O relaţie care să ofere împlinire reciprocă partenerilor presupune o comunicare profundă şi personalităţi echilibrate, mature. O relaţie este oarecum asemănătoare unui pod; cu cât pilonii care sprijină podul sunt mai puternici cu atât rezistenţa lui este mai mare, aidoma în relaţie, cu cât persoanele implicate în relaţie sunt mai mature, mai dezvoltate psihologic şi spiritual cu atât relaţia este mai trainică, mai armonioasă şi mai împlinitoare. Persoanele imature creează relaţii codependente, încearcă să se împlinească prin partener, căutând în el ceia ce lipseşte sinelui său, distrugându-i în acest fel unicitatea celuilalt.
Într-o relaţie creată de persoane echilibrate fiecare este îndrăgostit de sinele autentic al celuilalt, nu de o proiecţie idealizată menită să-i suplinească frustrările izvorâte din netrăirea autenticităţii. Fiecare ar putea trăi fără celălalt, dar alege să trăiască împreună cu partenerul său. Fiecare partener este capabil de empatie şi de a oferi celuilalt libertatea. Dragostea autentică presupune libertate, nu poate fi vorba despre dragoste în absenţa libertăţii.
Cele mai importante relaţii de familie sunt relaţiile conjugale. Ele au prioritate asupra tuturor celorlalte, incluzând relaţii părinţi-copii. Atât calitatea legăturii părinte-copil cât şi siguranţa copilului sunt mult dependente de calitatea legăturii conjugale. Astfel apare foarte clar de ce trebuie să fie asigurată cea mai bună relatie dintre soţ şi soţie, înainte de a aştepta să existe o relaţie bună cu copilul, într-un mod pozitiv pe mai multe planuri. Putem rezuma: cu cât relaţia de căsătorie este mai bună, cu atât mai eficientă şi mai satisfăcătoare va fi punerea în practică a informatiilor de mai târziu.
Odată ce se realizează acest deziderat este foate important să-i fie comunicată copilului dragoste necondiţionată. După cum a afirmat marele scriitor român, Marin Preda: “Unde dragoste nu e, nimic nu e” la fel în relaţia părinte-copil, fără un fundament de iubire necondiţionată, lucrarea părinţilor este confuză şi o sarcină zadarnică. Iubirea neconditionată este cea care asigură copilului o inteligentă emoţională fără de care adultul de mai târziu nu poate răzbi cu succes în viaţă, cu toate că poate dispune de un coeficient de inteligenţă de la mediu în sus.
Într-o relaţie creată de persoane echilibrate fiecare este îndrăgostit de sinele autentic al celuilalt, nu de o proiecţie idealizată menită să-i suplinească frustrările izvorâte din netrăirea autenticităţii. Fiecare ar putea trăi fără celălalt, dar alege să trăiască împreună cu partenerul său. Fiecare partener este capabil de empatie şi de a oferi celuilalt libertatea. Dragostea autentică presupune libertate, nu poate fi vorba despre dragoste în absenţa libertăţii.
Cele mai importante relaţii de familie sunt relaţiile conjugale. Ele au prioritate asupra tuturor celorlalte, incluzând relaţii părinţi-copii. Atât calitatea legăturii părinte-copil cât şi siguranţa copilului sunt mult dependente de calitatea legăturii conjugale. Astfel apare foarte clar de ce trebuie să fie asigurată cea mai bună relatie dintre soţ şi soţie, înainte de a aştepta să existe o relaţie bună cu copilul, într-un mod pozitiv pe mai multe planuri. Putem rezuma: cu cât relaţia de căsătorie este mai bună, cu atât mai eficientă şi mai satisfăcătoare va fi punerea în practică a informatiilor de mai târziu.
Odată ce se realizează acest deziderat este foate important să-i fie comunicată copilului dragoste necondiţionată. După cum a afirmat marele scriitor român, Marin Preda: “Unde dragoste nu e, nimic nu e” la fel în relaţia părinte-copil, fără un fundament de iubire necondiţionată, lucrarea părinţilor este confuză şi o sarcină zadarnică. Iubirea neconditionată este cea care asigură copilului o inteligentă emoţională fără de care adultul de mai târziu nu poate răzbi cu succes în viaţă, cu toate că poate dispune de un coeficient de inteligenţă de la mediu în sus.
Sursa: Fiti oameni!