.jpg)
M-au urmărit obsesiv în ultima perioadă trei dimensiuni ale existenţei noastre, atât din punct de vedere spiritual, cât şi material, şi relaţional.Prima dimensiune este cea PERSONALĂ. Mi se pare absurd să pretindem relaţii de familie corecte, Biserici vii, fără oameni care caută să crească calitativ şi să devină tot mai asemănători Chipului lui Christos. Viaţa privată decsoperă adevărata faţă a omului. Acolo, în cotloanele ascunse ale minţii ştim, de fapt, cine suntem. În ungherele tainice ale inimii existăm în cea mai autentică realitate. De aceea, rezidirea vieţii personale cred că este un factor esenţial din care decurg celelalte.
A doua dimensiune a existenţei noastre, a cărei reuşită este în directă legătură cu prima, este FAMILIA. Aici trăim zbaterile, bucuriile şi neajunsurile, ne exprimăm cel mai liber sentimentele, de fapt, este mediul cel mai deschis pentru a arăta cine suntem noi, în realitate. Nu se poate familii de calitate cu oameni care au probleme mari la nivel personal. Nu se poate familii echilibrate cu oameni dezechilibraţi. Nu se poate familii în armonie, cu oameni în zbateri profunde. Nu se poate familii slujitoare, cu oameni egoişti. Nu se poate familii darnice, cu oameni zghârciţi. Însă, familia este cadrul care poate să-i conducă pe membrii ei să ia decizii pentru creşterea calitativă personală şi relaţională.
A doua dimensiune a existenţei noastre, a cărei reuşită este în directă legătură cu prima, este FAMILIA. Aici trăim zbaterile, bucuriile şi neajunsurile, ne exprimăm cel mai liber sentimentele, de fapt, este mediul cel mai deschis pentru a arăta cine suntem noi, în realitate. Nu se poate familii de calitate cu oameni care au probleme mari la nivel personal. Nu se poate familii echilibrate cu oameni dezechilibraţi. Nu se poate familii în armonie, cu oameni în zbateri profunde. Nu se poate familii slujitoare, cu oameni egoişti. Nu se poate familii darnice, cu oameni zghârciţi. Însă, familia este cadrul care poate să-i conducă pe membrii ei să ia decizii pentru creşterea calitativă personală şi relaţională.
Diavolul a căutat şi caută să distrgă zidul familiei. Loveşte cu cele mai distrugătoare ghiulele pentru a surpa zidul. Sunt multe formele de atac. Unele sunt frontale, cu lovituri distrugătoare, altele sunt perfide, şmecherii troianice, prin care se infiltrează uşor, încet şi tăcut în centrul căminului.
Ce este de făcut?
-În primul rând, conştientizează că eşti în război. O familie care uită asta, a pierdut lupta.
-Apoi, mobilizează-i pe toţi membrii familiei pentru a fi parteneri în această luptă. Fiecare trebuie să aibă ceva în mână: unelte, arme… Nimeni nu poate să rămână nepăsător.
-Nu uita că eşti chemat să să zideşti în dreptul familiei tale. Nu încerca să zideşti în familia altuia!!! Neemia a ştiut cât de important este ca familia să lucreze împreună, de aceea a organizat şantierul pe familii: fiecare în dreptul casei lui.
Abia apoi, prin Biserică, se leagă zidurile familiilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu