Dacă stau bine să mă gândesc, nu cred că este vreunul dintre noi căruia să nu-i fi pus cineva această (inevitabilă) întrebare: Ce vrei să te faci când o să fii mare, puisor?Obligat - fortat, toti am dat un oarecare răspuns la întrebarea asta. Însă câte din răspunsurile noastre de atunci reflectă realitatea de azi? Oare am devenit noi ceea ce ne doream când eram mici? Ne-am făcut, când am devenit oameni mari, ceea ce noi ne-am dorit când eram mici, sau ceea ce părintii nostri si-au dorit să devenim?
Desigur, preferintele se pot schimba, pe măsură ce crestem, ne maturizăm si pe măsură ce descoperim sau (si) primim informatii noi. Însă e posibil ca unii dintre noi să fi rămas fideli primei lor pasiuni. Si, astfel, să fi devenit ceea ce visau când erau mici să devină atunci când se vor fi făcând mari. Sau poate nu. Stiu si eu?
Bunăoară, unul din verii mei dulci, când era mic - de vreo 3-4 ani - , întrebat ce vrea să se facă când o să fie mare, răspundea că vrea sa se facă „săvăntuc de renume mondieluc”. Azi, proaspăt iesit de pe băncile facultătii (unde a studiat ingineria medicală) se îndreaptă spre realizarea răspunsului la întrebarea pusă în copilărie. Are timp, că-i încă crud! Deocamdată lucrează, si încă din facultate, la o firmă producătoare de echipament medical optic, el fiind unul din inginerii care „inventează” sau înbunătăteste această aparatură. Iată, un zbor tot mai sus!
Copilă fiind, dar si în adolescentă, mama mea îsi dorea să devină cântăreată de operă (era înzestrată). Însă, cine mai pomenise o fată de „pocăiti” să cânte pe o scenă?! Ce-a devenit? Creatoare de tesături, la vestita fabrică de tesături „Panduri”, care s-a desfiintat imediat după revolutie. Aripi sfârtecate, presupun. Cine stie?
Eu, la început, răspundeam că „vreau să mă fac doctorită ca să salvez oameni”. Însă, după operatia de cord am renuntat fulgerător la această „meserie de viitor”. Si pentru că deja se născuse fratele meu si aveam cu cine „exersa”, de atunci am spus că „profesoară vreau să mă fac”. Si numai de-a profesoara mă jucam, de atunci! Ce-am ajuns? Păi, profesoară…
Tibi spune că vroia să devină marinar. Ca să exploreze lumea în căutarea unei comori. (Si mă mai mir de unde pasiunea lui Fineas de a găsi în orice o comoară!). Ce-a devenit? A devenit marinar pe apele istoriei, explorând - mereu si mereu - lumea cărtilor (pe care le citeste, le traduce sau le editează - acum, în zilele libere) în căutarea comorilor ce nu pier nicicând.
Fineas când avea 2, 3, 4 ani, întrebat ce vrea să se facă când o să fie mare, răspundea scurt: „Paleontolog.” La 5 ani, spunea că vrea să se facă „paleontolog-medic-egiptolog”. Azi, la 6 ani si câteva luni, întrebat de profesor ce vrea să devină, răspunsul lui a fost acesta: „Stiti, mie îmi place să studiez cărtile lui tati, asa că vreau să devin un mare om de stiintă.” Profesorii lui sustin că are toate sansele să devină ce îsi doerste. Stiu si eu?… Poate…
Dar, voi? Voi ce răspuns ati dat întrebării în discutie, si ce ati devenit?
Sursa : Jurnalul Florentinei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu