Cele mai frumoase poveşti de dragoste… - MARIUS CRUCERU

Sînt cele cu bătrîni. Nu am spus-o eu. Nu mai ştiu cine a spus-o. Conu Paleologu? Cele mai frumose poveşti de dragoste nu sînt în genul Romeo şi Julieta, cu tineri prospeţi, cu vine ascunse bine în carne, păr pe cap, dantură perfectă şi fără burţi.

Cele mai frumose poveşti de dragoste sînt în genul celor Conu Leonida faţă cu reacţiunea, în care o femeie de aproape 60 de ani, Efimiţa, se uită cu admiraţie la bărbatu-său şi spune: Ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva….

Cîtă dulceaţă! Cîtă admiraţie!

Curaj în iubire este să rămîi îndrăgostit şi plin de admiraţie faţă de cineva încercat de chelie şi varice, riduri şi piele lăsată. Aceasta este o iubire extraordinară şi inexplicabilă, care acopere tot, orice defect al celei iubite, crede tot, orice poveste a celui iubit, nădăjduieşte tot, împotriva oricărei nădejdi că cea iubită se va schimba, sufere tot, încercînd să recupereze permanent relaţia.

Romanticii îşi ucid îndrăgostiţii. Nu au curajul să îi lase să îmbătrînească. Vă puteţi imagina un Romeo cu burtă, o Julieta încreţită toată şi cu osteoporoză?


Curajul de a îmbătrîni împreună este mai admirabil ca dragostea fierbinte din primii ani ai răsăritului în care tot trupul nostru bombardat de hormoni ne ajută. Fenomenală este dragostea rezistentă atunci cînd trupul s-a ofilit, cînd adrenalina şi estrogenul s-au risipit şi cînd tot ce mai rămîne este parfumul iubirii autentice.

***
Era pe la începutul anilor 90. Richard Wurbrand a venit în Bucureşti. Era după o călătorie lungă. Trebuia să predice la Biserica Sfînta Treime din Iuliu Valahori. Serviciul religios începuse. Maşina specială care îl transporta pe fratele Richard întîrzia. M-am nimerit pe acolo în momentul în care maşina a ajuns, căruciorul a fost coborît, iar fratele Richard se pregătea să intre în biserică pentru a-şi începe predica. Era slăbit şi călătoria lungă îi provocase dureri.

Sora Sabina s-a aplecat spre el, l-a îmbrăţişat cu drag şi i-a şoptit ceva la ureche. A fost o scenă ameţitoare. Probabil una dintre cele mai frumose scene de dragoste pe care le-am văzut. Faţa fratelui Richard s-a schimbat, sîngele i-a coborît în obraji, parcă durerea îi fusese anesteziată de un sărut prelung.

Ce a urmat au auzit şi ceilalţi. Cei cîţiva tineri care ne-am aflat atunci împrejur am văzut cum arată o căsnicie privită dinspre căpătul celălalt, dragostea care devine mai bună cu trecerea, ca o rodie, mai puternică şi aromată, ca vinul, mai solidă şi de nezdruncinat ca trunchiul copacului adînc înfipt tot mai adînc înfipt cu anii în ţărînă.

Doi bătrîni ţinîndu-se cu drag de mînă în miezul zilei este un act eroic, o poveste mai vrednică de povestit decît o mie şi una de nopţi cu poveşti de tinereţe.

Înţeleptul spune în Eclesiast 7:8 Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui… şi

Evrei 13:7 Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!

De ce nu, şi nădejdile şi dragostea?

Sursa : Marius Cruceru

Întelepciune feminină - Daniel Branzai

Aici, în Los Angeles, un băiat de român american s-a dus acum un an să petească o fată „americană“ dintr-o comunitate de olandezi. Sincer si putin complexat de provenienta lui etnică, băiatul s-a prezentat mamei fetei asa cum se stia, în parte cerându-si parcă scuze, în parte prevenind-o de eventualele nemultumiri care vor urma:

„Noi românii suntem, din păcate, un neam cu multe defecte …“ a spus el si a continuat enumerând o listă întreagă cu deformatii specifice etniei lui.

După ce l-a ascultat până la capăt, femeia care avea de gând să-i devină si mamă soacră, a tăcut putin, apoi l-a întrebat cu simpatie:

„Cine a tradus această listă cu defecte din limba olandeză în limba română? Exact asa spunem si noi despre noi însine.“

… … …

Astăzi, la nunta copiilor ei, la distantă de două mese, am privit-o îndelung pe această femeie înteleaptă. Avea ochii înlăcrimati si inima plină. Una din gemenele pe care le înfiase în urmă cu 26 de ani dintr-un orfelinat din Coreea era tare fericită ca mireasă.

De atâta privit, mi s-au unplut si mie ochii cu lacrimile ei …

Sursa : BARZILAI-EN-DAN

FIREPROOF - Cât de rezistentă e căsătoria ta? - Emi Pavel

Ruthe Stein a spus în urmă cu câteva decenii: “Căsătoria este precum o cetate asediată. Cei din afara vor să intre iar cei dinlăuntru vor să iasă”. Validitatea acestor vorbe nu poate fi contestată.Este încântator să vezi Fireproof prezent pe piaţa publică, în special în vremea aceasta în care se încearcă din răsputeri scoaterea creştinismului din sfera vieţii publice şi ridiculizarea lui.

“Fireproof” este o parabola modernă despre dragoste adevarată, speranţă şi salvare într-o vreme în care familia / căsătoria este marcată de infidelitate, lipsă de angajament şi egoism. Căpitanul de pompieri Caleb Holt este obişnuit să intre în foc pentru a salva oamenii; va reuşi el să facă acelaşi lucru şi în cazul familiei sale? Aparent nu! Obosit de poziţia pe care o are în fiecare zi în meseria sa, vrea ca de aceasta dată altcineva - partenerul său - să facă ceva mai mult pentru salvarea unei relaţii şi stingerea unui incendiu sentimental care ameninţa să distruga din temelii o locuinţă numită “Acasă”. Eroul din comunitate scapa de sub control “infernul” din relaţia de familie. Caleb Holt vrea să fie respectat şi apreciat în familie, doar pe baza a ceea ce a facut în afara familiei. Sună cunoscut? Soţia, care îşi dă seama că eroul de afară nu este erou şi inăuntru, este dezamăgită de Caleb în postura lui de soţ, susţinător şi prieten.

Continuare in Mersul Vremurilor

Ce faci daca sotul nu-ti este credincios ?

Clic pe imagine !

Ce spune Biblia despre numarul copiilor in familie ? - Preot VASILE FILAT

Clic pe imagine !

Otrava mamei şi gustul inimii Lui

Şi copiii pot deveni modele pentru părinţi. Unii copii ajung să guste inima lui Dumnezeu înainte ca părinţii lor să înţeleagă că inima Lui chiar are cel mai bun gust din lume.

Aşa i s-a întâmplat mamei mele. L-a întâlnit pe Acela care i-a schimbat definitiv inima. Şi definiţia vieţii. Şi definiţia morţii. Mami a gustat din inima lui Dumnezeu şi s-a umplut de lumină până dincolo de marea verde a ochilor.

În acelaşi timp, mama ei, bunica, a început să o urască tot mai tare pentru “ruşinea” pe care i-o făcea în sat. Relaţia dintre mamă şi fiică s-a deteriorat dramatic. Bunica repeta întruna:

- Las’ că-ţi scot io prostiile alea din cap! Nu mai ieşi tu din casă! Nu te mai duci tu la nicio întâlnire cu nebunii ăia de se roagă şi spun prostii.

Presiunile au continuat, vorbele rostite la mânie au sporit în gravitate, ajungând până la ameninţarea ultimă:

- Dacă nu încetezi cu biserica ta cu tot, că m-ai făcut deja de râs la toţi, te omor io cu mâna mea. Io te-am făcut, io te omor!

Însă, pentru mami, totul se schimbase atât de neaşteptat! De-acum povestea cu Dumnezeu ca şi cum ai povesti cu cel mai bun prieten.

Continuare in pagina anexa

8 martie, ziua mamei

Anul trecut de ziua mamei mele am facut o scrisoare pe blog pentru ea. Chiar si acum cuvintele sunt vii, ma emotioneaza,pentru ca sunt viata si sinceritate. Mama e mama, nu mai e nimeni ca ea, ii sunt atat de dator. De 8 martie nu sunt acasa, la scoala nu mai facem felicitari pentru mama, nici un profesor nu ne mai dicteaza o compunere pentru a o citi mamei, nu ii pot aduce nici o floare. Dar cred ca cel mai important pentru orice mama e sa stie ca esti bine acolo unde esti , ca nu ai uitat-o si ca nu i-ai uitat lectiile. La multi ani mama!

Iata si scrisoarea de care spuneam

Draga mama,

Iti trimit de ziua ta un gand nerostit de dor. Sunt departe si totusi aproape , sunt singur si totusi esti cu mine. Rugacinile tale fierbinti ma urmaresc la tot pasul caci Dumnezeu iti asculta inima de mama.

Cuvintele mele sunt prea sarace, mintea mea nu poate cuprinde dragostea unei mame. Nu voi sti niciodata ce simte o mama, stiu doar ce simte un copil iubit de mama. Mai stiu si ce simte un copil care isi dezamageste parintele iubitor, e dureros…

Am invatat de la tine disciplina si ordinea, recunosc , inca nu se vad clar in viata mea, dar lucrurile astea vor iesi la iveala in curand. Am vazut hotararea si curajul tau, am vazut spiritul tau razboinic prin care ai batut boli si ai intarit o familie…

Si esti frumoasa, cea mai frumoasa, m-as indragosti cu siguranta de o fata ca tine Sunt mandru cu tine, sunt mandru de tine si tata! Tot ce imi doresc e ca si voi sa fiti mandri de mine si de fratii mei.

Eram mic, intr-o seara te-am suparat si ne-ai zis ca o sa mori si ca o sa scapam de tine… m-am dus in camera si am plans. Ai auzit ca plang si m-ai chemat la tine… m-ai intrebat daca plang pentru ce ai spus si intr-un tarziu am raspuns cu greu : Da! M-ai strans in brate si mi-ai spus ca nu pleci .

De multe ori nu ti-am inteles seriozitatea si dragostea. Te-am judecat si m-am gandit ca nu e drept sa fie asa… am descoperit apoi ca lumea nu e dreapta si ca defapt asa am devenit mai puternic.

Acum am trecut de 20 de ani, nu iti mai dau o scrisoare primita tipar de la doamna educatoare. Nu mai vin cu aceleasi formule invatate la altii. Acum am crescut, s-ar putea sa ma indepartez putin cate putin, dar in sufletul meu ramai tu, mama…..
Sursa : simplul gand

Făcut de mama - Pastor MARIUS CRUCERU

În urmă cu ceva săptămîni am fost “la mama”. Am mîncat pîine de casă, făcută de mama, sarmale în foi de viţă, făcute de mama, borş, făcut de mama, din borş autentic în vas de lut umplut de mama din tărîţe, răcituri din cocoş de casă, făcute de mama, am depănat amintiri făcute de mama că mi-au dat lacrimile cît sînt eu de mare aşa … cum sînt eu, aşa cum mama m-a făcut.

“De cînd mama m-a făcut”, “ca la mama acasă” ne ies uneori de pe buze în contextul ospăţului. N-am mai mîncat aşa de bine de cînd mama m-a făcut, e ca la mama acasă…

La mulţi ani, mamă!

Meniul de azi pentru masa de 61 de ani: Pîine de casă şi lipii, Borş cu borş, Peşte afumat, Sarmale în foi de viţă, Răcituri de cocoş, Cozonac de casă, Clătite de casă cu miere.

Nu le voi avea pe acestea toate azi. Nicicum, dar mi-a rămas în minte, nări şi suflet atmosfera de “la mama acasă”. Le voi avea întru-un fel, pentru că în casa noastră am încercat să reconstruim ceva din atmosfera din casele noastre, din casa mea şi casa soţiei mele, luînd ce este mai bun din fiecare. Azi vom bea borş proaspăt în cinstea mamei dar vom avea şi mîncare oltenească, acrită cu borş moldovenesc. Am început împreună cu soţia să creăm împreună atmosfera de “la mama acasă” cu peşte, borş, sarmale, cozonac moldovenesc şi lipii olteneşti.

Poate unul dintre cei mai solizi stîlpi în educaţia unui băiat este să zidim stîlpi de aducere aminte, nu mîncăruri, ci atmosfera la care să se întoarcă după ce va fi hălăduit prin lume. Ospăţul este un pretext, la fel ca în Rai. Atmosfera de “la mama acasă” este mai mult decît mîncare şi băutură. Pe aceasta încercăm să o construim acum în mintea şi inima copiilor noştri bînd borş proaspăt cu lipii şi clătite, chestii pe care nu le vor fi găsit niciunde în altă parte, lîngă Scriptura deschisă pe care o citim în fiecare seară.

Ideea de aici este să construieşti în mijlocul casei stîlpi pe care copiii nu îi vor găsi şi recunoaşte nicăieri în altă parte şi unul dintre primii stîlpi este construit de mama. Stîlpul făcut de mame este ceea ce leagă alţi stîlpi unul de celălălat pentru a crea atmosfera aceea ademenitoare la care copiii noştri se vor întoarce după miros şi după gust, dar pentru mult mai mult decît miros şi gusturi.

Oare nu despre asta vorbeşte Exodul, Leviticul şi Deuteronomul. Sînt pline de gusturi, de mirosuri. de mîncăruri gătite numai într-un anume fel, pe care copiii de evrei să le recunoască numai şi numai ACASĂ.

Rămînem, ce bine, cu acestă tînjire pe care o vom avea toată viaţa chiar şi cînd, la rîndul nostru, ne vor bate nepoţii la uşă să ne strige… “ce bine este la bunica acasă!!!”. Îi vom îmbrăţişa primindu-i în atmosfera primită de la mamele şi bunicile noastre, între zacuscă şi mămăligă cu brînză şi smîntînă.

Noi? Ne pregătim să devenim bunici, da, chiar de acum, rugîndu-ne în jurul mămăligii recite din laptele cald, pentru copiii copiilor noştri.

Sursa : Marius Cruceru

Secretul mamei - de Petru Popovici

Predicatorul George Truett, supranumit "Clopoţelul de argint", care a predicat şi în România în sala Vox din Bucureşti, în anul 1937, a istorisit următoarele:
"Am fost crescut într-o familie mare, departe afară la ţară, la fermă, îmi aduc aminte cum tata şi cu fraţii mai mari mergeau la lucru, iar cel mai mic dintre fraţi, de vreo patru ani, şi cu mine, de vreo şase, rămîneam acasă cu mama şi de multe ori o vedeam pe mama plîngînd în hohote. Mergeam şi o întrebam: "Mamă, de ce plîngi ?" Ea îmi răspundea: "Eşti prea mic acum să înţelegi. Dar nu-ţi fă griji despre mama".
Cînd terminam dejunul şi toate treburile, mama ne spunea: "Voi staţi aici că mama merge să stea puţin singu­ră". Pleca de lîngă noi cu faţa udă de lacrimi şi venea îna­poi întotdeauna cîntînd, cu faţa zîmbitoare ca zorile, într-o zi, am zis fratelui meu mai mic: "Ce crezi că se întîmplă cu mama? Pleacă plîngînd şi se întoarce cîntînd ... Hai să vedem ce face". Ne-am furişat în urma ei şi am mers în li­vadă, lîngă casa de vară. De acolo, o vedeam şi o auzeam. Era cu faţa la pămînt înaintea Domnului. Şi astăzi îmi aduc bine aminte de patosul de neegalat al rugăciunii ei:
"Doamne Isuse, nu pot creşte băieţii mei aşa cum vrei Tu, dacă nu mă ajuţi. Fără Tine, Doamne, vor ajunge nişte nenorociţi. Nu ştiu cum să-i îndrumez în viaţă, nu ştiu ce sfaturi să le dau. Fără ajutorul tău, Dumnezeul meu, nu pot fi mama, care trebuie să fiu băieţilor mei. învaţă-mă şi ajută-mă în fiecare ceas ...".
Aşa am auzit-o rugîndu-se. Apoi s-a întors şi cînta bucuroasă.
Cînd am crescut mare, cînd am ajuns bărbat şi cînd am cunoscut în inima mea, ce înseamnă să-L cunoşti pe Dom­nul Isus, am cunoscut şi taina în care se adîncea mama. A fost cea mai mare credincioasă, pe care am cunoscut-o.

Sfatul unei mame - de Petru Popovici

Mama lui George Washington, într-o zi, stătea de vorbă cu el, căci trebuia să plece de-acasă, să ducă un mesaj de la guvernatorul statului Virginia către comandantul armatelor franceze, staţionate în Pennsylvania. Ea i-a spus: "Fiul meu, nu neglija niciodată rugăciunea secretă". Atît mama, cît şi tatăl său au fost buni credincioşi şi 1-au crescut într-o atmosferă de pietate şi rugăciune. Sfatul dat de mama sa 1-a împlinit toată viaţa. Chiar şi cînd a ajuns la rangul de general, comandant de oşti, el a rămas om al rugăciunii. Se ştie că în cele mai critice momente ale războiului dintre Nord şi Sud, la Valley Forge, generalul Washington a ştiut să se retragă, să îngenuncheze şi să se roage. Şi Domnul i-a dat biruinţă.

O mama inteleapta

Intelepciunea se vede adesea in momentele grele din viata mai bine decat in momentele bune.

Un predicator era invitat deseori sa mearga sa predice in diverse biserici. El avea doi baieti gemenii pe care ii iubea foarte mult, mereu sa juca cu ei, mereu cand se intorcea din lucrare le aducea ceva si petreceau timp impreuna. Odata a fost invitat undeva mai departe de casa si a trebuit sa plece mai multe zile de acasa. In fata casei lor era o apa frumoasa, unde adesea stateau la pescuit. Intr’o dimineata copii au iesit sa se joace, si fara sa tina seama de gardurile puse special pentru ei, ca sa nu intre in apa, au intrat in apa si din nefericire amandoi s-au inecat. A venit politia, salvarea, sau facut constatarile specifice, copii erau morti. Sotia nu a spus nimic sotului, nu i-a dat nici un semnal. A pus copilasii in paturile lor.. Cand sotul a venit acasa, implinit din lucrarea Domnului, erau suflete care s-au intors la mantuire, plin de bucurie a spus: “Unde sunt copilasii mei? Vreau sa merg la ei! Hai ca le-am adus ceva!” Sotia inteleapta i-a spus: “Inainte de a merge sa-i saluti pe capilasi, vreau sa iti spun ceva.” Si sotul spune: “Ce este draga, ce s-a intamplat?” Sotia spune: “Stai jos!” “La nunta noastra a fost cineva, care ne-a daruit un cadou, un cadou frumos, un cadou minunat, ceva deosebit, apoi a venit inapoi zilelea acestea si ne-a cerut inapoi cadoul. Ce crezi, ar trebui sa il dau sau nu?” El spune: “domnule daca iti cere omul inapoi, trebuie sa il dai. Da cadoul inapoi!” Sotia: “Bine, asta am facut!” A luat pe sot si l-a dus in camera copiilor, a dat cearsaful la o parte si a spus: “Dumnezeu ne-a oferit un imprumut foarte frumos, foarte deosebit, dar zilele acestea, si i-a spus data exacta, a venit si ni l-a cerut inapoi” S-au coborat amandoi pe genunci si au spus: “Doamne iti multumim pentru bucuria care a fost in casa noastra, Tu esti cel ce dai, si tu esti cel ce iei, iti multumim ca ni i-ai imprumutat pentru o perioada de timp si acum suntem inaintea ta si te glorificam pe tine”

Sa ne uitam bine la cei dragi ai nostri, sunt imprumutul lui Dumnezeu pentru noi, nu se stie cand ne vor fi luati fara sa fim intrebati, sau sa ne putem implica.

Pretuieste fiecare moment si poartate ca atare!

Sursa : Blog crestin - romoflorin

Vieti transformate. Marturie Familia Barna : Mirel, Elena si Diana

Deschide numai dupa inchiderea muzicii de fundal a acestei pagini !

Cat costa viata mea, mamico?

Zilele trecute m-a sunat Lili, mama lui Robert. M-a intrebat daca pot sa ii dau 10 lei ca nu are ce sa le dea la copii sa manance.

Cand a venit sa ii dau banii, a zis cu lacrimi in ochi: “In Biblie scrie ca copiii Domnului nu isi vor cersi painea, dar eu chiar asta fac acum.” Am incurajat-o si i-am spus ca in Biblie spune sa ne ajutam unii pe altii si ca ea nu este o cersetoare, ci sora mea in Domnul. Am impartit cu ea si mancarea care o mai aveam prin casa, si a plans si mai tare de rusine si durere.

A doua zi a venit iar… nu mi-a cerut nimic, a zis ca are nevoie doar sa vorbeasca cu cineva. Situatia in care se afla e disperata si nu poate dormi noptile, are cosmaruri si singura ei speranta e Dumnezeu.

Continuare in Crestin Total

Prietenia în căsnicie - de George Pordea

Îmi aduc aminte de zilele în care eram la studii într-o ţară străină, într-o şcoală complet nouă pentru mine, interacţionând cu oameni noi. Foarte curând am descoperit că este esenţial să îţi faci prieteni noi din colegii pe care nu îi cunoşti şi despre care nu ştii cum te vor trata, dacă te vor accepta cu plusurile şi cu minusurile tale şi dacă vor fi gata să îţi sară în ajutor atunci când momentele dificile ale vieţii de student vor veni. Printre aceşti oameni noi, am întâlnit o fată simpatică, deschisă, caldă şi foarte prietenoasă. În prima fază ne-am aflat numele unul altuia printr-un amic comun, iar mai apoi ne-am limitat la conversaţiile de complezenţă. Totuşi, încetul cu încetul, relaţia de buni amici, de buni prieteni se dezvolta de la zi la zi. De multe ori luam masa împreună, reuşind să vorbim despre orice, fără să existe vreo agendă ascunsă de a trece un pas mai departe de amiciţia noastră. Când în timp am ajuns să mă gândesc că poate ar fi posibil să încerc să duc această relaţie dincolo de ceea ce era în acel moment, noi doi eram prieteni foarte buni. Astăzi, sunt căsătorit cu acea fată şi vreau doar să vă spun că prin căsătorie nu am pierdut un prieten, ci am câştigat cel mai bun prieten al meu. Cred din toată inima mea că un soţ ar trebui să facă din soţia lui cea mai bună prietenă a lui şi fiecare soţie ar trebui să facă din soţul ei cel mai bun prieten al ei.

Continuare in pagina anexa

Revino acasa, taticule

"Draga taticule, este deja tarziu, iar eu stau pe patul meu si iti scriu. Cat de mult mi-am dorit in ultimele saptamani sa vorbesc cu tine! Dar n-am gasit nici o ocazie sa fim singuri.Inca nu imi vine sa cred ca esti acum cu altcineva si ca tu si mama probabil nu va veti mai intalni. Imi este foarte greu sa accept acest lucru, mai ales cand ma gandesc ca este posibil sa nu te mai intorci niciodata acasa si sa nu mai fii taticul meu si al fratelui meu, asa cum ai fost intotdeauna. Dar vreau ca macar sa intelegi cum decurge viata noastra. Sa nu crezi ca mama m-a pus sa iti scriu! Nu a facut-o! Nici macar nu stie acest lucru. Cu toate acestea, vreau doar sa-ti impartasesc gandurile mele.

Taticule, imi inchipui ca familia noastra ar fi o masina frumoasa cu care am calatorit mult timp impreuna. Din exterior arata foarte bine, nici o zgarietura, fara rugina, iar inauntru se gaseau multe lucruri frumoase. Cu timpul insa, au aparut si problemele. Motorul a inceput sa scoata fum, rotile sa scartaie, husele sa se rupa; masina este greu de condus si este dificil de mers cu ea. Dar stii ceva, taticule? Inca este o masina buna - sau cel putin ar putea fi. Cu putina cheltuiala, ar mai putea merge inca multi, multi ani.

Fratele meu si cu mine stateam intotdeauna pe bancheta din spate, iar tu si mama in fata. Ne-am simtit intotdeauna in siguranta cand tu conduceai si mama statea langa tine. Dar luna trecuta, cand ne-ai parasit, mama a trebuit sa treaca la volan. Era noapte si parca, dintr-o data, o masina venea spre noi cu viteza mare. Mama a incercat sa o evite, dar cealalta masina ne-a lovit. A fost un accident ingrozitor! Dar lucrul cel mai oribil, taticule, este ca tu conduceai cealalta masina si ca langa tine se mai afla cineva - o alta femeie.

Da, a fost un accident urat. Suntem cu totii grav raniti. Dar cum stau lucrurile cu tine? Inca nu stim nimic despre tine. Ai fost si tu ranit? Ai nevoie de ajutor, taticule? In acea noapte m-am intrebat adesea daca vom reusi sa depasim situatia. Mama este grav ranita si nu se poate reface deloc. Daniel a fost foarte socat. Inca nu-i merge bine si nu vrea sa vorbeasca cu nimeni.

Si eu am dureri si nu o pot ajuta nici pe mama, nu-l pot ajuta nici pe Daniel. DOCTORUL a spus ca am nevoie de o terapie speciala pentru a-mi reveni. Dar, taticule, ne este asa de dor de tine! In fiecare zi ne intebam daca nu te razgandesti si vii sa ne vezi. Si in fiecare zi te asteptam, dar tu nu vii. Taticule, ma tem ca totul s-a terminat, dar inima mi s-ar umple de bucurie, daca as putea deschide cumva ochii si te-as vedea cum intri in camera mea. Seara, cand totul se linisteste, stam impreuna si vorbim despre tine, despre placerea de a calatori impreuna cu tine si depre cat de mult ne dorim cu totii sa fii din nou cu noi. Taticule, iti merge bine? Ai dureri in urma accidentului? Ai nevoie de noi, asa cum avem si noi nevoie de tine? Daca ai nevoie de mine, sunt aici si te iubesc. A ta, Iulia".

Scrisoarea fetei de 16 ani a fost trimisa si a ajuns la destinatie. Cateva zile mai tarziu, Iulia cobora din camera ei pentru micul dejun. Ce surpriza!- In bucatarie stateau mama si taticul revenit acasa, cu ochii in lacrimi….

"Deci, ce a impreunat Dumnezeu, omul sa nu desparta.” (Matei 19:6)

Sursa : Resurse Crestine

Cadoul

Pomenirile, comemorările sunt sărbătoreşti. Aducerile aminte la răstimpuri regulate îşi au relevanţa lor ceremonială.

Chiar dacă nu îmbrăcăm haine festive, chiar dacă nu arborăm un zâmbet sau o mină sărbătorească până dincolo de obraji… ori de tâmple, această pomenire a mamei, a faptelor ei izvorâte dintr-o credinţă încrâncenată, aproape de puritate, se vrea o mărturie in aeternum.

S-au făcut 15 ani de când Ea nu mai e. Însă între ea şi Ezechia s-a creat o legătură vizavi de acest număr.

Când eram copii, anul 2000 ni se părea imposibil de conceput. Atâtea zvonuri apocaliptice ne trecuseră pe lângă urechi! Şi, oricum, ce conta anul 2000, când prezentul nostru era atât de intens, important, adevărat, dens?

Se făcea că în familie se mai născuse un copil. Al treisprezecelea. O fată frumoasă, cu ochii mari, albaştri, căreia părinţii îi dădură un nume de floare primăvăratică… Momentul cel mai interesant era pentru noi când ajungea bebeluşul de la maternitate acasă şi începeam să (re)facem lista preferinţelor. Cine pe cine preferă? Asta însemna că din acel moment urma să ne ocupăm îndeosebi de preferatul nostru: să-l hrănim cu biberonul, să-l scoatem la plimbare, să-l luăm în braţe când plânge, să-i schimbăm scutecele. Era ca un angajament pe termen lung…

Însă nu trecu multă vreme şi preocupările noastre obişnuite suferiră modificări importante. Mami era foarte bolnavă, iar medicii nu îi mai dădeau şanse. Corpul ei era slăbit după atâtea naşteri şi nu se mai putea împotrivi bolii.

Continuare in pagina anexa

Ce să faci când eşti chinuită de soţul violent ?

Întrebare:

Ce soluţie trebuie să adopte o soţie a cărui soţ o chinuieşte în cadrul familiei şi aplică violenţă faţă de ea? Ce să facă atunci când nici intervenţia poliţiei sau ale altor autorităţi sau persoane nu poate rezolva nimic? Să trăiască toată viaţa în acest calvar, sau să se separe de soţ, ştiut fiind faptul că este scris în Biblie că soţii nu se pot despărţi afară de motiv de preacurvie?

Continuare in Moldova Crestina

Cum să procedezi când tatăl o bate pe mama?

Întrebare:

"Am 27 de ani, sunt necăsătorit şi locuiesc cu părinţii. Mă adresez către dumneavoastră din cauza problemelor dintre părinţii mei. Tatăl este un om violent şi o tratează cu violenţă pe mama. Astăzi seara, spre exemplu, am venit acasă şi am găsit-o pe mama bătută, iar pe tata dormind beat. Mi se frânge inima de durere. Spuneţi-mi ce aş putea să fac?"

Continuare in Moldova Crestina

Ce vrei să te faci? - de Florentina Pop

Dacă stau bine să mă gândesc, nu cred că este vreunul dintre noi căruia să nu-i fi pus cineva această (inevitabilă) întrebare: Ce vrei să te faci când o să fii mare, puisor?

Obligat - fortat, toti am dat un oarecare răspuns la întrebarea asta. Însă câte din răspunsurile noastre de atunci reflectă realitatea de azi? Oare am devenit noi ceea ce ne doream când eram mici? Ne-am făcut, când am devenit oameni mari, ceea ce noi ne-am dorit când eram mici, sau ceea ce părintii nostri si-au dorit să devenim?

Desigur, preferintele se pot schimba, pe măsură ce crestem, ne maturizăm si pe măsură ce descoperim sau (si) primim informatii noi. Însă e posibil ca unii dintre noi să fi rămas fideli primei lor pasiuni. Si, astfel, să fi devenit ceea ce visau când erau mici să devină atunci când se vor fi făcând mari. Sau poate nu. Stiu si eu?

Bunăoară, unul din verii mei dulci, când era mic - de vreo 3-4 ani - , întrebat ce vrea să se facă când o să fie mare, răspundea că vrea sa se facă „săvăntuc de renume mondieluc”. Azi, proaspăt iesit de pe băncile facultătii (unde a studiat ingineria medicală) se îndreaptă spre realizarea răspunsului la întrebarea pusă în copilărie. Are timp, că-i încă crud! Deocamdată lucrează, si încă din facultate, la o firmă producătoare de echipament medical optic, el fiind unul din inginerii care „inventează” sau înbunătăteste această aparatură. Iată, un zbor tot mai sus!

Copilă fiind, dar si în adolescentă, mama mea îsi dorea să devină cântăreată de operă (era înzestrată). Însă, cine mai pomenise o fată de „pocăiti” să cânte pe o scenă?! Ce-a devenit? Creatoare de tesături, la vestita fabrică de tesături „Panduri”, care s-a desfiintat imediat după revolutie. Aripi sfârtecate, presupun. Cine stie?

Eu, la început, răspundeam că „vreau să mă fac doctorită ca să salvez oameni”. Însă, după operatia de cord am renuntat fulgerător la această „meserie de viitor”. Si pentru că deja se născuse fratele meu si aveam cu cine „exersa”, de atunci am spus că „profesoară vreau să mă fac”. Si numai de-a profesoara mă jucam, de atunci! Ce-am ajuns? Păi, profesoară…

Tibi spune că vroia să devină marinar. Ca să exploreze lumea în căutarea unei comori. (Si mă mai mir de unde pasiunea lui Fineas de a găsi în orice o comoară!). Ce-a devenit? A devenit marinar pe apele istoriei, explorând - mereu si mereu - lumea cărtilor (pe care le citeste, le traduce sau le editează - acum, în zilele libere) în căutarea comorilor ce nu pier nicicând.

Fineas când avea 2, 3, 4 ani, întrebat ce vrea să se facă când o să fie mare, răspundea scurt: „Paleontolog.” La 5 ani, spunea că vrea să se facă „paleontolog-medic-egiptolog”. Azi, la 6 ani si câteva luni, întrebat de profesor ce vrea să devină, răspunsul lui a fost acesta: „Stiti, mie îmi place să studiez cărtile lui tati, asa că vreau să devin un mare om de stiintă.” Profesorii lui sustin că are toate sansele să devină ce îsi doerste. Stiu si eu?… Poate…

Dar, voi? Voi ce răspuns ati dat întrebării în discutie, si ce ati devenit?

Sursa : Jurnalul Florentinei

Familia secolului 21

Clic pe imagine !

"Am reusit sa gasim fericire ca si familie"

Exmiliardarul rus, German Sterligov da viata de lux pe viata la ferma

In timp ce averile oligarhilor rusi se diminueaza vizibil din cauza crizei financiare, un barbat, care a facut parte dintre acestia, le ofera un sfat surprinzator: numai credulii mai cred ca banii aduc fericirea, iar o viata bine traita nu are nimic de-a face cu “ochiul dracului”, scrie Daily Mail, in pagina electronica.

German Sterligov, al doilea milionar oficial al Rusiei de dupa caderea URSS si-a abandonat in 2005 averea pentru a trai ca un taran intr-o parte indepartata a Rusiei, fiind dovada ca se poate gasi fericirea.

S-a bucurat de o avere impresionanta, a trait in vile somptuoase, a avut yachturi si avioane private, dar a renuntat la acest stil de viata in urma cu patru ani si a ales sa se mute cu familia sa intr-o zona rurala a Rusiei, unde a ales sa traiasca in mijlocul salbaticiei.

Continuare in Depozitarul lui Dumnezeu

Modelul patriarhal al familiei - de Cornelus Miron

Ne uităm în jurul nostru şi căutăm modele pentru familiile noastre. Uneori zicem: „Ce bine ar fi dăcă familia mea ar arta ca a lui.” sau “ce bine era dacă mă năşteam în altă familie.” De obicei aceste afrmaţii se nasc în urma lucrurilor negative care ni se întâmplă. Poate de aceste sărbători, dar şi cu altă ocazie am avut oportunitatea de a petrece cu familia, lucru foarte bun care l-ar putea trăi cineva. „De ce nu se mai înţeleg astăzi membrii familiei?” La această întrebare avem multe răspunsuri. Din cauza alcoolului, a drogurilor, a lipsei banilor, a infidelităţii, etc. Dar putem să punem o întrebare mai aproape de spectrul nostru. „De ce nu se înţeleg bine familiile din biserică, cei care vin duminică de duminică şi se roagă, cântă, ascultă predica…” Dacă dorim să avem biserici sănătose, trebuie să avem familii sănătoase.

Adeseori, în special în Vechiul Testament este prezentat Dumnezeu, ca fiind Dumnezeul lui Avraam, Isaac şi Iacov. Înţelegem de aici că Dumnezeu era Cel care a promis şi împlinea totul pntru ca aceste familii să depindă în totalitate de El. Modelul patriarhal al familiei era modelul în care tatăl, filul, nepotul, strănepotul şi chiar stră-strănepotul locuiau împreună. „Aşa că e frumos?” Dar astăzi nu mai este posibil aceasta. Astăzi e greu să mai locuim în aceeaşi localitate, dar nu să mai locuim în aceeaşi clădire.

De sărbătoarea naşterii Domnului Isus am slujit în biserica baptistă din Valcău, judeţul Sălaj. Acolo l-am întâlnit pe fratele Avraam. Într-una din zile am mers la el în familie. Am descoperit modelul patriarhal al familiei care este prezentat în Scriptură. În aceeaşi clădire locuiau tatăl, adică fratele Avraam, fiul, fratele Ioachim, nepoata cu ginerele şi strănepotul. Dacă ne uităm atent vom descoperi că sunt patru generaţii care pot conveţui împreună.

Cum este posibil, într-o vreme când tinerii vor să scape de cei învârstă şi să fie tot mai liberi ca acest model să îl aplicăm din nou în familiile noastre? Fratele Avraam, dacă Domnul va îngădui peste doi ani va împlini 60 de ani de căsnicie cu aceeaşi soţie. Este un model vrednic de urmat, pentru noi cei tineri, dar şi pentru multe categorii de oameni. Todeauna este proaspăt, vine la biserica la 8.30 şi lucrul acesta îl face şi după masa, totdeauna cu 30 minute înainte să înceapă biserica. Predică şi acuma, iar atunci când vorbeşte se vede că este un om al rugăciunii şi al Scripturii.

Cum credeţi că vom arata noi cei tineri peste 50 de ani? Vom putea conveţui împreună cu copiii, nepoţii şi strănepoţii în aceeaşi clădire? Acest model al familiei poate este demodat, dar este un model biblic. Scuza noastră este următoarea: Astăzi lumea a evoluat, nu putem rămâne tot la lucrurile din vremea patriarhilor. Nu cred că este demodat, dar care este soluţia? Credeţi că se va mai ajunge la urmarea acestui model de familie? Cum vedeţi voi acest model de familie?

Sursa : Fiti-Oameni !

"Nu vă despărţiţi! Dacă vă despărţiţi, copiii voştri vor ajunge ca mine! Iubiţi-vă!"

De ce n-a mai găsit o fată frumoasă, inteligentă, sensibilă puterea să trăiască? La 15 ani, nu te-ntrebi daca viaţa are sens, dacă merită sau nu să lupţi pentru ceea ce îţi doresti. O faci pur şi simplu şi te simţi împlinit!
„Nu vă despărţiţi! Dacă vă despărţiţi, copiii voştri vor ajunge ca mine! Iubiţi-vă!”. Este strigătul de disperare al Andreei, o fată de 15 care şi-a luat viaţa azi-noapte! Este mesajul unui copil. Părinţii lui s-au despărţit când avea numai trei ani. Un copil extrem de sensibil care avea nevoie disperată de iubire.

“Viaţa va merge înainte cu sau fără mine! Dar, poate, sinuciderea mea va schimba lumea!” - sunt cuvintele unei fiinţe care nu avea cui să spună ce o doare. Să ne gândim bine la ele! Noi ştim să comunicăm şi să ne ascultam copiii? Ştim să-i înţelegem, să le oferim sprijin, protecţie?

“M-am obişnuit fără iubirea voastră”, le-a scris Andreea în biletul de adio părinţilor ei! Un caz sfâşietor, o scrisoare de adio devastatoare, care exprimă toată singurătatea, suferinţa şi deznădejdea care-au ucis un copil.

Andreea avea doar 15 ani, vârstă la care un copil are cea mai mare nevoie de sprijin de înţelegere, de vorbele mamei, de sprijinul tatălui. Andreea însă n-a avut nimic din toate acestea. Când avea numai trei ani părinţii ei au divorţat şi şi-au văzut de vieţile lor. Fetiţa a rămas în grija bunicii. Poate că suferinţa ei a început chiar atunci, când avea trei ani, poate că a suferit timp de 13 ani în tăcere, fără să aibă cui să-i spună ce are pe suflet. Pentru că lângă ea nu erau părinţii. Doar bunica, o bătrână atât de îndurerată astăzi.

Tatăl Andreei s-a recăsătorit, Are un copil şi acum aşteaptă un altul. După divorţ şi-a făcut o altă viaţă şi are o altă familie. Oare a vorbit destul cu Andreea? Oare a ştiut ce e-n sufletul ei cu adevărat? A ştiut ce simte fata lui? A ştiut de ce are ea nevoie la vârsta de 15 ani, când lumea şi viaţa, pot fi atât de complicate? Iar mama, mama ei unde a fost?

Andreea era o fată excepţională, foarte deşteaptă şi foarte frumoasă. Olimpică la engleză, pasionată de rock, de baschet, de literatură, de cuvintele scrise. Şi extrem de sensibilă. Profesorii şi colegii ei sunt stupefiaţi, nu le vină să creadă că o fată atât de specială a fost în stare de un gest extrem, că nu mai este.

Înainte de a se arunca în gol, Andreea a scris nouă pagini, o scrisoare tulburătoare, o mărturisire, o confesiune adresată lumii. Nu mai suporta oamenii, simţea că nu are prieteni şi era foarte dezamăgită. O pagină i-a adresat-o prietenului ei, lui Lucian, băiatul de care era îndrăgostită. Erau de un an împreună. Dar şi lui i-a spus „Adio”!

Joi, fetiţa va fi coborâtă în mormânt. Am învăţat ceva din tragedia ei? A fost zadarnică moartea ei? Sunt prea mulţi copii şi tineri care se simt străini în lumea de astăzi, suferă şi nu pot comunica. Şi nu merită asta. Au nevoie de iubire, de părinţi, de prieteni, de sfaturi şi de înţelegere.

Exemplu de iubire...

“Mary avea cinci anisori cand a trebuit sa treaca printr-o operatie majora, care i-a pus serioa viata in cumpana. Doctorii si-au dat repede seama ca o transfuzie de sange este absolut necesara. Dupa ce au testat toti membrii familiei, singurul care avea acelasi tip de sange era fratele ei mai mic, Jimmy.

“Jimmy, vrei sa-i dai sangele tau lui Mary?” l-a intrebat doctorul.

Jimmy a strans nervos din dinti si a spus dupa un rastimp:”Da, domnule doctor, daca trebuie…”

S-au apucat repede de lucru si l-au pregatit pe baietas pentru transfuzia de sange. Nu incepuse insa bine procedeul si obrajii lui Jimmy s-au albit deodata. Doctorul si-a dat seama ca nu transfuzia este de vina si i-a facut semn asistentei sa stea de vorba cu baiatul.

“Nu te simti bine, Jimmy?” l-a intrebat asistenta.

“Ba da, dar ma intreb cand am sa incep sa mor”?

“Sa mori?” a tresarit asistenta. “Tu crezi ca trebuie sa mori daca-i vei da sorei tale sange?”

“Da, cu siguranta”.

“Si esti gata sa mori pentru sora ta?”

“Da, doar am acceptat sa-i dau sangele meu.”

Doctorul si asistenta au privit cu uimire si admiratie spre micul erou.Apoi i-au explicat lui Jimmy ca nu trebuie sa moara, deoarece Mary avea nevoie numai de o mica cantitate de sange. “ din Grija de frati, Simon Schrock.

Sursa : Am sosit si eu

Banii sau viaţa… de familie! - de Alexandra Ologeanu

Nu le poţi avea pe amândouă în egală măsură. Mai devreme sau mai târziu va veni şi momentul în care va trebui să-ţi stabileşti priorităţile, neglijând ori una, ori alta. Pus în faţa unei asemenea alegeri, sunt sigură că vei afirma destul de categoric, că nu banii sunt ceea ce contează. Asta înseamnă deci că pentru tine o relaţie armonioasă în familie este mai importantă decât depozitul tău bancar, nu? Întrebarea mea astăzi, pentru tine este următoarea: oare chiar aşa să fie? Eşti sigur că nu te numeri şi tu printre cei care una afirmă, însă alta fac? Pentru că o persoană care are în vedere în primul rând familia, îşi va sacrifica o bună parte din timpul său, dedicându-i-o.

Asta înseamnă să laşi ambiţiile personale cum ar fi urcarea pe scara socială, studiile, avansarea la locul de muncă sau alte procupări de acest gen pe un plan secundar (nu spun însă că este ceva greşit să te preocupe!). O astfel de persoană, fie că se mai află încă în casa părintească sau că şi-a întemeiat deja propria familie, îşi va face timp pentru a-şi ajuta partenerul, pentru a-i pregăti o surpriză, fie ea cât de mică, îşi va lua consecvent din timpul său pentru a-l petrece alături de copii, asistând activ la toate etapele creşterii lor şi îşi va lua de asemenea timp pentru a fi alături de fraţi sau surori, sprijinindu-i şi încurajându-i. Acestea sunt doar câteva din temeliile unei familii fericite, reprezentând ceea ce Ray Wenger numeşte în cartea sa omonimă, “tiparul divin pentru viaţa de familie”.

“Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!” spune un binecunoscut proverb românesc. Pentru cei care mai au de lucrat la acest capitol in viaţa lor: poate că ţi-ai propus să aloci mai mult timp familiei DUPĂ CE vei reuşi să atingi anumite ţeluri în viaţă sau după ce vei termina cu una sau cu alta… Din păcate, aceasta este una din cele mai eficiente capcane ale Celui Rău de a te ţine ocupat cu alte lucruri, iar mult prea mulţi realizează asta abia când este prea târziu pentru a mai salva ceva. Dacă te afli însă printre cei care au înţeles rolul şi importanţa familiei, acordându-i totodată şi atenţia cuvenită, nu pot decât să te felicit pentru alegerea făcută şi să îţi doresc putere şi sprijin de Sus pentru a rămâne perseverent şi sunt convinsă că binecuvântările nu vor întârzia să apară.

Sursa : Fiti Oameni !

Educarea copiilor - de George Pordea

Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea (Prov. 22.6).

Una din cauzele majore de divorţ are de-a face cu educaţia copiilor. Sunt însă unele cupluri tinere care se feresc să aibă copii, deoarece se gândesc în primul rând la ei, iar mai apoi se gândesc la copii. Mulţi spun: „Dacă fac copii nu mai am viaţă, pentru că totul se va învârti în jurul copiilor.” Datorită economiei în care trăim, alte cupluri gândesc astfel: “De ce să facem copii dacă nu avem ce să le oferim? Mai întâi trebuie să avem o casă cu cel puţin trei camere, un living şi două băi, o maşină şi un cont de economii şi doar după ce ne-am realizat material ne putem gândi şi noi la un copil, maxim doi.” Cu toate acestea, când cuplurile au realizat ceea ce credeau că trebuie să realizeze înainte de a avea un copil, ele tind să creadă că slujba lor a luat sfârşit, când, de fapt, abia a început. Acel bebeluş adus acasă de la maternitate nu ştie dacă doarme într-un pătuţ de 100 de lei sau unul de 1000 de lei. El nu ştie dacă scutecul lui e Pampers sau un scutec generic. El nu ştie dacă e spălat cu Johnson & Johnson sau cu săpun de casă, însă el ştie când e iubit, ştie când e educat, ştie când e disciplinat. Când îţi cumperi o maşină primeşti o carte de instrucţiuni, care are rolul de a te învăţa ce face fiecare butonaş în parte. Când naşti un copil nu primeşti nicio carte de instrucţiuni la maternitate. Slavă lui Dumnezeu însă că avem un Creator care nu ne-a lăsat în întuneric şi ne-a dat Cartea Lui, care ne învaţă ce principii ar trebui să adoptăm în viaţă atunci când avem onoarea de a fi părinţi. Totuşi, este trist faptul că mulţi consideră metodele lui Dumnezeu învechite, demodate şi chiar depăşite, şi ca urmare nu le pun în practică, lăsând copilul să îşi educe părinţii şi nu viceversa.
Continuare in pagina anexa

Relaţia Soacră-Noră!

Ascultînd o emisiune la radio “Sănătatea”, am rămas motivată să scriu şi eu un articol despre relaţia unei soacre cu o noră. Nu sunt de mult căsătorită, doar de 2 ani şi 4 luni, dar vreau să vă spun că eu am o relaţie foarte frumoasă cu mamica soacră. Cum imi reuşeşte aceasta?

Ca şi model de soacră şi de noră am văzut în cartea Rut, din Sfintele Scripturi. Aceste două femei arată o dragoste deosebită una pentru alta, şi Rut, care este nora Naomei, se îngrijeşte frumos de soacră-sa, şi este gata să o urmeze oriunde, pînă acolo că este gata să-şi schimbe poporul, ţara şi Dumnezeul. Experienţele pe care le-a avut Rut cu Naomi precum şi sfaturile pe care i le dădea soacră-sa, i-au demonstrat lui Rut că Naomei îi pasă cu adevărat de ea.

Poţi spune că este o relaţie frumoasă între soacră şi noră, numai atunci cînd şi una şi alta exprimă o preocupare sinceră pentru viitorul fiecăruia. Este frumos cînd o noră se îngrijeşte de soacra-sa, o ajută, îi spune cuvinte dulci, o mîngîie şi o laudă pentru că a crescut un băiat frumos şi educat. Aceasta atitudine o îmbărbătează şi îi crează o bună dispoziţie. Şi invers, este plăcut cînd o soacră vorbeşte de bine pe noru-sa, pentru că se îngrijeşte de băiatul ei, pentru că este o bună gospodină la casa ei.

Niciodată nu mi-am permis să vorbesc de rău mama soacră, ci dimpotrivă mă laud la toţi cu ea, pentru că este o femeie deosebită. Primul om care m-a învăţat cum să am o relaţie frumoasă cu soacra, a fost mamica mea, ea tot timpul îmi spunea ca să vorbesc de bine viitoarea mea soacră, şi să o laud pentru ceea ce este. Deaceea vreau să-i mulţumesc pentru aceste sfaturi înţelepte, care imi vor prinde bine cînd voi fi şi eu mamă.

Sursa : Radu & Lenuţa Blendarencu - "fii un model prin familia ta"

Veridicitatea şi sinceritatea... in familie

"De aceea ne şi străduim să-I fim plăcuţi, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă. Pentru că noi toţi trebuie să fim arătaţi înaintea scaunului de judecată al lui Hristos..." 2 Corinteni 5:9,10

Tabloul era de decenii în posesia familiei şi era atârnat în camera de zi. Era atribuit lui Peter Paul Rubens. După război, când nu prea mai aveau bani, s-au decis, cu inima grea, să îl vândă. Un expert în picturi vechi a fost chemat ca să estimeze valoarea tabloului. El l-a examinat cu minuţiozitate şi a scuturat din cap: „Îmi pare rău, tabloul nu este veritabil. Este o copie reuşită. Nu veţi primi mult pentru ea.“
Veritabil înşelător. Cum va fi când Dumnezeu va merge printre rândurile bisericilor noastre şi ochiul Său integru va cerceta viaţa şi fiinţa noastră? Ce se va dovedi ca fiind veritabil, neveritabil, deprins sau impus? Ceea ce stă deasupra – Hristos – este şi ceea ce este înăuntru?
Dacă citim Evangheliile vedem cum Isus S-a adresat tuturor oamenilor plin de îndurare şi de dragoste. Însă, pe cei care se dădeau evlavioşi şi nu erau, i-a mustrat aspru. Făţărnicia este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Nu prea mai există altceva care să fie atât de aspru condamnat de către Biblie. Veridicitatea şi sinceritatea sunt caracteristici esenţiale ale vieţii spirituale.
Cum poate credinţa să devină veritabilă, să ajungă de la cunoaşterea cu mintea la experienţă a inimii? Tinerii care au crescut în cămine creştine se întreabă adesea acest lucru. Cât este evlavie deprinsă şi cât convingere personală? Mulţi se îndepărtează frustraţi deoarece au dobândit o imagine greşită despre Dumnezeu. În familiile creştine există pericolul de a se pune accent pe lucruri exterioare şi comportament potrivit în loc de a se concentra pe bine şi rău, drept şi nedrept. Aparenţa exterioară trebuie păstrată, chiar dacă în familie domnesc tensiunea şi certurile Aceasta duce la nesinceritate.
Mărturia noastră este adesea depreciată de neadevăr. Ne purtăm ca şi cum am fi ceea ce spunem, dar nu este adevărat. Vorbim de biruinţă şi avem înfrângeri. Nu este nicio ruşine să recunoşti greşelile şi slăbiciunile, dar este ruşinos să simulezi ceva ce nu există. Isus Hristos nu a murit pentru pretextele noastre, ci pentru păcatele noastre. Acesta este centrul Evangheliei. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii, acesta este primul lucru pe care ar trebui să îl transmitem copiilor noştri.
Ar trebui să fie important pentru noi ce gândeşte Isus despre noi şi nu cum ne consideră oamenii.
Poate copiii noştri ştiu multe despre Dumnezeu, dar cunoştinţele abstracte nu îi fac creştini. Să îi învăţăm prin exemplul nostru să se bazeze pe Domnul, să se încreadă în El şi să Îl urmeze. Dacă Hristos este centrul gândirii noastre şi El ne determină acţiunile, atunci suntem creştini autentici. Nu se cere impecabilitate, ci veridicitate.
Şi astăzi părinţii abuzează de Dumnezeu în educaţie ca de o ameninţare. Ne mai mirăm atunci când copiii se tem de El şi nu învaţă să vină la El plini de încredere?
La fel de îndoielnic este şi atunci când trasăm imaginea unui Dumnezeu care în îndurarea Sa închide ambii ochi şi trece cu vederea intenţionat fărădelegile noastre.
„Cine prezintă păcatul drept ceva inofensiv“, spune Peter Strauch, „face mântuirea prin Isus Hristos lipsită de orice importanţă. Cine trece cu uşurătate peste iad, nu va putea să înţeleagă nici dragostea salvatoare a lui Dumnezeu. Crucea lui Hristos păleşte astfel ajungând o anexă dogmatică, care nu ne mai impresionează în viaţă...“

Cu dragoste, Yvonne Schwengeler,

redactor-sef la revista Ethos pentru familie

Cei care se roaga impreuna

The Family That Prays Together Stays Together
Familia care se roaga impreuna, ramane impreuna.

Sursa : Depozitarul lui Dumnezeu

Lacrimile unei mame - de Ionatan Pirosca

În zgomotul unei vremi de aspră însingurare, când nimic nu mai semăna cu nimic, când orice valoare umană stătea clătinată, gata să cadă în hăţişul de laţuri ale durerii şi silniciei, săbii de dragoste, ca nişte fulgere inverse, croiau căi largi de lacrimă până la cer, până la Cel Atotputernic, atât de largi şi aşa de bine pavate cu credinţă, cu nădejde şi dragoste, că făcură să coboare împlinirea, tăiară capetele hidrei disperării, aduseră acel răspuns îndelung crezut, nădăjduit, cerut…

Crescusem în Adunare, în mijlocul dragostei şi învăţăturii lui Hristos. Gustasem bunătatea Domnului. Când îmi visam o familie, îl vedeam pe tata: credincios, curajos, muncitor şi demn, intransingent cu greşelile lui, dar şi cu ale altora, în virtutea principiilor biblice care nu iartă pe cine calcă, în mod repetat şi fără să se pocăiască, Adevărul, şi vedeam alături pe mama: căldură cu nume de alint, mereu ascultătoare de Dumnezeu şi de soţul ei, mereu îndrăgostită de surori şi de fraţi, iubindu-L pe Hristos şi iubindu-şi familia cu atâta fervoare, că rugile ei nu rămas-au vreodată neascultate…

Continuare in pagina anexa

Pledoarie pentru ”te iubesc”

Te iubesc; de câte ori ai spus aceste cuvinte magice ? Sunt sigur că nu o dată sau de două ori. Si sunt sigur că de fiecare dată ele au avut un alt fel de ”magie”. Desigur, contează mult cui îi spui si când si unde si , etc… Poti să îi spui mamei sau tatălui, fratelui sau surorii dar nicioată nu vor avea o ”magie” mai frumoasă ca atunci când îi spui persoanei de care esti îndrăgostit.

Exact despre acest fel de ”te iubesc” vreau să spun câteva cuvinte. Personal cred că pentru fiecare în parte ”aceste 8 litere si 1 spatiu” au un sens diferit. Uneori tind să cred că pentru aceeasi persoană ”te iubesc” îti schimbă sensul cu trecerea vremii. Oricât de ascuns sau relevat ar fi pentru tine sensul acestei expresii aminteste-ti că pentru cealaltă persoană s-ar putea să fie un pic diferit.

Desigur nu mă refer la sensul de bază, ci la acele aspecte ale iubiri care uneori sunt omise din ”contractul de iubire reciprocă” si la un moment dat apar disensiunile:

Ea îi spune plângând: Ziceai că ai să mă iubesti toată viata si acum… El răspunde: Păi te iubesc dar … si rămâne fără cuvinte. Acum se întreabă si el dacă o iubea cu adevărat atunci când ia spus. Si este convins că da, dar…

Ce a fost în mintea Si-n inima lui atunci ? E inexplicabil. Dar ce este în inima ei acum … este destul de explicabil. Este rănită. Ea crezut cu adevarat ce îi spune ”iubitul ei”; el era sigur că o iubeSte Si va rămâne ”iubita lui” toată viaTa. Cine a greSit ? Cine este acum de vină ?

Se caută un vinovat si nimeni nu ridică mâna. Dintr-un colt, din cufărul cu scrisori si lucruri pretioase, dintre ursuletii de plus si inimioare, dintre fotografii si cuvinte, se ridică o mână. Cu glas tremurător ”te iubesc” spuse: Eu sunt vinovat.

Si fără să mai zică nimic se aseză înapoi pe ursuletii de plus, pe scrisori, pe sms-uri, pe conversatiile online… Dar parcă ar mai fi vrut să mai spună ceva, să mai spună că a fost fortat si împins de la spate, să mai spună că a fost constrâns si înghesuit. Ar fi vrut să mai spună că nu-i vina lui că a fost pus pe toate gardurile, că nu-i vina lui că unii s-au obisnuit să-l zică fără să mai gândească si să mai simtă. Dar era prea târziu, prea târziu…

Sursa : Alt om

Cea mai bogata familie din biserica

Nu voi uita niciodata Pastele din 1946. Aveam doar 14 ani si mai ramasesem doar trei fete acasa. Dupa mine era sora mea mai mica Ocy de 12 ani si inaintea mea era sora mea mai mare Darlene, care avea 16 ani. Traiam pe vremea aceea in casa noastra veche, impreuna cu mama noastra si nu aveam idee pe vremea aceea ce inseamna sa-ti lipseasca ceva, sau ce inseamna sa ai lucruri multe.

Tatal meu murise cu 5 ani mai inainte, lasand-o pe mama cu 7 copii sa-i creasca mai departe, mai toti in scoala, dar fara sa avem vreun ban de pe urma lui. Ajunsi in 1946 surorile mai mari se casatorisera deja si se mutasera la sotii lor, iar fratii nostri mai mari plecasera la oras, la munca.

Cu o luna inainte de Paste, pastorul nostru a facut un anunt ca, la sfarsitul lunii, chiar de Paste, se va face o colecta speciala pentru a ajuta cea mai saraca familie din biserica. Ne-a cerut fiecaruia sa dam cat vom putea, cu toata generozitatea noastra, ca sa putem ajuta intr-adevar pe acei oameni. Cand ne-am intors acasa, am inceput sa vorbim intre noi cum sa strangem bani intr-o luna de zile, ca sa putem contribui si noi la acel ajutor. Am facut planul ca sa cumparam 50 de pounds (livre) de cartofi si sa mancam din ei timp de o luna, fara nimic altceva, ca sa facem economie de 20 de dolari. Apoi ne-am gandit sa nu mai ascultam la radio seara si sa nu mai folosim curentul electric, adica lumina seara, ci lumanari, ca sa reducem cheltuielile de electricitate.
Continuare in pagina anexa

Limitele părinţilor

Pot să îţi dau viaţă, dar nu pot trăi pentru tine.
Pot să te învăţ lucruri, dar nu te pot obliga să le asculţi.
Pot să-ţi arăt direcţia, dar nu te pot duce acolo.
Pot să-ţi dau libertate, dar nu pot să răspund pentru ea.
Pot să îţi arăt care este diferenţa dintre bine şi rău, dar nu pot decide pentru tine.
Pot să-ţi cumpăr îmbrăcăminte frumoasă, dar nu te pot face frumos în interior.
Pot să-ţi dau un sfat, dar nu-l pot accepta eu pentru tine.
Pot să-ţi ofer dragostea, dar nu ţi-o pot impune.
Pot să te învăţ să împarţi, dar nu te pot face să nu fii egoist.
Pot să te învăţ adevărurile vieţii, dar nu-ţi pot face o reputaţie.
Pot să te învăţ să te fereşti de alcool, dar nu pot spune “nu” în locul tău.
Pot să te previn despre efectele tutunului, dar nu te pot opri să le foloseşti.
Pot să te învăţ ce-i bunătatea, dar nu ţi-o pot impune.
Pot să te învăţ cum să trăieşti, dar nu-ţi pot da viaţa veşnică.
Sursa : Sotia credincioasa

Iosif Augustin - bucuria de fiecare zi!

Cum este sa fii parinte? Ca si cand ai avea tot timpul o sursa nesecata de bucurie. Te intorci de la lucru - ea este acolo. Vii de la biserica - ea este cu tine. Te duci la piata - este in inima ta. Indraznesc sa spun ca un copilas este modalitatea prin care Dumnezeu a vrut si a reusit din plin sa ne uimeasca pe noi: eu si Emiliuta. Este o scrisoare de dragoste primita din cer pe care o citim in fiecare minut si nu ne mai saturam.

Un copil inseamna bucurie, o bucurie de nedescris… si numai parintii stiu asta.

Sursa : Ganditorul

Lumea in slow motion

Se apleca cu stangacie si lua in manuta o pietricica pe care o studie indelung. Apoi o stranse in pumnul lui mic si porni mai departe. Iata, o noua pietricica si langa ea o petala de dalie smulsa ieri, fapta acompaniata de tonul dojenitor din glasul mamei. Hmmm, ce sa fac cu cealalta pietricica interesanta? Se gandi cateva secunde si realiza ca cealalta manuta era libera. Lua pietricica cea noua si cu o privire concentrata incerca sa patrunda dincolo de invelisul tare de roca. Micul mineralog pastra si cealalta pietricica in pumnisorul liber si cu un nou avant porni la drum in cautarea altor lucruri interesante. Surprinsa am observat ca melcul curajos care se pornise de vreo juma’ de ora sa traverseze cararea, avansase intre timp aproape zece centimetri. I l-am aratat lui Mihai si i-am cantat incetisor: “ Melc, melc, codobelc, scoate coarne bouresti...” Lui Mihai ii place cantecelul acesta.

[...]
Lumea a devenit mult mai detaliata iar ritmul ei e mai agale de cand am devenit mamica. Daca inainte treceam in viteza pe langa pietre, melci si alti reprezentanti ai lumii care nu cuvanta, acum, cu pasi mici si ochii mari privim impreuna, mama si fiu, o lume care dintr-o data a devenit semnificativa pentru ca e aici, in ograda noastra si pentru ca poate fi explorata. Cu stangacie, invat din nou sa stau pe vine ca sa vad din ce e facuta lumea, invat de la fiul meu sa privesc cu uimire si bucurie pietricele, buburuze, melci, papadii etc. In strafundul inimii mi se face dor dupa turele in “forta” cu multa adrenalina si informatie noua si proaspata pe autostrazile vietii spre tinte clare, bine definite si convingatoare. Acum, tinta a devenit indepartata iar inaintarea spre ea molcoma. Nu mai sunt actor sunt spectator. Tensiunea si alerta actiunii a fost inlocuita de pacea si linistea contemplarii. Am nevoie de asta acum. Multumesc, Doamne.

Sursa : CAFENEA - AERCURAT.com

Sa ne jucam

Domnul Dumnezeul tau este in mijlocul tau, ca un viteaz care poate ajuta; se va bucura de tine cu mare bucurie, va tacea in dragostea Lui, si nu va mai putea de veselie pentru tine. Tefania 3:17

Cred ca cuvintele preferate ale fiecarui copil sint “Vrei sa ne jucam?” Ce copil poate rezista mamei sau tatalui care vrea sa faca o tura cu bicicleta sau sa mearga in parc? Copiii nostri se bucura cind isi lasa lectiile de-oparte si petrec un timp distractiv cu parintii.

Putem noi sa ne lasam pentru un moment responsabilitatile si sa petrecem un timp cu copilul nostru la nivelul lui? Hai sa lasam copiii sa ne impinga in leagan pina ametim sau, intr-o dupa-amiaza ploioasa, sa facem corturi din paturi si cu scaunele din bucatarie. Putem lasa vasele murdare si paturile nefacute si sa facem un puzzle impreuna sau sa ne jucam un joc.

Desi trebuie sa fim plini de respect fata de Domnul nostru, crestinii cu fata grava si sumbra pierd citeodata bucuria de a trai pentru Isus. Sa lasam mesajul dragostei lui Dumnezeu si mintuirea prin Hristos sa ne determine sa ne bucuram din nou si sa-I cintam laude.

Veniti sa cintam cu veselie Domnului, si sa trigam de bucurie catre Stinca mintuirii noastre. Sa mergem inaintea Lui cu laude, sa facem sa rasune cintece in cinstea Lui! Caci Domnul este un Dumnezeu mare, este un Imparat mare mai presus de toti dumnezeii. Psalm 95:1-3

Preluat din Enjoying homeschooling’s Weblog

Secretul mariajului fericit: timpul petrecut in doi

Nu exista o formula fixa a fericirii intr-o casnicie. Succesul unei casnicii depinde de foarte multe lucruri. Un studiu efectuat recent in Marea Britanie asupra a 4.000 de cupluri casatorite ne confirma acest lucru. Conform studiului publicat in Daily Mail, o casnicie fericita presupune cel putin 22 de zile pe luna petrecute in doi, iar in aceste zile sunt incluse cel putin 7 nopti romantice si cel putin doua iesiri pe luna in oras. Imbratisarile au, de asemenea, rolul lor pe calea fericirii. Casnicia cuplurilor care se imbratiseaza de patru ori pe zi este considerata a fi una foarte fericita. Anumite gesturi romantice precum o baie placuta sau un masaj relaxant contribuie si ele la reusita mariajului, fiind necesare la un interval de 10 zile. Cheia fericirii matrimoniale, au declarat participantii “foarte fericiti” in casnicia lor, consta in calitatea timpului petrecut in doi.
“Manifestarile de afectiune, imbratisarile si gesturile tandre fac parte din scenariul romantic spre care aspira majoritatea celor care incep o relatie”, afirma psihologul Ludwig F. Lowenstein.
“Sunt gesturi care iti acorda o anumita siguranta intr-o relatie. Prin ele arati ca placi acea persoana, ca te bucuri sa o ai alaturi sau ca apreciezi grija si sprijinul pe care aceasta ti le acorda. In aceasta lume agitata in care ne invartim astazi, prinsi in munca si in grijile zilnice, avem tendinta de a acorda din ce in ce mai putina atentie partenerului. Cand ne obisnuim cu persoana de langa noi si familiaritatea devine parte din viata noastra, devenim indiferenti si usor dispretuitori fata de ceea ce avem. O relatie este puternica si va deveni si mai puternica daca este intretinuta prin gesturi de iubire si afectiune”, a mai adaugat acesta.
.................................................
“Manifestarile afectuoase si weekend-urile romantice reprezinta taina unei relatii de cuplu reusite. Acum s-a demonstrat cat de important poate fi pentru un cuplu rezervarea de timp pentru celalalt. O relatie reusita se bazeaza pe incredere si pe iubire, iar acestea ar trebui impartasite si demonstrate ori de cate ori se iveste ocazia”, este de parere Jim Forward de la Warner Leisure Hotels.
98% dintre cuplurile care se considera “foarte fericite” au declarat ca se simt norocoase ca au o relatie atat de stabila, iar 94% cred sincer ca putine cupluri se bucura de o relatie la fel de consistenta ca a lor.

Sursa : Mai in gluma mai in serios

Cu ce te zbati barbate ?

Trei aspecte, cel putin, il vor vana pe barbat toata viata.
Primul este dorinta dupa faima (putere, autoritate, control), si nu ma refer la nivelul politic sau social. Daca reuseste sa stapaneasca o “gloata” de oameni este indeajuns.
Al doilea este nestapanita fuga dupa bani. De la necesar la avar. Acesta dorinta va fi mereu in pieptul barbatului, si va pompa tot mai mult, pana cand ori il stapaneste ori o va stapani.
Al treilea, si cred ca nu ultimul, are legatura cu femeile. Barbatul nu se deosebeste foarte mult de animale atunci cand vine vorba de “adulmecat.” “Nasul” lui firav si sensibil poate patrunde populatia si scoate de acolo priviri seducatoare, pe care le foloseste ca sedativ mental, toate acestea in timp ce este casatorit.
Asadar, draga barbate, ori minti spunand ca acestea nu au nici o legatura cu tine, ori in sinceritatea ta precoce accepti o parte din ele.
Cu ce te zbati barbate!?

Preluat din Depozitarul lui Dumnezeu

Chitian al meu! - de DORU POPE

Îmi plac copiii la nebunie! Poate şi de-aia că nu-i am! Şi, pot spune că şi copiii (unii, nu toţi!) mă plac pe mine! Cred că sunt cel mai tânăr păstor de … 55 de ani! Cum îmi zic tinerii din biserică, sunt… cool!

Avem în biserica noastră un băieţel tare neastâmpărat. Ţi-e drag să vezi câtă energie are şi câte lucruri îi trec prin cap! La unul dintre botezuri, în timp ce noi ne vedeam de părtăşia cu alimente şi alte cele în sala adiaccentă sanctuarului, el s-a dus şi a pornit apa de umplere a bazinului. Acesta a dat peste… Are atât energie puştiul de câteodată devine… supărător!

Dar aseară i-am iertat toate păcatele trecute, prezente şi… (era să zic viitoare, dar nu pot!). Vine fuga-fuga pe culoarul bisericii, mă vede şi încetineşte, şi când e în dreptul meu se opreşte şi mă întreabă nu tii unde e chitian? Neobişnuit cu graiul şi limbajul copiilor, mă pun pe gânduri o clipă ca să aflu ce vrea să spună. Nu reuşeşsc, aşa că-l întreb: ce-i aia chitian? La care el, plin de reproş în cuvinte şi-n priviri, îmi zice: Chitian al meu!

În clipa aceea îmi pică fisa: băieţelul are 4 ani (cred!?) şi ar eun frăţior mai în vârstă cu vreo 2 ani pe care-l cheamă Cristian. Deci Cristian = chitian. I-am spus că nu ştiu, dar că l-am văzut pe undeva, şi apoi fiecare ne-am văzut de drum. El cu mare viteză, desigur, cum se cuvine lui, în direcţia arătată de mine.

Hmm. Dacă era doar „chitian” şi era fain ca cineva să-şi caute fratele! Dar prezenţa prenumului posesiv „al meu” a schimbat întreaga dinamică a căutării. Dea Domnul să rămână legătura aceasta între cei doi fraţi întreaga viaţă!

Dar ce vorbesc! Să dea Domnul ca astfel de convingeri să avem despre toţi fraţii şi surorile: că ei sunt ai noştri! Că nu putem fără ei, că-i căutăm până-i găsim! Că suntem disperaţi fără de ei!

Ce diferită este atitudinea aceasta de aceea a lui Cain: „sunt eu păzitorul fratelui meu?”

Sursa : Perspective crestine

Parintii trebuie sa planifice…pentru a fi parinti

A fost cindva un timp cind oamenii planificau lucrurile importante precum casatoria, copiii, finante si felul de viata. Acum se pare ca aceste responsabilitati importante sint secundare celor care aduc satisfactie imediata. Este un numar din ce in ce mai mare de oameni care se casatoresc fara a lua in considerare religia, finantele, problemele familiale, stilul de viata, visele pentru viitor si chiar si diferentele de personalitate.

Este de necrezut cum multe cupluri se casatoresc inainte ca unul din ei sa fie in stare sa sustina familia, dar ei fac copii, apoi certurile incep - ca nu sint destui bani, timp, liberate sau distractii.

Articolul “Work and Family” din 11 Iunie, 08 din The Wall Street Journal admite ca “Cercetarile arata ca ingrijirea copilului in primul an de viata are putere deosebita in dezvoltare, si ca stind un timp mai indelungat cu copilul poate usura depresia post-partum la unele mame”. Cind unele companiile dau in medie 15 saptamini de concediu de maternitate sint puse la zid pentru ca nu dau mai mult, intrebarea este:

A cui responsabilitate este de a fi prezenta mama in primul an de viata al copilului?

A statului? A firmelor? Cred ca nu. Primii 5 ani, si nu numai, sint cruciali in dezvoltarea emotionala, sociala si psihologica a copiilor.

Copiii nu sint animale de campanie, avind nevoie de ingrijire numai in caz de pericol, sau care sint hraniti la un capat si curatati la altul. In fiecare zi creierele lor cresc si se dezvolta.

Care e solutia? O mai buna planificare. Ideea este ca atunci cind devii parinte trebuie sa-ti schimbi prioritatile de la satisfactia individuala (prin cariera) la satisfactia in grup (prin familie).

Preluat din Enjoying homeschooling’s Weblog