E calculatorul pentru “leaganul” copilului?

Ni se aduce aminte constant ca generatia de astazi de copii creste intr-o lume “digitala.” E greu de negat aceasta afirmatie. Uita-te putin la adolescenti la mall – fiecare cu mobilul la ureche. Sau analizeaza elevii de biblioteca, care mai mult ca sigur sunt in fata unui calculator decat cu o carte in mana.
Dar The New York Times acum relateaza ca, chiar si copiii de la 2 ani la varsta de gradinita cer un Craciun “digital" – complet cu laptops, telefoane celulare, si toate celelalte.
“Telefoane celulare, Laptop-uri, aparate de fotografiat digitale si MP3-uri sunt printre cele mai vandute obiecte in acest an. Pentru copiii de la 3 la 6 ani,” au explicat reporterii Matt Richtel si Brad Stone, “producatorii si vanzatorii de jucarii umplu rafturile de tot felul de jucarii digitale (new tech), chiar unele si pentru copiii mai mici. Ei spun ca vor sa deserveasca consumatorii mici are vor sa imite pe parinti si care nu sunt satisfacuti doar cu jucarii.

Continuare in pagina anexa

Fiul meu

Un travaliu de peste douazeci si patru de ore, noua luni de purtat in pantece, atat i-a trebuit lui Mihai sa vina pe lume. Mihai este fiul nostru - Anca si Radu.Din prima clipa in care l-am vazut, in inima mea s-au cuibarit niste sentimente tare ciudate. In primul rand un sentiment puternic de apartenenta - STIU ca acest copil este din mine si simt o atractie irezistibla fata de el - o dragoste noua amestecata cu forta, creste incet in mine si sunt surprins de schimbarile care se produc in mine.Mi s-a schimbat si modul in care il vad pe Dumnezeu. Cand citeam ca EL se declara Tatal nostru si noi copii lui, nu intelegeam bine cam ce inseamna asta - aveam o perspectiva de copil, inca. Acum, ca un proaspat tata, imi dau seama de imensa lui Dragoste, de bucuria pe care o are cand ne priveste - va dati seama... peste sase miliarde de copii! Sunt convins ca nu toti copii lui ii produc placere. Pentru unii plange probabil, de altii se bucura, pe altii ii alinta, pe altii ii cearta... Suntem insa toti ai lui. Unii il alegem, altii il respingem. Unii il credem, altii il ignoram. Dar El, ne iubeste pe toti cu o dragoste nemarginita. Pe toti! Pe TOTI! Si pe tigan, si pe romana, si pe maghiar, si pe ceh, si pe bulgar, si pe alb, si pe negru, si pe galben si pe curat, si pe murdar, si pe bogat, si pe sarac, si pe inalt si pe scund, si pe gras si pe slab, pe toti, toti, toti. Cred ca imi doream o astfel de perspectiva, desi imi era groaza si teama deopotriva. Uneori, cand imi voi privi fiul, imi voi aduce aminte de cei mai naspa oameni din viata mea, si voi incerca sa-i iubesc ca pe Mihai. N-am sa reusesc niciodata dar macar, imi va fi suficient sa ma puna la punct si sa-mi aduca aminte ca nu cumva sa-mi treaca prin cap ca in ochii lui Dumnezeu, eu sunt mai valoros si mai important decat ei. Cerul nu e pregatit doar pentru pocaiti, sau pentru crestini. E pregatit pentru toti cei care cred in Numele lui Cristos si-l fac Domn si Mantuitor in viata lor - si Doamne, multi sunt care nu stiu vestea asta buna, si Doamne iarta-ne, tare mai inchidem noi Imparatia Cerurilor si-o facem privata si de neatins pentru cei din jurul nostru!Iti multumesc, Doamne, pentru fiul meu preaiubit. Iti multumesc, Doamne, ca tu ti-ai dat fiul pentru noi si ca acum sta la dreapta Ta si mijloceste pentru noi.
Articol preluat de pe http://aercurat.com

Cand dragostea se ascunde in lucrurile mici

"Ne-am cunoscut la ziua colegei mele de banca, care era... sora colegului lui de banca.", isi incep cei doi povestea, completandu-se unul pe celalalt. La fel se intampla si in viata. Frumusetea unei povesti sta in detaliile care se impletesc unele cu celelalte. "Aveam saptesprezece ani cand l-am cunoscut pe Atilla. Lucrurile s-au derulat frumos si, treptat, ne-am imprietenit si cunoscut din ce in ce mai bine. La douazeci de ani, m-am casatorit. Totul a fost simplu. Nimic complicat sau foarte sofisticat. Au urmat primii ani de casatorie, concretizati intr-o viata buna si deloc obositoare. Nu aveam nici un fel de oprelisti in realizarea vreunui gand care imi trecea prin minte. Puteam face tot ce imi doream. Pot spune ca aveam o viata lipsita de griji, dar si de responsabilitati. Nu simteam ca ar trebui sa ii dau vreo socoteala cuiva pentru ceea ce sunt si ceea ce fac. Viata noastra 'de familie' - isi aminteste Cristina - era buna sub toate aparentele, dar, pe undeva, incepusem sa sesizez ca mergea in jos. O oarecare plictiseala si rutina incepusera sa se instaleze. Monotonia incepea sa isi gaseasca un loc al ei intre noi." "Pentru mine", spune Attila, "toate lucrurile veneau intr-un fel oarecum haotic. Veneau la fel cum plecau si nu aveau nici o stabilitate. Intr-adevar, erau toate bune si frumoase, dar parca nu aveau sens." Uneori, lucrurile par mult mai simple decat banuim, la fel ca si prezenta lui Dumnezeu in vietile noastre. El Se ascunde in lucrurile mici de langa noi, lucruri cu care ne imbogateste viata si al caror efect se straduieste sa ne faca sa il simtim.

Continuare in pagina ANEXA