Mamă, am SIDA !

Era 23 iulie 1988, în salonul 414 la etajul patru al Spitalului Century City , în California. Soţul meu Bob şi cu mine veniserăm în grabă acolo de la Washington, fiindcă temperatura fiului nostru Scott atinsese 41,1° C. Era posibil să moară.

Apoi a venit mărturisirea care ne-a schimbat vieţile pentru totdeauna. „Mamă şi tată,” a spus Scott, „am SIDA. Medicii mi-au dat de la 9 la 24 de luni de trăit.”

Am fost şocată, dar nu mai mult ca atunci când Scott ne-a spus că era gay. Şi de când am aflat în anul dinainte că era seropozitiv, citisem efectiv tot ce am putut găsi despre HIV/SIDA. Aşa că mintea mea era oarecum pregătită, deşi nu mă aşteptasem să fie atât de curând.

Cu toate acestea, în inima mea s-a întâmplat altceva – ceva ce desfide o explicaţie la un nivel pur omenesc. În loc de disperare, era pace. Din acel prim moment, când emoţiile mele erau amorţite de şoc, SIDA nu a putut să mă biruie la un nivel spiritual. Acelaşi lucru era adevărat pentru Bob şi Scott. Drept rezultat, SIDA nu am putut niciodată să ne învingă cu adevărat.

Auzirea diagnosticului în acea noapte, a schimbat felul în care mă raportam la homosexualitatea lui Scott. Când Scott ne-a spus prima oară că era gay, ne-a fost foarte greu. Speranţa şi rugăciunea noastră era ca fiul nostru să lase în urmă viaţa homosexuală.
Continuare in pagina anexa