După zece ani de căsnicie, eram în pragul sinuciderii. Lupta ascunsă a soţului meu cu homosexualitatea mă distrugea. Am început să mă întâlnesc cu Lance în liceu şi relaţia noastră a continuat la colegiu. Îmi plăcea să mă aflu în preajma lui, dar concentrarea lui intensă asupra prieteniilor masculine mă făcea să mă simt părăsită. Îmi alimenta şi suspiciunile mele în creştere că se lupta cu homosexualitatea, chiar dacă nu vorbisem niciodată despre aceasta.Am încercat să mă întâlnesc cu alţi tipi, dar nu se comparau cu Lance. „De ce trebuie să continui să simt aşa cum simt cu privire la el?”, mă întrebam eu. Ar fi fost mult mai uşor dacă aş fi putut să mă îndrăgostesc de cineva care mă vroia, în loc să nu renunţ la ceva care nu mergea.
După doi ani de despărţiri care mi-au frânt inima, şi de împăcări, toate prea scurte, i-am dat lui Lance un ultimatum, când eram în ultimul an: ori te căsătoreşti cu mine, ori ieşi din viaţa mea definitiv. Spre şocul meu, dar spre marea mea încântare, a spus da.
Am intrat într-o căsnicie confortabilă. Ne iubeam unul pe celălalt, împărtăşeam multe interese comune, aveam posibilităţi strălucite în carieră şi mergeam în vacanţe frumoase. Cu toate acestea, după şase luni, Lance a devenit deprimat. Nu mă simţeam în largul meu, ca şi cum eram avertizată de venirea unei crize.
Continuare in pagina anexa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu