Viata in 2

În numărul 323 al Dilemei vechi, d-na Anca Manolescu (A.M.) analizează viata conjugală din perspectiva discursului crestin (articolul Asceză, zoologie, transfigurare?). Ca un antropolog redutabil, A.M. face o incursiune remarcabilă în mentalul crestin patristic si medieval. Rezultatul? O supraevaluare a virginitătii si ascezei, pe de o parte; si o viziune reductionistă asupra vietii conjugale, pe de altă parte. Discursul ar putea fi redus la enuntul următor: dacă tot te-ai căsătorit, nu uita că îti mai rămâne un singur scop în viată – procreatia. Reducerea întregii relatii de cuplu la intimitatea aducătoare de material crestin, a fost atitudinea dominantă de secole.

Continuare AICI

Frumusetea casniciei crestine

„Cât de frumoasă este căsnicia între doi creştini, doi care sunt una în casă, una în dorinţă, una în modul de viaţă pe care îl urmează, una în religia pe care o practică… Nimic nu-i desparte în trup sau spirit… Ei se roagă împreună, se închină împreună, postesc împreună; se învaţă reciproc, se încurajează reciproc, se întăresc reciproc. Merg alături în Biserica lui Dumnezeu şi sunt părtaşi ai ospăţului lui Dumnezeu; alături trec prin dificultăţi şi persecuţie, împărtăşind o mângâiere reciprocă. Nu au secrete unul faţă de celalalt; nu evită compania celuilalt; nu aduc niciodată întristare inimii celuilalt…. Văzând asta, Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.”

Cuvintele lui Tertulian străbat peste ani revelând o realitate după care tânjesc mulţi dintre cei ce poartă numele lui Christos şi anume descoperirea frumuseţii în cadrul căsniciei creştine. În zilele noastre din nefericire, în cea mai mare parte, Biserica nu mai conştientizează prezenţa Celui ce umblă în mijlocul lampadarelor de aur cu un glas ca al multor ape. Ca urmare, nici viaţa de familie a acestei largi majorităţi nu se mai face auzită ca un ecou al vocii Sale ci este precum un gong de aramă zgomotos sau un chimval zăngănitor.

Totuşi, frumuseţea de care vorbeşte acest părinte al bisericii, frumuseţea căsniciei descrisă de Scripturi este conturată odată cu înţelegerea scopurilor pentru care aceasta a fost creată. Ceea ce conferă frumuseţe căsniciei este tovărăşia, camaraderia. „Nu este bine ca omul să fie singur!” Suntem creaţi să trăim în relaţii iar căsnicia este cel mai intim nivel al relaţiilor umane. Apoi, aceasta este pilonul de bază al societăţii. Lumea ar fi un dezastru dacă familia s-ar strica complet şi ar înceta să mai existe. De asemenea, căsnicia este pentru reproducere. „Duceţi-vă şi umpleţi pământul!”, a spus Dumnezeu cuplului primordial. Aceasta nu înseamnă că familia este doar o „clinică maternă”. Nu. Mariajul şi sexul în cadrul acestuia este şi pentru plăcerea noastră. Căsnicia este un lucru bun şi plăcut atunci când lucrurile se aşează cum trebuie. Ea este de asemenea o soluţie împotriva păcatelor sexuale. Pavel scriindu-le corintenilor, oferă următorul îndemn:„este mai bine să se căsătorească decât să ardă de dorinţă”.

Frumuseţea căsniciei ţine cumva de fericirea mea, de bunăstarea mea, de plăcerea mea? Cei mulţi aşa consideră. Însă aşa cum vin de rapid în gândirea noastră aceste observaţii, aşa de rapid se risipesc în dezamagire odată cu lupta la baionetă cu realitatea cruntă.

Dacă am vedea clar am înţelege că mai presus de orice alt scop, primordial, căsnicia este despre Dumnezeu, despre gloria lui Dumnezeu şi apoi despre fericirea, plăcerea, bunăstarea… nu a noastră, ci a celuilalt, a partenerului nostru. Ceea ce ne îndeamnă să fim atât de preocupaţi faţă de noi înşine este păcatul. Păcatul îndreaptă reflectoarele înspre noi, face din noi centrul atenţiei. Dumnezeu nu va fi vreodată glorificat în cineva atâta timp cât eul acestuia este încă proeminent în viaţa sa, atâta timp cât interesele personale sunt mai importante decât dorinţele şi interesele partenerului de viaţă.

De aici, nevoia acută de sfinţenie personală. Şi, acest proces al sfinţirii personale, mai ales în viaţa de cuplu este, de cele mai mult ori, extrem de dureros. Implică multă renunţare, mult sacrificiu, merge chiar până la moarte. Moartea faţă de noi înşine. Dacă nu murim faţă de noi înşine căsnicia ne va fi un dezastru. Martori ruşinaţi şi nu puţini, cu capetele plecate, zdrobiţi de tăvalugul divorţului pot confirma acest lucru. O căsnicie fericită da, cere un divorţ. Însă divorţul acesta trebuie să fie faţă de eul nostru, faţă de dragostea excesivă faţa de sine.

Christos Şi-a dat viaţa pentru Biserică şi acest lucru este un mandat pentru fiecare soţ şi fiecare soţie în propria „împărăţie privată” cum numea cineva căsatoria. O familie sfântă va reflecta Cerul, îl va reflecta pe Christos. Va fi, în miniatură, un tipar al manifestării lui Dumnezeu în poporul Său. Aceasta este sacră şi ne îndreaptă privirile înspre Christos şi relaţia Sa cu Biserica pentru că, întocmai precum Biserica, căsnicia ne pune deoparte pentru ceva mult mai măreţ, mai presus de noi înşine.

Dumnezeu prin Christos, a pus Biserica deoparte şi a sfinţit-o pentru a împlini lucrarea Sa în lume. Acelaşi lucru este foarte adevărat cu privire la această instituţie „sfântă”. Dumnezeu foloseşte relaţia dintre soţ şi soţie pentru a dărui şi a lua, pentru a ocroti şi a purta de grijă. La bine şi la rău, în sărăcie şi în bogăţie, în suferinţă şi în sănătate, El este Acela care lucrează în noi şi ne curăţeşte, ne sfinţeşte cu scopul declarat ca noi să experimentăm din plin frumuseţea căsniciei creştine. Şi când avem parte de această frumuseţe, Dumnezeu este glorificat.

Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.

- Eşti atât de frumoasă, iubita mea, atât de frumoasă!

- Eşti atât de frumos, iubitul meu, atât de plăcut!

(Cant. Cant. 1:15, 16)

Sursa: Big Brother

8 martie 2010 - de Pastor GIGI COSMAN

În prejma acestei zile importante, sau fără valoare pentru unii, zi pe care o numim „a femeii”, adresez un cuvânt şi o provocare bărbaţilor… Ce gest am putea face oare, adresat soţiei, mamei, fiicelor, care să rămână ca o moştenire, ca un element de referinţă în viaţă, care să devină o motivaţie pentru ele să meargă mai departe, încurajate că sunt iubite şi preţuite?
Sunt atâţia factori care duc la distorsionarea portretului pe care l-a dat Dumnezeu femeii prin creaţie. Dispreţ, stres, lipsă de recunoştinţă, umilinţă, durere, oboseală, boală…

Te-ai gândit că dacă ai face un gest frumos faţă de fiinţa iubită, s-ar putea întâmpla lucruri neaşteptate? Nimeni nu s-a plâns vreodată că este prea iubit! Nu-i aşa că te bucuri să fii iubit? Cum ar fi să reverşi asupra soţiei tale atâta căldură şi dragoste câtă aştepţi?

Un buchet de flori este frumos, dar a devenit prozaic; mai ales dacă nu este însoţit de inima celui care dăruieşte. Suntem tentaţi să urmăm obiceiuri, care sunt o povară pentru noi, dar nu avem nici curajul să le abandonăm. Ce zici de o declaraţie de dragoste, izvorâtă din inimă? Poate scrisă. Ceva de felul:

„Draga mea, tu dai culoare vieţii mele, şi din pricina ta găsesc resurse să merg mai departe. Simt că zbor, când mă îndrept spre casă, pentru că acolo eşti TU!”
Sau: „Florile sunt frumoase pentru că le privim împreună; şi păsările pot fi auzite pentru că te am aproape, şi îţi simt inima vibrând sub caldele raze de soare, care aduc din nou speranţă, sub cerul acesta pe care l-a creat Dumnezeu pentru noi…”

Poziţia cea mai înălţătoare pentru un bărbat este în genunchi în faţa Creatorului său. Aceasta ne coboară de pe tronul masculinităţii şi ne face oameni, aducându-ne în postura slujirii, a jertfirii de sine de dragul celor pe care ni i-a dat Dumnezeu să-i călăuzim spre eternitate! Nu-ţi fie greu să te porţi cu înţelepciune cu cea care „este os din oasele tale şi carne din carnea ta”, cu care te-a chemat Dumnezeu să alcătuiţi un singur trup, dar şi o minunată unitate sufletească…

Invită-ţi soţia în acest an, mai degrabă la un duet al inimilor, la o simfonie a simţămintelor animate de dragostea turnată de Dumnezeu în inimile voastre, decât la o masă la restaurant, urmată de reproşuri şi jigniri.

Dacă eşti bărbat, vreau să-ţi spun un secret: Femeile se mulţumesc cu foarte puţin; pentru ele este destul să ştie că sunt iubite, să ştie că sunt frumoase, cu condiţia ca atunci când aud aceste cuvinte din gura soţilor, să aibă certitudinea că nu sunt doar cuvinte ieftine, ci sunt izvorâte din adâncul cel mai intim al unei inimi care iubeşte!

De Ziua Internaţională a Femeii, vă urez tuturor bărbaţilor să aveţi înţelepciunea să vă iubiţi fiecare soţia, ştiind că cine face aşa, se iubeşte pe sine!

Sursa: BCB Manastur

Inima de mamă: între datorie, drept şi libertate - de Tonny-Leonard Farauanu

“Mama” este un cuvânt minunat. A fost printre primele noastre cuvinte şi tresărim de bucurie când, la rândul lor, copiii noştri îl rostesc pentru prima oară. In semn de iubire şi recunoştinţă, de mici copii ne-am obişnuit să-i oferim mamei noastre, de 8 martie, un cântec, o poezie, o floare, un cadou… şi cât ne bucurăm când vine vremea să primim noi înşine aceste lucruri de la copiii nostri!

Continuare AICI

Ce este femeia?

De-a lungul timpului au existat diverse atitudini faţă de femeie, în diverse societăţi, de la desconsiderarea totală până la veneraţie.

In perioada Evului Mediu, mentalul social medieval era structurat pe argumente care demonstrau inferioritatea femeilor, printr-o încercare masculină de a obţine controlul total asupra lor. Aceasta datorită faptului că femeia era un obiect fără suflet, fără inteligenţă sau educaţie, fără drepturi, o proprietate, un bun a bărbatului.In toate societăţile, chiar şi până azi, majoritatea oamenilor trăiesc încă în sisteme de putere patriarhală, care privilegiază bărbaţii faţă de femei, în sisteme de inferioritate şi discriminare a femeilor. Această situaţie este o problemă globală cu care se confruntă femeile din majoritatea ţărilor mai puţin dezvoltate.

Referindu-se la originea femeii şi la poziţia sa în raport cu bărbatul, un citat celebru spune: dacă aceasta ar fi fost creată dintr-o bucată din partea superioară a corpului lui Adam, atunci ea ar fi fost superioară lui; dacă ar fi fost creată dintr-o bucată din piciorul lui Adam, atunci i-ar fi fost inferioară. Însă femeia a fost creată din coasta lui Adam, deci din partea de mijloc a corpului sau tocmai pentru a-i fi egală.

In altă formulare, ”Femeia a ieşit din coasta barbatului, nu din picioarele lui pentru a-i fi pres. Nici din capul lui pentru a-i fi superioară. Ci din coastele lui pentru a-i fi egală, chiar de sub braţul lui pentru a fi protejată şi de lângă inima pentru a fi iubită”.

Continuare AICI

„Nu religia este importantă, ci relaţia personală cu Isus Hristos”

Edit, o doamnă de nationalitate maghiară, a auzit despre o conferintă pentru familii (organizată de departamentul Family Life)

Si imediat s-a hotarât să participe la ea, împreună cu sotul. Mai jos este mărturia ei despre cum Dumnezeu a lucrat în familia ei, prin această conferintă: „În octombrie o colegă mi-a spus că se va organiza un curs pe tema căsniciei la care am putea să mergem. Eu Îl primisem pe Domnul în inima mea în vara precedentă la o tabără TPV (Tinerii în Pragul Vieţii – un proiect dezvoltat de Alege Viaţa pentru profesorii şi elevii de liceu). Am vorbit cu Toth Zoltan, organizatorul cursului, deoarece vroiam mult să merg acolo, împreună cu soţul meu... Aşa am ajuns la Sâncrai, unde parcă totul era pregătit pentru noi. Mi se părea că vorbitorii zugrăveau vieţile noastre... Soţul meu a fost cercetat de Domnul atunci când s-a vorbit despre puterea lui Dumnezeu de a uni şi s-a hotărât să-L primească pe Domnul în inima lui. Acum bucuria noastră este deplină, avându-L pe El în familia noastră! ...Noi suntem reformati deocamdată, dar credem că nu religia este importantă, ci relatia personală cu Isus Hristos. Multumim Domnului şi organizatorilor acestor evenimente pentru familii.”

Robert si Edit (Alege Viata)

Locul copiilor în familie - Pastor VIOREL IUGA

În abordarea acestui subiect, trebuie să încep cu o precizare, că sunt familii pe care Dumnezeu nu le-a binecuvântat deocamdată cu copii.

Noi venim şi spunem: Dumnezeu m-a binecuvântat cu o soţie bună. Ce credeţi că se întreabă un tânăr, care de ani de zile se roagă pentru o soţie: „De ce nu mă binecuvintează Domnul şi pe mine?” Dar întrebarea nu-i bună. În timp ce unul spune că Dumnezeu l-a binecuvântat cu o soţie bună, celălalt trebuie să spună că Dumnezeu l-a binecuvântat deocamdată să nu aibă soţie. Pentru că, dacă sunt serios în relaţia cu Domnul şi Dumnezeu încă nu mi-a dăruit ceva, nu înseamnă blestem, ci binecuvântare.

Sunt familii pe care Dumnezeu le binecuvintează cu copii şi sunt altele pe care Dumnezeu deocamdată le-a binecuvântat să nu aibă copii. Înţeleg din Scriptură, că familia este familie, cu sau fără copii. Când Adam şi Eva au fost căsătoriţi, ei au devenit familie, nu au trebuit să aştepte primul copil şi apoi Dumnezeu să spună: „În sfârşit sunteţi binecuvântaţi!” Dacă unii vă doriţi copii şi încă nu îi aveţi, să nu vă consideraţi o familie de mâna a doua, ci să rămâneţi credincioşi lui Dumnezeu.

Am ajuns într-o biserică, la un serviciu de binecuvântare, unde mama s-a rugat: „Doamne, 13 ani m-am rugat pentru copilul acesta, şi îţi multumesc că mi l-ai dăruit.” Anul trecut, discutam cu o femeie cu teamă de Dumnezeu care spunea: „Domnule Iuga, eu am plecat în Germania, mi-am permis financiar să merg pe la cei mai buni medici, şi peste tot mi-au spus deschis: „Doamnă, nu are rost sa vă luăm banii, nu se poate! Nu veţi avea copii niciodată.” Şi dânsa spunea: „Când am fost odată la un medic, aşa m-a umplut o ruşine şi am zis: „Doamne, eu parcă am uitat de Tine şi m-am rugat acolo în cabinet în sufletul meu: ,,Doamne, mă încred în Tine, Tu ai putere! Peste un an, m-am dus cu fetiţa în braţe şi am arătat-o medicului. El a spus: „Doamnă, aici noi nu ne pricepem, noi vorbim omeneşte.” Mare putere are rugăciunea!

Continuare aici

Pregatit de drum - de Petru Mihent

O relaţie care să ofere împlinire reciprocă partenerilor presupune o comunicare profundă şi personalităţi echilibrate, mature. O relaţie este oarecum asemănătoare unui pod; cu cât pilonii care sprijină podul sunt mai puternici cu atât rezistenţa lui este mai mare, aidoma în relaţie, cu cât persoanele implicate în relaţie sunt mai mature, mai dezvoltate psihologic şi spiritual cu atât relaţia este mai trainică, mai armonioasă şi mai împlinitoare. Persoanele imature creează relaţii codependente, încearcă să se împlinească prin partener, căutând în el ceia ce lipseşte sinelui său, distrugându-i în acest fel unicitatea celuilalt.

Într-o relaţie creată de persoane echilibrate fiecare este îndrăgostit de sinele autentic al celuilalt, nu de o proiecţie idealizată menită să-i suplinească frustrările izvorâte din netrăirea autenticităţii. Fiecare ar putea trăi fără celălalt, dar alege să trăiască împreună cu partenerul său. Fiecare partener este capabil de empatie şi de a oferi celuilalt libertatea. Dragostea autentică presupune libertate, nu poate fi vorba despre dragoste în absenţa libertăţii.

Cele mai importante relaţii de familie sunt relaţiile conjugale. Ele au prioritate asupra tuturor celorlalte, incluzând relaţii părinţi-copii. Atât calitatea legăturii părinte-copil cât şi siguranţa copilului sunt mult dependente de calitatea legăturii conjugale. Astfel apare foarte clar de ce trebuie să fie asigurată cea mai bună relatie dintre soţ şi soţie, înainte de a aştepta să existe o relaţie bună cu copilul, într-un mod pozitiv pe mai multe planuri. Putem rezuma: cu cât relaţia de căsătorie este mai bună, cu atât mai eficientă şi mai satisfăcătoare va fi punerea în practică a informatiilor de mai târziu.

Odată ce se realizează acest deziderat este foate important să-i fie comunicată copilului dragoste necondiţionată. După cum a afirmat marele scriitor român, Marin Preda: “Unde dragoste nu e, nimic nu e” la fel în relaţia părinte-copil, fără un fundament de iubire necondiţionată, lucrarea părinţilor este confuză şi o sarcină zadarnică. Iubirea neconditionată este cea care asigură copilului o inteligentă emoţională fără de care adultul de mai târziu nu poate răzbi cu succes în viaţă, cu toate că poate dispune de un coeficient de inteligenţă de la mediu în sus.

Sursa: Fiti oameni!

Povestea unei familii unite - de Timotei Balla

Familia mea este o familie unită. Membrii familiei mele se deosebesc foarte mult între ei; chiar şi între părinţi este o prăpastie a diferenţelor. Se promovează însă, un sentiment al individualităţii şi echilibrului în relaţii. Fiecare îşi are propria sa viaţă nefiind dependent unul de celălalt.

Aşa îmi explic faptul că, mama, nu a renunţat la munca ei pentru zidirea casei, în ciuda faptului că tata – care, pe cât de indolent şi nesăbuit este, pe atâta-i de încăpăţânat. Greu de imaginat: “dacă nu-i cânţi în strună”, cum îi place, îi gata la orice oră să renunţe şi la tine şi la “strună”. Şi odată ce renunţa nu se mai întoarce. Zădarnică-ți este, orice încercare de a-l schimba. Este imposibil să găseşti acces spre “înălţimea mândriei lui…” Dacă, pe tata, vrei să-l consideri respectabil şi de încredere n-ai decât s-o iei totdeauna de la început.

Continuare aici

Cum sa comunici cu adolescentul din casa? - By JAMES DOBSON, Tradus RODICA BOTAN

Una dintre cele mai des intilnite greseli ale parintilor este sa se lase consumati de un razboi verbal cu copii lor, care nu are alt rezultat decit sa lase pe parinte istovit dar fara sa fi obtinut vreun avantaj strategic. Nu te certa cu tinerii adolescenti… Si chiar mai important decit atit nu cicalii la nesfirsit. Adolescentii urasc cicaleala parintilor ; si cind acest lucru se intimpla ei se protejeaza facindu-se surzi. Daca vrei sa inchei orice fel de comunicare cu copiii tai , nu ai de facut altceva decit sa umblii dupa ei prin casa repetind aceleasi mesaje monotone de dezaprobare, cu regularitatea miscarii unui ceas cu cuc.

Atunci care este raspunsul potrivit pentru cineva dezordonat, neascultator, impotrivitor si iresponsabil? Pentruca este neintelept (si neproductiv) sa bati un adolescent, parintii pot numai sa manipuleze circumstantele ce le au la indemina atunci cind este nevoie de disciplina. Parintii au cheia automobilului familiei, si numai ei pot sa permita fiului sau fiicei lor sa-l foloseasca (sau sa fie sofati la locurile unde vor sa mearga). Ei pot sa dea sau sa retraga aceste privilegii, incluzind permisiunea de mers la plaja, sau la munte sau la un prieten sau la o sarbatoare de-a lor (party). Parintii controleaza punga familiei si ei decid daca sa imparta resursele sau sa imprumute, sa dea sau sa inchida punga si sa refuze sa o deschida. Ei pot pedepsii pe adolescenti prin a le lua dreptul de a folosi telefonul, televizorul sau computerul pentru o vreme.

Acuma este evident ca acestea nu sint niste practici prea sofisticate si uneori sint chiar nepotrivite pentru situatiile care se creaza. Dupa ce insa am incercat sa apelam la ratiune si discernamint si cooperare si loialitate in familie, tot ce mai ramine sint doar citeva relativ slabe metode de pedepsit. Putem doar sa facem o relatie intre comportamentul copiilor nostrii si consecintele nedorite care vor urma in speranta ca, conectia va fi suficienta sa ii implice si sa colaboreze.

Daca asta suna prea slab, dati-mi voie sa admit ca am facut-o din nevoie: un tinar de 16 ani plin de vointa si minios, fata sau baiat, poate usor sa invinga intro confruntare cu parintii in ziua de astazi in cel mai rau caz. Chiar si legea este in favoarea lor. De exemplu, daca vor, pot sa aiba sex, sa aiba un copil, si in multe state chiar sa avorteze copilul fara ca parintii lor sa stie ceva. Drogurile si alcoholul sint usor de procurat. Foarte putine privilegii ale adultilor li se pot refuza acestor tineri care au o pasiune pentru independenta si dorinta sa lupte pentru ea. In anumite conditii, in unele state, un tinar de 16 ani poate fi total emancipat si eliberat de orice supraveghere a parintilor. Citeodata in cazuri de rebeliune dusa la extrem, reactia parintelui in caz de criza trebuie sa se bazeze pe capacitatea parintelui de a actiona rapid si de a intimida. Nu este totdeauna suficient, dar faci ce poti …

Materialul este luat din cartea “The strong Willed Child” de Dr Dobson.
Sursa: PE GANDURI

Iertarea in casnicie

Recent, un studiu a fost făcut pe 200 de adulti căsătoriti cu privire la iertare. Cercetătorii se întrebau în ce măsura abilitatea de a ierta pe celălalt influentează satisfactia maritală si bunăstarea generală personală. Rezultatele au fost uimitoare!

Cercetarea sugerează că este o relatie imensă între satisfactia în căsnicie si iertare. De fapt, se pare că o treime din această satisfactie este relationată cu capacitatea de a ierta. Nu numai ca iertarea impactează relatia de cuplu, însă este semnificativ relationată si cu bunăstarea emotională. Atunci când au iertat, indivizii au resimtit o scădere a simptomelor depresiei, anxietatii etc.

Peter J. Larson, “New Forgiveness Research”

Deci, iertati oameni buni, iertati din toată inima si veti fi fericiti. Asta este si promisiunea fratelui meu mai mare. Atâtea lucruri m-a învătat si în privinta asta, de nenumarate ori. E cel mai tare la capitolul asta. A iertat o lume-ntreagă. Pe bune!

Sursa: Big Brother

Daca ma bate, pot divorta?

Conferinta pastorilor penticostali de anul acesta, de la Sovata, a dezbatut printre altele si inepuizabilul subiect al divortului si recasatoriei. Cat de relevant este subiectul, mai ales in contextul in care ne gasim, nu putem aprecia deocamdata. Cert este ca valurile de divort vor izbi puternic si in bisericile evanghelice.

La ultima Conferinta a slujitorilor penticostali din Filiala Suceava, de la inceputul acestei luni, s-a discutat acelasi subiect, cu unele modificari de abordare.

Cele patru abordari cu privire la divort si recasatorire sunt urmatoarele:

1. Fara divort si fara recasatorire

2. Divortul este permis , dar recasatorirea nu.

3. Divortul si recasatorirea sunt permise in anumitre conditii speciale.

4. Divortul si recasatorirea sunt permise in orice situatie.

Probabil ca cei mai multi penticostali accepta a doua si a treia varianta de abordare.

Ceea ce m-a frapat pe mine cu privire la modul in care abordam noi subiectul acesta a fost raspunsul la o intrebare pe care cineva a pus-o:

- “Daca sotia pocaita este batuta pana acolo incat viata ii este pusa in pericol, poate divorta?”

Iar raspunsul a fost promp:

- “NU – suntem chemati sa luptam pana la sange impotriva pacatului.”

Nu cred ca acesta este raspunsul pe care trebuie sa-l dam la aceasta intrebare. Situatia este mult prea complicata ca sa o tratam asa de simplist. Acceptam divortul in caz de adulter, pentru ca adulterul distruge legatura dintre cei doi, dar nu il acceptam in cazul unor abuzuri fizice violente, care, poate mai accentuat decat adulterul, distrug nu numai legarura dintre cei doi, dar si viata partenerului abuzat. Scriptura, desi nu incurajeaza divortul, ci, dimpotriva, indeamna la impacare si reconciliere, permite separarea in casatorie atunci cand unul dintre parteneri este vinovat de adulter, sau cand partenerul NEcredincios (in cazul acesta NEpocait) doreste despartirea de cel credincios / pocait.

Faptul ca cineva abuzeaza de partenerul pocait, punandu-i viata in pericol constituie o dovada clara ca nu exista nici o dorinta de a trai impreuna ca sot si sotie. Bineinteles ca noi venim cu argumentul tehnic ca cel pocait nu poate intenta divortul, in caz contrar fiind vinovat de despartire si uitam, in acelasi timp, ca Biblia nu trateaza exhaustiv motivele de divort. Ceea ce mi s-a parut si mai ciudat a fost faptul ca foarte multi slujitori accepta divortul cand sotul este impotent (cu mentiunea ca trebuie dovedit lucrul acesta … na!), dar nu il accepta cand viata unuia dintre parteneri este pusa in pericol. In primul caz este citat versetul din Corinteni “decat sa arda mai bine sa se casatoreasca..”, iar in al doilea caz versetul din Evrei “voi nu v-ati impotrivit inca pana la sange impotriva pacatului.”

Iata cateva chestiuni pe care le aduc in discutie pentru a intelege mai bine subiectul acesta extrem de delicat:

1. Sotul nepocait isi molesteaza sexual copiii. Ce trebuie sa faca sotia pocaita? Ii este ingaduit sa divorteze si sa-l dea pe mana legii?

2. Sotul nepocait isi molesteaza fizic copiii, punandu-le viata in pericol. Ce trebuie sa faca sotia pocaita? Sa ingaduie o asemenea tragedie sau sa-si denunte sotul?

3. Sotul nepocait este condamnat pe viata pentru crima, dar nu vrea sa divorteze de sotia credincioasa. Ce poate sa faca in acest caz sotia pocaita? Sa astepte decesul sotului pentru a se putea recasatori dupa aceea?

4. Statul protejeaza casatoria. In momentul in care au loc abuzuri fizice, care pun in pericol viata unuia dintre parteneri, nu ar trebui lasat Statul sa intervina pentru a proteja partenerul abuzat?

5. Nu orice suferinta este suferinta de martir. Domnul Isus, in fericirile din Matei ii binecuvanteaza pe cei ce sufera din pricina neprihanirii, nu ca unul vine beat acasa si incepe sa dea cu pumnul, ca nebunul, in stanga si in dreapta.

Daca sotia credincioasa este batuta pentru credinta ei, in acest caz se poate discuta chestiunea martirajului, dar daca ea este batuta pentru ca individul este nebun si ii place sa bata femeile, atunci sa lasam Legea, care e lasata tot de Dumnezeu, sa-si faca datoria si sa-l disciplineze pe un asemenea descreierat. Nu cred ca avem dreptul sa condamnam la suferinta pe cineva doar pentru ca ne cramponam in niste chestiuni exclusiv tehnice.

La sfarsit de an, cred ca ar trebui sa ne rugam pentru toate femeile abuzate. Cu siguranta ele merita ceva mai bun…

Sursa : penticostalul

Barbatilor, iubiti-va nevestele!

Clic pe imagine pentru a citi articolul!

Rolul barbatului?

Clic pe imagine pentru a citi articolul!

Internetul si familia...

Una din problemele generatiilor de copii si adolescenti din zilele noastre este folosirea internetului. Am gasit un articol interesant scris de Jonathan Falwell. Iata ce spune el:

“In editiile recente ale acestei columne am incurajat cititorii, in special parintii crestini, sa-si daruiasca viata in slujba lui Christos, sacrificindse pe ei insisi, sa-si daruiasca cu bucurie timpul si viata celor din casa lor si sa se straduiasca sa ocoleasca tentatiile care ar putea sa distruga familiile lor sau pe ei insisi.

As vrea sa ma ocup acuma de o tema potrivita pentru unul din aspectele cele mai afectate ale vietii de familie si anume cyberspace.

In primul rind vreau sa va amintesc din nou cit este de important ca parintii sa fie proactivi in supravegherea timpului pe care copii lor il consuma pe internet. Prietenul meu, Bedford (Va.) County Sheriff Mike Brown, care supravegheaza Operation Blue Ridge Thunder ( un nume codificat pentru cei care controleaza si patruleaza spatiul cibernetic si descopera crimele si criminalii internetului; cei care fac si distribuie pornografie cu copii…etc), spune ca parintii trebuie sa se straduiasca un pic mai mult ca sa-si apere copii de acesti criminali. Exploatarea copiilor pe internet este mult mai mare decit credem noi sau decit ne spune guvernul sau statisticile.

Partea trista este ca sint foarte multi oameni rai care cauta pe internet si gasesc victime inocente, asa ca trebuie sa fim activi in a ne proteja copii nostrii de acesti criminali. In plus, trebuie sa ne asiguram ca copii nostrii nu s-au incuiat in lumea lor privata prin texting sau IM-ing, alienindu-se de restul familiei. The Nielsen Company raporteaza ca un tinar obisnuit scrie cam 80 de texte pe zi, care intr-o luna ajung la 2, 272. O figura enorma.

Continuare in: PE GANDURI

Scuze că m-am recăsătorit cu tine nebiblic...

De mult timp auzisem de divorţuri în cadrul creştinilor - aşa cum am menţionat în alte postări din acest blog, atunci când fac referire la creştini ca persoane, mă refer în mod absolut strict la cei care au o relaţie personală cu Domnul Isus Hristos, nu doar sunt simpli frecventatori ai vreunei biserici (oricare ar fi numele ei). Divorţul este un cuvânt care pe mine mă deranjează de multă vreme, am şi scris o dizertaţie în acest sens, urmează să o revizuiesc şi să o fac publică la timpul potrivit (se numeşte "Divorţul şi recăsătorirea în lumina Sfintelor Scripturi").

Astăzi, în timp ce citeam din cadrul presei internaţionale creştine, am ajuns cu ochii la tot felul de lucruri care se întâmplă între pocăiţi. Ba citesc despre cazuri de implicare sexuală a persoanelor din poziţii înalte din diferite organizaţii creştine, ba divorţuri, ba alte lucruri imorale care încep să fie strigătoare la cer, dacă nu chiar super şocante.

Continuare: AICI

Neîncrederea, cea mai mare greşeală a părinţilor

Părinţii greşesc, cel mai adesea, în creşterea copiilor prin faptul că nu au suficientă încredere în ei şi că nu comunică cu alţi părinţi pentru a împărtăşi experienţe şi a face schimb de informaţii.

Aflată în vizită în România, Kathleen Alfano, deţinătoarea unui doctorat în educaţie elementară, a fost solicitată să răspundă la câteava întrebări.

Ce credeţi despre jocurile pe calculator? Până la ce punct sunt utile?
Eu cred că trebuie să existe echilibru. Un copil nu trebuie să facă prea mult din ceva. Dacă un copil stă la calculator cu orele şi nu mai este deloc activ, părinţii trebuie să intervină. Totuşi există multe jocuri pe calculator care sunt bune şi instructive. Este de datoria părinţilor să fie atenţi şi să nu îi lase pe copii să exagereze în privinţa jocurilor pe calculator.
Care este rolul jocurilor sportive în dezvoltarea unui copil?
Sportul devine o componentă importantă când copiii cresc. Într-adevăr de când sunt mici este foarte important ca ei să fie activi, să se joace afară. Totuşi, sub 5 ani nu prea înţeleg aşa de bine regulile, iar în sporturi există reguli care se cer respectate. Sportul este o şcoală de viaţă de fapt, pentru că doar aşa copiii învaţă ce este spiritul de echipă şi de întrajutorare. În plus, cercetările arată că, dacă sunt mai activi din punct de vedere fizic, copiii îşi folosesc mai bine creierul şi ajung să înveţe mai bine la şcoală. Iar cei care nu sunt activi învaţă mai greu.
Care este cea mai frecventă greşeală pe care o fac părinţii în creşterea copiilor?
Eu cred că părinţii greşesc prin faptul că nu au suficientă încredere în ei, mai ales că natura ne înzestrează cu capacitatea de a-i înţelege pe copii. O altă greşeală este că părinţii nu vorbesc cu alţi părinţi. Este aşa de uşor să se înscrie pe forumuri online, să ceară sfaturi, să împărtăşească experienţe, să transmită informaţii. Însă, totul se reduce la a înţelege cât de inteligenţi şi de sensibili sunt copiii şi cum nu trebuie neglijaţi, mai ales în primii trei ani de viaţă. Aceştia sunt cei mai importanţi în formarea unui copil, iar în următorii trei ani se dezvoltă personalitatea lor şi li se pot transmite valori.
Cât de important este ca mamele să petreacă primii trei ani din viaţă alături de copii?
Este foarte important ca mamele să stea cât mai mult timp cu copiii lor, să îi cunoască bine, să afle ce pasiuni au, cum îşi petrec timpul, să petreacă timp împreună. Nu spun că cei mici ar trebuie să stea mereu cu mamele, ci că au nevoie de atenţie, de timp, de iubire. Iar mamele trebuie să profite din plin de primii ani din viaţa copiilor, jucându-se şi cântând cu ei, citindu-le poveşti, mergând la plimbare şi arătându-le lucruri din lumea din jur. Acestea sunt lucruri importante care trebuie făcute des.
Cum contribuie jocul şi implicit jucăriile la dezvoltarea personalităţii unui copil?

Există o strânsă legătură între joc şi conturarea personalităţii. Jucăriile sunt instrumentele cu ajutorul cărora copiii se exprimă şi învaţă să cunoască lumea. Copiii au nevoie de jucării, dar mai important de atât este oportunitatea de a se juca. Chiar dacă nu au jucării, copiii se pot juca afară, construind castele din nisip, cu beţişoare şi frunze sau socializând cu alţi copii. De asemenea, este important ca cei mici să se mişte, să alerge, să ţopăie, să fie dinamici. Copiii care nu fac asta s-ar putea să se confrunte cu probleme mai târziu în viaţă. Lipsa interacţiunii în copilărie îi afectează pe oameni ca adulţi, chiar dacă la nivel inconştient.
Care este rolul şcolii în dezvoltarea şi creşterea copilului?
Părinţii adesea le spun copiilor că, odată cu începerea şcolii, trebuie să fie serioşi şi să înveţe şi asta pentru că ei simt presiunea acestei etape mai mult decât copiii lor. Şcoala are un rol foarte serios, dar nu trebuie să neglijeze latura ludică învăţatului. Odată la şcoală, copiii au nevoie să înveţe în primul rând cum să înveţe, şcoala să le creeze oportunităţie de a se educa mai departe, de a practica sporturi, de a se juca şi de a-i forma ca adulţi complecşi şi frumoşi.

Sursa: ORIZONTURI ETERNE

Planul lui Dumnezeu cu privire la bărbat si femeie în căsătorie

Clic pe imagine!

Banii sau viaţa… de familie! - de Alexandra Ologeanu

Nu le poţi avea pe amândouă în egală măsură. Mai devreme sau mai târziu va veni şi momentul în care va trebui să-ţi stabileşti priorităţile, neglijând ori una, ori alta. Pus în faţa unei asemenea alegeri, sunt sigură că vei afirma destul de categoric, că nu banii sunt ceea ce contează. Asta înseamnă deci că pentru tine o relaţie armonioasă în familie este mai importantă decât depozitul tău bancar, nu? Întrebarea mea astăzi, pentru tine este următoarea: oare chiar aşa să fie? Eşti sigur că nu te numeri şi tu printre cei care una afirmă, însă alta fac? Pentru că o persoană care are în vedere în primul rând familia, îşi va sacrifica o bună parte din timpul său, dedicându-i-o.

Asta înseamnă să laşi ambiţiile personale cum ar fi urcarea pe scara socială, studiile, avansarea la locul de muncă sau alte procupări de acest gen pe un plan secundar (nu spun însă că este ceva greşit să te preocupe!). O astfel de persoană, fie că se mai află încă în casa părintească sau că şi-a întemeiat deja propria familie, îşi va face timp pentru a-şi ajuta partenerul, pentru a-i pregăti o surpriză, fie ea cât de mică, îşi va lua consecvent din timpul său pentru a-l petrece alături de copii, asistând activ la toate etapele creşterii lor şi îşi va lua de asemenea timp pentru a fi alături de fraţi sau surori, sprijinindu-i şi încurajându-i. Acestea sunt doar câteva din temeliile unei familii fericite, reprezentând ceea ce Ray Wenger numeşte în cartea sa omonimă, “tiparul divin pentru viaţa de familie”.

“Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!” spune un binecunoscut proverb românesc. Pentru cei care mai au de lucrat la acest capitol in viaţa lor: poate că ţi-ai propus să aloci mai mult timp familiei DUPĂ CE vei reuşi să atingi anumite ţeluri în viaţă sau după ce vei termina cu una sau cu alta… Din păcate, aceasta este una din cele mai eficiente capcane ale Celui Rău de a te ţine ocupat cu alte lucruri, iar mult prea mulţi realizează asta abia când este prea târziu pentru a mai salva ceva. Dacă te afli însă printre cei care au înţeles rolul şi importanţa familiei, acordându-i totodată şi atenţia cuvenită, nu pot decât să te felicit pentru alegerea făcută şi să îţi doresc putere şi sprijin de Sus pentru a rămâne perseverent şi sunt convinsă că binecuvântările nu vor întârzia să apară.

Sursa : Fiti Oameni !

Dragostea dintre sot si sotie este permanentă, durează o viată întreagă?

Citesc împreună cu sotia cartea lui James Dobson, Căsătoria, împlinire sau frustrare. Cartea se prezintă sub formă de întrebari puse profesorului si psihologului Dobson. O citim în timpul nostru de apropriere cu Dumnezeu. Este o unealtă bună în întelegerea a ceea ce înseamnă cu adevărat căsnicia crestină si pentru a consolida o temelie trainică acesteia. Iată răspunsul autorului la o întrebare destul de interesantă:
Dragostea dintre sot si sotie este permanentă, durează o viată întreagă?
“Poate fi si ar trebui să fie. Totusi, chiar si dragostea adevarată este o floare fragilă. Dacă vrem să supravietuiască, trebuie să o mentinem si să o protejăm. Dragostea poate dispărea când un sot lucrează sapte zile pe săptămână, când nu există timp pentru clipe romantice, când sotul si sotia uită cum să vorbească unul cu celălălt. Latura romantică a relatiei de dragoste se poate ofili datorită presiunilor de rutină ale vietii. Pe ce pozitie se situează căsnicia în ierarhia valorilor dumneavoastră? Îi mai rămân doar rămăsitele programului dumneavoastră supraaglomerat sau este ceva de valoare care trebuie păstrat? Dacă nu este întretinută, dragostea veritabilă se stinge”.
-James Dobson-

Sursa: Big Brother

Atentie la mituri despre tati

Rolul tatălui este din ce in ce mai problematic in contextual culturii Americane. Rolul de tată a fost marginalizat şi autoritatea taţilor a fost depreciată, ridicularizată şi în mod continu redefinită. De la “Urşii Berestiani” la “Familia Simpson”, taţii sunt de prea multe ori obiectul ridicularizării sau subiectul pe care sa fac glume.

Bine-nţeles, uni taţi se marginalizează ei inşişi deoarece neglijează sau işi pierd responsabilităţile de taţi. In multe sectoare ale societăţii noastre, taţi sunt de foarte multe ori remarcati prin absenţa lor. Intr-adevăr, milioane de copiii Americani cresc fără o prezentă masculină, să nu mai pomenim de prezenţa tatălui biologic.

Marginalizarea autorităţii părinteşti a tatălui poate fi datorată mai multor surse, însa o sursa principală a acestei marginalizări este clasa intelectuală şi incredintarea radicală în feminismul ideologic. Rolul tatălui este acum o categorie ideologică inevitabil legată de orice de la patriarhie (considerat a fi păcatul originar) la cultura populară (unde elitele intelectuale exercită o influentă uneori indirectă dar foarte importantă).


Rolul tatălui a fost marginalizat în societate foarte mult, şi chiar contribuţia biologică a tatălui poate acum fi înlocuita de un simplu “donator” de la o bancă de spermă sau de la o clinica de fertilizare.

Cu aceasta marginalizare tatălui în contextul familie, şi confuzia privind rolul acestora, Father’s Day ( Ziua Tatălui sărbătorită în Statele Unite în a treia duminică din luna Iunie) devine tot mai penibilă. Ea încă apare pe calendare şi ziariştii, intelectuali şi observatorii culturali simt nevoia de-a mentiona ceva despre taţi în luna Iunie.

W. Bradford Wilcox, professor de sociologie la University of Virginia, atenţioneză ca mult din ceea ce se spune despre taţi în conecţie cu Ziua Tatălui nu este altceva decât mitologie – si multe dintre aceaste mituri sunt intr-adevar periculoase.

Scriind in revista “National Review” Wilcox identifică cinci mituri despre taţi care sunt menite să îi facă mandrii pe aceştia, de Ziua Tatălui. Anticipând mulţimea de rapoarte in perioada acestei sărbători, Wilcox atenţionează: “Unii vor face o treabă bună în a capta schimbările şi continuităţile associate rolului taţilor în America contemporană. Însa alţi reporteri şi scriitori vor generaliza din propriile lor reţele nerelevante de prieteni şi membri ai familiei, încercând să boteze ultimele trenduri ale familiei, sau vor asuma că societatea noastră se indreaptă continuu într-o direcţie progresivă.” Cu alte cuvinte “ Fiti atenţi.”

Pe lângă această avertizare generală, Wilcox oferă cate-va mituri specifice care vor apărea. In primul rând el atenţionează despre “ Domnul Mama SURGE/CHIRURG???!!” care a apărut recent în mass media. În timp ce dislocaţia economică actuală a avut un effect disproporţionat asupra bărbatilor, astfel a taţilor, taţii care stau acasă “reprezintă o parte minusculă a taţilor Americani.” Conform celui mai recent recensământ, taţii care stau acasă reprezintă mai puţin de 1% din 22.5 milioane de familii Americane. Mamele care stau acasă, pe de-altă parte reprezintă 24% din toate familiile.

Brad Wilcox ne reaminteşte că majoritatea femeilor Americane înca ştiu că tatăl este principala sursă de venit din familie. Într-adevăr, tatăl este principala sursă de venit in aproape ¾ din familiile Americane. Wilcox are dreptate când sugerează că focusul mass mediei asupra “speciei exotice” de taţi care stau acasă ascunde/acoperă faptul că, caştigarea pâinii este esenţial rolului tatălui în majoritatea familiilor. Acest rol ar trebui cinstit şi respectat, nu pierdut în ceaţa mass-mediei care distrage de la realitatea fundamentală.

Al doilea mit pe care Wilcox îl risipeşte este pretinderea că majoritatea femeilor doresc o distribuţie de 50/50 între servici şi viaţa de familie pentru taţi (soţii lor). El recunoaşte că acest fapt se poate sa fie adevarat pentru “majoritatea jurnaliştiilor sau a celor din domeniul academic” dar nu pentru majoritatea mamelor americane. Cu toate că mamele işi doresc ca taţii să fie implicaţi mai activ în responsabilităţile părinteşti sau în cele ale gospodăriei “majoritatea femeilor căsătorite care au copiii sunt fericite să îi lase pe soţii lor să ia conducerea când este vorba de a purta de grijă familiei şi nu işi doresc sa lucreze normă intreagă.”

În al treilea rând, Wilcox citează suficiente materiale pentru a risipi mitul potrivit căruia concubinajul este la fel de bun ca şi căsătoria. Astăzi, o minoritatea semnificativă a copiilor americani v-or petrece timp cu parinţi care co-habitează. Dupa cum recunoaste Wilcox, acest fapt face pe mulţi intelectuali să încerce să minimalizeze diferenţele dintre taţii care cohabitează si cei casatoriţi. Dar, taţii care co-habiteaza sunt mult mai puţin probabil interesaţi în a avea un rol important în viaţa copiilor lor. Căsătoria şi responsabilitatile de-a fi tată ajung a fi o “ofertă specială” pentru majoritatea bărbaţilor.

In al patru-lea rând, Wilcox atacă pretinderile că divorţul nu este dăunător copiilor. Cercetările indică faptul că fetele ale caror părinţi divorţează sunt mai predispuse de-a nu termina liceul, de-a ramane insărcinate ca şi tinere şi de-a suferi de depresie. “Fetele ale căror parinţi divorţează sunt mult mai predispose de-a divorţa mai târziu la randul lor.”

Ar trebui să adăugăm ca băieţii, de multe ori neglijaţi în multe dintre aceste studii, experimentează pierderea tatălui şi suferă această pierdere de cele mai multe ori in tăcere. Patologia evidentă de cele mai multe ori în viaţa tinerilor barbaţi poate sa fie conectată în mod direct de pierderea aceasta.

In ultimul rând, Wilcox risipeşte mitul ca “taţii sunt facultativi/neesenţiali”. Fenomenul mamelor singure primeşte multă atenţie pozitivă din partea presei. Totuşi, după cum afirmă Wilcox: “acest mit eşuează în a lua în considerare vasta literatură ştiinţifică din domeniul socilogiei … care arată că, copiii au rezultate mult mai bune într-o familie unde căsătoria este intactă cu taţi, decât cei care cresc în familii conduse de mame singure/necăsătorite.”

Brad Wilcox îşi încheie eseul cu o chemare pentru mai mulţi ziarişti “ de-a confrunta adevăratul rol pe care taţii şi căsătoriile îl joacă în avansarea spre bine a cetăţenilor cei mai vulnerabili ai naţiunii noastre, copiii noştri.”

Creştinii au o responsabilitate specială, de-oarece noi credem că rolul si responsabilitatile tatalui nu sunt doar o construcţie sociala ci este o problemă de importanţă biblică. Cu toate ca suntem informaţi de analizele sociologice şi incurajaţi de academici ca şi Bradford Wilcox, întredinţarea noastră în rolul taţilor este bazată pe faptul că “funcţia” de tată este cinsită, demnă şi definită de Sfânta Scriptură. Tatăl Creştin este răspunzător de o chemare mult mai inaltă, dar datele prezentate de eseul lui Brad Wilcox, ne slujesc ca şi memento ca taţii sunt un dar pentru intreaga creaţie si că evidenţa Creatorului modelului pentru tai sfidează toate eforturile ideologice ale multora de a subversiona taţii şi responsabilităţile lor parinteşti.

Multumiri lui Brad Wilcox pentru risipirea acestor mituri.

Sursa : AL MOHLER IN ROMANIAN

Economia (proastă) şi viaţa de familie - de DORU POPE

În tot răul, şi-un bine! Unul dintre efectele pozitive ale economiei proaste este că multe familii ce erau în pragul divorţului şi-au reconsiderat opţiunile. Adică, au decis să participe în consiliere şi să salveze căsnicia. Un divorţ al unei familii cu un copil, ajuns în faţa judecătorului poate costa între $53 mii şi $188 mii în facturi pentru avocaţi, costul documentelor, şi necesitatea de a cumpăra/închiria apartamente sau case diferite pentru soţii divorţaţi. La polul opus, 10 sesiuni de consiliere costă în jur de o mie de dolari.

Curtea de Justiţie din Cook County din Illinois dă publicităţii o statistică conform căreia de la începutul anului s-au înregistrat cu 600 mai puţine divorţuri decât în aceeaşi perioadă a anilor precedenţi. Asta este o scădere cu 5%. În Miami-Dade County scăderea este cu 18%.

Unii sociologi estimează că din punct de vedere statistic, divorţurile au scăzut întotdeauna în vremuri de dificultăţi economice. E mai bine mai săraci şi mai împreună, cred eu. E bine şi pentru ambii soţi, dar mai ales pentru copii! Deşi, de partea cealaltă a ecuaţiei, problemele financiare cauzează şi ele destul probleme în căsnicie, şi sunt rsponsabile nu de puţine divorţuri. Adică, probleme financiare în contextul unei bunăstări generale. Când toată lumea este afectată de sărăcie, se pare că familia este încurajată să rămână unită. E bine şi aşa!

Sursa : Perspective crestine

Cum sa ramai indragostit de sotia ta ?

Clic pe imagine !

O perspectivă interesanta asupra casatoriei si a rolului matrimonial al femeii

Desi monografia durkheimiana pe care o recitesc in aceste zile are un cu totul alt subiect, mi-a atras atentia un pasaj deosebit de interesant, care contrasteaza in mod cert cu perspectiva multora asupra casatoriei. V-o supun atentiei si meditatiei, fara alte comentarii, pe care, in fata textului, le consider de prisos.

“Se crede că a fost instituită pentru femeie spre a-i proteja slăbiciunea impotriva capriciilor masculine. Mai ales monogamia este adesea infatisata drept un sacrificiu al barbatului cu instinctele lui poligame pentru a ridica si a ameliora conditia femeii in casatorie. In realitate, indiferent de conditiile istorice care au determinat si au impus aceasta restrictie, barbatul este acela care profita mai mult de pe urma casatoriei. Libertatea la care a renuntat, astfel, nu putea sa fie pentru el decat un izvor de chin. Femeia nu avea aceleasi motive de renuntare si, in aceasta privinta, putem spune ca, supunandu-se aceleiasi reguli, ea este aceea care face un sacrificiu” (Emile Durkheim, sociolog, 1858-1917).

Sursa : Jurnalul sarbului

Cine reprezinta sexul slab?

La prima vedere, aceasta pare o intrebare oarecum tampa. Doar se stie de secole… barbatul este exponentul sexului tare, iar femeia – sexul slab. Ei bine, toate aceste idei si teorii sunt, intr-un fel, rasturnate de un studiu al profesorului israelian Marek Glezerman, desfasurat in perioada 1995-2006 pe un lot de 66.000 de nasteri la Israel’s Rabin Medical Centre.

Iacata vestea bomba, publicata initial in editia electronica a The Telegraph si preluata de sectiunea “Science” a portalului hotnews.ro:

“Se stie ca barbatii au o viata mai scurta, sunt mai sensibili in fata infectiilor si nu rezista la fel de bine ca femeile in fata bolilor. Cu alte cuvinte, barbatii sunt, de fapt, sexul slab“, a declarat profesorul.

Intr-un studiu prezentat Societatii israeline pentru o medicina diferentiata pe sexe, prof Glezerman afirma: “Barbatii sunt asociati cu riscuri mai mari in perioada neonatala si este mult mai probabil sa se expuna unor comportamente periculoase in cursul vietii”.

El sustine ca aceste dovezi demonstreaza ca medicina trebuie ‘ajustata’ la nevoile specifice ale barbatilor si ale femeilor.

“Este aproape ca si cum barbatii si femeile ar fi specii diferite”, explica profesorul.

“O abordare unica a problemelor cu care se confrunta cele doua sexe este o nedreptate la adresa barbatilor si a femeilor”, isi incheie argumentatia profesorul Marek Glezerman.

Sursa: hotnews.ro

Nimic de zis – la capitolele mentionate in studiul cu pricina, profesorul Glezerman are dreptate. Oricine a asistat la o nastere, “pe viu”, cum se spune, poate confirma ca, daca acest proces ne-ar fi fost incredintat noua, barbatilor, probabil ca specia ar fi disparut odata cu dinozaurii. Insa, pe de alta parte, trebuie sa fim constienti ca sintagma “sexul tare” nu se refera doar la aceste aspecte, ci la toate caracteristicile care denumesc, generic, barbatia: forta fizica, hotararea, orientarea nu spre probleme, cat spre rezolvarea lor, tendinta de a proteja, de a apara, de a face dreptate s.a.m.d.

Concluzia profesorului insa mi se pare de bun simt: suntem extrem de diferiti. Si eu unul ii sunt recunoscator Bunului pentru asta. Pentru ca, asa diferiti cum suntem, putem alcatui un intreg, un cuplu complet. Iar acesta este inca un argument in favoarea familiei traditionale, nu al aiurelilor moderne. Pentru ca, sa nu uitam, la inceput, Dumnezeu i-a creat pe Adam si pe Eva, nu pe Ion si pe Marin…

Sursa : Jurnalul sarbului

Lucrarea Family Life – Alege Viata

Numele meu este Claudia. Sunt un copil al Domnului. Am un băiat de 13 ani. Nu ştiu ce să fac ca să ne putem înţelege? M-am rugat Domnului să-mi dea răbdare şi înţelepciune, dar aş avea nevoie de un sfat. Am încercat să-i vorbesc ca unui prieten, am încercat şi celelalte metode (am ridicat tonul la el şi altele) dar nu dau roade încă. Ştiu că Domnul lucrează şi în inimioara lui, dar şi la inima mea. Mă doare că nu mă pot înţelege cu el şi nu am pace când ştiu că plec de la muncă şi trebuie să mă duc acasă şi găsesc aceeaşi atmosferă. Îţi mulţumesc că mă asculţi. Domnul să te binecuvânteze!“ (un e-mail de pe site-ul: www.everystudent.com)

Acest strigăt după ajutor nu este singular.
Aceeaşi nevoie o întâlnim şi în alte familii care sunt surprinse de schimbările care apar în viaţa copiilor lor în perioada adolescenţei.

Conferinţa „Părinţi – Adolescenţi“ a fost un răspuns la acestă nevoie de ajutor. Pe lângă faptul că părinţii s-au rugat pentru adolescenţii lor, au învăţat să-şi cunoască copiii mai bine, să înţeleagă problemele cu care aceştia se confruntă şi cum ar putea fi alături de ei, încurajându-i, fără a-i face să se simtă controlaţi. Adolescenţii au lucrat la un plan personal de dezvoltare pentru a deveni prieteni mai buni, a deveni mai responsabili şi a avea o ţintă spre care să se îndrepte în viaţă. A fost un timp de încurajare şi de lucru la paşi practici de îmbunătaţire a relaţiilor dintre părinţi şi adolescenţi.

Mariana, una dintre mămicile participante, mi-a spus că după conferinţă a încetat să-l mai bată la cap pe băiatul ei cu întrebări şi că a început să-l asculte mai mult. Schimbând felul de a comunica cu el, mai ales în ce priveşte şcoala şi relaţiile lui, ea a constatat că a început să afle mai multe despre problemele cu care el se confruntă şi a putut să-i fie de ajutor mai mult decât înainte. De asemenea, a schimbat şi felul de a lua decizii în familie. Acum îl implică şi pe băiatul ei în procesul luării deciziilor. Băiatul ei se simte mai ascultat şi mai implicat în viaţa de familie, iar asta a dus la îmbunătaţirea relaţiei dintre ei.

Rugaţi-vă pentru o extindere a acestui tip de conferinţe, care aduc un raspuns la nevoia multor parinţi şi care poate fi o oportunitate pentru cei nemântuiţi de a auzi Evanghelia.

Adi şi Cristina Tănase
Coordonatorii lucrării Family Life
Tel. 0740 124.626,
e-mail: tanaseacama(a)yahoo.com

Sursa: Noutati din Misiunea Alege Viata – mai 2009

Cand si pentru ce sunt copiii... responsabili?

Eu fac parte dontr-o generatie de critica. In cei 24 de ani jumate cit am trait in Romania, sub paza si invatatura sanatoasa a comunismului am auzit despre critica si autocritica in mod zilnic. Dupa parerea lor…critica era “mistria” cu care se construia o societate “inaintata”…sa ajunga pe “culmile”…va amintiti? De la fasa la barba alba eram cu totii indoctrinati. Daca erai femeie de sevici, soim al patriei sau Doctor Docent Conferentiar “Injiner”Culita a lui Balalau…asta auzeai toata ziua. Critica n-a produs niciodata nimic decit minie…, razbunare…atitudine negativa…nervi si amintiri urite.

Daca stai toata ziua cu gura pe copil si nu mai stii sa spui decit fraze care incep cu “sa nu”…n-ai facut nimic decit sa-i terorizezi si de la o vreme nici nu mai asculta. Mi-am amintit ca intr-un film am vazut o mamica care i-a spus fiului ei destul de mititel, dar suficient de mare sa priceapa ce zice ea, sa nu umble la sticla cu lapte, ca-i toarna ea in pahar. Cred ca banuiti ca prichindelul a facut exact invers. Welll…laptele pe jos deja…mamica s-a pus linga el si au inceput si s-au jucat pe linoleu cu laptele varsat…au facut figurine de lapte acolo…s-au zbenguit in laptele ala…dupa care, i-a pus in mina o cirpa si i-a aratat cum sa curete. I-a aratat ca exista consecinte, i-a aratat ca e responsabil de urmarile greselii si a neascultarii. Nu a zbierat la el…nu l-a amenintat sau criticat…ci i-a spus ca asta-i consecinta si... l-a pus la treaba.

Imi dau seama ca in privinta asta am facut citeva greseli majore crescindu-mi copii. Cind erau mici eram tot cu ochii pe ei si ii feream sa faca greseli. Iar daca le-au facut, eu saream ca arsa si eram in genunchi sa curat si uneori nu in cea mai buna dispozitie ci...catranita rau citeodata. Fetele mele au ajuns sa invete mult prea tirziu ce inseamna sa platesti un pret pentru o gresala facuta, pentruca eu m-am interpus mereu si nu le-am lasat sa gresasca sau nu le-am lasat sa plateasca ele pretul greselii. Nu uitati…cu cit cresc cu atit greselile sint mai grave si cu atit devine mai greu si mai inconvenient sa “repari” o gresala…sqau sa ii obligi sa-si asume chiar raspunderea. Si uneori si sa vrem nu mai putem nici sa-i ferim de greseli si nici sa le acoperim sau sa le “rezolvam” noi toate prostiile sau problemele ce le creaza. Si daca continuam sa intervenim in felul asta nu vor invata sa fie responsabili niciodata. Si ce lectie nemaipomenit de importanta este lectia responsabilitatii!!!

Daca ar fi sa incep sa fiu din nou mamica unui prichindel…l-as avertiza inainte de a face o gresala, dar daca gresala nu este capitala…si nu-i viata lui in joc, l-as lasa sa gresasca…si n-as face caz, n-as tipa si nu m-as demonta toata de gresala lui…ci l-as face la urma sa se puna in genunchi si sa stearga laptele…sau sa adune cioburile…sau sa fie o vreme fara obiectul pe care l-a spart din neglijenta sau nepasare sau neascultare. Copii trebuie sa invete ca exista consecinte pentru orice lucru. Lectiile astea mici vor fi invataturi mari odata. Iubiti-va copii si nu-i criticati tot timpul…purtati-va cu blindete chiar si cind gresesc dar aratati-le ca orice gresala are consecinte si facetii sa fie responsabili de toate actiunile lor.

Astept reactiile dumneavoastra…n-oi fi eu "guru" in privinta asta; si am facut destule greseli ca parinte…intrebati numai pe Deb si pe Laura, ca o sa va spuna.

Sursa : Pe ganduri

Familie si responsabilitate

Familia este foarte importanta pentru mine. Am motivele mele…

Parintii mei s-au despartit cand aveam numai doi anisori. Au luat-o pe drumuri separate. Mama a trait un calvar cu Jan in casa. Niciodata nu am putut sa-i spun „tata”. Nu am avut frati. Am aflat apoi ca am de fapt un frate, Alin, din partea tatalui, mai mic cu vre-o doi trei ani ca mine. Pe la paisprezece ani am plecat de acasa vrand sa fac ceva cu viata mea. Pentru mai bine de doi ani am facut sport, kaiac-canoe. Singur, departe de casa, m-am maturizat cam fortat. Cand m-am intors maica-mea a plecat sa lucreze in Italia, apoi in Anglia. Este stabilita acolo de vre-o cinci ani. Am vazut-o de vre-o doua, trei ori in cinci ani. Si tot de atatia locuiesc singur. Desi am avut-o pe ea si ea m-a avut pe mine (nu intru in detalii), ce am avut noi, nu se incadreaza in modelul traditional al familiei, asa cum o percep eu. Sunt intristat, pentru ca si ea isi dorea altceva, ceva mai mult, ceva de care nu a avut parte.

Poate ca de asta familia este foarte importanta pentru mine. Si eu vreau acel ceva. Si vreau sa devina o realitate. Vreau sa apuc pe o alta cale. O cale pe care Dumnezeu sa mi-o indice. Vreau sa am o familie sanatoasa in care Dumnezeu sa fie onorat. As vrea ca Laura sa se bucure de mine, sa fie fericita, sa fie mandra de mine. As vrea sa-mi vad copiii sanatosi, fericiti, sa imbratiseze viata cu tot avantul.



Ma gandeam la aceste lucruri intr-o dimineata, saptamana aceasta, in timp ce il citeam pe Max Lucado. A atins o coarda sensibila in mine . Vorbea de David si de felul in care acesta a esuat in familia sa. Falimente peste falimente. Familia nu a constituit prioritatea sa cea mai inalta. Iata ce se intreaba Max Lucado.

„Cum ti-e casnicia?…

In ziua nuntii tale, Dumnezeu ti-a imprumutat opera Lui de arta: o capodopera mestesugit fasonata si alcatuita cu precizie. Ti-a incredintat o creatie unica. Pretuieste-ti sotia. Cinsteste-ti sotul.

Lui David i-a scapat acest lucru. El colectiona neveste de parca ar fi fost trofee. Isi vedea sotiile ca pe un mijloc prin care sa obtina placere, nu ca pe o parte a planului lui Dumnezeu. Nu repeta si tu greseala lui.

Fii deplin loial de un singur partener. Deplin loial. Nici macar nu te uita de doua ori la altcineva. Fara ocheade. Fara tachinare. Fara zabovire la pupitrul ei sau poposire in biroul lui. Cui ii pasa daca dai impresia ca esti o persoana grosolana sau puritana? Ai facut o promisiune. Respect-o.

Si, in timp ce faci asta, hraneste copii pe care ti-i da Dumnezeu.

Cum stau lucrurile cu copii tai?

In peisajul societatii noastre apar din loc in loc eroi tacuti. Ei nu poarta decoratii pe piept si nu pupa trofee; ci sunt decorati cu voma de bebe si pupa buba. Nu ajung pe prima pagina a ziarelor, insa cos tivuri, verifica schite si stau pe tusa. Nu le vei gasi numele pe lista candidatilor pentru Premiul Nobel, insa le vei gasi pe listele de asteptare a copiilor la sfarsitul cursurilor, pe listele de transport in comun pentru copii si pe listele invatatorilor de studiu biblic. Ei sunt parinti atat prin sange, cat si prin fapta, nume si program. Eroi. Nu sunt invitati la emisiunile de stiri. Dar e in regula. Deoarece sunt chemati de copii lor..Sunt chemati „Mama”. Sunt chemati „Tata”. Iar aceste mame si acesti tati, de departe mai valorosi decat toate organele executive si toti legislatorii de la vest de Mississippi, tin in mod discret lumea laolalta.

Numara-te printre ei. Citeste-le carti copiilor tai. Joaca-te cu ei cu mingea cat mai poti si cat vor ei sa o faci. Fa-ti un tel din a urmari fiecare meci in care joaca, a citi fiecare compunere pe care o scriu si a asculta fiecare recital pe care-l dau.

Copii scriu cuvantul dragoste doar cu patru litere. TIMP. Nu doar timp de calitate, ci si timp de orice fel, timp mort, orice timp, tot timpul. Copii tai nu sunt hobby-ul tau; ei sunt chemarea ta.

Partenerul tau nu este trofeul tau, ci tezaurul tau.

Nu plati pretul pe care l-a platit David. ”

Max Lucado – „Infrunta-ti uriasii”

Sursa : Marius Zarnescu

Cand vrei sa preiei stafeta

Ca tata, eu duc stafeta pentru fiica mea. Imi aduc aminte de ziua in care s-a nascut Laura si de perioada in care o tineam in brate cand febra ii era atat de mare, incat isi dadea ochii peste cap. Imi amintesc de vremea cand si-a rupt degetul la usa masinii si am strans-o in brate. Imi amintesc de vremea cand a primit un rol important in sceneta de la scoala si am repetat impreuna replicile de mai multe ori. Imi amintesc cum repetem impreuna tabla inmultirii inainte de testele mai grele.

Cand mingea de volei i-a cazut la picioare de trei ori la rand in intalnirea de familie, am strans-o pe Laura in brate ca sa-si ascunda lacrimile la pieptul meu in timp ce suspina: “Cu totii cred ca nu sunt buna de nimic”. Am stat langa ea tot restul zilei aparandu-i onoarea si aparand cu vijelie o alta eventuala lovitura impotriva “dragei” mele.

Continuare in Resurse Crestine

Mami

"Mami"-
a fost primul cuvant pe care l-am rostit; Cel care m-a iubit si ma iubeste cel mai mult mi-a daruit aceasta scumpa mamica pentru a putea trece mai usor prin viata.. El a stiut motivul, iar mami si-a facut si-si indeplineste cu multumire rolul. Deseori credeam ca nu ar dori sa-mi satisfaca ‘mofturile’, dar dupa ce asteptam cateva clipe, vedeam cat de inteleapta a fost prin decizia luata in dreptul meu.

Ea a fost si este cea care mi-a spus intaia data ca eu sunt obiectul dragostei lui Dumnezeu; ea s-a aplecat la nivelul meu de gandire si m-a inteles atunci cand plangeam; m-a ajutat sa gasesc pacea in iertarea Domnului Isus..

Ea mi-a aratat Biblia si cat de mult iubeste El lumea.. Ea s-a rugat alaturi de mine, m-a invatat sa-I multumesc Lui si sa-L laud.. intotdeauna imi voi aminti cu drag de raspunsurile lui Dumnezeu la rugaciunile noastre.

Acum, mi-e dor de mami..

Sursa : http://pollianna.wordpress.com

Iarna demografică sau valorile familiale tradiționale și economia

In 21 noiembrie 2008 a avut loc premiera in limba romana a documentarului de valoare internationala Iarna Demografica (Demographic Winter). Asa cum anuntam la momentul acela in Informatia familiei (clic!) , premiera a fost organizata de Alianta Familiilor din Romania si Asociatia Pro-Vita Bucuresti.

Iarna Demografica dezbate un subiect foarte important si de actualitate: declinul speciei umane ca urmare a practicii avortului, gender selection, si al family planning. Puteti urmari acest documentar aici : Marius Cruceru

Ana Maria, sotia

Ana Maria, sotia si-a sarbatorit ziua de nastere alaturi de cei dragi, printre care cu onoare ma numar. De cinci ani si mai bine impartim bucuriile si provocarile vietii, si in multe situatii a reactionat exceptional. In fiecare zi descopar ca este acea persoana care te ajuta sa te ridici si sa mergi mai departe. Este genul de om care stie sa fie discreta, sa stea in umbra si sa puna la bataie toate resursele pentru ca lucrurile sa mearga bine.

Ana Maria,
sa fii binecuvantata!

Cu dragoste,
Ruben

Sursa : Teologeanu

De ce sa distrugi dragostea ? - de Ted Doru Pope

Dragostea este o legătură puternică. Adevărul acesta nu-l poţi afirma altfel decât pur-şi-simplu. Cred că de aceea explica o fată deunăzi, că pentru a putea trăi viaţa „sălbatică” la care visa, trebuia mai întâi să distrugă dragostea părinţilor. Câtă vreme se simţea iubită, nu putea răni iubirea aceea!

Problema ei a fost însă că nu a putut distruge nicicum dragostea părinţilor. Aceştia au urmărit-o mereu. Au vizitat-o la închisoare frecvent, i-au scris, i-au trimis lucruri. Nu conta în care colţ al Americii se ducea ea să-şi trăiescă sălbăticia, ei o găseau mereu şi mereu. În cele din urmă, obosită de o viaţă ce nu ducea nicăieri decât în închisoare, boli şi în cele din urmă, la moarte sigură, ea s-a lăsat iubită de părinţi. Aceştia au dus-o acasă. Acolo au ajutat-o să-şi cureţe sistemul de drguri, să renunţe la alcool, la prostituţie.

În timpul cât a fost plecată, a contractat AIDS. Părinţii nu i-au reporşat niciodată păcatele, greşelile, boala. Încet, prin dragostea lor, tânăra femeie a descoperit dragostea lui Dumnezeu. S-a împăcat cu Domnul şi la câteva luni, a plecat „acasă”.

Paştele acestea îmi amintesc încă o dată că dragostea lui Dumnezeu nu poate fi distrusă niciodată. El ne urmăreşte şi ne iubeşte mereu, în cele mai negre păcate şi stări. Unii vor să distrugă o asemenea iubire. Ea este incomodă, stânjenitoare, şi acestea în sensul bun al cuvintelor. Dragostea este, în cuvintele lui Solomon, tare ca moartea.

Poate că e vremea ca la acest Paşte să te laşi în sfârşit iubit de Dumnezeu! Christos a Înviat!

Sursa : Perspective Crestine

Cine este responsabil de educarea copiilor?

Zilele acestea am mers mai mult cu troleibusul şi spre surprinderea mea, în fiecare troleibus era scris: “Nu mă bate, nu striga la mine!”. Prin acel afiş, oare se contribuie la educarea copiilor, sau dimpotrivă la obrăznicia lor? Multe organizaţii încearcă prin diferite proiecte, să contribuie la educarea copiilor noştri. Recent a fost adoptat de către Parlament în lectură finală proiectul de lege privind protecţia copilului. Părinţii care îşi vor bate copiii riscă să facă un an de puşcărie sau, în cel mai bun caz să plătească o amendă de pînă la 10 mii lei.

Pentru educarea copiilor, familia are rolul primordial de a implanta în sufletul copilului adevarătele valori, valori creştine, valori sănătoase precum: bunătatea, bunul simţ, politeţea, responsabilitatea etc. Copilul trebuie să conştientizeze că sensul vieţii nu poate fi găsit în aventuri, distracţii, dar în onoarea de a avea o patrie, familie, prieteni, valori, scopuri frumoase. Cu părere de rău, pentru că părinţii sunt plecaţi peste hotare la muncă tot pentru copiii, familia nu mai este lăcaşul sfînt unde se cultivă înaltele valori spirituale, valori umane. Astfel părinţii îşi asumă rolul de a întreţine material copiii, şi nu mai găsesc timp pentru a discuta cu copiii lor, pentru a citi o carte împreună. Ei cred că banii sunt sufiecienţi, că înglobează tot chiar şi educaţia copiilor. Cum ar trebui educaţi copiii pentru a nu permite pătrunderea iresponsabilităţii, obrăzniciei, egoismului, leneviei, indiferenţei? De unde ia naştere sentimentul uman într-o făptură? Din leagăn, din familie, din şcoală?… La originea educaţiei sănătoase a copiilor stau părinţii. Familia e factorul primordial în educarea copiilor. Ea este temelia viitoarei societăţi, şi nicidecum alte organizaţii nu pot contribui la educarea copiilor noştri.

Eu chiar şi acum, fiind mare deja, mulţumesc părinţilor mei pentru felul cum m-au educat şi şi-au făcut timp pentru mine ca să mă asculte şi să mă educe. Le sunt recunoscătoare pentru valorile sănătoase pe care mi le-au transmis, şi pe care le voi transmite şi copiilor noştri. Au fost momente cînd eram bătută dar pe bună dreptate, pentru neascultarea şi încăpăţinarea mea. Acum le mulţumesc pentru toate palmele aplicate mie, şi nici vorbă de violenţă pentru că părintele iubeşte copilul, şi chiar dacă recurge la o vargă este pentru binele nostru a tuturor. Chiar şi Sfintele Scripturi spun la Proverbe 13:24 “Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată.” Apoi, foarte clar Biblia face deosebirea între a educa şi aplicarea violenţei. La Proverbe 19:18 “Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori”

Cuvîntul lui Dumnezeu are răspuns la orice întrebare aşa că ne puteţi adresa întrebările care vă frămîntă şi noi vom încerca să vă răspundem la ele.

Sursa : Radu & Lenuţa Blendarencu

Iertarea parintilor abuzivi...

Mai toti ne-am confruntat, direct sau indirect, mai mult sau mai putin cu asemenea stare. Auzim des, poate chiar zilnic, in presa, la radio sau emisiuni televizate nenumaratele vieti care sunt afectate de abuzul din copilarie (abuz fizic, abuz emotional sau si mai grav abuz sexal)

Ai auzit de…/ un tatic care si-a transat baietelul./ o bunicuta care a fost violata de un tanar./ o fetita care a fost gasita moarta pe cimp./ un copil nou-nascut care a fost injunghiat si aruncat in tomberon./ un scriitor care scria despre copii abuzati,

Multe suflete in zilele noastre se zbat sa gaseasca vindecare pentru trecutul lor dureros. Diferite programe de televiziune prezint persoane care isi descriu istoria dura, in fata unui public care stie sa aplaude, la comanda, dar care raman nepasatori si indiferenti la povestile lor.

Vreau sa va dezvalui povestea cruda a lui Ronald:

” Ronald a crescut la o ferma in Muntii Apalasi din vestul Pensilveniei. Familia largita care impartea aceeasi casa numara aproximativ patruzeci de membri care incercau sa-si duca traiul de azi pe maine de pe urma unei bucati de pamant. A trait o copilarie brutala. El povesteste de verisorii lui care au incercat sa se spanzure unul pe altul si o bunica ce tragea cu o pusca cu sare in nepotii neascultatori.

Tatal lui Ronald era un barbatinteligent care in cele din urma si-a luat copiii si s-a mutat de la ferma in Long Island, unde a gasit de lucru. Situatia lui financiara s-a imbunatatit, dar relatiile nu. Sotia l-a parasit, iar el si-a batut copiii in mod sistematic, uneori foarte grav. Lui Ronald ii era incontinuu frica de violenta care-l astepta in fiecare zi cand se intorcea de la scoala.

Apoi tatal lui a fost grav ranit intr-un accident de automobil. I s-a rupt gatul si a ramas paralizat de la gat in jos. Fostul tiran al casei, acum era complet paraplegic, dependent de altii in toate privintele. Ca tanar adult, Ronald ar fi avut toate motivele sa-si abandoneze tatal. De ce l-ar ingriji si de ce ar sta langa omul care i-a ruinat viata?

Cu toate acestea a ramas alaturi de el. Desi ajutorul medical si de invaliditate asigura asistenta medicala, de ani de zile el insusi ingrijeste cu credinciosie de tatal sau: spalat, imbracat, exercitii de recuperare a membrelor inerte care odata l-au batut nemilos, uneori pana la inconstienta.

Deseori il duce afara in scaunul cu rotile si stau de vorba despre bataliile emotionale pe care le-au dus si pe care le mai au de invins.

Demoni ai trecutului il mai vaneaza ocazional pe Ronald, dar el marturiseste ca in cele din urma a gasit pacea care i-a lipsit extrem de mult in copilarie. Mai mult decat orice, slujirea lui plina de dragoste sta marturie a iertarii si vindecarii de care au parte acum atat tatal cat si fiul.”

Cineva spunea: ‘ Nu conteaza cine suntem sau de unde suntem. Conteaza doar sa putem ierta si sa fim deschisi ca Dumnezeu sa poata lucra in noi.’

Chiar daca nu putem uita, trebuie sa credem ca putem ierta. Adevarata vindecare a abuzului consta in iertare…

Sursa : http://dorys.wordpress.com/