Nevasta să se teamă de bărbat

Aseară la Radio Samariteanul la emisiunea pe care o fac în fiecare miercuri „Căsătoria merită” am abordat tema foarte sensibilă a violenţei domestice şi impactul acesteia, dar mai ales ce se întâmplă în casele creştinilor la acest capitol şi cumva sunt conectat încă la subiect şi mintea încă descoperă idei noi cu privire la asta. Se pare că tema a stârnit interes că intervenţiile au fost multe, unele echilibrate, altele mai „violente” pe acest subiect.

Poporul român, pentru că nu am studiat la alţii, de multă vreme are plantată în mentalitate această superioritate a bărbatului în faţa femeii şi mai are plantat în mentalitate conceptul că femeia (a se citi şi soţia) trebuie „să ştie de frică” ei bine aceste „concepte” nu au ocolit deloc familiile creştine tradiţionale şi nici pe cele neoprotestante. Nu de puţine ori am văzut violenţa între soţi pe stradă, în tren, şi chiar la biserică ca să nu mai vorbesc de arătarea ei în cazurile pe care le-am consiliat. Această violentă nu vizează doar abuzul fizic ci şi pe cel psihic, spiritual, sexual sau verbal.

Statisticile enunţate la un moment dat de Rovana Plumb au scos la iveală că una din 3 femei are parte de violenţă domestică în România (în cazurile declarate, că ce o fi în cele nedeclarate nici nu îmi vine să îmi imaginez) iar recentul caz al ziaristei violate în plină zi pe un bulevard în Bucureşti a scos la iveală o altă tristă statistică: o femeie este violată în România la fiecare 10 minute şi asta e făcută tot pe cazurile declarate şi nu ştim  ce o fi în realitate. Cum marea majoritate ca românilor se declară creştini deduc că aceste violenţe le produc creştinii şi că vieţile tot creştine sunt. Lucrul acesta stârneşte oarecare indignare în mine pentru că un astfel de stil de viaţă nu ar trebui să caracterizeze viaţa creştinilor.

Cred că o mare parte din această realitate, la creştini mă refer acum, e construită pe o înţelegere eronată a unor pasaje scripturale. Mulţi bărbaţi dar şi femei au bine întipărit în minte acel pasaj, mai bine zis acele cuvinte citate de mine în titlu „femeia să se teamă de bărbat” ignorând că întregul context e altul şi ignorând şi ce scrie în prima parte a acelui verset din Efeseni care sună aşa „Încolo fiecare din voi să-şi iubească nevasta ca pe sine; şi nevasta să se teamă de bărbat.” Deci teama asta vine în urma iubirii deosebit de puternice a soţului nu în urma bătăii puternice aplicate soţiei.Versetele înţelese greşit, ba nu, versetele folosite greşit sun mai multe şi la unele din ele voi mai face referire dar nu acum.

Îmi amintesc că nimeni nu m-a învăţat aproape nimic despre căsătorie, nici tata, nici mama, nici bunicii, nici care va de prin biserică cu o singură excepţie. Cineva s-a apropiat de mine să îmi dea sfaturi cum să procedez în noaptea nunţii ca soţia să ştie încă de la început cine e şeful în casă. Nu ştiam eu prea multe la vârsta aceea dar ce spunea omul acela îmi părea horror, cum să aplici un asemenea tratament celei pe care o iubeşti, cum să o brutalizezi, să o violezi, să o forţezi? Multă vreme m-a urmărit recomandarea acelui om dar se pare că „n-am fost suficient de bărbat” ca să fac asta. Exemplul nu e singular şi la consiliere vin persoane care au început cu violenţa din noapte nunţii şi au continuat încă multă vreme. Îmi vine acum în minte şi ştirea recentă cu privire la acea fetiţă de nouă ani care a murit ca urmare a rănilor provocate de contactul sexual din “noaptea nunţii” de “soţul” ei de 40 de ani.

Dragilor, nu sunt de acord cu nici un fel de violenţă a soţului asupra soţiei şi nici invers. Când spun violenţă aici mă refer şi la abuz fizic, abuz sexual dar şi la abuz verbal sau psihic sau spiritual. Nici măcar să forţezi soţia să meargă la biserică nu este permis sau să o forţezi să se roage. Orice impunere asupra partenerului de căsătorie fără acordul acestuia este abuz. CU siguranţă bărbaţilor le vine infinit mai uşor să forţeze soţia decât să o iubească şi să o accepte. Consideră bătaia sau cearta „o cale mai scurtă” spre a obţine ceea ce vor şi orice refuz sau eschivare a soţiei e considerată „fandoseală” sau „figuri” care trebuiesc „scoase” cu bătaie bineînţeles. O astfel de abordare nu confirmă bărbăţia ci o infirmă. Dacă tot vrea să-şi demonstreze bărbăţia prin violenţă să meargă la o sală de sport şi să facă un meci de box cu antrenorul de acolo. Aşa cu siguranţă voi fi de acord cu bărbăţia „confirmată” a acelui „mascul”.

Scriptura prin recomandările adresate bărbaţilor cu privire la soţiile lor elimină orice formă de violenţa domestică din casă. Să iubești soția ca pe trupul tău. Unde mai încape urmă de violență? Poate doare pentru unii psihopați. Să iubești soția cum a iubit Hristos biserica. Unde-i violența? Poate doar în suferința pe care soțul poate să o îndure pentru soția sa, ca aceasta să fie păzită și ocrotită. Violența și dragostea nu prea au de aface, violența și dragostea nu pot sta împreună. Unde e violență este egoism nu dragoste de soție. Și știm foarte bine că egoismul nu este tolerat de Dumnezeu.

La voi în casă cum stau lucrurile? Zbiară soțul la soție și invers? Se trântesc uși? Este urmărită soția sau soțul de partener prin ascultarea convorbirilor, verificatul SMS-urilor sau al mesajelor electronice? Este vreunul din voi forțat în vreun fel? AU loc relații sexuale fără acordul uneia din părți? Dacă da atunci e vorba de violență domestică și trebuie să luați atitudine.

Dacă la voi în casă lucrurile se realizează prin consens, negociere și respect. Dacă relațiile intime au loc ca dovadă de dăruire și iubire, dacă fiecare din voi are respectat dreptul la viață privată atunci înseamnă că relația e în limitele corecte și Dumnezeu să vă ajute la asta. Continuăm mâine pe această temă.

www.filedinjurnal.ro