“A avut loc acea tragedie cand parintii mei au divortat. Mi-aduc si acum aminte de durerea cumplita pe care o traiam atunci. Eram in fata judecatorului si el ne intreba, pe mine si pe sora mea: ‘La cine vreti voi sa ramaneti, la mama sau la tata?’ Iar noi raspundeam: “La amandoi, la amandoi!” Era un strigat al disperarii sufletului nostru de copil…. Acel strigat al disperarii sufletului meu de copil nu a fost ascultat de cei mari. Si atunci ceva s-a prabusit in mine. Am devenit un copil traumatizat care priveam cu jind la copii care aveau langa ei o mama. Mi-aduc si-acum aminte de acele scene: figura disperata a mamei, cum intindea bratele dupa noi, cum tanjeam si eu dupa imbratisarea ei…”Aveam impresia ca sunt singura pe lume, ca nu s-a scris vreodata despre copii suferinzi din pricina alegerilor gresite ale parintilor, ca eu copilul care eram asa de indurerat trebuie sa scriu, sa spun lumii intregi sa nu mai repete greselile acestea, care aduc atatea lacrimi…".
Cuvintele de mai sus apartin Ligiei Seman, autoarea romanelor “Funiile dragostei”, “Tragedie si triumf”, “Handicapul constiintei” si mai recent “Domnind peste imprejurarile vietii”. Ligia Seman este o tanara din Hunedoara cu un talent remarcabil in arta scrisului. Adiacent de aceata, scriitoarea este invitata sa vorbeasca la numeroase seminarii si conferinte nationale si internationale, cu femeile. In sensul acesta, Ligia a reusit sa ajute multe persoane sa depaseasca starile de despresie, complexele de inferioritate, criza varstei, anxietatea, singuratatea si sa le arate calea catre “succesul fara prabusire”.
.
Reporter: Am citit recent primele trei romane ale tale. Pe parcursul lor am putut remarca un element care revine in mod insistentt ca un fel de obsesie: durerea. Ma intrebam in ce masura aceste opere ale tale s-au confundat cu existenta ta. Te-as ruga sa ne oferi cateva informatii despre tine. Cine este de fapt Ligia Seman?
- Fiecare dintre noi suntem persoane speciale şi valoroase înaintea lui Dumnezeu şi El are un plan unic cu fiecare dintre noi, prin care ne pregăteşte încă din copilărie pentru modul cum îi vom sluji. Având în vedere acest aspect, aş dori să împărtăşesc cu dumneavoastră câteva gânduri din viaţa mea. Când nu împlinisem încă şapte ani, iar sora mea avea patru ani, părinţii mei divorţau. Îmi aduc şi acum aminte de durerea cumplită din sufletul meu de copil pe care o aveam în faţa judecătorului care mă întreba la cine vreau să rămân - “la tata ori la mama?” “La amândoi! La amândoi!” strigam în disperare… Şi la mama şi la tata.” Şi când strigătul inimii mele de copil nu a fost ascultat de cei mari, ceva s-a prăbuşit în mine. Am rămas la vârsta de şase ani şi jumătate doar cu tatăl meu şi cu surioara mea de patru ani. Bunica mea, mama tatălui meu, care era complet nevăzătoare ne-a ţinut loc de mamă. Cu toate că nu văzuse niciodată lumina zilei reuşea să facă faţă cu multă pricepere treburilor gospodăreşti.
Continuare in pagina anexa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu