Rostul Scolii Duminicale - de LUIGI MITOI

Dacă pregătirea intelectu- ală şi profesională sunt necesare pentru viitorul copiilor, educaţia spirituală şi morală sunt necesare pentru veşnicia lor. Deoarece mentalitatea oamenilor în generaţia noastră este foarte influenţată de umanism şi materialism, cei mai mulţi părinţi se concentrează la partea umană şi materială a nevoilor copilului, neglijând total sau parţial celelalte componente ale vieţii. Psihologia modernă a avansat falsa idee că părinţii trebuie să ofere copiilor libertate totală, lasându-i să facă doar ce le place - de pildă, dacă nu vor să meargă la Şcoala Duminicală, atunci să nu-i constrângă să meargă. Dacă acest stil de educaţie este corect, atunci ce fac părinţii când copiii nu vor să meargă la şcoala seculară, nu vor să doarmă sau să mănânce...? Ce fel de copii vor fi ei, lipsiţi fiind de educaţia pe care o oferă Şcoala Duminicală? Ignoranţa şi mai multa libertate pe care copiii nu au capacitatea s-o administreze nu le oferă fericirea, ci, dimpotrivă, îi lipseşte de informaţiile care mai târziu îi vor ajuta să ia decizii pentru viaţă.

Scopul Şcolii Duminicale este să prezinte copiilor într-o formă accesibilă lor, adevărurile fundamentale ale credinţei creştine. Copiii care nu vor astăzi să meargă la Şcoala Duminicală sau alt program de educaţie din biserică, nu vor vrea să mai vină la biserică când devin adulţi. Care este rolul părinţilor, dacă copiii sunt lăsaţi să facă ce vor, înainte să aibă capacitatea naturală să aleagă între bine şi rău? Dumnezeu spune: ,,Să le întipăreşi (poruncile Bibliei) în mintea copiilor tăi şi să le vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula" (Deut. 6:7). Sistemul de educaţie creştină trebuie să împletească eforturile familiei cu cele ale Şcolii Duminicale din biserică. Educaţia spirituală făcută copiilor în familie are următoarele beneficii:
- dă întregii familii sentimentul prezenţei lui Dumnezeu, fără de care o familie nu este spirituală;
- demonstrează copiilor că Dumnezeu este prezent în viaţa zilnică, nu este doar Cineva căruia ne închinăm numai duminica la biserică;
- oferă fiecărui membru al familiei ocazia unui proces de conştiinţă, timp potrivit pentru a mărturisi păcatele, a cere iertare, a lua decizii noi;
- oferă putere spirituală membrilor familiei pentru provocările păcătoase din ziua următoare;
- completează activitatea spirituală a bisericii, făcând un sanctuar din propria casă.

Comportamentul părinţilor trebuie să fie, de asemenea, constructiv, manifestându-se prin iubire necondiţionată faţă de copii; să-şi protejeze copiii de orice pericol fizic, spiritual, emoţional, moral; să fie bun exemplu pentru copii; să se joace alături de copii; să lucreze alături de copii; să lase copiii să dobândească singuri experienţe de viaţă, chiar dacă suferă; să arate copiilor posibilităţile şi limitele libertăţii umane; să-i înveţe şi să-i ajute pe copii să fie ascultători; să ofere copiilor experienţe cu valoare de amintiri: călătorii, excursii, vacanţe, serbări de familie... Copiii buni nu se nasc, ei se fac printr-un sistem permanent de educaţie, care urmăreşte nu întristarea copilului, ci formarea personalităţii lui ca om pentru oameni şi pentru Dumnzeu. Înainte să fie prea târziu, vă invit cu respect să vă implicaţi cât mai mult în educarea propriilor copii

Si noi am spus O.K. - de Luigi Mitoi

Normalitatea vieţii este risipită deseori de evenimentele de criză. Atunci când viaţa decurge normal, avem răspunsuri la întrebările altora, dar când apar crizele, avem întrebări: “DE CE, DOAMNE, DE CE AI ÎNGĂDUIT?"

Anna Graham, fiica lui Billy Graham, fiind întrebată de Jane Clayson în emisiunea Early Show de ce a îngăduit Dumnezeu atacurile din 11 septembrie 2001, a răspuns: “Cred că Dumnezeu este întristat de întristările noastre, însă noi, de ani de zile Îi spunem să iasă afară din şcolile noastre, din guvernul şi vieţile noastre. El, fiind un adevărat gentleman, S-a dat la o parte.

Cum putem noi să-I cerem binecuvântarea şi protecţia, timp în care Îi cerem să ne lase în pace? Cred că totul a început când Madeleine Murray O’Hare (al cărui corp neînsufleţit a fost găsit recent) a afirmat că nu dorea nici un fel de rugăciuni în şcolile noastre, iar noi am spus O.K. Apoi cineva a spus că mai bine nu am citi Biblia în şcoli (Biblie care spune să nu ucizi, să nu furi, să-ţi iubeşti aproapele...), iar noi am spus O.K. Apoi dr. Benjamin Spock a spus că nu ar trebui să ne plesnim copiii atunci când se poartă urât, pentru că le afectăm negativ personalitatea şi stima de sine (fiul dr. Spock s-a sinucis). Noi, ştiind că este expert, ştie ce vorbeşte şi am spus din nou O.K. Apoi cineva a continuat spunând că profesorii şi diriginţii nu ar trebui să-i disciplineze pe copii atunci când greşesc, pentru că nu au nevoie de publicitate proastă şi procese, şi noi am spus O.K. Apoi cine ştie ce membru inteligent al consiliului de conducere al vreunei şcoli a spus că băieţii fiind băieţi, vor face dragoste oricum, deci ar trebui să le dăm fiilor noştri prezervative şi să se distreze cât vor şi noi am spus O.K. Apoi unii au spus că nu ne interesează viaţa privată a aleşilor noştri atâta timp cât lucrurile în economie şi politică merg bine şi noi am spus O.K. Apoi alţii au spus să tipărim reviste cu femei goale, în semn de respect şi apreciere a frumuseţii feminine şi noi am spus O.K. Apoi alţii au spus că trebuie să facă filme care să promoveze violenţa, crima, infidelitatea, îndepărtarea de Dumnezeu, sinuciderea, drogurile, subiectele satanice... şi noi am spus că nu o să-i ia nimeni în serios şi este O.K.

Este ciudat cum oamenii Îl alungă pe Dumnezeu din viaţa şi casa lor şi apoi întreabă unde este Dumnezeu. Este ciudat cum oamenii Îl dispreţuiesc pe Dumnezeu şi apoi se întreabă de ce merge totul prost. E ciudat cum oamenii vor să meargă toţi în ceruri, deşi nu cred şi nu fac ce scrie în Biblie. E ciudat cum oamenii pretind credinţa în Dumnezeu, timp în care viaţa lor este condusă de Satana. Faceţi ce vreţi cu viaţa voastră, dar să nu mai întrebaţi nicodată unde este Dumnezeu.”

Dragi prieteni şi fraţi creştini, dacă aceste cuvinte sunt adevărate, ele demască o realitate care-L îndepărtează pe Dumnezeu de noi şi casele noastre, rămând singuri şi vulnerabili într-o lume pierdută.

Cati copii sa avem ?

Dialog purtat între doi credincioşi:
- Câţi copii ar trebui să am?
- Câţi vrea Domnul!
- Păi, eu nu am nimic de spus aici?
- Nu! Că El a poruncit să ne înmulţim şi să umplem pământul!
- Da, dar nu mi-a poruncit numai mie asta!!!!!

Opreşte Biblia planificarea familială?
Psalmul 127:3-4 “Iată, fiii sunt o moştenire de la Domnul, rodul pântecelui este o răsplată dată de El. Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe.“

Cum se împacă planificarea copiilor cu faptul că Biblia spune că ai noştri copii sunt un cadou, un dar de la El?
Copiii sunt o binecuvântare dată de Dumnezeu! Înseamnă asta că nu pot să-mi planific câţi copii să am?
Putem spune că şi soţia este un dar de la Dumnezeu ( Prov.18:22 ) , dar asta nu înseamnă că e păcat să rămân necăsătorit ( 1 Corinteni 7:8 ).
Faptul că ceva este un cadou nu înseamnă să nu fiu un bun ispravnic al acelui dar şi să nu înţeleg timpul şi cantitatea în care îl voi obţine. Faptul că ceva este un cadou nu înseamnă că trebuie să mă străduiesc să primesc din el cât mai mult posibil.
Geneza 1:28 spune: “Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: “Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ.“

Întrebare: Cât pământ să cultiv?
Răspuns corect: Atâta cât pot să lucrez.
Aş vrea să observăm că porunca şi chemarea principală nu este să ne înmulţim, ci să creştem!!!!
Deci, voi avea atâţia copii cât pot să-i cresc în maniera în care Dumnezeu va fi onorat prin viaţa lor. Continuare in pagina anexa

Rezidirea familiei - de Ioan Szasz

M-au urmărit obsesiv în ultima perioadă trei dimensiuni ale existenţei noastre, atât din punct de vedere spiritual, cât şi material, şi relaţional.

Prima dimensiune este cea PERSONALĂ. Mi se pare absurd să pretindem relaţii de familie corecte, Biserici vii, fără oameni care caută să crească calitativ şi să devină tot mai asemănători Chipului lui Christos. Viaţa privată decsoperă adevărata faţă a omului. Acolo, în cotloanele ascunse ale minţii ştim, de fapt, cine suntem. În ungherele tainice ale inimii existăm în cea mai autentică realitate. De aceea, rezidirea vieţii personale cred că este un factor esenţial din care decurg celelalte.
A doua dimensiune a existenţei noastre, a cărei reuşită este în directă legătură cu prima, este FAMILIA. Aici trăim zbaterile, bucuriile şi neajunsurile, ne exprimăm cel mai liber sentimentele, de fapt, este mediul cel mai deschis pentru a arăta cine suntem noi, în realitate. Nu se poate familii de calitate cu oameni care au probleme mari la nivel personal. Nu se poate familii echilibrate cu oameni dezechilibraţi. Nu se poate familii în armonie, cu oameni în zbateri profunde. Nu se poate familii slujitoare, cu oameni egoişti. Nu se poate familii darnice, cu oameni zghârciţi. Însă, familia este cadrul care poate să-i conducă pe membrii ei să ia decizii pentru creşterea calitativă personală şi relaţională.

Diavolul a căutat şi caută să distrgă zidul familiei. Loveşte cu cele mai distrugătoare ghiulele pentru a surpa zidul. Sunt multe formele de atac. Unele sunt frontale, cu lovituri distrugătoare, altele sunt perfide, şmecherii troianice, prin care se infiltrează uşor, încet şi tăcut în centrul căminului.

Ce este de făcut?

-În primul rând, conştientizează că eşti în război. O familie care uită asta, a pierdut lupta.
-Apoi, mobilizează-i pe toţi membrii familiei pentru a fi parteneri în această luptă. Fiecare trebuie să aibă ceva în mână: unelte, arme… Nimeni nu poate să rămână nepăsător.
-Nu uita că eşti chemat să să zideşti în dreptul familiei tale. Nu încerca să zideşti în familia altuia!!! Neemia a ştiut cât de important este ca familia să lucreze împreună, de aceea a organizat şantierul pe familii: fiecare în dreptul casei lui.

Abia apoi, prin Biserică, se leagă zidurile familiilor.

Sursa: Romanian Christian Fellowship

Responsabilitatea sexuala, conform textului din Corinteni 7

Suntem intrebati uneori cat de important este sexul in casatorie. Multi gandesc ca acesta nu joaca un rol asa de important.
Impotriva ideii ca sexul nu este important in casnicie Pavel argumenteaza in prima parte a capitolului 7 din 1 Corinteni.
Sa analizam rand pe rand ceea ce spune el.
1 Corinteni 7:1-7
"Cu privire la lucrurile despre care mi-ati scris... ". Apostolul raspunde unor intrebari ce i s-au pus. Bazat pe ceea ce afirma Pavel, este probabil ca el raspundea intrebarilor unor crestini influentati de Gnosticism. Crestinii influentati de Gnosticim credeau ca daca ei nu au relatii sexuale sunt mai spirituali.
" eu cred ca este bine ca omul sa nu se atinga de femeie". Literar aceasta s-ar traduce: este etic corect ca un barbat sa nu aiba relatii sexuale. Ne vorbeste despre celibat.

Continuare in pagina anexa

Impresii din Tabara pentru Tatici si Copii...

În drum spre Apuseni…Era într-o zi de vineri, când mă aflam pe maşină împreună cu tata şi fraţii mei, în drum spre tabăra „Pentru tătici şi copii”, organizată de Asociaţia Bărbaţiilor Creştini. Ploua!
Trebuie să recunosc că în inima mea au încolţit câteva emoţii, dar am reuşit să trec peste ele. Eram nerăbdătoare să-mi reîntâlnesc prietenii pe care i-am cunoscut anul trecut în aceeaşi tabără. Atmosfera taberei a fost deosebită, aşa precum şi relaţiile dintre noi. Ne-am respectat unul pe celălalt şi nu făceam diferenţieri de nici un fel. Ne-am acceptat aşa cum suntem, ne-am ajutat reciproc, iar insultele lipseau cu desăvârşire din mijlocul nostru. Pot afirma cu încredere că, atât participanţii, cât şi organizatorii, sunt nişte oameni minunaţi, iar diversele evenimente şi activităţi care au avut loc ne-au unit şi mai mult.Încă de pe maşină am cerut protecţia lui Dumnezeu pe toată durata taberei. Continuare in pagina anexa

Batran si singur?

De multi ani, Elizabeth Marquardt produce unele dintre cele mai convingatoare studii cu privire la copiii care au parinti divortati. Dupa cum studile ei conving clar, copiii care au parinti divortati sufera unele efecte negative, chiar devastatoare.
Acum Marquardt si-a modificat domeniul de cercetare, si se uita la ce se intampla cand parintii care sunt divortati imbatranesc – o situatie in care se gasesc un numar semnificativ de oameni (baby boomers = oameni nascuti intre 1946 si 1964 in Statele Unite). Citeste intregul articol pe blog-ul AL MOHLER IN ROMANIAN

Familie versus cariera...

Auzeam intr-una din zile, pe un post de radio, un om care propunea o tema pentru emisiunea lui. Era vorba despre ce am alege: familia sau cariera. “Good point”, am zis eu. Intr-adevar, nu cred ca sunt compatibile familia cu cariera, oricat de multi ar fi cei care afirma contrariul a ceea ce spun eu. Am citit multe articole si am vazut multe emisiuni tv despre oameni celebri, care au facut cariera, si, culmea, au avut mereu timp de familie, pozand in familisti convinsi. Dar, din proprie experienta, afirm ferm ca asa ceva nu exista.

Asta pentru ca ziua are doar 24 de ore, iar, si familia, si munca depusa pentru a-ti cladi o cariera necesita mult timp. Poate o zi de 48 de ore ar reusi sa le faca ceva mai compatibile. Dar, hai sa fim seriosi! Pentru a te ocupa de cariera trebuie sa faci scoli. Primare, gimnaziale, liceale, dar, mai ales universitare, postuniversitare, post-postuniversitare, post-post-postuniversitare, si tot asa. Si, atunci, cand Dumnezeu sa mai iesi in lume sa cunosti pe cineva, sa iti mai si placa, sa te si inteleaga si sa iti faci si planuri de nunta? Unii ar raspunde: “Eh, intre timp.” Eu tot nu i-as crede. E simlpu: ori te ocupi de familie, ori de cariera. Nu spun ca nu poti avea o cariera si sa ai si o familie, dar in cazul in care te bazezi mai mult pe cariera, familia nu o sa fie in centrul atentiei si, probabil, copiii or sa ti se adreseze pe numele mic, in loc de “tata” sau “mama”, iar sotia sau sotul o sa isi gaseasca in timp alta “preocupare”. La fel si invers. Daca acorzi prea multa atentie familiei, se poate sa iti neglijezi locul de munca si, implicit, cariera. Iar cand seful ajunge la concluzia asta, esti un om pierdut.

Totusi, exista si o cale de mijloc: familia si munca, unde munca nu inseamna zbaterea pentru a-ti “trage” o cariera. E vorba de locul in care te duci, sictirit, sa muncesti - la norma, uneori. Stai vreo opt ore pe zi, iti faci treaba cu buna credinta, seful iti spune ca nu e bine, strangi taraba si te duci acasa. Dar te bucuri ca macar familia stie cat te zbati, te intelege si se bucura ca existi. Amu` nu stiu ce sa zic. Eu as alege varianta “b”. Da, cea in care familia are prioritate. De ce? Pentru ca la oricate perversiuni te supune seful la munca, tot in familie e iubirea, pretuirea si motivarea existentei tale. Sa fim seriosi, pe cati dintre voi ii iubesc sefii, si cati dintre voi va iubiti sefii? Si mai e un argument. In momentul in care iti cladesti o cariera si ajungi la un anumit nivel al “jocului”, cineva o sa fie invidios pe succesele tale. Succese in munca, bineinteles! Si, fiind invidios, o sa incerce sa te “sape”. Ei, in familie cred se ajunge mai greu la “sapat”, si asta dupa ce iti scrii testamentul. Si mai am un motiv pentru care ales varianta “b”. Sa fim seriosi, ca sa iti cladesti o cariera iti trebuie si ceva sange rece. trebuie sa fii parsiv, pervers, viclean… iar unii nu sunt facuti pentru asa ceva. Asa ca va las in… blog-ul meu sa va clatiti ochii si ma duc acasa, la familie. Articol preluat din Sebastian' blog

Invata pe copil...

Când predam religie aveam obiceiul ca la început de an să îi pun pe copii să îmi scrie pe o foaie de hârtie cine este Isus pentru ei. Oare ce ţi-ar răspunde un copil, la întrebarea: Cine este Isus pentru tine? Unii teologi sunt tot mai îngrijoraţi că răspunsurile vor deveni tot mai diluate. Sincer, îmi pare rău că în bisericile noastre au dispărut catehismele. Puteam măcar să împrumutăm ceva din modelul Catehismului mic al lui Luther sau din modelul Institutelor lui Calvin.

Iată o constatare, care şi pe mine mă îngrijorează:
“… a dispărut obiceiul de a-i face pe copii să memoreze catehisme sau mărturisiri de credinţă care sintetizează doctrina creştină. Şcolile biblice duminicale din zilele noastre se limitează la a-i învăţa pe copii cu precădere istorisiri din Biblie. Astfel, copiii cresc în biserică fără a li se prezenta crezul ei. Ei învaţă despre Isus ca prieten şi ajutor, însă nu li se spune că El este a doua Persoană a Sfintei Treimi. Acest adevăr va fi pentru ei, atunci când vor deveni adulţi, cu totul străin”(J.I.Packer, Să cunoaştem creştinismul, Casa Cărţii, Oradea, 2007). Articol preluat din blog-ul tibi pop

Ii invatam pe copiii nostri sa minta?

Cu cativa ani in urma, Ralph Keyes sustinea ca America a evoluat “dincole de sinceritate.” In cartea lui, Era post-sincera: Sinceritate si Deceptie in Viata Contemporana, Keyes a propus ca sinceritatea – ca si virtute – este in pericol de a fi facuta cnocaut. Keyes relateaza anecdote si ilustratii din viata contemporana, majoritatea avand de a face cu adulti care au invatat sa minta, si adulti care se asteapta sa fie mintiti.

Po Bronson, care scrie pentru revista New York, arunca o noua privire asupra soartei sinceritatii printre copiii si adolescentii Americani.

In articolul, “Invatand sa minti,” Bronson pune in discutie cateva problem pe care parintii de obicei le ignora. “In ultimii cativa ani, o mana de savanti neinfricati au decis ca este timpul sa incerce sa afle de ce copiii mint,” relateaza Bronson. Dar, inainte de a se uita prea indeaproape la de ce copiii mint, Bronson intai stabileste ca copiii mint, si ca mint mult.

Citeste intregul articol pe blogul AL MOHLER IN ROMANIAN

Hai acasa - de Simona Dumbrava

Exact acum 10 minute a plecat de la uşa casei noastre un băiat din vecini ,de 20 ani care venise să ceară o sticlă cu apă. Tocmai a rămas fără servici, drept pentru care părinţii cu care locuieşte au decis să-l dea afară din casă fiindcă nu-şi mai poate plăti jumatatea de chirie. Tatăl i-a aruncat hainele la tomberon. Băiatul îi povestea soţului meu:” Le-am luat eu de acolo şi le-am pus într-o cutie, dar tot miros a gunoi “ şi continua hotărât :” Mai bine mor îngheţat decât să fac ce-mi cere tata,-să fac curat zilnic in casă". În haosul general, o tragedie într-o familie e neglijabilă, se înscrie în peisaj atât de bine încât o trecem cu vederea.

O buna prietenă, împreuna cu care mă rugam şi cântam cândva, mi-a scris despre idila ei cu un barbat care o iubeşte şi cu care e fericită. La final am aflat că respectivul e căsătorit şi are copii! A încercat să-mi explice lucruri de neexplicat :-” Ce vrei, am şi eu dreptul la viaţă, eu nu am fost aşa norocoasă ca tine !”Mă gîndesc acum: De ce nu ? Viaţa la tarabă, mai nimica toată. O bucăţică măcar din ceea ce alţii au din belşug. Nu conteaza preţul sau eticheta... Continuare in pagina anexa

Musafir de vreme lunga - de Virgil Peicu

Ma strecuram grabit pe sub boltile podului Grant. Enumeram în minte unele dintre problemele ce nu reusisem sa le rezolv la sediul Conferintei. Doream sa ajung cât mai grabnic în Cismigiu, unde ma astepta Marinela, sotia mea. Nu trecuse un an de la nunta noastra. Pe atunci consumam ultimele noastre sedinte de iubire, pe bancile din parcul Cismigiu. Eram nerabdator sa ajung la timp. Nu-mi placea sa întârzii. Asa ca obosit de alergare, m-am îndreptat tinta spre un loc anume. De la distanta am vazut banca „noastra”. Marinela era acolo si discuta cu o persoana. M-am apropiat. Era o doamna trecuta putin de vârsta a doua. Marinela o asculta cu încordare. Mi-a facut semn sa ma asez discret alaturi de ea. Straina mi-a raspuns la salut cu un zâmbet plin de respect si a continuat dialogul cu sotia mea.

- Vad ca sunteti într-o cursa contra cronometru cu timpul, aratând discret spre mine care încercam sa-mi temporizez respiratia.

- Asa sunt vremurile, raspunse Marinela, suntem si noi la început si am vrea sa rezolvam cât mai multe si cât mai repede…

- Vreti sa întemeiati o familie? întreba doamna.

- Asta am facut-o deja, avem câteva luni de la nunta, raspunse Marinela.

- Va ginditi sa deveniti parinti, adica tu sa devii mamica ?

- Da… studiem perspectiva, raspunse sotia mea. Dumneavoastra ce credeti? Sa ne lasam purtati în aventura asta?

- Îti va schimba viata, raspunse simplu straina.

- Stiu, zise gânditoare sotia mea. Adio sculat mai târziu în zilele libere, adio vacante neprevazute, plimbari prin parc si … altele.

- Nu doar asta am vrut sa spun, zise doamna.

Continuare in pagina anexa

Sexualitate maritala - de Dr. Sorin Sandulache

'Va rog fierbinte, ... nu starniti, nu treziti dragostea, pana nu vine ea.' Cant. Cant. 8,4.

Desi este considerat adesea un subiect tabu, cred ca abordarea cu responsabilitate a acestei teme este o necesitate. Asistam, de fapt, la un paradox: desi societatea se afunda tot mai mult in imoralitate si este trambitata asa numita 'eliberare sexuala', sau poate, tocmai din aceasta cauza si, ca un reflex de respingere a acestor standarde inacceptabile, si poate dintr-o jena, sau pudoare prost inteleasa, sau pur si simplu din ignoranta, preferam sa reprimam in continuare multe dintre aspectele presante sau dureroase care tin de sexualitate. Daca exista ignoranta, neimplinire, nefericire, suferinta in aceasta privinta, nu avem noi o responsabilitate fata de Dumnezeu, fata de semeni si fata de adevar, sa facem mai mult pentru a imbunatati aceasta stare de lucruri?

Desigur, ca acest subiect are aspecte pudice, intime care nu trebuiesc exhibate; cu siguranta ca fiecare dintre noi este deranjat de formele comerciale, agresive pe care le imbraca sexualitatea in massmedia, sau in kitsch-urile ‚sexy’ sau ‚porno’ care invadeaza piata pana la sufocare. Dar, poate tocmai din acest motiv, ar trebui sa fie foarte clar in constiinta noastra, ce este curat si ce este necurat in aceasta privinta, ce este rusinos si ce nu, ce este vinovat si ce este permis, ba chiar necesar, in domeniul sexualitatii. Continuare in pagina anexa

Rugaciunea unei fetite...

Helen Roseveare, doctor si misionar englez in Zair, a povestit ce i s-a intamplat in Africa. A spus aceasta intamplare la Biserica Baptista Thomas Road. Urmatoare seara , Jerry Falwell, inabusindu-si cu greu tulburarea, a spus: "Aproape ca ma simt vinovat sa stau la acest amvon dupa cea care a vorbit aici saptamana trecuta."

Intr-o noapte am lucrat din greu ca sa asist o mama la nastere, dar in ciuda tuturor stradaniilor noastre, ea a murit lasand in urma un bebelus mititel, nascut prematur, si o fetita de doi ani, plangand. A fost dificil sa pastram bebelusul in viata, deoarece nu aveam incubator (nu era electricitate pentru alimentarea unui incubator) si nimic care sa faciliteze metodele necesare si speciale de hranire.

Cu toate ca ne aflam la ecuator, noptile erau deseori friguroase, cu accese inselatoare. Una din moasele studente a mers dupa cutia pe care o aveam pentru asemenea copii si dupa scutecul de bumbac in care bebelusul avea sa fie infasurat. Alta a mers sa puna lemne pe foc si sa umple o sticla cu apa fierbinte. Putin mai tarziu, a venit inapoi suparata si mi-a spus ca, in timp ce umplea sticla, aceasta s-a crapat. Cauciucul se distruge usor in climatul tropical.

"Si era ultima noastra sticla pentru apa fierbinte!" exclama ea. Asa cum in Vest nu are nici un rost sa plangi pentru laptele varsat, asa si in Africa Centrala poate fi considerat fara rost sa plangi dupa sticle sparte. Dar nu cresc in copaci si nu sunt nici magazine pe cararile padurii. "Bine", i-am spus "pune copilul langa foc cat se poate de aproape ca sa fie in siguranta si tu culca-te intre bebelus si usa ca sa-l aperi de curent. Misiunea ta e sa tii copilul cald." Continuare in pagina anexa

Cum le putem transmite copiilor noştri credinţa? - de Yvonne Schwengeler

„Şi poruncile acestea pe care ţi le dau astăzi, să le ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei scula. Să le legi ca un semn de aducere aminte la mâni, şi să-ţi fie ca nişte fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşiorii casei tale şi pe porţile tale” Deuteronom 6:6
În principiu, noi nu putem da mai departe decât ceea ce noi înşine posedăm. Nu e posibil să vorbim cu copiii despre credinţa în Domnul Isus Cristos, dacă nu avem noi înşine viaţă din Dumnezeu. Prin vorbirea şi faptele noastre le transmitem mai departe ceea ce gândim noi înşine despre Dumnezeu. Dacă ei observă că, în orice situaţie, noi ne adresăm Lui plini de încredere, îl rugăm şi-l mulţumim, îşi vor da seama că El este demn de încredere. Nu contează ca, în primul rând, să-i predăm copilului lecţii de etică creştină, ci să-l facem să înţeleagă că omul este o creaţie, iar noi, părinţii lui, acceptăm autoritatea Creatorului asupra vieţilor noastre. Continuare in pagina anexa

Copii cu nevoi speciale - reportaj

Reporter:Pana cand nu am avut si eu copii, nu le vedeam pe mamicile de pe strada care umblau cu carucioare cu bebelusi in carucioare. La fel, probabil multi dintre noi nu-i vedem pe parintii care au copii cu nevoi speciale.

In Timisoara, la Biserica"Betania", a avut loc o intalnire a parintilor care au copii cu nevoi speciale. Domnul Nelu Balas a fost unul dintre organizatorii acestei intalniri:
Nelu Balas:Intalnirea a avut ca scop sensibilizarea societatii, vis-a-vis de mamele careau copii cu nevoi speciale. Dorim ca acesti copii si aceste mame sa devina o voce in societatea in care existam, pentru ca, din pacate, de cele mai multe ori nu-i vedem si nu-i observam langa noi. Cred ca prin aceste intalniri vom reusi sa sensibilizam societatea in care ne aflam.

Reporter:Doamna Lidia Oprean, aveti un copil cu nevoi speciale. Care a fost scopul acestei intalniri?
Lidia Oprean:Eu locuiesc in S.U.A. de 20 de ani, dar inima mea este in Romania si bate pentruRomania. Fetita mea Becky, as putea spune acum este o domnisoara de 19 ani, s-a nascut in S.U.A. si este inca intr-un carucior cu rotile cu "spinabifida".In ultimii 12 ani am venit in Romania in fiecare an, am adus carucioare, dar in mod deosebit inima mea a fost atinsa si s-a legat de mamele care au copii cu nevoi speciale, pentru ca multe mame inca isi pun intrebarea: "De ce eu, Doamne, de ce m-ai ales pe mine sa am un asemenea copil?" Viziunea mea de acum 4 ani a fost ca sa avem intalniri, sa avem grupuri in toata tara, familii care sunt grupuri de suport; familii pe care Dumnezeu sa le vindece sufleteste, sa-si vada copilul ca o binecuvantare, si nu ca o pedeapsa, ca de atatea ori consideram acest lucru ca o pedeapsa .

Dorinta noastra este ca in aceste intalniri sa fie prezenta vindecarea Domnului.Am inceput acum 4 ani de zile cu un grup de 7 mame pe litoral, apoi grupul s-a marit, urmatorul an au fost 70 de mame, apoi 150 la Brasov (Stupini) si anul trecut am avut la Valea Draganului o intalnire de 2 grupe, de 200 de persoane. Au fost mame, au fost chiar si tati care au venit la aceste intalniri. Scopul nostru a fost pentru un timp de relaxare fizica, pentru ca aceste mame sunt cele mai obosite, as putea spune, dintre mamicile care sunt, dar, in mod deosebit pentru vindecarea sprirituala si multe din ele L-au cunoscut personal pe Domnul.
Reporter: Din experienta dumneavoastra personala, care a fost un moment cand ati avut cele mai putine sperante, sau a fost perioada cea mai deznadajduita si cum ati iesit de acolo?
Lidia Oprean:O, este intrebarea cheie. A fost o perioada de doi ani de zile cand spuneam: "Doamne de ce eu?". Taticul meu este pastorul Husanu, de la Cluj. Dupa doua luni de la sosirea in S.U.A. Domnul mi-a vindecat sufletul. Dar au fost ani de intrebari, de neacceptare si Ii multumesc lui Dumnezeu ca de fapt, acesta este raspunsul in toata perioada aceasta. Numai printr-o relatie cu Domnul,numai prin Dumnezeu se poate intelege ca exista un scop pentru fiecare. Eu cred ca Dumnezeu ne-a dat-o pe Becky pentru foarte multe binecuvantari, printre care si aceea de a reveni inapoi in tara noastra. Ma bucur pentru tot ce s-a inceput in Romania, este ca o miscare spirituala. Stiu ca Dumnezeu va binecuvanta aceasta lucrare si, din aceste grupuri stiu ca Domnul va aduce si o trezire spirituala in Romania.

Reporter Ioan Ciobota Radio Vocea Evangheliei - Timisoara

Vino la noi acasa

"Fiti primitori de oaspeti" - Romani, 12. 13

Mi-au trebuit ore întregi ca sã fac curãtenie, sã pregãtesc mâncarea si ceva la cuptor, apoi, sã asez frumos pe o fatã de masã apretatã, farfuriile din portelan fin si tacâmurile din argint, bogat ornamentate. Am mers si „a doua milã”, pentru a mã asigura cã totul este aranjat perfect. Tot acest efort a fost fãcut pentru... câteva ore, care au trecut repede. Oaspetii nostri au venit sã ia masa cu noi. Iar acum, când totul s-a isprãvit, mã simt extraordinar!

Putine lucruri sunt atât de pline de satisfactii pentru mine ca pregãtirea unei mese deosebite pentru cineva. Alegerea meniului, având în minte ceea ce îi place si ce nu-i place oaspetelui meu, este o provocare cu care mã delectez.

Când mã gândesc la fetele surprinse si emotionate ale oaspetilor mei atunci când primesc primul fel de mâncare, nu pot decât sã zâmbesc. Într-adevãr, fiecare persoanã aflatã la masã este fãcutã sã se simtã specialã. Nici nu mã gândesc sã comand pizza prin telefon; prietenii mei si membrii familiei mele meritã efortul unei mese atent pregãtite. Eu îi pretuiesc destul de mult ca sã consum aceastã energie; si, într-un fel oarecare, în efortul de a dãrui, mã simt înnoitã. În definitiv, aceasta nu este „repetitia generalã”, ci este viata noastrã, iar multumirea este rãsplata pe care o primim.

Nu este necesar sã ai o veselã splendidã si sã gãtesti ca un bucãtar vestit; atâta timp cât retetele tale contin o portie sãnãtoasã de iubire, te vei descurca foarte bine. Având în minte lucrul acesta, ce mod de a folosi timpul ar fi mai bun decât acela de a frânge pâinea împreunã, încurajându-ne unul pe altul si consumând o hranã sãnãtoasã care hrãneste nu doar corpul, ci si spiritul?

Esti pregãtit(ã) sã primesti o binecuvântare specialã în viata ta? Vrei sã te simti extraordinar dupã câteva ore de lucru istovitor? Atunci este timpul sã dãruiesti ceva. Invitã câteva persoane la tine acasã; tu le încãlzesti inimile, iar ele îti vor încãlzi cãminul.

Preluat din EBEN-EZER

Contracararea izolării dintre soţi - de Dennis Rainey

Vă mai amintiţi cum era când vă jucaţi „de-a v-aţi ascunselea” în copilărie? Era unul dintre jocurile mele preferate.

De obicei îl jucam împreună cu verii mei cu puţin înainte să se întunece. Unul dintre noi se „punea”, îşi acoperea ochii (oare?) şi număra cu glas tare până la 50 (sau până la 100, dacă număra prea repede), în timp ce noi ceilalţi o zbugheam spre câte o ascunzătoare greu de găsit. Apoi el încerca să ne găsească înainte ca noi să ajungem primii înapoi la „bază”, adică la locul unde se „pusese”; de obicei, în spatele unui copac masiv. Îmi mai amintesc că eram mult mai bun la ascuns decât la găsit: nimeni nu mă putea găsi. Dar după o vreme, singurătatea mea întrecea chiar şi bucuria de a şti că îi întrecusem pe tovarăşii mei de joacă. Şi tocmai singurătatea aceasta mă scotea mereu din ascunzătoare. Continuare in pagina anexa

O poveste de Valentine’s Day - de Voicu Marchiş

“Nu este mai mare dragoste decât să-şi dea cineva viaţa pentru prietenii săi.” Ioan 15:13

În fiecare an, cu ocazia zilei de 14 februarie, auzim că este sărbătoarea îndrăgostiţilor, supranumită, cum încă mulţi români se chinuie să rostească: “Valentine’s Day”. Deşi este ziua în care vânzătorii de flori zâmbesc mulţumiţi, târgurile de cadouri, precum cel de la Sala Dalles (Bucureşti) sunt asaltate din zori, iar toate localurile sunt pline, domneşte o singurătate din ce în ce mai mare. Dincolo de “abureala” care învăluie această zi, redată prin inimioare roşii, declaraţii “siropoase”şi cine romantice, nevoia omului de a iubi şi de a fi iubit rămâne neîmplinită.
Hollywood-ul, prin filozofiile sale greşite pe care le întâlnim în televiziune, reviste sau muzică, a deformat foarte mult înţelesul cuvântului dragoste. Aceste filozofii ne-au învăţat că dragostea este doar un sentiment romantic sau o întâmplare.Adevărata semnificaţie sau definire a dragostei o întâlnim în cea mai frumoasă capodoperă care a fost scrisă vreodată, Sfânta Scriptură. Pentru a cunoaşte ce este dragostea adevărată, trebuie să mergem la Cel care este adevărata dragoste, Dumnezeu, Cel care îşi dezvăluie iubirea în Cuvântul Său. Continuare in pagina anexa

Diferenţe în căsnicie

Genesa 1,26.27 - „Apoi Dumnezeu a zis: 'Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră'... parte bărbătească si parte femeiască i-a făcut."

Adică i-a făcut diferiţi. Nu unul mai bun decât celălalt, ci simplu: diferiţi!
Dacă un bărbat crede că o femeie va reacţiona în orice situaţie în acelaşi fel ca el, când ea va reacţiona diferit, el va crede că ceva nu este în ordine cu ea. Iar dacă o femeie a fost învăţată că bărbaţii sunt exact ca femeile, văzând că soţul ei se comportă totuşi diferit, va crede că nu-i în apele lui. De câteva decenii încoace, negarea acestor diferenţe dintre sexe a devenit o modă a oamenilor culţi. Mişcarea feministă, în efortul ei de a demonstra că femeile nu sunt inferioare (şi pe bună dreptate), face eroarea de a nega existenţa oricăror diferenţe între sexe, în afara celor biologice.

Continuare in pagina anexa

Resentimentele ucid

Tatal lui Hubert French a fost împuscat de o persoana necunoscuta pe cînd fiul sau avea numai 10 ani. Din acea zi inima lui Hubert a fost stapînita de gîndul razbunarii. El voia cu orice pret sa-l gaseasca pe asasin si sa-l razbune pe tatal sau.

Dupa cîtva ani cînd aceast copil a ajuns în floarea tineretii , a fost însa diagnosticat cu o severa dezordine neurologic A fost spitalizat si supus unui tratament sever. Doctorii i-au spus ca va depinde de medicamente tot restul vietii, iar singura-i speranta penru viata este legata de constiinciozitatea cu care îsi va lua medicamentele.

În ciuda acestor tratamente medicale, starea sanatatii lui Hubert a continuat sa se înrautateasca. Dupa numai cîtiva ani de tratament a ajuns sa fie inapt pentru munca datorita problemelor psihice. . În acele momente a început însa sa se gîndeasca ca sfîrsitul vietii îi este aproape si a meditat mai mult la cea ce s-a întîmplat cu tatal sau, la experientele pe care le-a trait atunci si cum acest gînd al razbunarii i-a stapînit întreaga viata.

Stiindu-si sfîrsitul aproape, Hubert a început sa mearga la biserica si sa citeasca Biblia. Citind Cuvîntul lui Dumnezeu, a înteles ca pe cel ce i-a ucis tatal, trebuie sa-l ierte din toata inima . Dorind sa puna în practica acest adevar, procesul a fost greoi si s-a petrecut într-un timp mai lung. Dar a avut o zi în care a marturisit ca Dumnezeu i-a dat putere sa ierte si sa uite pe acel ce i-a facut atîta rau. Stiti ce s-a întîmplat începînd chiar din acea zi ? Hubert a început sa se simta mult mai bine, iar numai dupa cîteva luni , doctorii i-au întrerupt tratamentul. Toate problemele lui neuropsihice au disparut. Iar în cei 12 ani care au trecut de atunci , aceste probleme n-au mai aparut. El a reusit sa-si reia serviciul si sa-si întemeieze o familie, traind ca un om perfect sanatos. Experienta acestui copil ne arata ca atunci cînd pastram în inima noastra resentimente, ura si dorinta de razbunare, atunci cînd nu suntem gata sa iertam pe cei ce ne-au gresit, noi suntem cei ce vom suferi cel mai mult. Aceste resentimente ne vor afecta emotional, spiritual si fizic.

Vindecarea va veni numai atunci cînd vom fi gata sa iertam din toata inima.
Preluat din blogul lui Daniel Branzei

Masa in familie

...Mama are sort de bucatarie, tata poarta pulover peste camasa si, ocazional, cravata. Servetelele stau impecabil aliniate langa farfurii, hainele copiilor sunt calcate si scrobite.

Aburii se ridica din oala cu supa si chiar si cainele asculta atent la ceea ce se vorbeste intre doua inghitituri.Este cel mai important moment al zilei - cel in care inteleptii "tribului" impart din inteligenta lor copiilor.

Aici sunt perpetuate traditiile, invataturile, este masa confesiunilor, a conspiratiilor, a secretelor unei familii. E un sanctuar.Masa luata cu parintii este singura care reuseste sa ancoreze familia chiar si in serile in care nimeni nu vrea sa vorbeasca, fiecare ar vrea sa fie in cu totul alta parte, iar mancarea nu este chiar cea mai delicioasa.

"Acestea sunt serile in care toti impart acelasi spatiu care le da siguranta, spatiul in care niciunul nu se simte incomod, timid sau rusinat atunci cand isi expune ideile", explica psihologul Laura Sorea.

Continuare in pagina anexa

Soti necredinciosi

"Dacă un frate are o nevastă necredincioasă, şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei" (1 Corinteni 7:12-13).

Jug nepotrivit
Odată, la o urgenţă, un bătrân fermier din Tennessee a prins împreună la plug un măgar şi un bou. Când cineva l-a întrebat cum a funcţionat, fermierul a spus: „Păi, ar fi fost mai bine ca terenul să fie rotund şi nu pătrat, pentru că sigur am petrecut majoritatea timpului învârtindu-ne în cercuri.”

Printre legile date de Dumnezeu lui Israel în Vechiul Testament se interzice prinderea la jug a două animale diferite. Dumnezeu a ştiut că puterea animalelor diferă şi face prinderea nepotrivită şi dificilă. Apostolul Pavel foloseşte acest exemplu când vorbeşte de căsătorie. „Nu vă înjugaţi la un jug nepotrivit cu cei necredincioşi. Căci ce legătură este între neprihănire şi fărădelege? Sau cum poate sta împreună lumina cu întunericul?” (2 Corinteni 6:14).

Dumnezeu doreşte ca soţul şi soţia să creadă împreună în mântuirea prin Isus Hristos. Dacă eşti un credincios care este prins la o căsătorie cu un soţ (soţie) necredincios(oasă), ştii cât de inutil / zadarnic este să tot mergi în cercuri.

Continuare in pagina anexa

Isus şi jocurile video - de Ted Doru Pope

Jocurile video au devenit atât de populare! Se estimează că peste 120 milioane de oameni folosesc zilnic jocurile video „online” şi peste 100 milioane jocuri video pe computerul de acasa sau de la serviciu. Alţii 20 milioane joacă pe play-station sau alte platforme de joc. O adevărată epidemie de jocuri.

Unii joacă împotriva computerului, alţii joacă cu un partener necunoscut. Pentru categoria din urmă, s-au creiat comunităţi virtuale în care jucătorii devin membri şi apoi joacă unii cu alţii, schimbă opinii, tehnici de joc, împărtăşesc găselniţe, schimbă între ei jocuri sau pur-şi-simplu, discută unii cu alţii. Partenerii sau tovarăşii acestor comunităţi sunt adesea necunoscuţi: ascunşi după un pseudonim şi un avatar inofensiv, se ascund adesea adevăraţi monştri.

Am consiliat familii care se destrămau din cauza acestei epidemii: într-un dintre ele, soţul se lăsase de serviciu şi petrecea cam 18 ore pe zi la computer, jucându-se. Copiii lui erau total neglijaţi, la fel soţia, casa lăsată în paragină, banii lipseau, dragostea şi atenţia faţă de soţie lipsea şi ea. Lucrurile au mers din rău în mai rău; acum discutau despre divorţ. Un alt caz cunoscut recent, soţia a rămas fără serviciu. A început să caute locuri de muncă pe computer. A dat peste nişte jocuri. A început „să se relaxeze” câteva minute ici-colo… Apoi a fost prinsă din ce în ce mai mult de ele. Şi-a găsit un partener de joc într-o comunitate virtuală. S-a închegat o „prietenie” care a degenerat în discuţii neprincipiale despre sex. Căsătoria nu a mai putut fi salvată: soţia a plecat să se întâlnească cu „prietenul” de pe internet, care era mult mai interesant şi versat în tehnici erotice decât soţul; mai ales că acesta, cu cei patru copiii pe care îi avea familia, muncea 16 ore pe zi ca să facă faţă cerinţelor financiare. Doamna a plecat lăsând în urmaă soţ şi copii.

Pericolul acestor practici pentru familii este imens. Ca să nu mai vorbim de efectul lor asupra copiilor noştri, dacă părinţii sunt atât de influenţabili!

Continuare in pagina anexa

Casatorie si sex

Prea multe din cuplurile crestine de azi nu au inteles si rateaza ceea ce Dumnezeu a intentionat sa le daruiasca in cadrul casatoriei. Am fost crescuti cu ideea ca sexul" e un mare "tabu", ceva despre care nu trebuie sa vorbesti (si implicit, nu ai voie sa te informezi). Cuvantul "sex" si "Dumnezeu" in aceeasi propozitie suna aproape o blasfemie. Prima reactie a unui cunoscut care a aflat ca site-ul e centrat pe ideea unui parteneriat in rugaciune, pe de-o parte, si resurse privind adaptarea sexuala pe de alta parte a fost : " Rugaciune si sex?!?" Suntem prea putin infrormati, si prea mult marcati de prejudecati. Nu stim ce spune Biblia despre sex, si acolo unde intalnim referinte mai mult sau mai putin clare suntem tentati sa le spiritualizam. Instinctul sexual e cel mai puternic in om, si indrumat, canalizat gresit, sau si mai rau, inhibat, naste intotdeauna probleme, frustrari, si nefericire. Continuare in pagina anexa

Acolo, acasa, inima... Am avut un vis... - de Ciobota Ioan

Sora Aurelia, fratele Ionel, sora Jeni, sora Marcela, sora Angela, fratele Simion, sora Anisoara, sunt numele pe care mi le amintesc de la invatatorii de copii din Biserica in care am avut harul sa cresc.
Ce imi mai amintesc despre ei in afara de numele lor (pe care cred ca Domnul le-a scris deja in Cartea Vietii, nu doar in inima mea)?
Sa nu va inchipuiti ca imi mai amintesc cum erau imbracati, ce haina, parfum sau rochie aveau surorile, ce costum sau ce culoare avea cravata fratilor! Nici vorba!
Ce imi amintesc este DOAR DRAGOSTEA LOR PENTRU DOMNUL SI PENTRU NOI. Doar INIMA lor !!
Au trecut peste 25 de ani de cand nu i-am mai vazut pe unii dintre ei, dar ma gandesc cu mult drag la ei. Plang in timp ce scriu aceste randuri...
Prin niste ferestre mari, soarele umplea intotdeauna Biserica noastra. Ma simteam si ma simt intotdeauna ACASA in Biserica in care am crescut. La fel cum ma simt ACASA pe strada sau in casa in care am crescut.
Noi copiii eram obligati sa participam la Ora de Rugaciune si la Studiu Biblic, dar la predica ieseam si mergem in sala pentru copii. De fapt in sala aceea se tineau si mandolinele, acolo erau si cuierele pentru haine, acolo am vazut-o de mica pe sotia mea si am inceput sa schimbam cateva vorbe ca-ntre copii.Ma dadeam mare :)
Imi amintesc de multi frati si surori din Biserica, dar invatatorii de copii ocupa un loc deosebit in amintirile mele. Este adevarat ca educatia principala o face familia, dar de (cele mai) multe ori nu este de ajuns. De invatatorii de copii depinde foarte mult daca la Biserica copilul se simte ACASA ACOLO...
Fiecare invatator are copii dragi inimii si copii nesuferiti sau greu suportabili. Si eu am facut parte dintre cei greu de strunit. Cu toate ca la Biserica eram neastamparat si de multe ori radeam cu prietenii chiar in timpul programului si ii deranjam pe cei din jur, eram totusi ACOLO. Eram ACASA.
Tata nu a stiut sa-mi spuna lucruri prea adanci din Biblie, dar am ramas cu mesajul transmis fara cuvinte.
Cineva spunea: "Ce faci tu striga asa de tare incat nu pot auzi ce spui..."Chiar daca tata nu a stiut sa-mi spuna multe cuvinte, eu am vazut ce facea el.si sa stiti ca Biblia are dreptate: "invata pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, si cand va imbatrani nu se va abate de la ea..."
Acum fac si eu ce-a facut tata: cu Biserica nu ne jucam! Chiar daca in timpul saptamanii sapam in gradina sau strangeam nucile, vineri seara, cu 1 ora inainte de Biserica, ne opream, ne schimbam si la fara 10 minute eram pe banca in Biserica. Tata doar atat stia: sa fim foarte seriosi cu Biserica.
Dar vreti sa va spun un secret? Au trecut 20 de ani de la majorat, insa acum DOAR EU, SOTIA MEA si inca alti cativa copii mai suntem in Biserica, langa Domnul. DIN TOATA GENERATIA NOASTRA !! Pentru ca parintii nostri au fost foarte seriosi cu Domnul.
Prietenii mei, pe care eram gelos ca ei puteau sta acasa sa vada la televizor duminica dimineata "Laleaua neagra" sau dupa-masa "Linia maritima Onedin", acum nu mai sunt ACOLO... ci au trecut dincolo, departe de CASA... Au avut posibilitatea sa aleaga si au ales...
Aici intervine din nou rolul esential al invatatorilor: pentru copiii carora parintii le dau voie sa stea acasa (sa se uite acum la Minimax, la Cartoon sau chiar MTV) in loc sa mearga la Biserica, pentru acesti copii trebuie sa se transforme in "parinti".
Sa le insuflati DRAGOSTEA PENTRU DOMNUL, PENTRU FRATI SI PENTRU BISERICA, chiar daca pe unii dintre ei ii suportati mai greu.
Si inca o data: dragostea aceasta nu se insufla nici cu jocuri istete, nici cu programe deosebite, nici cu premii in ciocolata, cu toate ca si acestea isi au rostul si locul lor important.
Dragostea aceasta se insufla cu dragoste: "Cum raspunde in apa fata la fata, asa raspunde inima omului inimii omului".Si COPIII COMUNICA CU INIMA... COPIII COMUNICA... COPIII... ACOLO... ACASA... INIMA...

10 moduri in care puteti redeveni o familie

Iulia si Robert sunt foarte ocupati. Amandoi au un program foarte incarcat. Isi petrec fiecare zi din saptamana muncind mult, ducand si luand hainele de la curatatorie, facand curat, mergand la cumparaturi sau platind facturi. Timpul ramas pentru ei este aproape inexistent. Dupa zece ani de casatorie, cei doi au devenit practic niste straini care traiesc sub acelasi acoperis. Maria si Mihai sunt doi parinti care muncesc din greu, preocupati fiind de viitorul copiilor lor. In afara serviciului, ei isi petrec o mare parte din seri ducand si aducand copiii de la o serie de activitati: lectii de muzica, antrenamente… Dupa cincisprezece ani de casatorie, se pare ca ceea ce i-a apropiat la inceput a disparut. Toti cei patru au ceva in comun cu multe alte cupluri. Din felurite motive, se pare ca sclipirea si vitalitatea din primii ani au disparut. Nu si-au propus lucrul acesta. Pur si simplu s-a intamplat. Exista totusi o veste buna. Nu este nevoie sa apelezi la divort. Relatia de la inceput poate fi regasita. Iata zece cuvinte-cheie:
Continuare in pagina anexa

Cum sa fii Eroul copilului tau ?

Intelege importanta rolului pe care-l ai

Exista o serie de studii recente care dovedesc faptul ca implicarea tatalui in viata copilului duce la o dezvoltare armonioasa a acestuia. ”Tot ceea ce am cercetat pana acum arata ca, atunci cand prezenta tatalui este vizibila in viata copilului, nivelul de inteligenta al acestuia creste si, in plus, acesti copii dau dovada de mai multa incredere in ei insisi si sunt mai motivati sa invete”, a afirmat medicul pediatru T. Berry Brazelton.

Asuma-ti acest rol

Din ce in ce mai multi parinti se multumesc sa joace un rol mai putin important in viata copiilor lor. A fi un parinte bun inseamna sa-ti iei angajamentul de a te implica in mod deplin in viata lui. Un astfel de lucru ar include: sa faci temele impreuna cu el, sa te duci la sedintele cu parintii, sa va jucati impreuna, sa-ti iei timp sa vorbesti intre patru ochi cu el si, in general, sa ai un timp in care sa stie ca te poate gasi acasa.

Nu lasa banii sa se interpuna intre tine si el

Este important sa lucrezi pentru a-ti intretine familia. Sa incerci sa le oferi celor din casa ta conditii cat mai bune de viata. Sunt multi aceia care aduc acest motiv ca o scuza atunci cand marturisesc ca nu au suficient timp pentru copii lor. Totusi, Lee Salk, un psiholog specializat pe problemele copiilor, vine cu urmatoarea teorie: ”Succesul material al parintilor poate fi in detrimentul copiilor, daca timpul acordat obtinerii acestuia se suprapune peste timpul petrecut cu ei. Copiii isi pot da seama de foarte timpuriu ce anume este important pentru parintii lor. Daca observa ca banii sunt undeva deasupra lor, atunci acest lucru va cauza probleme”. Un parinte intelept stie ca relatia, si nu lucrurile materiale, iti ofera adevarata satisfactie.

Cunoaste-ti copilul

Ceea ce face diferenta intre un tata adevarat si toti ceilalti este cunoasterea copilului. Un bun tata va sti ce anume il doare sau il raneste pe copilul sau, la fel de bine cum va sti si ce anume ii aduce bucurie. El va sti ce il face diferit de toti ceilalti copii. Va cunoaste toate acele umbre, culori sau nuante ale personalitatii lui. Un sondaj de opinie, facut in randul a 4000 de familii, a aratat ca un bun tata ar trebui sa stie urmatoarele lucruri despre copilul sau:

• cand a avut o zi grea

• cand e suparat

• numele celor mai buni prieteni ai sai

• ce anume il incurajeaza cel mai mult

• ce ii raneste sentimentele

• de ce anume se simte stanjenit.

Invata de la altii

Un bun parinte priveste, asculta si invata. Este in pemanenta cautare dupa ceva mai bun, incercand sa fure din secretele unor parinti care au reusit. Un adevarat parinte stie ca are nevoie de ajutor si nu-i va fi rusine sa-l ceara.

Fii eroul copilului tau

Inteleptul Solomon spunea: ”parintii sunt slava copiilor lor” (Proverbe 17,6). Un tata bun va deveni eroul copilului sau.

Aceasta se intampla atunci cand tatal intruneste o serie de calitati ca: integritatea, compasiunea, spiritul de sacrificiu, disciplina, dragostea, harnicia si credinciosia in indeplinirea responsabilitatilor. Prea multi parinti insa ii lasa pe altii sa devina eroii copiilor lor.

A fi un tata bun este o investitie de viitor. Tatii de azi ii formeaza pe conducatorii de maine. Toata afectiunea, tot ce i-ai invatat, felul in care i-ai incurajat si in care ai fost un model pentru ei isi vor da roadele mai tarziu. Adultul implinit, sanatos din punct de vedere emotional si care face lumea mai buna prin ceea ce este el, are undeva in sine ceva din tine, tatal lui.

Traducere si adaptare dupa Victor M. Parakin (Revista Ta)

Responsabilitate şi Consideraţie

Se spune despre George Macdonald că, pe când familia lui era încă tânără, a adoptat o metodă originală, ca regulă în casă, prin care să-şi înveţe copiii consideraţie unii faţă de alţii. La începutul fiecărei săptămâni el punea banii de cheltuială pentru următoarele şapte zile într-o cutie, pe care o lăsa la îndemâna tuturor membrilor familiei. Toţi ştiau că banii trebuiau să ajungă până la sfârşitul săptămânii. În acelaşi timp, fiecare avea libertatea să ia din cutie suma de bani de care avea nevoie în cursul săptămânii respective. Gospodina trebuia să apeleze la banii din cutie pentru cumpărăturile necesare la bucătărie, fetiţa pentru rochiţă sau ciorapi, băiatul pentru cărţi, tatăl pentru cheltuieli de călătorie, iar bebeluşul avea nevoie de jucării. Era clar că, dacă unul dintre ei cheltuia mai mult decât necesar, toţi ceilalţi aveau să fie afectaţi.

Prin metoda respectivă copiii au învăţat lecţii nepreţuite, printre care: să se respecte unii pe alţii, să spună „nu” ispitei, să-şi evalueze corect nevoile şi multe alte componente ale disciplinei personale.

Preluat din blogul AGAPIA

Robul si roaba Domnului

Era prin vara anului 1974. La Biserica pastorita de fratele Chiu Mihai in Parneava, Arad, se organiza in fiecare luni seara, un studiu pentru pregatirea celor ce tin Scoala Duminicala. Se studia intotdeauna lectia de Duminica urmatoare. Veneau frati din multe Biserici si fiecare participa cu ceea ce se pregatise sau cu ceea ce ii descoperea Domnul. Discutiile erau uneori aprinse, dar arareori ieseau din limita politetii si a ravnei ingaduite.

Cand am ajuns eu pe acolo, se discuta tocmai despre relatiile din familie, asa cum sunt ele descrise de apostolul Pavel in Efeseni 5. Se oprisera mai ales la afirmatia: "Barbatul este capul nevestei" (Efes. 5:23) si doreau sa afle care este limita in care o femeie trebuie sa-si urmeze sotul in toate lucrurile. Cineva a trecut la domeniul foarte practic si a cerut o lamurire pentru situatia casatoriilor mixte, cand un membru al Bisericii Baptiste se casatoreste cu cineva din Biserica Pentecostala: Cine hotaraste in ce Biserica se vor inchina de acum inainte ?

Unul din frati a sugerat ca, barbatul fiind "capul", o sotie trebuie sa stie ca isi va urma sotul si ca este normal ca toate aceste casatorii "mixte" sa se integreze acolo unde este membru sotul.

Altcineva a spus ca lucrurile nu stau chiar asa de simplu; in aceste situatii intervine de obicei si restul familiei, socrii, cumnatii, etc. De multe ori, astfel de casatorii produc tensiuni care duc la crize dureroase. Uneori se pune chiar problema divortului. "Merg oare doi oameni pe un drum fara sa fie invoiti?" (Amos 3:3). S-a cerut parerea fiecaruia si fiecare a cam spus cum se face in Biserica din care face parte. Discutiile nu progresau de loc si "consensul" era foarte departe.

Spre surprinderea tuturor, fratele Emil Jiva, care tacuse malc pana atunci, a rupt tacerea cu afirmatia: "Eu, fratilor, raman langa formula ortodoxa!"

S-a facut liniste si fete uimite asteptau o lamurire pentru "abaterea doctrinara" ...

Fratele Emil Jiva a continuat: "In liturghia ortodoxa se spune asa: "Se cununa robul Domnului cutare cu roaba Domnului cutare ..." Cand aceasta este adevarat, nu vor apare probleme. Daca si el si ea sunt "robi ai Domnului", cei doi vor asculta in smerenie de Domnul si nu vor avea ambitii personale. Daca insa sunt altfel, se vor certa nu numai pentru Biserica la care sa mearga, dar si pentru multe, multe alte lucruri."

A trecut de atunci multa apa pe sub moara vremii. Am participat la cununii si am fost martori la intelegeri si la neintelegeri ... De multe ori insa, in situatii de criza, mi-au rasunat in urechi ecoul cuvintelor fratelui Emil Jiva: "Robul Domnului ... si cu roaba Domnului ..." Intr-adevar, aceasta este rezolvarea tuturor problemelor!

Din nou, despre divort si recasatorie...

Fenomenul divortului a patruns în societatea noastra astfel încât rata casatoriilor este aproape identica cu rata divorturilor. Aceasta nu se restrânge doar la mediul necrestin.

Crestinii asalteaza de asemenea cabinetele de psihologie si de consiliere familiala, cautând sa rezolve conflicte aparent ireconciliabile. Pe lânga faptul ca vietile celor afectati se afla în dificultate, modul în care pastorii si teologii au ajuns la concluzii diferite, uneori contradictorii pe tema divortului si recasatoririi are darul de a-l umple pe laic de nedumerire: daca expertii nu au ajuns la un acord comun, ce pot face sau crede oamenii obisnuiti?

Astfel, în aceasta carte sînt prezentate patru argumente standard din perspective diferite, precum si contra-argumente pentru fiecare dintre ele. Întrun astfel de context, cititorul mediu poate evalua validitatea divortului si recasatoririi.

Cititi aici sau descarcati in intregime cartea "Divort si recasatorire - Patru perspective crestine" ( Editor: H. Wayne House Autori:J. Carl Laney, William Heth, Thomas Edgar, Larry Richards , 143 pagini)

Interviu cu Pastorul Luigi Mitoi

Pastorul Luigi Miţoi a crescut fără părinţi de la vârsta de şase luni şi chiar dacă ambii părinţii trăiau, el a fost abandonat de ei şi crescut de bunici.

În adolescenţă, a devenit boxer si a învăţat să se lupte pe stradă cu alţii, mai ales cu cei care îşi bătuseră joc de el când era mic. Viaţa l-a învăţat să fie un om dur, atât la propriu, cât şi la figurat. Aceste alegeri au fost făcute, probabil, mai ales datorită suferinţei de a fi fost abandonat într-un mod atât de crunt de părinţi.

În jurul vârstei de 21 de ani, a venit un moment în viaţa lui când Dumnezeu l-a atins personal, iar ca răspuns, el pur şi simplu s-a prăbuşit la picioarele lui Cristos, a înţeles că puterea şi succesul nu stau în lupta cu oamenii, nici în prietenii pe care îi ai pe stradă, ci depind doar de relaţia spirituală cu Dumnezeu. Doar El îţi poate da un nume nou si... veşnic.

Mai jos, relatăm interviul pe care Radio Vocea Evangheliei i l-a luat cu câţiva ani în urmă.

Reporter RVE:Cum s-a transformat viaţa dumneavoastră când L-ati întâlnit pe Dumnezeu? Credeţi că a fost nevoie de transformare a vieţii pe care o aveaţi?

Luigi Miţoi:A fost nevoie de o reală transformare. Aceasta s-a întâmplat cu mai mulţi ani în urmă şi a fost declanşată de un anumit eveniment.

Reporter:Care a fost acel eveniment?

Luigi Miţoi:Evenimentul cu care a început schimbarea mea a fost în 1984, la câteva luni după ce m-am căsătorit. Una dintre mătuşile soţiei mele era convertită de mult timp şi, întâmplător, am avut o discuţie mai aparte cu ea. În timpul acestei conversaţii, ea mi-a vorbit despre Isus.

Reporter:Eraţi interesat de subiectul acesta sau... ?

Luigi Miţoi:Nu, nu eram.

Reporter:Deci aţi conversat cu ea pe această temă doar din respect.

Luigi Miţoi:Nu am avut încotro. A fost o circumstanţă în care a trebuit să o ascult. Eram în acelaşi loc şi a trebuit să ascult ce spunea. Comportamentul ei a fost însă unul foarte echilibrat şi demn şi m-a determinat să ascult cu interes. După aceea, n-am putut să mai scap de ceea ce am auzit de la ea.

Reporter:Care a fost mesajul? Care au fost cuvintele care v-au rămas în inimă încă de atunci?

Luigi Miţoi:Mi-a vorbit despre faptul că nu există succes decât cu Isus - succes pe pământ şi succes în cer, SUCCES VEŞNIC.

Reporter:Vă interesa succesul? Eraţi un om de succes, eraţi un tip de succes?

Luigi Miţoi:Succesul era un subiect interesant pentru mine, mai ales datorită circumstanţelor în care eu m-am născut si am copilărit. La doar şase luni de viaţă, părinţii mei au divorţat şi fiecare a apucat-o pe drumul lui. Mama a mers într-o parte, tatăl meu în cealaltă şi eu am rămas în grija bunicilor mei...

Reporter: ... în a treia parte. Continuare in pagina anexa