Auzeam intr-una din zile, pe un post de radio, un om care propunea o tema pentru emisiunea lui. Era vorba despre ce am alege: familia sau cariera. “Good point”, am zis eu. Intr-adevar, nu cred ca sunt compatibile familia cu cariera, oricat de multi ar fi cei care afirma contrariul a ceea ce spun eu. Am citit multe articole si am vazut multe emisiuni tv despre oameni celebri, care au facut cariera, si, culmea, au avut mereu timp de familie, pozand in familisti convinsi. Dar, din proprie experienta, afirm ferm ca asa ceva nu exista.Asta pentru ca ziua are doar 24 de ore, iar, si familia, si munca depusa pentru a-ti cladi o cariera necesita mult timp. Poate o zi de 48 de ore ar reusi sa le faca ceva mai compatibile. Dar, hai sa fim seriosi! Pentru a te ocupa de cariera trebuie sa faci scoli. Primare, gimnaziale, liceale, dar, mai ales universitare, postuniversitare, post-postuniversitare, post-post-postuniversitare, si tot asa. Si, atunci, cand Dumnezeu sa mai iesi in lume sa cunosti pe cineva, sa iti mai si placa, sa te si inteleaga si sa iti faci si planuri de nunta? Unii ar raspunde: “Eh, intre timp.” Eu tot nu i-as crede. E simlpu: ori te ocupi de familie, ori de cariera. Nu spun ca nu poti avea o cariera si sa ai si o familie, dar in cazul in care te bazezi mai mult pe cariera, familia nu o sa fie in centrul atentiei si, probabil, copiii or sa ti se adreseze pe numele mic, in loc de “tata” sau “mama”, iar sotia sau sotul o sa isi gaseasca in timp alta “preocupare”. La fel si invers. Daca acorzi prea multa atentie familiei, se poate sa iti neglijezi locul de munca si, implicit, cariera. Iar cand seful ajunge la concluzia asta, esti un om pierdut.
Totusi, exista si o cale de mijloc: familia si munca, unde munca nu inseamna zbaterea pentru a-ti “trage” o cariera. E vorba de locul in care te duci, sictirit, sa muncesti - la norma, uneori. Stai vreo opt ore pe zi, iti faci treaba cu buna credinta, seful iti spune ca nu e bine, strangi taraba si te duci acasa. Dar te bucuri ca macar familia stie cat te zbati, te intelege si se bucura ca existi. Amu` nu stiu ce sa zic. Eu as alege varianta “b”. Da, cea in care familia are prioritate. De ce? Pentru ca la oricate perversiuni te supune seful la munca, tot in familie e iubirea, pretuirea si motivarea existentei tale. Sa fim seriosi, pe cati dintre voi ii iubesc sefii, si cati dintre voi va iubiti sefii? Si mai e un argument. In momentul in care iti cladesti o cariera si ajungi la un anumit nivel al “jocului”, cineva o sa fie invidios pe succesele tale. Succese in munca, bineinteles! Si, fiind invidios, o sa incerce sa te “sape”. Ei, in familie cred se ajunge mai greu la “sapat”, si asta dupa ce iti scrii testamentul. Si mai am un motiv pentru care ales varianta “b”. Sa fim seriosi, ca sa iti cladesti o cariera iti trebuie si ceva sange rece. trebuie sa fii parsiv, pervers, viclean… iar unii nu sunt facuti pentru asa ceva. Asa ca va las in… blog-ul meu sa va clatiti ochii si ma duc acasa, la familie. Articol preluat din Sebastian' blog
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu