Când am aflat prima dată de implicarea fiului meu în homosexualitate, m-am făcut mică din cauza neîncrederii, fricii, vinei şi ruşinii. Năucită, m-am retras din lume în mare confuzie şi supărare. Cui îi puteam spune? Cine m-ar fi putut înţelege? Fiul meu, singurul meu fiu! Cine înţelegea durerea copleşitoare şi îngrozitoare cauzată de spaima mea pentru viaţa lui? Au fost zile şi săptămâni, când viaţa mergea înainte fără ca eu să fiu conştientă de evenimentele de fiecare zi. Din când în când, deveneam pe jumătate conştientă de conversaţiile şi împrejurările din jurul meu. Vroiam să strig: „Cui îi pasă? Nu vedeţi cât de triviale sunt acestea pentru mine? Nu puteţi simţi durerea mea? Ajutaţi-mă – sau daţi-vă la o parte din calea mea!”.Rătăcind în pustiu
Pe vremea aceea, nu eram familiară cu Exodus International. Prin urmare, am rătăcit în singură în pustiu, stăruind pe lângă Dumnezeu să-mi dea răspunsuri.
„Cum s-a putut întâmpla asta?” L-am întrebat iar şi iar.
„Arată-mi cum să rezolv asta.” Nu aceasta trebuie să facă mamele – să rezolve problemele copiilor lor?
În timp ce lunile treceau, ceva s-a întâmplat în interiorul meu. Confruntarea cu neajutorarea mea totală, m-a adus mai aproape de Isus Hristos. În întristarea mea am căutat mângâiere în braţele Lui.
Am înaintat prin valea lacrimilor în mod elegant? În niciun caz! Au fost vremuri când mă închideam în casă şi ţipam. Uneori, în weekenduri, încuiam uşile, mă întindeam în pat, şi plângeam ore întregi. Am trecut prin întristare, tristeţe, lipsă de raţiune şi isterie. Poţi să o spui, am fost acolo.
Continuare in pagina anexa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu