05.11.2015

Copiii ilegitimi ai Canadei

Titlul de astazi e versiunea politicoasa a unei expresii mai putin politicoase folosita de unii comentatori canadieni pentru a-si defini propria natie - o "natiune de bastarzi" ("a nation of bastards"). Asta dupe ce, in 2005, Parlamentul Canadei a legalizat casatoriile homosexuale. Expresia da de inteles ca odata cu legalizarea casatoriilor homosexuale canadienii au devenit "bastarzi", fii si fiice ilegitime ale statului canadian. Legalizarea lor a insemnat exproprierea familiei si casatoriei de catre statul secular. Pina mai ieri, familia si casatoria erau institutii naturale, sacre, bisericesti, instituite de divinitate. Casatoria era produsul unei Autoritati Divine, atit in traditia crestina, iudaica, cit si in celelalte. La inceputul Mileniuli III Statul a desacralizat acest produs sacru al Divinitatii. In 2004, Tribunalul Suprem Canadian a acordat statului autoritatea exclusiva de a institui casatoria si familia ca institutii publice. Ca rezultat, in Canada si in tarile care au transformat casatoria intr-o institutie nesacra si profana, oamenii nu mai apartin familiei ci statului. Au devenit copiii lui ilegitimi, adica "bastarzi". Despre acest proces de transformare scriem astazi, din perspectiva experientei canadiene, focalinzindu-ne in special pe perspectiva, deosebit de captivanta, a lui Douglas Farrow. Profesor de Gandire Crestina la Universitatea McGill din Montreal, Farrow a publicat, in 2007, Nation of Bastards - Essays on the End of Marriage ("Natiune de bastarzi - eseuri privind sfarsitul casatoriei").

Inainte de a face o scurta recenzie a cartii si de a-i explica relevanta, explicam si una din motivatiile pentru care comentam subiectul familiei si casatoriei ca institutii ilegitime ale statului secular. La redactie primim, destul de des, note din partea unor studenti care scriu disertatii or teze de masterat si doctorat si ne cer materiale privind subiectele tratate in editiile noastre de joi. Unele din solicitarile mai frecvente priveste redefinirea casatoriei si originile ideologice si sociale ale miscarii de redefinire a casatoriei. Recomandam materialul de astazi ca pe unul de inceput, de care studentii se pot folosi pentru a explora geneza nationalizarii casatoriei de catre statul secular si transformarea cetatenilor in fiii si fiicele lui ilegimite.

Despre Douglas Farrow

Pina in 2015 putina lume in afara Canadei stia de Douglas Farrow. Catolic practicant si crestin devotat, Farrow a fost intrigat de repeziciunea cu care mentalitatea canadiana s-a schimbat, inca inainte de 2002 cind un tribunal de recurs din Ontario a decretat un drept la casatorii homosexuale, spre acceptarea homosexualitatii si redefinirea oficiala a casatoriei de catre Parlamentul Canadian in 2004. A descopit ca, de fapt, Tribunalul Suprem Canadian a pregatit terenul pentru desacralizarea casatoriei crestine si transferul ei din miinile cetatenilor si al Bisericii in miinile statului. Pe Farrow l-au descoperit americanii in vara lui 2015 dupa ce Tribunalul Suprem SUA a legalizat casatoriile homosexuale. Odata descoperit in America, ideile si argumentele lui Farrow au devenit inflente in miscarea de opozitie impotriva homosexualitatii si a casatoriilor homosexuale.

La nivel ideologic, Farrow blameaza redefinirea casatoriei pe Jean Jaques Rousseau. El vede samburii redefinirii casatoriei post-moderne in scrierile lui Rousseau, in special in Contractul Social. De fapt, Farrow isi dedica cartea "fiilor lui Rousseau" ("To the children of Rousseau"). Cartea nu e lunga. Are doar 116 de pagini si a fost publicata sub forma unui paper back, adica carticica. Am putea chiar spune ca Nation of Bastards e, de fapt, un eseu mai lung in care Farrow isi exprima nemultumirile. Cartea aminteste de pamfletele publicate ilegal in Europa Secolelor XVII si XVIII cind intelectuali neconformisti isi publicau ideile pe ascuns, in pamflete subversive distribuite pe ascuns prietenilor lor.

Argumentele lui Farrow

Nation of Bastards e o colectie de observatii, idei si argumente care converg impreuna spre un punct final - explicatia nationalizarii casatoriei de catre statul secular. De la incept, Farrow lamenteaza transformarea Canadei dintr-o societate mai mult sau mai putin heterogena in gandire in una in care individualismul si autonomia individuala triumfa si distrug fortele care de-a lungul secolelor au daruit societatii legitimitate politica, legala, biologica si morala. Subiectivismul autonomiei personale a devenit obsesia statului secular. Ca atare, statul isi extinde controlul asupra institutiilor sociale, a vietii de familie si a relatiilor traditionale intre parinti si copii. Face asta in paralel cu excluderea Bisericii si a religiei din spatiul public in numele egalitatii intre oameni. Gandirea traditionala, teologia crestina, si invataturile Bisericii sunt percepute ca obstacole majore pentru politica statului secular de a impune un egalitarism radical, o uniformitate radicala de gandire, conditie si privilegii pentru cetateni. Religia transmisa noua prin revelatie e inlocuita de stat cu doctrine noi, seculare, pozitivite.

Pentru Farrow, exemplul cel mai scocant al deplasarii religiei transmise prin revelatie de catre stat a fost modificarea casatoriei dintr-o institutie intre "un barbat si o femeie" intr-o institutie intre "doua persoane". Facind asa, statul secular a decuplat casatoria data omului prin revelatie de scopul ei biologic si reproductiv, astfel incit "cei doi" nu mai alcatuiesc "un singur trup", ci doua trupuri separate incapabile de a deveni un singur trup. In alte cuvinte, cei doi nu se mai contopesc pentru a forma un singur trup, ci ramin separati. Farrow numeste asta o religie civila a statului. O religie care afecteaza copiii, pentru ca-i decupleaza de parintii lor odata ce viziunea procreativa a casatoriei e eliminata. Moralitatea publica a fost inlocuita cu autonomia personala, a fost privatizata si declarata nerelevanta pentru spatiul public. In final, Farrow foloseste divortul sa-i ilustreze punctul. Asa dupa cum, la divort, sotia si sotul isi disputa custodia copiilor, in virtutea separarii Bisericii de Stat statul secular si Biserica isi disputa custodia asupra familiei si casatoriei, in special a casatoriei naturale, pe de o parte, iar pe de alta parte, custodia copiilor care provin din casatoria naturala. Cine deci sa aibe custodia exclusiva a copiilor, statul ori parintii?

Conform lui Farrow, casatoria este o institutie benefica pentru ca impune limite, moralitate in viata publica si disciplina in cetateni. Este o institutie in care civilizatia a investit de mii de ani, fiind cea mai importanta dintre toate tocmai pentru ca impune reguli de conduita morala in spatiul public. Daca in viata de familiei se produc excese in relatiile dintre soti, si intre parinti si copii, odata iesiti in public, membrii familiei interactioneaza cu membrii altor farmilii. Impreuna, ei si familiile lor alcatuiesc spatiul public. Relationarea in spatiul pubic e civilizata, morala, decenta si limitata de bunul simt. Familia naturala asigura pacea si decenta in spatiul public. Cind statul secular abroga familia naturala, regulile de interactionare se schimba, moralitatea publica bate in retragere, si haosul valoric predomina.

Radacini ideologice

Farrow identifica radacinile desfiintarii familiei canadiene in anii 70 cind Pierre Trudeau era premierul Canadei. In 1969 Trudeau a dezincriminalizat sodomia si alte forme de convietuire sexuala destructive. A facut-o sub infleunta britanicilor care in anii 50 au dezincriminalizat sodomia. In Marea Britanie, dezincriminalizarea sodomiei a fost facuta ca urmare a Raportului Wolfenden din 1957. Raportul Wolfenden impunea, ca in privinta valorilor si a comportamentelor sociale, statul secular trebuie sa se separe de Biserica. Biserica trebuie sa cedeze. Biserica nu are nimic de spus privind valorile in spatiul public, iar Statul are obligatia sa ignore prescriptiile valorice bisericesti. Separarea moralitatii seculare de moralitatea bisericeasca a dominat gandirea politica britanica pina azi. Sexualitatea a fost redusa la un apect privat al vietii omului in care nici Biserica nici Statul nu se pot amesteca. Radacinile autonomiei individuale privind sexualitatea au inceput astfel sa se infiripe. Ideile acestea au dat nastere unei dezbateri si mai serioase - care este rolul statului in promovarea si mentinerea unui ordin public moral?

Dupa Trudeau a urmat Carta Canadiana a Drepturilor Omului, adoptata in Canada in 1982. Ea a facut egalitatea un  obiectiv suprem al politicii canadiene si al drepturilor omului. Printre altele, a interzis si discriminarea impotriva homosexualilor. Carta, insa, a propulsat inainte si secularizarea Canadei. Daca Declaratia Canadiana a Drepturilor Omului din 1968 recunostea suprematia lui Dumnezeu in viata canadienilor, versiunea din 1982, adica Carta Drepturilor, a eliminat orice referinta la Dumnezeu.

In 1866 Tribunalul Suprem al Canadei a definit casatoria in cazul Hyde v. Hyde and Woodmansee ca "uniunea voluntara pentru viata si in exclusivitate a unui barbat si a unei femei" ("the voluntary union for life of one man and one woman to the exclusion of all others") Definitia a fost preluata de la juristul roman al Secolului III Modestinus dupa care: "casatoria este uniunea unui barbat si a unei femei, un consort pentru intreaga lor viata si care implica drepturi umane si divine". ("Marriage is the union of a man and woman, a consortium for the whole of life involving the communication of divine and human rights") Deci, atentioneaza Farrow, este imposibil de a argumenta ca institutia casatoriei naturale e exclusiv de origine crestina. Dimpotriva, asa cum dovedeste Modestinus si alti juristi romani, ea  e un dat natural, un produs al naturii firesti al lucrurilor si a compatibilitatii desavarsite intre barbat si femeie.

Deciziile judecatoresti si legislatiile post-2000 au redefinit casatoria eliminind casatoria naturala. Statul a transformat casatoria eliminind aspectul ei biologic si procreativ, dar in acelasi timp si permanenta ei. Casatoria nu mai e o institutie "pe viata" ci una de convenienta. Casatoria a folst desacralizata. "Pe viata" era un aspect al casatoriei care asigura cresterea copiilor intr-un camin stabil, cit si obligatia sotilor de a se ingriji unul pe altul, la bine si la rau, pina la moarte. Noua definitie a eliminat si aspectul monogam si loialitatea in casatorie, cit si exclusivitatea ei.

In decembrie 2004 cind Tribunalul Suprem al Canadei a emis decizia privind casatoriile homosexuale, a explicat decizia ca un conflict intre "Canada Veche" si "Canada Noua". Un conflict intre perspectiva religioasa si cea seculara a casatoriei. A respins procrearea ca aspect esential pentru casatorie, cit si compatibilitatea biologica intre barbat si femeie ca fundament al casatoriei. A respins argumentul ca, spre deosebire de relatiile homosexuale, casatoria naturala e necesara si trebuie sa fie protejata pentru ca este cadrul cel mai propice pentru cresterea copiilor de catre parintii lor biloigici. In final, a respins argumentul ca fiecare copil are dreptul la o mama si un tata.

Natiune de Bastarzi

Se zvoneste ca Mark Twain a inventat fraza "natiune de bastarzi" facind referinta la francezi, un zvon pe care el l-a dezmintit. Fie ca el, fie ca altii, fraza a fost incorporata in vocabularul jurnalistic. In 1997 un comentariu in Sydney Daily Telegraph numea Australia "a nation of bastards", adica "o natiune de bastarzi", pentru ca 30% din copiii ei erau "bastarzi", adica nascuti femeilor necasatorite.  In 2007 Farrow aplica eticheta Canadei post-casatorie. Meritul lui insa este ca a sapat si mai adinc in istorie sa afle cine a inventat apelativul "natiune de bastarzi". A fost JJ Rousseau.

Rousseau este vazut de multi comentatori contemporani ca ideologul care a dat nastere ideilor inceputului de Mileniu III pentru abolirea familiei si casatoriei traditionale. Pare sa fi fost primul ganditor european care a sugerat confiscarea institutiei casatoriei si a familiei naturale de catre Stat, si izolarea ei de influenta religiei si a crestinismului. In Capitolul IV, paragraful 8 al Contractului Social, JJ Rousseau scrie: "Casatoria este un contract civil, dar are consecinte civile. Fara consecintele ei, societatea nu poate exista. Daca societatea aroga clericilor autoritatea de a incheia casatorii, oare asta nu ar insemna ca ei o vor face din perspectiva religioasa, dar intoleranta? In felul acesta ei vor lua de la Print (autoritatea civila) autoritatea de a-si crea cetatenii pe care el si-i doreste. Asta oare nu ar insemna ca daca Biserica decide in mod exclusiv validitatea casatoriei si a consecintelor ei Statul ar fi compus doar din bastarzi?"

Comentariul lui Rousseau identifica dichotomia intre viziunea crestina, traditionala ori religioasa a casatoriei si cea seculara. In viziunea lui Rousseau si a secularistilor casatoria devine, ori a devenit deja, un contract civil cu consecinte civile. Pentru Rousseau obiectivul a fost emenciparea casatoriei si familiei de subt tutela Bisericii si transformarea lor in institutii eminamente civile controlate de stat, definite de stat, si supuse obiectivelor statului.

Pentru secularistii zilelor noastre casatoria a devenit exact asta - o institutie publica care, asa fiind perceputa, poate fi reglementata de catre stat la fel ca si oricare alta institutie publica. Casatoria a devenit un contract civil asa cum zicea Rousseau. O relatie civila facuta cadou omului de catre stat. Nu mai e o asociere naturala si fireasca intre barbat si femeie ci o relatie definita de stat ale carei continut are in vedere nu interesele familiei ci ale statului. Competitia intre Biserica si Stat pentru familie si casatorie impune redefinirea acestor institutii dupa chipul si asemanarea ideologiei Statului secular. Din perspectiva Statului, miza e prea mare ca aceste institutii sa ramina sub autoritatea Bisericii. Justificarea principala a statului pentru confiscarea casatoriei si a familiei este ca, in viziunea lui Rousseau, ele au consecinte civile. Din perspeciva seculara, Statul poate defini si redefini, inventa si reinventa familia si casatoria dupa plac. Odata ce statul confisca familia si casatoria, ne confisca si pe noi si pe copiii nostri. Asa devenim cu totii, conchide Farrow, in formula celebra a lui Rousseau, copii ilegitimi ai societatii civile, adica bastarzi.

Preluind viziunea si gandirea lui Rousseau, Tribunalul Suprem al Canadei a fost primul tribunal suprem din lume care a disociat religia, traditia si credinta crestina de casatorie si a transformat casatoria intr-o institutie strict seculara asupra careia statul are control exclusiv. In cazul casatoriilor intre persoane de acelasi sex, Tribunalul Suprem al Canadei a spus: "defintiile trecute ale casatoriei presupuneau o societate ale carei valori seculare erau identice cu cele religioase. Asta insa nu mai este cazul in Canada. Canada este o societate pluralista, multiculturala. Casatoria, din perspectiva statului, este o institutie civila." E evident ca in acest fragment rezoneaza gandirea lui Rousseau. Asa, cetatenii devin copiii ilegitimi ai Statului - adica bastarzi.
Material furnizat de catre Alianta Familiilor din Romania

Niciun comentariu: