Modelarea comportamentului copiilor este preocuparea vitala a parintilor. Am discutat despre cateva cai de a realiza aceasta, dar care este cea mai potrivita metoda intr-o anumita situatie? Metode care dau rezultate bune in anumite imprejurari esueaza in altele. Trebuie sa stim cand sa aplicam o strategie sau alta. Desi nu exista solutii universal valabile, avem la dispozitie o serie de principii pe care ne putem baza pentru alegerea metodelor de disciplinare. Acest articol isi propune sa ofere cateva linii orientative in acest sens. -
Imitarea
In procesul de educare a copilului, avem la dispozitie o metoda care nu presupune niciun efort din partea noastra: imitarea. O folosim constant cu rezultate variate. Cand noi insine ne purtam cum se cuvine, copiii nostri invata sa se poarte frumos. Cand actele noastre comportamentale dovedesc lipsa de maturitate, ce altceva pot invata copiii de la noi? Imitarea se situeaza mai presus de orice alta „metoda” de educare. In cea mai mare parte a sa, comportamentul copilului este o oglinda a celui parintesc. Unicul mare dar pe care il putem oferi copiilor nostri este exemplul personal. Alte „metode” de disciplinare sunt, in realitate, descrieri de buna purtare in folosul parintilor. Ele nu inlocuiesc exemplul, doar ne ajuta sa-l dam copiilor nostri.
Comunicarea
Copilul nu poate raspunde la cerintele noastre, daca nu intelege ce asteptam de la el. Aceasta inseamna ca disciplinarea trebuie sa inceapa cu o buna comunicare intre parinti si copii. Uneori este de ajuns sa stam de vorba cu ei. In alte situatii, trebuie folosite metode diferite. Oricum ar sta lucrurile, incepem intotdeauna cu comunicarea. Telul nostru final este autodisciplina, iar comunicarea este primul pas spre realizarea autocontrolului.
Comunicarea poate sa fie un simplu „nu” adresat unui copil de 10 luni care-si arunca mancarea pe podea. Dar, intrucat un simplu „nu” este rareori suficient la aceasta varsta, trebuie sa fim gata sa continuam cu alta metoda. Mintea unui copilas de 9 luni nu poate patrunde sensul consecintelor logice, intrucat el nu face nicio legatura intre actul lui si al parintelui. In acest caz se foloseste pedeapsa corporala. Dar, daca-i dam peste manuta copilului pentru ca arunca mancarea pe jos fara sa-i spunem mai intai „nu”, facem o nedreptate. Intai trebuie sa vina avertismentul verbal si apoi pedeapsa corporala.
Consolidarea
Urmatoarea etapa in procesul de formare a comportamentului la copil este consolidarea cu ajutorul recompenselor. Un compliment, o imbratisare sau o inghetata, toate acestea sunt posibilitati de stimulare a comportamentului dezirabil. Oricare din aceste stimulente sporeste sansa repetarii lui! Si banii constituie un mijloc eficace de stimulare, dar prezinta dezavantaje, cum ar fi imposibilitatea de a-i acorda in cantitati mari. Chiar in privinta principiilor exista dispute. Majoritatea parintilor nu vor sa-i invete pe copii sa faca totul pentru bani. Cu toate limitele sale, principiul consolidarii cu ajutorul recompenselor joaca, desigur, un rol important in controlul procesului de modelare a comportamentului copilului. Cred ca cea mai buna intrebuintare a recompensei financiare este acordarea acesteia ocazional, pentru acte deosebite, nu pentru indeplinirea sarcinilor obisnuite in cadrul familiei. Astfel, se impiedica formarea ideii ca „este indreptatit sa primeasca plata”, precum si a motivatiei gresite. Banii devin astfel un fel de prima acordata pentru purtare exceptionala.
Consecintele naturale
Daca comunicarea nu si-a atins scopul, putem apela la consecintele firesti. Aceasta metoda este eficienta pentru stingerea oricarui comportament negativ, dar este, desigur, contraindicata atunci cand exista riscul sa provoace vatamare corporala grava. Problema noastra, a parintilor, este ca ne ferim de aplicarea consecintelor firesti ca metoda de disciplinare; ne este teama sa nu-i facem rau copilului si nu putem suporta sa-l vedem suferind. Ne gandim: „Nu pot lasa sa se intample asa ceva copilului meu”, asa ca intervenim. Va sfatuiesc, totusi, sa nu permiteti temerilor personale sa va impiedice sa faceti ceea ce trebuie pentru educarea copilului. Este mai bine sa sufere putina durere fizica, decat sa fie in permanenta cicaliti, loviti peste mana si angrenati in lupta pentru putere. Durerea temporara provocata de urmarile firesti ale unui act comportamental negativ este cel mai bun mijloc de a preveni ani intregi de nefericire. Da aproape intotdeauna rezultate mult mai bune decat toate vorbele si pedepsele din partea parintilor.
Pedeapsa corporala
La pedeapsa corporala se apeleaza in ultima instanta, atunci cand au dat gres toate celelalte metode care incurajeaza formarea autodisciplinei. Aplicarea pedepsei cu bataia usoara dezvolta sentimentul de dependenta la copii. Desi este necesara uneori, sa nu uitam ca nu slujeste la dezvoltarea autodisciplinei, ceea ce constituie o limita. Dumnezeu Se foloseste de provocarea durerii fizice pentru a-i ajuta pe fiii Sai sa traga invataturile cuvenite. Si noi trebuie sa procedam la fel. Sa limitam folosirea acestei metode de disciplinare numai in cazurile in care toate celelalte au dat gres.
Imitarea
In procesul de educare a copilului, avem la dispozitie o metoda care nu presupune niciun efort din partea noastra: imitarea. O folosim constant cu rezultate variate. Cand noi insine ne purtam cum se cuvine, copiii nostri invata sa se poarte frumos. Cand actele noastre comportamentale dovedesc lipsa de maturitate, ce altceva pot invata copiii de la noi? Imitarea se situeaza mai presus de orice alta „metoda” de educare. In cea mai mare parte a sa, comportamentul copilului este o oglinda a celui parintesc. Unicul mare dar pe care il putem oferi copiilor nostri este exemplul personal. Alte „metode” de disciplinare sunt, in realitate, descrieri de buna purtare in folosul parintilor. Ele nu inlocuiesc exemplul, doar ne ajuta sa-l dam copiilor nostri.
Comunicarea
Copilul nu poate raspunde la cerintele noastre, daca nu intelege ce asteptam de la el. Aceasta inseamna ca disciplinarea trebuie sa inceapa cu o buna comunicare intre parinti si copii. Uneori este de ajuns sa stam de vorba cu ei. In alte situatii, trebuie folosite metode diferite. Oricum ar sta lucrurile, incepem intotdeauna cu comunicarea. Telul nostru final este autodisciplina, iar comunicarea este primul pas spre realizarea autocontrolului.
Comunicarea poate sa fie un simplu „nu” adresat unui copil de 10 luni care-si arunca mancarea pe podea. Dar, intrucat un simplu „nu” este rareori suficient la aceasta varsta, trebuie sa fim gata sa continuam cu alta metoda. Mintea unui copilas de 9 luni nu poate patrunde sensul consecintelor logice, intrucat el nu face nicio legatura intre actul lui si al parintelui. In acest caz se foloseste pedeapsa corporala. Dar, daca-i dam peste manuta copilului pentru ca arunca mancarea pe jos fara sa-i spunem mai intai „nu”, facem o nedreptate. Intai trebuie sa vina avertismentul verbal si apoi pedeapsa corporala.
Consolidarea
Urmatoarea etapa in procesul de formare a comportamentului la copil este consolidarea cu ajutorul recompenselor. Un compliment, o imbratisare sau o inghetata, toate acestea sunt posibilitati de stimulare a comportamentului dezirabil. Oricare din aceste stimulente sporeste sansa repetarii lui! Si banii constituie un mijloc eficace de stimulare, dar prezinta dezavantaje, cum ar fi imposibilitatea de a-i acorda in cantitati mari. Chiar in privinta principiilor exista dispute. Majoritatea parintilor nu vor sa-i invete pe copii sa faca totul pentru bani. Cu toate limitele sale, principiul consolidarii cu ajutorul recompenselor joaca, desigur, un rol important in controlul procesului de modelare a comportamentului copilului. Cred ca cea mai buna intrebuintare a recompensei financiare este acordarea acesteia ocazional, pentru acte deosebite, nu pentru indeplinirea sarcinilor obisnuite in cadrul familiei. Astfel, se impiedica formarea ideii ca „este indreptatit sa primeasca plata”, precum si a motivatiei gresite. Banii devin astfel un fel de prima acordata pentru purtare exceptionala.
Consecintele naturale
Daca comunicarea nu si-a atins scopul, putem apela la consecintele firesti. Aceasta metoda este eficienta pentru stingerea oricarui comportament negativ, dar este, desigur, contraindicata atunci cand exista riscul sa provoace vatamare corporala grava. Problema noastra, a parintilor, este ca ne ferim de aplicarea consecintelor firesti ca metoda de disciplinare; ne este teama sa nu-i facem rau copilului si nu putem suporta sa-l vedem suferind. Ne gandim: „Nu pot lasa sa se intample asa ceva copilului meu”, asa ca intervenim. Va sfatuiesc, totusi, sa nu permiteti temerilor personale sa va impiedice sa faceti ceea ce trebuie pentru educarea copilului. Este mai bine sa sufere putina durere fizica, decat sa fie in permanenta cicaliti, loviti peste mana si angrenati in lupta pentru putere. Durerea temporara provocata de urmarile firesti ale unui act comportamental negativ este cel mai bun mijloc de a preveni ani intregi de nefericire. Da aproape intotdeauna rezultate mult mai bune decat toate vorbele si pedepsele din partea parintilor.
Pedeapsa corporala
La pedeapsa corporala se apeleaza in ultima instanta, atunci cand au dat gres toate celelalte metode care incurajeaza formarea autodisciplinei. Aplicarea pedepsei cu bataia usoara dezvolta sentimentul de dependenta la copii. Desi este necesara uneori, sa nu uitam ca nu slujeste la dezvoltarea autodisciplinei, ceea ce constituie o limita. Dumnezeu Se foloseste de provocarea durerii fizice pentru a-i ajuta pe fiii Sai sa traga invataturile cuvenite. Si noi trebuie sa procedam la fel. Sa limitam folosirea acestei metode de disciplinare numai in cazurile in care toate celelalte au dat gres.
Preluat din Viata de Familie
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu