19.12.2009
Internetul si familia...
Una din problemele generatiilor de copii si adolescenti din zilele noastre este folosirea internetului. Am gasit un articol interesant scris de Jonathan Falwell. Iata ce spune el:
“In editiile recente ale acestei columne am incurajat cititorii, in special parintii crestini, sa-si daruiasca viata in slujba lui Christos, sacrificindse pe ei insisi, sa-si daruiasca cu bucurie timpul si viata celor din casa lor si sa se straduiasca sa ocoleasca tentatiile care ar putea sa distruga familiile lor sau pe ei insisi.
As vrea sa ma ocup acuma de o tema potrivita pentru unul din aspectele cele mai afectate ale vietii de familie si anume cyberspace.
In primul rind vreau sa va amintesc din nou cit este de important ca parintii sa fie proactivi in supravegherea timpului pe care copii lor il consuma pe internet. Prietenul meu, Bedford (Va.) County Sheriff Mike Brown, care supravegheaza Operation Blue Ridge Thunder ( un nume codificat pentru cei care controleaza si patruleaza spatiul cibernetic si descopera crimele si criminalii internetului; cei care fac si distribuie pornografie cu copii…etc), spune ca parintii trebuie sa se straduiasca un pic mai mult ca sa-si apere copii de acesti criminali. Exploatarea copiilor pe internet este mult mai mare decit credem noi sau decit ne spune guvernul sau statisticile.
Partea trista este ca sint foarte multi oameni rai care cauta pe internet si gasesc victime inocente, asa ca trebuie sa fim activi in a ne proteja copii nostrii de acesti criminali. In plus, trebuie sa ne asiguram ca copii nostrii nu s-au incuiat in lumea lor privata prin texting sau IM-ing, alienindu-se de restul familiei. The Nielsen Company raporteaza ca un tinar obisnuit scrie cam 80 de texte pe zi, care intr-o luna ajung la 2, 272. O figura enorma.
“In editiile recente ale acestei columne am incurajat cititorii, in special parintii crestini, sa-si daruiasca viata in slujba lui Christos, sacrificindse pe ei insisi, sa-si daruiasca cu bucurie timpul si viata celor din casa lor si sa se straduiasca sa ocoleasca tentatiile care ar putea sa distruga familiile lor sau pe ei insisi.
As vrea sa ma ocup acuma de o tema potrivita pentru unul din aspectele cele mai afectate ale vietii de familie si anume cyberspace.
In primul rind vreau sa va amintesc din nou cit este de important ca parintii sa fie proactivi in supravegherea timpului pe care copii lor il consuma pe internet. Prietenul meu, Bedford (Va.) County Sheriff Mike Brown, care supravegheaza Operation Blue Ridge Thunder ( un nume codificat pentru cei care controleaza si patruleaza spatiul cibernetic si descopera crimele si criminalii internetului; cei care fac si distribuie pornografie cu copii…etc), spune ca parintii trebuie sa se straduiasca un pic mai mult ca sa-si apere copii de acesti criminali. Exploatarea copiilor pe internet este mult mai mare decit credem noi sau decit ne spune guvernul sau statisticile.
Partea trista este ca sint foarte multi oameni rai care cauta pe internet si gasesc victime inocente, asa ca trebuie sa fim activi in a ne proteja copii nostrii de acesti criminali. In plus, trebuie sa ne asiguram ca copii nostrii nu s-au incuiat in lumea lor privata prin texting sau IM-ing, alienindu-se de restul familiei. The Nielsen Company raporteaza ca un tinar obisnuit scrie cam 80 de texte pe zi, care intr-o luna ajung la 2, 272. O figura enorma.
Continuare in: PE GANDURI
01.12.2009
Scuze că m-am recăsătorit cu tine nebiblic...
De mult timp auzisem de divorţuri în cadrul creştinilor - aşa cum am menţionat în alte postări din acest blog, atunci când fac referire la creştini ca persoane, mă refer în mod absolut strict la cei care au o relaţie personală cu Domnul Isus Hristos, nu doar sunt simpli frecventatori ai vreunei biserici (oricare ar fi numele ei). Divorţul este un cuvânt care pe mine mă deranjează de multă vreme, am şi scris o dizertaţie în acest sens, urmează să o revizuiesc şi să o fac publică la timpul potrivit (se numeşte "Divorţul şi recăsătorirea în lumina Sfintelor Scripturi").
Astăzi, în timp ce citeam din cadrul presei internaţionale creştine, am ajuns cu ochii la tot felul de lucruri care se întâmplă între pocăiţi. Ba citesc despre cazuri de implicare sexuală a persoanelor din poziţii înalte din diferite organizaţii creştine, ba divorţuri, ba alte lucruri imorale care încep să fie strigătoare la cer, dacă nu chiar super şocante.
Continuare: AICI
12.11.2009
Neîncrederea, cea mai mare greşeală a părinţilor
Părinţii greşesc, cel mai adesea, în creşterea copiilor prin faptul că nu au suficientă încredere în ei şi că nu comunică cu alţi părinţi pentru a împărtăşi experienţe şi a face schimb de informaţii.
Aflată în vizită în România, Kathleen Alfano, deţinătoarea unui doctorat în educaţie elementară, a fost solicitată să răspundă la câteava întrebări.
Ce credeţi despre jocurile pe calculator? Până la ce punct sunt utile?
Eu cred că trebuie să existe echilibru. Un copil nu trebuie să facă prea mult din ceva. Dacă un copil stă la calculator cu orele şi nu mai este deloc activ, părinţii trebuie să intervină. Totuşi există multe jocuri pe calculator care sunt bune şi instructive. Este de datoria părinţilor să fie atenţi şi să nu îi lase pe copii să exagereze în privinţa jocurilor pe calculator.
Care este rolul jocurilor sportive în dezvoltarea unui copil?
Sportul devine o componentă importantă când copiii cresc. Într-adevăr de când sunt mici este foarte important ca ei să fie activi, să se joace afară. Totuşi, sub 5 ani nu prea înţeleg aşa de bine regulile, iar în sporturi există reguli care se cer respectate. Sportul este o şcoală de viaţă de fapt, pentru că doar aşa copiii învaţă ce este spiritul de echipă şi de întrajutorare. În plus, cercetările arată că, dacă sunt mai activi din punct de vedere fizic, copiii îşi folosesc mai bine creierul şi ajung să înveţe mai bine la şcoală. Iar cei care nu sunt activi învaţă mai greu.
Care este cea mai frecventă greşeală pe care o fac părinţii în creşterea copiilor?
Eu cred că părinţii greşesc prin faptul că nu au suficientă încredere în ei, mai ales că natura ne înzestrează cu capacitatea de a-i înţelege pe copii. O altă greşeală este că părinţii nu vorbesc cu alţi părinţi. Este aşa de uşor să se înscrie pe forumuri online, să ceară sfaturi, să împărtăşească experienţe, să transmită informaţii. Însă, totul se reduce la a înţelege cât de inteligenţi şi de sensibili sunt copiii şi cum nu trebuie neglijaţi, mai ales în primii trei ani de viaţă. Aceştia sunt cei mai importanţi în formarea unui copil, iar în următorii trei ani se dezvoltă personalitatea lor şi li se pot transmite valori.
Cât de important este ca mamele să petreacă primii trei ani din viaţă alături de copii?
Este foarte important ca mamele să stea cât mai mult timp cu copiii lor, să îi cunoască bine, să afle ce pasiuni au, cum îşi petrec timpul, să petreacă timp împreună. Nu spun că cei mici ar trebuie să stea mereu cu mamele, ci că au nevoie de atenţie, de timp, de iubire. Iar mamele trebuie să profite din plin de primii ani din viaţa copiilor, jucându-se şi cântând cu ei, citindu-le poveşti, mergând la plimbare şi arătându-le lucruri din lumea din jur. Acestea sunt lucruri importante care trebuie făcute des.
Cum contribuie jocul şi implicit jucăriile la dezvoltarea personalităţii unui copil?
Aflată în vizită în România, Kathleen Alfano, deţinătoarea unui doctorat în educaţie elementară, a fost solicitată să răspundă la câteava întrebări.
Ce credeţi despre jocurile pe calculator? Până la ce punct sunt utile?
Eu cred că trebuie să existe echilibru. Un copil nu trebuie să facă prea mult din ceva. Dacă un copil stă la calculator cu orele şi nu mai este deloc activ, părinţii trebuie să intervină. Totuşi există multe jocuri pe calculator care sunt bune şi instructive. Este de datoria părinţilor să fie atenţi şi să nu îi lase pe copii să exagereze în privinţa jocurilor pe calculator.
Care este rolul jocurilor sportive în dezvoltarea unui copil?
Sportul devine o componentă importantă când copiii cresc. Într-adevăr de când sunt mici este foarte important ca ei să fie activi, să se joace afară. Totuşi, sub 5 ani nu prea înţeleg aşa de bine regulile, iar în sporturi există reguli care se cer respectate. Sportul este o şcoală de viaţă de fapt, pentru că doar aşa copiii învaţă ce este spiritul de echipă şi de întrajutorare. În plus, cercetările arată că, dacă sunt mai activi din punct de vedere fizic, copiii îşi folosesc mai bine creierul şi ajung să înveţe mai bine la şcoală. Iar cei care nu sunt activi învaţă mai greu.
Care este cea mai frecventă greşeală pe care o fac părinţii în creşterea copiilor?
Eu cred că părinţii greşesc prin faptul că nu au suficientă încredere în ei, mai ales că natura ne înzestrează cu capacitatea de a-i înţelege pe copii. O altă greşeală este că părinţii nu vorbesc cu alţi părinţi. Este aşa de uşor să se înscrie pe forumuri online, să ceară sfaturi, să împărtăşească experienţe, să transmită informaţii. Însă, totul se reduce la a înţelege cât de inteligenţi şi de sensibili sunt copiii şi cum nu trebuie neglijaţi, mai ales în primii trei ani de viaţă. Aceştia sunt cei mai importanţi în formarea unui copil, iar în următorii trei ani se dezvoltă personalitatea lor şi li se pot transmite valori.
Cât de important este ca mamele să petreacă primii trei ani din viaţă alături de copii?
Este foarte important ca mamele să stea cât mai mult timp cu copiii lor, să îi cunoască bine, să afle ce pasiuni au, cum îşi petrec timpul, să petreacă timp împreună. Nu spun că cei mici ar trebuie să stea mereu cu mamele, ci că au nevoie de atenţie, de timp, de iubire. Iar mamele trebuie să profite din plin de primii ani din viaţa copiilor, jucându-se şi cântând cu ei, citindu-le poveşti, mergând la plimbare şi arătându-le lucruri din lumea din jur. Acestea sunt lucruri importante care trebuie făcute des.
Cum contribuie jocul şi implicit jucăriile la dezvoltarea personalităţii unui copil?
Există o strânsă legătură între joc şi conturarea personalităţii. Jucăriile sunt instrumentele cu ajutorul cărora copiii se exprimă şi învaţă să cunoască lumea. Copiii au nevoie de jucării, dar mai important de atât este oportunitatea de a se juca. Chiar dacă nu au jucării, copiii se pot juca afară, construind castele din nisip, cu beţişoare şi frunze sau socializând cu alţi copii. De asemenea, este important ca cei mici să se mişte, să alerge, să ţopăie, să fie dinamici. Copiii care nu fac asta s-ar putea să se confrunte cu probleme mai târziu în viaţă. Lipsa interacţiunii în copilărie îi afectează pe oameni ca adulţi, chiar dacă la nivel inconştient.
Care este rolul şcolii în dezvoltarea şi creşterea copilului?
Părinţii adesea le spun copiilor că, odată cu începerea şcolii, trebuie să fie serioşi şi să înveţe şi asta pentru că ei simt presiunea acestei etape mai mult decât copiii lor. Şcoala are un rol foarte serios, dar nu trebuie să neglijeze latura ludică învăţatului. Odată la şcoală, copiii au nevoie să înveţe în primul rând cum să înveţe, şcoala să le creeze oportunităţie de a se educa mai departe, de a practica sporturi, de a se juca şi de a-i forma ca adulţi complecşi şi frumoşi.
Care este rolul şcolii în dezvoltarea şi creşterea copilului?
Părinţii adesea le spun copiilor că, odată cu începerea şcolii, trebuie să fie serioşi şi să înveţe şi asta pentru că ei simt presiunea acestei etape mai mult decât copiii lor. Şcoala are un rol foarte serios, dar nu trebuie să neglijeze latura ludică învăţatului. Odată la şcoală, copiii au nevoie să înveţe în primul rând cum să înveţe, şcoala să le creeze oportunităţie de a se educa mai departe, de a practica sporturi, de a se juca şi de a-i forma ca adulţi complecşi şi frumoşi.
Sursa: ORIZONTURI ETERNE
20.08.2009
Banii sau viaţa… de familie! - de Alexandra Ologeanu
Nu le poţi avea pe amândouă în egală măsură. Mai devreme sau mai târziu va veni şi momentul în care va trebui să-ţi stabileşti priorităţile, neglijând ori una, ori alta. Pus în faţa unei asemenea alegeri, sunt sigură că vei afirma destul de categoric, că nu banii sunt ceea ce contează. Asta înseamnă deci că pentru tine o relaţie armonioasă în familie este mai importantă decât depozitul tău bancar, nu? Întrebarea mea astăzi, pentru tine este următoarea: oare chiar aşa să fie? Eşti sigur că nu te numeri şi tu printre cei care una afirmă, însă alta fac? Pentru că o persoană care are în vedere în primul rând familia, îşi va sacrifica o bună parte din timpul său, dedicându-i-o.
Asta înseamnă să laşi ambiţiile personale cum ar fi urcarea pe scara socială, studiile, avansarea la locul de muncă sau alte procupări de acest gen pe un plan secundar (nu spun însă că este ceva greşit să te preocupe!). O astfel de persoană, fie că se mai află încă în casa părintească sau că şi-a întemeiat deja propria familie, îşi va face timp pentru a-şi ajuta partenerul, pentru a-i pregăti o surpriză, fie ea cât de mică, îşi va lua consecvent din timpul său pentru a-l petrece alături de copii, asistând activ la toate etapele creşterii lor şi îşi va lua de asemenea timp pentru a fi alături de fraţi sau surori, sprijinindu-i şi încurajându-i. Acestea sunt doar câteva din temeliile unei familii fericite, reprezentând ceea ce Ray Wenger numeşte în cartea sa omonimă, “tiparul divin pentru viaţa de familie”.
“Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!” spune un binecunoscut proverb românesc. Pentru cei care mai au de lucrat la acest capitol in viaţa lor: poate că ţi-ai propus să aloci mai mult timp familiei DUPĂ CE vei reuşi să atingi anumite ţeluri în viaţă sau după ce vei termina cu una sau cu alta… Din păcate, aceasta este una din cele mai eficiente capcane ale Celui Rău de a te ţine ocupat cu alte lucruri, iar mult prea mulţi realizează asta abia când este prea târziu pentru a mai salva ceva. Dacă te afli însă printre cei care au înţeles rolul şi importanţa familiei, acordându-i totodată şi atenţia cuvenită, nu pot decât să te felicit pentru alegerea făcută şi să îţi doresc putere şi sprijin de Sus pentru a rămâne perseverent şi sunt convinsă că binecuvântările nu vor întârzia să apară.
“Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!” spune un binecunoscut proverb românesc. Pentru cei care mai au de lucrat la acest capitol in viaţa lor: poate că ţi-ai propus să aloci mai mult timp familiei DUPĂ CE vei reuşi să atingi anumite ţeluri în viaţă sau după ce vei termina cu una sau cu alta… Din păcate, aceasta este una din cele mai eficiente capcane ale Celui Rău de a te ţine ocupat cu alte lucruri, iar mult prea mulţi realizează asta abia când este prea târziu pentru a mai salva ceva. Dacă te afli însă printre cei care au înţeles rolul şi importanţa familiei, acordându-i totodată şi atenţia cuvenită, nu pot decât să te felicit pentru alegerea făcută şi să îţi doresc putere şi sprijin de Sus pentru a rămâne perseverent şi sunt convinsă că binecuvântările nu vor întârzia să apară.
Sursa : Fiti Oameni !
15.08.2009
Dragostea dintre sot si sotie este permanentă, durează o viată întreagă?
Citesc împreună cu sotia cartea lui James Dobson, Căsătoria, împlinire sau frustrare. Cartea se prezintă sub formă de întrebari puse profesorului si psihologului Dobson. O citim în timpul nostru de apropriere cu Dumnezeu. Este o unealtă bună în întelegerea a ceea ce înseamnă cu adevărat căsnicia crestină si pentru a consolida o temelie trainică acesteia. Iată răspunsul autorului la o întrebare destul de interesantă:
Dragostea dintre sot si sotie este permanentă, durează o viată întreagă?
“Poate fi si ar trebui să fie. Totusi, chiar si dragostea adevarată este o floare fragilă. Dacă vrem să supravietuiască, trebuie să o mentinem si să o protejăm. Dragostea poate dispărea când un sot lucrează sapte zile pe săptămână, când nu există timp pentru clipe romantice, când sotul si sotia uită cum să vorbească unul cu celălălt. Latura romantică a relatiei de dragoste se poate ofili datorită presiunilor de rutină ale vietii. Pe ce pozitie se situează căsnicia în ierarhia valorilor dumneavoastră? Îi mai rămân doar rămăsitele programului dumneavoastră supraaglomerat sau este ceva de valoare care trebuie păstrat? Dacă nu este întretinută, dragostea veritabilă se stinge”.
-James Dobson-
Dragostea dintre sot si sotie este permanentă, durează o viată întreagă?
“Poate fi si ar trebui să fie. Totusi, chiar si dragostea adevarată este o floare fragilă. Dacă vrem să supravietuiască, trebuie să o mentinem si să o protejăm. Dragostea poate dispărea când un sot lucrează sapte zile pe săptămână, când nu există timp pentru clipe romantice, când sotul si sotia uită cum să vorbească unul cu celălălt. Latura romantică a relatiei de dragoste se poate ofili datorită presiunilor de rutină ale vietii. Pe ce pozitie se situează căsnicia în ierarhia valorilor dumneavoastră? Îi mai rămân doar rămăsitele programului dumneavoastră supraaglomerat sau este ceva de valoare care trebuie păstrat? Dacă nu este întretinută, dragostea veritabilă se stinge”.
-James Dobson-
Sursa: Big Brother
17.07.2009
Atentie la mituri despre tati
Rolul tatălui este din ce in ce mai problematic in contextual culturii Americane. Rolul de tată a fost marginalizat şi autoritatea taţilor a fost depreciată, ridicularizată şi în mod continu redefinită. De la “Urşii Berestiani” la “Familia Simpson”, taţii sunt de prea multe ori obiectul ridicularizării sau subiectul pe care sa fac glume.
Bine-nţeles, uni taţi se marginalizează ei inşişi deoarece neglijează sau işi pierd responsabilităţile de taţi. In multe sectoare ale societăţii noastre, taţi sunt de foarte multe ori remarcati prin absenţa lor. Intr-adevăr, milioane de copiii Americani cresc fără o prezentă masculină, să nu mai pomenim de prezenţa tatălui biologic.
Marginalizarea autorităţii părinteşti a tatălui poate fi datorată mai multor surse, însa o sursa principală a acestei marginalizări este clasa intelectuală şi incredintarea radicală în feminismul ideologic. Rolul tatălui este acum o categorie ideologică inevitabil legată de orice de la patriarhie (considerat a fi păcatul originar) la cultura populară (unde elitele intelectuale exercită o influentă uneori indirectă dar foarte importantă).
Rolul tatălui a fost marginalizat în societate foarte mult, şi chiar contribuţia biologică a tatălui poate acum fi înlocuita de un simplu “donator” de la o bancă de spermă sau de la o clinica de fertilizare.
Cu aceasta marginalizare tatălui în contextul familie, şi confuzia privind rolul acestora, Father’s Day ( Ziua Tatălui sărbătorită în Statele Unite în a treia duminică din luna Iunie) devine tot mai penibilă. Ea încă apare pe calendare şi ziariştii, intelectuali şi observatorii culturali simt nevoia de-a mentiona ceva despre taţi în luna Iunie.
W. Bradford Wilcox, professor de sociologie la University of Virginia, atenţioneză ca mult din ceea ce se spune despre taţi în conecţie cu Ziua Tatălui nu este altceva decât mitologie – si multe dintre aceaste mituri sunt intr-adevar periculoase.
Scriind in revista “National Review” Wilcox identifică cinci mituri despre taţi care sunt menite să îi facă mandrii pe aceştia, de Ziua Tatălui. Anticipând mulţimea de rapoarte in perioada acestei sărbători, Wilcox atenţionează: “Unii vor face o treabă bună în a capta schimbările şi continuităţile associate rolului taţilor în America contemporană. Însa alţi reporteri şi scriitori vor generaliza din propriile lor reţele nerelevante de prieteni şi membri ai familiei, încercând să boteze ultimele trenduri ale familiei, sau vor asuma că societatea noastră se indreaptă continuu într-o direcţie progresivă.” Cu alte cuvinte “ Fiti atenţi.”
Pe lângă această avertizare generală, Wilcox oferă cate-va mituri specifice care vor apărea. In primul rând el atenţionează despre “ Domnul Mama SURGE/CHIRURG???!!” care a apărut recent în mass media. În timp ce dislocaţia economică actuală a avut un effect disproporţionat asupra bărbatilor, astfel a taţilor, taţii care stau acasă “reprezintă o parte minusculă a taţilor Americani.” Conform celui mai recent recensământ, taţii care stau acasă reprezintă mai puţin de 1% din 22.5 milioane de familii Americane. Mamele care stau acasă, pe de-altă parte reprezintă 24% din toate familiile.
Brad Wilcox ne reaminteşte că majoritatea femeilor Americane înca ştiu că tatăl este principala sursă de venit din familie. Într-adevăr, tatăl este principala sursă de venit in aproape ¾ din familiile Americane. Wilcox are dreptate când sugerează că focusul mass mediei asupra “speciei exotice” de taţi care stau acasă ascunde/acoperă faptul că, caştigarea pâinii este esenţial rolului tatălui în majoritatea familiilor. Acest rol ar trebui cinstit şi respectat, nu pierdut în ceaţa mass-mediei care distrage de la realitatea fundamentală.
Al doilea mit pe care Wilcox îl risipeşte este pretinderea că majoritatea femeilor doresc o distribuţie de 50/50 între servici şi viaţa de familie pentru taţi (soţii lor). El recunoaşte că acest fapt se poate sa fie adevarat pentru “majoritatea jurnaliştiilor sau a celor din domeniul academic” dar nu pentru majoritatea mamelor americane. Cu toate că mamele işi doresc ca taţii să fie implicaţi mai activ în responsabilităţile părinteşti sau în cele ale gospodăriei “majoritatea femeilor căsătorite care au copiii sunt fericite să îi lase pe soţii lor să ia conducerea când este vorba de a purta de grijă familiei şi nu işi doresc sa lucreze normă intreagă.”
În al treilea rând, Wilcox citează suficiente materiale pentru a risipi mitul potrivit căruia concubinajul este la fel de bun ca şi căsătoria. Astăzi, o minoritatea semnificativă a copiilor americani v-or petrece timp cu parinţi care co-habitează. Dupa cum recunoaste Wilcox, acest fapt face pe mulţi intelectuali să încerce să minimalizeze diferenţele dintre taţii care cohabitează si cei casatoriţi. Dar, taţii care co-habiteaza sunt mult mai puţin probabil interesaţi în a avea un rol important în viaţa copiilor lor. Căsătoria şi responsabilitatile de-a fi tată ajung a fi o “ofertă specială” pentru majoritatea bărbaţilor.
In al patru-lea rând, Wilcox atacă pretinderile că divorţul nu este dăunător copiilor. Cercetările indică faptul că fetele ale caror părinţi divorţează sunt mai predispuse de-a nu termina liceul, de-a ramane insărcinate ca şi tinere şi de-a suferi de depresie. “Fetele ale căror parinţi divorţează sunt mult mai predispose de-a divorţa mai târziu la randul lor.”
Ar trebui să adăugăm ca băieţii, de multe ori neglijaţi în multe dintre aceste studii, experimentează pierderea tatălui şi suferă această pierdere de cele mai multe ori in tăcere. Patologia evidentă de cele mai multe ori în viaţa tinerilor barbaţi poate sa fie conectată în mod direct de pierderea aceasta.
In ultimul rând, Wilcox risipeşte mitul ca “taţii sunt facultativi/neesenţiali”. Fenomenul mamelor singure primeşte multă atenţie pozitivă din partea presei. Totuşi, după cum afirmă Wilcox: “acest mit eşuează în a lua în considerare vasta literatură ştiinţifică din domeniul socilogiei … care arată că, copiii au rezultate mult mai bune într-o familie unde căsătoria este intactă cu taţi, decât cei care cresc în familii conduse de mame singure/necăsătorite.”
Brad Wilcox îşi încheie eseul cu o chemare pentru mai mulţi ziarişti “ de-a confrunta adevăratul rol pe care taţii şi căsătoriile îl joacă în avansarea spre bine a cetăţenilor cei mai vulnerabili ai naţiunii noastre, copiii noştri.”
Creştinii au o responsabilitate specială, de-oarece noi credem că rolul si responsabilitatile tatalui nu sunt doar o construcţie sociala ci este o problemă de importanţă biblică. Cu toate ca suntem informaţi de analizele sociologice şi incurajaţi de academici ca şi Bradford Wilcox, întredinţarea noastră în rolul taţilor este bazată pe faptul că “funcţia” de tată este cinsită, demnă şi definită de Sfânta Scriptură. Tatăl Creştin este răspunzător de o chemare mult mai inaltă, dar datele prezentate de eseul lui Brad Wilcox, ne slujesc ca şi memento ca taţii sunt un dar pentru intreaga creaţie si că evidenţa Creatorului modelului pentru tai sfidează toate eforturile ideologice ale multora de a subversiona taţii şi responsabilităţile lor parinteşti.
Multumiri lui Brad Wilcox pentru risipirea acestor mituri.
Bine-nţeles, uni taţi se marginalizează ei inşişi deoarece neglijează sau işi pierd responsabilităţile de taţi. In multe sectoare ale societăţii noastre, taţi sunt de foarte multe ori remarcati prin absenţa lor. Intr-adevăr, milioane de copiii Americani cresc fără o prezentă masculină, să nu mai pomenim de prezenţa tatălui biologic.
Marginalizarea autorităţii părinteşti a tatălui poate fi datorată mai multor surse, însa o sursa principală a acestei marginalizări este clasa intelectuală şi incredintarea radicală în feminismul ideologic. Rolul tatălui este acum o categorie ideologică inevitabil legată de orice de la patriarhie (considerat a fi păcatul originar) la cultura populară (unde elitele intelectuale exercită o influentă uneori indirectă dar foarte importantă).
Rolul tatălui a fost marginalizat în societate foarte mult, şi chiar contribuţia biologică a tatălui poate acum fi înlocuita de un simplu “donator” de la o bancă de spermă sau de la o clinica de fertilizare.
Cu aceasta marginalizare tatălui în contextul familie, şi confuzia privind rolul acestora, Father’s Day ( Ziua Tatălui sărbătorită în Statele Unite în a treia duminică din luna Iunie) devine tot mai penibilă. Ea încă apare pe calendare şi ziariştii, intelectuali şi observatorii culturali simt nevoia de-a mentiona ceva despre taţi în luna Iunie.
W. Bradford Wilcox, professor de sociologie la University of Virginia, atenţioneză ca mult din ceea ce se spune despre taţi în conecţie cu Ziua Tatălui nu este altceva decât mitologie – si multe dintre aceaste mituri sunt intr-adevar periculoase.
Scriind in revista “National Review” Wilcox identifică cinci mituri despre taţi care sunt menite să îi facă mandrii pe aceştia, de Ziua Tatălui. Anticipând mulţimea de rapoarte in perioada acestei sărbători, Wilcox atenţionează: “Unii vor face o treabă bună în a capta schimbările şi continuităţile associate rolului taţilor în America contemporană. Însa alţi reporteri şi scriitori vor generaliza din propriile lor reţele nerelevante de prieteni şi membri ai familiei, încercând să boteze ultimele trenduri ale familiei, sau vor asuma că societatea noastră se indreaptă continuu într-o direcţie progresivă.” Cu alte cuvinte “ Fiti atenţi.”
Pe lângă această avertizare generală, Wilcox oferă cate-va mituri specifice care vor apărea. In primul rând el atenţionează despre “ Domnul Mama SURGE/CHIRURG???!!” care a apărut recent în mass media. În timp ce dislocaţia economică actuală a avut un effect disproporţionat asupra bărbatilor, astfel a taţilor, taţii care stau acasă “reprezintă o parte minusculă a taţilor Americani.” Conform celui mai recent recensământ, taţii care stau acasă reprezintă mai puţin de 1% din 22.5 milioane de familii Americane. Mamele care stau acasă, pe de-altă parte reprezintă 24% din toate familiile.
Brad Wilcox ne reaminteşte că majoritatea femeilor Americane înca ştiu că tatăl este principala sursă de venit din familie. Într-adevăr, tatăl este principala sursă de venit in aproape ¾ din familiile Americane. Wilcox are dreptate când sugerează că focusul mass mediei asupra “speciei exotice” de taţi care stau acasă ascunde/acoperă faptul că, caştigarea pâinii este esenţial rolului tatălui în majoritatea familiilor. Acest rol ar trebui cinstit şi respectat, nu pierdut în ceaţa mass-mediei care distrage de la realitatea fundamentală.
Al doilea mit pe care Wilcox îl risipeşte este pretinderea că majoritatea femeilor doresc o distribuţie de 50/50 între servici şi viaţa de familie pentru taţi (soţii lor). El recunoaşte că acest fapt se poate sa fie adevarat pentru “majoritatea jurnaliştiilor sau a celor din domeniul academic” dar nu pentru majoritatea mamelor americane. Cu toate că mamele işi doresc ca taţii să fie implicaţi mai activ în responsabilităţile părinteşti sau în cele ale gospodăriei “majoritatea femeilor căsătorite care au copiii sunt fericite să îi lase pe soţii lor să ia conducerea când este vorba de a purta de grijă familiei şi nu işi doresc sa lucreze normă intreagă.”
În al treilea rând, Wilcox citează suficiente materiale pentru a risipi mitul potrivit căruia concubinajul este la fel de bun ca şi căsătoria. Astăzi, o minoritatea semnificativă a copiilor americani v-or petrece timp cu parinţi care co-habitează. Dupa cum recunoaste Wilcox, acest fapt face pe mulţi intelectuali să încerce să minimalizeze diferenţele dintre taţii care cohabitează si cei casatoriţi. Dar, taţii care co-habiteaza sunt mult mai puţin probabil interesaţi în a avea un rol important în viaţa copiilor lor. Căsătoria şi responsabilitatile de-a fi tată ajung a fi o “ofertă specială” pentru majoritatea bărbaţilor.
In al patru-lea rând, Wilcox atacă pretinderile că divorţul nu este dăunător copiilor. Cercetările indică faptul că fetele ale caror părinţi divorţează sunt mai predispuse de-a nu termina liceul, de-a ramane insărcinate ca şi tinere şi de-a suferi de depresie. “Fetele ale căror parinţi divorţează sunt mult mai predispose de-a divorţa mai târziu la randul lor.”
Ar trebui să adăugăm ca băieţii, de multe ori neglijaţi în multe dintre aceste studii, experimentează pierderea tatălui şi suferă această pierdere de cele mai multe ori in tăcere. Patologia evidentă de cele mai multe ori în viaţa tinerilor barbaţi poate sa fie conectată în mod direct de pierderea aceasta.
In ultimul rând, Wilcox risipeşte mitul ca “taţii sunt facultativi/neesenţiali”. Fenomenul mamelor singure primeşte multă atenţie pozitivă din partea presei. Totuşi, după cum afirmă Wilcox: “acest mit eşuează în a lua în considerare vasta literatură ştiinţifică din domeniul socilogiei … care arată că, copiii au rezultate mult mai bune într-o familie unde căsătoria este intactă cu taţi, decât cei care cresc în familii conduse de mame singure/necăsătorite.”
Brad Wilcox îşi încheie eseul cu o chemare pentru mai mulţi ziarişti “ de-a confrunta adevăratul rol pe care taţii şi căsătoriile îl joacă în avansarea spre bine a cetăţenilor cei mai vulnerabili ai naţiunii noastre, copiii noştri.”
Creştinii au o responsabilitate specială, de-oarece noi credem că rolul si responsabilitatile tatalui nu sunt doar o construcţie sociala ci este o problemă de importanţă biblică. Cu toate ca suntem informaţi de analizele sociologice şi incurajaţi de academici ca şi Bradford Wilcox, întredinţarea noastră în rolul taţilor este bazată pe faptul că “funcţia” de tată este cinsită, demnă şi definită de Sfânta Scriptură. Tatăl Creştin este răspunzător de o chemare mult mai inaltă, dar datele prezentate de eseul lui Brad Wilcox, ne slujesc ca şi memento ca taţii sunt un dar pentru intreaga creaţie si că evidenţa Creatorului modelului pentru tai sfidează toate eforturile ideologice ale multora de a subversiona taţii şi responsabilităţile lor parinteşti.
Multumiri lui Brad Wilcox pentru risipirea acestor mituri.
Sursa : AL MOHLER IN ROMANIAN
30.06.2009
Economia (proastă) şi viaţa de familie - de DORU POPE
În tot răul, şi-un bine! Unul dintre efectele pozitive ale economiei proaste este că multe familii ce erau în pragul divorţului şi-au reconsiderat opţiunile. Adică, au decis să participe în consiliere şi să salveze căsnicia. Un divorţ al unei familii cu un copil, ajuns în faţa judecătorului poate costa între $53 mii şi $188 mii în facturi pentru avocaţi, costul documentelor, şi necesitatea de a cumpăra/închiria apartamente sau case diferite pentru soţii divorţaţi. La polul opus, 10 sesiuni de consiliere costă în jur de o mie de dolari.
Curtea de Justiţie din Cook County din Illinois dă publicităţii o statistică conform căreia de la începutul anului s-au înregistrat cu 600 mai puţine divorţuri decât în aceeaşi perioadă a anilor precedenţi. Asta este o scădere cu 5%. În Miami-Dade County scăderea este cu 18%.
Unii sociologi estimează că din punct de vedere statistic, divorţurile au scăzut întotdeauna în vremuri de dificultăţi economice. E mai bine mai săraci şi mai împreună, cred eu. E bine şi pentru ambii soţi, dar mai ales pentru copii! Deşi, de partea cealaltă a ecuaţiei, problemele financiare cauzează şi ele destul probleme în căsnicie, şi sunt rsponsabile nu de puţine divorţuri. Adică, probleme financiare în contextul unei bunăstări generale. Când toată lumea este afectată de sărăcie, se pare că familia este încurajată să rămână unită. E bine şi aşa!
Curtea de Justiţie din Cook County din Illinois dă publicităţii o statistică conform căreia de la începutul anului s-au înregistrat cu 600 mai puţine divorţuri decât în aceeaşi perioadă a anilor precedenţi. Asta este o scădere cu 5%. În Miami-Dade County scăderea este cu 18%.
Unii sociologi estimează că din punct de vedere statistic, divorţurile au scăzut întotdeauna în vremuri de dificultăţi economice. E mai bine mai săraci şi mai împreună, cred eu. E bine şi pentru ambii soţi, dar mai ales pentru copii! Deşi, de partea cealaltă a ecuaţiei, problemele financiare cauzează şi ele destul probleme în căsnicie, şi sunt rsponsabile nu de puţine divorţuri. Adică, probleme financiare în contextul unei bunăstări generale. Când toată lumea este afectată de sărăcie, se pare că familia este încurajată să rămână unită. E bine şi aşa!
Sursa : Perspective crestine
29.06.2009
16.06.2009
O perspectivă interesanta asupra casatoriei si a rolului matrimonial al femeii
Desi monografia durkheimiana pe care o recitesc in aceste zile are un cu totul alt subiect, mi-a atras atentia un pasaj deosebit de interesant, care contrasteaza in mod cert cu perspectiva multora asupra casatoriei. V-o supun atentiei si meditatiei, fara alte comentarii, pe care, in fata textului, le consider de prisos.
“Se crede că a fost instituită pentru femeie spre a-i proteja slăbiciunea impotriva capriciilor masculine. Mai ales monogamia este adesea infatisata drept un sacrificiu al barbatului cu instinctele lui poligame pentru a ridica si a ameliora conditia femeii in casatorie. In realitate, indiferent de conditiile istorice care au determinat si au impus aceasta restrictie, barbatul este acela care profita mai mult de pe urma casatoriei. Libertatea la care a renuntat, astfel, nu putea sa fie pentru el decat un izvor de chin. Femeia nu avea aceleasi motive de renuntare si, in aceasta privinta, putem spune ca, supunandu-se aceleiasi reguli, ea este aceea care face un sacrificiu” (Emile Durkheim, sociolog, 1858-1917).
“Se crede că a fost instituită pentru femeie spre a-i proteja slăbiciunea impotriva capriciilor masculine. Mai ales monogamia este adesea infatisata drept un sacrificiu al barbatului cu instinctele lui poligame pentru a ridica si a ameliora conditia femeii in casatorie. In realitate, indiferent de conditiile istorice care au determinat si au impus aceasta restrictie, barbatul este acela care profita mai mult de pe urma casatoriei. Libertatea la care a renuntat, astfel, nu putea sa fie pentru el decat un izvor de chin. Femeia nu avea aceleasi motive de renuntare si, in aceasta privinta, putem spune ca, supunandu-se aceleiasi reguli, ea este aceea care face un sacrificiu” (Emile Durkheim, sociolog, 1858-1917).
Sursa : Jurnalul sarbului
29.05.2009
Cine reprezinta sexul slab?
La prima vedere, aceasta pare o intrebare oarecum tampa. Doar se stie de secole… barbatul este exponentul sexului tare, iar femeia – sexul slab. Ei bine, toate aceste idei si teorii sunt, intr-un fel, rasturnate de un studiu al profesorului israelian Marek Glezerman, desfasurat in perioada 1995-2006 pe un lot de 66.000 de nasteri la Israel’s Rabin Medical Centre.
Iacata vestea bomba, publicata initial in editia electronica a The Telegraph si preluata de sectiunea “Science” a portalului hotnews.ro:
“Se stie ca barbatii au o viata mai scurta, sunt mai sensibili in fata infectiilor si nu rezista la fel de bine ca femeile in fata bolilor. Cu alte cuvinte, barbatii sunt, de fapt, sexul slab“, a declarat profesorul.
Intr-un studiu prezentat Societatii israeline pentru o medicina diferentiata pe sexe, prof Glezerman afirma: “Barbatii sunt asociati cu riscuri mai mari in perioada neonatala si este mult mai probabil sa se expuna unor comportamente periculoase in cursul vietii”.
El sustine ca aceste dovezi demonstreaza ca medicina trebuie ‘ajustata’ la nevoile specifice ale barbatilor si ale femeilor.
“Este aproape ca si cum barbatii si femeile ar fi specii diferite”, explica profesorul.
“O abordare unica a problemelor cu care se confrunta cele doua sexe este o nedreptate la adresa barbatilor si a femeilor”, isi incheie argumentatia profesorul Marek Glezerman.
Sursa: hotnews.ro
Nimic de zis – la capitolele mentionate in studiul cu pricina, profesorul Glezerman are dreptate. Oricine a asistat la o nastere, “pe viu”, cum se spune, poate confirma ca, daca acest proces ne-ar fi fost incredintat noua, barbatilor, probabil ca specia ar fi disparut odata cu dinozaurii. Insa, pe de alta parte, trebuie sa fim constienti ca sintagma “sexul tare” nu se refera doar la aceste aspecte, ci la toate caracteristicile care denumesc, generic, barbatia: forta fizica, hotararea, orientarea nu spre probleme, cat spre rezolvarea lor, tendinta de a proteja, de a apara, de a face dreptate s.a.m.d.
Concluzia profesorului insa mi se pare de bun simt: suntem extrem de diferiti. Si eu unul ii sunt recunoscator Bunului pentru asta. Pentru ca, asa diferiti cum suntem, putem alcatui un intreg, un cuplu complet. Iar acesta este inca un argument in favoarea familiei traditionale, nu al aiurelilor moderne. Pentru ca, sa nu uitam, la inceput, Dumnezeu i-a creat pe Adam si pe Eva, nu pe Ion si pe Marin…
Iacata vestea bomba, publicata initial in editia electronica a The Telegraph si preluata de sectiunea “Science” a portalului hotnews.ro:
“Se stie ca barbatii au o viata mai scurta, sunt mai sensibili in fata infectiilor si nu rezista la fel de bine ca femeile in fata bolilor. Cu alte cuvinte, barbatii sunt, de fapt, sexul slab“, a declarat profesorul.
Intr-un studiu prezentat Societatii israeline pentru o medicina diferentiata pe sexe, prof Glezerman afirma: “Barbatii sunt asociati cu riscuri mai mari in perioada neonatala si este mult mai probabil sa se expuna unor comportamente periculoase in cursul vietii”.
El sustine ca aceste dovezi demonstreaza ca medicina trebuie ‘ajustata’ la nevoile specifice ale barbatilor si ale femeilor.
“Este aproape ca si cum barbatii si femeile ar fi specii diferite”, explica profesorul.
“O abordare unica a problemelor cu care se confrunta cele doua sexe este o nedreptate la adresa barbatilor si a femeilor”, isi incheie argumentatia profesorul Marek Glezerman.
Sursa: hotnews.ro
Nimic de zis – la capitolele mentionate in studiul cu pricina, profesorul Glezerman are dreptate. Oricine a asistat la o nastere, “pe viu”, cum se spune, poate confirma ca, daca acest proces ne-ar fi fost incredintat noua, barbatilor, probabil ca specia ar fi disparut odata cu dinozaurii. Insa, pe de alta parte, trebuie sa fim constienti ca sintagma “sexul tare” nu se refera doar la aceste aspecte, ci la toate caracteristicile care denumesc, generic, barbatia: forta fizica, hotararea, orientarea nu spre probleme, cat spre rezolvarea lor, tendinta de a proteja, de a apara, de a face dreptate s.a.m.d.
Concluzia profesorului insa mi se pare de bun simt: suntem extrem de diferiti. Si eu unul ii sunt recunoscator Bunului pentru asta. Pentru ca, asa diferiti cum suntem, putem alcatui un intreg, un cuplu complet. Iar acesta este inca un argument in favoarea familiei traditionale, nu al aiurelilor moderne. Pentru ca, sa nu uitam, la inceput, Dumnezeu i-a creat pe Adam si pe Eva, nu pe Ion si pe Marin…
Sursa : Jurnalul sarbului
26.05.2009
Lucrarea Family Life – Alege Viata
Numele meu este Claudia. Sunt un copil al Domnului. Am un băiat de 13 ani. Nu ştiu ce să fac ca să ne putem înţelege? M-am rugat Domnului să-mi dea răbdare şi înţelepciune, dar aş avea nevoie de un sfat. Am încercat să-i vorbesc ca unui prieten, am încercat şi celelalte metode (am ridicat tonul la el şi altele) dar nu dau roade încă. Ştiu că Domnul lucrează şi în inimioara lui, dar şi la inima mea. Mă doare că nu mă pot înţelege cu el şi nu am pace când ştiu că plec de la muncă şi trebuie să mă duc acasă şi găsesc aceeaşi atmosferă. Îţi mulţumesc că mă asculţi. Domnul să te binecuvânteze!“ (un e-mail de pe site-ul: www.everystudent.com)
Acest strigăt după ajutor nu este singular.
Aceeaşi nevoie o întâlnim şi în alte familii care sunt surprinse de schimbările care apar în viaţa copiilor lor în perioada adolescenţei.
Conferinţa „Părinţi – Adolescenţi“ a fost un răspuns la acestă nevoie de ajutor. Pe lângă faptul că părinţii s-au rugat pentru adolescenţii lor, au învăţat să-şi cunoască copiii mai bine, să înţeleagă problemele cu care aceştia se confruntă şi cum ar putea fi alături de ei, încurajându-i, fără a-i face să se simtă controlaţi. Adolescenţii au lucrat la un plan personal de dezvoltare pentru a deveni prieteni mai buni, a deveni mai responsabili şi a avea o ţintă spre care să se îndrepte în viaţă. A fost un timp de încurajare şi de lucru la paşi practici de îmbunătaţire a relaţiilor dintre părinţi şi adolescenţi.
Mariana, una dintre mămicile participante, mi-a spus că după conferinţă a încetat să-l mai bată la cap pe băiatul ei cu întrebări şi că a început să-l asculte mai mult. Schimbând felul de a comunica cu el, mai ales în ce priveşte şcoala şi relaţiile lui, ea a constatat că a început să afle mai multe despre problemele cu care el se confruntă şi a putut să-i fie de ajutor mai mult decât înainte. De asemenea, a schimbat şi felul de a lua decizii în familie. Acum îl implică şi pe băiatul ei în procesul luării deciziilor. Băiatul ei se simte mai ascultat şi mai implicat în viaţa de familie, iar asta a dus la îmbunătaţirea relaţiei dintre ei.
Rugaţi-vă pentru o extindere a acestui tip de conferinţe, care aduc un raspuns la nevoia multor parinţi şi care poate fi o oportunitate pentru cei nemântuiţi de a auzi Evanghelia.
Adi şi Cristina Tănase
Coordonatorii lucrării Family Life
Tel. 0740 124.626,
e-mail: tanaseacama(a)yahoo.com
Sursa: Noutati din Misiunea Alege Viata – mai 2009
Acest strigăt după ajutor nu este singular.
Aceeaşi nevoie o întâlnim şi în alte familii care sunt surprinse de schimbările care apar în viaţa copiilor lor în perioada adolescenţei.
Conferinţa „Părinţi – Adolescenţi“ a fost un răspuns la acestă nevoie de ajutor. Pe lângă faptul că părinţii s-au rugat pentru adolescenţii lor, au învăţat să-şi cunoască copiii mai bine, să înţeleagă problemele cu care aceştia se confruntă şi cum ar putea fi alături de ei, încurajându-i, fără a-i face să se simtă controlaţi. Adolescenţii au lucrat la un plan personal de dezvoltare pentru a deveni prieteni mai buni, a deveni mai responsabili şi a avea o ţintă spre care să se îndrepte în viaţă. A fost un timp de încurajare şi de lucru la paşi practici de îmbunătaţire a relaţiilor dintre părinţi şi adolescenţi.
Mariana, una dintre mămicile participante, mi-a spus că după conferinţă a încetat să-l mai bată la cap pe băiatul ei cu întrebări şi că a început să-l asculte mai mult. Schimbând felul de a comunica cu el, mai ales în ce priveşte şcoala şi relaţiile lui, ea a constatat că a început să afle mai multe despre problemele cu care el se confruntă şi a putut să-i fie de ajutor mai mult decât înainte. De asemenea, a schimbat şi felul de a lua decizii în familie. Acum îl implică şi pe băiatul ei în procesul luării deciziilor. Băiatul ei se simte mai ascultat şi mai implicat în viaţa de familie, iar asta a dus la îmbunătaţirea relaţiei dintre ei.
Rugaţi-vă pentru o extindere a acestui tip de conferinţe, care aduc un raspuns la nevoia multor parinţi şi care poate fi o oportunitate pentru cei nemântuiţi de a auzi Evanghelia.
Adi şi Cristina Tănase
Coordonatorii lucrării Family Life
Tel. 0740 124.626,
e-mail: tanaseacama(a)yahoo.com
Sursa: Noutati din Misiunea Alege Viata – mai 2009
16.05.2009
Cand si pentru ce sunt copiii... responsabili?
Eu fac parte dontr-o generatie de critica. In cei 24 de ani jumate cit am trait in Romania, sub paza si invatatura sanatoasa a comunismului am auzit despre critica si autocritica in mod zilnic. Dupa parerea lor…critica era “mistria” cu care se construia o societate “inaintata”…sa ajunga pe “culmile”…va amintiti? De la fasa la barba alba eram cu totii indoctrinati. Daca erai femeie de sevici, soim al patriei sau Doctor Docent Conferentiar “Injiner”Culita a lui Balalau…asta auzeai toata ziua. Critica n-a produs niciodata nimic decit minie…, razbunare…atitudine negativa…nervi si amintiri urite.
Daca stai toata ziua cu gura pe copil si nu mai stii sa spui decit fraze care incep cu “sa nu”…n-ai facut nimic decit sa-i terorizezi si de la o vreme nici nu mai asculta. Mi-am amintit ca intr-un film am vazut o mamica care i-a spus fiului ei destul de mititel, dar suficient de mare sa priceapa ce zice ea, sa nu umble la sticla cu lapte, ca-i toarna ea in pahar. Cred ca banuiti ca prichindelul a facut exact invers. Welll…laptele pe jos deja…mamica s-a pus linga el si au inceput si s-au jucat pe linoleu cu laptele varsat…au facut figurine de lapte acolo…s-au zbenguit in laptele ala…dupa care, i-a pus in mina o cirpa si i-a aratat cum sa curete. I-a aratat ca exista consecinte, i-a aratat ca e responsabil de urmarile greselii si a neascultarii. Nu a zbierat la el…nu l-a amenintat sau criticat…ci i-a spus ca asta-i consecinta si... l-a pus la treaba.
Imi dau seama ca in privinta asta am facut citeva greseli majore crescindu-mi copii. Cind erau mici eram tot cu ochii pe ei si ii feream sa faca greseli. Iar daca le-au facut, eu saream ca arsa si eram in genunchi sa curat si uneori nu in cea mai buna dispozitie ci...catranita rau citeodata. Fetele mele au ajuns sa invete mult prea tirziu ce inseamna sa platesti un pret pentru o gresala facuta, pentruca eu m-am interpus mereu si nu le-am lasat sa gresasca sau nu le-am lasat sa plateasca ele pretul greselii. Nu uitati…cu cit cresc cu atit greselile sint mai grave si cu atit devine mai greu si mai inconvenient sa “repari” o gresala…sqau sa ii obligi sa-si asume chiar raspunderea. Si uneori si sa vrem nu mai putem nici sa-i ferim de greseli si nici sa le acoperim sau sa le “rezolvam” noi toate prostiile sau problemele ce le creaza. Si daca continuam sa intervenim in felul asta nu vor invata sa fie responsabili niciodata. Si ce lectie nemaipomenit de importanta este lectia responsabilitatii!!!
Daca ar fi sa incep sa fiu din nou mamica unui prichindel…l-as avertiza inainte de a face o gresala, dar daca gresala nu este capitala…si nu-i viata lui in joc, l-as lasa sa gresasca…si n-as face caz, n-as tipa si nu m-as demonta toata de gresala lui…ci l-as face la urma sa se puna in genunchi si sa stearga laptele…sau sa adune cioburile…sau sa fie o vreme fara obiectul pe care l-a spart din neglijenta sau nepasare sau neascultare. Copii trebuie sa invete ca exista consecinte pentru orice lucru. Lectiile astea mici vor fi invataturi mari odata. Iubiti-va copii si nu-i criticati tot timpul…purtati-va cu blindete chiar si cind gresesc dar aratati-le ca orice gresala are consecinte si facetii sa fie responsabili de toate actiunile lor.
Astept reactiile dumneavoastra…n-oi fi eu "guru" in privinta asta; si am facut destule greseli ca parinte…intrebati numai pe Deb si pe Laura, ca o sa va spuna.
Daca stai toata ziua cu gura pe copil si nu mai stii sa spui decit fraze care incep cu “sa nu”…n-ai facut nimic decit sa-i terorizezi si de la o vreme nici nu mai asculta. Mi-am amintit ca intr-un film am vazut o mamica care i-a spus fiului ei destul de mititel, dar suficient de mare sa priceapa ce zice ea, sa nu umble la sticla cu lapte, ca-i toarna ea in pahar. Cred ca banuiti ca prichindelul a facut exact invers. Welll…laptele pe jos deja…mamica s-a pus linga el si au inceput si s-au jucat pe linoleu cu laptele varsat…au facut figurine de lapte acolo…s-au zbenguit in laptele ala…dupa care, i-a pus in mina o cirpa si i-a aratat cum sa curete. I-a aratat ca exista consecinte, i-a aratat ca e responsabil de urmarile greselii si a neascultarii. Nu a zbierat la el…nu l-a amenintat sau criticat…ci i-a spus ca asta-i consecinta si... l-a pus la treaba.
Imi dau seama ca in privinta asta am facut citeva greseli majore crescindu-mi copii. Cind erau mici eram tot cu ochii pe ei si ii feream sa faca greseli. Iar daca le-au facut, eu saream ca arsa si eram in genunchi sa curat si uneori nu in cea mai buna dispozitie ci...catranita rau citeodata. Fetele mele au ajuns sa invete mult prea tirziu ce inseamna sa platesti un pret pentru o gresala facuta, pentruca eu m-am interpus mereu si nu le-am lasat sa gresasca sau nu le-am lasat sa plateasca ele pretul greselii. Nu uitati…cu cit cresc cu atit greselile sint mai grave si cu atit devine mai greu si mai inconvenient sa “repari” o gresala…sqau sa ii obligi sa-si asume chiar raspunderea. Si uneori si sa vrem nu mai putem nici sa-i ferim de greseli si nici sa le acoperim sau sa le “rezolvam” noi toate prostiile sau problemele ce le creaza. Si daca continuam sa intervenim in felul asta nu vor invata sa fie responsabili niciodata. Si ce lectie nemaipomenit de importanta este lectia responsabilitatii!!!
Daca ar fi sa incep sa fiu din nou mamica unui prichindel…l-as avertiza inainte de a face o gresala, dar daca gresala nu este capitala…si nu-i viata lui in joc, l-as lasa sa gresasca…si n-as face caz, n-as tipa si nu m-as demonta toata de gresala lui…ci l-as face la urma sa se puna in genunchi si sa stearga laptele…sau sa adune cioburile…sau sa fie o vreme fara obiectul pe care l-a spart din neglijenta sau nepasare sau neascultare. Copii trebuie sa invete ca exista consecinte pentru orice lucru. Lectiile astea mici vor fi invataturi mari odata. Iubiti-va copii si nu-i criticati tot timpul…purtati-va cu blindete chiar si cind gresesc dar aratati-le ca orice gresala are consecinte si facetii sa fie responsabili de toate actiunile lor.
Astept reactiile dumneavoastra…n-oi fi eu "guru" in privinta asta; si am facut destule greseli ca parinte…intrebati numai pe Deb si pe Laura, ca o sa va spuna.
15.05.2009
Familie si responsabilitate
Familia este foarte importanta pentru mine. Am motivele mele…
Parintii mei s-au despartit cand aveam numai doi anisori. Au luat-o pe drumuri separate. Mama a trait un calvar cu Jan in casa. Niciodata nu am putut sa-i spun „tata”. Nu am avut frati. Am aflat apoi ca am de fapt un frate, Alin, din partea tatalui, mai mic cu vre-o doi trei ani ca mine. Pe la paisprezece ani am plecat de acasa vrand sa fac ceva cu viata mea. Pentru mai bine de doi ani am facut sport, kaiac-canoe. Singur, departe de casa, m-am maturizat cam fortat. Cand m-am intors maica-mea a plecat sa lucreze in Italia, apoi in Anglia. Este stabilita acolo de vre-o cinci ani. Am vazut-o de vre-o doua, trei ori in cinci ani. Si tot de atatia locuiesc singur. Desi am avut-o pe ea si ea m-a avut pe mine (nu intru in detalii), ce am avut noi, nu se incadreaza in modelul traditional al familiei, asa cum o percep eu. Sunt intristat, pentru ca si ea isi dorea altceva, ceva mai mult, ceva de care nu a avut parte.
Poate ca de asta familia este foarte importanta pentru mine. Si eu vreau acel ceva. Si vreau sa devina o realitate. Vreau sa apuc pe o alta cale. O cale pe care Dumnezeu sa mi-o indice. Vreau sa am o familie sanatoasa in care Dumnezeu sa fie onorat. As vrea ca Laura sa se bucure de mine, sa fie fericita, sa fie mandra de mine. As vrea sa-mi vad copiii sanatosi, fericiti, sa imbratiseze viata cu tot avantul.
Ma gandeam la aceste lucruri intr-o dimineata, saptamana aceasta, in timp ce il citeam pe Max Lucado. A atins o coarda sensibila in mine . Vorbea de David si de felul in care acesta a esuat in familia sa. Falimente peste falimente. Familia nu a constituit prioritatea sa cea mai inalta. Iata ce se intreaba Max Lucado.
„Cum ti-e casnicia?…
In ziua nuntii tale, Dumnezeu ti-a imprumutat opera Lui de arta: o capodopera mestesugit fasonata si alcatuita cu precizie. Ti-a incredintat o creatie unica. Pretuieste-ti sotia. Cinsteste-ti sotul.
Lui David i-a scapat acest lucru. El colectiona neveste de parca ar fi fost trofee. Isi vedea sotiile ca pe un mijloc prin care sa obtina placere, nu ca pe o parte a planului lui Dumnezeu. Nu repeta si tu greseala lui.
Fii deplin loial de un singur partener. Deplin loial. Nici macar nu te uita de doua ori la altcineva. Fara ocheade. Fara tachinare. Fara zabovire la pupitrul ei sau poposire in biroul lui. Cui ii pasa daca dai impresia ca esti o persoana grosolana sau puritana? Ai facut o promisiune. Respect-o.
Si, in timp ce faci asta, hraneste copii pe care ti-i da Dumnezeu.
Cum stau lucrurile cu copii tai?
In peisajul societatii noastre apar din loc in loc eroi tacuti. Ei nu poarta decoratii pe piept si nu pupa trofee; ci sunt decorati cu voma de bebe si pupa buba. Nu ajung pe prima pagina a ziarelor, insa cos tivuri, verifica schite si stau pe tusa. Nu le vei gasi numele pe lista candidatilor pentru Premiul Nobel, insa le vei gasi pe listele de asteptare a copiilor la sfarsitul cursurilor, pe listele de transport in comun pentru copii si pe listele invatatorilor de studiu biblic. Ei sunt parinti atat prin sange, cat si prin fapta, nume si program. Eroi. Nu sunt invitati la emisiunile de stiri. Dar e in regula. Deoarece sunt chemati de copii lor..Sunt chemati „Mama”. Sunt chemati „Tata”. Iar aceste mame si acesti tati, de departe mai valorosi decat toate organele executive si toti legislatorii de la vest de Mississippi, tin in mod discret lumea laolalta.
Numara-te printre ei. Citeste-le carti copiilor tai. Joaca-te cu ei cu mingea cat mai poti si cat vor ei sa o faci. Fa-ti un tel din a urmari fiecare meci in care joaca, a citi fiecare compunere pe care o scriu si a asculta fiecare recital pe care-l dau.
Copii scriu cuvantul dragoste doar cu patru litere. TIMP. Nu doar timp de calitate, ci si timp de orice fel, timp mort, orice timp, tot timpul. Copii tai nu sunt hobby-ul tau; ei sunt chemarea ta.
Partenerul tau nu este trofeul tau, ci tezaurul tau.
Nu plati pretul pe care l-a platit David. ”
Max Lucado – „Infrunta-ti uriasii”
Parintii mei s-au despartit cand aveam numai doi anisori. Au luat-o pe drumuri separate. Mama a trait un calvar cu Jan in casa. Niciodata nu am putut sa-i spun „tata”. Nu am avut frati. Am aflat apoi ca am de fapt un frate, Alin, din partea tatalui, mai mic cu vre-o doi trei ani ca mine. Pe la paisprezece ani am plecat de acasa vrand sa fac ceva cu viata mea. Pentru mai bine de doi ani am facut sport, kaiac-canoe. Singur, departe de casa, m-am maturizat cam fortat. Cand m-am intors maica-mea a plecat sa lucreze in Italia, apoi in Anglia. Este stabilita acolo de vre-o cinci ani. Am vazut-o de vre-o doua, trei ori in cinci ani. Si tot de atatia locuiesc singur. Desi am avut-o pe ea si ea m-a avut pe mine (nu intru in detalii), ce am avut noi, nu se incadreaza in modelul traditional al familiei, asa cum o percep eu. Sunt intristat, pentru ca si ea isi dorea altceva, ceva mai mult, ceva de care nu a avut parte.
Poate ca de asta familia este foarte importanta pentru mine. Si eu vreau acel ceva. Si vreau sa devina o realitate. Vreau sa apuc pe o alta cale. O cale pe care Dumnezeu sa mi-o indice. Vreau sa am o familie sanatoasa in care Dumnezeu sa fie onorat. As vrea ca Laura sa se bucure de mine, sa fie fericita, sa fie mandra de mine. As vrea sa-mi vad copiii sanatosi, fericiti, sa imbratiseze viata cu tot avantul.
Ma gandeam la aceste lucruri intr-o dimineata, saptamana aceasta, in timp ce il citeam pe Max Lucado. A atins o coarda sensibila in mine . Vorbea de David si de felul in care acesta a esuat in familia sa. Falimente peste falimente. Familia nu a constituit prioritatea sa cea mai inalta. Iata ce se intreaba Max Lucado.
„Cum ti-e casnicia?…
In ziua nuntii tale, Dumnezeu ti-a imprumutat opera Lui de arta: o capodopera mestesugit fasonata si alcatuita cu precizie. Ti-a incredintat o creatie unica. Pretuieste-ti sotia. Cinsteste-ti sotul.
Lui David i-a scapat acest lucru. El colectiona neveste de parca ar fi fost trofee. Isi vedea sotiile ca pe un mijloc prin care sa obtina placere, nu ca pe o parte a planului lui Dumnezeu. Nu repeta si tu greseala lui.
Fii deplin loial de un singur partener. Deplin loial. Nici macar nu te uita de doua ori la altcineva. Fara ocheade. Fara tachinare. Fara zabovire la pupitrul ei sau poposire in biroul lui. Cui ii pasa daca dai impresia ca esti o persoana grosolana sau puritana? Ai facut o promisiune. Respect-o.
Si, in timp ce faci asta, hraneste copii pe care ti-i da Dumnezeu.
Cum stau lucrurile cu copii tai?
In peisajul societatii noastre apar din loc in loc eroi tacuti. Ei nu poarta decoratii pe piept si nu pupa trofee; ci sunt decorati cu voma de bebe si pupa buba. Nu ajung pe prima pagina a ziarelor, insa cos tivuri, verifica schite si stau pe tusa. Nu le vei gasi numele pe lista candidatilor pentru Premiul Nobel, insa le vei gasi pe listele de asteptare a copiilor la sfarsitul cursurilor, pe listele de transport in comun pentru copii si pe listele invatatorilor de studiu biblic. Ei sunt parinti atat prin sange, cat si prin fapta, nume si program. Eroi. Nu sunt invitati la emisiunile de stiri. Dar e in regula. Deoarece sunt chemati de copii lor..Sunt chemati „Mama”. Sunt chemati „Tata”. Iar aceste mame si acesti tati, de departe mai valorosi decat toate organele executive si toti legislatorii de la vest de Mississippi, tin in mod discret lumea laolalta.
Numara-te printre ei. Citeste-le carti copiilor tai. Joaca-te cu ei cu mingea cat mai poti si cat vor ei sa o faci. Fa-ti un tel din a urmari fiecare meci in care joaca, a citi fiecare compunere pe care o scriu si a asculta fiecare recital pe care-l dau.
Copii scriu cuvantul dragoste doar cu patru litere. TIMP. Nu doar timp de calitate, ci si timp de orice fel, timp mort, orice timp, tot timpul. Copii tai nu sunt hobby-ul tau; ei sunt chemarea ta.
Partenerul tau nu este trofeul tau, ci tezaurul tau.
Nu plati pretul pe care l-a platit David. ”
Max Lucado – „Infrunta-ti uriasii”
Sursa : Marius Zarnescu
13.05.2009
Cand vrei sa preiei stafeta
Ca tata, eu duc stafeta pentru fiica mea. Imi aduc aminte de ziua in care s-a nascut Laura si de perioada in care o tineam in brate cand febra ii era atat de mare, incat isi dadea ochii peste cap. Imi amintesc de vremea cand si-a rupt degetul la usa masinii si am strans-o in brate. Imi amintesc de vremea cand a primit un rol important in sceneta de la scoala si am repetat impreuna replicile de mai multe ori. Imi amintesc cum repetem impreuna tabla inmultirii inainte de testele mai grele.
Cand mingea de volei i-a cazut la picioare de trei ori la rand in intalnirea de familie, am strans-o pe Laura in brate ca sa-si ascunda lacrimile la pieptul meu in timp ce suspina: “Cu totii cred ca nu sunt buna de nimic”. Am stat langa ea tot restul zilei aparandu-i onoarea si aparand cu vijelie o alta eventuala lovitura impotriva “dragei” mele.
Cand mingea de volei i-a cazut la picioare de trei ori la rand in intalnirea de familie, am strans-o pe Laura in brate ca sa-si ascunda lacrimile la pieptul meu in timp ce suspina: “Cu totii cred ca nu sunt buna de nimic”. Am stat langa ea tot restul zilei aparandu-i onoarea si aparand cu vijelie o alta eventuala lovitura impotriva “dragei” mele.
Continuare in Resurse Crestine
11.05.2009
Mami
"Mami"-
a fost primul cuvant pe care l-am rostit; Cel care m-a iubit si ma iubeste cel mai mult mi-a daruit aceasta scumpa mamica pentru a putea trece mai usor prin viata.. El a stiut motivul, iar mami si-a facut si-si indeplineste cu multumire rolul. Deseori credeam ca nu ar dori sa-mi satisfaca ‘mofturile’, dar dupa ce asteptam cateva clipe, vedeam cat de inteleapta a fost prin decizia luata in dreptul meu.
Ea a fost si este cea care mi-a spus intaia data ca eu sunt obiectul dragostei lui Dumnezeu; ea s-a aplecat la nivelul meu de gandire si m-a inteles atunci cand plangeam; m-a ajutat sa gasesc pacea in iertarea Domnului Isus..
Ea mi-a aratat Biblia si cat de mult iubeste El lumea.. Ea s-a rugat alaturi de mine, m-a invatat sa-I multumesc Lui si sa-L laud.. intotdeauna imi voi aminti cu drag de raspunsurile lui Dumnezeu la rugaciunile noastre.
Acum, mi-e dor de mami..
a fost primul cuvant pe care l-am rostit; Cel care m-a iubit si ma iubeste cel mai mult mi-a daruit aceasta scumpa mamica pentru a putea trece mai usor prin viata.. El a stiut motivul, iar mami si-a facut si-si indeplineste cu multumire rolul. Deseori credeam ca nu ar dori sa-mi satisfaca ‘mofturile’, dar dupa ce asteptam cateva clipe, vedeam cat de inteleapta a fost prin decizia luata in dreptul meu.
Ea a fost si este cea care mi-a spus intaia data ca eu sunt obiectul dragostei lui Dumnezeu; ea s-a aplecat la nivelul meu de gandire si m-a inteles atunci cand plangeam; m-a ajutat sa gasesc pacea in iertarea Domnului Isus..
Ea mi-a aratat Biblia si cat de mult iubeste El lumea.. Ea s-a rugat alaturi de mine, m-a invatat sa-I multumesc Lui si sa-L laud.. intotdeauna imi voi aminti cu drag de raspunsurile lui Dumnezeu la rugaciunile noastre.
Acum, mi-e dor de mami..
Sursa : http://pollianna.wordpress.com
08.05.2009
Iarna demografică sau valorile familiale tradiționale și economia
In 21 noiembrie 2008 a avut loc premiera in limba romana a documentarului de valoare internationala Iarna Demografica (Demographic Winter). Asa cum anuntam la momentul acela in Informatia familiei (clic!) , premiera a fost organizata de Alianta Familiilor din Romania si Asociatia Pro-Vita Bucuresti.
Iarna Demografica dezbate un subiect foarte important si de actualitate: declinul speciei umane ca urmare a practicii avortului, gender selection, si al family planning. Puteti urmari acest documentar aici : Marius Cruceru
21.04.2009
Ana Maria, sotia
Ana Maria, sotia si-a sarbatorit ziua de nastere alaturi de cei dragi, printre care cu onoare ma numar. De cinci ani si mai bine impartim bucuriile si provocarile vietii, si in multe situatii a reactionat exceptional. In fiecare zi descopar ca este acea persoana care te ajuta sa te ridici si sa mergi mai departe. Este genul de om care stie sa fie discreta, sa stea in umbra si sa puna la bataie toate resursele pentru ca lucrurile sa mearga bine.
Ana Maria,
sa fii binecuvantata!
Cu dragoste,
Ruben
Ana Maria,
sa fii binecuvantata!
Cu dragoste,
Ruben
Sursa : Teologeanu
12.04.2009
De ce sa distrugi dragostea ? - de Ted Doru Pope
Dragostea este o legătură puternică. Adevărul acesta nu-l poţi afirma altfel decât pur-şi-simplu. Cred că de aceea explica o fată deunăzi, că pentru a putea trăi viaţa „sălbatică” la care visa, trebuia mai întâi să distrugă dragostea părinţilor. Câtă vreme se simţea iubită, nu putea răni iubirea aceea!
Problema ei a fost însă că nu a putut distruge nicicum dragostea părinţilor. Aceştia au urmărit-o mereu. Au vizitat-o la închisoare frecvent, i-au scris, i-au trimis lucruri. Nu conta în care colţ al Americii se ducea ea să-şi trăiescă sălbăticia, ei o găseau mereu şi mereu. În cele din urmă, obosită de o viaţă ce nu ducea nicăieri decât în închisoare, boli şi în cele din urmă, la moarte sigură, ea s-a lăsat iubită de părinţi. Aceştia au dus-o acasă. Acolo au ajutat-o să-şi cureţe sistemul de drguri, să renunţe la alcool, la prostituţie.
În timpul cât a fost plecată, a contractat AIDS. Părinţii nu i-au reporşat niciodată păcatele, greşelile, boala. Încet, prin dragostea lor, tânăra femeie a descoperit dragostea lui Dumnezeu. S-a împăcat cu Domnul şi la câteva luni, a plecat „acasă”.
Paştele acestea îmi amintesc încă o dată că dragostea lui Dumnezeu nu poate fi distrusă niciodată. El ne urmăreşte şi ne iubeşte mereu, în cele mai negre păcate şi stări. Unii vor să distrugă o asemenea iubire. Ea este incomodă, stânjenitoare, şi acestea în sensul bun al cuvintelor. Dragostea este, în cuvintele lui Solomon, tare ca moartea.
Poate că e vremea ca la acest Paşte să te laşi în sfârşit iubit de Dumnezeu! Christos a Înviat!
Problema ei a fost însă că nu a putut distruge nicicum dragostea părinţilor. Aceştia au urmărit-o mereu. Au vizitat-o la închisoare frecvent, i-au scris, i-au trimis lucruri. Nu conta în care colţ al Americii se ducea ea să-şi trăiescă sălbăticia, ei o găseau mereu şi mereu. În cele din urmă, obosită de o viaţă ce nu ducea nicăieri decât în închisoare, boli şi în cele din urmă, la moarte sigură, ea s-a lăsat iubită de părinţi. Aceştia au dus-o acasă. Acolo au ajutat-o să-şi cureţe sistemul de drguri, să renunţe la alcool, la prostituţie.
În timpul cât a fost plecată, a contractat AIDS. Părinţii nu i-au reporşat niciodată păcatele, greşelile, boala. Încet, prin dragostea lor, tânăra femeie a descoperit dragostea lui Dumnezeu. S-a împăcat cu Domnul şi la câteva luni, a plecat „acasă”.
Paştele acestea îmi amintesc încă o dată că dragostea lui Dumnezeu nu poate fi distrusă niciodată. El ne urmăreşte şi ne iubeşte mereu, în cele mai negre păcate şi stări. Unii vor să distrugă o asemenea iubire. Ea este incomodă, stânjenitoare, şi acestea în sensul bun al cuvintelor. Dragostea este, în cuvintele lui Solomon, tare ca moartea.
Poate că e vremea ca la acest Paşte să te laşi în sfârşit iubit de Dumnezeu! Christos a Înviat!
Sursa : Perspective Crestine
03.04.2009
Cine este responsabil de educarea copiilor?
Zilele acestea am mers mai mult cu troleibusul şi spre surprinderea mea, în fiecare troleibus era scris: “Nu mă bate, nu striga la mine!”. Prin acel afiş, oare se contribuie la educarea copiilor, sau dimpotrivă la obrăznicia lor? Multe organizaţii încearcă prin diferite proiecte, să contribuie la educarea copiilor noştri. Recent a fost adoptat de către Parlament în lectură finală proiectul de lege privind protecţia copilului. Părinţii care îşi vor bate copiii riscă să facă un an de puşcărie sau, în cel mai bun caz să plătească o amendă de pînă la 10 mii lei.
Pentru educarea copiilor, familia are rolul primordial de a implanta în sufletul copilului adevarătele valori, valori creştine, valori sănătoase precum: bunătatea, bunul simţ, politeţea, responsabilitatea etc. Copilul trebuie să conştientizeze că sensul vieţii nu poate fi găsit în aventuri, distracţii, dar în onoarea de a avea o patrie, familie, prieteni, valori, scopuri frumoase. Cu părere de rău, pentru că părinţii sunt plecaţi peste hotare la muncă tot pentru copiii, familia nu mai este lăcaşul sfînt unde se cultivă înaltele valori spirituale, valori umane. Astfel părinţii îşi asumă rolul de a întreţine material copiii, şi nu mai găsesc timp pentru a discuta cu copiii lor, pentru a citi o carte împreună. Ei cred că banii sunt sufiecienţi, că înglobează tot chiar şi educaţia copiilor. Cum ar trebui educaţi copiii pentru a nu permite pătrunderea iresponsabilităţii, obrăzniciei, egoismului, leneviei, indiferenţei? De unde ia naştere sentimentul uman într-o făptură? Din leagăn, din familie, din şcoală?… La originea educaţiei sănătoase a copiilor stau părinţii. Familia e factorul primordial în educarea copiilor. Ea este temelia viitoarei societăţi, şi nicidecum alte organizaţii nu pot contribui la educarea copiilor noştri.
Eu chiar şi acum, fiind mare deja, mulţumesc părinţilor mei pentru felul cum m-au educat şi şi-au făcut timp pentru mine ca să mă asculte şi să mă educe. Le sunt recunoscătoare pentru valorile sănătoase pe care mi le-au transmis, şi pe care le voi transmite şi copiilor noştri. Au fost momente cînd eram bătută dar pe bună dreptate, pentru neascultarea şi încăpăţinarea mea. Acum le mulţumesc pentru toate palmele aplicate mie, şi nici vorbă de violenţă pentru că părintele iubeşte copilul, şi chiar dacă recurge la o vargă este pentru binele nostru a tuturor. Chiar şi Sfintele Scripturi spun la Proverbe 13:24 “Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată.” Apoi, foarte clar Biblia face deosebirea între a educa şi aplicarea violenţei. La Proverbe 19:18 “Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori”
Cuvîntul lui Dumnezeu are răspuns la orice întrebare aşa că ne puteţi adresa întrebările care vă frămîntă şi noi vom încerca să vă răspundem la ele.
Pentru educarea copiilor, familia are rolul primordial de a implanta în sufletul copilului adevarătele valori, valori creştine, valori sănătoase precum: bunătatea, bunul simţ, politeţea, responsabilitatea etc. Copilul trebuie să conştientizeze că sensul vieţii nu poate fi găsit în aventuri, distracţii, dar în onoarea de a avea o patrie, familie, prieteni, valori, scopuri frumoase. Cu părere de rău, pentru că părinţii sunt plecaţi peste hotare la muncă tot pentru copiii, familia nu mai este lăcaşul sfînt unde se cultivă înaltele valori spirituale, valori umane. Astfel părinţii îşi asumă rolul de a întreţine material copiii, şi nu mai găsesc timp pentru a discuta cu copiii lor, pentru a citi o carte împreună. Ei cred că banii sunt sufiecienţi, că înglobează tot chiar şi educaţia copiilor. Cum ar trebui educaţi copiii pentru a nu permite pătrunderea iresponsabilităţii, obrăzniciei, egoismului, leneviei, indiferenţei? De unde ia naştere sentimentul uman într-o făptură? Din leagăn, din familie, din şcoală?… La originea educaţiei sănătoase a copiilor stau părinţii. Familia e factorul primordial în educarea copiilor. Ea este temelia viitoarei societăţi, şi nicidecum alte organizaţii nu pot contribui la educarea copiilor noştri.
Eu chiar şi acum, fiind mare deja, mulţumesc părinţilor mei pentru felul cum m-au educat şi şi-au făcut timp pentru mine ca să mă asculte şi să mă educe. Le sunt recunoscătoare pentru valorile sănătoase pe care mi le-au transmis, şi pe care le voi transmite şi copiilor noştri. Au fost momente cînd eram bătută dar pe bună dreptate, pentru neascultarea şi încăpăţinarea mea. Acum le mulţumesc pentru toate palmele aplicate mie, şi nici vorbă de violenţă pentru că părintele iubeşte copilul, şi chiar dacă recurge la o vargă este pentru binele nostru a tuturor. Chiar şi Sfintele Scripturi spun la Proverbe 13:24 “Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată.” Apoi, foarte clar Biblia face deosebirea între a educa şi aplicarea violenţei. La Proverbe 19:18 “Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori”
Cuvîntul lui Dumnezeu are răspuns la orice întrebare aşa că ne puteţi adresa întrebările care vă frămîntă şi noi vom încerca să vă răspundem la ele.
Sursa : Radu & Lenuţa Blendarencu
31.03.2009
Iertarea parintilor abuzivi...
Mai toti ne-am confruntat, direct sau indirect, mai mult sau mai putin cu asemenea stare. Auzim des, poate chiar zilnic, in presa, la radio sau emisiuni televizate nenumaratele vieti care sunt afectate de abuzul din copilarie (abuz fizic, abuz emotional sau si mai grav abuz sexal)
Ai auzit de…/ un tatic care si-a transat baietelul./ o bunicuta care a fost violata de un tanar./ o fetita care a fost gasita moarta pe cimp./ un copil nou-nascut care a fost injunghiat si aruncat in tomberon./ un scriitor care scria despre copii abuzati,
Multe suflete in zilele noastre se zbat sa gaseasca vindecare pentru trecutul lor dureros. Diferite programe de televiziune prezint persoane care isi descriu istoria dura, in fata unui public care stie sa aplaude, la comanda, dar care raman nepasatori si indiferenti la povestile lor.
Vreau sa va dezvalui povestea cruda a lui Ronald:
” Ronald a crescut la o ferma in Muntii Apalasi din vestul Pensilveniei. Familia largita care impartea aceeasi casa numara aproximativ patruzeci de membri care incercau sa-si duca traiul de azi pe maine de pe urma unei bucati de pamant. A trait o copilarie brutala. El povesteste de verisorii lui care au incercat sa se spanzure unul pe altul si o bunica ce tragea cu o pusca cu sare in nepotii neascultatori.
Tatal lui Ronald era un barbatinteligent care in cele din urma si-a luat copiii si s-a mutat de la ferma in Long Island, unde a gasit de lucru. Situatia lui financiara s-a imbunatatit, dar relatiile nu. Sotia l-a parasit, iar el si-a batut copiii in mod sistematic, uneori foarte grav. Lui Ronald ii era incontinuu frica de violenta care-l astepta in fiecare zi cand se intorcea de la scoala.
Apoi tatal lui a fost grav ranit intr-un accident de automobil. I s-a rupt gatul si a ramas paralizat de la gat in jos. Fostul tiran al casei, acum era complet paraplegic, dependent de altii in toate privintele. Ca tanar adult, Ronald ar fi avut toate motivele sa-si abandoneze tatal. De ce l-ar ingriji si de ce ar sta langa omul care i-a ruinat viata?
Cu toate acestea a ramas alaturi de el. Desi ajutorul medical si de invaliditate asigura asistenta medicala, de ani de zile el insusi ingrijeste cu credinciosie de tatal sau: spalat, imbracat, exercitii de recuperare a membrelor inerte care odata l-au batut nemilos, uneori pana la inconstienta.
Deseori il duce afara in scaunul cu rotile si stau de vorba despre bataliile emotionale pe care le-au dus si pe care le mai au de invins.
Demoni ai trecutului il mai vaneaza ocazional pe Ronald, dar el marturiseste ca in cele din urma a gasit pacea care i-a lipsit extrem de mult in copilarie. Mai mult decat orice, slujirea lui plina de dragoste sta marturie a iertarii si vindecarii de care au parte acum atat tatal cat si fiul.”
Cineva spunea: ‘ Nu conteaza cine suntem sau de unde suntem. Conteaza doar sa putem ierta si sa fim deschisi ca Dumnezeu sa poata lucra in noi.’
Chiar daca nu putem uita, trebuie sa credem ca putem ierta. Adevarata vindecare a abuzului consta in iertare…
Ai auzit de…/ un tatic care si-a transat baietelul./ o bunicuta care a fost violata de un tanar./ o fetita care a fost gasita moarta pe cimp./ un copil nou-nascut care a fost injunghiat si aruncat in tomberon./ un scriitor care scria despre copii abuzati,
Multe suflete in zilele noastre se zbat sa gaseasca vindecare pentru trecutul lor dureros. Diferite programe de televiziune prezint persoane care isi descriu istoria dura, in fata unui public care stie sa aplaude, la comanda, dar care raman nepasatori si indiferenti la povestile lor.
Vreau sa va dezvalui povestea cruda a lui Ronald:
” Ronald a crescut la o ferma in Muntii Apalasi din vestul Pensilveniei. Familia largita care impartea aceeasi casa numara aproximativ patruzeci de membri care incercau sa-si duca traiul de azi pe maine de pe urma unei bucati de pamant. A trait o copilarie brutala. El povesteste de verisorii lui care au incercat sa se spanzure unul pe altul si o bunica ce tragea cu o pusca cu sare in nepotii neascultatori.
Tatal lui Ronald era un barbatinteligent care in cele din urma si-a luat copiii si s-a mutat de la ferma in Long Island, unde a gasit de lucru. Situatia lui financiara s-a imbunatatit, dar relatiile nu. Sotia l-a parasit, iar el si-a batut copiii in mod sistematic, uneori foarte grav. Lui Ronald ii era incontinuu frica de violenta care-l astepta in fiecare zi cand se intorcea de la scoala.
Apoi tatal lui a fost grav ranit intr-un accident de automobil. I s-a rupt gatul si a ramas paralizat de la gat in jos. Fostul tiran al casei, acum era complet paraplegic, dependent de altii in toate privintele. Ca tanar adult, Ronald ar fi avut toate motivele sa-si abandoneze tatal. De ce l-ar ingriji si de ce ar sta langa omul care i-a ruinat viata?
Cu toate acestea a ramas alaturi de el. Desi ajutorul medical si de invaliditate asigura asistenta medicala, de ani de zile el insusi ingrijeste cu credinciosie de tatal sau: spalat, imbracat, exercitii de recuperare a membrelor inerte care odata l-au batut nemilos, uneori pana la inconstienta.
Deseori il duce afara in scaunul cu rotile si stau de vorba despre bataliile emotionale pe care le-au dus si pe care le mai au de invins.
Demoni ai trecutului il mai vaneaza ocazional pe Ronald, dar el marturiseste ca in cele din urma a gasit pacea care i-a lipsit extrem de mult in copilarie. Mai mult decat orice, slujirea lui plina de dragoste sta marturie a iertarii si vindecarii de care au parte acum atat tatal cat si fiul.”
Cineva spunea: ‘ Nu conteaza cine suntem sau de unde suntem. Conteaza doar sa putem ierta si sa fim deschisi ca Dumnezeu sa poata lucra in noi.’
Chiar daca nu putem uita, trebuie sa credem ca putem ierta. Adevarata vindecare a abuzului consta in iertare…
Sursa : http://dorys.wordpress.com/
24.03.2009
Cele mai frumoase poveşti de dragoste… - MARIUS CRUCERU
Sînt cele cu bătrîni. Nu am spus-o eu. Nu mai ştiu cine a spus-o. Conu Paleologu? Cele mai frumose poveşti de dragoste nu sînt în genul Romeo şi Julieta, cu tineri prospeţi, cu vine ascunse bine în carne, păr pe cap, dantură perfectă şi fără burţi.
Cele mai frumose poveşti de dragoste sînt în genul celor Conu Leonida faţă cu reacţiunea, în care o femeie de aproape 60 de ani, Efimiţa, se uită cu admiraţie la bărbatu-său şi spune: Ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva….
Cîtă dulceaţă! Cîtă admiraţie!
Curaj în iubire este să rămîi îndrăgostit şi plin de admiraţie faţă de cineva încercat de chelie şi varice, riduri şi piele lăsată. Aceasta este o iubire extraordinară şi inexplicabilă, care acopere tot, orice defect al celei iubite, crede tot, orice poveste a celui iubit, nădăjduieşte tot, împotriva oricărei nădejdi că cea iubită se va schimba, sufere tot, încercînd să recupereze permanent relaţia.
Romanticii îşi ucid îndrăgostiţii. Nu au curajul să îi lase să îmbătrînească. Vă puteţi imagina un Romeo cu burtă, o Julieta încreţită toată şi cu osteoporoză?
Curajul de a îmbătrîni împreună este mai admirabil ca dragostea fierbinte din primii ani ai răsăritului în care tot trupul nostru bombardat de hormoni ne ajută. Fenomenală este dragostea rezistentă atunci cînd trupul s-a ofilit, cînd adrenalina şi estrogenul s-au risipit şi cînd tot ce mai rămîne este parfumul iubirii autentice.
Cele mai frumose poveşti de dragoste sînt în genul celor Conu Leonida faţă cu reacţiunea, în care o femeie de aproape 60 de ani, Efimiţa, se uită cu admiraţie la bărbatu-său şi spune: Ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva….
Cîtă dulceaţă! Cîtă admiraţie!
Curaj în iubire este să rămîi îndrăgostit şi plin de admiraţie faţă de cineva încercat de chelie şi varice, riduri şi piele lăsată. Aceasta este o iubire extraordinară şi inexplicabilă, care acopere tot, orice defect al celei iubite, crede tot, orice poveste a celui iubit, nădăjduieşte tot, împotriva oricărei nădejdi că cea iubită se va schimba, sufere tot, încercînd să recupereze permanent relaţia.
Romanticii îşi ucid îndrăgostiţii. Nu au curajul să îi lase să îmbătrînească. Vă puteţi imagina un Romeo cu burtă, o Julieta încreţită toată şi cu osteoporoză?
Curajul de a îmbătrîni împreună este mai admirabil ca dragostea fierbinte din primii ani ai răsăritului în care tot trupul nostru bombardat de hormoni ne ajută. Fenomenală este dragostea rezistentă atunci cînd trupul s-a ofilit, cînd adrenalina şi estrogenul s-au risipit şi cînd tot ce mai rămîne este parfumul iubirii autentice.
***
Era pe la începutul anilor 90. Richard Wurbrand a venit în Bucureşti. Era după o călătorie lungă. Trebuia să predice la Biserica Sfînta Treime din Iuliu Valahori. Serviciul religios începuse. Maşina specială care îl transporta pe fratele Richard întîrzia. M-am nimerit pe acolo în momentul în care maşina a ajuns, căruciorul a fost coborît, iar fratele Richard se pregătea să intre în biserică pentru a-şi începe predica. Era slăbit şi călătoria lungă îi provocase dureri.
Sora Sabina s-a aplecat spre el, l-a îmbrăţişat cu drag şi i-a şoptit ceva la ureche. A fost o scenă ameţitoare. Probabil una dintre cele mai frumose scene de dragoste pe care le-am văzut. Faţa fratelui Richard s-a schimbat, sîngele i-a coborît în obraji, parcă durerea îi fusese anesteziată de un sărut prelung.
Ce a urmat au auzit şi ceilalţi. Cei cîţiva tineri care ne-am aflat atunci împrejur am văzut cum arată o căsnicie privită dinspre căpătul celălalt, dragostea care devine mai bună cu trecerea, ca o rodie, mai puternică şi aromată, ca vinul, mai solidă şi de nezdruncinat ca trunchiul copacului adînc înfipt tot mai adînc înfipt cu anii în ţărînă.
Doi bătrîni ţinîndu-se cu drag de mînă în miezul zilei este un act eroic, o poveste mai vrednică de povestit decît o mie şi una de nopţi cu poveşti de tinereţe.
Înţeleptul spune în Eclesiast 7:8 Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui… şi
Evrei 13:7 Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!
De ce nu, şi nădejdile şi dragostea?
Sursa : Marius Cruceru
19.03.2009
Întelepciune feminină - Daniel Branzai
Aici, în Los Angeles, un băiat de român american s-a dus acum un an să petească o fată „americană“ dintr-o comunitate de olandezi. Sincer si putin complexat de provenienta lui etnică, băiatul s-a prezentat mamei fetei asa cum se stia, în parte cerându-si parcă scuze, în parte prevenind-o de eventualele nemultumiri care vor urma:
„Noi românii suntem, din păcate, un neam cu multe defecte …“ a spus el si a continuat enumerând o listă întreagă cu deformatii specifice etniei lui.
După ce l-a ascultat până la capăt, femeia care avea de gând să-i devină si mamă soacră, a tăcut putin, apoi l-a întrebat cu simpatie:
„Cine a tradus această listă cu defecte din limba olandeză în limba română? Exact asa spunem si noi despre noi însine.“
„Noi românii suntem, din păcate, un neam cu multe defecte …“ a spus el si a continuat enumerând o listă întreagă cu deformatii specifice etniei lui.
După ce l-a ascultat până la capăt, femeia care avea de gând să-i devină si mamă soacră, a tăcut putin, apoi l-a întrebat cu simpatie:
„Cine a tradus această listă cu defecte din limba olandeză în limba română? Exact asa spunem si noi despre noi însine.“
… … …
Astăzi, la nunta copiilor ei, la distantă de două mese, am privit-o îndelung pe această femeie înteleaptă. Avea ochii înlăcrimati si inima plină. Una din gemenele pe care le înfiase în urmă cu 26 de ani dintr-un orfelinat din Coreea era tare fericită ca mireasă.
De atâta privit, mi s-au unplut si mie ochii cu lacrimile ei …
De atâta privit, mi s-au unplut si mie ochii cu lacrimile ei …
Sursa : BARZILAI-EN-DAN
17.03.2009
FIREPROOF - Cât de rezistentă e căsătoria ta? - Emi Pavel
Ruthe Stein a spus în urmă cu câteva decenii: “Căsătoria este precum o cetate asediată. Cei din afara vor să intre iar cei dinlăuntru vor să iasă”. Validitatea acestor vorbe nu poate fi contestată.Este încântator să vezi Fireproof prezent pe piaţa publică, în special în vremea aceasta în care se încearcă din răsputeri scoaterea creştinismului din sfera vieţii publice şi ridiculizarea lui.
“Fireproof” este o parabola modernă despre dragoste adevarată, speranţă şi salvare într-o vreme în care familia / căsătoria este marcată de infidelitate, lipsă de angajament şi egoism. Căpitanul de pompieri Caleb Holt este obişnuit să intre în foc pentru a salva oamenii; va reuşi el să facă acelaşi lucru şi în cazul familiei sale? Aparent nu! Obosit de poziţia pe care o are în fiecare zi în meseria sa, vrea ca de aceasta dată altcineva - partenerul său - să facă ceva mai mult pentru salvarea unei relaţii şi stingerea unui incendiu sentimental care ameninţa să distruga din temelii o locuinţă numită “Acasă”. Eroul din comunitate scapa de sub control “infernul” din relaţia de familie. Caleb Holt vrea să fie respectat şi apreciat în familie, doar pe baza a ceea ce a facut în afara familiei. Sună cunoscut? Soţia, care îşi dă seama că eroul de afară nu este erou şi inăuntru, este dezamăgită de Caleb în postura lui de soţ, susţinător şi prieten.
“Fireproof” este o parabola modernă despre dragoste adevarată, speranţă şi salvare într-o vreme în care familia / căsătoria este marcată de infidelitate, lipsă de angajament şi egoism. Căpitanul de pompieri Caleb Holt este obişnuit să intre în foc pentru a salva oamenii; va reuşi el să facă acelaşi lucru şi în cazul familiei sale? Aparent nu! Obosit de poziţia pe care o are în fiecare zi în meseria sa, vrea ca de aceasta dată altcineva - partenerul său - să facă ceva mai mult pentru salvarea unei relaţii şi stingerea unui incendiu sentimental care ameninţa să distruga din temelii o locuinţă numită “Acasă”. Eroul din comunitate scapa de sub control “infernul” din relaţia de familie. Caleb Holt vrea să fie respectat şi apreciat în familie, doar pe baza a ceea ce a facut în afara familiei. Sună cunoscut? Soţia, care îşi dă seama că eroul de afară nu este erou şi inăuntru, este dezamăgită de Caleb în postura lui de soţ, susţinător şi prieten.
Continuare in Mersul Vremurilor
16.03.2009
09.03.2009
Otrava mamei şi gustul inimii Lui
Şi copiii pot deveni modele pentru părinţi. Unii copii ajung să guste inima lui Dumnezeu înainte ca părinţii lor să înţeleagă că inima Lui chiar are cel mai bun gust din lume.
Aşa i s-a întâmplat mamei mele. L-a întâlnit pe Acela care i-a schimbat definitiv inima. Şi definiţia vieţii. Şi definiţia morţii. Mami a gustat din inima lui Dumnezeu şi s-a umplut de lumină până dincolo de marea verde a ochilor.
În acelaşi timp, mama ei, bunica, a început să o urască tot mai tare pentru “ruşinea” pe care i-o făcea în sat. Relaţia dintre mamă şi fiică s-a deteriorat dramatic. Bunica repeta întruna:
- Las’ că-ţi scot io prostiile alea din cap! Nu mai ieşi tu din casă! Nu te mai duci tu la nicio întâlnire cu nebunii ăia de se roagă şi spun prostii.
Presiunile au continuat, vorbele rostite la mânie au sporit în gravitate, ajungând până la ameninţarea ultimă:
- Dacă nu încetezi cu biserica ta cu tot, că m-ai făcut deja de râs la toţi, te omor io cu mâna mea. Io te-am făcut, io te omor!
Însă, pentru mami, totul se schimbase atât de neaşteptat! De-acum povestea cu Dumnezeu ca şi cum ai povesti cu cel mai bun prieten.
Aşa i s-a întâmplat mamei mele. L-a întâlnit pe Acela care i-a schimbat definitiv inima. Şi definiţia vieţii. Şi definiţia morţii. Mami a gustat din inima lui Dumnezeu şi s-a umplut de lumină până dincolo de marea verde a ochilor.
În acelaşi timp, mama ei, bunica, a început să o urască tot mai tare pentru “ruşinea” pe care i-o făcea în sat. Relaţia dintre mamă şi fiică s-a deteriorat dramatic. Bunica repeta întruna:
- Las’ că-ţi scot io prostiile alea din cap! Nu mai ieşi tu din casă! Nu te mai duci tu la nicio întâlnire cu nebunii ăia de se roagă şi spun prostii.
Presiunile au continuat, vorbele rostite la mânie au sporit în gravitate, ajungând până la ameninţarea ultimă:
- Dacă nu încetezi cu biserica ta cu tot, că m-ai făcut deja de râs la toţi, te omor io cu mâna mea. Io te-am făcut, io te omor!
Însă, pentru mami, totul se schimbase atât de neaşteptat! De-acum povestea cu Dumnezeu ca şi cum ai povesti cu cel mai bun prieten.
Continuare in pagina anexa
08.03.2009
8 martie, ziua mamei
Anul trecut de ziua mamei mele am facut o scrisoare pe blog pentru ea. Chiar si acum cuvintele sunt vii, ma emotioneaza,pentru ca sunt viata si sinceritate. Mama e mama, nu mai e nimeni ca ea, ii sunt atat de dator. De 8 martie nu sunt acasa, la scoala nu mai facem felicitari pentru mama, nici un profesor nu ne mai dicteaza o compunere pentru a o citi mamei, nu ii pot aduce nici o floare. Dar cred ca cel mai important pentru orice mama e sa stie ca esti bine acolo unde esti , ca nu ai uitat-o si ca nu i-ai uitat lectiile. La multi ani mama!
Iata si scrisoarea de care spuneam
Draga mama,
Iti trimit de ziua ta un gand nerostit de dor. Sunt departe si totusi aproape , sunt singur si totusi esti cu mine. Rugacinile tale fierbinti ma urmaresc la tot pasul caci Dumnezeu iti asculta inima de mama.
Cuvintele mele sunt prea sarace, mintea mea nu poate cuprinde dragostea unei mame. Nu voi sti niciodata ce simte o mama, stiu doar ce simte un copil iubit de mama. Mai stiu si ce simte un copil care isi dezamageste parintele iubitor, e dureros…
Am invatat de la tine disciplina si ordinea, recunosc , inca nu se vad clar in viata mea, dar lucrurile astea vor iesi la iveala in curand. Am vazut hotararea si curajul tau, am vazut spiritul tau razboinic prin care ai batut boli si ai intarit o familie…
Si esti frumoasa, cea mai frumoasa, m-as indragosti cu siguranta de o fata ca tine Sunt mandru cu tine, sunt mandru de tine si tata! Tot ce imi doresc e ca si voi sa fiti mandri de mine si de fratii mei.
Eram mic, intr-o seara te-am suparat si ne-ai zis ca o sa mori si ca o sa scapam de tine… m-am dus in camera si am plans. Ai auzit ca plang si m-ai chemat la tine… m-ai intrebat daca plang pentru ce ai spus si intr-un tarziu am raspuns cu greu : Da! M-ai strans in brate si mi-ai spus ca nu pleci .
De multe ori nu ti-am inteles seriozitatea si dragostea. Te-am judecat si m-am gandit ca nu e drept sa fie asa… am descoperit apoi ca lumea nu e dreapta si ca defapt asa am devenit mai puternic.
Acum am trecut de 20 de ani, nu iti mai dau o scrisoare primita tipar de la doamna educatoare. Nu mai vin cu aceleasi formule invatate la altii. Acum am crescut, s-ar putea sa ma indepartez putin cate putin, dar in sufletul meu ramai tu, mama…..
Sursa : simplul gand
Iata si scrisoarea de care spuneam
Draga mama,
Iti trimit de ziua ta un gand nerostit de dor. Sunt departe si totusi aproape , sunt singur si totusi esti cu mine. Rugacinile tale fierbinti ma urmaresc la tot pasul caci Dumnezeu iti asculta inima de mama.
Cuvintele mele sunt prea sarace, mintea mea nu poate cuprinde dragostea unei mame. Nu voi sti niciodata ce simte o mama, stiu doar ce simte un copil iubit de mama. Mai stiu si ce simte un copil care isi dezamageste parintele iubitor, e dureros…
Am invatat de la tine disciplina si ordinea, recunosc , inca nu se vad clar in viata mea, dar lucrurile astea vor iesi la iveala in curand. Am vazut hotararea si curajul tau, am vazut spiritul tau razboinic prin care ai batut boli si ai intarit o familie…
Si esti frumoasa, cea mai frumoasa, m-as indragosti cu siguranta de o fata ca tine Sunt mandru cu tine, sunt mandru de tine si tata! Tot ce imi doresc e ca si voi sa fiti mandri de mine si de fratii mei.
Eram mic, intr-o seara te-am suparat si ne-ai zis ca o sa mori si ca o sa scapam de tine… m-am dus in camera si am plans. Ai auzit ca plang si m-ai chemat la tine… m-ai intrebat daca plang pentru ce ai spus si intr-un tarziu am raspuns cu greu : Da! M-ai strans in brate si mi-ai spus ca nu pleci .
De multe ori nu ti-am inteles seriozitatea si dragostea. Te-am judecat si m-am gandit ca nu e drept sa fie asa… am descoperit apoi ca lumea nu e dreapta si ca defapt asa am devenit mai puternic.
Acum am trecut de 20 de ani, nu iti mai dau o scrisoare primita tipar de la doamna educatoare. Nu mai vin cu aceleasi formule invatate la altii. Acum am crescut, s-ar putea sa ma indepartez putin cate putin, dar in sufletul meu ramai tu, mama…..
Sursa : simplul gand
07.03.2009
Făcut de mama - Pastor MARIUS CRUCERU
În urmă cu ceva săptămîni am fost “la mama”. Am mîncat pîine de casă, făcută de mama, sarmale în foi de viţă, făcute de mama, borş, făcut de mama, din borş autentic în vas de lut umplut de mama din tărîţe, răcituri din cocoş de casă, făcute de mama, am depănat amintiri făcute de mama că mi-au dat lacrimile cît sînt eu de mare aşa … cum sînt eu, aşa cum mama m-a făcut.
“De cînd mama m-a făcut”, “ca la mama acasă” ne ies uneori de pe buze în contextul ospăţului. N-am mai mîncat aşa de bine de cînd mama m-a făcut, e ca la mama acasă…
La mulţi ani, mamă!
Meniul de azi pentru masa de 61 de ani: Pîine de casă şi lipii, Borş cu borş, Peşte afumat, Sarmale în foi de viţă, Răcituri de cocoş, Cozonac de casă, Clătite de casă cu miere.
Nu le voi avea pe acestea toate azi. Nicicum, dar mi-a rămas în minte, nări şi suflet atmosfera de “la mama acasă”. Le voi avea întru-un fel, pentru că în casa noastră am încercat să reconstruim ceva din atmosfera din casele noastre, din casa mea şi casa soţiei mele, luînd ce este mai bun din fiecare. Azi vom bea borş proaspăt în cinstea mamei dar vom avea şi mîncare oltenească, acrită cu borş moldovenesc. Am început împreună cu soţia să creăm împreună atmosfera de “la mama acasă” cu peşte, borş, sarmale, cozonac moldovenesc şi lipii olteneşti.
Poate unul dintre cei mai solizi stîlpi în educaţia unui băiat este să zidim stîlpi de aducere aminte, nu mîncăruri, ci atmosfera la care să se întoarcă după ce va fi hălăduit prin lume. Ospăţul este un pretext, la fel ca în Rai. Atmosfera de “la mama acasă” este mai mult decît mîncare şi băutură. Pe aceasta încercăm să o construim acum în mintea şi inima copiilor noştri bînd borş proaspăt cu lipii şi clătite, chestii pe care nu le vor fi găsit niciunde în altă parte, lîngă Scriptura deschisă pe care o citim în fiecare seară.
Ideea de aici este să construieşti în mijlocul casei stîlpi pe care copiii nu îi vor găsi şi recunoaşte nicăieri în altă parte şi unul dintre primii stîlpi este construit de mama. Stîlpul făcut de mame este ceea ce leagă alţi stîlpi unul de celălălat pentru a crea atmosfera aceea ademenitoare la care copiii noştri se vor întoarce după miros şi după gust, dar pentru mult mai mult decît miros şi gusturi.
Oare nu despre asta vorbeşte Exodul, Leviticul şi Deuteronomul. Sînt pline de gusturi, de mirosuri. de mîncăruri gătite numai într-un anume fel, pe care copiii de evrei să le recunoască numai şi numai ACASĂ.
Rămînem, ce bine, cu acestă tînjire pe care o vom avea toată viaţa chiar şi cînd, la rîndul nostru, ne vor bate nepoţii la uşă să ne strige… “ce bine este la bunica acasă!!!”. Îi vom îmbrăţişa primindu-i în atmosfera primită de la mamele şi bunicile noastre, între zacuscă şi mămăligă cu brînză şi smîntînă.
Noi? Ne pregătim să devenim bunici, da, chiar de acum, rugîndu-ne în jurul mămăligii recite din laptele cald, pentru copiii copiilor noştri.
“De cînd mama m-a făcut”, “ca la mama acasă” ne ies uneori de pe buze în contextul ospăţului. N-am mai mîncat aşa de bine de cînd mama m-a făcut, e ca la mama acasă…
La mulţi ani, mamă!
Meniul de azi pentru masa de 61 de ani: Pîine de casă şi lipii, Borş cu borş, Peşte afumat, Sarmale în foi de viţă, Răcituri de cocoş, Cozonac de casă, Clătite de casă cu miere.
Nu le voi avea pe acestea toate azi. Nicicum, dar mi-a rămas în minte, nări şi suflet atmosfera de “la mama acasă”. Le voi avea întru-un fel, pentru că în casa noastră am încercat să reconstruim ceva din atmosfera din casele noastre, din casa mea şi casa soţiei mele, luînd ce este mai bun din fiecare. Azi vom bea borş proaspăt în cinstea mamei dar vom avea şi mîncare oltenească, acrită cu borş moldovenesc. Am început împreună cu soţia să creăm împreună atmosfera de “la mama acasă” cu peşte, borş, sarmale, cozonac moldovenesc şi lipii olteneşti.
Poate unul dintre cei mai solizi stîlpi în educaţia unui băiat este să zidim stîlpi de aducere aminte, nu mîncăruri, ci atmosfera la care să se întoarcă după ce va fi hălăduit prin lume. Ospăţul este un pretext, la fel ca în Rai. Atmosfera de “la mama acasă” este mai mult decît mîncare şi băutură. Pe aceasta încercăm să o construim acum în mintea şi inima copiilor noştri bînd borş proaspăt cu lipii şi clătite, chestii pe care nu le vor fi găsit niciunde în altă parte, lîngă Scriptura deschisă pe care o citim în fiecare seară.
Ideea de aici este să construieşti în mijlocul casei stîlpi pe care copiii nu îi vor găsi şi recunoaşte nicăieri în altă parte şi unul dintre primii stîlpi este construit de mama. Stîlpul făcut de mame este ceea ce leagă alţi stîlpi unul de celălălat pentru a crea atmosfera aceea ademenitoare la care copiii noştri se vor întoarce după miros şi după gust, dar pentru mult mai mult decît miros şi gusturi.
Oare nu despre asta vorbeşte Exodul, Leviticul şi Deuteronomul. Sînt pline de gusturi, de mirosuri. de mîncăruri gătite numai într-un anume fel, pe care copiii de evrei să le recunoască numai şi numai ACASĂ.
Rămînem, ce bine, cu acestă tînjire pe care o vom avea toată viaţa chiar şi cînd, la rîndul nostru, ne vor bate nepoţii la uşă să ne strige… “ce bine este la bunica acasă!!!”. Îi vom îmbrăţişa primindu-i în atmosfera primită de la mamele şi bunicile noastre, între zacuscă şi mămăligă cu brînză şi smîntînă.
Noi? Ne pregătim să devenim bunici, da, chiar de acum, rugîndu-ne în jurul mămăligii recite din laptele cald, pentru copiii copiilor noştri.
Sursa : Marius Cruceru
06.03.2009
Secretul mamei - de Petru Popovici
Predicatorul George Truett, supranumit "Clopoţelul de argint", care a predicat şi în România în sala Vox din Bucureşti, în anul 1937, a istorisit următoarele:
"Am fost crescut într-o familie mare, departe afară la ţară, la fermă, îmi aduc aminte cum tata şi cu fraţii mai mari mergeau la lucru, iar cel mai mic dintre fraţi, de vreo patru ani, şi cu mine, de vreo şase, rămîneam acasă cu mama şi de multe ori o vedeam pe mama plîngînd în hohote. Mergeam şi o întrebam: "Mamă, de ce plîngi ?" Ea îmi răspundea: "Eşti prea mic acum să înţelegi. Dar nu-ţi fă griji despre mama".
Cînd terminam dejunul şi toate treburile, mama ne spunea: "Voi staţi aici că mama merge să stea puţin singură". Pleca de lîngă noi cu faţa udă de lacrimi şi venea înapoi întotdeauna cîntînd, cu faţa zîmbitoare ca zorile, într-o zi, am zis fratelui meu mai mic: "Ce crezi că se întîmplă cu mama? Pleacă plîngînd şi se întoarce cîntînd ... Hai să vedem ce face". Ne-am furişat în urma ei şi am mers în livadă, lîngă casa de vară. De acolo, o vedeam şi o auzeam. Era cu faţa la pămînt înaintea Domnului. Şi astăzi îmi aduc bine aminte de patosul de neegalat al rugăciunii ei:
"Doamne Isuse, nu pot creşte băieţii mei aşa cum vrei Tu, dacă nu mă ajuţi. Fără Tine, Doamne, vor ajunge nişte nenorociţi. Nu ştiu cum să-i îndrumez în viaţă, nu ştiu ce sfaturi să le dau. Fără ajutorul tău, Dumnezeul meu, nu pot fi mama, care trebuie să fiu băieţilor mei. învaţă-mă şi ajută-mă în fiecare ceas ...".
Aşa am auzit-o rugîndu-se. Apoi s-a întors şi cînta bucuroasă.
Cînd am crescut mare, cînd am ajuns bărbat şi cînd am cunoscut în inima mea, ce înseamnă să-L cunoşti pe Domnul Isus, am cunoscut şi taina în care se adîncea mama. A fost cea mai mare credincioasă, pe care am cunoscut-o.
"Am fost crescut într-o familie mare, departe afară la ţară, la fermă, îmi aduc aminte cum tata şi cu fraţii mai mari mergeau la lucru, iar cel mai mic dintre fraţi, de vreo patru ani, şi cu mine, de vreo şase, rămîneam acasă cu mama şi de multe ori o vedeam pe mama plîngînd în hohote. Mergeam şi o întrebam: "Mamă, de ce plîngi ?" Ea îmi răspundea: "Eşti prea mic acum să înţelegi. Dar nu-ţi fă griji despre mama".
Cînd terminam dejunul şi toate treburile, mama ne spunea: "Voi staţi aici că mama merge să stea puţin singură". Pleca de lîngă noi cu faţa udă de lacrimi şi venea înapoi întotdeauna cîntînd, cu faţa zîmbitoare ca zorile, într-o zi, am zis fratelui meu mai mic: "Ce crezi că se întîmplă cu mama? Pleacă plîngînd şi se întoarce cîntînd ... Hai să vedem ce face". Ne-am furişat în urma ei şi am mers în livadă, lîngă casa de vară. De acolo, o vedeam şi o auzeam. Era cu faţa la pămînt înaintea Domnului. Şi astăzi îmi aduc bine aminte de patosul de neegalat al rugăciunii ei:
"Doamne Isuse, nu pot creşte băieţii mei aşa cum vrei Tu, dacă nu mă ajuţi. Fără Tine, Doamne, vor ajunge nişte nenorociţi. Nu ştiu cum să-i îndrumez în viaţă, nu ştiu ce sfaturi să le dau. Fără ajutorul tău, Dumnezeul meu, nu pot fi mama, care trebuie să fiu băieţilor mei. învaţă-mă şi ajută-mă în fiecare ceas ...".
Aşa am auzit-o rugîndu-se. Apoi s-a întors şi cînta bucuroasă.
Cînd am crescut mare, cînd am ajuns bărbat şi cînd am cunoscut în inima mea, ce înseamnă să-L cunoşti pe Domnul Isus, am cunoscut şi taina în care se adîncea mama. A fost cea mai mare credincioasă, pe care am cunoscut-o.
Sfatul unei mame - de Petru Popovici
Mama lui George Washington, într-o zi, stătea de vorbă cu el, căci trebuia să plece de-acasă, să ducă un mesaj de la guvernatorul statului Virginia către comandantul armatelor franceze, staţionate în Pennsylvania. Ea i-a spus: "Fiul meu, nu neglija niciodată rugăciunea secretă". Atît mama, cît şi tatăl său au fost buni credincioşi şi 1-au crescut într-o atmosferă de pietate şi rugăciune. Sfatul dat de mama sa 1-a împlinit toată viaţa. Chiar şi cînd a ajuns la rangul de general, comandant de oşti, el a rămas om al rugăciunii. Se ştie că în cele mai critice momente ale războiului dintre Nord şi Sud, la Valley Forge, generalul Washington a ştiut să se retragă, să îngenuncheze şi să se roage. Şi Domnul i-a dat biruinţă.
05.03.2009
O mama inteleapta
Intelepciunea se vede adesea in momentele grele din viata mai bine decat in momentele bune.
Un predicator era invitat deseori sa mearga sa predice in diverse biserici. El avea doi baieti gemenii pe care ii iubea foarte mult, mereu sa juca cu ei, mereu cand se intorcea din lucrare le aducea ceva si petreceau timp impreuna. Odata a fost invitat undeva mai departe de casa si a trebuit sa plece mai multe zile de acasa. In fata casei lor era o apa frumoasa, unde adesea stateau la pescuit. Intr’o dimineata copii au iesit sa se joace, si fara sa tina seama de gardurile puse special pentru ei, ca sa nu intre in apa, au intrat in apa si din nefericire amandoi s-au inecat. A venit politia, salvarea, sau facut constatarile specifice, copii erau morti. Sotia nu a spus nimic sotului, nu i-a dat nici un semnal. A pus copilasii in paturile lor.. Cand sotul a venit acasa, implinit din lucrarea Domnului, erau suflete care s-au intors la mantuire, plin de bucurie a spus: “Unde sunt copilasii mei? Vreau sa merg la ei! Hai ca le-am adus ceva!” Sotia inteleapta i-a spus: “Inainte de a merge sa-i saluti pe capilasi, vreau sa iti spun ceva.” Si sotul spune: “Ce este draga, ce s-a intamplat?” Sotia spune: “Stai jos!” “La nunta noastra a fost cineva, care ne-a daruit un cadou, un cadou frumos, un cadou minunat, ceva deosebit, apoi a venit inapoi zilelea acestea si ne-a cerut inapoi cadoul. Ce crezi, ar trebui sa il dau sau nu?” El spune: “domnule daca iti cere omul inapoi, trebuie sa il dai. Da cadoul inapoi!” Sotia: “Bine, asta am facut!” A luat pe sot si l-a dus in camera copiilor, a dat cearsaful la o parte si a spus: “Dumnezeu ne-a oferit un imprumut foarte frumos, foarte deosebit, dar zilele acestea, si i-a spus data exacta, a venit si ni l-a cerut inapoi” S-au coborat amandoi pe genunci si au spus: “Doamne iti multumim pentru bucuria care a fost in casa noastra, Tu esti cel ce dai, si tu esti cel ce iei, iti multumim ca ni i-ai imprumutat pentru o perioada de timp si acum suntem inaintea ta si te glorificam pe tine”
Sa ne uitam bine la cei dragi ai nostri, sunt imprumutul lui Dumnezeu pentru noi, nu se stie cand ne vor fi luati fara sa fim intrebati, sau sa ne putem implica.
Pretuieste fiecare moment si poartate ca atare!
Un predicator era invitat deseori sa mearga sa predice in diverse biserici. El avea doi baieti gemenii pe care ii iubea foarte mult, mereu sa juca cu ei, mereu cand se intorcea din lucrare le aducea ceva si petreceau timp impreuna. Odata a fost invitat undeva mai departe de casa si a trebuit sa plece mai multe zile de acasa. In fata casei lor era o apa frumoasa, unde adesea stateau la pescuit. Intr’o dimineata copii au iesit sa se joace, si fara sa tina seama de gardurile puse special pentru ei, ca sa nu intre in apa, au intrat in apa si din nefericire amandoi s-au inecat. A venit politia, salvarea, sau facut constatarile specifice, copii erau morti. Sotia nu a spus nimic sotului, nu i-a dat nici un semnal. A pus copilasii in paturile lor.. Cand sotul a venit acasa, implinit din lucrarea Domnului, erau suflete care s-au intors la mantuire, plin de bucurie a spus: “Unde sunt copilasii mei? Vreau sa merg la ei! Hai ca le-am adus ceva!” Sotia inteleapta i-a spus: “Inainte de a merge sa-i saluti pe capilasi, vreau sa iti spun ceva.” Si sotul spune: “Ce este draga, ce s-a intamplat?” Sotia spune: “Stai jos!” “La nunta noastra a fost cineva, care ne-a daruit un cadou, un cadou frumos, un cadou minunat, ceva deosebit, apoi a venit inapoi zilelea acestea si ne-a cerut inapoi cadoul. Ce crezi, ar trebui sa il dau sau nu?” El spune: “domnule daca iti cere omul inapoi, trebuie sa il dai. Da cadoul inapoi!” Sotia: “Bine, asta am facut!” A luat pe sot si l-a dus in camera copiilor, a dat cearsaful la o parte si a spus: “Dumnezeu ne-a oferit un imprumut foarte frumos, foarte deosebit, dar zilele acestea, si i-a spus data exacta, a venit si ni l-a cerut inapoi” S-au coborat amandoi pe genunci si au spus: “Doamne iti multumim pentru bucuria care a fost in casa noastra, Tu esti cel ce dai, si tu esti cel ce iei, iti multumim ca ni i-ai imprumutat pentru o perioada de timp si acum suntem inaintea ta si te glorificam pe tine”
Sa ne uitam bine la cei dragi ai nostri, sunt imprumutul lui Dumnezeu pentru noi, nu se stie cand ne vor fi luati fara sa fim intrebati, sau sa ne putem implica.
Pretuieste fiecare moment si poartate ca atare!
Sursa : Blog crestin - romoflorin
04.03.2009
Vieti transformate. Marturie Familia Barna : Mirel, Elena si Diana
Deschide numai dupa inchiderea muzicii de fundal a acestei pagini !
27.02.2009
Cat costa viata mea, mamico?
Zilele trecute m-a sunat Lili, mama lui Robert. M-a intrebat daca pot sa ii dau 10 lei ca nu are ce sa le dea la copii sa manance.
Cand a venit sa ii dau banii, a zis cu lacrimi in ochi: “In Biblie scrie ca copiii Domnului nu isi vor cersi painea, dar eu chiar asta fac acum.” Am incurajat-o si i-am spus ca in Biblie spune sa ne ajutam unii pe altii si ca ea nu este o cersetoare, ci sora mea in Domnul. Am impartit cu ea si mancarea care o mai aveam prin casa, si a plans si mai tare de rusine si durere.
A doua zi a venit iar… nu mi-a cerut nimic, a zis ca are nevoie doar sa vorbeasca cu cineva. Situatia in care se afla e disperata si nu poate dormi noptile, are cosmaruri si singura ei speranta e Dumnezeu.
Cand a venit sa ii dau banii, a zis cu lacrimi in ochi: “In Biblie scrie ca copiii Domnului nu isi vor cersi painea, dar eu chiar asta fac acum.” Am incurajat-o si i-am spus ca in Biblie spune sa ne ajutam unii pe altii si ca ea nu este o cersetoare, ci sora mea in Domnul. Am impartit cu ea si mancarea care o mai aveam prin casa, si a plans si mai tare de rusine si durere.
A doua zi a venit iar… nu mi-a cerut nimic, a zis ca are nevoie doar sa vorbeasca cu cineva. Situatia in care se afla e disperata si nu poate dormi noptile, are cosmaruri si singura ei speranta e Dumnezeu.
Continuare in Crestin Total
20.02.2009
Prietenia în căsnicie - de George Pordea
Îmi aduc aminte de zilele în care eram la studii într-o ţară străină, într-o şcoală complet nouă pentru mine, interacţionând cu oameni noi. Foarte curând am descoperit că este esenţial să îţi faci prieteni noi din colegii pe care nu îi cunoşti şi despre care nu ştii cum te vor trata, dacă te vor accepta cu plusurile şi cu minusurile tale şi dacă vor fi gata să îţi sară în ajutor atunci când momentele dificile ale vieţii de student vor veni. Printre aceşti oameni noi, am întâlnit o fată simpatică, deschisă, caldă şi foarte prietenoasă. În prima fază ne-am aflat numele unul altuia printr-un amic comun, iar mai apoi ne-am limitat la conversaţiile de complezenţă. Totuşi, încetul cu încetul, relaţia de buni amici, de buni prieteni se dezvolta de la zi la zi. De multe ori luam masa împreună, reuşind să vorbim despre orice, fără să existe vreo agendă ascunsă de a trece un pas mai departe de amiciţia noastră. Când în timp am ajuns să mă gândesc că poate ar fi posibil să încerc să duc această relaţie dincolo de ceea ce era în acel moment, noi doi eram prieteni foarte buni. Astăzi, sunt căsătorit cu acea fată şi vreau doar să vă spun că prin căsătorie nu am pierdut un prieten, ci am câştigat cel mai bun prieten al meu. Cred din toată inima mea că un soţ ar trebui să facă din soţia lui cea mai bună prietenă a lui şi fiecare soţie ar trebui să facă din soţul ei cel mai bun prieten al ei.
Continuare in pagina anexa
16.02.2009
Revino acasa, taticule
"Draga taticule, este deja tarziu, iar eu stau pe patul meu si iti scriu. Cat de mult mi-am dorit in ultimele saptamani sa vorbesc cu tine! Dar n-am gasit nici o ocazie sa fim singuri.Inca nu imi vine sa cred ca esti acum cu altcineva si ca tu si mama probabil nu va veti mai intalni. Imi este foarte greu sa accept acest lucru, mai ales cand ma gandesc ca este posibil sa nu te mai intorci niciodata acasa si sa nu mai fii taticul meu si al fratelui meu, asa cum ai fost intotdeauna. Dar vreau ca macar sa intelegi cum decurge viata noastra. Sa nu crezi ca mama m-a pus sa iti scriu! Nu a facut-o! Nici macar nu stie acest lucru. Cu toate acestea, vreau doar sa-ti impartasesc gandurile mele.
Taticule, imi inchipui ca familia noastra ar fi o masina frumoasa cu care am calatorit mult timp impreuna. Din exterior arata foarte bine, nici o zgarietura, fara rugina, iar inauntru se gaseau multe lucruri frumoase. Cu timpul insa, au aparut si problemele. Motorul a inceput sa scoata fum, rotile sa scartaie, husele sa se rupa; masina este greu de condus si este dificil de mers cu ea. Dar stii ceva, taticule? Inca este o masina buna - sau cel putin ar putea fi. Cu putina cheltuiala, ar mai putea merge inca multi, multi ani.
Fratele meu si cu mine stateam intotdeauna pe bancheta din spate, iar tu si mama in fata. Ne-am simtit intotdeauna in siguranta cand tu conduceai si mama statea langa tine. Dar luna trecuta, cand ne-ai parasit, mama a trebuit sa treaca la volan. Era noapte si parca, dintr-o data, o masina venea spre noi cu viteza mare. Mama a incercat sa o evite, dar cealalta masina ne-a lovit. A fost un accident ingrozitor! Dar lucrul cel mai oribil, taticule, este ca tu conduceai cealalta masina si ca langa tine se mai afla cineva - o alta femeie.
Da, a fost un accident urat. Suntem cu totii grav raniti. Dar cum stau lucrurile cu tine? Inca nu stim nimic despre tine. Ai fost si tu ranit? Ai nevoie de ajutor, taticule? In acea noapte m-am intrebat adesea daca vom reusi sa depasim situatia. Mama este grav ranita si nu se poate reface deloc. Daniel a fost foarte socat. Inca nu-i merge bine si nu vrea sa vorbeasca cu nimeni.
Si eu am dureri si nu o pot ajuta nici pe mama, nu-l pot ajuta nici pe Daniel. DOCTORUL a spus ca am nevoie de o terapie speciala pentru a-mi reveni. Dar, taticule, ne este asa de dor de tine! In fiecare zi ne intebam daca nu te razgandesti si vii sa ne vezi. Si in fiecare zi te asteptam, dar tu nu vii. Taticule, ma tem ca totul s-a terminat, dar inima mi s-ar umple de bucurie, daca as putea deschide cumva ochii si te-as vedea cum intri in camera mea. Seara, cand totul se linisteste, stam impreuna si vorbim despre tine, despre placerea de a calatori impreuna cu tine si depre cat de mult ne dorim cu totii sa fii din nou cu noi. Taticule, iti merge bine? Ai dureri in urma accidentului? Ai nevoie de noi, asa cum avem si noi nevoie de tine? Daca ai nevoie de mine, sunt aici si te iubesc. A ta, Iulia".
Scrisoarea fetei de 16 ani a fost trimisa si a ajuns la destinatie. Cateva zile mai tarziu, Iulia cobora din camera ei pentru micul dejun. Ce surpriza!- In bucatarie stateau mama si taticul revenit acasa, cu ochii in lacrimi….
"Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.” (Matei 19:6)
Taticule, imi inchipui ca familia noastra ar fi o masina frumoasa cu care am calatorit mult timp impreuna. Din exterior arata foarte bine, nici o zgarietura, fara rugina, iar inauntru se gaseau multe lucruri frumoase. Cu timpul insa, au aparut si problemele. Motorul a inceput sa scoata fum, rotile sa scartaie, husele sa se rupa; masina este greu de condus si este dificil de mers cu ea. Dar stii ceva, taticule? Inca este o masina buna - sau cel putin ar putea fi. Cu putina cheltuiala, ar mai putea merge inca multi, multi ani.
Fratele meu si cu mine stateam intotdeauna pe bancheta din spate, iar tu si mama in fata. Ne-am simtit intotdeauna in siguranta cand tu conduceai si mama statea langa tine. Dar luna trecuta, cand ne-ai parasit, mama a trebuit sa treaca la volan. Era noapte si parca, dintr-o data, o masina venea spre noi cu viteza mare. Mama a incercat sa o evite, dar cealalta masina ne-a lovit. A fost un accident ingrozitor! Dar lucrul cel mai oribil, taticule, este ca tu conduceai cealalta masina si ca langa tine se mai afla cineva - o alta femeie.
Da, a fost un accident urat. Suntem cu totii grav raniti. Dar cum stau lucrurile cu tine? Inca nu stim nimic despre tine. Ai fost si tu ranit? Ai nevoie de ajutor, taticule? In acea noapte m-am intrebat adesea daca vom reusi sa depasim situatia. Mama este grav ranita si nu se poate reface deloc. Daniel a fost foarte socat. Inca nu-i merge bine si nu vrea sa vorbeasca cu nimeni.
Si eu am dureri si nu o pot ajuta nici pe mama, nu-l pot ajuta nici pe Daniel. DOCTORUL a spus ca am nevoie de o terapie speciala pentru a-mi reveni. Dar, taticule, ne este asa de dor de tine! In fiecare zi ne intebam daca nu te razgandesti si vii sa ne vezi. Si in fiecare zi te asteptam, dar tu nu vii. Taticule, ma tem ca totul s-a terminat, dar inima mi s-ar umple de bucurie, daca as putea deschide cumva ochii si te-as vedea cum intri in camera mea. Seara, cand totul se linisteste, stam impreuna si vorbim despre tine, despre placerea de a calatori impreuna cu tine si depre cat de mult ne dorim cu totii sa fii din nou cu noi. Taticule, iti merge bine? Ai dureri in urma accidentului? Ai nevoie de noi, asa cum avem si noi nevoie de tine? Daca ai nevoie de mine, sunt aici si te iubesc. A ta, Iulia".
Scrisoarea fetei de 16 ani a fost trimisa si a ajuns la destinatie. Cateva zile mai tarziu, Iulia cobora din camera ei pentru micul dejun. Ce surpriza!- In bucatarie stateau mama si taticul revenit acasa, cu ochii in lacrimi….
"Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.” (Matei 19:6)
Sursa : Resurse Crestine
02.02.2009
Cadoul
Pomenirile, comemorările sunt sărbătoreşti. Aducerile aminte la răstimpuri regulate îşi au relevanţa lor ceremonială.
Chiar dacă nu îmbrăcăm haine festive, chiar dacă nu arborăm un zâmbet sau o mină sărbătorească până dincolo de obraji… ori de tâmple, această pomenire a mamei, a faptelor ei izvorâte dintr-o credinţă încrâncenată, aproape de puritate, se vrea o mărturie in aeternum.
S-au făcut 15 ani de când Ea nu mai e. Însă între ea şi Ezechia s-a creat o legătură vizavi de acest număr.
Când eram copii, anul 2000 ni se părea imposibil de conceput. Atâtea zvonuri apocaliptice ne trecuseră pe lângă urechi! Şi, oricum, ce conta anul 2000, când prezentul nostru era atât de intens, important, adevărat, dens?
Se făcea că în familie se mai născuse un copil. Al treisprezecelea. O fată frumoasă, cu ochii mari, albaştri, căreia părinţii îi dădură un nume de floare primăvăratică… Momentul cel mai interesant era pentru noi când ajungea bebeluşul de la maternitate acasă şi începeam să (re)facem lista preferinţelor. Cine pe cine preferă? Asta însemna că din acel moment urma să ne ocupăm îndeosebi de preferatul nostru: să-l hrănim cu biberonul, să-l scoatem la plimbare, să-l luăm în braţe când plânge, să-i schimbăm scutecele. Era ca un angajament pe termen lung…
Însă nu trecu multă vreme şi preocupările noastre obişnuite suferiră modificări importante. Mami era foarte bolnavă, iar medicii nu îi mai dădeau şanse. Corpul ei era slăbit după atâtea naşteri şi nu se mai putea împotrivi bolii.
Chiar dacă nu îmbrăcăm haine festive, chiar dacă nu arborăm un zâmbet sau o mină sărbătorească până dincolo de obraji… ori de tâmple, această pomenire a mamei, a faptelor ei izvorâte dintr-o credinţă încrâncenată, aproape de puritate, se vrea o mărturie in aeternum.
S-au făcut 15 ani de când Ea nu mai e. Însă între ea şi Ezechia s-a creat o legătură vizavi de acest număr.
Când eram copii, anul 2000 ni se părea imposibil de conceput. Atâtea zvonuri apocaliptice ne trecuseră pe lângă urechi! Şi, oricum, ce conta anul 2000, când prezentul nostru era atât de intens, important, adevărat, dens?
Se făcea că în familie se mai născuse un copil. Al treisprezecelea. O fată frumoasă, cu ochii mari, albaştri, căreia părinţii îi dădură un nume de floare primăvăratică… Momentul cel mai interesant era pentru noi când ajungea bebeluşul de la maternitate acasă şi începeam să (re)facem lista preferinţelor. Cine pe cine preferă? Asta însemna că din acel moment urma să ne ocupăm îndeosebi de preferatul nostru: să-l hrănim cu biberonul, să-l scoatem la plimbare, să-l luăm în braţe când plânge, să-i schimbăm scutecele. Era ca un angajament pe termen lung…
Însă nu trecu multă vreme şi preocupările noastre obişnuite suferiră modificări importante. Mami era foarte bolnavă, iar medicii nu îi mai dădeau şanse. Corpul ei era slăbit după atâtea naşteri şi nu se mai putea împotrivi bolii.
Continuare in pagina anexa
Abonați-vă la:
Postări (Atom)