Rolul tatălui este din ce in ce mai problematic in contextual culturii Americane. Rolul de tată a fost marginalizat şi autoritatea taţilor a fost depreciată, ridicularizată şi în mod continu redefinită. De la “Urşii Berestiani” la “Familia Simpson”, taţii sunt de prea multe ori obiectul ridicularizării sau subiectul pe care sa fac glume.Bine-nţeles, uni taţi se marginalizează ei inşişi deoarece neglijează sau işi pierd responsabilităţile de taţi. In multe sectoare ale societăţii noastre, taţi sunt de foarte multe ori remarcati prin absenţa lor. Intr-adevăr, milioane de copiii Americani cresc fără o prezentă masculină, să nu mai pomenim de prezenţa tatălui biologic.
Marginalizarea autorităţii părinteşti a tatălui poate fi datorată mai multor surse, însa o sursa principală a acestei marginalizări este clasa intelectuală şi incredintarea radicală în feminismul ideologic. Rolul tatălui este acum o categorie ideologică inevitabil legată de orice de la patriarhie (considerat a fi păcatul originar) la cultura populară (unde elitele intelectuale exercită o influentă uneori indirectă dar foarte importantă).
Rolul tatălui a fost marginalizat în societate foarte mult, şi chiar contribuţia biologică a tatălui poate acum fi înlocuita de un simplu “donator” de la o bancă de spermă sau de la o clinica de fertilizare.
Cu aceasta marginalizare tatălui în contextul familie, şi confuzia privind rolul acestora, Father’s Day ( Ziua Tatălui sărbătorită în Statele Unite în a treia duminică din luna Iunie) devine tot mai penibilă. Ea încă apare pe calendare şi ziariştii, intelectuali şi observatorii culturali simt nevoia de-a mentiona ceva despre taţi în luna Iunie.
W. Bradford Wilcox, professor de sociologie la University of Virginia, atenţioneză ca mult din ceea ce se spune despre taţi în conecţie cu Ziua Tatălui nu este altceva decât mitologie – si multe dintre aceaste mituri sunt intr-adevar periculoase.
Scriind in revista “National Review” Wilcox identifică cinci mituri despre taţi care sunt menite să îi facă mandrii pe aceştia, de Ziua Tatălui. Anticipând mulţimea de rapoarte in perioada acestei sărbători, Wilcox atenţionează: “Unii vor face o treabă bună în a capta schimbările şi continuităţile associate rolului taţilor în America contemporană. Însa alţi reporteri şi scriitori vor generaliza din propriile lor reţele nerelevante de prieteni şi membri ai familiei, încercând să boteze ultimele trenduri ale familiei, sau vor asuma că societatea noastră se indreaptă continuu într-o direcţie progresivă.” Cu alte cuvinte “ Fiti atenţi.”
Pe lângă această avertizare generală, Wilcox oferă cate-va mituri specifice care vor apărea. In primul rând el atenţionează despre “ Domnul Mama SURGE/CHIRURG???!!” care a apărut recent în mass media. În timp ce dislocaţia economică actuală a avut un effect disproporţionat asupra bărbatilor, astfel a taţilor, taţii care stau acasă “reprezintă o parte minusculă a taţilor Americani.” Conform celui mai recent recensământ, taţii care stau acasă reprezintă mai puţin de 1% din 22.5 milioane de familii Americane. Mamele care stau acasă, pe de-altă parte reprezintă 24% din toate familiile.
Brad Wilcox ne reaminteşte că majoritatea femeilor Americane înca ştiu că tatăl este principala sursă de venit din familie. Într-adevăr, tatăl este principala sursă de venit in aproape ¾ din familiile Americane. Wilcox are dreptate când sugerează că focusul mass mediei asupra “speciei exotice” de taţi care stau acasă ascunde/acoperă faptul că, caştigarea pâinii este esenţial rolului tatălui în majoritatea familiilor. Acest rol ar trebui cinstit şi respectat, nu pierdut în ceaţa mass-mediei care distrage de la realitatea fundamentală.
Al doilea mit pe care Wilcox îl risipeşte este pretinderea că majoritatea femeilor doresc o distribuţie de 50/50 între servici şi viaţa de familie pentru taţi (soţii lor). El recunoaşte că acest fapt se poate sa fie adevarat pentru “majoritatea jurnaliştiilor sau a celor din domeniul academic” dar nu pentru majoritatea mamelor americane. Cu toate că mamele işi doresc ca taţii să fie implicaţi mai activ în responsabilităţile părinteşti sau în cele ale gospodăriei “majoritatea femeilor căsătorite care au copiii sunt fericite să îi lase pe soţii lor să ia conducerea când este vorba de a purta de grijă familiei şi nu işi doresc sa lucreze normă intreagă.”
În al treilea rând, Wilcox citează suficiente materiale pentru a risipi mitul potrivit căruia concubinajul este la fel de bun ca şi căsătoria. Astăzi, o minoritatea semnificativă a copiilor americani v-or petrece timp cu parinţi care co-habitează. Dupa cum recunoaste Wilcox, acest fapt face pe mulţi intelectuali să încerce să minimalizeze diferenţele dintre taţii care cohabitează si cei casatoriţi. Dar, taţii care co-habiteaza sunt mult mai puţin probabil interesaţi în a avea un rol important în viaţa copiilor lor. Căsătoria şi responsabilitatile de-a fi tată ajung a fi o “ofertă specială” pentru majoritatea bărbaţilor.
In al patru-lea rând, Wilcox atacă pretinderile că divorţul nu este dăunător copiilor. Cercetările indică faptul că fetele ale caror părinţi divorţează sunt mai predispuse de-a nu termina liceul, de-a ramane insărcinate ca şi tinere şi de-a suferi de depresie. “Fetele ale căror parinţi divorţează sunt mult mai predispose de-a divorţa mai târziu la randul lor.”
Ar trebui să adăugăm ca băieţii, de multe ori neglijaţi în multe dintre aceste studii, experimentează pierderea tatălui şi suferă această pierdere de cele mai multe ori in tăcere. Patologia evidentă de cele mai multe ori în viaţa tinerilor barbaţi poate sa fie conectată în mod direct de pierderea aceasta.
In ultimul rând, Wilcox risipeşte mitul ca “taţii sunt facultativi/neesenţiali”. Fenomenul mamelor singure primeşte multă atenţie pozitivă din partea presei. Totuşi, după cum afirmă Wilcox: “acest mit eşuează în a lua în considerare vasta literatură ştiinţifică din domeniul socilogiei … care arată că, copiii au rezultate mult mai bune într-o familie unde căsătoria este intactă cu taţi, decât cei care cresc în familii conduse de mame singure/necăsătorite.”
Brad Wilcox îşi încheie eseul cu o chemare pentru mai mulţi ziarişti “ de-a confrunta adevăratul rol pe care taţii şi căsătoriile îl joacă în avansarea spre bine a cetăţenilor cei mai vulnerabili ai naţiunii noastre, copiii noştri.”
Creştinii au o responsabilitate specială, de-oarece noi credem că rolul si responsabilitatile tatalui nu sunt doar o construcţie sociala ci este o problemă de importanţă biblică. Cu toate ca suntem informaţi de analizele sociologice şi incurajaţi de academici ca şi Bradford Wilcox, întredinţarea noastră în rolul taţilor este bazată pe faptul că “funcţia” de tată este cinsită, demnă şi definită de Sfânta Scriptură. Tatăl Creştin este răspunzător de o chemare mult mai inaltă, dar datele prezentate de eseul lui Brad Wilcox, ne slujesc ca şi memento ca taţii sunt un dar pentru intreaga creaţie si că evidenţa Creatorului modelului pentru tai sfidează toate eforturile ideologice ale multora de a subversiona taţii şi responsabilităţile lor parinteşti.
Multumiri lui Brad Wilcox pentru risipirea acestor mituri.
Sursa : AL MOHLER IN ROMANIAN
