La începutul carierei mele de consilier de familie am avut o experienţă deosebită.Un prieten mi-a povestit necazurile căsniciei lui. Soţia acestuia, o femeie plină de viaţă, spontană şi explozivă devenise pentru el o problemă. Fiind un bărbat liniştit, gânditor, ordonat şi tenace, trăsese concluzia că se lăsase prea mult condus de sentimente în alegerea partenerei sale. La începutul căsniciei, ca fire romantică ce era, fusese foarte îndrăgostit, dar acum ajunseseră să-l enerveze în permanenţă superficialitatea şi dezordinea soţiei. "Dacă ar reuşi să păstreze măcar ceva mai multă ordine, aş fi şi eu mai mulţumit", ajunsese el să mi se plângă.
Fiindcă doream să-mi ajut prietenul şi întrucât nu numai că-i cunoşteam bine soţia, dar eram cam de aceeaşi părere cu el, am hotărât să discut cu ea în legătură cu aceste probleme. S-a arătat foarte deschisă, deoarece şi ea observase cum căsnicia lor nu mai radia bucuria din vremea când se îndrăgostiseră unul de celălalt. De aceea a fost de acord când i-am propus "să înveţe" să iubească şi să devină puţin mai ordonată de dragul soţului ei - prietenul meu.
După câteva săptămâni l-am întâlnit din nou şi mi-a povestit că soţia lui a început într-adevăr să facă puţină ordine. Munţii de vase nu se mai îngrămădeau pe spălător, numai că acum vorbea prea mult. "Tot timpul are ceva de comentat, dacă ar fi şi ea un pic mai liniştită, aş fi mai mulţumit", spunea el acum. Din nou am intervenit şi am hotărât să port o discuţie cu soţia lui.
Ne-am înţeles ca ea să încerce să fie mai reţinută în vorbire şi mai ales să-i ceară părerea şi să-l implice şi pe soţul ei în diversele probleme de familie. De exemplu să-l întrebe: "Te-ai gândit deja cu privire la concediul din anul acesta?"
După numai câteva zile prietenul meu mi-a povestit că soţia lui nu mai vorbeşte aşa mult despre sine, dar îi pune acum tot soiul de întrebări incomode, înainte era entuziasmată de concediu şi îi împărtăşea planurile şi dorinţele legate de acesta, iar acum se limita doar să-l descoase ce planuri îşi face el în această privinţă. "Ea aşteaptă pur şi simplu prea multe de la mine", îmi spunea prietenul plin de autocompătimire. "Cred că m-am căsătorit cu persoana nepotrivită! Nu mai simt nici un pic de dragoste pentru ea."
Abia în acel moment mi-am dat seama că de fapt el avea o problemă şi avea nevoie de ajutor. Dacă voiam să-i fiu într-adevăr prieten, trebuia să-i spun adevărul în faţă.
Iar adevărul era că aşteptările cu privire la soţia lui erau prea idealiste, prea înalte. Ceva în el trebuia să se schimbe. Trebuia "să înveţe" să iubească!
Cum am mai spus, aceasta a fost o experienţă importantă pentru mine, care m-a făcut să înţeleg un lucru ce mi-a îmbogăţit viaţa. Mi-a ajutat chiar în propria mea căsnicie, pentru a depăşi inevitabilele crize, maturizându-mă şi aducând stabilitate şi bucurie.
Continuare in pagina anexa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu