Ce să faci când eşti chinuită de soţul violent ?

Întrebare:

Ce soluţie trebuie să adopte o soţie a cărui soţ o chinuieşte în cadrul familiei şi aplică violenţă faţă de ea? Ce să facă atunci când nici intervenţia poliţiei sau ale altor autorităţi sau persoane nu poate rezolva nimic? Să trăiască toată viaţa în acest calvar, sau să se separe de soţ, ştiut fiind faptul că este scris în Biblie că soţii nu se pot despărţi afară de motiv de preacurvie?

Continuare in Moldova Crestina

Cum să procedezi când tatăl o bate pe mama?

Întrebare:

"Am 27 de ani, sunt necăsătorit şi locuiesc cu părinţii. Mă adresez către dumneavoastră din cauza problemelor dintre părinţii mei. Tatăl este un om violent şi o tratează cu violenţă pe mama. Astăzi seara, spre exemplu, am venit acasă şi am găsit-o pe mama bătută, iar pe tata dormind beat. Mi se frânge inima de durere. Spuneţi-mi ce aş putea să fac?"

Continuare in Moldova Crestina

Ce vrei să te faci? - de Florentina Pop

Dacă stau bine să mă gândesc, nu cred că este vreunul dintre noi căruia să nu-i fi pus cineva această (inevitabilă) întrebare: Ce vrei să te faci când o să fii mare, puisor?

Obligat - fortat, toti am dat un oarecare răspuns la întrebarea asta. Însă câte din răspunsurile noastre de atunci reflectă realitatea de azi? Oare am devenit noi ceea ce ne doream când eram mici? Ne-am făcut, când am devenit oameni mari, ceea ce noi ne-am dorit când eram mici, sau ceea ce părintii nostri si-au dorit să devenim?

Desigur, preferintele se pot schimba, pe măsură ce crestem, ne maturizăm si pe măsură ce descoperim sau (si) primim informatii noi. Însă e posibil ca unii dintre noi să fi rămas fideli primei lor pasiuni. Si, astfel, să fi devenit ceea ce visau când erau mici să devină atunci când se vor fi făcând mari. Sau poate nu. Stiu si eu?

Bunăoară, unul din verii mei dulci, când era mic - de vreo 3-4 ani - , întrebat ce vrea să se facă când o să fie mare, răspundea că vrea sa se facă „săvăntuc de renume mondieluc”. Azi, proaspăt iesit de pe băncile facultătii (unde a studiat ingineria medicală) se îndreaptă spre realizarea răspunsului la întrebarea pusă în copilărie. Are timp, că-i încă crud! Deocamdată lucrează, si încă din facultate, la o firmă producătoare de echipament medical optic, el fiind unul din inginerii care „inventează” sau înbunătăteste această aparatură. Iată, un zbor tot mai sus!

Copilă fiind, dar si în adolescentă, mama mea îsi dorea să devină cântăreată de operă (era înzestrată). Însă, cine mai pomenise o fată de „pocăiti” să cânte pe o scenă?! Ce-a devenit? Creatoare de tesături, la vestita fabrică de tesături „Panduri”, care s-a desfiintat imediat după revolutie. Aripi sfârtecate, presupun. Cine stie?

Eu, la început, răspundeam că „vreau să mă fac doctorită ca să salvez oameni”. Însă, după operatia de cord am renuntat fulgerător la această „meserie de viitor”. Si pentru că deja se născuse fratele meu si aveam cu cine „exersa”, de atunci am spus că „profesoară vreau să mă fac”. Si numai de-a profesoara mă jucam, de atunci! Ce-am ajuns? Păi, profesoară…

Tibi spune că vroia să devină marinar. Ca să exploreze lumea în căutarea unei comori. (Si mă mai mir de unde pasiunea lui Fineas de a găsi în orice o comoară!). Ce-a devenit? A devenit marinar pe apele istoriei, explorând - mereu si mereu - lumea cărtilor (pe care le citeste, le traduce sau le editează - acum, în zilele libere) în căutarea comorilor ce nu pier nicicând.

Fineas când avea 2, 3, 4 ani, întrebat ce vrea să se facă când o să fie mare, răspundea scurt: „Paleontolog.” La 5 ani, spunea că vrea să se facă „paleontolog-medic-egiptolog”. Azi, la 6 ani si câteva luni, întrebat de profesor ce vrea să devină, răspunsul lui a fost acesta: „Stiti, mie îmi place să studiez cărtile lui tati, asa că vreau să devin un mare om de stiintă.” Profesorii lui sustin că are toate sansele să devină ce îsi doerste. Stiu si eu?… Poate…

Dar, voi? Voi ce răspuns ati dat întrebării în discutie, si ce ati devenit?

Sursa : Jurnalul Florentinei

Familia secolului 21

Clic pe imagine !

"Am reusit sa gasim fericire ca si familie"

Exmiliardarul rus, German Sterligov da viata de lux pe viata la ferma

In timp ce averile oligarhilor rusi se diminueaza vizibil din cauza crizei financiare, un barbat, care a facut parte dintre acestia, le ofera un sfat surprinzator: numai credulii mai cred ca banii aduc fericirea, iar o viata bine traita nu are nimic de-a face cu “ochiul dracului”, scrie Daily Mail, in pagina electronica.

German Sterligov, al doilea milionar oficial al Rusiei de dupa caderea URSS si-a abandonat in 2005 averea pentru a trai ca un taran intr-o parte indepartata a Rusiei, fiind dovada ca se poate gasi fericirea.

S-a bucurat de o avere impresionanta, a trait in vile somptuoase, a avut yachturi si avioane private, dar a renuntat la acest stil de viata in urma cu patru ani si a ales sa se mute cu familia sa intr-o zona rurala a Rusiei, unde a ales sa traiasca in mijlocul salbaticiei.

Continuare in Depozitarul lui Dumnezeu

Modelul patriarhal al familiei - de Cornelus Miron

Ne uităm în jurul nostru şi căutăm modele pentru familiile noastre. Uneori zicem: „Ce bine ar fi dăcă familia mea ar arta ca a lui.” sau “ce bine era dacă mă năşteam în altă familie.” De obicei aceste afrmaţii se nasc în urma lucrurilor negative care ni se întâmplă. Poate de aceste sărbători, dar şi cu altă ocazie am avut oportunitatea de a petrece cu familia, lucru foarte bun care l-ar putea trăi cineva. „De ce nu se mai înţeleg astăzi membrii familiei?” La această întrebare avem multe răspunsuri. Din cauza alcoolului, a drogurilor, a lipsei banilor, a infidelităţii, etc. Dar putem să punem o întrebare mai aproape de spectrul nostru. „De ce nu se înţeleg bine familiile din biserică, cei care vin duminică de duminică şi se roagă, cântă, ascultă predica…” Dacă dorim să avem biserici sănătose, trebuie să avem familii sănătoase.

Adeseori, în special în Vechiul Testament este prezentat Dumnezeu, ca fiind Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov. Înţelegem de aici că Dumnezeu era Cel care a promis şi împlinea totul pntru ca aceste familii să depindă în totalitate de El. Modelul patriarhal al familiei era modelul în care tatăl, filul, nepotul, strănepotul şi chiar stră-strănepotul locuiau împreună. „Aşa că e frumos?” Dar astăzi nu mai este posibil aceasta. Astăzi e greu să mai locuim în aceeaşi localitate, dar nu să mai locuim în aceeaşi clădire.

De sărbătoarea naşterii Domnului Isus am slujit în biserica baptistă din Valcău, judeţul Sălaj. Acolo l-am întâlnit pe fratele Avraam. Într-una din zile am mers la el în familie. Am descoperit modelul patriarhal al familiei care este prezentat în Scriptură. În aceeaşi clădire locuiau tatăl, adică fratele Avraam, fiul, fratele Ioachim, nepoata cu ginerele şi strănepotul. Dacă ne uităm atent vom descoperi că sunt patru generaţii care pot conveţui împreună.

Cum este posibil, într-o vreme când tinerii vor să scape de cei învârstă şi să fie tot mai liberi ca acest model să îl aplicăm din nou în familiile noastre? Fratele Avraam, dacă Domnul va îngădui peste doi ani va împlini 60 de ani de căsnicie cu aceeaşi soţie. Este un model vrednic de urmat, pentru noi cei tineri, dar şi pentru multe categorii de oameni. Todeauna este proaspăt, vine la biserica la 8.30 şi lucrul acesta îl face şi după masa, totdeauna cu 30 minute înainte să înceapă biserica. Predică şi acuma, iar atunci când vorbeşte se vede că este un om al rugăciunii şi al Scripturii.

Cum credeţi că vom arata noi cei tineri peste 50 de ani? Vom putea conveţui împreună cu copiii, nepoţii şi strănepoţii în aceeaşi clădire? Acest model al familiei poate este demodat, dar este un model biblic. Scuza noastră este următoarea: Astăzi lumea a evoluat, nu putem rămâne tot la lucrurile din vremea patriarhilor. Nu cred că este demodat, dar care este soluţia? Credeţi că se va mai ajunge la urmarea acestui model de familie? Cum vedeţi voi acest model de familie?

Sursa : Fiti-Oameni !

"Nu vă despărţiţi! Dacă vă despărţiţi, copiii voştri vor ajunge ca mine! Iubiţi-vă!"

De ce n-a mai găsit o fată frumoasă, inteligentă, sensibilă puterea să trăiască? La 15 ani, nu te-ntrebi daca viaţa are sens, dacă merită sau nu să lupţi pentru ceea ce îţi doresti. O faci pur şi simplu şi te simţi împlinit!
„Nu vă despărţiţi! Dacă vă despărţiţi, copiii voştri vor ajunge ca mine! Iubiţi-vă!”. Este strigătul de disperare al Andreei, o fată de 15 care şi-a luat viaţa azi-noapte! Este mesajul unui copil. Părinţii lui s-au despărţit când avea numai trei ani. Un copil extrem de sensibil care avea nevoie disperată de iubire.

“Viaţa va merge înainte cu sau fără mine! Dar, poate, sinuciderea mea va schimba lumea!” - sunt cuvintele unei fiinţe care nu avea cui să spună ce o doare. Să ne gândim bine la ele! Noi ştim să comunicăm şi să ne ascultam copiii? Ştim să-i înţelegem, să le oferim sprijin, protecţie?

“M-am obişnuit fără iubirea voastră”, le-a scris Andreea în biletul de adio părinţilor ei! Un caz sfâşietor, o scrisoare de adio devastatoare, care exprimă toată singurătatea, suferinţa şi deznădejdea care-au ucis un copil.

Andreea avea doar 15 ani, vârstă la care un copil are cea mai mare nevoie de sprijin de înţelegere, de vorbele mamei, de sprijinul tatălui. Andreea însă n-a avut nimic din toate acestea. Când avea numai trei ani părinţii ei au divorţat şi şi-au văzut de vieţile lor. Fetiţa a rămas în grija bunicii. Poate că suferinţa ei a început chiar atunci, când avea trei ani, poate că a suferit timp de 13 ani în tăcere, fără să aibă cui să-i spună ce are pe suflet. Pentru că lângă ea nu erau părinţii. Doar bunica, o bătrână atât de îndurerată astăzi.

Tatăl Andreei s-a recăsătorit, Are un copil şi acum aşteaptă un altul. După divorţ şi-a făcut o altă viaţă şi are o altă familie. Oare a vorbit destul cu Andreea? Oare a ştiut ce e-n sufletul ei cu adevărat? A ştiut ce simte fata lui? A ştiut de ce are ea nevoie la vârsta de 15 ani, când lumea şi viaţa, pot fi atât de complicate? Iar mama, mama ei unde a fost?

Andreea era o fată excepţională, foarte deşteaptă şi foarte frumoasă. Olimpică la engleză, pasionată de rock, de baschet, de literatură, de cuvintele scrise. Şi extrem de sensibilă. Profesorii şi colegii ei sunt stupefiaţi, nu le vină să creadă că o fată atât de specială a fost în stare de un gest extrem, că nu mai este.

Înainte de a se arunca în gol, Andreea a scris nouă pagini, o scrisoare tulburătoare, o mărturisire, o confesiune adresată lumii. Nu mai suporta oamenii, simţea că nu are prieteni şi era foarte dezamăgită. O pagină i-a adresat-o prietenului ei, lui Lucian, băiatul de care era îndrăgostită. Erau de un an împreună. Dar şi lui i-a spus „Adio”!

Joi, fetiţa va fi coborâtă în mormânt. Am învăţat ceva din tragedia ei? A fost zadarnică moartea ei? Sunt prea mulţi copii şi tineri care se simt străini în lumea de astăzi, suferă şi nu pot comunica. Şi nu merită asta. Au nevoie de iubire, de părinţi, de prieteni, de sfaturi şi de înţelegere.

Exemplu de iubire...

“Mary avea cinci anisori cand a trebuit sa treaca printr-o operatie majora, care i-a pus serioa viata in cumpana. Doctorii si-au dat repede seama ca o transfuzie de sange este absolut necesara. Dupa ce au testat toti membrii familiei, singurul care avea acelasi tip de sange era fratele ei mai mic, Jimmy.

“Jimmy, vrei sa-i dai sangele tau lui Mary?” l-a intrebat doctorul.

Jimmy a strans nervos din dinti si a spus dupa un rastimp:”Da, domnule doctor, daca trebuie…”

S-au apucat repede de lucru si l-au pregatit pe baietas pentru transfuzia de sange. Nu incepuse insa bine procedeul si obrajii lui Jimmy s-au albit deodata. Doctorul si-a dat seama ca nu transfuzia este de vina si i-a facut semn asistentei sa stea de vorba cu baiatul.

“Nu te simti bine, Jimmy?” l-a intrebat asistenta.

“Ba da, dar ma intreb cand am sa incep sa mor”?

“Sa mori?” a tresarit asistenta. “Tu crezi ca trebuie sa mori daca-i vei da sorei tale sange?”

“Da, cu siguranta”.

“Si esti gata sa mori pentru sora ta?”

“Da, doar am acceptat sa-i dau sangele meu.”

Doctorul si asistenta au privit cu uimire si admiratie spre micul erou.Apoi i-au explicat lui Jimmy ca nu trebuie sa moara, deoarece Mary avea nevoie numai de o mica cantitate de sange. “ din Grija de frati, Simon Schrock.

Sursa : Am sosit si eu

Banii sau viaţa… de familie! - de Alexandra Ologeanu

Nu le poţi avea pe amândouă în egală măsură. Mai devreme sau mai târziu va veni şi momentul în care va trebui să-ţi stabileşti priorităţile, neglijând ori una, ori alta. Pus în faţa unei asemenea alegeri, sunt sigură că vei afirma destul de categoric, că nu banii sunt ceea ce contează. Asta înseamnă deci că pentru tine o relaţie armonioasă în familie este mai importantă decât depozitul tău bancar, nu? Întrebarea mea astăzi, pentru tine este următoarea: oare chiar aşa să fie? Eşti sigur că nu te numeri şi tu printre cei care una afirmă, însă alta fac? Pentru că o persoană care are în vedere în primul rând familia, îşi va sacrifica o bună parte din timpul său, dedicându-i-o.

Asta înseamnă să laşi ambiţiile personale cum ar fi urcarea pe scara socială, studiile, avansarea la locul de muncă sau alte procupări de acest gen pe un plan secundar (nu spun însă că este ceva greşit să te preocupe!). O astfel de persoană, fie că se mai află încă în casa părintească sau că şi-a întemeiat deja propria familie, îşi va face timp pentru a-şi ajuta partenerul, pentru a-i pregăti o surpriză, fie ea cât de mică, îşi va lua consecvent din timpul său pentru a-l petrece alături de copii, asistând activ la toate etapele creşterii lor şi îşi va lua de asemenea timp pentru a fi alături de fraţi sau surori, sprijinindu-i şi încurajându-i. Acestea sunt doar câteva din temeliile unei familii fericite, reprezentând ceea ce Ray Wenger numeşte în cartea sa omonimă, “tiparul divin pentru viaţa de familie”.

“Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!” spune un binecunoscut proverb românesc. Pentru cei care mai au de lucrat la acest capitol in viaţa lor: poate că ţi-ai propus să aloci mai mult timp familiei DUPĂ CE vei reuşi să atingi anumite ţeluri în viaţă sau după ce vei termina cu una sau cu alta… Din păcate, aceasta este una din cele mai eficiente capcane ale Celui Rău de a te ţine ocupat cu alte lucruri, iar mult prea mulţi realizează asta abia când este prea târziu pentru a mai salva ceva. Dacă te afli însă printre cei care au înţeles rolul şi importanţa familiei, acordându-i totodată şi atenţia cuvenită, nu pot decât să te felicit pentru alegerea făcută şi să îţi doresc putere şi sprijin de Sus pentru a rămâne perseverent şi sunt convinsă că binecuvântările nu vor întârzia să apară.

Sursa : Fiti Oameni !