Descoperirea homosexualităţii fiului meu m-a aruncat în cea mai adâncă disperare. Chiar după luni întregi de tristeţe, nu aveam idee cum să ies din groapa disperării. A fost o vreme când nu puteam nici măcar vorbi despre evenimentele care avuseseră loc în familia noastră, fără să izbucnesc în lacrimi. Îmi era extrem de ruşine de faptul că Kent, fiul nostru cel mare, alesese să intre în aşa-numitul stil de viaţă „gay”.Totul a început cu o scrisoare pe care am găsit-o, pe care o scrisese Kent. Soţul meu şi cu mine l-am confruntat, şi el a recunoscut că era implicat din punct de vedere homosexual.
Deşi am reuşit să îi spunem lui Kent că îl iubim în ciuda a orice, ceva a murit înăuntrul meu. Imaginea persoanei care am crezut că este fiul meu s-a schimbat pentru totdeauna. Toată speranţa că viaţa mea are sens, părea să fi dispărut din cauza problemei copleşitoare din familia noastră.
Eşti complet ratată ca părinte, mi-am spus mie însămi. Opinia societăţii despre homosexualitate mă făcea să mă simt ca o persoană de clasa a doua. Deşi ştiam că nu era adevărat, mă simţeam ca singura mamă care se confruntase vreodată cu această problemă.
Eram foarte îngrijorată de viitorul lui Kent. Era un tânăr strălucit. Mi se părea că renunţa la tot viitorul lui din cauza implicării homosexuale.
Continuare in pagina ANEXA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu