Opinii si marturii de familie... necenzurate: A fost odată familia creştină...

Dr. Julius Fritze — originar din Australia, medic psihiatru creştin şi consilier in probleme maritale, cu o bogată experienţă şi o capacitate remarcabilă de sinteză şi comunicare— abordează cu mult curaj şi luciditate teme majore precum: elementele constitutive ale căsătoriei, criteriile de alegere a partenerului compatibil, diferenţa dintre dragostea romantică şi cea adevărată, împlinirea în relaţia sexuală, diferenţele dintre sexe, relaţiile cu rudele celuilalt, în special cu socrii.
El începe cu problema dragostei. Care este diferenţa dintre a fi îndrăgostit şi a iubi cu adevărat, dintre dragostea statornică, cea care rezistă peste ani, şi atracţia irezistibilă efemeră? Apoi, cu un pragmatism remarcabil, discută principalele domenii în care trebuie să existe compatibilitate între parteneri. Plecând de la constatarea că orice cuplu se va confrunta cu problema ajustării, autorul oferă cu realism posibilitatea evaluării diferenţelor existente structurându-le pe cîteva domenii şi ierarhizându-le ca pondere şi importanţă. Astfel, orice, cuplu prezumtiv îşi poate evalua riscul pe care şi-l asumă, cât şi dificultăţile cu care se va confrunta în viitor. Un capitol special este dedicat relaţiilor sexuale şi problemei împlinirii partenerului. Un alt capitol prin care această carte iese în evidenţă este cel al deosebirilor dintre sexe. Cunoaşterea acestor deosebiri normale şi naturale poate reduce în bună măsură inutilele tensiuni care apar datorită aşteptărilor nerealiste şi interpretărilor eronate ale acţiunilor celuilalt.
Bogata experienţă profesională a autorului, consideraţiile de ordin psihologic şi, nu în ultimul rând, respectul pentru principiile biblice fac din Vreau să te iubesc o lectură nu doar plăcută, ci şi necesară, utilă şi benefică.

Idei despre casatorie (empirice)

“Cu o sotie buna necazul e pe jumatate, iar bucuria dubla.”
Proverb rusesc
“O femeie cu suflet bun e ca o comoara; cine o gaseste nu trebuie sa se laude ca o are.”
La Rochefoucauld
“Se pare ca vremea in care ne apreciem cel mai mult partenerul este inainte de casatorie si dupa funeralii.”
Autor necunoscut
“Barbatul care se lauda ca n-a facut nicio greseala in viata are o sotie care nu poate spune acelasi lucru.”
Autor necunoscut
“Familia este aceea care face omul sa treaca de la egoism la altruism.”
Auguste Comte
“Se spune ca dragostea e oarba; casatoria este cea mai sigura cale de vindecare.”
Autor necunoscut
“Un barbat trebuie sa se casatoreasca numai cu acea femeie pe care ar fi ales-o ca prieten daca ar fi fost barbat.”
Joubert
“Nunta de aur este cea mai impresionanta dovada de spirit tolerant.”
Autor necunoscut
“In partile rurale ale Japoniei rudele sunt cele care aleg sotia pentru mire, care o cunoaste abia dupa cununie. In America obiceiurile sunt total diferite, insa rezultatul este … acelasi.”
Autor necunoscut
“O casnicie reusita este aceea in care te indragostesti de mai multe ori , insa de aceeasi persoana.”
Autor necunoscut
“O sotie ideala nu se asteapta sa aibe un sot ideal.”
Autor necunoscut
“Inainte de a te grabi sa-i critici sotiei defectele, adu-ti aminte ca tocmai ele au impiedicat-o pe sotia ta sa se casatoreasca cu un sot mai bun.”
Autor necunoscut
“Un barbat nu este niciodata atat de bun cum il credea sotia inainte de nunta, si nici atat de rau cum il crede dupa aceea.”
Autor necunoscut
“Daca ai ajuns sa crezi ca-ti iubesti sotia prea mult, n-ai ajuns inca sa o iubesti cat trebuie.”
Autor necunoscut
“O femeie frumoasa place ochilor, o femeie buna place inimii; una este o bijuterie, cealalta este o comoara.”
Napoleon
“Daca vrei sa fi tratat acasa ca un rege, trateaza-ti sotia ca pe o regina!”
Autor necunoscut
“Nu te casatori pentru bani! Ii poti imprumuta mult mai ieftin.”
Autor necunoscut
“Sotul (sotia ) este mangaierea sotiei (sotului ) pentru necazurile pe care nu le-ar fi avut daca nu s-ar fi casatorit.”
Autor necunoscut
“Casatoria este ultima noastra sansa de a ne maturiza.”
Joseph Barth
“Nu diferenta dintre cei doi doare, ci in-diferenta…”
Autor necunoscut
“Cand vrei sa te casatoresti, cauta o femeie cu care vei putea discuta intelligent cel putin 50 de ani.”
Proverb francez
“Casatoreste-te numai atunci cand esti dispus sa sacrifici admiratia multora pentru critica unei singure persoane.”
Autor necunoscut
“Casatoria aduce nenumarate suferinte, dar celibatul nu aduce nicio placere.
Samuel Johnson
“Celibatarul nu are valoarea pe care o dobandeste prin casatorie; el seamana
cu jumatatea desperecheata a unei foarfeci.”
Benjamin Franklin
“Adevaratul camin nu e cladit cu mainile, ci cu inima.”
Autor necunoscut
“Casnicia este o conversatie lunga, pigmentata cu dispute.”
Robert Louis Stevenson
“Casnicia este trei parti iubire si sapte parti iertarea pacatelor.”
Langdon Mitchel
“Casnicia este o carte in care primul capitol e scris in versuri, restul fiind scris in proza.”
Beverley Nichols
Sursa : Depozitarul lui Dumnezeu

Lucrarea de faţă se adresează în general tinerilor aflaţi la vârsta căsătoriei, tratează multe probleme şi pune Sfânta Scriptură la baza unei educaţii serioase a sexelor. De aceea, sfaturile biblice prezentate în această lucrare sunt de cea mai mare valoare pentru tinerii aflaţi în pragul căsătoriei, după modelul rânduit de Dumnezeu la început.Spre deosebire de nişte lucrări medicale pe linia unei educaţii sănătoase a sexelor, Sfinţenia sexualităţii deschide un orizont cu totul nou, şi anume faptul că problemele medicale ale sexualităţii sunt privite din punct de vedere scriptural, iar educaţia sănătoasă a sexualităţii este subordonată concepţiei Celui care l-a creat pe om. Datorită acestui mod biblic de a pune şi de a lămuri problemele tinerilor, această lucrare a fost bine primită şi este foarte apreciată între tinerii credincioşi

Furtuni din senin...
"De cate ori in vietile noastre, razele soarelui se transforma brusc in ploaie, linistea in tulburare, iar calmul in calamitate ? Tocmai cand lucrurile par sa se indrepte, sa mearga mai lin sau sa devina mai linistite apar furtunile care alunga pacea."

Ceata invaluitoare...
"Deseori in viata ma vad silita sa traiesc in vai pline de ceata : rutina de fiecare zi, frustrarile, dificultati care uneori par sa ma copleseasca. Si ajung epuizata incercand sa ascap de ceata."

In cele saizeci si sapte de meditatii devotionale pline de caldura, Gigi arata atat mamelor casnice cat si celor care merg la serviciu ca o nadejde bine ancorata in Dumnezeu si in Cuvantul Sau poate aduce calm, perspectiva si stabilitate... chiar si in cele mai haotice camine !

Este o carte ce trebuie citita de orice individ care este preocupat sa ofere un viitor sigur copiilor si nepotilor nostri. Lutzer este direct, dar în acelasi timp arata compasiune; este foarte biblic, dar întelege corect cultura. El este de asemenea echilibrat din punct de vedere teologic, si evita solutiile emotionale si reactionare fata de o problema, care—daca nu este corectata—va produce un colaps in natiunea noastra.

Cuprins
De la inima la inima
In timp ce noi dormeam …
1. Biserica trebuie sa vorbeasca
2. Trebuie sa consultam Manualul Creatorului
3. Trebuie sa tinem cont de copii
4. Trebuie sa tinem piept presiunii
5. Biserica trebuie sa actioneze
6. Trebuie sa-L cautam pe Dumnezeu

Scenariul marital e bine cunoscut: topiţi unul dupã celãlalt, ne urcãm în trenul dragostei, oprindu-ne într-o zi în gara cãsãtoriei. De aici, mai devreme sau mai tîrziu, începe o nouã poveste, cu certuri, cu probleme, cu nemulţumiri — şi aşa se poate ajunge la divorţ.Autorul cãrţii de faţã, consilier şi terapeut de cuplu, cu o notorietate considerabilã, le propune un nou scenariu celor care vor sã se bucure de dragoste ca-n prima zi. Urcaţi-vã în trenul dragostei, dar nu priviţi cãsnicia ca pe un punct static, o simplã garã, ci ca pe modelul „mereu împreunã", un model dinamic, în continuã transformare, ales de voi pentru a strãbate drumul vieţii.Imaginea acestei treceri, de la static la dinamic, este suficientã pentru a vã face sã înţelegeţi cã e firesc sã aparã obstacole de-a lungul drumului şi este la fel de firesc sã le rezolvaţi, bucurîndu-vã zilnic unul de celãlalt.În plus, aveţi acest ghid, pe care pãrinţii voştri nu l-au avut, un ghid pentru cuplurile actuale, pentru menţinerea dragostei ca-n prima zi, un ghid cu care vã convingeţi cã dragostea se construieşte în doi, pas cu pas.Azi nu mai vrem sã auzim poveşti de dragoste, vrem sã fim autorii lor şi sã le trãim cu adevãrat.

Sfaturi utile pentru soti :

• Intr-o dimineata, pregateste micul dejun pentru sotia si copiii tai. Nu trebuie sa te gandesti ca nu stii sa gatesti, pentru ca nu conteaza atat de mult continutul (nu trebuie sa gatesti vreo delicatese, poate fi si doar cereale cu lapte sau o omleta) cat modul de prezentare, gestul si atitudinea.

• Intr-o seara, ocupa-te de programul copiilor (le dai de mancare, ii ajuti la terminarea temelor etc.) pentru a oferi sotiei tale un timp in care se poate odihni. Efortul tau va fi apreciat.

• Dupa o zi istovitoare, nimic nu face mai bine ca un masaj pentru relaxarea muschilor si odihnirea trupului, fara nici o conotatie sexuala. De aceea, oferirea unui masaj sotiei tale va fi un lucru benefic pe care il poti face pentru ea.

• Stabileste impreuna cu sotia si copiii tai ca o zi pe saptamana sa o petreceti in familie timp in care sa jucati un joc impreuna: lego, puzzle, monopoly, remi, sah, mima etc.

• Fiecare copil in parte are nevoie de atentie din partea tatalui, asa ca daca vrei sa ai o relatie sanatoasa cu fiecare copil cu care te-a binecuvantat Dumnezeu trebuie sa petreci timp de calitate cu fiecare dintre ei. De aceea, acorda un timp special fiecaruia dintre ei stabilind o activitate specifica varstei lui (daca este la varsta adolescentei, puteti iesi la un suc sau la o pizza; sau poate este genul de copil care se simte in largul lui stand acasa avand in fata un castron de floricele de porumb, sau daca ai un copil care practica un sport, fii alaturi de el in competitiile sportive pentru a-i arata suportul tau etc.)

• Un alt lucru pe care copiii trebuie sa-l invete inca de cand sunt mici este darnicia. Pentru aceasta iti sugeram ca impreuna cu copiii tai sa gasesti o familie pentru care sa fiti o binecuvantare. Modurile practice de a fi o binecuvantare sunt multe, noi amintim doar doua dintre ele: fie mergi impreuna cu copiii tai si cumparati cadouri pentru fiecare membru al familiei respective, fie impreuna cu sotia si copiii pregatiti o masa special pentru aceasta familie.

Recomandari de pe site-ul www.abcr.ro

Scopul cartii: acceptarea feminitatii ca un dar pretios de la Dumnezeu; intelegerea mecanismelor biologice specifice femeii; cunoasterea diferitelor etape din viata unei femei si adaptarea la ele, cu bucurie.
Cartea lui Ingrid Trobisch, asa cum spune sotul ei in Cuvint inainte, prezinta "un tablou sinoptic al celor mai importante laturi si experiente din viata unei femei casatorite: implinirea sexuala, fertilitatea, perioada de graviditate, nasterea, alaptarea si ingrijirea copilului mic si, in fine, menopauza si maturitatea".
Autoarea discuta diversele domenii ale experientei unei femei ca un tot unitar, in care diversele aspecte se intrepatrund si se influenteaza reciproc. In viziunea ei, punctul de plecare il reprezinta acceptarea de sine, acceptarea frumusetii de a fi femeie, acceptarea propriului corp.
Sint discutate apoi principalele experiente de ordin fizic traite de o femeie: (1) placerea sotiei in actul sexual; (2) trairea in armonie cu ciclul fertilitatii; (3) perioada minunata a asteptarii unui copil; (4) nasterea - o experienta a cuplului; (5) arta materna a alaptarii; (6) menopauza - o sansa pentru un nou inceput.
Cartea se adreseaza: femeilor de orice virsta si conditie sociala; barbatilor casatoriti, care doresc sa isi inteleaga mai bine sotiile; tinerilor, fetelor si baietilor, care se pregatesc pentru casatorie; consilierilor maritali, pastorilor si lucratorilor crestini.

Maturitate spirituală, credinţă dinamică pentru noi şi pentru copiii noştri.
- Încurajare şi călăuzire pentru familie- Ceea ce conteză cu adevărat: DUMNEZEU, CUVÂNTUL LUI, FAMILIA ŞI VEŞNICIA
- Zece factori esenţiali pentru creşterea unei familii puternică spiritual- Zece "seminţe spirituale" - activităţi practice, ajutor pentru hrănirea credinţei familiei
- Indiferent unde eşti în călătoria ca părinte, nu uita că Dumnezeu este cu tine şi că El ţi-a încredinţat rolul de lider spiritual al familiei tale!

RELAŢII SEXUALE MENŢIONATE ÎN PRIMA CARTE A BlBLIEI

Societatea de astăzi s-a înstrăinat puternic de modelul oferit de Creator în ceea ce priveşte relaţia sexuală umană. Geneza - cartea biblică a începuturilor - ne pune la dispoziţie o explicaţie sănătoasă a relaţiei sexuale necesară în toate vremurile. Una dintre cele mai detaliate analize făcute vreodată subiectului privitor la relaţia sexuală, Geneza ne descrie peste douăzeci de tipuri de relaţii sexuale.Cercetător al Vechiului Testament, O. Palmer Robertson extrage din cartea Geneza informaţii vitale despre romanţă, triunghiul dragostei, celibat, divorţ, dragoste nerăsplătită, adulter, viol şi alte afecţiuni înrudite cu relaţia sexuală umană.

Ce spune Biblia despre cãsãtoria interrasialã?

Întrebare: Ce spune Biblia despre cãsãtoria interrasialã?

Răspuns: Legea Vechiului Testament le poruncea israeliţilor să nu se angajeze în căsătorii interrasiale (Deuteronom 7:3-4). Motivaţia pentru aceasta este că israeliţii ar fi rătăcit departe de Dumnezeu dacă s-ar fi căsătorit cu închinători la idoli, păgâni sau necredincioşi. Un principiu similar este stipulat în Noul Testament, însă la un alt nivel: “Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14). La fel cum israeliţilor (credincioşi în singurul Dumnezeu adevărat) li s-a poruncit să nu se căsătorească cu necredincioşi, tot astfel creştinilor (credincioşi în singurul Dumnezeu adevărat) li se porunceşte să nu se căsătorească cu necredincioşi. Pentru a răspunde complet a această întrebare în mod specific, Biblia nu califică drept greşită căsătoria interrasială.

O persoană trebuie judecată după caracterul ei/lui, nu după culoarea pielii. Noi toţi trebuie să fim atenţi în a arăta favoritisme anumitor persoane, dar şi în a avea prejudecăţi rasiale cu privire la altele (Iacov 2:1-10, în special versetele 1 şi 9). Standardul bărbatului sau femeii creştine în alegerea partenerei/partenerului de viaţă trebuie să constea întotdeauna în a găsi o persoană creştină pentru care să îşi manifeste interesul pentru căsătorie (2 Corinteni 6:14), o persoană care să fie născută din nou prin credinţa în Iisus Hristos (Ioan 3:3-5). Credinţa în Hristos, şi nicidecum culoarea pielii, reprezintă standardul biblic pentru alegerea partenerului de viaţă. Căsătoria interrasială nu este o chestiune bună sau rea, ci o chestiune de înţelepciune, discernământ şi rugăciune.

Singurul motiv pentru care căsătoria interrasială trebuie luată în considerare cu atenţie constă în dificultăţile pe care un astfel de cuplu le poate avea datorită faptului că celorlalte persoane din anturajul lor le-ar putea fi greu să îi accepte împreună. Foarte multe cupluri interrasiale au experimentat discriminare şi ridiculizare, uneori chiar din interiorul propriilor lor familii. Anumite astfel de cupluri au de asemenea dificultăţi atunci când copiii lor au culori ale pielii cu tonuri diferite de ale părinţilor lor sau de ale fraţilor lor. Un cuplu interrasial trebuie să ia în considerare în mod serios toate aceste lucruri şi să se pregătească pentru ele înainte de a lua decizia de căsătorie. Din nou, trebuie spus că în conformitate cu Biblia, singura condiţie pentru ca un creştin să se angajeze într-o căsătorie interrasială este aceea ca partenerul vizat să fie membru al Trupului lui Hristos.

Anii trec, epitetele raman! - de Corina DEDU

Se spune ca, atunci cand ne casatorim, nu ne legam doar de o singura persoana, ci de tot neamul din care face parte acea persoana. Pe unul il iubim, pe ceilalti ii acceptam „la pachet”. Bunele maniere acasa… (ce ciudat suna), trebuie sa ghideze relatiile de familie ca sa ne fereasca de badaranie.

La inceput, sotii isi dau unul altuia denumiri de dragoste luate din lumea animalelor. Mai apoi, in iubirea lor cea mare, numele nu le mai ajung si se alinta cu termeni injuriosi, cum ar fi: „martoaga batrana, javruta…” Evident, a-i spune incantatoarei tinere sotii de douazeci de primaveri „martoaga batrana” nu poate fi in niciun caz jignitor, mai ales cand dincolo de cuvinte rasuna accentul de profunda dragoste a sotului. Dar anii trec, dragostea devine obisnuinta, si epitetele raman.

„Tonul face muzica”, si conform unui asemenea slogan, aproape orice neintelegere se poate rezolva daca stii cum si cand sa pui problema. Fiecare persoana isi are propria sa arta de a iubi. „Mitocanul domestic” isi afirma intr-un mod galagios si egoist toate „gusturile si principiile sale”, pe care, de cele mai multe ori, el este cel dintai care le incalca, neparandu-i-se ca ar face ceva gresit si, avand cugetul curat, va considera ca minusul de iubire vine din partea ta. El se simte neinteles si ofensat.

Ca atare, se si razbuna uneori, facand pe nebunul si devenind pedant de „politicos”: „A, va sa zica, nu trebuie sa fim intimi? Trebuie sa ne comportam ca niste simple cunostinte? Asa trageam nadejde – dar nu mai conteaza. Cum vrei atunci…” Imprejurarea aceasta ilustreaza diferenta dintre politetea intima si cea formala. Exact ce i se potriveste uneia poate constitui o incalcare a celeilalte. A fi neretinut si familiar in fata unei personalitati inseamna proasta crestere, a practica o politete ceremonioasa la tine acasa inseamna, de asemenea, lipsa de cuviinta.

Cartea proverbelor vorbeste mult despre „bunul simt”. Cred ca bunul simt este acea capacitate naturala care te invata sa traiesti in societate astfel incat sa fii respectat pentru modul tau de a trata lucrurile sau oamenii. Bunul simt trebuie sa aiba capacitatea de a ne ajuta sa facem distinctia intre acasa si celelalte locuri. Manierele de acasa trebuie sa fie precum hainele de casa. Atunci cand venim acasa de la serviciu si ne schimbam in hainele de casa, ne simtim mai usurati de eticheta societatii, ne simtim chiar mai in largul nostru. Dar cand hainele de casa sunt una, si hainele vechi purtate pana duhnesc sunt altceva. Exista o deosebire intre modul in care ne comportam acasa si modul in care ne comportam in public, adica putem sa ne aratam o masca in societate, iar acasa sa ne dorim ca numai „EU” sa fiu servit, iubit, masat, hranit etc… Bunele maniere in familie presupun o politete subtila, incomparabila, sensibila si mai profunda decat cea afirmata in public.
Articol preluat din revista "Voia lui Dumnezeu in familie"

Am fost cu toţii oripilaţi, de-a lungul timpului, de relatările legate de abuzurile sexuale ai căror autori erau clerici catolici din diverse locuri din lume. Chiar şi în cursul ultimei sale vizite, în Australia, Papa Benedict XVI a fost nevoit să-şi ceară iertare pentru asemenea acte săvârşite de preoţi catolici australieni. Poate că şi compensaţiile oferite victimelor acestor acte de violenţă sexuală sunt răspunzătoare de starea de criză financiară în care se află acum Vaticanul.

De asemenea, din când în când, media relatează cazuri de abuz sexual - cu caracter homosexual, ori împotriva femeilor şi chiar a unor copii - în care cei acuzaţi sunt preoţi ori călugări ortodocşi.

Desigur, protestanţii nu sunt imuni la asemenea comportamente aberante. Auzim din când în când relatări legate de asemenea fapte, mai ales când este vorba de anumiţi lideri ai confesiunilor protestante, mai ales din Statele Unite.

Cu toate acestea, chestiunea abuzurilor sexuale în bisericile evanghelice din România a rămas, până acum cel puţin, un subiect tabu în România. Poate că explicaţia constă în faptul că etica strictă a evanghelicilor, mai ales în chestiuni legate de sexualitate, face ca, pentru cedi mai mulţi dintre noi, asemenea aberaţii să pară implauzibile între membrii acestor comunităţi.

Există însă şi o altă dimensiune, nevăzută, a acestei chestiuni. Sfiala - legitimă de altfel în astfel de chestiuni intime, dar şi pudibonderia - patologică, mai ales atunci când este înrădăcinată într-o atitudine negativă, de sorginte neoplatonică, faţă de sexualitate, îi face pe evanghelici să evite subiectele legate de sexualitate, atât în predicare, cât şi în catehizare (legată sau nu de căsătorie).

Astfel, un impuls uman fundamental, despre a cărui forţă, uneori creativă, alteori distructivă, a încercat Freud să ne avertizeze (chiar dacă el a mers, în mod evident, prea departe, găsind din libido un soi de explicaţie absolută a comportamentului uman), aşa cum este sexualitatea, devine un subiect evitat în discuţii, este privit cu suspiciune, atunci când nu este considerat de-a dreptul păcătos în sine, şi este adesea reprimat, cu consecinţe catastrofale pentru viaţa personală, familială şi de comunitate a evanghelicilor.

Pe de altă parte, absenţa instituţiei spovedaniei în această tradiţie creştină, precum şi lipsa unei tradiţii a secretului mărturisirii păcatelor în cazul confesiunilor făcute de credincioşi în faţa clericilor evanghelici, dar mai ales modul exhibiţionist în care este exercitată, de cele mai multe ori, disciplina în bisericile evanghelice, face ca cei care se confruntă cu asemenea probleme să nu aibă curajul de a se deschide pentru a primi ajutor.

Aşa fiind, medicii, care nu au formarea pastorală necesară tratării acestor chestiuni, în lumina Scripturii şi a experienţei de secole a Bisericii, devin fără voia lor, singurii confesori aflaţi la dispoziţia acestor oameni disperaţi.

Am primit astăzi un mesaj de la un astfel de medic creştin care se confruntă în ultima vreme cu o serie de probleme de acest gen în bisericile evanghelice. Iată doar câteva exemple.

O adolescentă de 12 ani este violată de fratele mamei ei, care juca rol de baby-sitter, în vreme ce mama se afla la spital, veghind la căpătâiul soţului ei, care era pe moarte. Fata, care are acum 18 ani, şocată de acest viol, face o criză de schizofrenie şi încearcă să se sinucidă. Atât mama, cât şi fata, din pricina ruşinii, nu îndrăznesc să-l acuze pe cel vinovat de acest viol bestial, mai ales că este vorba de fratele mamei - asemănarea cu cazul recent al fetei însărcinate despre care a vorbit presa este frapantă; pariez că sunt foarte puţini cei care, atât înlăuntrul cât şi în afara comunităţii evanghelice, au crezut că aşa ceva este posibil între ci numiţi cu dispreţ „pocăiţi”, şi din pricina eticii înalte pe care o profesează, şi de care adesea fac mult mai mult caz decât s-ar cuveni.

Într-un alt caz, un „frate”, care zugrăvea casa unei văduve cu şapte copii, o violează pe fetiţa de opt ani a acestei femei, membră şi ea într-o biserică evanghelică.

În ambele cazuri, cei vinovaţi de aceste bestiale ilegalităţi nu numai că sunt impenitenţi, dar şi predică cu neruşinare de la amvoanele bisericilor lor, poate chiar şi despre curăţia în domeniul sexualităţii.

De asemenea, în ambele cazuri liderii bisericii au fost avertizaţi cu privire la aceste fapte, dar, din jenă, şi, mult mai probabil, pentru a evita un scandal public, ce ar putea aduce atingere preţioasei imagini a bisericii lor între „cei din lume”, tac şi nu fac nimic în legătură cu asta. Iar „fratele” continuă să se (re)producă de la amvon.

Un al treilea caz este dintr-o comunitate rurală de ţigani, în care tatăl necredincios, atunci când se îmbată, îşi violează fetiţa de numai patru ani şi jumătate. În această situaţie, mama, care este credincioasă evanghelică, a apelat la ajutorul unui lider al bisericii. Împreună cu acesta, mama a sesizat autorităţile locale. Miliţianul din sat (cine ştie dacă nu cumva coleg de băutură cu violatorul) a spus cu nonşalanţă că nu poate face nimic, pentru că mama nu a putut aduce probe audio-video - ce i-ar mai fi plăcut idiotului pervers să se uite la un asemenea film porno - sau un certificat medico-legal (de unde să ştie săraca femeie de la ţară de aşa ceva?). Tipic pentru lipsa de omenie caracteristică funcţionarului român de stat, singurul sfat dat femeii a fost acela de a divorţa, fără nici o consideraţie pentru faptul că în urma unei asemenea acţiuni ar rămâne pe drumuri împreună cu copiii ei, dat fiind că nu are nici un fel de alte mijloace de întreţinere. În prezent, acel lider al comunităţii evanghelice este ameninţat cu moartea de ţiganii din sat, pentru că a îndrăznit să sesizeze poliţia cu privire la viol (oare nu tot de la miliţianul nostru or fi aflat?).

Ce concluzii am putea extrage din aceste situaţii?

1. Evanghelicii sunt şi ei fiinţe sexuate (s-ar putea ca pentru unii, mai „nevinovaţi”, acest lucru să fie chiar o surpriză), la fel ca toate celelalte fiinţe umane şi sunt expuşi la fel de mult, ca oricare altă comunitate patologiilor sexuale. Ba am putea spune chiar că demonizarea şi reprimarea sexualităţii în aceste comunităţi îi face pe evanghelici să fie chiar mai expuşi decât alţi creştini la asemenea aberaţii.

2. Grija patologică faţă de imaginea publică, înrădăcinată într-o presupusă superioritate etică a evanghelicilor faţă de celelalte comunităţi religioase din România, îi face adeseori pe liderii bisericilor evanghelice să muşamalizeze în mod tacit şi făţarnic asemenea fapte, zice-se, pentru a nu se aduce atingere „mărturiei” Evangheliei. În aceste cazuri, nu se manifestă nici un fel de compasiune faţă de victime, ceea ce este de-a dreptul monstruos. Iar atunci când cei vinovaţi de aceste bestialităţi sunt predicatori şi lideri ai bisericii, chestiunea devine una şi mai gravă.

3. Lipsa instituţiei spovedaniei, şi patologiile pe care acestea le aduce cu sine, nu pare să preocupe în nici un fel pe liderii bisericilor evanghelice de la noi. În mod straniu pentru o comunitate anti-tradiţională, tradiţia evanghelică pare să fie mai importantă în acest caz decât găsirea unor soluţii concrete pentru rezolvarea unei probleme foarte grave la nivelul acestei comunităţi. Liderii acesteia par însă a nu fi deloc conştienţi de existenţa, şi cu atât mai puţin de gravitatea ei.

4. Liderii bisericilor evanghelice acţionează abia atunci când o asemenea faptă devine publică, şi o fac de obicei în pripă, fără nici o noimă, fără profesionalism şi cu totală lipsă de preocupare pentru recuperarea victimelor şi a celor căzuţi în păcat.

Ce este oare de făcut?

1. Din perspectivă biblică, cei care află despre asemenea fapte, ar trebui să avertizeze mai întâi liderii bisericii din care fac parte victimele şi cei vinovaţi. De asemenea, înainte de a face asta, ar trebui să se asigure că victimele sunt deschise să depună mărturie, căci altfel riscul unui proces de calomnie este enorm intentat de cei vinovaţi. Mă tem că abordarea directă a celor vinovaţi de către cei ce află despre aceste fapte - normală în cazuri mai puţin grave, nu este recomandabilă, din pricina riscurilor pe care o asemenea acţiune le poate aduce cu sine. Aceşti oameni sunt conştienţi de răul pe care l-au făcut şi de efectul pe care l-ar putea avea asupra propriei imagini darea pe faţă a unor asemenea fapte. De aceea există riscul de a ne expune unor acţiuni necugetate ale acestora.

2. Toate bisericile din România ar trebui încurajate să adopte politici clare cu privire la protecţia copilului. World Vision International are o experienţă recunoscută în plan internaţional în acest domeniu şi, la cerere, ar putea oferi asistenţă tuturor bisericilor interesate.

3. Dacă liderii bisericilor refuză să acţioneze, următorul pas ar putea fi acela de a depune o plângere la poliţie. Dat fiind însă caracterul aberant al legilor româneşti în materie de violenţă sexuală şi domestică (acestea, ca orice legi făcute de bărbaţi, protejează mai degrabă violatorii ,decât victimele), cât şi corupţia proverbială a Poliţiei Române (protectoare mai degrabă a mafioţilor şi a traficanţilor de carne vie, decât a cetăţenilor care le plătesc salariile) un asemenea demers ar putea fi unul de lungă durată şi cu eficacitate redusă.

4. De asemenea, dacă liderii bisericilor refuză în mod sistematic că acţioneze în aceste cazuri, sunt absolut sigur că ameninţarea de a ne adresa presei cu aceste cazuri, cu toate implicaţiile de compromitere definitivă a lor în faţa opiniei publice, îi va convinge pe aceşti laşi de a face ceva cu privire la aceste grozavii, condamnate nu numai de creştini, ci de orice om de bun simţ din această lume, credincios sau nu. Ba mai mult, dacă aceşti clerici continuă să se arate neclintiţi în refuzul lor de a acţiona, poate că ameninţarea cu un proces de daune morale, din pricina lipsei de acţiune a bisericii, ar putea săi facă mai sensibili. În definit asta este ceea ce i-a făcut pe catolici să ia în sfârşit în serios această chestiune. Cine ştie, poate că riscul de a pierde într-un proces de scandal vilele luxoase şi maşinile de ultimă generaţie pe care le deţin îi va sensibiliza, dacă Evanghelie nu este suficientă pentru aceasta.

5. O linie de acţiune mult mai eficientă ar putea fi, până la urmă, aceea de a apela la ajutorul unui ONG de încredere (atenţie, există şi ONG-uri mafiote!). Apelaţi în primul rând la ONG-uri specializate în chestiuni de violenţă domestică, dar şi la acelea specializată în lucrarea ci copiii. Aceste instituţii oferă uneori şi asistenţa juridică absolut necesară rezolvării definitive a acestor complicate cazuri.

Şi, în final, să ne amintim de cuvintele aspre pe care le rosteşte Mântuitorul cu privire la aceste lucruri: (Mat 18:3-6, 10)

Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor. De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş, va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor. Şi oricine va primi un copilaş ca acesta în Numele Meu, Mă primeşte pe Mine. Dar pentru oricine va face să păcătuiască pe unul dintre aceşti micuţi, care cred în Mine, ar fi mai de folos să i se atârne de gât o piatră mare de moară, şi să fie înecat în adâncul mării…

Feriţi-vă să nu defăimaţi nici măcar pe unul dintre aceşti micuţi; căci vă spun că îngerii lor în ceruri văd pururea faţa Tatălui Meu care este în ceruri.

Preluat din blogul Persona

Mediul familial si dezvoltarea bunei-cuviinte - de Elvira Lupastean

O familie crestina, care isi intelege rolul si scopul, poate avea o mare influenta in societatea seculara. Familia a fost si este cel mai eficient cadru de educatie crestina. In familie invatam, ne dezvoltam, ne cizelam, ne simtim relaxati si protejati, insa, totodata, provocati si coplesiti.

Alegerile mele, de fiecare zi, influenteaza pe termen lung viata copiilor mei. Vrem sau nu vrem, in bine sau in rau, noi influentam generatia urmatoare. De la timpul in care schimbi scutece, la momentele cand te bucuri cu emotie si lacrimi de diplomele de absolvire, te vei izbi de un lucru pe care-l intalneste fiecare parinte: disciplina, cresterea spirituala a copiilor, educatia, bunele maniere, buna-cuviinta. Desigur, buna-cuviinta poate fi inteleasa diferit in ziua de astazi, mai ales ca, in a doua jumatate a secolului trecut, „principala lipsa de respect era alergatul pe coridoare, tinuta inadecvata (camasa scoasa din pantaloni), mestecatul gumei sau galagia.”

Iata cateva sfaturi din partea unui parinte pentru un alt parinte. Sper ca randurile acestea sa te ajute sa devii un parinte care si-a indeplinit scopul pe care Dumnezeu i l-a destinat.

Fii tu insuti un exemplu demn de urmat. Singura cale de a forma copii buni intr-o lume rea este sa devenim noi, parintii, mai intai buni. Te simti slab cand este vorba de cresterea sanatoasa a copiilor? Si eu ma simt de multe ori coplesita, insa stiu ca atunci cand sunt slab in calitatea mea de parinte, Hristos este taria mea. Doar parintii care isi recunosc slabiciunea sunt capabili sa accepte suportul Lui. Adevaratii pedagogi sunt parintii. Puterea exemplului personal este cea mai convingatoare. Daca vorbele tale afirma un lucru, iar faptele altul, copiii iti vor urma actiunile, nu vorbele. „Exemplul personal nu este doar o cale de a-i influenta pe altii, este singura.”

Incepe de cand este un tanc. Cand incepe acest proces de formare al bunei-cuviinte? Educatia si invatatul au loc in primii ani; insa, chiar si cei care au inceput mai tarziu pot indrepta lucrurile. Scopul educatiei nu este de a creste genii, ci de a forma oameni pentru oameni si oameni pentru cer. Primii ani ai copilariei sunt cei in care copilul se dezvolta moral. Invatati-l de mic ce este ascultarea – acesta este primul element al dezvoltarii constiintei si al simtului moral. In acelasi timp, aplica metode precum mangaierea, incurajarea si iubirea. Actionand astfel, nu vei gresi prea grav niciodata. Atingerea fizica, climatul emotional, tonul vocii si atmosfera familiala sunt resimtite de timpuriu.

Intelege mediul social si adapteaza-ti metodele in functie de acesta. Mediul in care ne crestem copiii este diferit de cel in care am crescut noi. Altele sunt valorile, altul este ritmul vietii, altele sunt problemele de comportament, altele sunt pericolele: presiunea anturajului, consumul de droguri, de alcool, deviatiile sexuale, sectele de natura New Age, satanismul, rebeliunea sociala, racolarea in miscari extremiste etc. Avand in vedere nesiguranta de pe strada si instabilitatea mediului din scoli, educatia de acasa a devenit si mai dificila, dar mai importanta ca oricand. Responsabilitatea parinteasca nu poate fi asumata decat de parinti.

Reguli clare urmate de fiecare. Da-i copilului directie, fixandu-i reguli pe care sa le urmeze. Fiecare membru al familiei trebuie sa-si faca datoria. Chiar si un copilas de patru anisori poate sa-si stranga jucariile, hainele sau hartiile care zac pe jos. Astfel, copilul invata ce este disciplina si ascultarea. De fapt, disciplina este „cheia nobletei copilului bun.” Disciplina este definita ca fiind „totalitatea regulilor de comportament care corecteaza, modeleaza, intaresc sau perfectioneaza pe cineva. Disciplina nu este nicidecum o metoda de opresiune.

Fapte mici, efecte mari. Nu critica, spune cuvinte intelepte, recunoaste si respecta opinia copilului tau, promoveaza dialogul, comunica pe limba lui.

Inspira-i incredere si bun simt. Ajutati-l pe copil sa-si formeze o imagine incurajatoare despre viata, sa stie sa se comporte. De exemplu, invatati-l sa spuna „te rog” si „multumesc”; cum sa dea mana, sa fie o strangere ferma, simpla, sanatoasa si nu sa dea impresia unui peste mort sau a unui concurs de forta.

Lauda-l in public si mustra-l in particular. Multi parinti se tem sa nu-si compromita astfel demnitatea, sa nu devina ridicoli. De fapt, lauda are un efect terapeutic, intrucat incurajeaza, edifica si aduce bucurie, deschide inima, pentru ca el sa poata accepta mai usor o eventuala corectie. Arata-i ca este o persoana valoroasa prin felul in care il prezinti altora. Spune: „Acesta este fiul meu (fiica mea)!” Intonatia vocii tale ii poate transmite copilului faptul ca-l iubesti si esti mandru de el sau, dimpotriva, ca nu conteaza pentru tine.

Supravegheaza anturajul copilului, dar nu-l sufoca. Incurajeaza-ti copilul sa-si aleaga cu grija prietenii si apropie-l de persoane de caracter, care vad viata din perspectiva crestina. Ii sporesti, astfel, sansele lui de reusita. Atmosfera primitoare si calda de acasa, ii ajuta pe toti „membrii echipei” sa se simta bine. Astfel, copiii vor avea curajul sa-si invite mai degraba prietenii acasa, decat sa plece ei insisi.

Ajuta-l sa-si descopere specificul si incurajeaza-l in dezvoltarea specializata. Nimeni nu poate excela in toate domeniile, dar putem asigura copilului o educatie care sa-l ajute sa fie cinstit, politicos, vesel, loial, credincios. Nu incerca sa-l transformi dupa modelul tau, invata sa-i apreciezi diferentele. Varietatea determina o dinamica interesanta in familie. Chiar daca fiul tau nu va urma cariera pe care tu ai imbratisat-o, asigura-te ca-i vei da libertatea de a-si urma propriul drum in viata, potrivit darurilor, inclinatiilor si talentelor cu care l-a inzestrat Dumnezeu.

Incurajeaza dezvoltarea lui academica. Totodata, prin citit, copilul isi poate dezvolta vocabularul, pentru ca mai tarziu sa poata deprinde limbajul cursiv si clar, atat de semnificativ in relatiile sociale.

Scoate ce este mai bun din el. Parintele este ca un antrenor, un arhitect sau un sculptor, el cizeleaza si slefuieste conform unui model pe care il are in imaginatia sa. Nu uitati, radacina cuvantului de origine latina educatie inseamna „a scoate, a extrage”, deci, o educatie autentica „scoate” un om dintr-un copil.

Asculta-i ritmul si intelege-i inima. Fii ingaduitor si rabdator. Nu uita ca nici tu nu esti perfect. Probabil ca si tu uitai sa-ti duci hainele murdare la baie, nu inchideai bine frigiderul sau nu stingeai lumina cand ieseai din camera. Copiii nostri vor face multe lucruri exasperante in timpul copilariei lor, insa nu le cautati nod in papura in lucruri care sunt neinsemnate. Freza, hainele (daca nu sunt indecente), stilul de muzica, nu sunt chiar atat de importante. Thomas Jefferson a dat un sfat intelept: „In probleme de principiu, stai tare ca o stanca, in probleme legate de inclinatii personale, lasa-te dus de curent.”

Pregateste-l pentru cer. Este extrem de valoros sa iti educi copiii nu numai pentru viata de aici, ci si pentru eternitate. Copiii tai pot deveni oameni cu care Dumnezeu sa scrie istorie si sa aiba influenta peste generatii; insa, influenta lor incepe prin influenta ta asupra lor.

Scopul educatiei nu este de a creste genii, ci de a forma oameni pentru oameni si oameni pentru cer.

Articol preluat din revista "Voia lui Dumnezeu in familie"

Conflicte intrafamiliale: cauze, efecte, implicarea asistenţilor sociali

Criza familiei este percepută de către specialiştii din domeniul ştiinţelor socio-umnaistice ca simptom al crizei societăţii contemporane. În acest context, evidenţiem că dimensiunile fenomenului dezorganizării familiale se extind şi devin tot mai complexe.

Sindromul părintelui pierdut, inhibarea, vinovăţia, comportamentul deviant, răzbunarea, fuga de acasă – toate acestea sunt doar câteva dintre stările caracteristice unui copil victimă a conflictelor intrafamiliale. În aceste situaţii dificile, menţionăm importanţa rolului asistentului social şi respectiv a procesului de mediere realizat de specialiştii în domeniul asistenţii sociale cu familiile în care predomină situaţiile conflictuale. Pentru aceasta este benefic de a studia şi elucida sarcinile şi atribuţiile asistentului social în procesul de mediere a conflictelor intrafamiliale avînd posibilitatea, în acest caz, de a contribui la diminuarea fenomenelor elucidate anterior.

Medierea este o metodă confidenţială şi privată, prin intermediul căreia mediatorii, persoane independente şi cu o pregătire specială, ajută părţile să-şi definească mai clar obiectivele, interesele şi le îndrumă astfel încât să construiască împreună variante reciproc avantajoase de soluţionare a conflictului. Medierea oferă persoanelor şi grupurilor oportunitatea de a-şi asuma responsabilitatea rezolvării disputelor şi de a menţine permanent controlul asupra deciziilor care le afectează viitorul. Se evită, astfel, folosirea măsurilor abuzive, precum şi deteriorarea relaţiilor dintre părţi, încurajându-se dialogul, colaborarea, respectul reciproc.

În urma realizării interviului (au fost realizate 7 interviuri cu experţii din domeniul psihologiei, teologiei, jurisprudenţei şi asistenţei sociale) concluzionăm următoarele:

- Conflictul în cadrul familiei reprezintă lipsa unui compromis între parteneri, o neînţelegere, dorinţa de impunere celuilalt partener a unei opinii sau unui scop;

- Familiile care cel mai frecvent se confruntă cu probleme sunt cele căsătorite de 1-5 ani şi cele căsătorite de 16-25 ani;

- În ceea ce priveşte cauzele apariţiei conflictului, experţii din domeniul psihologiei au specificat următoarele cauze: lipsa comunicării, tendinţa de dominare, egoismul, deprinderi de viaţă negative. Juriştii au menţionat următoarele cauze: lipsurile financiare, abuzul de alcool. Experţii din domeniul asistenţei sociale au evidenţiat cauze ce ţin de problemele sărăciei, şomajul, modele diferite de convieţuire, care au existat în familiile de origine a soţilor. Preotul a menţionat că cauzele principale sunt imoralitatea, lipsa educaţiei moral-spirituale.

Rolul asistentului social în procesul de mediere poate fi realizat eficient prin aplicarea diverselor tehnici, cum ar fi: ascultarea activă, reflectarea, rezumarea abilitatea de a descentraliza persoana din atmosfera problemei existente. Or, rolul asistentului social e primordial atât înainte de procesul medierii, pentru a colecta toate informaţiile necesare în vederea studierii problemei, cât şi în timpul procesului. În aceste momente, o colaborare dintre mediator şi părţi este eficientă în cazul în care ambele părţi acceptă participarea la proces şi atunci cînd fiecare specialist al echipei pluridisciplinare îşi realizează corespunzător responsabilitatea.

De asemenea, o idee importantă menţionată de specialişti a fost şi faptul că foarte puţine familii încearcă să rezolve problemele sale conflictuale. În vederea soluţionării conflictelor intrafamiliale propunem următoarele recomandări:

- Înfiinţarea şi dezvoltarea serviciilor de urgenţă sau de suport cum ar fi centrele comunitare de consiliere a familiei, centrele de plasament temporar pentru copii, centrele de zi pentru copii, servicii de recreere penru familii cu copii cu deficienţe, centrele de asistenţă şi sprijin pentru readaptarea copilului cu probleme psihosociale, servicii de sprijin a femeii gravide predispuse să-şi abandoneze copilul, servicii care ar preveni separarea copilului de familia sa aflată în situaţie de criză şi menţinerea copilului în familie după reintegrare, centrele care ar preveni abuzul, neglijarea şi exploatarea copilului în familie, etc.

- Deschiderea serviciilor consultative specializate, care ar permite evaluarea gradului de compatibilitate psihologică a partenerilor, sistemul de valori a vieţii familiale;

- Organizarea trainingurilor, seminarelor sau conferinţelor în vederea dezvoltării abilităţilor de mediere a asistenţilor sociali, dat fiind faptul că în prezent specialişti calificaţi în domeniul medierii conflictelor intrafamiliale sunt foarte puţini;

- Dezvoltarea programelor privind planificarea familială, oferirea consilierii premaritale cu caracter formativ;

- Formarea grupurilor de sprijin alcătuite din diferite familii care fie s-au confruntat cu anumite situaţii de conflict, fie că se află într-o stare conflictuală;

- Dezvoltarea serviciilor psihosociale, deschiderea cabinetului psihologic, instituirea liniei fierbinţi, crearea echipelor pluridisciplinare ca să acţioneze conform intereselor persoanei, amplasarea centrelor în mod accesibil pentru fiecare şi pe lângă Judecătorii;

- Sensibilizarea opiniei publice vizavi de adresabilitatea la serviciile sociale şi la acceptarea unui mod de viaţă familial sănătos, prin intermediul spoturilor publicitare, emisiunilor televizate, seminarelor sau conferinţelor la nivel de comunităţi.

Pentru depăşirea situaţiilor de conflict intrafamiliale este important ca protecţia familiei, inclusiv a copilului, să fie prioritatea politicii sociale, care ar contribui la formarea unui sistem viabil de protecţie socială...

Preluat din blogul Elena Barac

Ne-am mutat cu tot cu bagaje pe NewsNet Creștin!

30.09.2010

A fost odată familia creştină...

Niciun comentariu: