Divortul ereditar - copiii divortatilor

A trecut mai bine de un an de cind nu am mai dedicat o editie speciala divortului. Revenim astazi, fiind determinati sa o facem de aparitia in vara a unui bestseller, The Divorce Generation (“Generatia Divortului”), a lui Susan Gregory Thomas, fosta jurnalista la US News & World Report. Carti despre divort si efectul lui asupra copiilor apar des. Neobisnuit despre aceasta carte insa este autoarea si perspectiva din care scrie. Susan a fost ea insasi victima divortului parintilor ei cind era mica iar cind s-a casatorit a jurat ca nu va divorta nici o data. Si totusi a facut-o. Cartea ei e vocea copiilor celor divortati dar care la rindul lor au divortat si ei. Este o carte despre parintii victimizati in copilarie de divortul parintilor lor si care la rindul lor isi victimizeaza proprii copii tot prin divort. E vorba de divortul in lant, divortul ereditar cum il numesc sociologii, divortul care trece de la o generatie la alta la fel ca o boala ereditara. Despre aceasta categorie sociala scrie Thomas in Generatia Divortului, o generatie a divortului ereditar.

In mare parte, cartea descrie experientele de care a avut parte autoarea ca victima a divortului, apoi intemeierea unei familii proprii, copiii proveniti din casatorie, divortul pe care nu si l-a putut imagina nici o data, si impactul lui asupra propriilor ei copii. Cum de a ajuns Thomas, o victima a divortului, sa-si victimizeze proprii copii printr-un divort al ei?

Thomas apartine Generatiei X, asa fiind numita de sociologi generatia nascuta intre 1965 si 1980 a carei parinti au divortat. Una din intrebarile inevitabile pentru cei nascuti in acea perioada e “cind au divortat parintii tai?”` Toti isi amintesc de parca ar fi fost ieri data exacta si circumstantele precise cind parintii le-au spus “divortam.” Iar efectul a fost acelasi pentru toti – devastant. Thomas este imaginea perfecta a consecintelor divortulului asupra Generatiei X. Tatal ei plecase de acasa cu secretara, lasindu-si in urma sotia, pe Susan si pe fratele ei. Asta a fost in 1981 cind ea avea doar 12 ani. In urmatorii ani, fara un tata in casa, Susan a luat-o razna si s-a aventurat in tot felul de stiluri de viata alternative in Philadelphia unde isi traise anii adolescentei. S-a apucat de fumat, apoi de droguri, a fost exmatriculata din scoala, a fost chiar si internata intr-un spital de boli mintale vreme de aproape un an. Fratele ei nu s-a lasat nici el mai prejos luind-o si el razna.

Nomazi

Susan si fratele ei insa nu erau exceptia cartierului in care locuiau. Erau regula. O multime de copii de virsta lor traiau doar cu un singur parinte, fie mama sau tata, si se comportau la fel. Formau grupuri sa-si tina companie unii altora si se deplasau in grupuri pentru ca le lipsea confidenta de sine. Se incurajau unii pe altii la lucruri rele si isi aminteau unii altora despre ziua cind parintii le-au spus ca divorteaza si sentimentele care le simtisera cind au primit vestea. O zi care nu puteau s-o uite. Susan si copiii din cartierul ei erau mereu pe duca. O saptamina cu mama, una cu tata. O vacanta aici, alta la sute sau chiar mii de kilometri departare. Psihologic trebuiau sa se ajusteze si sa se reajusteze mereu. Sa se obisnuiasca cu tati sau mame noi, frati si surori noi, obiceiuri si reguli de familie noi, rudenii noi, prieteni noi. Constant formau sau se dezlipeau de ceea ce sociologii numesc “blended families”, adica familii amestecate. Traiau, spune Susan, o viata de “nomazi”. Un baiat pe care Susan il cunoscuse in cartierul ei a fost pus de parintii lui sa locuiasca, singur, intr-un apartament la mijlocul distantei dintre parintii lui divortati. Parintii veneau sa-l viziteze, nu invers, cind doreau ei sau cind le era lor convenient. Nu a rezistat mult. A devenit betiv, a falimentat moral, nu a ajuns sa se casatoreasca si a murit, invins de betie, fara sa ajunga varsta de 30 de ani.

Casatoria

La o virsta mai tirzie Susan s-a casatorit si ea. In cei 16 ani de casnicie a avut copii, insistind ca nu va divorta nici o data. Pe vremea aceea statistica divortului in America incepuse sa de-a semne incurajatoare. Dupa ce si-a atins apogeul in jurul anului 1980, rata divortului in America a inceput sa scada lent. In 1990 77% dintre casatoritii americani trecusera cu succes de primii 10 ani de casnicie – un palmares namaintilnit in America de zeci de ani. Statisticile astea o incurajau pe Susan si-i dadeau confidenta ca nimic nu s-ar fi putut intimpla in familia ei sa o faca sa divorteze si sa-si treaca copiii prin aceasi tortura a divortului prin care a trecut ea. Perspectiva ei insa inca apartinea anilor 60 cind jumatate din femeile americane inca afirmau ca divortul nu se poate justifica sub nici o forma, oricit de rau ar merge lucrurile intre soti. Pina in 1980, insa, optica s-a schimbat radical, doar 20% dintre ele mai impartasind opinia asta.

Primul semn dupa casatorie care i-a amintit lui Susan cit de traumatizata a fost de divortul parintilor ei s-a ivit la 32 de ani cind a nascut primul copil, o fetita. Dintr-o data a intrat intr-o depresie, fetita neaducindu-i bucurie ci reamintindu-i de trauma suferita dupa divortul parintilor ei. Dupa citeva sesiuni de terapie doctorul i-a pronuntat sentinta. “Tu,” a spus el, “esti un orfan de razboi.” Al razboiul dintre parinti. Un orfan cu ambii parinti inca in viata. Un orfan al sufletului. Crescind fara ambii parinti in familie, spune Susan, ne face sa investim tot ce avem in copiii proprii, dorind sa le oferim, cu orice pret, un camin stabil si linistit. Curios, insa, relatiile cu propriile mame se deterioreaza. Mamele care provin din familii divortate nu-si privesc propriile mame ca modele de crescut copiii, ci ca pe niste femei falimentare. Ce ai de invatat de la ele, intreaba Susan?

Divortul

Cum a ajuns Susan sa divorteze? Invatase si ea de la altii ca o casatorie are mai multe sanse de reusita daca viitorii soti traiesc laolalta inainte de a-si spune reciproc “Da!” Dupa acest model a trait si ea cu viitorul ei sot opt ani inainte de casatorie. Nu au ascultat de parintii lui, amindoi crestini, care i-au sfatuit sa nu traiasca impreuna inainte de casatorie. Pentru o vreme lucrurile au mers bine. Amindoi cistigau bine. Susan devenise un jurnalist proeminent la o publicatie proeminenta americana. Viitorii soti erau “cei mai buni prieteni” si se conformasera din plin noilor doctrine ale casatoriei in voga atunci care priveau normele traditionale ale casniciei ca “invechite”. Cei doi devenisera “parteneri” de viata, asa cum fusesera invatati pe bancile universitatii la cursurile moderne de sociologie si antropologie. Erau “egali”, lipsiti de “prejudecati” si viata era minutata. Viitorul sot era “perfect” si facea pe linga casa si in bucatarie mai multa treaba decit generatia de barbati de dinaintea lui. Susan era fericita. Avea un “partener” de viata perfect.

Ceva insa a intervenit – adulterul, un virus cu care nici familia nici casatoria “moderna” nu se pot obisnui. Cum de au ajuns aici? Susan pune punctul pe “I”. Barbatii moderni sunt crescuti si invatati ca dragostea in relatii e secundara relatiilor sexuale. De aceea sunt in cautare de satisfactie sexuala iar infidelitatea si adulterul sunt consecinta acestei cautari. Infidelitatea si respingerea monogamiei devin cauzele tot mai des citate pentru divort. In timp, sotul Susanei si-a pierdut interesul in ea si a cautat sa-si satisfaca viata intima in alta parte. La rindul ei Susan si-a abandonat instinctele casnice, lasind pe altii sa spele rufele sau vasele, ori sa faca cumparaturi. Vreme de doi ani nu au mai dormit in aceasi camera, si au incetat sa mai vorbeasca. Comunicau doar cind copiii erau la masa, si doar de dragul lor, nu de dragul unuia fata de altul. Asa, durerea prin care Susan a trecut cind parintii ei au divortat a dat-o mai departe celor doi copii carora le-a dat viata. Asemenea unei boli ereditare. Concluzia lui Susan e zdrobitoare. In cuvintele proprii “I have yet to meet the divorced mother or father who feels like a good parent, who professes to being happy with how their children are now being raised. Many of us have ended up inflicting pain on our children, which we did everything to avoid.” (“Inca nu am intilnit o mama sau un tata divortat care sa se simta ca fiind un parinte bun, sau sa spuna ca sunt multumiti de cresterea copiilor lor. Multi dintre noi am ajuns sa cauzam durere in copiii nostri, un lucru care ne-am spus ca nu-l vom face nici o data.”)


AFR Va Recomanda: Pe 9 iulie Wall Street Journal a publicat un capitol din cartea lui Thomas aici: http://online.wsj.com/article_email/SB10001424052702303544604576430341393583056-lMyQjAxMTAxMDEwNDExNDQyWj.html


Iar aici va recomandam un studiu publicat in mai 2004 de fundatia americana The Heritage Foundation si intitulat The Impact of Marriage and Divorce on Children (“Impactul Casatoriei si a Divortului asupra Copiilor) http://www.heritage.org/research/testimony/the-impact-of-marriage-and-divorce-on-children