Titlul de astazi e versiunea politicoasa a unei expresii mai putin politicoase folosita de unii comentatori canadieni
pentru a-si defini propria natie - o "natiune de bastarzi" ("a
nation of bastards"). Asta dupe ce, in 2005, Parlamentul Canadei a
legalizat casatoriile homosexuale. Expresia da de inteles ca odata cu legalizarea casatoriilor homosexuale canadienii au devenit
"bastarzi", fii si fiice ilegitime ale statului canadian. Legalizarea
lor a insemnat exproprierea familiei si casatoriei de catre statul secular. Pina mai ieri, familia si casatoria erau institutii
naturale, sacre, bisericesti, instituite de divinitate. Casatoria era produsul
unei Autoritati Divine, atit in traditia crestina, iudaica, cit si in
celelalte. La inceputul Mileniuli III Statul a desacralizat acest produs sacru
al Divinitatii. In 2004, Tribunalul Suprem Canadian a acordat statului autoritatea
exclusiva de a institui casatoria si familia ca institutii publice. Ca
rezultat, in Canada si in tarile care au transformat casatoria intr-o
institutie nesacra si profana, oamenii nu mai apartin familiei ci
statului. Au devenit copiii lui ilegitimi, adica "bastarzi". Despre
acest proces de transformare scriem astazi, din perspectiva experientei
canadiene, focalinzindu-ne in special pe perspectiva, deosebit de captivanta, a
lui Douglas Farrow. Profesor de Gandire Crestina la Universitatea McGill din Montreal,
Farrow a publicat, in 2007, Nation of Bastards - Essays on the End of Marriage ("Natiune de bastarzi - eseuri privind sfarsitul
casatoriei").
Inainte de a face o scurta recenzie a cartii si de a-i explica
relevanta, explicam si una din motivatiile pentru care comentam subiectul
familiei si casatoriei ca institutii ilegitime ale statului secular. La
redactie primim, destul de des, note din partea unor studenti care scriu
disertatii or teze de masterat si doctorat si ne cer materiale privind subiectele
tratate in editiile noastre de joi. Unele din solicitarile mai frecvente
priveste redefinirea casatoriei si originile ideologice si sociale ale miscarii
de redefinire a casatoriei. Recomandam materialul de
astazi ca pe unul de inceput, de care studentii se pot folosi pentru a explora
geneza nationalizarii casatoriei de catre statul secular si transformarea
cetatenilor in fiii si fiicele lui ilegimite.
Despre Douglas Farrow
Pina in 2015 putina lume in afara
Canadei stia de Douglas Farrow. Catolic practicant si crestin devotat, Farrow a
fost intrigat de repeziciunea cu care mentalitatea canadiana s-a schimbat, inca
inainte de 2002 cind un tribunal de recurs din Ontario a decretat un drept la casatorii homosexuale, spre acceptarea homosexualitatii si redefinirea
oficiala a casatoriei de catre Parlamentul Canadian in 2004. A descopit ca, de
fapt, Tribunalul Suprem Canadian a pregatit terenul pentru desacralizarea
casatoriei crestine si transferul ei din miinile
cetatenilor si al Bisericii in miinile statului. Pe Farrow l-au descoperit
americanii in vara lui 2015 dupa ce Tribunalul Suprem SUA a legalizat
casatoriile homosexuale. Odata descoperit in America, ideile si argumentele lui
Farrow au devenit inflente in miscarea de opozitie impotriva homosexualitatii si a
casatoriilor homosexuale.
La nivel ideologic, Farrow blameaza redefinirea casatoriei pe Jean
Jaques Rousseau. El vede samburii redefinirii casatoriei post-moderne in
scrierile lui Rousseau, in special in Contractul Social. De fapt, Farrow
isi dedica cartea "fiilor lui Rousseau" ("To the children of
Rousseau"). Cartea nu e lunga. Are doar 116 de pagini si a fost publicata
sub forma unui paper back, adica carticica. Am putea chiar spune ca Nation of Bastards e, de fapt, un eseu mai lung in care Farrow isi exprima nemultumirile.
Cartea aminteste de pamfletele publicate ilegal in Europa Secolelor XVII si
XVIII cind intelectuali neconformisti isi publicau ideile pe ascuns, in
pamflete subversive distribuite pe ascuns prietenilor lor.
Argumentele lui Farrow
Nation of Bastards e o colectie de observatii, idei si argumente care converg impreuna
spre un punct final - explicatia
nationalizarii casatoriei de catre statul secular. De la incept, Farrow lamenteaza
transformarea Canadei dintr-o societate mai mult sau mai putin heterogena in
gandire in una in care individualismul si autonomia individuala triumfa si
distrug fortele care de-a lungul secolelor au daruit societatii legitimitate
politica, legala, biologica si morala. Subiectivismul autonomiei personale a
devenit obsesia statului secular. Ca atare, statul isi extinde controlul asupra
institutiilor sociale, a vietii de familie si a relatiilor traditionale intre
parinti si copii. Face asta in paralel cu excluderea
Bisericii si a religiei din spatiul public in numele egalitatii intre oameni.
Gandirea traditionala, teologia crestina, si invataturile Bisericii sunt
percepute ca obstacole majore pentru politica statului secular de a impune un
egalitarism radical, o uniformitate radicala de gandire, conditie si
privilegii pentru cetateni. Religia transmisa noua prin revelatie e inlocuita
de stat cu doctrine noi, seculare, pozitivite.
Pentru Farrow, exemplul cel mai scocant al deplasarii religiei transmise prin revelatie de catre stat a fost modificarea casatoriei
dintr-o institutie intre "un barbat si o femeie" intr-o institutie
intre "doua persoane". Facind asa, statul secular a decuplat
casatoria data omului prin revelatie de scopul ei biologic si reproductiv, astfel incit "cei doi" nu mai alcatuiesc
"un singur trup", ci doua trupuri separate incapabile de a deveni un
singur trup. In alte cuvinte, cei doi nu se mai contopesc pentru a forma un
singur trup, ci ramin separati. Farrow numeste asta o religie civila a statului. O religie care afecteaza copiii, pentru ca-i
decupleaza de parintii lor odata ce viziunea procreativa a casatoriei e
eliminata. Moralitatea publica a fost inlocuita cu autonomia personala, a fost
privatizata si declarata nerelevanta pentru spatiul
public. In final, Farrow foloseste divortul sa-i ilustreze punctul. Asa dupa
cum, la divort, sotia si sotul isi disputa custodia copiilor, in virtutea
separarii Bisericii de Stat statul secular si Biserica isi disputa custodia
asupra familiei si casatoriei, in special a casatoriei naturale, pe de o parte, iar
pe de alta parte, custodia copiilor care provin din casatoria naturala. Cine
deci sa aibe custodia exclusiva a copiilor, statul ori parintii?
Conform lui Farrow, casatoria este o institutie benefica pentru ca impune limite,
moralitate in viata publica si disciplina in cetateni. Este o institutie in
care civilizatia a investit de mii de ani, fiind cea mai importanta dintre
toate tocmai pentru ca impune reguli de conduita morala in
spatiul public. Daca in viata de familiei se produc excese in relatiile dintre
soti, si intre parinti si copii, odata iesiti in public, membrii familiei
interactioneaza cu membrii altor farmilii. Impreuna, ei si familiile lor
alcatuiesc spatiul public. Relationarea in spatiul pubic e civilizata, morala,
decenta si limitata de bunul simt. Familia naturala asigura pacea si decenta in
spatiul public. Cind statul secular abroga familia naturala, regulile de
interactionare se schimba, moralitatea publica bate in
retragere, si haosul valoric predomina.
Radacini ideologice
Farrow identifica radacinile desfiintarii familiei canadiene in anii 70 cind
Pierre Trudeau era premierul Canadei. In 1969 Trudeau a dezincriminalizat
sodomia si alte forme de convietuire sexuala destructive. A facut-o sub
infleunta britanicilor care in anii 50 au dezincriminalizat
sodomia. In Marea Britanie, dezincriminalizarea sodomiei a fost facuta ca
urmare a Raportului Wolfenden din 1957. Raportul Wolfenden impunea, ca in
privinta valorilor si a comportamentelor sociale, statul secular trebuie sa se
separe de Biserica. Biserica trebuie sa cedeze. Biserica nu are nimic de spus
privind valorile in spatiul public, iar Statul are obligatia sa ignore
prescriptiile valorice bisericesti. Separarea moralitatii seculare de
moralitatea bisericeasca a dominat gandirea politica britanica
pina azi. Sexualitatea a fost redusa la un apect privat al vietii omului in
care nici Biserica nici Statul nu se pot amesteca. Radacinile autonomiei
individuale privind sexualitatea au inceput astfel sa se infiripe. Ideile
acestea au dat nastere unei dezbateri si mai serioase - care este rolul statului in
promovarea si mentinerea unui ordin public moral?
Dupa Trudeau a urmat Carta Canadiana a Drepturilor Omului, adoptata in
Canada in 1982. Ea a facut egalitatea un obiectiv suprem al politicii canadiene si al drepturilor omului. Printre altele, a interzis si
discriminarea impotriva homosexualilor. Carta, insa, a propulsat inainte si
secularizarea Canadei. Daca Declaratia Canadiana a Drepturilor Omului din 1968
recunostea suprematia lui Dumnezeu in viata
canadienilor, versiunea din 1982, adica Carta Drepturilor, a eliminat orice
referinta la Dumnezeu.
In 1866 Tribunalul Suprem al Canadei a definit casatoria in cazul Hyde v. Hyde and Woodmansee ca "uniunea voluntara pentru viata si in exclusivitate a unui barbat si a unei femei" ("the voluntary union
for life of one man and one woman to the exclusion of all others")
Definitia a fost preluata de la juristul roman al Secolului III Modestinus dupa
care: "casatoria este uniunea unui barbat si a unei femei, un
consort pentru intreaga lor viata si care implica drepturi umane si
divine". ("Marriage is the union of a man and woman, a consortium for
the whole of life involving the communication of divine and human rights")
Deci, atentioneaza Farrow, este imposibil de a
argumenta ca institutia casatoriei naturale e exclusiv de origine crestina.
Dimpotriva, asa cum dovedeste Modestinus si alti juristi romani, ea e un
dat natural, un produs al naturii firesti al lucrurilor si a compatibilitatii
desavarsite intre barbat si femeie.
Deciziile judecatoresti si legislatiile post-2000 au redefinit
casatoria eliminind casatoria naturala. Statul a transformat casatoria eliminind aspectul ei biologic si
procreativ, dar in acelasi timp si permanenta ei. Casatoria nu mai e o institutie "pe viata" ci una de convenienta.
Casatoria a folst desacralizata. "Pe viata" era un aspect al
casatoriei care asigura cresterea copiilor intr-un camin stabil, cit si
obligatia sotilor de a se ingriji unul pe altul, la bine si la rau, pina la moarte. Noua definitie a eliminat si aspectul monogam si
loialitatea in casatorie, cit si exclusivitatea ei.
In decembrie 2004 cind Tribunalul Suprem al Canadei a emis decizia
privind casatoriile homosexuale, a explicat decizia ca un conflict intre "Canada Veche" si "Canada Noua". Un conflict intre perspectiva religioasa si cea seculara a casatoriei.
A respins procrearea ca aspect esential pentru casatorie, cit si
compatibilitatea biologica intre barbat si femeie ca fundament al casatoriei. A
respins argumentul ca, spre deosebire de relatiile homosexuale, casatoria
naturala e necesara si trebuie sa fie protejata pentru ca este cadrul cel mai
propice pentru cresterea copiilor de catre parintii lor biloigici. In final, a
respins argumentul ca fiecare copil are dreptul
la o mama si un tata.
Natiune de Bastarzi
Se zvoneste ca Mark Twain a inventat fraza "natiune de
bastarzi" facind referinta la francezi, un zvon pe care el l-a dezmintit.
Fie ca el, fie ca altii, fraza a fost incorporata in vocabularul jurnalistic. In 1997 un comentariu in Sydney Daily Telegraph numea Australia "a nation of bastards", adica "o natiune
de bastarzi", pentru ca 30% din copiii ei erau "bastarzi", adica
nascuti femeilor necasatorite. In 2007 Farrow aplica eticheta Canadei post-casatorie. Meritul lui insa este ca a sapat si mai adinc in
istorie sa afle cine a inventat apelativul "natiune de bastarzi". A
fost JJ Rousseau.
Rousseau este vazut de multi comentatori contemporani ca ideologul care
a dat nastere ideilor inceputului de Mileniu III
pentru abolirea familiei si casatoriei traditionale. Pare sa fi fost primul
ganditor european care a sugerat confiscarea institutiei casatoriei si a
familiei naturale de catre Stat, si izolarea ei de influenta religiei si a
crestinismului. In Capitolul IV, paragraful 8 al Contractului Social, JJ Rousseau scrie:
"Casatoria este un contract civil, dar are consecinte civile. Fara
consecintele ei, societatea nu poate exista. Daca societatea aroga clericilor
autoritatea de a incheia casatorii, oare asta nu ar
insemna ca ei o vor face din perspectiva religioasa, dar intoleranta? In felul acesta ei vor lua de la Print (autoritatea civila) autoritatea
de a-si crea cetatenii pe care el si-i doreste. Asta oare nu ar insemna ca daca Biserica decide in mod exclusiv
validitatea casatoriei si a consecintelor ei Statul ar fi compus doar din
bastarzi?"
Comentariul lui Rousseau identifica dichotomia intre viziunea crestina,
traditionala ori religioasa a casatoriei si cea seculara. In viziunea lui Rousseau si a
secularistilor casatoria devine, ori a devenit deja, un contract civil cu consecinte civile. Pentru Rousseau obiectivul a fost emenciparea
casatoriei si familiei de subt tutela Bisericii si transformarea lor in
institutii eminamente civile controlate de stat, definite
de stat, si supuse obiectivelor statului.
Pentru secularistii zilelor noastre casatoria a devenit exact asta - o institutie publica care, asa fiind perceputa, poate fi reglementata de catre stat la fel
ca si oricare alta institutie publica. Casatoria a
devenit un contract civil asa cum zicea Rousseau. O relatie civila facuta cadou
omului de catre stat. Nu mai e o asociere naturala si fireasca intre barbat si
femeie ci o relatie definita de stat ale carei continut are in vedere nu interesele familiei ci ale statului. Competitia intre Biserica si Stat
pentru familie si casatorie impune redefinirea acestor institutii dupa chipul
si asemanarea ideologiei Statului secular. Din perspectiva Statului, miza e
prea mare ca aceste institutii sa ramina sub
autoritatea Bisericii. Justificarea principala a statului pentru confiscarea
casatoriei si a familiei este ca, in viziunea lui Rousseau, ele au consecinte
civile. Din perspeciva seculara, Statul poate defini si redefini, inventa si
reinventa familia si casatoria dupa plac. Odata ce statul confisca familia si
casatoria, ne confisca si pe noi si pe copiii nostri. Asa devenim cu totii,
conchide Farrow, in formula celebra a lui Rousseau, copii ilegitimi ai
societatii civile, adica bastarzi.
Preluind viziunea si gandirea lui Rousseau, Tribunalul
Suprem al Canadei a fost primul tribunal suprem din lume care a
disociat religia, traditia si credinta crestina de casatorie si a transformat
casatoria intr-o institutie strict seculara asupra careia statul are control
exclusiv. In cazul casatoriilor intre persoane de acelasi sex, Tribunalul
Suprem al Canadei a spus: "defintiile trecute ale casatoriei presupuneau o
societate ale carei valori seculare erau identice cu cele religioase. Asta insa
nu mai este cazul in Canada. Canada este o societate pluralista,
multiculturala. Casatoria, din perspectiva statului, este o institutie
civila." E evident ca in acest fragment rezoneaza gandirea lui Rousseau.
Asa, cetatenii devin copiii ilegitimi ai Statului - adica bastarzi.
Material furnizat de catre Alianta Familiilor din Romania