Ma strecuram grabit pe sub boltile podului Grant. Enumeram în minte unele dintre problemele ce nu reusisem sa le rezolv la sediul Conferintei. Doream sa ajung cât mai grabnic în Cismigiu, unde ma astepta Marinela, sotia mea. Nu trecuse un an de la nunta noastra. Pe atunci consumam ultimele noastre sedinte de iubire, pe bancile din parcul Cismigiu. Eram nerabdator sa ajung la timp. Nu-mi placea sa întârzii. Asa ca obosit de alergare, m-am îndreptat tinta spre un loc anume. De la distanta am vazut banca „noastra”. Marinela era acolo si discuta cu o persoana. M-am apropiat. Era o doamna trecuta putin de vârsta a doua. Marinela o asculta cu încordare. Mi-a facut semn sa ma asez discret alaturi de ea. Straina mi-a raspuns la salut cu un zâmbet plin de respect si a continuat dialogul cu sotia mea.- Vad ca sunteti într-o cursa contra cronometru cu timpul, aratând discret spre mine care încercam sa-mi temporizez respiratia.
- Asa sunt vremurile, raspunse Marinela, suntem si noi la început si am vrea sa rezolvam cât mai multe si cât mai repede…
- Vreti sa întemeiati o familie? întreba doamna.
- Asta am facut-o deja, avem câteva luni de la nunta, raspunse Marinela.
- Va ginditi sa deveniti parinti, adica tu sa devii mamica ?
- Da… studiem perspectiva, raspunse sotia mea. Dumneavoastra ce credeti? Sa ne lasam purtati în aventura asta?
- Îti va schimba viata, raspunse simplu straina.
- Stiu, zise gânditoare sotia mea. Adio sculat mai târziu în zilele libere, adio vacante neprevazute, plimbari prin parc si … altele.
- Nu doar asta am vrut sa spun, zise doamna.
Continuare in pagina anexa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu