Am fost astăzi invitat să predic într-o altă biserică, şi acolo am întâlnit o prietenă a noastră din tinereţe. Drumurile ne-au despărţit de mult, de vreo 35 de ani.. dar ne-am mai întâlnit din când în când. Ea şi soţul ei sunt nişte oameni excepţionali. Fiecare în felul lui aparte. Ea l-a îngrijit un timp pe Richard Wurmbrant în California şi în discuţia cu ea, aminteşte mereu de lucruri învăţate sau auzite de la RW. A fost singură la adunare azi-dimineaţă. Soţul ei a fost rugat de un coleg de-al lui să îl înlocuiască pentru ca să fie liber pentru ceva lucru important în familia colegului.Am întrebat-o cum sunt ei, şi mi-a spus că bine. Că-s interesaţi de viaţa trăită în părtăşie strânsă cu Domnul şi-s bucuroşi că nu au fost infectaţi de microbul îmbogăţirii care i-a îmbolnăvit pe atâţia români. Am întrebat-o de soţul ei, şi mi-a spus că el este un om extraordinar. Nu ar vorbi de rău pe cineva nici în ruptul capului şi nici nu ar asculta vorbirea de rău despre cineva. De fapt, spunea soţia, când ea s-a căsătorit, a cerut de la Domnul un bărbat care s-o ajute să se apropie de Domnul, să ducă mântuirea până la capăt. Şi Domnul i-a ascultat 100% rugăciunea. Soţul ei este un om al lui Dumnezeu!
A fost o mărturisire care ne-a lăsat uimiţi şi pe mine şi pe soţia mea. Câte soţii mărturisesc asta despre bărbaţii lor? Dar câţi bărbaţi despre soţiile lor? Ar trebui să lăsăm să vorbească soţiile noastre şi soţii noştri…
Preluat din PERSPECTIVE CRESTINE
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu