Pregatit de drum - de Petru Mihent

O relaţie care să ofere împlinire reciprocă partenerilor presupune o comunicare profundă şi personalităţi echilibrate, mature. O relaţie este oarecum asemănătoare unui pod; cu cât pilonii care sprijină podul sunt mai puternici cu atât rezistenţa lui este mai mare, aidoma în relaţie, cu cât persoanele implicate în relaţie sunt mai mature, mai dezvoltate psihologic şi spiritual cu atât relaţia este mai trainică, mai armonioasă şi mai împlinitoare. Persoanele imature creează relaţii codependente, încearcă să se împlinească prin partener, căutând în el ceia ce lipseşte sinelui său, distrugându-i în acest fel unicitatea celuilalt.

Într-o relaţie creată de persoane echilibrate fiecare este îndrăgostit de sinele autentic al celuilalt, nu de o proiecţie idealizată menită să-i suplinească frustrările izvorâte din netrăirea autenticităţii. Fiecare ar putea trăi fără celălalt, dar alege să trăiască împreună cu partenerul său. Fiecare partener este capabil de empatie şi de a oferi celuilalt libertatea. Dragostea autentică presupune libertate, nu poate fi vorba despre dragoste în absenţa libertăţii.

Cele mai importante relaţii de familie sunt relaţiile conjugale. Ele au prioritate asupra tuturor celorlalte, incluzând relaţii părinţi-copii. Atât calitatea legăturii părinte-copil cât şi siguranţa copilului sunt mult dependente de calitatea legăturii conjugale. Astfel apare foarte clar de ce trebuie să fie asigurată cea mai bună relatie dintre soţ şi soţie, înainte de a aştepta să existe o relaţie bună cu copilul, într-un mod pozitiv pe mai multe planuri. Putem rezuma: cu cât relaţia de căsătorie este mai bună, cu atât mai eficientă şi mai satisfăcătoare va fi punerea în practică a informatiilor de mai târziu.

Odată ce se realizează acest deziderat este foate important să-i fie comunicată copilului dragoste necondiţionată. După cum a afirmat marele scriitor român, Marin Preda: “Unde dragoste nu e, nimic nu e” la fel în relaţia părinte-copil, fără un fundament de iubire necondiţionată, lucrarea părinţilor este confuză şi o sarcină zadarnică. Iubirea neconditionată este cea care asigură copilului o inteligentă emoţională fără de care adultul de mai târziu nu poate răzbi cu succes în viaţă, cu toate că poate dispune de un coeficient de inteligenţă de la mediu în sus.

Sursa: Fiti oameni!

Povestea unei familii unite - de Timotei Balla

Familia mea este o familie unită. Membrii familiei mele se deosebesc foarte mult între ei; chiar şi între părinţi este o prăpastie a diferenţelor. Se promovează însă, un sentiment al individualităţii şi echilibrului în relaţii. Fiecare îşi are propria sa viaţă nefiind dependent unul de celălalt.

Aşa îmi explic faptul că, mama, nu a renunţat la munca ei pentru zidirea casei, în ciuda faptului că tata – care, pe cât de indolent şi nesăbuit este, pe atâta-i de încăpăţânat. Greu de imaginat: “dacă nu-i cânţi în strună”, cum îi place, îi gata la orice oră să renunţe şi la tine şi la “strună”. Şi odată ce renunţa nu se mai întoarce. Zădarnică-ți este, orice încercare de a-l schimba. Este imposibil să găseşti acces spre “înălţimea mândriei lui…” Dacă, pe tata, vrei să-l consideri respectabil şi de încredere n-ai decât s-o iei totdeauna de la început.

Continuare aici

Cum sa comunici cu adolescentul din casa? - By JAMES DOBSON, Tradus RODICA BOTAN

Una dintre cele mai des intilnite greseli ale parintilor este sa se lase consumati de un razboi verbal cu copii lor, care nu are alt rezultat decit sa lase pe parinte istovit dar fara sa fi obtinut vreun avantaj strategic. Nu te certa cu tinerii adolescenti… Si chiar mai important decit atit nu cicalii la nesfirsit. Adolescentii urasc cicaleala parintilor ; si cind acest lucru se intimpla ei se protejeaza facindu-se surzi. Daca vrei sa inchei orice fel de comunicare cu copiii tai , nu ai de facut altceva decit sa umblii dupa ei prin casa repetind aceleasi mesaje monotone de dezaprobare, cu regularitatea miscarii unui ceas cu cuc.

Atunci care este raspunsul potrivit pentru cineva dezordonat, neascultator, impotrivitor si iresponsabil? Pentruca este neintelept (si neproductiv) sa bati un adolescent, parintii pot numai sa manipuleze circumstantele ce le au la indemina atunci cind este nevoie de disciplina. Parintii au cheia automobilului familiei, si numai ei pot sa permita fiului sau fiicei lor sa-l foloseasca (sau sa fie sofati la locurile unde vor sa mearga). Ei pot sa dea sau sa retraga aceste privilegii, incluzind permisiunea de mers la plaja, sau la munte sau la un prieten sau la o sarbatoare de-a lor (party). Parintii controleaza punga familiei si ei decid daca sa imparta resursele sau sa imprumute, sa dea sau sa inchida punga si sa refuze sa o deschida. Ei pot pedepsii pe adolescenti prin a le lua dreptul de a folosi telefonul, televizorul sau computerul pentru o vreme.

Acuma este evident ca acestea nu sint niste practici prea sofisticate si uneori sint chiar nepotrivite pentru situatiile care se creaza. Dupa ce insa am incercat sa apelam la ratiune si discernamint si cooperare si loialitate in familie, tot ce mai ramine sint doar citeva relativ slabe metode de pedepsit. Putem doar sa facem o relatie intre comportamentul copiilor nostrii si consecintele nedorite care vor urma in speranta ca, conectia va fi suficienta sa ii implice si sa colaboreze.

Daca asta suna prea slab, dati-mi voie sa admit ca am facut-o din nevoie: un tinar de 16 ani plin de vointa si minios, fata sau baiat, poate usor sa invinga intro confruntare cu parintii in ziua de astazi in cel mai rau caz. Chiar si legea este in favoarea lor. De exemplu, daca vor, pot sa aiba sex, sa aiba un copil, si in multe state chiar sa avorteze copilul fara ca parintii lor sa stie ceva. Drogurile si alcoholul sint usor de procurat. Foarte putine privilegii ale adultilor li se pot refuza acestor tineri care au o pasiune pentru independenta si dorinta sa lupte pentru ea. In anumite conditii, in unele state, un tinar de 16 ani poate fi total emancipat si eliberat de orice supraveghere a parintilor. Citeodata in cazuri de rebeliune dusa la extrem, reactia parintelui in caz de criza trebuie sa se bazeze pe capacitatea parintelui de a actiona rapid si de a intimida. Nu este totdeauna suficient, dar faci ce poti …

Materialul este luat din cartea “The strong Willed Child” de Dr Dobson.
Sursa: PE GANDURI

Iertarea in casnicie

Recent, un studiu a fost făcut pe 200 de adulti căsătoriti cu privire la iertare. Cercetătorii se întrebau în ce măsura abilitatea de a ierta pe celălalt influentează satisfactia maritală si bunăstarea generală personală. Rezultatele au fost uimitoare!

Cercetarea sugerează că este o relatie imensă între satisfactia în căsnicie si iertare. De fapt, se pare că o treime din această satisfactie este relationată cu capacitatea de a ierta. Nu numai ca iertarea impactează relatia de cuplu, însă este semnificativ relationată si cu bunăstarea emotională. Atunci când au iertat, indivizii au resimtit o scădere a simptomelor depresiei, anxietatii etc.

Peter J. Larson, “New Forgiveness Research”

Deci, iertati oameni buni, iertati din toată inima si veti fi fericiti. Asta este si promisiunea fratelui meu mai mare. Atâtea lucruri m-a învătat si în privinta asta, de nenumarate ori. E cel mai tare la capitolul asta. A iertat o lume-ntreagă. Pe bune!

Sursa: Big Brother

Daca ma bate, pot divorta?

Conferinta pastorilor penticostali de anul acesta, de la Sovata, a dezbatut printre altele si inepuizabilul subiect al divortului si recasatoriei. Cat de relevant este subiectul, mai ales in contextul in care ne gasim, nu putem aprecia deocamdata. Cert este ca valurile de divort vor izbi puternic si in bisericile evanghelice.

La ultima Conferinta a slujitorilor penticostali din Filiala Suceava, de la inceputul acestei luni, s-a discutat acelasi subiect, cu unele modificari de abordare.

Cele patru abordari cu privire la divort si recasatorire sunt urmatoarele:

1. Fara divort si fara recasatorire

2. Divortul este permis , dar recasatorirea nu.

3. Divortul si recasatorirea sunt permise in anumitre conditii speciale.

4. Divortul si recasatorirea sunt permise in orice situatie.

Probabil ca cei mai multi penticostali accepta a doua si a treia varianta de abordare.

Ceea ce m-a frapat pe mine cu privire la modul in care abordam noi subiectul acesta a fost raspunsul la o intrebare pe care cineva a pus-o:

- “Daca sotia pocaita este batuta pana acolo incat viata ii este pusa in pericol, poate divorta?”

Iar raspunsul a fost promp:

- “NU – suntem chemati sa luptam pana la sange impotriva pacatului.”

Nu cred ca acesta este raspunsul pe care trebuie sa-l dam la aceasta intrebare. Situatia este mult prea complicata ca sa o tratam asa de simplist. Acceptam divortul in caz de adulter, pentru ca adulterul distruge legatura dintre cei doi, dar nu il acceptam in cazul unor abuzuri fizice violente, care, poate mai accentuat decat adulterul, distrug nu numai legarura dintre cei doi, dar si viata partenerului abuzat. Scriptura, desi nu incurajeaza divortul, ci, dimpotriva, indeamna la impacare si reconciliere, permite separarea in casatorie atunci cand unul dintre parteneri este vinovat de adulter, sau cand partenerul NEcredincios (in cazul acesta NEpocait) doreste despartirea de cel credincios / pocait.

Faptul ca cineva abuzeaza de partenerul pocait, punandu-i viata in pericol constituie o dovada clara ca nu exista nici o dorinta de a trai impreuna ca sot si sotie. Bineinteles ca noi venim cu argumentul tehnic ca cel pocait nu poate intenta divortul, in caz contrar fiind vinovat de despartire si uitam, in acelasi timp, ca Biblia nu trateaza exhaustiv motivele de divort. Ceea ce mi s-a parut si mai ciudat a fost faptul ca foarte multi slujitori accepta divortul cand sotul este impotent (cu mentiunea ca trebuie dovedit lucrul acesta … na!), dar nu il accepta cand viata unuia dintre parteneri este pusa in pericol. In primul caz este citat versetul din Corinteni “decat sa arda mai bine sa se casatoreasca..”, iar in al doilea caz versetul din Evrei “voi nu v-ati impotrivit inca pana la sange impotriva pacatului.”

Iata cateva chestiuni pe care le aduc in discutie pentru a intelege mai bine subiectul acesta extrem de delicat:

1. Sotul nepocait isi molesteaza sexual copiii. Ce trebuie sa faca sotia pocaita? Ii este ingaduit sa divorteze si sa-l dea pe mana legii?

2. Sotul nepocait isi molesteaza fizic copiii, punandu-le viata in pericol. Ce trebuie sa faca sotia pocaita? Sa ingaduie o asemenea tragedie sau sa-si denunte sotul?

3. Sotul nepocait este condamnat pe viata pentru crima, dar nu vrea sa divorteze de sotia credincioasa. Ce poate sa faca in acest caz sotia pocaita? Sa astepte decesul sotului pentru a se putea recasatori dupa aceea?

4. Statul protejeaza casatoria. In momentul in care au loc abuzuri fizice, care pun in pericol viata unuia dintre parteneri, nu ar trebui lasat Statul sa intervina pentru a proteja partenerul abuzat?

5. Nu orice suferinta este suferinta de martir. Domnul Isus, in fericirile din Matei ii binecuvanteaza pe cei ce sufera din pricina neprihanirii, nu ca unul vine beat acasa si incepe sa dea cu pumnul, ca nebunul, in stanga si in dreapta.

Daca sotia credincioasa este batuta pentru credinta ei, in acest caz se poate discuta chestiunea martirajului, dar daca ea este batuta pentru ca individul este nebun si ii place sa bata femeile, atunci sa lasam Legea, care e lasata tot de Dumnezeu, sa-si faca datoria si sa-l disciplineze pe un asemenea descreierat. Nu cred ca avem dreptul sa condamnam la suferinta pe cineva doar pentru ca ne cramponam in niste chestiuni exclusiv tehnice.

La sfarsit de an, cred ca ar trebui sa ne rugam pentru toate femeile abuzate. Cu siguranta ele merita ceva mai bun…

Sursa : penticostalul