Se stie că unul dintre pilonii relatiei bune atât în familie cât si în societate este comunicatia. Cuplurile cele mai fericite care le-am întâlnit vreodată au descoperit secretul unei bune comunicatii. Să spui ce simti, ce gândesti, iar la capătul celălalt să fii ascultat, înteles. Să discuti, să negociezi, să explici, să te întelegi. Există putine probleme care să nu se rezolve când doi comunică în iubire si respect reciproc.Ca unul care-s căsătorit de multi ani, am înteles asta din urmărirea relatiei dintre părintii mei ti din proprie experientă. Adesea ne întelegem cu sotia din priviri, sau pur-si-simplu stim ce gândeste celălalt. Nu o dată muncesc seara în biroul de acasă, si mă gândesc de exemplu, că mi-ar prinde bine un suc, sau ceva. Nu trece mult, si o surprind pe sotie venind la mine, să vadă ce mai fac, si-mi aduce un suc, sau alte lucruri, exact acelea la care m-am gândit că mi-ar place!
Ei, dar desigur capacitatea de a ne cunoaste astfel nu a apărut peste noapte si nu a fost întodeauna usor drumul către comunicatie. Dar astea ar fi subiecte pentru volume… cum cred că ar fi si-n vietile altora! Acum câtiva ani sotia a început să se plângă de dureri la ochi. După ´jde vizite la medici, am ajuns în cele din urmă la una dintre clinicile cele mai prestigioase din SUA pentru afectiuni ale ochilor: Casey Eye Institute din Portland. Acolo, un expert în „macular degeneration” (cred că româneste i se zice maculă degenerativă, dar nu-s sigur si nici sotia, care e farmacistă de profesie, nu stie) a descoperit că aceasta este afectiunea de care suferă. E o boală a ochilor ce apare de regulă doar la femei, si la vârste mult mai înaintate decât cea a sotiei mele. Boala se manifestă printr-o sensibilitate deosebită la lumină, la frig sau cald, la vânt sau uscăciunea aerului, la orice cu alte cuvinte. După două operatii, medicii au ajuns la concluzia că nu se poate face nimic, doar să se menajeze ochii si să se ia vitamine si minerale care ajută la păstrarea lor pentru cât mai multi ani.
Unul dintre lucrurile care o supără pe sotia mea este aburul. Asa că odată cu renuntarea la munca ei (boala duce treptat la pierderea vederii si sotia mea, desi vede încă binisor, a pierdut ceva din acuitatea vizuală) a renuntat la a mai găti atât de des. Oricum, când o face trebuie s-o ajut la parte din operatiile culinare, partea care tine de scoaterea din cuptor a produselor fierbinti, de exemplu! Acum, cineva o să citească si-o să exclame: „Big Deal!”, adică, mare scofală să scoti ceva din cuptor sau să amesteci în ceva ce fierbe pe sobă. Asa e: nu-i mare scofală. Numai că eu, în copilărie fiind „fata cea mai mare” din casa noastră, am învătat să gătesc. Si-mi chiar place! Am un gust la mâncăruri, fantastic! Asta zice sotia si oricine a mâncat din cele gătite de mine.
Continuare in pagina anexa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu