat chiar în propria mea căsnicie, pentru a depăşi inevitabilele crize, maturizându-mă şi aducând stabilitate şi bucurie.
Continuare in pagina anexa

08.04.2008

5 ore pe zi cu familia - de Ioan Ciobota

M-am hotarat: "Voi petrece 5 ore pe zi cu familia". Daca se poate mai mult, cu atat mai bine."Imposibil, fii serios, nu se poate asa ceva" au comentat prietenii."

Parca am muri toti de foame, asa de disperati cautam sa avem cate 2-3 servicii. Oamenii de afaceri traiesc mereu cu stresul ca maine nu vor mai avea bani sau ca vor pierde "astea toate, care le-am strans cu mainile mele".

Ne luptam din greu sa "facem bani". apoi imprumutam de la banci sau de unde putem, ca sa avem un scop nobil pentru care muncim ca "work-ahoolicii" - "Datoriile trebuie platite, draga!". De parca vecinii au facut datoriile, nu noi. Mai rau de cei care nu au nici macar apartament, casa sau masina.

"Dar oricum nu se mai putea cu rabla aia veche de Ford sau Volkswagen". De Dacie nici sa nu mai vorbim. Si mobila din bucatarie trebuie schimbata. Si calculatorul copilului. Si paltonul sotiei. Si faianta din baie. Si atat de mult lucram sa le fie lor bine, incat pana la urma unii isi schimba .... chiar sotia si copiii...

Firma ne da masina la scara si laptop. Celular de la firma. Poate chiar haine, sa fim "prezentabili", si miel de Pasti. Salopete de rezerva, scule "nemtesti", masa gratuita.
Dar, in schimb, devenim "scalvi pe plantatie", de la 8 dimineata la 11 noaptea, de luni pana sambata.Duminica suntem franti de oboseala, cu greu ajungem la biserica. Uneori lucram si duminica.

Pana aici aproape ca nu e nimic rau.
Dar copiii??? Unde ne sunt copiii?
Dar sotia??? Cu cine ne-am casatorit?

"Ei trebuie sa inteleaga! Doar pentru ei ma zbat." Continuare in pagina anexa

Si eu la cine mai strig ? - de Daniel Branzei

Vineri 4 Aprilie 2008, ora 22:30. Am pandit sa aud cum se rasuceste cheia in broasca si …. cand Sarah, fata mea mai mica a deschis usa, am strigat: “Hei, la ora asta se vine acasa?”

“Dar … tata, a baiguit ea, stiai ca am fost cu Marius la familia lui si m-ai lasat chiar tu sa merg …”

“Stiu, stiu, am schimbat eu imediat tonul. Lasa-ma insa sa mai strig la tine inca doua luni pana la nunta, ca dupa aia … eu la cine mai strig?”

M-a inteles si … m-a cuprins in brate.
Preluat din blogul Barzilai-en-Dan

06.04.2008

Nu stiu daca pot crede! - de Frank Martin

Asemeni majoritatii celor care sunt parinti, pentru Betty si sotul ei, nu era nimic mai important decat transmiterea credintei lor, mai departe, copiilor. Acest lucru intotdeauna a parut un proces natural nu prea complicat. In general, copiii le acceptasera usor credinta pentru ca ea se dezvaluia atat de limpede in viata parintilor lor.

Dar cu John lucrurile stateau altfel. "John seamana mult cu tatal lui", marturisea Betty. "Nu accepta lucrurile asa cum par ele ca sunt. Trebuie intai sa i le dovedesti, sa-i demonstrezi." Asa ca John proba credinta parintilor sai mai mult decat ceilalti copii. "Pur si simplu nu stiu daca pot crede ca Dumnezeu raspunde rugaciunilor noastre", i-a spus John mamei sale. "Ne-am rugat luni intregi pentru ca baiatul acela de la biserica sa se faca bine si starea lui se inrautateste. Intotdeauna ne rugam pentru cei care sunt bolnavi. Uneori se fac bine, alteori nu. Dar asta se intampla in dreptul tuturor oamenilor indiferent daca ei cred sau nu in Dumnezeu. Nu pot sa gasesc nici macar o ocazie in care Dumnezeu a raspuns unei rugaciuni si sa nu fie nici o urma de indoiala ca El a facut acel lucru. Nici macar o data!"
Continuare in pagina anexa

04.04.2008

Ce stia batranul Caleb despre sufletul masculin...si femeile de azi nu stiu, iar barbatii aproape ca uita!? - de Gili Indrie

Traim intr-o lume domesticita; exista un grad mare de predictibilitate a etapelor vietii; baietii si barbatii isi traiesc aventura vietii in birouri luminoase, dotate cu computer, aer conditionat, celulare, si imprumuturi la banca; vorbesc cu usurinta cu X din Franta, cu Y din Canada; despre Z care sta la biroul alaturat nu stiu aproape nimic. Geamurile termopan dau impresia de transparenta iar jaluzelele de verticalitate. Ambientul este curat; curat si steril, mai mult steril; steril pana la plictiseala. Corsetul invizibil al vietii de orasean cu visul aproape implinit este foarte strans; o diploma, un \"job\", o masina, o Ileana Cosanzeana, o....casa! apoi, monotonie; unii, nu rezista si o iau de la inceput: o alta diploma, un alt job, o masina noua, o Ileana sanziana noua, o alta desertaciune! Undeva in strafundurile inimii, asemeni povestilor cu Fat-Frumos, baietii & barbatii, au ascunsa, in doze diferite, dorinta (universala) de aventura, de solidaritate, de lupte, de singuratate, de cuceriri, de libertate, de recuceriri.
Personajul principal feminin din romanul Baltagul, Vitoria Lipan, a inteles ca barbatul ei traia dupa un anume ritm al apropierii si al departarii, al venirii si al plecarii si si-a ajustat viata si asteptarile dupa aceasta intelegere a masculinitatii. Stia ca barbatul este ca un „bumerang”, trebuie sa-i dai drumul ca sa se intoarca inapoi.

Cu toate ca a trait multi ani in vreme de razboi, cu moartea la tot pasul, si deci riscul aventurii era la moda, Caleb a inteles ca batalia pentru o cetate greu de cucerit si inima unei Acsa este un factor motivator suficient de puternic pentru ca un suflet ca al lui Otniel sa intre in rezonanta. Probabil ca Otniel era satul de razboi, poate chiar plafonat de atata razboi. Dar, o noua misiune, o noua provocare, o noua motivatie, poate inaripa ceea ce parea ca prinde radacini, poate starni pasiuni ce hibernau, poate deschide zagazul unui entuziasm inimaginabil. Sufletul masculin are nevoie, periodic, de provocari, de retrageri, de cuceriri si recuceriri. Femininele intelepte pricep aceste adevaruri ascunse, isi ajusteaza asteptarile si coopereaza la cuceririle lor, devenind ele insele cetatile ce trebuiesc recucerite si frumusetile ce trebuiesc descoperite si redescoperite.

Mersul lumii acesteia dar si al contextului bisericesc contribuie la domesticirea si sterilitatea sufletului masculin; de departe, se doreste un barbat bun, docil, cuminte, supus, calm, decent, disponibil, predictibil, dar, de aproape, el este unul ofilit, sacrificial, casnic, sters. Barbatii extreme nu sunt de dorit, adica reci sau in clocot, ci se prefera cei caldicei, standard, numai buni de tinut si intretinut in biserica, ideali pentru legumizare si conservare. Caleb ne spune ca focul inimii se poate stinge...dar se poate si reaprinde! La orizontul bisericii se prefigureza un ,,Debir’’, o noua locatie, un loc pe care va trebui sa-l “cucerim”. Otniel se gandeste ca provocarea credintei si rasplatirea este suficient de mare ca sa merite riscul aventurii.
Preluat din Resurse Crestine