Poate că îmi pierdeam minţile. La urma urmei, nu era ca şi cum tocmai aş fi aflat despre homosexualitatea lui. Trecuseră câţiva ani de atunci şi făcusem ceea ce cei mai mulţi oameni mi-au spus să fac – „acceptă pur şi simplu”.Nu pot respira! A fost primul meu gând când m-am trezit în acea noapte. Era ca şi cum ceva mare şi negru m-ar fi ţintuit de pat şi eram paralizată de teamă. După ceea ce a părut a fi o eternitate, mi-am înfruntat teama şi m-am aşezat pe marginea patului. Tocmai privisem pe cineva punând o armă la capul fiului meu şi apăsând pe trăgaci. Un alt coşmar despre fiul meu gay; era al doilea vis oribil în numai câteva săptămâni. M-am uitat la ceas şi m-am gândit să îl sun să văd dacă era bine (locuieşte în alt stat) dar apoi m-am gândit: „Este miezul nopţii, o să creadă că mi-am pierdut complet minţile”.
Nu la mult timp după aceste vise, căţeluşul meu, Cody, lipsea. Devenisem mai ataşată de acest câine decât îmi dădusem seama. Dimineaţa, în timpul meu liniştit, când lacrimile îmi curgeau, Cody venea şi îşi punea capul mic pe piciorul meu, ca să mă mângâie. Am pus afişe în tot oraşul, l-am căutat cu înflăcărare, ne-am rugat pentru întoarcerea lui şi de câteva ori pe zi ieşeam afară şi îl strigam.
Continuare in pagina anexa
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu