Creste un barbat

Credeam că am învăţat ceva despre creşterea copiilor după ce am crescut două fete. Apoi soţia mea şi cu mine am avut un băiat.

Cristian e un fiinţă aparte. Surorile lui sunt destul de liniştite şi conservatoare în atitudine. El e însă un neastâmpărat.

Surorilor lui le place să împodobească lucruri, să decoreze, să aranjeze şi să pună lucruri unul peste altul. El vede orice lucru ordonat ca pe o invitaţie la a face dezordine. Îi place să împungă şi să dea ghionturi. Îi plac buşirile.

Chiar şi farfuria lui cu mâncare arată ca un câmp de luptă. „Aaaa – buuum!” şi morcovul aterizează în cartof.

Nu noi l-am învăţat astea. Încercăm să-l învăţăm să mănânce frumos la masă, să respecte lucrurile celorlalţi şi că pereţii casei nu sunt indestructibili. Însă pornirea lui de a domina, de a stăpâni şi a cuceri îşi spune cuvântul.

Acesta e un lucru fascinant pentru mine, din mai multe motive. Unul ar fi acela că unii cercetători aiurează că nu există nici o diferenţă psihologică înnăscută între băieţi şi fete – ci doar ceea ce-i învaţă societatea. Aberaţii absolute. Fără nici un îndemn sau sugestie, fetele mele de la început au pus mâna pe păpuşi şi au început s-o imite pe mama lor. Băiatul meu le smulge capul ca să vadă ce e înăuntru.

Mai important, sunt fascinant pentru că ce văd cu ochii mei întăreşte ce citesc în Biblie – un adevăr cu implicaţii profunde legate de responsabilitatea care stă pe umerii mei.

Societatea, în majoritatea ei, ignoră acest adevăr şi generează mai multe probleme legate de felul în care ne creştem băieţii. În primii ani, ei doresc să se lupte în arenă; vor să-şi încerce puterile, deseori într-o manieră nedisciplinată şi periculoasă. Societăţii nu îi place asta. Suntem foarte ambivalenţi faţă de energia masculină. Sistemul educaţional dominat de femei încearcă să o tempereze. Preferăm să răspundem energiei naturale a băieţilor noştri cu nişte distracţii inerte; la urma urmei, dacă un băiat de absorbit de un joc pe calculator, nu o să-şi mai bată frăţiorul. Fără să ne gândim la consecinţe, răsplătim inactivitatea. E mai puţin îngrijorătoare decât agresivitatea.

Apoi privim – ca şi cum n-am putea face nimic – cum fiii noştri devin comozi, leneşi şi moi. Încetul cu încetul, acele lucruri care îi făceau diferiţi de surorile lor devin mute, se estompează. Sau dispar cu totul. Că facem asta e perfect de înţeles. Însă e o mare greşeală.

Realitatea este că există ceva valoros în caracterul activ al fiilor noştri. Ceva ce trebuie format şi îndrumat. Rafinat şi echilibrat. Voi de noi însă – şi de ei – dacă este zdrobit.

De ce? Pentru că ei sunt destinaţi să fie conducători.

În cartea Facerii (1:26-27) scrie că Dumnezeu l-a creat pe om bărbat şi femeie. Restul Scripturii explică de ce. În mod evident, bărbaţii şi femeile sunt înzestraţi cu diferenţe fizice – însă asta nu e totul. Dumnezeu a aşezat şi nişte diferenţe emoţionale şi psihologice – cu un scop precis: El a vrut ca bărbaţii şi femeile să îndeplinească roluri complementare, dar categoric diferite în familie şi societate.

Înainte de a ne pregăti fiii să îndeplinească rol pentru care au fost creaţi, trebuie să înţelegem care este acest rol. Avem nevoie de o viziune a unei masculinităţi sănătoase astfel încât să-i putem compara pe fiii noştri cu ea şi să ştim ce anume trebuie schimbat şi ce trebuie să rămână; ce trebuie modelat şi ce trebuie dezvoltat. A creşte un bărbat necesită a şti ce va deveni băiatul.

Deşi principiile creşterii copiilor sunt aceleaşi pentru băieţi şi pentru fete, fiecare trebuie învăţat sarcinile pe care le va îndeplini într-o viitoare familie. Băieţii necesită o gândire diferită şi un set diferit de abilităţi. Pe măsură ce cresc, fiii noştri trebuie să dobândească un sentiment al unicităţii – nu unul care să-i facă nişte ciudaţi în preajma fetelor şi femeilor, ci unul care să reflecte responsabilităţile dorite de Dumnezeu pentru ei.

Băieţii au tendinţa naturală să cucerească – a de răvăşi curtea şi a construi o baricadă. Vrem să încurajăm asta, nu să o desfiinţăm. Vrem ca ei să aibă spirit de aventură, să fie curajoşi şi vizionari. La urma urmei, au fost creaţi să stăpânească Pământul (versetul 28). Astfel, avem nevoie să le arătăm cum să-şi manifeste putere într-o manieră constructivă, divină.

Învăţaţi-l pe băiat să facă lucruri. Nu-l lăsaţi să stea pe margine în timp ce prietenii lui încearcă noutăţi, cum ar fi a sări în piscină sau a alerga cu rolele. Nu-l lăsaţi să stea deoparte în timpul unei activităţi. Luaţi-i un câine şi arătaţi-i cum să-l dreseze. Învăţaţi-l să folosească lucruri, să construiască lucruri, să planteze lucruri, să modifice mediul din jurul lui într-o manieră pozitivă şi activă.

Dumnezeu a început crearea oamenilor cu un bărbat şi, imediat, i-a dat ceva de făcut (Facerea 2:7, 15). I-a dat nişte lucruri care să îl înveţe buna gospodărire – a avea grijă de lucrurile pe care le primim. Mai departe, după ce Adam a păcătuit, Dumnezeu a îngreunat sarcinile lui Adam (Facerea 3:17-19), pentru că munca fizică este esenţială pentru a clădi un caracter. Dumnezeu ştie că atunci când ni se dă totul, noi nu procedăm cum trebuie; El vrea ca omul să-şi câştige pâinea cu sudoarea frunţii. Iar Scriptura spune că bărbaţii trebuie să muncească pentru a-şi întreţine familiile (de ex., la 1 Timotei 5:8).

Părinţi: Învăţaţi-vă băiatul cum să muncească. Lecţiile pe care le-a învăţat Adam, trebuind să se îngrijească şi să urmărească Grădina sunt lecţii de care au nevoie toţi băieţii: să aprecieze valoarea muncii asidue – să fie răbdători şi să aştepte apariţia roadelor – să aibă aşteptări realiste asupra succesului – să se bucure de rezultate. Un băiat are nevoie să simtă oboseala şi să trebuiască să-şi învingă limitele atunci când îl încearcă un sentiment de renunţare.

Daţi-i de lucru. Băieţii tind să fie leneşi; e sarcina părinţilor să-i ajute să învingă asta. La un moment dat, băiatul vostru va trebui să meargă să-şi găsească o slujbă. Are nevoie de o evoluţie constantă a sarcinilor şi ocaziilor care să-l înveţe cum să muncească, să fie responsabil şi să se motiveze singur.

Atunci când băiatul vostru înţelege valoarea muncii asidue, va aprecia valoarea răsplăţii. Aceasta reprezintă o altă ocazie: învăţaţi-l cum să economisească, să-şi achite obligaţiile, să cheltuiască înţelept, să fie generos cu alţii, să îi returneze lui Dumnezeu. Acestea sunt deprinderi esenţiale pentru un bărbat; inspiraţi-i-le băiatului vostru cât încă e mic.

Relatarea din cartea Facerii conţine un alt adevăr de preţ: de la început, Adam nu trebuia să fie singur. Avea nevoie de un tovarăş, un ajutor. Fără Eva era incomplet, şi Eva era incompletă fără el (Facerea 2:18-24). Pentru a asigura ordinea şi organizarea, Dumnezeu l-a pus pe bărbat într-o poziţie de conducere în raport cu femeia (1 Corinteni 11:3).

Fiii noştri au fost creaţi să devină conducători ai femeilor şi copiilor. Trebuie să avem asta în vedere atunci când lucrăm cu ei.

A-i învăţa acel rol începe cu relaţia dintre tati şi mami. Fiii noştri au nevoie de un exemplu puternic de familie adevărată. Au nevoie să vadă conducerea masculină la lucru – un bărbat care îşi conduce familia cu dragoste. Un băiat va fi atras să imite exemplul bărbătesc, puternic al tatălui său.

Un tată trebuie să se asigure că fiul său îşi tratează mama cu respect. Dumnezeu îi porunceşte unui fiu să cinstească şi să asculte pe mama sa (Ieşirea 20:12; Efeseni 6:1). Atunci când un băiat învaţă asta de mic, începe să simtă că bărbaţii trebuie să aibă întotdeauna un sentiment de răspundere şi datorie faţă de femei. Aceasta va conduce, ulterior, la o abordare mai naturală a sarcinilor de conducere, protecţie şi susţinere a familiei proprii. Un fiu care îşi desconsideră mama este un nebun (Pilde 15:20). Dacă dezvoltă o relaţie de confruntare cu ea, va învăţa să fie mai competitiv şi combativ în raport cu femeile. Pe de altă parte, un băiat care îşi respectă mama va ştii să-şi respecte şi soţia (1 Petru 3:7).

Pregătindu-ţi fiul să îndeplinească acest rol, trebuie să acorzi atenţie felului în care îl disciplinezi. Nu îl bate şi nu îl înjosi. Nu induce în el supunerea pasivă. Inspiră-i o bună încredere de sine – şi o modestie bine dozată. Cum? Prin multe încurajări. Încurajează-i punctele forte. Laudă-i succesele. Bucură-te alături de el când reuşeşte ceva.

Învaţă-ţi fiul să accepte responsabilităţi. Învaţă-l să-şi asume faptele şi să nu caute scuze. Nu-l lăsa să-şi protejeze într-o manieră şireată mândria masculină egoistă. Nu-l lăsa să paseze răspunderea, să dea vina pe alţii sau să fugă de sarcina răspunderii.

A fi un conducător implică a lua decizii dificile şi nepopulare. Toţi tindem să facem pe plac oamenilor. Fiul tău are nevoie de abilităţi de comunicare – dar şi de curajul de a rămâne singur pe poziţie. Învaţă-l să asculte de Dumnezeu în ce e bine şi ce e rău, şi să stea împotriva mulţimii atunci când trebuie să facă asta. Asta cere curaj iar tu trebuie să i-l insufli.

Ajută-l să-şi învingă egoismul. Încurajează-l să vadă ocaziile de a face lucruri care să-i ajute pe alţii în lipsa avantajului propriu. Învaţă-l nobleţea care stă în a vedea nevoile altora. Ajută-l să vadă imaginea de ansamblu. Arată-i cum să vadă lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu.

Ajută-l să fie puternic fizic şi psihic. Dacă poţi, învaţă-l să schimbe o roată, meşterească ceva sau să repare ceva în casă. Învaţă-l să aibă activităţi în aer liber, să urce pe munte, să pescuiască.

Cel mai important, petrece timp alături de el. Un tată care îi arată fiului cum să schimbe uleiul la maşină îl învaţă o meserie, dar cel mai important este că este cu băiatul lui.

Lumea aceasta are nevoie de băieţi masculini, puternici, care să devină bărbaţi masculini şi puternici. Principalul mod în care noi, ca părinţi, putem împlini această nevoie este prin a-i ajute pe fiii noştri să-şi trăiască destinul de conducători. Asta înseamnă să le oferim un exemplu bun, instruire şi învăţătură, disciplină, niveluri sporite de răspundere – şi multă încurajare.

Băiatul tău are nevoie de tine. Învaţă-l să fie bărbat.

Sursa: AFR

Căsătoria – un moft, o tradiție sau un stil de viață?

Căsătoria pare să aibă o definiţie uşor modificabilă, în zilele noastre. Dacă până nu demult ni se părea absolut normal să nu conceptualizăm, să nu introducem prea multă teorie în acest mod de viaţă natural, astăzi, mentalităţile şi derapajele din plan moral nu mai permit o atitudine neutră. Şi, în trecut, unii aveau probleme cu definiţia căsătoriei ca angajament de fidelitate faţă de o singură persoană de sex opus, până la sfârşitul vieţii.

Realitatea adulterului nu este o noutate a timpului nostru. Dacă răsfoim paginile de istorie ale omenirii, descoperim că societatea, pe alocuri, a luat unele măsuri de prevenire, de pedepsire a încălcării legământului căsătoriei, condamnând explicit adulterul şi orice atac la adresa demnităţii şi sexualităţii persoanei umane. Astăzi, aceste măsuri par superflue, fiindcă mariajul de probă, concubinajul, a devenit un stil de viaţă, acceptat şi împărtăşit pretutindeni în „lumea civilizată”. De aceea, rata divorţului este în continuă creştere, iar căsătoria „tradiţională” pare învechită, sortită eşecului.

Ce mai înseamnă astăzi oare căsătoria? Un vis din copilărie? Un contract de maturitate? Un jurământ la biserică sau la primărie? Un angajament pe viaţă luat în faţa rudelor şi cunoscuţilor? O promisiune de fidelitate faţă de partener, de jumătatea ta? O tradiţie învechită sau un moft al părinţilor sau bunicilor? Un stil de viaţă natural, normal, propus încă şi azi de Biserică? Toate la un loc sau doar puţin din fiecare? Şi totuşi mai merită să mai defineşti căsătoria „tradiţională”, cum ar numi-o unii?
O definiţie a căsătoriei este vitală în orice timp şi în orice loc. Vocaţia la viaţa de căsătorie este sădită în însăşi natura noastră, ne-o mărturiseşte Scriptura de pe primele pagini. Ea poate fi rezumată astfel: înainte de căsătorie, 1+1=2, iar după, 1+1=1. Căsătoria este un angajament de fidelitate, care completează persoana umană şi o orientează spre scopul ultim, angajându-o şi faţă de posteritate prin procreare, naşterea, creşterea şi educarea copiilor. Căsătoria este un contract inviolabil între un bărbat şi o femeie pe durata vieţii. Căsătoria este expresia socială a dovezii de iubire pe care o au două persoane de sex opus, una faţă de cealaltă. Căsătoria nu a fost şi nu trebuie să fie niciodată un moft; ea este o alegere liberă, asumată în faţa societăţii şi a lui Dumnezeu.

Iată câteva adevăruri simple, familiare, care trebuie susţinute o dată în plus, în zilele noastre, când ceea ce este frumos, curat ajunge să fie relativizat, compromis prin gesturi şi atitudini necugetate, alterate de o lipsă acută de educaţie morală sau religioasă. Nu ne putem eschiva din faţa unor asemenea legi de viaţă.

Fidelitatea conjugală presupune pregătire dinainte de căsătorie. Stilul „Valentine’s Day”, a trăirii dragostei de moment dăunează grav sănătăţii familiale şi sociale. A te angaja într-o relaţie de dragoste nu poate să se rezume la sex.

Căsătoria este o instituţie socială, fundamentală din toate timpurile. Dacă valorile ei sunt ignorate sau batjocorite, se ajunge la proliferarea unor comportamente şi stiluri de viaţă abuzive, distrugătoare, care lasă răni adânci pe termen lung.

De aceea, astăzi, proiectele menite să încurajeze cultivarea valorilor căsătoriei trebuie încurajate, susţinute, împărtăşite. „Săptămâna căsătoriei” este un prilej deosebit, unic pentru moment, prin care noi, membrii societăţii româneşti, ne putem angaja să celebrăm acest mod de viaţă, care ne-a asigurat existenţa până în prezent şi care ne conduce nemijlocit spre viitor, care ne asigură de fapt viitorul.

Cum poţi celebra căsătoria în „Săptămâna 7-14 februarie”? Personal, sărbătorindu-ţi familia, părinţii, partenerul de viaţă… social, prin a investi puţin timp şi probabil şi bani pentru a arăta că pentru tine căsătoria contează. Pentru mai multe idei sau detalii, pentru a te face cunoscut în acest demers, nu ezita să consulţi şi saitul: www.marriageweek.ro.