Viaţa unei familii pe-un colţ de pagină

“Cred ca orice persoana inca din adolescenta viseaza la momentul cand se va casatori cand va avea copii si o familie minunata, asa am fost si eu mai ales atunci cand am intalnit-o pe Vera (sotia mea), era minunat gandeam la fel despre viitor despre cati copii ar fi frumos sa ai si mai ales o casa care sa fie pusa la dispozitia celor care ar avea nevoie de ajutor.

Totul a decurs frumos ne-am casatorit si…minune a ramas insarcinata eram super fericiti se bucurau prietenii cu noi,rudele…pana intr-o zi cand ma sunat sa imi spuna ca se simte rau si se duce la spital.

Am ajuns cam intr-o ora la spital, se simtea din ce in ce mai rau, plangea intruna si nu se putea opri era cu gandul ca a facut ceva si e din vina ei rau sarcini dar nu era asa.

A venit un doctor tanar rezident si a luat-o la analize, stateam pe hol si ma rugam sa fie amandoi bine si in timp ce patrulam pe hol a trecut o fata care bucuroasa spune ca a scapat de sarcina e libera “a facut avort” cat sadism din partea unora cata inconstienta sa te bucuri ca ai facut o crima.

Intre timp sotia a iesit de la analize si acelasi doctor a spus ca este de garda si se va ocupa personal de ea,ma chemat deoparte si a zis ca ia facut o injectie sa fie mai calma pentru ca mai are putin si inebuneste daca mai sta in starea asta pentru ca va trebui sa faca “chiuretaj” pentru ca copilul este mort deja de aproape o saptamana, nu am putut sa mai zic nimic decat “faceti ce trebuie facut incat ea sa fie bine” am simtit ca se sfarseste ceva ca totul este impotriva.

Eram eu si ea ( si un sofer de taxi fost puscarias care nu a vrut sa mai primeasca bani pentru cursa, a plecat cu lacrimi in ochii ) nu mai era nimeni cu noi nici macar parinti ei care au lasat-o sa plece singura cu taxiul…( nu se merita sa explic si de ce ).

A fost internata si dusa in salon, pana cand am putut urca la ea in salon acea jumatate de ora a trecut ca doua zile, dupa injectia facuta era ametita si asta era bine, a venit la ea o asistenta si a pregatit-o pentru ce urma… am vorbit cu ea si am zis sa fie linistita ca totul va fi bine Dumnezeu este in control.

Eu zambeam pentru ea si incercam sa o intaresc eu cel care eram la nivelul sub zero mintea mea nu mai putea gandi pentru ca eram blocat de groaza de frica sa nu fie rau pentru ea.

Intre timp a venit o familie care nu credeam ca ma pot gandi ca tocmai ei sa vina in acea seara, o familie care doar ne cunosteam intamplator erau prieteni cu prietenii nostri, da Dumnezeu era in control ia trimis pe cine trebuia, am vorbit mult cu ei si m-am calmat si eu un pic, trebuia pentru Vera ca sa reziste.

In acea seara sotia a dormit din cauza pastilelor, am stat in salon cu ea cu toate ca nu era nimeni cu noi in salon nu puteam sa dorm nu din cauza gandurilor, pur si simplu nu ma puteam gandi la nimic ma durea capul si simteam o presiune puternica in acea incapere.

A trecut noaptea foarte greu, ma gandeam la hainutele pe care le cumparasem in avans pentru prima zi a copilului nostru acea zi care acum fusese spulberata de acest…

Doctorul ma chemat si a zis ca o va externa si ca va trebui sa urmeze un tratament, si a mai zis ce nu credeam ca am sa aud vreodata ” sti dupa ce va reveniti si va doriti in continuare copii ar fi bine sa va orientati catre o infiere pentru ca nu poate avea copii in viitor” am simtit ca pic pe jos dar am reusit sa ma sprijin de perete.

A venit un prieten de ne-a luat cu masina, nu puteam sa vorbin deloc taceam amandoi si mai mereu aveam lacrimi in ochi, acasa Vera a stat cateva zile doar in camera si plangea mai mereu, eu nu puteam sa plang pentru ca ar fi fost prea mult pentru ea sa ma vada si pe mine si zambeam intruna ca sa o inveselesc sa o scot din acea stare, incercam sa ma rog dar nu puteam sa citesc din Biblie nici atat de fapt nu vroiam nimic si pe nimeni.

Au trecut doi ani si in anul 2007 a ramas insarcinata cand am aflat vestea am refuzat sa ma bucur pentru ca imi era teama, teama de a nu mai trece din nou prin durere si chin, sarcina inainta si copilul era bine cam pe la 8 luni am putut sa ma bucur cu adevarat ca voi fi parinte, am scos hainutele ce le cuparasem la inceput pentru primul nostru copil si erau perfecte parca erau facute sa fie purtate de acest copil acele hainute pe care le scoteam pe ascuns cand sotia nu era si plangeam cu ele in brate, acum aveam ocazia sa imi tin copilul in brate imbracat in acele hainute.

Dupa ce am facut o plimbare prin parc in perioada cand trebuia sa se nasca am plecat cu tramvail la spital pentru ca doctora era de garda sa faca un control…surpriza va trebui sa ramana in spital pentru ca va trebui sa nasca in acea zi, am ramas pe holul spitalului pana cand a iesit din sala de nasteri ( a facut operatie cezariana ),a venit o asistenta in fuga ma lasat sa-i vad fata un pic la baietelul meu ( era baiat, nu am vrut in timpul sarcini sa stim ce este ) eram acum cu adevarat bucuros, si in acea zi am dat telefon la doctorul care cu ceva timp in urma a zis sa ne gandim sa infiem, la auzul vesti a ramas blocat un pic la telefon nu stia ce sa zica, i-am multumit pentru ca sa ingrijit de sotia mea in acea perioada si ca Dumnezeu este in control.

Dupa ce am inceput sa iesim cu Filip in parc ne aduceam aminte de discutiile pe care le aveam pe aceleasi alei despre familie copii si alte planuri, Dumnezeu cu adevarat era in control in viata noastra, Filip crestea si vedeam in el minunea pe care a facut-o Dumnezeu pentru ca nu era rugaciune facuta in biserica de la care noi sa nu fim acolo rugandune pentru un copil.

Filip acum in aprilie a facut pe 22 trei ani, si tot in aceasta luna a ramas sotia din nou insarcinata, ne bucuram cu totii pentru ca ne mai doream copii, era in a patra saptamana si din cauza unor dureri prea mari a pierdut sarcina, in ziua cand a fost la doctor pentru a face chiuretajul (murise deja fatul) era la acelasi doctor prieteni de la noi din biserica carora se nascuse un baietel, el a vazut-o pe Vera si ia spus veste se bucura enorm dupa care a intrebat-o ea pentru ce este si cand ia spus nu stia cum sa reactioneze, Vera cu o bucurie sincera ia spus sa mearga la sotia lui si sa se bucure de darul primit de la Dumnezeu baietelul lor.

Nu pot spune ca nu am fost indurereati ca a pierdut aceasta sarcina doar ca de data asta e altceva, Dumnezeu a vindecat ranile trecute si a oferit bucurie in schimbul dureri, cu adevarat Dumnezeu te invata sa te bucuri si sa vezi ca El este in control atunci cand il lasi sa intervina mai ales ca invatatura din biserica ne-a ajutat sa ne maturizam in Cristos, cand il cunosti mai mult pe Dumnezeu cu atat esti mai biruitor mai ales ca de data aceasta am proclamat si am decretat ca totul este in controlul Lui Dumnezeu.

Suntem biruitor inca de la inceput, suntem copii de Dumnezeu si viitorul nostru este asigurat de Tatal nostru prin Isus Cristos, il iubim pe Domnul, si il binecuvantam zi de zi pe El stanca noastra alegem sa il credem pe El nu pe cel rau alegem sa fim parte din cei care sunt biruitori, biruitori sfarsitului.”

Acestea sunt cuvintele pe care mi le-a spus domnul X (deocamdată va rămâne în anonimat deoarece nu am primit acordul lui de a-i publica numele la acest articol). Citind aceste rânduri într-o seară, cu un măr în mână şi ochelarii pe ochi, am uitat unde mă aflu, am uitat să mai muşc din măr şi am pierdut noţiunea timpului. Dumnezeu lucrează. El e atât de mare, încât uneori uităm şi noi asta…Vă rog, nu citiţi aceste rânduri şi mergeţi mai departe, ignorând acest colţ de pagină sau uitându-l. Opriţi-vă o clipă din alergarea voastră şi…vedeţi ce bun este Domnul! Nu lăsa ca viaţa acestei familii să rămână doar pe-un colţ de pagină…lasă povestea să-ţi ajungă la inimă.

Articol scris de Alina Ilioi

Familia privită de pe cruce

Isus Cristos atârnat pe cruce. Separat de Tatăl, în agonie, chinuit de sete, respins de oamenii pe care i-a vindecat, îşi priveşte mama. Nimic din propria Lui suferinţă nu-L determină să ignore durerea mamei Sale. Responsabilitatea de fiu o transferă ucenicului iubit. Mama Lui are nevoie de ajutor. Trebuie să ai un caracter puternic ca să te gândeşti la alţii când trupul îţi este sfâşiat de durere. Lecţia pe care ne-o oferă Cristos pe cruce reflectă modul în care trebuie să ne raportăm la familie.

Astăzi, dacă privim familia secolului XXI putem spune că nimeni nu are timp de nimic. Trăim în agitaţie, într-o continuă goană după pâine şi uităm de relaţii. Părinţii îşi uită copiii în grădiniţe, copiii îşi abandonează părinţii în azile.Tot mai mulţi români pleacă în străinătate şi îşi lasă copiii acasă. Muncesc ca să le cumpere de toate, mai puţin dragostea pe care ar fi putut să le-o dea dacă ar fi rămas acasă.

Un studiu realizat de UNICEF România în 2010 susţine că 350.000 de copii aveau părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia, mai mult de jumătate aveau doar tatăl sau mama plecată, iar 126.000 de copii aveau ambii părinţi plecaţi în străinătate. Copii crescuţi de stradă, de prieteni, de anturaje proaste. Părinţii îşi găsesc la întoarcere odraslele cu calculatoare noi şi telefoane mobile, dar dependenţi de droguri sau alcool, cu şcoala abandonată, fiicele lor adolescente însărcinate. Copii din generaţia singurătăţii au ajuns să uite de afecţiune, de moralitate, de dragostea pentru părinţii lor.

Pe de altă parte, bătrânii noştri sunt tot mai uitaţi şi mai umiliţi. Mulţi sunt abandonaţi într-un azil. Oameni care au muncit până la epuizare ca să le ofere copiilor lor un viitor mai bun. Astăzi, copiii lor ajunşi oameni „mari”, sunt prea ocupaţi să le mai calce pragul, să le ofere o mână de ajutor, să-i asculte.

Cristos era pironit pe cruce când s-a gândit la mama Sa. Un model care ne arată clar că relaţiile nu pot fi neglijate, chiar dacă avem probleme, suntem stresaţi sau într-o goană după agoniseală. Acesta este genul de relaţie copii – părinţi. Lipsa părtăşiei în familie aduce singurătate şi lasă răni profunde.

Dumnezeu ne-a creat cu nevoia de a împărtăşi dragostea, atenţia şi grija. Cel mai greu moment din viaţa lui Isus nu a fost răstignirea, ci despărţirea de Tatăl.

Maleahi afirmă că „El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţi” (Maleahi 4:6).

Sursa: pasi.ro

Starea de Har în care mă găsesc – Între darul de har şi povara de jale

In cercul meu de prieteni crestini exista cateva persoane casatorite care ar dori sa fie necasatorite, dar nicio persoana necasatorita care sa nu-si doreasca sa fie casatorita. (Cu necrestinii lucrurile stau altfel, uneori ni se pare ca ei se bucura nestingheriti de avantajele casatoriei fara sa-si asume “dezavantaje” precum: copiii, fidelitatea, purtarea de grija, darea de socoteala, supunerea, adaptarea la celalalt, renuntarea , etc.)De aceea, oricat de mult ma enerveaza ideea lui Pavel ca a fi casatorit e un rau necesar, din categoria “daca altfel nu se poate”, am toata admiratia pentru multumirea pe care o are el vizavi de starea in care se gaseste.

“Eu as dori ca toti oamenii sa fie ca mine” e una din cele mai frumoase declaratii de fericire pe care o cunosc, o afirmatie paradoxala si unica printre afirmatiile auzite de mine din partea unui crestin necasatorit. Aceasta propozitie mi-a starnit interesul fata de parerile lui Pavel pe tema unui domeniu atat de strain lui – casatoria. M-am inscris deci la cursul de casatorie al corintenilor, nu pentru a-mi raspunde la intrebarea “a fi sau a nu fi…casatorit”, ci pur si simplu ca sa-l ascult pe acest paradoxal celibatar.

Am cam atipit la partea cu “cine se casatoreste bine face si cine nu se casatoreste mai bine face”, dar mi-a saltat inima cand am auzit ca “fiecare are de la Domnul darul lui de har.” Stau adesea de vorba cu prietene necasatorite dar niciodata n-am avut curajul – sau tupeul – sa le spun ca starea lor, care cuprinde lupta cu ispita, sentimentul esecului, al lipsei de valoare, senzatie de a nu fi iubita de nimeni, durerea saraciei emotionale si sociale (fara sot, fara copii), e un dar de har.

Nu prea stiu ce vrea sa spuna Pavel, dar notez in graba afirmatia sa care simt ca rastoarna valori si perspective. Îmi dau seama ca întotdeauna mi-am îndemnat prietenele sa priveasca jumatatea plina si nu pe cea goala a paharului celibatului, în timp ce Pavel vede celibatul ca un pahar plin de da peste el. Impresionata, ridic mana si-l rog sa-mi spuna mai multe iar el raspunde lung si frumos despre libertatea slujirii Domnului si aproapelui.

Din nou, un raspuns paradoxal in veacul asta in care libertatea are conotatia slujirii sinelui si a lui “fac ce vreau” iar credinta crestina care impune limite libertatii si recomanda lepadarea de sine e considerata absurda, demodata si constrangatoare. Pavel m-a facut sa-mi dau seama ca, fie ca vorbim de casatorie, fie ca vorbim de celibat, perspectiva noastra trebuie rasturnata – sau mai bine zis indreptata – pentru a putea sa ajungem sa ne placa ce avem de facut si nu sa facem ceea ce ne place.

Ma bucur c-am venit la curs, dar stai, mai am o intrebare, poate pe cea mai importanta: imi iau ochii de pe notite si ridic mana, dar ia-l pe Pavel de unde nu-i. A iesit din sala neobservat, corintenii nu i-au semnalat plecarea prin multumiri sau aplauze, le privesc nedumerita chipurile albe, rosii negre…

Ce pacat! Intrebarea mea este atat de importanta, atat de dureroasa: “Ce sa le spun celor pentru care darul de har s-a schimbat aproape iremediabil in povara de jale: crestinului casatorit care trece prin experienta traumatizanta a divortului, abuzului pierderii sau infidelitatii partenerului sau crestinului celibatar care, invins de pofta, si-a pierdut siguranta mantuirii si sentimentul valorii personale?” LOR ce sa le spun, Pavel?

© Andreea Luncan

Sursa: Stiri crestine

Nu fiți ca mama Eva …

Vreau să urmez tradiția (una anume) și să afirm răspicat că Eva e vinovată! Vinovată pentru ceea ce a făcut în grădina Edenului. Nu sunt misogin. Dacă sunt – atunci sunt de același soi ca și apostolul Pavel.

În primul rând e necesară o clarificare: în ce privește responsabilitatea, Adam este responsabil pentru toată tragedia din Eden. Deși unii cred că Eva are cea mai mare parte de vină, acest lucru nu face parte din ceea ce mă interesează momentan – Dumnezeu îl consideră pe Adam responsabil, el fiind primul tras la răspundere. [Geneza 3:9,10]

A doua clarificare are de-a face cu motivul pentru care Adam e tras la răspundere. Faptul că Adam este tras la răspundere, în ciuda faptului că Eva a fost înșelată și a fost prima care a păcătuit [1 Tim. 2:13,14], arată ordinea autorității în relațiile umane (maritale, în acest caz) – ordine stabilită încă de la creație, de către Însuși Dumnezeu. Adam era capul femeii iar ea trebuia să-i fie soție supusă (nu doar respectuoasă).

Până aici cu clarificările. Continuare AICI

Cum stingem “focul de paie” din familie?

Nu este o surpriză că și familiile creștine trec prin crize. Surpriza este că nu uneori nu știm să le rezolvăm într-un mod biblic și duhovnicesc. Unele crize sunt doar un “foc de paie”. Dar și “focul de paie” poate fi periculos dacă nu știm cum să-l stingem. Sunt doar câteva cuvinte care atunci când sunt rostite cu curaj dar sincer pot stinge într-o clipă, “focul” din căsnicie:

1. “Am greșit”.

Unul din cele mai mari obstacole în calea fericirii din familie este atitudinea “eu nu am greșit”. Bărbați, trebuie să recunoaștem că suntem mai predispuși la acest sindrom. Recunoaștem? Nu aud nimic …. Bravo, așa-i mai bine :) Ăsta-i adevărul. Nu ne place să recunoaștem că am gafat. Nici vorbă să recunoaștem că am greșit drumul și că ocolim vreo 30 de km aiurea. Și asta doar pentru că am vrut să demonstrăm cât de grozavi suntem la orientarea în spațiu.
Recunoașterea imediată poate stinge focul care s-a aprins în familia noastră. Nu te culca până nu s-a stins “focul de paie”.

2. “Te rog să mă ierți”.

Este vorba despre umilință. Nu este același lucru cu recunoașterea că am greșit. Unii recunoaștem că am greșit pentru că nu mai avem argumente. A stinge “focul” înseamnă să poți spune: “Am greșit. Și te rog să mă ierți!” Adevărata pocăință este mai mult decât regret și remușcare. Înseamnă schimbarea atitudinii și a inimii.

3. “Te iert”.

Atunci când iertarea este cerută, ea trebuie oferită imediat. De la Dumnezeu învățăm asta. El nu ne mai lasă să “fierbem în suc propriu” și apoi după vreo 3 zile să ne spună că suntem iertați. Ne iartă și se poartă cu noi ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Iertarea nu înseamnă că vom uita ce s-a întâmplat. Iertarea nu dizolvă automat toate consecințele greșelii comise.

Ați avut ocazia să experimentați forța vindecătoare a acestor cuvinte în familia voastră ?

Sursa: Ambasadorul

Dispare dragostea din cuplu după trei ani?

Ajuns la biroul in care imi petrec cea mai mare parte a programului de muncă, primul lucru pe care îl fac este sa deschid messengerul. Șeful meu poate să vă confirme (sper) că nu sunt unul dintre acei lucrători care își pierd vremea, adâncindu-se în tot felul de discuții interminabile. Dar, mess-ul meu va fi deschis toată ziua dintr-un motiv aparte: la celălalt capăt se găsește Dana, soția mea. Să îi pot scrie măcar o dată la ceva vreme că o iubesc și să am posibilitatea asta permanent la îndemână mă face să mă simt mai aproape de ea. Pentru că cele 9-10 ore în care sunt plecat de acasă mă împing să experimentez un dor nebun, realmente…

Acum citesc în Adevărul… o minciună, dintr-un studiu care zice că ”Dragostea dispare din cuplu după trei ani ”. Pe bune? Noi am trecut de ceva vreme peste acești primi trei ani. Bine că distinșii cercetători nu au luat și familia Zaharia la întrebări: le-am fi stricat bunătate de studiu! Sau le-ar fi trecut prin cap să redefinească acest concept, să vadă ce trece, de ce și la cine. Pentru că, deși sunt exemple la modă, Oana și Pepe, Irinel și Moni ori alții ca ei, nu sunt tocmai etaloanele în ceea ce privește relația sănătoasă de cuplu.

Dragostea noastră nu a trecut și am așa un feeling că nici nu o va face, deși sunt mult mai chel, deși nu mai am cele 55 de Kg de la 22 de ani, deși îmbătrânim (frumos) cu fiecare an care trece. Aș putea spune că, dimpotrivă; ea este mult mai matură acum, mai stabilă, mai aproape de esență. Pe măsură ce anii trec, folosesc tot mai rar pronumele personal ”eu”, înlocuindu-l, pe negândite, cu ”noi”. Tot mai mult îmi doresc să fiu acela care îi dăruiește zâmbere și bucurii, să o știu aproape, mereu, să dăruiesc de la mine pentru fericirea ei . Lucky me, sentimentele sunt reciproce.

Vă încurajez să credeți ceea ce este scris în 1 Corinteni, cap. 13:

Dragostea nu va pieri niciodată!

Sursa: Cuplul crestin

Tragedia divorțului – ”Te rog, bursucel, nu pleca!”

Ce spune Biblia despre divorț? Este oare permis, iar dacă da, în ce condiții? Care sunt efectele lui și cum poate fi divorțul evitat?

Interesantă reclama de la Romtelecom, cea cu ”Bursucel”, pe care o puteți urmări la finele acestui articol. Prima dată când am văzut-o am râs. Am făcut-o cu mare poftă, așa cum îi stă bine unui jumătate sangvin, cum mă știu eu a fi. La o a doua și la o a treia privire, însă, m-am dezumflat. Bursucel vrea să plece, să îl lase pe tipul care o imploră în genunchi, evident după ce acesta a greșit și se știe cu musca pe căciulă. Probabil cei doi, și mulți alții ca ei, vor divorța, iar asta îmi șterge orice zâmbet de pe buze și orice bucurie din inimă.

Pornim de la un început simplu: divorțul nu apare peste noapte. Un lung șir de decizii greșite a făcut ca cei doi să se afle în pragul unei decizii care îi va afecta pentru tot restul vieții. Deși ne-am luat din dragoste, deși ne-am jurat credință veșnică, la bine și la rău, o serie lungă de abordări greșite, de cele mai multe ori și egoiste, ne aduc în situația de a crede că suntem mult prea diferiți pentru a fi împreună, că nu ne mai putem înțelege ori că nu ne mai putem iubi.

Continuare: AICI

Ghiulele pentru familie

Războiul împotriva familiei este unul perfid și intens. Diavolul lovește cu toată ura în această frumoasă cetare: căsnicia. Hoardele lui turbate lovesc din toate părțile în frumoasa cetate construită de Dumnezeu.

Diavolul care orchestrează acest asalt susținut asupra familiei, folosește câteva “ghiulele” în încercarea de a zdruncina temeliile familiei.

Iată câteva:

1. Imoralitatea – standardele morale ale Europei sunt contagioase și pentru noi românii. Vorbim tot mai relaxat despre poligamie, homosexualitate. Se dorește tot mai mult ștergerea oricărui marcaj sau hotar dintre bine și rău, curat și murdar, sfânt și spurcat. Parcă ne-am simți mai bine într-o țară cuprinsă de un amalgam corcit de ideologii decât având principii absolute.

2. Sistemul legislativ – în Olanda s-a înființat deja un nou partid: partidul dragostei frățești, libertății și diversității. Sună frumos, așa-i? Și este și legal. Este partidul pedofililor. Se doresc tot mai intens modificări de legislație, legalizarea căsătoriilor unisex, educație homosexuală în grădinițe, interzicerea referirilor la Biblie și Isus, “certificate de normalitate” pentru homosexuali.

Oare nu ar trebui să fim mai interesați de valorile morale ale politicienilor noștri și mai puțin de banii lor oferiți “gratis”?

3. Divertismentul – televizorul înlocuiește comunicarea activă cu vizionarea pasivă. Cultivă egoismul și remodelează perspectiva asupra vieții. Redefinește adevărul. Ne uităm prea mult la televizor și prea puțin la programul divin al cerului pentru familiile noastre. Știm ce a spus “Pepe” săptămâna trecută, dar nu mai știm ce a spus Pavel în predica de ieri. Ajungem să tolerăm ceea ce tolerează și lumea pentru că ne-am hrănit mintea cu lucrurile ei.

4. O Biserică tot mai tolerantă – o biserică care este tot mai permisivă. Care-și ajustează teologia în funcție de vremurile actuale. O biserică care ferfelițează Biblia ca să nu ne șifoneze stilul de viață. O biserică tot mai “deschisă la minte“.

Cred că diavolul mai are și alte ghiulele mult mai sofisticate și subtile.
Cu ce alte “ghiulele” mai lovește Satan în familiile noastre?
Și cum ne putem proteja de loviturile lui?

Sursa: Ambasadorul

Ce ar merita copiii noștri?

Copiii sunt minunați. Ne lăsăm uimiți de ei iar atunci când îi privim uităm de toate greutățile vieții. Sunt frumoși. Drăguți. Inteligenți. Lipicioși. Dulci.

Dar uneori sunt greu de iubit. Sunt enervanți. Cicălitori. Mofturoși. Plini de o energie care te istovește. Neascultători. Manipulatori. Și lista poate continua.

Ca și părinte îmi dau seama că am tendința să uit una din cele mai eficiente metode de iubire față de copiii mei: dragostea necondiționată.

Știu, știu! Nu-i ușor de iubit necondiționat. Dar avem un model: Tatăl nostru ceresc așa ne-a iubit pe noi. Fără condiții! Și dragostea aceasta ne-a copleșit și biruit.

Continuare AICI

Barbatul din... Proverbe 31!

Circulă ceva gânduri pe autostrada minții mele!
Vă amintiți Proverbe 31? Daaa, capitolul ăla care descrie femeia/ soția ideală: ea nu doarme, lucrează până nu mai poate, e mereu activă, mereu gata să mai facă rost de ceva bun pentru casa ei…Frumos, nimic de zis!
Dar am stat și m-am întrebat: dacă femeia asta le face pe toate, dar CHIAR pe toate în casă, unde mai e rolul bărbatului, al soțului ei? Că, vorba aia, cu așa nevastă poate dormi liniștit toată ziulica, fiindcă gospodăria propășește fără ca el să întindă nici un degețel.
No, și l-am găsit și pe el în vreo trei locuri, în pasajul de care vă zic.
În primul loc e amintit ca un bărbat care se încrede în soția lui. În al doilea se spune că e bine văzut la porți, când se adună cu bătrânii cetății. Iar în al treilea își apreciază soția cu cuvinte foarte frumoase, spunând că pentru el nu-i nimeni ca ea.
Mi s-a părut genial bărbatul ăsta!!! Nu face multe, dar face ce trebuie: îi dă aripi soției să se dezvolte, să crească, să înflorească, având încredere deplină în ea. E un om cu lucrare înafara casei, face parte dintre înțelepți și e apreciat în ceea ce face. O face să fie mândră de el. Îi adresează soției cuvinte care-i dau viață acesteia, de care ea are nevoie. Orice soție TREBUIE să afle de la soțul ei că pentru el nu e nici o femeie ca ea de prețioasă și frumoasă. No, așa da bărbat!
Să știți că-mi place despre el! Pare invizibil în pasaj, dar de fapt e foarte prezent și e, cu siguranță, o cauză că nevasta lui e așa eficientă.
Bine, citind capitolul ăsta, nu știu de ce, dar am senzația că femeia descrisă aici trebuie să fie și foarte obosită. Dar poate greșesc eu.
Oricum, despre bărbat am vrut să scriu în postul ăsta.

Sursa: AICI

Inca cinci minute...

Intr-o zi in parc o femeie s-a asezat langa un barbat pe o banca langa locul de joaca. "Acela este fiul meu", a spus aceasta, aratand catre un baietel in pulover rosu care tocmai aluneca pe tobogan. "Este un baiat foarte dragut", a raspuns barbatul. "Acela in pulover albastru care se da in leagan este fiul meu." Apoi, privind la ceas, si-a chemat fiul. "Ce spui daca mergem, Todd?" Insa Todd a raspuns rugator, "Inca cinci minute, tati. Te rog! Inca cinci minute!"
Barbatul a acceptat iar Todd a continuat sa se dea in leagan dupa placearea inimii. Minutele au trecut si tatal s-a ridicat si si-a chemat inca o data fiul. "Este timpul sa mergem. Todd iar s-a rugat de tatal sau " Inca cinci minute, tati. Inca cinci minute." Barbatul a zambit si s-a asezat din nou.
"Dar tu chiar esti un tata rabdator" a spus femeia.
Barbatul a zambit si apoi a zis, " Fiul meu mai mare, Tommy a fost ucis de un sofer de camion beat anul trecut in timp ce mergea cu bicicleta. Nu am petrecut mult timp cu Tommy si acum as da orice pentru inca cinci minute cu el. Am jurat sa nu fac aceeasi greseala cu Todd. El crede ca mai are cinci minute pentru a se da in leagan. Adevarul este ca eu primesc inca cinci minute sa ma uit la el cum se joaca."
Viata presupune stabilirea unor prioritati. Care sunt prioritatile tale? Acorda persoanelor pe care le iubesti inca cinci minute din timpul tau astazi

Autor necunoscut. Sursa TE PRIVESTE

Puterea unei virgule

In cadrul unui experiment sociologic, unei grupe de 50 de oameni in care erau in mod egal femei si barbati i s-a dat un text si sarcina sa aseze in cadrul acelui text o virgula.
Textul era:

“Daca barbatul ar sti realmente valoarea pe care o are femeia ar merge in patru labe.”

Toti barbatii au asezat virgula dupa cuvantul “are”. Toate femeile au asezat virgula dupa cuvantul “femeia”.

Preluare: Barzilai-en-Dan

Încercarea dragostei în cuplul crestin

Un tânăr din Virginia a rămas alături de viitoarea lui sotie după ce aceasta a devenit complet paralizată în urma unui accident stupid, survenit chiar înainte de ziua nuntii!
Cuplurile proaspăt căsătorite experimentează provocări după ce păsesc împreună la altar. Dar dedicarea unui tânăr cuplu din Virginia a fost pusă la test încă înainte ca cei doi să spună ”Da”.

Vietile celor doi tineri,Rachelle Friedman si Chris Chapman, au fost dramatic schimbate atunci când, în timpul petrecerii burlacilor ce a avut loc pe 23 mai, un sir dramatic de evenimente a făcut ca Rachelle să rămână paralizată.

Continuare AICI

Atei fara tata

In cartea The Making of an Atheist, James Spiegel, face o legatura interesanta intre ateism si absenta tatalui din familie.

Desigur nu este o regula general valabila dar consistenta alaturarii celor doua elemente nu poate fi ignorata. Iata o lista a unor cunsocute persoanlitati care promoveaza ateismul/scepticismul si relatia/legatura pe care au avut-o cu tatal lor biologic:

David Hume: avea 2 ani cand tatal sau a murit;
Arthur Schopenhaur: avea 16 ani cand tatal sau a murit;
Friedrich Nietzsche: avea 4 ani cand tatal sau a murit;
Bertrand Russell: avea 4 ani cand tatal sau a murit;
Jean-Paul Sartre: avea numai 15 luni cand tatal sau a murit;
Albert Camus: avea 12 luni cand tatal sau a murit;
Daniel Dennet: a avut 5 ani cand tatal sau a murit.
Thomas Hobbes: avea 7 ani cand tatal si-a parasit familia;
Voltaire: a avut o relatie dura cu tatal sau, Arouet, si a fost renegat/dezmostenit;
Baron d’Holbach: a fost despartit de tatal sau si si-a sters numele acestuia dintre prenumele sale(Thiry);
Samuel Butler: a fost abuzat fizic si emotional de tatal sau;
Sigmund Frued: a avut un dispret pentru perversiunile sexuale ale tatalui sau;
H.G. Wells: i-a reprosat mereu tatalui sau faptul ca si-a neglijat familia;
Madalyn Murray O’Hair: si-a urat tatal intens;
Albert Ellis: a fost neglijat si abandonat de tatal sau;

Datele de mai sus nu sustin idea ca absenta tatalui inseamna automat (apartenenta la sau) promovarea ateismului. Dar justifica intr-un fel de ce acestia nu ii pot spune lui Dumnezeu, “Tata”.

Intr-un mod cert pot spune faptul ca tatal este provocat de invatatura biblica sa-l instruiasca, educe, protejeze, incurajeze si sa mearga alaturi de copilul sau.

Prea multi tati astazi nu sunt interesati decat de munca lor, femei, sanatate si timp liber.

Inaintea lui Dumnezeu s-ar putea sa nu fiu intrebat nici cat de mult greutati am ridicat la sala de fitness si nici ce model vechi de masina mi-am remodelat in garaj; dar sunt mari sanse sa fiu intrebat de copii mei…

Sursa : SchimbatcuAdevarat.ro

Rugaciunea unui parinte

In vremurile de demult, Ana se prezinta in fata mai marelui Eli spunand:
“Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.” Şi s-au închinat acolo înaintea Domnului.” 1Samuel 1

Parintilor, Iata o rugaciune pe care sa o spunem noi, mame si tati:

“Doamne, ajuta-ma sa le ofer copiilor mei ce este mai bun; nu lucruri, ci ce este mai bun din mine, pretuindu-i in zilele bune si in zilele rele, atat ale lor cat si ale mele. Invata-ma sa-i accept pentru ceea ce sunt ei, nu doar pentru ceea ce fac; sa ascult ceea ce spun, si ei sa ma asculte pe mine; sa-i incurajez in atingerea obiectelor lor, nu ale mele. Ajuta-ma sa le ofer un camin unde respectul si integritatea sunt pietre de temelie si unde exista suficienta fericire pentru a ridica acoperisul. Fa sa le inspir curajul de a fi sinceri cu ei insisi; independenta de a-si purta singuri de grija si credinta de a se baza pe Tine. Ajuta-ma sa-i disciplinez fara sa-i injosesc, sa le cer o purtare buna, fara sa uit de purtarea mea si ajuta-i sa stie ca au parte de dragoste nelimitata indiferent de ceea ce fac. Ajuta-ma sa-i hranesc bine, sa-i imbraccum se cuvine si sa am suficient pentru a le da bani de buzunar - nu pentru munca pe care o fac ei, ci pentru placerea pe care o aduc. Ajuta-ma sa fim moderati in toate aceste privinte, asa incat bucuria de a primi sa ii ajute sa descopere bucuria de a darui. Vegheaza ca responsabilitatile lor sa fie reale, dar sa nu fie o povara pentru ei, asteptarile mele sa fie inalte, dar nu coplesitoare si ca lauda sa fie chibzuita si adusa cand trebuie. Ajuta-ma sa-i invat ca excelenta este cea mai buna rasplata a muncii. Iar cand vine vremea ajuta-ma sa ma bucur de fiecare realizare, oricat de mica, fara sa ma prefac nici macar o data ca as avea vreun merit; copii mei sunt ei insisi slava mea. Mai presus de toate, ajuta-ma sa-i inradacinez bine in adevarul Tau, incat sa-i pot lasa sa plece. In Numele Lui Isus, amin!” citat din Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi

Sursa: Dorys

Parinti uitati…parinti inlacrimati - Florina Patru

Exodul 20:12 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. E decembrie, luna cadourilor, luna sărbătorilor şi a bucuriilor. Cu toţii ne întoarcem cu drag acasă în casa părintească. Mulţi copii sunt plecaţi departe de părinţi luni întregi sau chiar ani de zile. Ne dezlipim de părinţi cu atâta uşurinţă…ne luăm viaţa în propriile mâini şi plecăm departe de ei.

De multe ori sfaturile lor, prezenţa lor ni se pare povară. Şi mă gândesc la mine de câte ori par iritată de faptul că atunci când nu sunt acasă mama mă sună mereu să vadă de mine. Nu voi putea înţelege cu adevărat sentimentele mamei, până ce nu voi fi şi eu mamă, să trăiesc ceea ce trăieşte ea, când de multe ori o repezesc şi mă deranjează observaţiile ei. Nu e uşor să fi părinte, să-ţi creşti cu dragoste copiii, să vi zi şi noapte lângă ei şi la bătrâneţe să te trezeşti singur şi părăsit. Cred că sentimentul singurătăţii e cel mai greu de suportat.
Şi acum de sărbători, cu atâta drag şi bucurie suntem aşteptaţi acasă. Precum tatăl aşteptă fiul risipitor cu dragoste şi dor în pragul casei, aşa şi noi fii risipitori suntem aşteptaţi de părinţii care se topesc de dragul nostru. Le este dor de o îmbrăţişare caldă, le este dor să le rostim uitându-ne în ochii lor: „mama”, „tata”. Ei ne-au vegheat în nopţile târzii, în zilele când avem febră, ne duceau ghiozdănelul la coală, mai tărziu participau cu ruşine la şedinţele cu părinţii. De-atâtea ori le-am pătat imaginea de părinţi, de-atâtea ori am fost obraznici, de-atâtea ori le-am ieşit din cuvânt şi cu toate acestea ne-au iubit aşa cum eram, pentru că sunt părinţii noştri şi în ochii lor suntem tot ce au mai drag pe lume!

Continuare pe CrestinTotal

Femeia invizibila

A fost odată familia creştină...

Ce nu trebuie să facem într-o ceartă

Orice cuplu trece prin momente în care fericirea căminului este perturbată de neîntelegeri între cei doi parteneri, care duc cel mai adesea la ceea ce numim cu totii „ceartă”. Desi unii vă vor spune că în cuplul crestin dragostea este interzisă si chiar poate fi eliminată de tot, noi vă garantăm că, dincolo de dragostea imensă ce o purtăm celui drag, va veni si momentul unui astfel de test al relatiei noastre. Conflictul nu este neapărat un lucru negativ. Dimpotrivă, el ne poate ajuta să ajungem la un numitor comun, să ne cunoastem mai bine, să ne rezolvăm problemele – punându-ne pe aceeasi lungime de undă si, de ce nu, să ne demonstrăm dragostea într-un mod practic, prin felul în care facem compromisuri pozitive, investind în relatia cu cel drag, renuntând la orgoliu, acordându-i valoare.

Continuare AICI

Rugaciunea in familie – DAVID WILKERSON

Unii creştini numesc aceasta „rugăciune-acord”. Sunteţi profund binecuvântaţi dacă aveţi un frate sau o soră devotată cu care să vă rugaţi. Cu adevărat, cei mai puternici mijlocitori pe care i-am cunoscut se uneau în câte doi sau trei. “Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri” (Matei 18:19).

Locul unde acest fel de rugăciune are loc, în modul cel mai puternic, este acasă. Soţia mea, Gwen, şi cu mine ne rugăm împreună zilnic şi cred că acest lucru păstrează familia noastră împreună. Ne-am rugat pentru fiecare din copiii noştri în timpul anilor de creştere a lor, ca nimeni din ei să nu fie pierdut. Ne-am rugat pentru prieteniile, relaţiile şi partenerii lor de viitor şi acum facem acelaşi lucru şi cu nepoţii noştri.

Foarte puţine familii creştini se roagă acasă. Personal, pot mărturisi că mă aflu în lucrare astăzi datorită puterii rugăciunii în familie. Pe timpul când eram copil, în fiecare zi, indiferent unde ne jucam eu şi cu fraţii şi surorile mele, în curtea din faţă sau în stradă, mama mea ne chema prin uşa din faţă a casei noastre: „David, Jerry, Juanita, Ruth, este timpul pentru rugăciune!” (Fratele meu Don încă nu se născuse.)

Întreaga vecinătate ştia despre timpul de rugăciune din familia noastră. Uneori uram să aud acel strigăt şi mormăiam de nemulţumire. Dar ceva, în mod clar, se întâmpla în acele timpuri de rugăciune, în timp ce Duhul se mişca în mijlocul familiei noastre şi atingea sufletele noastre.

S-ar putea să nu vă vedeţi în stare să susţineţi rugăciunea în familie. S-ar putea să aveţi un soţ/o soţie care nu sunt dispuşi să coopereze sau un copil rebel. Preaiubiţilor, nu contează cine alege să nu se implice. În pofida acestui lucru puteţi veni la masa din bucătărie, să vă plecaţi capul şi să vă rugaţi. Acest lucru va servi drept timp de rugăciune al casei şi fiecare membru al familiei va şti acest lucru.

Sursa: SchimbatcuAdevarat

Copiii si educatia...

Deunăzi stăteam plictisită pe holurile cabinetului de medicină de familie, aşteptându-mi rândul, ca oricare.
Şi intră un cuplu, cu un copilaş de mânuţă. O fetiţă frumoasă, la vreo 4 anişori, cu ochi veseli şi chef de joacă.Părinţii, ca oamenii mari, incep o discuţie, ca între adulţi. Copilul, plictisit (ca şi mine), nu mai ştia ce să facă să primească atenţie. E drept, nu am urmărit conversaţia lor,nici nu m-am uitat prea insistent la ei, că nu avea rost. Însă în timp ce butonam nu ştiu ce la telefon aud pe tată ţipând la ea.
- Nu mai trage de mână atâta, zice el.
Nu am văzut ce avea la mână şi nici nu prea mă interesa. Însă în clipa aceea, fix după ce fetiţa se învârti pe acolo cu voioşie, “pleosc” am auzit şi fetiţa s-a trezit cu o pălmuţă la funduleţ.

Continuare AICI

Educaţia prin imitare în familie şi … dincolo de ea

„Copiii nu au fost niciodată atât de buni ascultători, pe când de buni imitatori sunt.” (James Baldwin)

Cât de ofensaţi sunt adolescenţii, persoane în căutatea identităţii, când se văd copiaţi de fraţii lor mai mici. COPYCAT! copie la indigo, ţipă ei.

Copiii îşi imită părinţii / tutorii / adulţii tutelari

Imita = A face (a încerca să facă) exact ceea ce vede (sau a văzut) că face sau a făcut cineva; a-şi însuşi felul de gândire, de comportare al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu.

Metoda imitării este prima tehnică prin care copiii îşi asumă pentru ei comportamentul părinţilor/tutorilor lor.

Continuare AICI

Pretuieste-ti sotul - pretuieste-ti sotia!

“Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta?” [1 Corinteni 7:16 ]

Aceste versete s-au indeplinit in viata mea, in mod neasteptat...pentru a ajunge acolo trebuie sa incep cu inceputul.
L-am cunoscut pe sotul meu acum aproape 10 ani, eu eram o razvratita ce fugise de Dumnezeu...am descoperit ca el este ateu....nu are idee despre ce inseamna Dumnezeu...si iubirea de oameni...in timp Dumnezeu s-a indurat de mine si m-am intors la el.
La inceput sotul meu nu putea intelege atasamentul meu fata de biserica si era impotrivitor si gelos pe ideea de adunare...in timp insa ateismul s-a dus si a inceput sa inteleaga mai mult, a inceput sa ii iubeasca pe unii crestini..a ajuns sa se predea..apoi...o lovitura puternica la cap i-a cauzat probleme grave si a ajuns la spital, a fost operat pe creier... am crezut ca Dumnezeu face totul pentru a-l schimba si a-l pune in lucrarea Lui...insa l-a luat in vesnicii..
Poate uneori e greu sa traiesti cu un crestin (mai mereu e greu), poate nu te intelege dar e bine sa facem tot ce tine de noi pentru a-i aduce la Dumnezeu.

“Eşti legat de o nevastă? Nu căuta să fii dezlegat.” [1 Corinteni 7:27a ]

Acum sunt singura,dar cu Dumnezeu si cu 2 fetite, vaduva la 27 de ani.. insa stiu ca Dumnezeu are un plan cu viata mea asa cum a avut un plan si cu sotul meu.
Pretuiti-va sotii si sotiile chiar daca nu sunt crestini, chiar daca mai spun cate un cuvant urat...sau fac unele lucruri care va supara...rugati-va pentru ei; va asigur ca in momentul in care nu mai sunt, veti simti lipsa chiar si a lucrurilor care va displac, poate nu poti dormi de sforaitul lui dar bucura-te ca e langa tine, in momentul in care nu ar mai fi langa tine nu ai putea dormi mai mult si sigur ar fi mai rau.
Daca ai sot sau sotie necredincioasa, pretuieste-o, pretuieste-l si fii un exemplu pentru el... daca ai sot sau sotie credincios(oasa) esti binecuvantat(a).
PRETUIESTE-O,PRETUIESTE-L!!

Sursa: Cuvantul lui Dumnezeu

Avantaje in homeschool: o educatie personalizata

Copiii sint unici. Ei nu sint computere care pot fi programate sau sincronizate. Fiecare are un “program” interior conceput de Dumnezeu si care ar trebui sa fie onorat. Unii bebelusi merg singuri la 9 luni, altii la 16 luni. Unii copii citesc la 4 ani, altii la 10. Ca adulti aceste diferente sint, de obicei, de nedeslusit.
Scolile plaseaza copiii in functie de un program artificial. La 7 ani, copilul trebuie sa citeasca. Daca nu, este etichetat “intirziat”. In clasa 5-a este timpul sa memoreze capitalele statelor. S-a creat un sistem linear si arbitrar de aplicare si ne asteptam ca copiii sa se sincronizeze cu programul creat.
Copiii nu sint masini sau fara minte, cum credea J.J. Rousseau. Ei nu invata in ritm succesiv si masurat. Cresterea lor intelectuala fluctueaza: cind scade, cind creste. Inainte ca copilul sa citeasca “Razboi si Pace”, sa rezolve o problema la algebra sau sa scrie cu succes o lucrare de 10 pagini, el trebuie sa stapineasca anumite abilitati. Educatia la domiciliu ofera oportunitatea de a incepe studiile la fiecare disciplina la nivelul fiecarui copil fara a fi etichetat “intirziat” sau “avansat” ca si cum ar exista un standard stiintific care il putem folosi pentru comparare. Nu exista sentimentul ca esti in urma. Cit de repede sau incet trebuie sa mergi cu programa este indicat de copilul tau.
Cel mai bun moment pentru a repara greselile este atunci cind sint facute greselile, nu 2 saptamini mai tirziu cind primeste rezultatele testului. Daca copilul a inteles gresit lectia la matematica, eroarea se poate prinde inainte de a finaliza o pagina intreaga de exercitii facute in mod incorect. Apoi, nu trebuie sa te multumesti doar cu o nota de trecere. Poti lucra in continuare pina cind lectia este inteleasa bine.
In casa noastra, greselile sint instrumente de invatare, nu o masura a esecului.
Educatia acasa permite schimbarea imediata a metodelor si materialelor, daca se gasesc altele mai bune. Daca ce se foloseste nu se potriveste, parintele se poate uita opri si poate ajusta programa cum crede necesar. Nu trebuie sa astepti aprobarea niciunui minister.
Nu exista alta optiune care sa ofere posibilitatea de a personaliza educatia copilului dumneavstra pentru a se potrivi in functie de abilitatile si interesele lui. Modificarile sint usoare. Rezultatele se vad atunci cind copilul isi atinge potentialul. Copilului ii place sa invete.

Sursa: http://enjoyinghomeschooling.wordpress.com/

Despre parinti inteligenti - In ziua de azi nu ajunge sa fim parinti buni, ci trebuie sa devenim parinti inteligenti.

Generatia actuala de parinti a vrut cumva sa compenseze lipsurile copilariei lor si a incercat sa dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucarii, haine, plimbari, scoli, televizor si calculator. Altii le-au umplut timpul copiilor cu multe activitati educative ca invatarea limbilor straine, informatica, muzica. Intentia este excelenta, insa parintii nu au inteles ca televizorul, jucariile cumparate, internetul si excesul de activitati blocheaza copilaria, in care copilul are nevoie sa inventeze, sa infrunte riscuri, sa sufere deceptii, sa aiba timp de joaca si sa se bucure de viata. Continuare AICI

Planning familial în lumina Scripturii (2)

Nu ar trebui să îl lăsăm pe Dumnezeu să determine mărimea familiei noastre?

Unii oamenii spun că, dacă vrei cu adevărat să te „încrezi în Dumnezeu” în a determina mărimea familiei tale, atunci nu ar trebui să folosesti controlul nasterilor. Acestia asumă că dacă „lasi lucrurile să se întâmple natural” atunci Dumnezeu va fi mai mult la lucru decât dacă urmăresti reglementarea lucrurilor si să fii un administrator a ceea ce se întâmplă. Cu sigurantă, însă, rationamentul lor este unul gresit! Dumnezeu este la fel de mult în control atunci când folosesti controlul sarcinilor ca si atunci când nu o faci acest lucru. Mâinile Celui Atotputernic nu sunt legate de controlul sarcinilor! Un cuplu va avea copii precis la momentul în care Dumnezeu doreste, indiferent că ei folosesc controlul nasterilor sau nu. În egală măsură, totusi, Dumnezeu este în ultimă instantă în control atunci când vine vorba de mărimea unei familii. Continuare AICI

Construind un cuib puternic.... - de Carol Hopson

Am primit ieri un telefon de la o persoana a carei viata de familia s-a distrus total. Era atita durere in vocea acestei femei, si era ingrozitor de greu sa o asculti vorbind. Se intreba …de ce a parasit-o sotul ei, de ce fiica ei necasatorita este insarcinata, si de ce fiul ei isi petrecea timpul cu tineri rebeli … Bineinteles ca n-am putut determina toate motivele care au dus la aceasta situatie, dar am ascultat-o si din ce spunea devenea din ce in ce mai evident ca familia ei nu au lucrat la fundatia caminului lor. Spuneau ca sint o familie crestina, si cu toate astea au lasat ca, caminul lor sa se distruga bucatica cu bucatica.

Inainte de a trece mai departe, dati-mi voie sa va povestesc cum isi cladesc vulturii cuibul. Pare ca ei sint foarte serioasi in relatia lor (din ce am citit in alte capitole, vulturii isi pastreaza partenerul pentru viata) si in construirea casei- a cuibului lor, pentru mica lor familie. Vor folosi acelasi cuib decade la rind si sint determinati sa-l pastreze puternic si sa-l apere de orice. Vor lucra ca sa-l intareasca si sa-l amenajeze cel putin odata pe an, si citeodata chiar de mai multe ori pe an. Acest proces devine intens iarna sau cind bat vinturile si par ca lovesc si distrug constructia lor. Dar…ei lucreaza mereu la el sa fie siguri ca au un loc pazit, linistit in care sa isi puna ouale si sa-si creasca familia lor si de aceea isi pastreaza hotarirea de a lucra la cuib in fiecare an.

Un cuib de vultur la inceput are diametrul de 5 picioare si 2 picioare inaltime. Peste ani, cuibul se largeste pina la 8 sau 12 picioare diametru si inalt de 20 de picioare. Greutatea unui cuib de vultur variaza intre o tona si doua tone. Cum viata lor impreuna se lungeste, asa si cuibul continua sa se mareasca si sa devina din ce in ce mai puternic si mai aparat. Si nu trece un an fara ca ei sa lucreze si sa mentina si sa repare cuibul lor.

Nu este interesant faptul ca noi oamenii, creati in imaginea Lui Dumnezeu adesea nu realizam cit de important este sa lucram la caminele noastre ca sa le facem din ce in ce mai puternice? Vulturii cunosc riscul care exista in fortele de afara care incearca sa le distruga cuibul, si noi ar trebui sa fim cu atit mai atenti la presiunea lumii dinafara care cauta sa ne distruga familiile.

Romani 12:1,2…”Va indemn dar , fratilor, pentru indurarea Lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfinta, placuta Lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca. Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin inoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine, voia Lui Dumnezeu; cea buna, placuta si desavirsita.”

Dumnezeu nu numai ca ne atentioneaza despre cultura din jurul nostru, dar ne ordona sa ne tinem familiile protejate, facind tot posibilul sa le ancoram intr-o puternica structura Biblica .

Sursa: Pe ganduri

Viata in pantec

Imagini obţinute cu ajutorul ultrasonografiei 4D prezintă copii nenăscuţi de la 8 la 34 de săptămâni. În aceste 16 stadii ale dezvoltării, copiii se rostogolesc, cască, clipesc, fac tumbe, zâmbesc şi se întind.

Sursa:mamicile

Sexualitatea maritală - principii - de Dr.Sorin Sandulache

Sexualitatea maritala este numai o parte din relatia maritala. Ea este autentica si sanatoasa atunci cand este bine integrata intr-un model sau schema atotcuprinzatoare a intimitatii dintre parteneri. Cateva principii se vor dovedi utile pentru cuplurile care doresc sa realizeze o sexualitate autentica in relatia lor maritala:

1. Simfonia
2. Rolul comunicarii
3. Rolul daunator al tachinarii
4. Naturaleţe
5. Atitudinea de spectator
6. Importanta preludiului
7. Sentimentul de siguranta

Continare AICI

Ce se intampla...?

Ce se întâmplă cu soţul credincios dacă nu mai doreşte să trăiască împreuna cu soţia necredincioasă si invers? În articol va referiţi doar la situaţia in care cel necredincios vrea sau nu să continue relaţia?
Pentru creştinul care nu doreşte să mai rămână în căsătorie cu soţia necredincioasă Apostolul Pavel a scris următoarele:

Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: dacă un frate are o nevastă necredincioasă, şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei. Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă, şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi. Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta? Încolo, fiecare să rămână în starea în care l-a aşezat Domnul şi în care l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este rânduiala pe care am aşezat-o în toate bisericile. (1 Corinteni 7:12-17)
Pasajul biblic afirmă următoarele adevăruri:

Dacă soţia necredincioasă vrea să trăiască mai departe cu soţul ei credincios, creştinul trebuie să rămână în această căsătorie şi să-şi trateze soţia aşa cum este învăţat de Cuvântul lui Dumnezeu, după modelul lui Hristos.
Dacă soţul necredincios vrea să trăiască mai departe în căsătorie cu soţia lui credincioasă, creştina trebuie să rămână în căsătorie şi să-şi trateze soţul aşa cum este învăţată de Dumnezeu.
Bărbatul necredincios este sfinţit prin soţia credincioasă şi soţia necredincioasă prin soţul creştin. Cum? Prin faptul că are o prezentă a trăirii şi a mesajului creştin alături de el, sau de ea şi aceasta îl va face sau o va face să-l primească pe Domnul Isus în inimă şi astfel să fie mântuit sau mântuită.
Un alt motiv pentru care creştinul trebuie să insiste la păstrarea căsătoriei, atunci când soţia necredincioasă (necreştină) voieşte să trăiască, este pentru beneficiul copiilor, ca şi ei să poată fi sfinţiţi fiind crescuţi în învăţătura sănătoasă a Sfintelor Scripturi.
Motivaţia creştinului şi a creştinei este gândul lui Hristos şi va dori să rămână în căsătorie cu soţia necredincioasă sau soţul necredincios tocmai pentru binele şi pentru mântuirea soţiei sau a soţului necredincios şi a copiilor. Sursa: Moldova crestina

Planning familial în lumina Scripturii (1)

Este foarte important să acceptăm cu bucurie realitatea că „copiii sunt un dar de la Dumnezeu”. Doar că unii oameni merg mai departe cu raţionamentul, afirmând că, din moment ce copiii sunt un dar de la Domnul, este greşit să facem paşi în direcţia reglementării şi planificării timpului când vom îi vom avea sau a numărului de copii pe care îi facem.

În răspuns, putem observa faptul că Biblia ne spune, de asemenea, că soţia este un dar de la Dumnezeu (Proberbe 18:22), fără ca aceasta să însemne că este greşit ca omul să fie singur (1 Corinteni 7:8). Faptul că ceva este un dar de la Dumnezeu nu înseamnă că este greşit a fi un bun administrator al momentului în care îl vei dobândi. Este greşit să presupunem că dacă „A” este bun şi este un dar de la Dumnezeu, atunci trebuie să încercăm să obţinem câţi mai mulţi de „A” posibil. Dumnezeu a făcut lumea aceasta în modalitatea în care trebuia făcută şi nu ni se cere să facem totul cu maximă măsură. Din motive ce ţin de de viaţa spirituală, poate fi înţelept uneori să nu te căsătoreşti. La fel, din aceleaşi motive, poate fi înţelept să reglementezi mărimea unei familii şi să decizi când este mai bine ca ea să fie lărgită. Aşa cum Wayne Grudem spunea, „este bine să acordăm o mai mică atenţie unor activităţi bune pentru a ne putea focaliza pe alte activităţi bune”. Continuare AICI

„Divortul este mai rau decât moartea.” - interviu cu pastorul Petru LASCAU

...

Povestiţi-ne puţin despre familia dvs. Oamenii vă cunosc din conferinţe, din cărţile pe care le-aţi scris, dar poate nu cunosc prea multe despre familia dvs.
Ne-am cunoscut în timpul studenţiei şi imediat după terminarea facultăţii ne-am căsătorit, în 1974. Povestea noastră de dragoste din timpul studenţiei s-a materializat într-o familie frumoasă, pe care am construit-o de-a lungul anilor în diferite părţi ale lumii, pot spune acum. După ce am stat în Arad, ne-am mutat la Oradea, apoi în 1984 ne-am mutat în Statele Unite ale Americii. Avem trei copii, trei băieţi. Soţia mea o să fie o soacră cu trei nurori. În America am slujit în două biserici. Am fost 17 ani pastorul bisericii Filadelfia din Chicago, şi în ultimii ani păstoresc biserica Elim din Phoenix, Arizona.

Care au fost cele mai grele momente din viaţa de familie?
Cu trecerea anilor tot ce a fost greu se pare că se uită, totuşi aş putea menţiona schimbarea aceasta dramatică provocată de mutarea în America; cu copii mici, adaptarea la o nouă cultură, la o nouă limbă, la o nouă lume… Probabil, un episod foarte dramatic este divorţul prin care a trecut unul dintre copiii mei. Cam atât.

Cunoaşteţi acum două culturi; pe cea românească şi pe cea americană. Puteţi să faceţi o comparaţie şi să ne spuneţi cum îi găsiţi acum pe românii din ţara lor faţă de cei din America?
N-aş putea spune că le cunosc bine pe amândouă. Pe cea românească, de aici din ţară, am cam uitat-o, iar pe cealaltă nu am reuşit să o cunoaştem destul de bine. Sunt două lumi foarte diferite. Românii, în general, sunt tot români, oriunde ar fi. Există totuşi o diferenţă între românii din România şi cei din America; noi, cei din America, nu mai suntem români sută la sută, pentru că deja ne-am americanizat, ne-am adaptat la o altă lume, cu alte pretenţii. Însă, în general, românul este acelaşi: primitor de oaspeţi, bun la suflet, familist, şi lucrul acesta este îmbucurător.

Cum priviţi iniţiativa unei conferinţe de familii, a unei reviste, a unei lucrări specifice pentru familii?
Cred că este de o importanţă covârşitoare această educaţie a familiei cu scopul de a-şi îmbunătăţi climatul şi relaţiile de familie. Mă bucur să văd că există interes, că lumea vine la asemenea conferinţe. A petrece la Băile Felix două zile nu este doar în beneficiul educaţional al familiei, ci şi o bună ocazie de relaxare şi părtăşie a celor doi.

Aţi pomenit despre divorţul fiului dvs. Cum v-aţi raportat la acest episod şi care este, în general, părerea dvs. despre divorţ?
După ce am trecut printr-o asemenea experienţă, am o simpatie deosebită pentru victimele acestei tragedii. Nu a fost şi nu este intenţia lui Dumnezeu ca bărbatul să se despartă de soţie. Victimele numărul unu sunt copiii, care vor suferi enorm în urma acestui eveniment. Apoi, din exeprienţa mea şi din ceea ce am văzut pe teren în calitate de pastor, un divorţ este mai rău decât moartea unuia dintre parteneri, pentru că relaţia cu fosta soţie, sau cu fostul soţ, va trebui să continue pentru tot restul vieţii. Rănile nu se vor închide niciodată. Dacă sunt şi copii la mijloc, trebuie să participi la festivitatea de absolvire a şcolii, la căsătoria copilului etc. Astfel, contactul cu fostul/a soţ/soţie este un contact permanent şi dureros; dureros şi pentru celălalt partener după recăsătorire.

Se duc românii la consiliere în America? În România este multă reticenţă. Este nevoie de consiliere?
Când vorbim de consiliere, peste tot este reticenţă la români, pentru că noi suntem o naţiune care ţinem la faţadă, ţinem la ceea ce cred oamenii despre noi şi nu ne ducem să ne spunem problemele de familie până când ele sunt extreme de grave. De aceea consilierea aproape că nu foloseşte la nimic, pentru că nu mai poţi să faci nimic când ai chemat pompierii; casa este în flăcări, paguba va fi enormă. Consilierea ajută la începutul problemelor care se nasc într-o familie. Cred că la români funcţionează mai mult prevenirea situaţiilor grave prin conferinţe de genul Voia lui Dumnezeu în familie, sau printr-o educaţie foarte susţinută în biserici, pentru că acolo unde se predică o Evanghelie autentică şi consecventă cu Scriptura, vor fi tot mai puţine probleme. Evanghelia ne ajută să prevenim problemele din familie.

În contextul secular, unde se redefineşte conceptul de cuplu, încercaţi să daţi o definiţie a familiei. În luna februarie, Parlamentul României a stipulat în Codul Familiei că o familie nu este formată din „soţi”, un termen devenit ambiguu şi interpretabil, ci familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat. Cum vedeţi în acest context familia?
Din Scriptură este clar că Dumnezeu a intenţionat ca familia să fie formată dintr-un bărbat şi o femeie. Mă bucur când aud că sunt ţări ca România care, prin lege, fac clar lucrul acesta. Definiţia familiei devine tot mai largă, tot mai ambiguă, crează tot mai multă confuzie din cauza agendelor homosexualilor care vor să redefinească complet familia. Sunt unele ţări care au redefinit familia atât de larg, încât să poată încăpea în ea orice relaţie umană sau mai puţin umană.

Care ar fi sugestiile pentru ca bărbatul să fie aşa cum îl descrie Scriptura, tot mai asemănător cu Isus Hristos?
Ceea ce văd eu în societatea contemporană, solicitările la care este supus bărbatul de astăzi sunt multiple şi diverse faţă de cele ale vremurilor trecute. Pe lângă slujba de aprovizionare a celor necesare familiei, pe lângă rolul de preot al casei lui, de lider al familiei sale, el este supus astăzi la o presiune specială care vine din feminismul foarte agresiv în spiritul căruia sunt educate femeile de astăzi, şi care pune în discuţie tocmai aceste chemări şi roluri date de Dumnezeu bărbatului. Pe lângă toate acestea, ispitele cu care este confruntat bărbatul sunt mult mai puternice şi mai diverse decât cele care au fost. De aceea, la presiunile acestea atât de mari, foarte mulţi bărbaţi cedează sub presiunea responsabilităţilor şi nu şi le mai îndeplinesc. Sunt o serie de familii abandonate de bărbaţii care fug de responsabilităţi. În America sunt milioane de bărbaţi care nu îşi plătesc pensiile alimentare, care şi-au abandonat familiile. În contextul unei culturi care te învaţă să fii fericit, să îţi cauţi propria ta împlinire, un bărbat trebuie să caute în Scriptură menirea pe care o are de la Dumnezeu şi să se achite de ea cu cinste şi cu demnitate.

Redactor: Valentin Dedu, revista Voia lui Dumnezeu in familie

Viata de familie si televizorul

Influenta negativa a televiziunii in viata familiei contemporane se exercita sub mai multe forme. Forta disolutiva a televiziunii se manifesta atat direct, prin promovarea avortului, a libertinajului sexual, prin limitarea intelegerii relatiei de dragoste la satisfacerea mecanica a placerii sexuale, cat si indirect, prin promovarea unei vieti lipsite de griji, comode, cu mult confort si multa distractie, pentru care familia sau copiii ar putea constitui un serios impediment, in general, intreaga atmosfera a lumii micului ecran este potrivnica unei vieti normale de familie. Sa urmarim insa ceva mai sistematizat care ar fi principalele probleme pe care televiziunea le creeaza familiei din zilele noastre.

Continuare AICI

Familia – modelul relatiilor

“Nici o partasie nu poate fi atat de calda ca partasia crestina si nici un adapost nu poate fi la fel de confortabil ca un camin in care relatiile sunt asa cum trebuie. Este important deci sa privim cu atentie la amandoua aceste familii.” John White

Ca si crestin, sunt o persoana cu doua familii: una cereasca si alta pamanteasca. Ca sa intelegem mai bine relatiile din familia cereasca Ap. Pavel ne duce in familia pamanteasca, familie in care trebuie sa domneasca armonia imbinata cu supunerea si iubirea, respectul pe care il acordam unii altora.

Ceea ce imi place mie in Scripturi esste ca, daca te uiti atent la felul cum lucreaza Dumnezeu,El nu trece peste “legile normale” daca imi permiteti sa zis asa, adica nu trece peste regulile firesti, normale, ci le imbina in asa maniera incat noi cei care le cunoastem sa putem intelege tot mai bine cine este si cum lucreaza El. As putea sa dau aici foarte multe exemple din Scripturi, in care Dumnezeu asa a pregatit totul pentru ca planul sau sa fie implinit pe linie normala.

Venirea Domnului Iisus in lume a fost una cat se poate de normala. S-a nascut prin fecioara Maria ca urmas la tron pe scaunul de domnie al lui David. Iisus s-a nascut Imparat, nu doar ca asta o spune Scriptura si noi o credem ci pentru ca El, Iisus S-a nascut pe linie domneasca, imparateasca.

Teoriile cu privire la felul cum functioneaza familiile sunt diferite, dar exista o parere aproape unanima ca trebuie sa facem totul ca ele sa functioneze, prin orice mijloace posibile.

Familia este initiativa lui Dumnezeu, divortul e initiativa Diavolului. Familia este creata pentru a crea confort si siguranta celor care sunt in ea. Trist este ca astazi nu mai tinem la valorile familiei pe care Dumnezeu a creat-o, ci mai degraba ne intrecem in filosofii care desbina familia in loc sa o uneasca.

Fiecare membru in familie traieste pentru celalalt. Suntem creati de asa fel incat nu putem trai singuri si sa fim impliniti. Asa este si in familia cereasca.

Sursa: http://dorys.wordpress.com/

Marturia unei supravietuitoare a avortului

Cand sotul nu te poate imbratisa niciodata....

A răspuns invitaţiei mele. A intrat pe uşa studioului optimistă, senină, râzând sănătos. O întâmpin. Se prezintă: Ligia Nichescu. În scurt timp începem interviul şi… paharul plin de dă peste el se revarsă. S-a născut la Bucureşti, într-o familie de Creştini după Evanghelie, cu nouă copii. După terminarea liceului, viaţa şi-a deschis larg porţile, una după alta. A început bine. Prima angajare la Alianţa Evanghelică. Răspundea scrisorilor care soseau în urma serialului „Cartea Cărţilor ”. Munca a fost foarte dificilă: “Trebuia să alerg tot mai mult şi mai des la Dumnezeu, pentru a putea răspunde la problemele oamenilor“. Odată cu terminarea acestui proiect, a urmat o perioadă în care Ligia ajunge manager la primul McDonald’s din Bucureşti. Bani mulţi, poziţie. “La un moment dat însă a trebuit să aleg: sau să merg mai departe şi să accept compromisurile care mi se cereau, sau să renunţ la acest serviciu. Fiind copil al lui Dumnezeu şi dorind din tot sufletul să trăiesc în integritate, am renunţat la tot confortul, la toţi banii. Mi-am dat demisia. Nu înţelegeam exact ce se petrece cu viaţa mea, dar i-am zis Domnului că tot ce-mi doresc e să-i fiu Lui pe plac înainte de a face carieră sau de a câştiga mulţi bani. Tot ce-mi doream era să ştiu unde mă vrea şi ce vrea El să fac.”

Continuare AICI

Rugaciunea copiilor pentru parintii lor

De multe ori in copilaria mea si chiar si acum am auzit pe parintii si bunicii mei rugandu-se pentru mine.Am avut parte de tot ce-a fost mai bun din partea lor si nu am destule cuvinte sa le multumesc pentru asta.
Nu vreau sa ma laud,dar mi-au oferit o educatie foarte buna,o casa mereu calda si plina de iubire,iar pentru asta trebuie sa-i multumesc Domnului ca m-a trimis in mijlocul lor.Pentru mine ei inseamna totul.Chiar daca am mai facut si eu prostii sau nu-i ascultam,mereu ma aduceau pe drumul cel bun cu sfaturi,dragoste si multa intelegere.Prin acest articol vreau sa le arat inca o data cat de mult ii iubesc si ii apreciez pentru tot ce mi-au oferit.
Sunt sigura ca multi sunt de-acord cu mine ca parintii trebuie sa fie rasplatiti de copiii lor cu multa dragoste si sprijin atunci cand au nevoie de noi sa-i sustinem.Merita ca ei sa fie pomeniti in rugaciunile noastre adresate lui Dumnezeu.Sa ne rugam zilnic pentru ei,asa cum si ei s-au rugat pentru noi.Sa-i rasplatim pentru tot ce ne-au facut si pentru dragostea lor nemarginita.
De aceea m-am hotarat sa-i adresez Domnului o rugaciune speciala pentru parinti:
“Doamne,Dumnezeule Cel atotbun,care mi-ai daruit parinti buni,ca prin ei sa ma impartasesc de multe binefaceri;
Cel ce voiesti sa le fiu mostenitor pentru viata ce prin ei mi-ai dat-o si pentru toate ingrijirile ce au avut si au fata de mine.Tie ma rog cu umilinta pentru sanatatea si mantuirea lor.
Dumnezeule,Cel ce esti atotindurat,dar si atotdrept,care binecuvintezi pe fii pentru parintii lor si adeseori,in dreapta ta manie,ii pedepsesti pentru pacatele lor;primeste umilita mea multumire pentru binefacerile ce le reversi neincetat asupra parintilor mei.
Trimite-le,Stapane cel atotbun si in viitor binecuvantarile tale si le iarta toate greselile pe care,ca niste oameni le-au facut.Invata-ma ca sa cinstesc in ei puterea Ta si sa le fiu si recunoscatoare si multumitoare pentru viata ce prin ei mi-ai dat-o si pentru toate ingrijirile ce au avut si au fata de mine.
Ajuta-mi ca sa urmez poruncile Tale cele sfinte,sa le fiu supusa,ascultatoare si sa nu fac nimic care sa-i amarasca si sa-i intristeze.
Rasplateste-le,Preabunule,cu facerile Tale de bine,pentru dragostea si ingrijirea neadormita,ce intotdeauna o au fata de mine.
Apara-i de toate nefericirile si intristarile.
Da-le viata lunga,fericita,linistita si pasnica.Fa-i partasi de binecuvantarea Sfintilor tai,inmulteste roadele ostenelilor lor,fa sa prisoseasca peste ei binefacerile tale si sa sporeasca in virtuti si in indestulare,ca sa Te binecuvantam in toate zilele vietii noastre.AMIN!”

Editorial scris de Lavinia pentru © http://www.crestintotal.ro/

Este divortul... "contagios"?

Este divortul contagios? Se pare că da! Conform unui studiu al Universitătilor Brown si Harvard din California, divortul se poate răspândi printre oamenii ce apartin aceleiasi retele sociale. Cu alte cuvinte, decizia unui cuplu de a divorta poate produce efecte similare printre prieteni, membri ai familiei, chiar colegi.

Conform studiului, la persoanele care au un prieten ce divortează probabilitatea ca să divorteze la rându-le este cu 147% mai mare. Atunci când este vorba de un coleg de muncă, probabilitatea este cu 50% mai mare, iar dacă este vorba de un membru al familiei de “numai” 22%.

Termenul folosit în cercetare pentru acest fenomen este de “contagiune socială“.

Sursa: la martzianu'

Amintirile unui "copil divortat"

Opiniile par a reprezenta doua tabere: mamele sau tatii. Asa ca va voi prezenta un “studiu de caz” prin prisma copilului. In ciuda varstei “ïnaintate” (am 31 de ani) unele episoade inca mi le reamintesc, desi involuntar, si toata experienta asta neplacuta si-a lasat aprenta asupra mea intr-un mod intens, astfel incat chiar si acum incerc sa-mi dau seama de ce s-au intamplat unele lucruri.

Yesterday :

S-au vazut, s-au placut, in ciuda unei diferente de 13 ani intre ei (desi din cate inteleg femeile prefera barbatii “maturi”) s-au casatorit. Din cate am inteles, s-au casatorit din dragoste, cel putin primii 3-4 ani s-au iubit. Ulterior au intervenit problemele: dependenta de alcool (din partea tatalui meu), certuri, scandal din partea mamei. La 3-4 ani de la casatorie am aparut eu (nu stiu de ce?).

Scandalurile au continuat (deja aveam 5-6 ani), urmate de batai administrate mamei mele si chiar tentative de omor atunci cand tata era foarte beat. De cateva ori a incercat sa ma omoare si pe mine, desi nu cred ca realiza ce face. Intre timp a inceput o relatie cu alta femeie, lucru pe care ulterior l-a aflat si mama mea.

La varsta de 7 ani mama a declansat procedura de divort. Divortul a fost lung si foarte foarte urat. Mama mi-a interzis sa mai vorbesc cu tatal meu, amenintandu-ma cu batai sau dat afara din casa. Asa ca incepand cu varsta de 8 ani nu am mai vorbit cu tatal meu, desi stateam in acelasi oras...

Continuare AICI