Gândul zilei – Dezbinarea familiei

Trăim în vremuri grele de dezbinare între popoare, între partide, între biserici, între părinti si copii, între soti si sotii. Această celulă mică, dar vitală a societătii – familia – suferă greu din cauza virusului dezbinării.

Divorturile fac ravagii si se înmultesc îngrozitor pe tot globul pământesc. Cu toate că legile caută să împiedice divorturile, ele nu pot fi stăvilite. Tinerii abia s-au căsătorit, stau câteva luni împreună, apoi divortează.

Divortul este boala socială a vremii noastre. Dezbinarea din familii înseamnă dezbinarea natiunii. Se spune că înainte de prăbusirea Romei, a avut loc prăbusirea standartelor de viată – familia s-a dezintegrat, imoralitatea a devenit un mod de viată.

Orice societate are la baza ei anumite legi ca pietre de temelie. Când acestea se surpă, edificiul societătii se prăbuseste. Si noi asistăm cu totii la această surpare!

Pentru vremuri ca acestea de gravă dezbinare a familiilor sub puternica inspiratie a modernismului sticat, singura cale de vindecare este întoarcerea la valorile lăsate de Dumnezeu în Sfintele Scripturi.

Îndemnul pentru ziua de astăzi este următorul: Citeste si înplineste Cuvântul lui Dumnezeu si vei avea parte numai de binecuvântare în casa ta, alături de familia pe care o iubesti. Nu uita să spune celor din casa ta cât de scumpi sunt pentru tine, nu fii egoist spune că-i Iubesti!
Sursa: Tu poti schimba lumea!

Despre familie - C.S.Lewis

Mai rămîne de discutat un lucru care este şi mai neagreat. Femeile creştine promit să asculte de soţii lor. In căsnicia creştină se spune că bărbatul este „capul”. Se ridică două întrebări evidente aici. (1) La urma urmei, de ce este nevoie de „cap” — de ce să nu fie egalitate? (2) De ce să fie bărbatul „capul”?
1) Necesitatea unui „cap” decurge din ideea că familia este permanentă. Desigur, cîtă vreme bărbatul şi femeia sînt de acord, nu se pune problema cine este „capul”, şi noi putem spera că aceasta va fi starea normală a lucrurilor într-o familie creştină. Dar ce trebuie să faci cînd apare un dezacord serios? Parlamentările s-au terminat, desigur; dar eu presupun că ei au discutat şi că nu au reuşit să ajungă la un acord. Ce trebuie să facă atunci? Ei nu pot decide cu majoritate de voturi, pentru că într-un consiliu cu numai doi membri nu poate exista majoritate. Este clar că nu poate să se întîmple decît unul din două lucruri: fie să se separe şi fiecare să meargă pe drumul lui, fie unul dintre ei să aibă votul decisiv. Dacă familia este permanentă, în ultimă instanţă unul dintre soţi trebuie să aibă puterea să decidă în problemele referitoare la familie. Nu poate exista o asociere permanentă fără o constituţie.
2) Dacă trebuie să fie un „cap”, de ce să fie bărbatul? Ei bine, în primul rînd, există vreo dorinţă foarte serioasă ca să fie femeia? După cum am spus, eu însumi nu sînt căsătorit, dar din cîte ştiu, chiar şi o femeie care vrea să fie „capul” familiei ei nu admiră de obicei aceeaşi stare de lucruri cînd o vede la vecini. Este mult mai probabil că ea va spune: „Sărmanul domn X! Nu pot înţelege de ce îi permite femeii aceleia îngrozitoare să se poarte cu el ca un zbir”. Nu cred că ea se simte foarte flatată cînd cineva îi aduce aminte de faptul că ea este „capul” familiei ei. Trebuie să fie ceva nefiresc în situaţiile în care femeile îi conduc pe bărbaţi, deoarece femeile însele sînt pe jumătate ruşinate de lucrul acesta şi îi dispreţuiesc pe bărbaţii pe care îi conduc.Dar mai este încă un motiv; şi în privinţa aceasta pot vorbi mai bine ca burlac, deoarece este un motiv pe care-1 vezi mai bine din afară decît dinăuntru. Relaţiile familiei cu lumea din afară — ceea ce am putea numi politica ei externă — trebuie să depindă în ultimă instanţă de bărbat, deoarece el ar trebui să fie întotdeauna, şi de obicei este, mult mai drept cu cei din afară. O femeie luptă în primul rînd pentru copiii ei şi pentru soţul ei împotriva restului lumii. Este aproape firesc să existe un conflict între interesele lumii şi interesele ei. Femeia este păzitorul special al intereselor familiei.
Funcţia bărbatului este să aibă grijă ca această preferinţă naturală a femeii să nu capete curs. El are ultimul cuvînt, pentru ca să-i protejeze pe ceilalţi oameni de patriotismul familial intens al soţiei sale. Dacă aveţi îndoieli în privinţa aceasta, permiteţi-mi să vă pun o întrebare simplă. Dacă cîinele vostru 1-a muşcat pe copilul vecinilor, sau dacă copilul vostru 1-a bătut pe cîinele vecinilor, cu cine aţi prefera să aveţi de-a face: cu stăpînul sau cu stăpîna casei? Dacă sînteţi o femeie căsătorită, permiteţi-mi să vă întreb ceva. Oricît de mult v-aţi admira soţul, oare nu veţi spune că principala lui slăbiciune este că nu apără aşa de viguros cum aţi vrea drepturile lui şi ale familiei în faţa vecinilor? Că este un împăciuitor?
Creştinismul redus la esenţe

Sursa: Pro(-)scris

Cat's in the Cradle: o poveste trista

[Harry Chapin, Cat's in the Cradle...]

Copilul meu a sosit abia ieri
A venit pe lume in cel mai obisnuit mod.
Dar eu am avut avioane de prins, facturi de platit,
Asa ca a invatat sa umble pe cand eu eram departe.
A stiut sa vorbeasca inainte ca eu sa-mi dau seama,, si cand a crescut
Mi-s spus: "Voi fi ca tine, tata.
Stii ca voi fi ca tine".

Si pisica e in leagan, si lingura de argint,
Baietelui albastru, si omul din luna.
"Cand te intorci acasa, tata?"
"Nu stiu cand, dar atunci vom fi impreuna,
Si ne vom distra de minune"

Fiul meu a implinit ieri zece ani.
Mi-a spus: "Multumesc pentru minge, tata,
Hai sa ne jucam cu ea.
Eu i-am spus: "Nu, nu astazi,
Acum am multe de facut."
Si el a raspuns: "Nu-i nimic."
A plecat de langa mine, pe buze cu vesnicul lui zambet
Care spune: "Voi fi exact ca el, da,
Stiu ca voi fi ca el..."

A venit de la colegiu chiar ieri,
Un om in toate firea, trebuie sa recunosc.
"Fiule, sunt mandru de tine, poti sa te asezi putin?"
A clatinat din cap si mi-a raspuns cu un zambet:
"Ceea ce doresc de fapt, tata,
Este sa-mi imprumuti cheile de la masina,
Vorbim mai tarziu - mi le dai, te rog?"

M-am pensionat demult si fiul meu a plecat de acasa.
L-am sunat chiar ieri
Si i-am spus: "Mi-as dori sa te vad, daca se poate"
El mi-a raspuns: "Mi-ar placea si mie, tata,
Daca voi putea gasi putin timp liber.
Dar noua mea slujba imi ocupa tot timpul si copiii au gripa,
Ma bucur totusi ca am vorbit cu tine, tata,
Imi place intotdeauna sa vorbesc cu tine."

Si, dupa ce am inchis telefonul
Mi-am dat seama
Ca a devenit exact ca mine
Fiul meu era intocmai ca mine.

Si pisica e in leagan, si lingura de argint,
Baietelul albastru, si omul din luna.
"Cand vii acasa, filule?"
"Nu stiu cand, dar atunci vom fi impreuna, tata.
Si ne vom distra de minune"

Drama descrisa in acest cantec s-a derulat chiar in viata lui Chapin, aproape ca o profetie ce se implineste de la sine. Mi s-a spus ca sotia lui, care a scris cuvintele cantecului, i-a cerut intr-o zi, pe cand se pregatea sa plece de acasa, sa-si mai tempereze ritmul alert al vietii si sa petreaca mai mult timp cu copiii lor. Raspunsul lui a fost: 'La sfarsitul acestei veri aglomerate imi voi face timp pentru ei'. Dar din nefericire, si ca o ironie a sortii, in vara aceea Harry Chapin a murit intr-un accident de masina". (Ravi Zacharias)
Sursa: Ascultarea Credintei

Complimentul casatoriei

Ravi Zacharias il citeaza pe G.K. Chesterton in Poate omul sa traiasca fara Dumnezeu?

S-a inventat o expresie noua ce surprinde in cele doua cuvinte ale sale o contradictie in termeni - "dragoste libera". Ca si cum cel iubit a fost sau ar putea fi vreodata liber. Sta in natura dragostei sa se lege, iar institutia casatoriei nu face altceva decat sa-i aduca un compliment omului, crezandu-l pe cuvant" (pag. 113)

Mi-a atras atentia aceasta abordare. Asa este - dragostea leaga, uneste, iar casatoria realizeaza cadrul pentru aceasta unire, cautand s-o protejeze. Odata ce iubirea a fost redefinita, rostul institutiei casatoriei se evapora. Ceea ce ne face sa intelegem nevoia noastra de a adresa iubirea ca realitate esentiala mai intai de a apara casatoria ca institutie, pentru ca rostul casatoriei vine din iubirea reala.

Totodata, in momentul in care iubirea este pervertita in diferitele anomalii bolnavicioase ale sexualitatii, precum homosexualitatea, casatoria isi pierde din valoare. Cand un homosexual vrea sa se casatoreasca cu un alt homosexual devine aberant. Vorbim, desigur, despre dragostea daruirii de sine, nu despre aceea egocentrista si erotica.

Dragostea leaga, incheaga, face din doi unul. Atat de mare este puterea ei incat te poti uita la un barbat si la o femeie care s-au casatorit, sa vezi ca fiecare are trupul sau si totusi sa realizezi (cu ajutorul descoperirii lui Dumnezeu, sigur) ca cei doi sunt un singur trup. Cand un partener comite adulter, dragostea insasi este compromisa. Nu stiu cat de adanc ne gandim la aceste aspecte si la valoarea lor adevarata. Pe deoparte ne dorim sa iubim, intelegem ce facem iubirea - ca uneste, dar pare ca ne lasam prea usor influentati de mersul lumii si de ideea ei (gresita de altfel).

Cu siguranta ca valoarea iubirii nu trebuie aparata doar cu vorbe si atitudini ferme fata de atacurile care ar vrea s-o rapuna, ci traind-o cu adevarat in familii unde dragostea este dragostea lui Cristos care constrange. Institutia casatoriei ne face un compliment. Sa-l onoram.

Sursa: Ascultarea Credeintei

Viata in 2

În numărul 323 al Dilemei vechi, d-na Anca Manolescu (A.M.) analizează viata conjugală din perspectiva discursului crestin (articolul Asceză, zoologie, transfigurare?). Ca un antropolog redutabil, A.M. face o incursiune remarcabilă în mentalul crestin patristic si medieval. Rezultatul? O supraevaluare a virginitătii si ascezei, pe de o parte; si o viziune reductionistă asupra vietii conjugale, pe de altă parte. Discursul ar putea fi redus la enuntul următor: dacă tot te-ai căsătorit, nu uita că îti mai rămâne un singur scop în viată – procreatia. Reducerea întregii relatii de cuplu la intimitatea aducătoare de material crestin, a fost atitudinea dominantă de secole.

Continuare AICI