05.11.2015

Copiii ilegitimi ai Canadei

Titlul de astazi e versiunea politicoasa a unei expresii mai putin politicoase folosita de unii comentatori canadieni pentru a-si defini propria natie - o "natiune de bastarzi" ("a nation of bastards"). Asta dupe ce, in 2005, Parlamentul Canadei a legalizat casatoriile homosexuale. Expresia da de inteles ca odata cu legalizarea casatoriilor homosexuale canadienii au devenit "bastarzi", fii si fiice ilegitime ale statului canadian. Legalizarea lor a insemnat exproprierea familiei si casatoriei de catre statul secular. Pina mai ieri, familia si casatoria erau institutii naturale, sacre, bisericesti, instituite de divinitate. Casatoria era produsul unei Autoritati Divine, atit in traditia crestina, iudaica, cit si in celelalte. La inceputul Mileniuli III Statul a desacralizat acest produs sacru al Divinitatii. In 2004, Tribunalul Suprem Canadian a acordat statului autoritatea exclusiva de a institui casatoria si familia ca institutii publice. Ca rezultat, in Canada si in tarile care au transformat casatoria intr-o institutie nesacra si profana, oamenii nu mai apartin familiei ci statului. Au devenit copiii lui ilegitimi, adica "bastarzi". Despre acest proces de transformare scriem astazi, din perspectiva experientei canadiene, focalinzindu-ne in special pe perspectiva, deosebit de captivanta, a lui Douglas Farrow. Profesor de Gandire Crestina la Universitatea McGill din Montreal, Farrow a publicat, in 2007, Nation of Bastards - Essays on the End of Marriage ("Natiune de bastarzi - eseuri privind sfarsitul casatoriei").

Inainte de a face o scurta recenzie a cartii si de a-i explica relevanta, explicam si una din motivatiile pentru care comentam subiectul familiei si casatoriei ca institutii ilegitime ale statului secular. La redactie primim, destul de des, note din partea unor studenti care scriu disertatii or teze de masterat si doctorat si ne cer materiale privind subiectele tratate in editiile noastre de joi. Unele din solicitarile mai frecvente priveste redefinirea casatoriei si originile ideologice si sociale ale miscarii de redefinire a casatoriei. Recomandam materialul de astazi ca pe unul de inceput, de care studentii se pot folosi pentru a explora geneza nationalizarii casatoriei de catre statul secular si transformarea cetatenilor in fiii si fiicele lui ilegimite.

Despre Douglas Farrow

Pina in 2015 putina lume in afara Canadei stia de Douglas Farrow. Catolic practicant si crestin devotat, Farrow a fost intrigat de repeziciunea cu care mentalitatea canadiana s-a schimbat, inca inainte de 2002 cind un tribunal de recurs din Ontario a decretat un drept la casatorii homosexuale, spre acceptarea homosexualitatii si redefinirea oficiala a casatoriei de catre Parlamentul Canadian in 2004. A descopit ca, de fapt, Tribunalul Suprem Canadian a pregatit terenul pentru desacralizarea casatoriei crestine si transferul ei din miinile cetatenilor si al Bisericii in miinile statului. Pe Farrow l-au descoperit americanii in vara lui 2015 dupa ce Tribunalul Suprem SUA a legalizat casatoriile homosexuale. Odata descoperit in America, ideile si argumentele lui Farrow au devenit inflente in miscarea de opozitie impotriva homosexualitatii si a casatoriilor homosexuale.

La nivel ideologic, Farrow blameaza redefinirea casatoriei pe Jean Jaques Rousseau. El vede samburii redefinirii casatoriei post-moderne in scrierile lui Rousseau, in special in Contractul Social. De fapt, Farrow isi dedica cartea "fiilor lui Rousseau" ("To the children of Rousseau"). Cartea nu e lunga. Are doar 116 de pagini si a fost publicata sub forma unui paper back, adica carticica. Am putea chiar spune ca Nation of Bastards e, de fapt, un eseu mai lung in care Farrow isi exprima nemultumirile. Cartea aminteste de pamfletele publicate ilegal in Europa Secolelor XVII si XVIII cind intelectuali neconformisti isi publicau ideile pe ascuns, in pamflete subversive distribuite pe ascuns prietenilor lor.

Argumentele lui Farrow

Nation of Bastards e o colectie de observatii, idei si argumente care converg impreuna spre un punct final - explicatia nationalizarii casatoriei de catre statul secular. De la incept, Farrow lamenteaza transformarea Canadei dintr-o societate mai mult sau mai putin heterogena in gandire in una in care individualismul si autonomia individuala triumfa si distrug fortele care de-a lungul secolelor au daruit societatii legitimitate politica, legala, biologica si morala. Subiectivismul autonomiei personale a devenit obsesia statului secular. Ca atare, statul isi extinde controlul asupra institutiilor sociale, a vietii de familie si a relatiilor traditionale intre parinti si copii. Face asta in paralel cu excluderea Bisericii si a religiei din spatiul public in numele egalitatii intre oameni. Gandirea traditionala, teologia crestina, si invataturile Bisericii sunt percepute ca obstacole majore pentru politica statului secular de a impune un egalitarism radical, o uniformitate radicala de gandire, conditie si privilegii pentru cetateni. Religia transmisa noua prin revelatie e inlocuita de stat cu doctrine noi, seculare, pozitivite.

Pentru Farrow, exemplul cel mai scocant al deplasarii religiei transmise prin revelatie de catre stat a fost modificarea casatoriei dintr-o institutie intre "un barbat si o femeie" intr-o institutie intre "doua persoane". Facind asa, statul secular a decuplat casatoria data omului prin revelatie de scopul ei biologic si reproductiv, astfel incit "cei doi" nu mai alcatuiesc "un singur trup", ci doua trupuri separate incapabile de a deveni un singur trup. In alte cuvinte, cei doi nu se mai contopesc pentru a forma un singur trup, ci ramin separati. Farrow numeste asta o religie civila a statului. O religie care afecteaza copiii, pentru ca-i decupleaza de parintii lor odata ce viziunea procreativa a casatoriei e eliminata. Moralitatea publica a fost inlocuita cu autonomia personala, a fost privatizata si declarata nerelevanta pentru spatiul public. In final, Farrow foloseste divortul sa-i ilustreze punctul. Asa dupa cum, la divort, sotia si sotul isi disputa custodia copiilor, in virtutea separarii Bisericii de Stat statul secular si Biserica isi disputa custodia asupra familiei si casatoriei, in special a casatoriei naturale, pe de o parte, iar pe de alta parte, custodia copiilor care provin din casatoria naturala. Cine deci sa aibe custodia exclusiva a copiilor, statul ori parintii?

Conform lui Farrow, casatoria este o institutie benefica pentru ca impune limite, moralitate in viata publica si disciplina in cetateni. Este o institutie in care civilizatia a investit de mii de ani, fiind cea mai importanta dintre toate tocmai pentru ca impune reguli de conduita morala in spatiul public. Daca in viata de familiei se produc excese in relatiile dintre soti, si intre parinti si copii, odata iesiti in public, membrii familiei interactioneaza cu membrii altor farmilii. Impreuna, ei si familiile lor alcatuiesc spatiul public. Relationarea in spatiul pubic e civilizata, morala, decenta si limitata de bunul simt. Familia naturala asigura pacea si decenta in spatiul public. Cind statul secular abroga familia naturala, regulile de interactionare se schimba, moralitatea publica bate in retragere, si haosul valoric predomina.

Radacini ideologice

Farrow identifica radacinile desfiintarii familiei canadiene in anii 70 cind Pierre Trudeau era premierul Canadei. In 1969 Trudeau a dezincriminalizat sodomia si alte forme de convietuire sexuala destructive. A facut-o sub infleunta britanicilor care in anii 50 au dezincriminalizat sodomia. In Marea Britanie, dezincriminalizarea sodomiei a fost facuta ca urmare a Raportului Wolfenden din 1957. Raportul Wolfenden impunea, ca in privinta valorilor si a comportamentelor sociale, statul secular trebuie sa se separe de Biserica. Biserica trebuie sa cedeze. Biserica nu are nimic de spus privind valorile in spatiul public, iar Statul are obligatia sa ignore prescriptiile valorice bisericesti. Separarea moralitatii seculare de moralitatea bisericeasca a dominat gandirea politica britanica pina azi. Sexualitatea a fost redusa la un apect privat al vietii omului in care nici Biserica nici Statul nu se pot amesteca. Radacinile autonomiei individuale privind sexualitatea au inceput astfel sa se infiripe. Ideile acestea au dat nastere unei dezbateri si mai serioase - care este rolul statului in promovarea si mentinerea unui ordin public moral?

Dupa Trudeau a urmat Carta Canadiana a Drepturilor Omului, adoptata in Canada in 1982. Ea a facut egalitatea un  obiectiv suprem al politicii canadiene si al drepturilor omului. Printre altele, a interzis si discriminarea impotriva homosexualilor. Carta, insa, a propulsat inainte si secularizarea Canadei. Daca Declaratia Canadiana a Drepturilor Omului din 1968 recunostea suprematia lui Dumnezeu in viata canadienilor, versiunea din 1982, adica Carta Drepturilor, a eliminat orice referinta la Dumnezeu.

In 1866 Tribunalul Suprem al Canadei a definit casatoria in cazul Hyde v. Hyde and Woodmansee ca "uniunea voluntara pentru viata si in exclusivitate a unui barbat si a unei femei" ("the voluntary union for life of one man and one woman to the exclusion of all others") Definitia a fost preluata de la juristul roman al Secolului III Modestinus dupa care: "casatoria este uniunea unui barbat si a unei femei, un consort pentru intreaga lor viata si care implica drepturi umane si divine". ("Marriage is the union of a man and woman, a consortium for the whole of life involving the communication of divine and human rights") Deci, atentioneaza Farrow, este imposibil de a argumenta ca institutia casatoriei naturale e exclusiv de origine crestina. Dimpotriva, asa cum dovedeste Modestinus si alti juristi romani, ea  e un dat natural, un produs al naturii firesti al lucrurilor si a compatibilitatii desavarsite intre barbat si femeie.

Deciziile judecatoresti si legislatiile post-2000 au redefinit casatoria eliminind casatoria naturala. Statul a transformat casatoria eliminind aspectul ei biologic si procreativ, dar in acelasi timp si permanenta ei. Casatoria nu mai e o institutie "pe viata" ci una de convenienta. Casatoria a folst desacralizata. "Pe viata" era un aspect al casatoriei care asigura cresterea copiilor intr-un camin stabil, cit si obligatia sotilor de a se ingriji unul pe altul, la bine si la rau, pina la moarte. Noua definitie a eliminat si aspectul monogam si loialitatea in casatorie, cit si exclusivitatea ei.

In decembrie 2004 cind Tribunalul Suprem al Canadei a emis decizia privind casatoriile homosexuale, a explicat decizia ca un conflict intre "Canada Veche" si "Canada Noua". Un conflict intre perspectiva religioasa si cea seculara a casatoriei. A respins procrearea ca aspect esential pentru casatorie, cit si compatibilitatea biologica intre barbat si femeie ca fundament al casatoriei. A respins argumentul ca, spre deosebire de relatiile homosexuale, casatoria naturala e necesara si trebuie sa fie protejata pentru ca este cadrul cel mai propice pentru cresterea copiilor de catre parintii lor biloigici. In final, a respins argumentul ca fiecare copil are dreptul la o mama si un tata.

Natiune de Bastarzi

Se zvoneste ca Mark Twain a inventat fraza "natiune de bastarzi" facind referinta la francezi, un zvon pe care el l-a dezmintit. Fie ca el, fie ca altii, fraza a fost incorporata in vocabularul jurnalistic. In 1997 un comentariu in Sydney Daily Telegraph numea Australia "a nation of bastards", adica "o natiune de bastarzi", pentru ca 30% din copiii ei erau "bastarzi", adica nascuti femeilor necasatorite.  In 2007 Farrow aplica eticheta Canadei post-casatorie. Meritul lui insa este ca a sapat si mai adinc in istorie sa afle cine a inventat apelativul "natiune de bastarzi". A fost JJ Rousseau.

Rousseau este vazut de multi comentatori contemporani ca ideologul care a dat nastere ideilor inceputului de Mileniu III pentru abolirea familiei si casatoriei traditionale. Pare sa fi fost primul ganditor european care a sugerat confiscarea institutiei casatoriei si a familiei naturale de catre Stat, si izolarea ei de influenta religiei si a crestinismului. In Capitolul IV, paragraful 8 al Contractului Social, JJ Rousseau scrie: "Casatoria este un contract civil, dar are consecinte civile. Fara consecintele ei, societatea nu poate exista. Daca societatea aroga clericilor autoritatea de a incheia casatorii, oare asta nu ar insemna ca ei o vor face din perspectiva religioasa, dar intoleranta? In felul acesta ei vor lua de la Print (autoritatea civila) autoritatea de a-si crea cetatenii pe care el si-i doreste. Asta oare nu ar insemna ca daca Biserica decide in mod exclusiv validitatea casatoriei si a consecintelor ei Statul ar fi compus doar din bastarzi?"

Comentariul lui Rousseau identifica dichotomia intre viziunea crestina, traditionala ori religioasa a casatoriei si cea seculara. In viziunea lui Rousseau si a secularistilor casatoria devine, ori a devenit deja, un contract civil cu consecinte civile. Pentru Rousseau obiectivul a fost emenciparea casatoriei si familiei de subt tutela Bisericii si transformarea lor in institutii eminamente civile controlate de stat, definite de stat, si supuse obiectivelor statului.

Pentru secularistii zilelor noastre casatoria a devenit exact asta - o institutie publica care, asa fiind perceputa, poate fi reglementata de catre stat la fel ca si oricare alta institutie publica. Casatoria a devenit un contract civil asa cum zicea Rousseau. O relatie civila facuta cadou omului de catre stat. Nu mai e o asociere naturala si fireasca intre barbat si femeie ci o relatie definita de stat ale carei continut are in vedere nu interesele familiei ci ale statului. Competitia intre Biserica si Stat pentru familie si casatorie impune redefinirea acestor institutii dupa chipul si asemanarea ideologiei Statului secular. Din perspectiva Statului, miza e prea mare ca aceste institutii sa ramina sub autoritatea Bisericii. Justificarea principala a statului pentru confiscarea casatoriei si a familiei este ca, in viziunea lui Rousseau, ele au consecinte civile. Din perspeciva seculara, Statul poate defini si redefini, inventa si reinventa familia si casatoria dupa plac. Odata ce statul confisca familia si casatoria, ne confisca si pe noi si pe copiii nostri. Asa devenim cu totii, conchide Farrow, in formula celebra a lui Rousseau, copii ilegitimi ai societatii civile, adica bastarzi.

Preluind viziunea si gandirea lui Rousseau, Tribunalul Suprem al Canadei a fost primul tribunal suprem din lume care a disociat religia, traditia si credinta crestina de casatorie si a transformat casatoria intr-o institutie strict seculara asupra careia statul are control exclusiv. In cazul casatoriilor intre persoane de acelasi sex, Tribunalul Suprem al Canadei a spus: "defintiile trecute ale casatoriei presupuneau o societate ale carei valori seculare erau identice cu cele religioase. Asta insa nu mai este cazul in Canada. Canada este o societate pluralista, multiculturala. Casatoria, din perspectiva statului, este o institutie civila." E evident ca in acest fragment rezoneaza gandirea lui Rousseau. Asa, cetatenii devin copiii ilegitimi ai Statului - adica bastarzi.
Material furnizat de catre Alianta Familiilor din Romania

09.07.2015

Am desfiinţat familia - acuma ce urmează?

La 1 Timotei 4:1-3 Sfantul Apostol Pavel scrie cuvinte profetice care sunt valabile pentru zilele noastre poate mai mult ca ori cind: „(1) Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, (2) Prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor. (3) Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul…”
 
 
Nesocotirea si distrugerea casatoriei a devenit politica oficiala a guvernelor, organizatiilor internationale si a tribunalelor. Intreaga lume stie ca pe 26 iunie Tribunalul Suprem al SUA a desfiintat casatoria si familia naturala in America. Repetam ce am scris deseori de 10 ani incoace: familia naturala a aparut inaintea statului. Familia artificiala a aparut la inceputul Mileniului III, o creatura a statului. Statul nu a creat familia nici nu a inventat casatoria. Autoritatea politica doar le-a recunoscut, observind in timp utilitatea lor sociala. Dupa mii de ani de existstenta, insa, autoritatile le-au abolit, declarind ca utilitatea sociala a casatoriei e o piedica in calea realizarii „egalitatii” intre persoanele normale si cele cu interese sexuale anormale. America si restul lumii inca sunt intr-o stare de soc. In timp, insa, toti ne vom obisnui cu acest soc de proportii istorice. La doar o saptamina dupa abolirea familiei naturale doar 43% dintre americani dezagreeaza cu decizia Tribunalului lor Suprem. Iar sondaje de opinie facute anul acesta in Canada indica ca doar 18% dintre canadieni se mai pronunta impotriva casatoriilor homosexuale. Canada a legiferat casatoriile homosexuale in 2002. Rapiditatea cu care canadienii, si in special tinara generatie, si-au pierdut interesul in familia naturala e uimitoare. Ce se va intimpla, insa, dupa desfiintarea familiei naturale? Care vor fi consecintele? Cum va arata lumea intr-o generatie, ori doua, cind noile generatii de oameni vor cunoaste despre familia naturala doar din carti si scrierile sacre ale umanitatii? Spunem despre, pentru ca, asa cum deja indica datele statistice occidentale, casatoria e practicata de tot mai putini tineri.
 
Rapunsul il putem observa in articolul alaturat, intitulat pe buna dreptate Demolarea Casatoriei. E unul din cele mai importante si la punct comentarii pe care le-am citit in ultimii ani privind desfiintarea casatoriei si familiei naturale. Titlul lui, The Deconstruction of Marriage, poate fi tradus in diferite feluri: „Deconstructia casatoriei”, „Deconstructivismul casatoriei”, „Abolirea casatoriei”, ori „Desfiintarea casatoriei”. Caci e vorba tocmai de opusul procesului de formare ori construire a societatii pe casatoria si familia naturala. De-constructia ori de-molarea a fost facuta de stat, nu de oameni. Fiintele umane au construit societatea pe familie si casatorie. Statul le distruge, sperind sa construiasca o socitetate diferita, noua, pe un fundament nou care exclude familia si casatoria. Comentariul tradus astazi descrie mirajele si neadevarurile care au dus la de-molarea casatoriei in doar citiva ani dupa aparitia ideii. A fost tradus pentru dvs de dl Adrian Prisacaru, voluntar AFR. Ii multumim. Articolul a fost scris de Daniel Greenfield si a fost publicat pe 15 aprilie anul acesta.
Continuarea: AICI

16.07.2014

Relaţiile de familie: atitudini greşite, versus – atitudini pozitive

20 de atitudini „toxice” care trebuie evitate în familie şi 20 de „vitamine” care revitalizează relaţia de dragoste.  

Pentru a menţine o bună comunicare în familie, nu este de ajuns să-l iubeşti pe celălalt, ci trebuie să ştii şi cum să o faci. Familia este un proiect în doi care se nutreşte din aportul ambilor soţi. Amândoi trebui să fie persoane care evoluează pozitiv, aportând întotdeauna ceea ce au mai bun din ei şi stabilind obiective, cu un plan de viaţă comun, care să le permită să atingă un mai mare grad de convieţuire şi intimitate.
Nu trebuie să fie persoane extraordinare şi nici perfecte, este nevoie doar de persoane care ştiu să iubească. Viaţa de familie nu este neutră: fiecare din acţiunile soţilor întăreşte dragostea şi deschide noi posibilităţi, sau le deteriorează şi le micşorează.
Dragostea este ca şi o plantă: are nevoie de apă (afecţiune, consideraţie, respect, încredere, etc), are nevoie de îngrăşăminte (detalii, intimitate, viziune, bucurie, etc) şi are nevoie să fie curăţată / tăiată (rectificarea defectelor, eradicarea obiceiurilor rele, etc); iar în caz contrar, planta se va usca.
Cu alte cuvinte, o relaţie conjugală matură nu va fii posibilă dacă nu ne îngrijim de ea zi de zi şi nu o hrănim cu vitamine (emoţii pozitive) şi dacă nu o apărăm de toate lucrurile care pot să o otrăvească sau să o contamineze (emoţii toxice). Pentru început să vedem care sunt acele lucruri negative care pot să contamineze o relaţie, iar în partea a doua vom vedea care sunt „vitaminele” de care are nevoie familia pentru ca relaţiile din sânul acesteia să evolueze pozitiv.
20 de atitudini greşite care trebuie evitate:
  1. Să nu-i spui niciodată celuilalt că-l iubeşti: celălalt ştie deja acest lucru.
  2. Să păstrezi resentimente datorită greşelilor celuilalt şi să nu vrei să le ierţi.
  3. Să priveşti doar înspre defectele celuilalt şi nu spre virtuţile lui.
  4. Să te obişnuieşti cu compania celuilalt: ceva ce pare normal să fie aşa, ceva ce de fapt merităm.
  5. Să te joci cu dragostea celuilalt, considerând că există lucruri mai importante: ieşiri frecvente singur(ă), discuţii intime cu alte persoane.
  6. Relaţia de dragoste să devină mecanică, fără a fii preocupat de detalii.
  7. Să nu râzi niciodată acasă, rezervând bucuria pentru relaţiile din afară.
  8. Să nu-i spui niciodată celuilalt cât de bine face un lucru, pentru că oricum nu va crede.
  9. Să-l ignori pe celălalt.
  10. A refuza să ai copii deoarece aceştia aduc numai probleme .
  11. Să te joci cu intenţiile celuilalt, interpretându-i gesturile şi cuvintele: „Ştiu de ce spui asta sau cealaltă … În fond tu întotdeauna …”.
  12. Să joci rolul de mamă sau tată pentru celălalt. Să foloseşti metoda părinţilor cu soţul / soţia ta: „fă asta, nu face acel lucru, salută, zâmbeşte, mănâncă aşa, …”.
  13. Să foloseşti ironia, sarcasmul, strigătul, ridiculizarea, sau dispreţul când îi vorbeşti celuilalt.
  14. Să te îndoieşti, să nu ai încredere, să gândeşti rău întotdeauna, să o iei înaintea faptelor gândind negativ.
  15. Să nu-l iubeşti pe celălalt aşa cum este el ci aşa cum ne-ar plăcea să fie.
  16. Să fii pasiv, aşteptând ca celălalt să ia întotdeauna iniţiativa.
  17. Să fii conformist (neschimbător).  Să crezi că dacă „suntem bine”, mai bine să nu facem schimbări care „complică viaţa”.
  18. Să-l foloseşti pe celălalt.
  19. Să pui bariere dialogului, închizând repetat şi pe durată lungă comunicarea.
  20. Să fii infidel proiectului comun de familie, fără să înţelegem doar conotaţia sentimentală / sexuală, ci în totalitatea acestuia.
20 de „vitamine” pentru revitalizarea relaţiilor de familie:
atitudini gresite 2
  1. Spune-i în fiecare zi că-l iubeşti / că o iubeşti: îi place să audă asta chiar dacă o ştie deja.
  2. Învaţă să-i iertaţi şi să-i uiţi greşelile.
  3. Priveşte-i virtuţile. Gândeşte-te că şi tu însuţi ai defectele tale.
  4. Mulţumeşte-i în fiecare zi că îl ai / o ai aproape, nu te obişnui cu asta.
  5. Protejează lucrul cel mai important pe care îl ai, dragostea celuilalt. Nu o pune în primejdie ci îngrijeşte-o cu toată puterea.
  6. Bucuraţi-vă împreună de fiecare detaliu şi daţi-vă interesul de a avea noi detalii de dragoste în fiecare zi.
  7. Contagiaţi-vă de bucurie. Renunţaţi la negativisme şi căutaţi lucrurile pozitive care unesc persoanele şi lucrurile, fiţi optimişti, înţelegeţi umorul şi învăţaţi să râdeţi.
  8. Admiră-l şi respectă-l pe celălalt. Când unul îl iubeşte pe celălalt este important ce ne place şi ce valorăm la el, întotdeauna de pe o poziţie de sinceritate şi onestitate şi niciodată pentru a-l manipula sau pentru a obţine ceea ce dorim.
  9. Ascultă-l /ascultă-o. Să te simţi ascultat este foarte reconfortant.
  10. Fiţi loiali şi menţineţi-vă fideli legământului încheiat, muncind zi de zi pentru a înflăcăra proiectul vostru comun, încercând ca visele de la început, acea dragoste aprinsă, să crească, sau cel puţin să se menţină şi viaţa va deveni mulţumitoare pentru amândoi.
  11. Fiţi deschişi să daţi viaţă şi îngrijiţi-vă copiii. Munca şi divertismentul să nu fie primele.
  12. Nu judecaţi. Nu este nimic mai periculos decât a face judecăţi pripite.
  13. Respectă-l pe celălalt. – este o persoană adultă şi responsabilă. Nu are nevoie ca cineva să-i spună ce să facă, cum să facă şi când să o facă.
  14. Iubeşte-l / iubeşte-o aşa cum este.
  15. Respectaţi formalismele: acestea contează mult. Familiaritatea un trebuie să se transforme în rutină, insensibilitate, lipsă de respect sau vulgaritate.
  16. Încrederea este fundamentală. Relaţia conjugală trebuie să fie întotdeauna bazată pe încredere, adică să ai siguranţa că poţi să te încrezi în soţul /soţia ta şi că întotdeauna îl vom găsi / o vom găsi, de partea noastră.
  17. Luaţi iniţiativa, fiţi creativi. Fiecare soţ trebuie să-şi asume deplina responsabilitate de a îmbunătăţi relaţia. Familia nu este doar o persoană, sunt două.
  18. Acceptaţi schimbările şi înţelegeţi că relaţia este dinamică, că atât unul cât şi celălalt se schimbă cu timpul şi că amândoi trebuie să se adapteze la aceste schimbări.
  19. Sprijină-l pe celălalt, respectă-i libertatea şi oferă-i deplina dezvoltare personală.
  20. Vorbiţi între voi. Tăcerea şi lipsa comunicării sunt cei mai mari duşmani ai familiei.

Tradus şi adaptat din Religion en libertad
www.benidradici.wordpress.com

16.06.2014

Nelu Poenar: "Opinia mea personală este că se face totuși prea puțin pentru familii" - interviu

NewsNet Creștin: Domnule Nelu Poenar, sunteţi de mai multă vreme vizibil în spaţiul virtual cu o activitate consacrată, atât prin programele Asociaţiei Consilierilor Creştini din România, ca trainer în domeniul consilierii spirituale, familiale şi pastorale, cât şi ca invitat la diverse biserici evanghelice sau conferenţiar la tot felul de evenimente pentru familie din ţara şi din străinătate.
Spuneţi-ne, sunt bisericile interesate de familie? Putem vorbi de biserici cu o viziune clară pentru familie, nu doar la nivel declarativ, dar care să şi organizeze ceva concret pentru familii? 


Răspuns:  Da,  cred că sunt biserici care sunt interesate de familie, însă nu știu în ce măsura acestea au o viziune clară în ceea ce privește preocuparea și întocmirea unor programe speciale în domeniul familiei. Cand spun acest lucru, mă gândesc la faptul că avem în cadrul bisericilor tot felul de programe: programe cu copiii, cu tinerii, programe de echipare a liderilor, programe de divertisment, însa nu știu dacă sunt multe biserici atât de interesate în instruirea cât și consilierea premaritala și cea maritală.
       
Mai cred că unele biserici sunt interesate de familii, mai ales atunci cand apar probleme de tot felul, mai ales conflictele frecvente dar nerezolvate, care amenință familiile bisericilor, și în cel mai rău caz acestea ajung la despărțiri (divorț).  Printre multe alte cauze ale acestei realități, probabil este si faptul că se face atât de puţin pentru familii, lipsa de interes pentru acestea... .
       
Pâna in anul 1990 am lucrat ca instructor Protecția Muncii la Regionala de  Căi Ferate Brașov.   Nu voi uita niciodată ceea ce ne spuneau șefii compartimentelor, ca avertizare, si aceasta o văd tot aşa de urgentă şi necesară pentru toate familiile bisericilor din ţara si diaspora  românească. Ei ne spuneau: "Nu uitați niciodată, că munca de instruire şi prevenire a accidentelor de muncă, trebuie să fie prioritară celei  de cercetare a unui accident si celei de luarea unor măsuri disciplinare sau de evitarea altor accidente pe viitor". Au trecut peste 24 de ani ( aproape un sfert de secol) şi nu voi uita acest sfat inţelept, valabil  în foarte multe domenii ale vieţii bisericii, dar mai ales în cel al familiei.
Continuarea pe NewsNet Creștin

03.12.2013

Când părinţii trăiesc prin copiii lor

„Dacă mă faci de râs, aşa îţi trag o mamă de bătaie…”, „ce spune acum lumea despre mine mă? Nu ţi-e ruşine? Ne distrugi. Nu ţi-e milă de noi?” Sunt afirmaţii pe care le-aţi auzit şi voi, nu doar eu. Fie că le-aţi auzit de la părinţii voştri, fie că le-aţi rostit copiilor voştri sau pur şi simplu le-aţi auzit la prieteni care discutau cu copiii lor. Da, intenţionez să scriu despre părinţi care trăiesc prin copiii lor.Ştiu că e greu un asemenea subiect, pentru că e considerată lipsă de bun simţ să vorbeşti sau să scrii ceva „sensibil” despre părinţi, dar îmi asum riscul acesta pentru că intenţia mea nu este deloc să fiu judecător sau critic, ci doresc să atragă atenţia celor care sunt părinţi asupra unui pericol destul de mare, acela de a confisca viaţa copiilor lor. Deci din start vă spun că nu doresc să critic ceva ci să semnalez nişte realităţi faţă de care fiecare trebuie să se poziţioneze după cum Dumnezeu îl va lumina.Marea majoritate a persoanelor din biserici pretind că „copiii sunt un dar de la Domnul”. Asta uneori e o teorie doar, pentru că în realitate ştiu persoane care nu-şi doreau atunci un copil, nu era în planurile lor, dar dacă tot a venit… „e un dar de la Domnul”. Alţii, chiar şi-au dorit copilul s-au rugat şi l-au aşteptat şi atunci a fost primit într-adevăr ca pe un dar. Problema cu marea majoritate dintre noi, este că facem din dar, o proprietate, un drept al nostru. Când e vorba de o maşină primită cadou e oarecum de înţeles, când e vorba de o cămaşă e iar de înţeles, dar când vine vorba de un om, nu mai este de înţeles. Ceea ce primim de la Dumnezeu, nu devine proprietatea noastră, ci ne este încredinţat spre administrare. Aici intră darurile spirituale, resursele financiare şi materiale, copiii, partenerul de viaţă şi viaţa însăşi. Adică „darul de la Domnul” va trebui „folosit” în condiţiile impuse de Domnul, pentru că nu devine proprietatea noastră, ci rămâne proprietatea Lui.
Continuare: AICI

18.11.2013

Cîteva sfaturi despre creşterea copiilor din partea unui tată nereuşit

Nu sînt un tată bun! Nu prea am avut de unde învăţa. Mama a rămas văduvă la 27 de ani şi nu s-a mai căsătorit. N-am văzut cum trebuie să se poarte un tată faţă de copii, dar am avut fraţi duhovniceşti care s-au ocupat de mine, am văzut mamă, şi am avut har din partea lui Dumnezeu cu o soţie care a crescut într-o casă de 10 copii. A doua din 10. Aspră. Pe lîngă această binecuvîntare unchiul meu, ajuns acum la 92 de ani mi-a fost un fel de înlocuitor de tată în anumite privinţe. Mi-a fost mentor atunci cînd aveam mai multă nevoie de un sfat bun.
Astăzi avem binecuvîntare de copil în biserica noastră. Prea multe nu pot sfătui pentru că eu însumi mai trebuie să învăţ, dar din toţi aceşti ani în care s-au ridicat lîngă noi Neriah  (20) şi Naum (15) am primit cîte ceva şi poate că mi-aş dori ca Dumnezeu să ne mai dea ocazia să o luăm de la capăt acum, după 20 de ani de la naşterea primului copil, dacă nu cu ai noştri, măcar ca bunici.
Iată cîteva gînduri, primiţi-le cu acel complex cerut de situaţie:
1. Iubiţi-vă copiii! Nu-i comparaţi cu alţii (nu sînt vehicolele voastre spre mîndrie), nu-i învinovăţiţi pentru cele ce tot voi le-aţi dat. GEnetica şi-a făcut lucrarea şi Dumnezeu este drept, ne creştem pe noi înşine în oglindă. Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul şi… iată, de ce nu, suferă totul. Acoperiţi ce nu se mai poate schimba şi repara, nădăjduiţi în harul Lui, credeţi în puterea Lui de a naşte din nou şi suferiţi ce este de suferit.
2. Semănaţi-le de mici în inimă Cuvîntul. S-ar putea să se depărteze de Cale, dar …. Cuvîntul Lui nu se va întoarce înapoi fără rod şi apoi Proverbele lui Solomon ne învaţă că trebuie să îi învăţăm pe ai noştri copii de mici calea de urmat. Măcar vor şti la ce să se întoarcă, atunci cînd vor da de roşcove.
Nu vorbiţi de rău biserica în faţa lor. Spun tot aici la “punctul de întoarcere”. Dacă le bîrfiţi Mireasa Domnului şi o urîţiţi în ochii lor, la cine şi cum se vor mai întoarce spre cea urîcioasă pentru voi? Biserica să vă fie scumpă, dragă, cum Îi este Domnului. Dacă îi mulţumesc pentru ceva acum lui Dumnezeu este că le-a pus dragoste copiilor noştri pentru biserica din Aleşd. Este pedeapsă să îi lăsăm acasă. Aici le sînt prietenii, fraţii, surorile, toţi cei dragi.
3. Nu strigaţi şi nu vă enervaţi cu niciun chip. Am crezut uneori că decibelii poartă rost de argumente. Nu! Nu-i întărîtaţi la mînie pe copiii voştri, ne învaţă Apostolul în Efeseni. Copiii la care s-a strigat vor deveni taţi care vor striga, soţi care vor striga, soţii isterice, care vor urla pentru a obţine ceea ce doresc.
4. Arătaţi-le totul prin exemplu. Tot timpul faptele voastre vor fi mai vocale decît vorbele voastre.Nu faceţi ce nu doriţi să facă, faceţi ce aţi dori să plataţi ca obiceiuri şi rit de viaţă în ei.
5. Petreceţi timp cu ei. Dacă regret ceva acum este perioada lungă în care am scris un doctorat care nu se mai termina. Am pierdut ani de nopţi (nu de zile), ani de nopţi în faţa calculatorului în dauna timpului cu darurile Domnului, copiii. Nu este nimic mai important, nici măcar copiii altora. Copiii voştri sînt primii voştri ucenici. Ei ne vor legitima scaunul de învăţătură pentru copiii altora.
6. Nu le daţi copiilor tot ce cer. Nu-i slujiţi pînă la dizolvarea de sine. Vom creşte copii handicapaţi de caracter, dacă le oferim tot ceea ce cer. Nimeni nu le va mai da vreodată tot ce cer şi nimeni nu va acţiona în locul lor. Îi programăm pentru probleme serioase în căsnicie şi le pregătim un calvar ginerilor şi nurorilor noastre, dacă le vom transmite odraslelor noastre faptul că tot timpul va veni cineva în urma lor să spele, să cureţe, să şteargă sau…. cum că atunci cînd ei strigă, totul se rezolvă.
7. Dacă Dumnezeu ne-ar mai da un copil acum, nu l-aş mai da la şcoală. Full stop!
8. Dacă Dumnezeu ar îngădui să mai avem un copil acum, am face la fel ca în cazul primilor doi, Natalia ar sta acasă. Copiii merită o mamă întreagă, nu o mamă second hand. Vă amintiţi? Nu trebuie să le dăm totul! De ce să alergăm pentru două salarii pe care le vom împrăştia pe bone şi drumuri în stînga şi în dreapta? Copiii nu trebuie crescuţi de bunici. Bunicii şi-au făcut datoria cu voi.Vă temeţi de sărăcie? Fiecare copil vine cu o pîine sub braţ, aşa ne-au învăţat bătrînii. Ce am fi avut acum, dacă lucra şi Natalia? Poate că eram mutaţi la o casă şi am fi avut două maşini, nu una, dar am fi avut doi copii crescuţi cu cheia de gît.
9. Nu negociaţi mersul la biserică şi învăţaţi-i pe copii să stea în sanctuar, nu în anexe. Plînsul de copil este emoţie pentru predicator, dar binecuvîntare pentru biserică. Înduraţi copiii la programe. Învăţaţi-i cîntarea şi rugăciunea, postul, lectura sfîntă. Acestea oricine le poate face, fără diplome în teologie. Nu există motiv pentru care un copil să stea acasă şi să nu vină la slujbe în afară de boală gravă.
10. Povestiţi-le minunile Domnului, tot ce-a făcut Domnul pentru voi şi prin Scripturi. Vezi Psalmul 78. Pregătiţi-le viitorul, întorcîndu-vă în trecut cu ei,
11. Dacă este posibil, şi nu trece nimeni prin faţa ferestrei, aruncaţi televizorul în curte. După ce se sparge ecranul, transformaţi-l în coteţ de găini. Va fi mai util pentru copilul crescînd.
12. Internetul, amînaţi-l cît se poate. Jocurile pe computer? Nu-l fac mai deştept. Dacă este ceva acum ce mi-aş dori mult este să stăm la casă, la ţară şi să îmi învăţ copiii să mulgă caprele, să deschidă stupii, să crească găini.
Continuare: AICI

12.11.2013

Cum ne creștem copiii?

Jean Jacques Rousseau, în cartea sa despre educaţie, „Emile“, a exercitat o mare influenţă. Dar teoriile dezvoltate acolo sunt inacceptabile pentru creştinii fideli Bibliei. Nu trebuie să ne mire acest fapt. Tatăl necredincios al lui Rousseau i-a permis fiului său să citească deja din fragedă tinereţe tot felul de cărţi. Apoi, la vârsta de zece ani, tatăl său l-a părăsit. Dintr-o relaţie a lui Rousseau cu o slujnică, pe care a „legalizat-o“ mai târziu în felul său, au rezultat cinci copii, pe care i-a dus la casa de copii. Ca tată a fost el însuşi un exemplu foarte rău.

Rousseau pleca de la gândul că un om este bun din fire şi că trebuie protejat de influenţe dăunătoare din exterior. El nu dorea să ştie nimic despre „pedeapsă“. Influenţa religioasă o considera ca venind de la cel rău. El considera numai propria conştiinţă ca un conducător sigur. El o numea un instinct divin, o voce cerească, judecătorul asupra binelui şi răului, care îl face pe om egal cu Dumnezeu. Despre Isus Hristos nu dorea să ştie nimic. Acest om păcătos a exercitat o influenţă mare, iar teoriile sale îşi găsesc şi astăzi mulţi adepţi.

În secolul al douăzecilea, cărţile doctorului Benjamin Spock au exercitat o influenţă mare şi sunt şi astăzi mereu citite. Cea mai cunoscută carte a medicului pediatru şi pedagog american, născut în 1903, este „Îngrijirea sugarului şi a copilului“. A fost tradusă în peste treizeci de limbi şi a atins cu mult în urmă peste o sută şaptezeci de ediţii. În America a devenit cartea cea mai folosită, pentru că în ea sunt date, într-un limbaj clar, sfaturi pentru tot felul de probleme de hrănire şi educare. Punctul său de pornire era autodezvoltarea liberă a copilului, ceea ce duce la concluzii periculoase. În mod deosebit, câteva gânduri despre autoritate, ascultare şi pedeapsă sunt inacceptabile pentru un creştin, deoarece sunt nebiblice. În ediţiile ulterioare a corectat unele exprimări.

O mamă din America scria despre experienţele ei. Îşi educase copilul exact după indicaţiile lui Spock, dar copilul devenise tot mai dificil şi mai brutal. Până la urmă, în ciuda sfaturilor lui Spock, i-a dat copilului o bătaie zdravănă. A zbierat de-ţi rupea inima, dar apoi s-a liniştit şi de atunci a devenit mult mai ascultător.

Împăratul cel mai înţelept al tuturor timpurilor, Solomon, a vorbit altfel despre educaţie. Punctul său de plecare era frica de Domnul. Termeni ca disciplină, ascultare, pedeapsă erau la el în prim-plan. Citiţi cu atenţie cartea Proverbe!

***
Casa noastră va purta amprenta umblării noastre. Dacă este o umblare cu Domnul, va fi binecuvântare pentru casă. Dacă este o umblare conform cărnii, aceasta înseamnă blestem şi nefericire. Ca şi taţi să punem la inimă cuvintele lui David din Psalmul 101:2: „Mă voi purta cu înţelepciune pe o cale desăvârşită: când vei veni la mine? Voi umbla în curăţia inimii mele înăuntrul casei mele.“

Dacă ne vom creşte copiii pentru lume, îi vom căuta în zadar în cer.
Sursa: AICI

07.10.2013

Ce-i cu Biserica și bărbații de azi? - Valentin Dedu

Note de seminar (părerile personale sunt semnalate în paranteză):

Am fost luni seară (30.09.2013) la biserica Betel ca să îl ascult pe Glynn Harrison vorbind despre băieții și bărbații de azi.

Înregistrarea video o găsiți pe pagina Arhivei video a bisericii Betel Timișoara.

Căutați înregistrarea cu titlu: 30.09.2013 seara Conferinta barbatilor – Glynn Harrison

Citiți însemnările lui Gili Indrie cu privire la acest seminar. Mie mi se par foarte interesante și a prins aspecte pe care eu nu le-am atins aici.

Câteva poze le găsiți pe pagina de facebook a Asociației Bărbaților Creștini.

***

În biserica de azi, bărbatul este în dispariție. Dar nu numai din punct de vedere numeric, ci și al dedicării.

Suntem martorii nu unei feminizări a bisericii, ci a unei demasculinizării a ei. Din cauza preponderenței femeilor bisericile au început să aibă caracteristici feminine: părtășie, comunicare, relaționare.

Desigur sunt diferențe ontologice și biologice între bărbați și femei, însă multe dintre diferențe sunt numai constrângeri culturale.
De exemplu: Un test făcut pe copii de 24 de ore de la naștere a confirmat diferențele naturale dintre bărbați și femei. O fetiță este atentă mai mult timp decât un băiat. Fetițele sunt atrase de fețele oamenilor, băieții de semne grafice. Într-un asemenea test nu mai poate fi vorba de constrângeri culturale și educaționale. Pe de altă parte, preferința fetelor pentru culoare roz, iar a bărbaților pentru albastru este condiționată cultural.

De ce bărbații nu merg la biserică?

Mersul la biserică este un stereotip bazat pe apartenența de gen. Altfel spus, femeile merg la biserică, iar bărbații la meci. Inima unui bărbat este energizată de provocări din afara bisericii și a căminului.

Bisericile, prin ceea ce fac, le confirmă oamenilor ceea ce ei se aşteaptă să vadă.

Ne pierdem băieții din biserici pentru că ei își urmează tatăl. Dacă nu îi câștigăm pe bărbați, îi vom pierde și pe băieți. Băieții părăsesc biserica între 18 și 20 de ani, însă ei planifică să facă asta la vârsta de 8, 9 ani.

Viața unui bărbat este acolo unde îi este lupta. – Carl Jung.

(Era o glumă între cei care eram acolo: Rămân în biserică doar bărbații aceia care au funcții și cei pentru care biserica a devenit o provocare)

Nu trebuie să avem o interpretare misogină și agresivă asupra situației, cum că femeile iau locul bărbaților și că trebuie să le stopăm să ajungă la funcții. Femeile sunt fericite să aibă un bărbat capabil care merită să fie urmat. Același lucru este și în familie. Faptul că femeile se duc spre funcțiile de conducere nu este pentru că suntem în concurență, ci pentru că bărbații nu sunt acolo unde ar trebui să fie.

Identitatea noastră trebuie să se clădească pe faptul că sunt fiu iubit de Dumnezeu. Înainte de a face ceva, noi suntem… Identitatea clădită pe performanță cere totdeauna ceva în plus ca să rămâi în picioare.

Un jucător de rugby britanic, Jonny Wilkinson, a spus în autobiografia sa: „Sunt atât de bun ca ultima mea lovitură.” (Performanța pe care ai atins-o la un moment dat te obligă la alta mai mare sau cel puțin asemenea celei anterioare. Un alt aspect este că oamenii uită întreg procesul și tot ce ai făcut și te văd prin ultima ta performanță).

Performanța trebuie să fie bazată pe identitatea ta, nu identitatea pe performanța ta.

Femeile pot să facă lucrurile bărbaților și se simt mai feminine. Dar dacă bărbații fac lucrurile femeilor ei nu se simt mai bărbați, ci se simt jenați de acel lucru.

Un copil de 12 ani din ziua de azi vede mai multă sexualitate decât a văzut un om în evul mediu a văzut în toată viața lui.

Ce poate să facă biserica pentru a nu pierde tinerii și pentru a câștiga bărbații? Abordați problema cu toată biserica. Începeți o lucrare cu bărbații în biserică.

Bărbatul nu vrea să fie prins în capcană: dă-i o ofertă pe perioadă limitată.

Ce-i cu băieții și bărbații de azi? - de Gili Indrie

Sunt anumite întâlniri, situații, care îți lasă ”urme” în suflet pentru toată viața. Aceste ”urme” nu sunt neapărat vizibile, dar ele își lasă amprenta pe felul tău de a vedea lucrurile pentru tot restul vieții. Aceste urme eu le numesc filtre. De exemplu: de când am ajuns să conștientizez dezechilibrul numeric dintre bărbații și femeile din biserici, datorită acestui filtru, de fiecare dată când intru într-o biserică fac o evaluare rapidă a acestui raport. La unii, aceste filtre, se datorează pregătirii lor profesionale și sunt numite defecte profesionale: pantofarul vede imediat ce fel de pantofi porți, stomatologul îți analizează inconștient dinții, frizerul se uită inevitabil la aranjamentul părului, iar psihologul sau păstorul îți citește sufletul ca-n palme. Ultima este doar parțial adevărată. :-)
Întâlnirea băieților și bărbaților de la Biserica Betel din Timișoara, în care l-am avut ca și invitat pe dr. Glynn Harrison, a avut mai multe subiecte interesante pentru viața băieților și bărbaților din care o să menționez câteva:


1. Prima observație care mi s-a părut interesantă a fost aceea că:
Cultura ne comunică faptul că mersul la biserică (religia) este pentru fete și femei, iar contextul bisericesc, prin abundența elementelor feminine, confirmă că percepția lumii este adevărată. Din acest mariaj inconștient între biserică și cultură, băieții și bărbații percep un semnal comun care-i face să se simtă oarecum niște intruși, excluși din spațiile sacre. Cei mai mulți ajung în biserici doar la Sărbătorile mari – că așa face toată lumea, la cununii sau la botezuri – participarea este obligatorie. Procesul de înstrăinare a bărbaților de biserică a fost unul lung și subtil, istoric și sociologic, psihologic și spiritual, iar lupta pentru readucerea lor în biserică, relegarea lor de Cristos este una de durată și strategică pentru viitorul bisericii Sale.

Ceea ce se întâmplă în societate (cultură) și în biserici, influențează și viața de familie, în special rolurile pe care le joacă bărbații și femeile. În această privință, un mesaj comun pe care îl trimit cele două este acela că bărbatul, tata, nu este priceput/potrivit în/pentru educația copiilor, deși se așteaptă și i se cere să o facă. Acest mesaj conflictual derutează bărbații și-i fac să devină pasivi și acasă și în biserică.
Cum vom reuși să comunicăm consistent, convingător și creativ adevărul că și biserica este locul potrivit pentru bărbați?
Glynn a analizat câteva pagini web de prezentare ale unor biserici și a observat că pozele indică spre o prezență și influență feminină covârșitoare în raport cu cea masculină, ceea ce transmite mesajul subliminal că bărbații sunt o floare rară prin biserică. Cântecele monotone, dulcege și adormitoare pot fi și ele descurajante pentru băieții și bărbații activi. Unele biserici excelează în decoruri cu aranjamente florale și mătăsuri încântătoare pentru ochiul feminin. La școala duminicală, unde mai sunt și câțiva băieți, găsești o prezență feminină dominantă în timp ce partea masculină este absentă, ocupându-se cu lucrurile ”importante”.
Răspunsul la întrebarea de mai sus este că prin schimbarea culturii bisericești, pas cu pas, schimbare după schimbare, azi un pic, mâine un pic, intenționat și cu înțelepciune putem face contextul bisericesc mai accesibil pentru băieți și bărbați. Aceasta în cazul în care suntem de acord că ea trebuie și poate fi schimbată, dacă nu, atunci vom merge înainte așa cum am mers și până acum. Dar, ne vom ruga pentru ca băieții și bărbații să-L găsească pe Cristos!

2.Deși în primii ani băiatul este influențat de modelul mamei, în timp va alege să calce pe urmele tatălui.
Tabloul lui Rockwell, care surprinde plecarea spre biserică într-o duminică dimineața de sărbătoarea Paștelui, este suficient de sugestiv. Mama, credincioasă și hotărâtă, și-a îmbrăcat și încolonat copiii să meargă la biserică. Copiii ascultători o urmează pe mama. Fetele parcă sunt mama în miniatură. Băiatul merge acum pe calea trasată de ele, dar ochii și inima lui sunt atrase de calea tatălui. Când va fi mare, spre durerea mamei, nu va mai călca pe calea credinței, ci va alege să trăiască la fel ca și tata.


Eu cred că această problemă este mult mai veche, tații având această slăbiciune în a-și neglija copiii încă din antichitate, numai că, în prezent distanțarea a ajuns prăpăstioasă.
Un exemplu biblic este cel al lui Timotei, un băiat crescut mai mult de mama » Lois și bunica » Eunice. Absența tatălui din viața băiatului a fost sesizată de Pavel, care l-a luat în echipa lui și a jucat rolul unui tată/părinte spiritual. Timotei a avut nevoie de multe încurajări și energizante spirituale din partea lui Pavel. Nevoia modelelor masculine este critică în maturizarea băieților. Femeile știu aceasta și ar face orice că bărbații lor să-și asume rolul.

Bărbaților, taților care aveți băieți (și fetele sunt importante – nu mă înțelegeți greșit!), băieții ascultă de mama, dar sunt cu ochii pe voi. Când vor fi mari vor alege calea voastră. Ce văd oare acum la voi acum este ceva care să-i conducă spre Dumnezeu? Sunteți voi pentru ei un model de bărbat echilibrat?


3. O altă observație importantă este aceasta:
Inima bărbaților este energizată de activități dinafara bisericii și a familiei.
Identitatea bărbatului este tot mai strâns legată de locul de muncă, acolo unde performează, unde demonstrează, cucerește, unde este recunoscut și apreciat. Munca aduce cu sine poziție și statut social, beneficii și renume. Petrecând atât de mult timp muncind, munca ajunge să se identifice cu tine însuți. Când nu mai muncești, nu mai știi cine ești și dacă mai valorezi ceva. Nevoia de semnificație este o forță motivatoare extraordinară pentru bărbați.

Activitățile din familie nu au această valență. Curățenia în casă, grija față de copii nu are semnificație mare în ochii bărbaților. Nu-i energizează gândul că merg spre casă și găsesc aceiași copii neastâmpărați și aceeași soție obosită și nemulțumită.
La biserică dacă merg trebuie să stea pe scaun și, eventual, să vorbească. Acolo sunt unii care pot vorbi mult și bine, fără ca să se mai facă nimic după aceea.

Cum își va găsi bărbatul energia de a investi în familie și în biserică?
Un element important ar fi în a ajuta bărbații să-și găsească identitatea în relația lor cu D-zeu, ca fii ai lui Dumnezeu (este valabil și pentru femei). Dacă bărbatul este energizat doar de muncă, atunci identitatea lui este legată în principal de performanță. Dacă, însă, identitatea lui este legată de relația de filiație cu Dumnezeu, atunci această febră a demonstrării și performanței își pierde din putere. Bărbatul este întâi fiu de Dumnezeu și de aceea va munci cu excelență, va performa cât poate de bine. În sensul acesta identitatea precede performanța! (Ioan 1:12-13)


Trăirea în baza acestui adevăr este strategică după vârsta de 50 de ani și mai ales spre pensionare, când va trebui să renunțăm forțat sau de bună voie la drogul numit muncă. Acest adevăr este esențial și atunci când ești în pragul concedierii sau când ai rămas fără loc de muncă.
Identitatea noastră vine din relația cu Tata de sus și nu din performanța de jos.
Băieților și bărbaților, trebuie să reinterpretăm locul și valoarea muncii din perspectiva lui Dumnezeu care ne acceptă și ne face copiii Săi, înainte ca să performăm sau să-I demonstrăm ceva. Evanghelia este eliberatoare din sclavia performanței. Să ne acceptăm identitatea primită la nașterea din nou și să respingem gândurile că suntem iubiți și valoroși doar când suntem competenți și performanți!
Fetelor și femeilor, nu intrați în ”corul” lumii, care le cântă zilnic că sunt buni doar la muncă și pentru că aduc bani, ci acceptați-i și fără performanțe, arătați-le că sunt și pot fi tot atât de bărbați chiar atunci când [nu] fac nimic sau sunt în ”cutia lor cu nimic”!(?)