Construind un cuib puternic.... - de Carol Hopson

Am primit ieri un telefon de la o persoana a carei viata de familia s-a distrus total. Era atita durere in vocea acestei femei, si era ingrozitor de greu sa o asculti vorbind. Se intreba …de ce a parasit-o sotul ei, de ce fiica ei necasatorita este insarcinata, si de ce fiul ei isi petrecea timpul cu tineri rebeli … Bineinteles ca n-am putut determina toate motivele care au dus la aceasta situatie, dar am ascultat-o si din ce spunea devenea din ce in ce mai evident ca familia ei nu au lucrat la fundatia caminului lor. Spuneau ca sint o familie crestina, si cu toate astea au lasat ca, caminul lor sa se distruga bucatica cu bucatica.

Inainte de a trece mai departe, dati-mi voie sa va povestesc cum isi cladesc vulturii cuibul. Pare ca ei sint foarte serioasi in relatia lor (din ce am citit in alte capitole, vulturii isi pastreaza partenerul pentru viata) si in construirea casei- a cuibului lor, pentru mica lor familie. Vor folosi acelasi cuib decade la rind si sint determinati sa-l pastreze puternic si sa-l apere de orice. Vor lucra ca sa-l intareasca si sa-l amenajeze cel putin odata pe an, si citeodata chiar de mai multe ori pe an. Acest proces devine intens iarna sau cind bat vinturile si par ca lovesc si distrug constructia lor. Dar…ei lucreaza mereu la el sa fie siguri ca au un loc pazit, linistit in care sa isi puna ouale si sa-si creasca familia lor si de aceea isi pastreaza hotarirea de a lucra la cuib in fiecare an.

Un cuib de vultur la inceput are diametrul de 5 picioare si 2 picioare inaltime. Peste ani, cuibul se largeste pina la 8 sau 12 picioare diametru si inalt de 20 de picioare. Greutatea unui cuib de vultur variaza intre o tona si doua tone. Cum viata lor impreuna se lungeste, asa si cuibul continua sa se mareasca si sa devina din ce in ce mai puternic si mai aparat. Si nu trece un an fara ca ei sa lucreze si sa mentina si sa repare cuibul lor.

Nu este interesant faptul ca noi oamenii, creati in imaginea Lui Dumnezeu adesea nu realizam cit de important este sa lucram la caminele noastre ca sa le facem din ce in ce mai puternice? Vulturii cunosc riscul care exista in fortele de afara care incearca sa le distruga cuibul, si noi ar trebui sa fim cu atit mai atenti la presiunea lumii dinafara care cauta sa ne distruga familiile.

Romani 12:1,2…”Va indemn dar , fratilor, pentru indurarea Lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfinta, placuta Lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca. Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin inoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine, voia Lui Dumnezeu; cea buna, placuta si desavirsita.”

Dumnezeu nu numai ca ne atentioneaza despre cultura din jurul nostru, dar ne ordona sa ne tinem familiile protejate, facind tot posibilul sa le ancoram intr-o puternica structura Biblica .

Sursa: Pe ganduri

Viata in pantec

Imagini obţinute cu ajutorul ultrasonografiei 4D prezintă copii nenăscuţi de la 8 la 34 de săptămâni. În aceste 16 stadii ale dezvoltării, copiii se rostogolesc, cască, clipesc, fac tumbe, zâmbesc şi se întind.

Sursa:mamicile

Sexualitatea maritală - principii - de Dr.Sorin Sandulache

Sexualitatea maritala este numai o parte din relatia maritala. Ea este autentica si sanatoasa atunci cand este bine integrata intr-un model sau schema atotcuprinzatoare a intimitatii dintre parteneri. Cateva principii se vor dovedi utile pentru cuplurile care doresc sa realizeze o sexualitate autentica in relatia lor maritala:

1. Simfonia
2. Rolul comunicarii
3. Rolul daunator al tachinarii
4. Naturaleţe
5. Atitudinea de spectator
6. Importanta preludiului
7. Sentimentul de siguranta

Continare AICI

Ce se intampla...?

Ce se întâmplă cu soţul credincios dacă nu mai doreşte să trăiască împreuna cu soţia necredincioasă si invers? În articol va referiţi doar la situaţia in care cel necredincios vrea sau nu să continue relaţia?
Pentru creştinul care nu doreşte să mai rămână în căsătorie cu soţia necredincioasă Apostolul Pavel a scris următoarele:

Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: dacă un frate are o nevastă necredincioasă, şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei. Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă, şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi. Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta? Încolo, fiecare să rămână în starea în care l-a aşezat Domnul şi în care l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este rânduiala pe care am aşezat-o în toate bisericile. (1 Corinteni 7:12-17)
Pasajul biblic afirmă următoarele adevăruri:

Dacă soţia necredincioasă vrea să trăiască mai departe cu soţul ei credincios, creştinul trebuie să rămână în această căsătorie şi să-şi trateze soţia aşa cum este învăţat de Cuvântul lui Dumnezeu, după modelul lui Hristos.
Dacă soţul necredincios vrea să trăiască mai departe în căsătorie cu soţia lui credincioasă, creştina trebuie să rămână în căsătorie şi să-şi trateze soţul aşa cum este învăţată de Dumnezeu.
Bărbatul necredincios este sfinţit prin soţia credincioasă şi soţia necredincioasă prin soţul creştin. Cum? Prin faptul că are o prezentă a trăirii şi a mesajului creştin alături de el, sau de ea şi aceasta îl va face sau o va face să-l primească pe Domnul Isus în inimă şi astfel să fie mântuit sau mântuită.
Un alt motiv pentru care creştinul trebuie să insiste la păstrarea căsătoriei, atunci când soţia necredincioasă (necreştină) voieşte să trăiască, este pentru beneficiul copiilor, ca şi ei să poată fi sfinţiţi fiind crescuţi în învăţătura sănătoasă a Sfintelor Scripturi.
Motivaţia creştinului şi a creştinei este gândul lui Hristos şi va dori să rămână în căsătorie cu soţia necredincioasă sau soţul necredincios tocmai pentru binele şi pentru mântuirea soţiei sau a soţului necredincios şi a copiilor. Sursa: Moldova crestina

Planning familial în lumina Scripturii (1)

Este foarte important să acceptăm cu bucurie realitatea că „copiii sunt un dar de la Dumnezeu”. Doar că unii oameni merg mai departe cu raţionamentul, afirmând că, din moment ce copiii sunt un dar de la Domnul, este greşit să facem paşi în direcţia reglementării şi planificării timpului când vom îi vom avea sau a numărului de copii pe care îi facem.

În răspuns, putem observa faptul că Biblia ne spune, de asemenea, că soţia este un dar de la Dumnezeu (Proberbe 18:22), fără ca aceasta să însemne că este greşit ca omul să fie singur (1 Corinteni 7:8). Faptul că ceva este un dar de la Dumnezeu nu înseamnă că este greşit a fi un bun administrator al momentului în care îl vei dobândi. Este greşit să presupunem că dacă „A” este bun şi este un dar de la Dumnezeu, atunci trebuie să încercăm să obţinem câţi mai mulţi de „A” posibil. Dumnezeu a făcut lumea aceasta în modalitatea în care trebuia făcută şi nu ni se cere să facem totul cu maximă măsură. Din motive ce ţin de de viaţa spirituală, poate fi înţelept uneori să nu te căsătoreşti. La fel, din aceleaşi motive, poate fi înţelept să reglementezi mărimea unei familii şi să decizi când este mai bine ca ea să fie lărgită. Aşa cum Wayne Grudem spunea, „este bine să acordăm o mai mică atenţie unor activităţi bune pentru a ne putea focaliza pe alte activităţi bune”. Continuare AICI

„Divortul este mai rau decât moartea.” - interviu cu pastorul Petru LASCAU

...

Povestiţi-ne puţin despre familia dvs. Oamenii vă cunosc din conferinţe, din cărţile pe care le-aţi scris, dar poate nu cunosc prea multe despre familia dvs.
Ne-am cunoscut în timpul studenţiei şi imediat după terminarea facultăţii ne-am căsătorit, în 1974. Povestea noastră de dragoste din timpul studenţiei s-a materializat într-o familie frumoasă, pe care am construit-o de-a lungul anilor în diferite părţi ale lumii, pot spune acum. După ce am stat în Arad, ne-am mutat la Oradea, apoi în 1984 ne-am mutat în Statele Unite ale Americii. Avem trei copii, trei băieţi. Soţia mea o să fie o soacră cu trei nurori. În America am slujit în două biserici. Am fost 17 ani pastorul bisericii Filadelfia din Chicago, şi în ultimii ani păstoresc biserica Elim din Phoenix, Arizona.

Care au fost cele mai grele momente din viaţa de familie?
Cu trecerea anilor tot ce a fost greu se pare că se uită, totuşi aş putea menţiona schimbarea aceasta dramatică provocată de mutarea în America; cu copii mici, adaptarea la o nouă cultură, la o nouă limbă, la o nouă lume… Probabil, un episod foarte dramatic este divorţul prin care a trecut unul dintre copiii mei. Cam atât.

Cunoaşteţi acum două culturi; pe cea românească şi pe cea americană. Puteţi să faceţi o comparaţie şi să ne spuneţi cum îi găsiţi acum pe românii din ţara lor faţă de cei din America?
N-aş putea spune că le cunosc bine pe amândouă. Pe cea românească, de aici din ţară, am cam uitat-o, iar pe cealaltă nu am reuşit să o cunoaştem destul de bine. Sunt două lumi foarte diferite. Românii, în general, sunt tot români, oriunde ar fi. Există totuşi o diferenţă între românii din România şi cei din America; noi, cei din America, nu mai suntem români sută la sută, pentru că deja ne-am americanizat, ne-am adaptat la o altă lume, cu alte pretenţii. Însă, în general, românul este acelaşi: primitor de oaspeţi, bun la suflet, familist, şi lucrul acesta este îmbucurător.

Cum priviţi iniţiativa unei conferinţe de familii, a unei reviste, a unei lucrări specifice pentru familii?
Cred că este de o importanţă covârşitoare această educaţie a familiei cu scopul de a-şi îmbunătăţi climatul şi relaţiile de familie. Mă bucur să văd că există interes, că lumea vine la asemenea conferinţe. A petrece la Băile Felix două zile nu este doar în beneficiul educaţional al familiei, ci şi o bună ocazie de relaxare şi părtăşie a celor doi.

Aţi pomenit despre divorţul fiului dvs. Cum v-aţi raportat la acest episod şi care este, în general, părerea dvs. despre divorţ?
După ce am trecut printr-o asemenea experienţă, am o simpatie deosebită pentru victimele acestei tragedii. Nu a fost şi nu este intenţia lui Dumnezeu ca bărbatul să se despartă de soţie. Victimele numărul unu sunt copiii, care vor suferi enorm în urma acestui eveniment. Apoi, din exeprienţa mea şi din ceea ce am văzut pe teren în calitate de pastor, un divorţ este mai rău decât moartea unuia dintre parteneri, pentru că relaţia cu fosta soţie, sau cu fostul soţ, va trebui să continue pentru tot restul vieţii. Rănile nu se vor închide niciodată. Dacă sunt şi copii la mijloc, trebuie să participi la festivitatea de absolvire a şcolii, la căsătoria copilului etc. Astfel, contactul cu fostul/a soţ/soţie este un contact permanent şi dureros; dureros şi pentru celălalt partener după recăsătorire.

Se duc românii la consiliere în America? În România este multă reticenţă. Este nevoie de consiliere?
Când vorbim de consiliere, peste tot este reticenţă la români, pentru că noi suntem o naţiune care ţinem la faţadă, ţinem la ceea ce cred oamenii despre noi şi nu ne ducem să ne spunem problemele de familie până când ele sunt extreme de grave. De aceea consilierea aproape că nu foloseşte la nimic, pentru că nu mai poţi să faci nimic când ai chemat pompierii; casa este în flăcări, paguba va fi enormă. Consilierea ajută la începutul problemelor care se nasc într-o familie. Cred că la români funcţionează mai mult prevenirea situaţiilor grave prin conferinţe de genul Voia lui Dumnezeu în familie, sau printr-o educaţie foarte susţinută în biserici, pentru că acolo unde se predică o Evanghelie autentică şi consecventă cu Scriptura, vor fi tot mai puţine probleme. Evanghelia ne ajută să prevenim problemele din familie.

În contextul secular, unde se redefineşte conceptul de cuplu, încercaţi să daţi o definiţie a familiei. În luna februarie, Parlamentul României a stipulat în Codul Familiei că o familie nu este formată din „soţi”, un termen devenit ambiguu şi interpretabil, ci familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat. Cum vedeţi în acest context familia?
Din Scriptură este clar că Dumnezeu a intenţionat ca familia să fie formată dintr-un bărbat şi o femeie. Mă bucur când aud că sunt ţări ca România care, prin lege, fac clar lucrul acesta. Definiţia familiei devine tot mai largă, tot mai ambiguă, crează tot mai multă confuzie din cauza agendelor homosexualilor care vor să redefinească complet familia. Sunt unele ţări care au redefinit familia atât de larg, încât să poată încăpea în ea orice relaţie umană sau mai puţin umană.

Care ar fi sugestiile pentru ca bărbatul să fie aşa cum îl descrie Scriptura, tot mai asemănător cu Isus Hristos?
Ceea ce văd eu în societatea contemporană, solicitările la care este supus bărbatul de astăzi sunt multiple şi diverse faţă de cele ale vremurilor trecute. Pe lângă slujba de aprovizionare a celor necesare familiei, pe lângă rolul de preot al casei lui, de lider al familiei sale, el este supus astăzi la o presiune specială care vine din feminismul foarte agresiv în spiritul căruia sunt educate femeile de astăzi, şi care pune în discuţie tocmai aceste chemări şi roluri date de Dumnezeu bărbatului. Pe lângă toate acestea, ispitele cu care este confruntat bărbatul sunt mult mai puternice şi mai diverse decât cele care au fost. De aceea, la presiunile acestea atât de mari, foarte mulţi bărbaţi cedează sub presiunea responsabilităţilor şi nu şi le mai îndeplinesc. Sunt o serie de familii abandonate de bărbaţii care fug de responsabilităţi. În America sunt milioane de bărbaţi care nu îşi plătesc pensiile alimentare, care şi-au abandonat familiile. În contextul unei culturi care te învaţă să fii fericit, să îţi cauţi propria ta împlinire, un bărbat trebuie să caute în Scriptură menirea pe care o are de la Dumnezeu şi să se achite de ea cu cinste şi cu demnitate.

Redactor: Valentin Dedu, revista Voia lui Dumnezeu in familie

Viata de familie si televizorul

Influenta negativa a televiziunii in viata familiei contemporane se exercita sub mai multe forme. Forta disolutiva a televiziunii se manifesta atat direct, prin promovarea avortului, a libertinajului sexual, prin limitarea intelegerii relatiei de dragoste la satisfacerea mecanica a placerii sexuale, cat si indirect, prin promovarea unei vieti lipsite de griji, comode, cu mult confort si multa distractie, pentru care familia sau copiii ar putea constitui un serios impediment, in general, intreaga atmosfera a lumii micului ecran este potrivnica unei vieti normale de familie. Sa urmarim insa ceva mai sistematizat care ar fi principalele probleme pe care televiziunea le creeaza familiei din zilele noastre.

Continuare AICI

Familia – modelul relatiilor

“Nici o partasie nu poate fi atat de calda ca partasia crestina si nici un adapost nu poate fi la fel de confortabil ca un camin in care relatiile sunt asa cum trebuie. Este important deci sa privim cu atentie la amandoua aceste familii.” John White

Ca si crestin, sunt o persoana cu doua familii: una cereasca si alta pamanteasca. Ca sa intelegem mai bine relatiile din familia cereasca Ap. Pavel ne duce in familia pamanteasca, familie in care trebuie sa domneasca armonia imbinata cu supunerea si iubirea, respectul pe care il acordam unii altora.

Ceea ce imi place mie in Scripturi esste ca, daca te uiti atent la felul cum lucreaza Dumnezeu,El nu trece peste “legile normale” daca imi permiteti sa zis asa, adica nu trece peste regulile firesti, normale, ci le imbina in asa maniera incat noi cei care le cunoastem sa putem intelege tot mai bine cine este si cum lucreaza El. As putea sa dau aici foarte multe exemple din Scripturi, in care Dumnezeu asa a pregatit totul pentru ca planul sau sa fie implinit pe linie normala.

Venirea Domnului Iisus in lume a fost una cat se poate de normala. S-a nascut prin fecioara Maria ca urmas la tron pe scaunul de domnie al lui David. Iisus s-a nascut Imparat, nu doar ca asta o spune Scriptura si noi o credem ci pentru ca El, Iisus S-a nascut pe linie domneasca, imparateasca.

Teoriile cu privire la felul cum functioneaza familiile sunt diferite, dar exista o parere aproape unanima ca trebuie sa facem totul ca ele sa functioneze, prin orice mijloace posibile.

Familia este initiativa lui Dumnezeu, divortul e initiativa Diavolului. Familia este creata pentru a crea confort si siguranta celor care sunt in ea. Trist este ca astazi nu mai tinem la valorile familiei pe care Dumnezeu a creat-o, ci mai degraba ne intrecem in filosofii care desbina familia in loc sa o uneasca.

Fiecare membru in familie traieste pentru celalalt. Suntem creati de asa fel incat nu putem trai singuri si sa fim impliniti. Asa este si in familia cereasca.

Sursa: http://dorys.wordpress.com/

Marturia unei supravietuitoare a avortului

Cand sotul nu te poate imbratisa niciodata....

A răspuns invitaţiei mele. A intrat pe uşa studioului optimistă, senină, râzând sănătos. O întâmpin. Se prezintă: Ligia Nichescu. În scurt timp începem interviul şi… paharul plin de dă peste el se revarsă. S-a născut la Bucureşti, într-o familie de Creştini după Evanghelie, cu nouă copii. După terminarea liceului, viaţa şi-a deschis larg porţile, una după alta. A început bine. Prima angajare la Alianţa Evanghelică. Răspundea scrisorilor care soseau în urma serialului „Cartea Cărţilor ”. Munca a fost foarte dificilă: “Trebuia să alerg tot mai mult şi mai des la Dumnezeu, pentru a putea răspunde la problemele oamenilor“. Odată cu terminarea acestui proiect, a urmat o perioadă în care Ligia ajunge manager la primul McDonald’s din Bucureşti. Bani mulţi, poziţie. “La un moment dat însă a trebuit să aleg: sau să merg mai departe şi să accept compromisurile care mi se cereau, sau să renunţ la acest serviciu. Fiind copil al lui Dumnezeu şi dorind din tot sufletul să trăiesc în integritate, am renunţat la tot confortul, la toţi banii. Mi-am dat demisia. Nu înţelegeam exact ce se petrece cu viaţa mea, dar i-am zis Domnului că tot ce-mi doresc e să-i fiu Lui pe plac înainte de a face carieră sau de a câştiga mulţi bani. Tot ce-mi doream era să ştiu unde mă vrea şi ce vrea El să fac.”

Continuare AICI

Rugaciunea copiilor pentru parintii lor

De multe ori in copilaria mea si chiar si acum am auzit pe parintii si bunicii mei rugandu-se pentru mine.Am avut parte de tot ce-a fost mai bun din partea lor si nu am destule cuvinte sa le multumesc pentru asta.
Nu vreau sa ma laud,dar mi-au oferit o educatie foarte buna,o casa mereu calda si plina de iubire,iar pentru asta trebuie sa-i multumesc Domnului ca m-a trimis in mijlocul lor.Pentru mine ei inseamna totul.Chiar daca am mai facut si eu prostii sau nu-i ascultam,mereu ma aduceau pe drumul cel bun cu sfaturi,dragoste si multa intelegere.Prin acest articol vreau sa le arat inca o data cat de mult ii iubesc si ii apreciez pentru tot ce mi-au oferit.
Sunt sigura ca multi sunt de-acord cu mine ca parintii trebuie sa fie rasplatiti de copiii lor cu multa dragoste si sprijin atunci cand au nevoie de noi sa-i sustinem.Merita ca ei sa fie pomeniti in rugaciunile noastre adresate lui Dumnezeu.Sa ne rugam zilnic pentru ei,asa cum si ei s-au rugat pentru noi.Sa-i rasplatim pentru tot ce ne-au facut si pentru dragostea lor nemarginita.
De aceea m-am hotarat sa-i adresez Domnului o rugaciune speciala pentru parinti:
“Doamne,Dumnezeule Cel atotbun,care mi-ai daruit parinti buni,ca prin ei sa ma impartasesc de multe binefaceri;
Cel ce voiesti sa le fiu mostenitor pentru viata ce prin ei mi-ai dat-o si pentru toate ingrijirile ce au avut si au fata de mine.Tie ma rog cu umilinta pentru sanatatea si mantuirea lor.
Dumnezeule,Cel ce esti atotindurat,dar si atotdrept,care binecuvintezi pe fii pentru parintii lor si adeseori,in dreapta ta manie,ii pedepsesti pentru pacatele lor;primeste umilita mea multumire pentru binefacerile ce le reversi neincetat asupra parintilor mei.
Trimite-le,Stapane cel atotbun si in viitor binecuvantarile tale si le iarta toate greselile pe care,ca niste oameni le-au facut.Invata-ma ca sa cinstesc in ei puterea Ta si sa le fiu si recunoscatoare si multumitoare pentru viata ce prin ei mi-ai dat-o si pentru toate ingrijirile ce au avut si au fata de mine.
Ajuta-mi ca sa urmez poruncile Tale cele sfinte,sa le fiu supusa,ascultatoare si sa nu fac nimic care sa-i amarasca si sa-i intristeze.
Rasplateste-le,Preabunule,cu facerile Tale de bine,pentru dragostea si ingrijirea neadormita,ce intotdeauna o au fata de mine.
Apara-i de toate nefericirile si intristarile.
Da-le viata lunga,fericita,linistita si pasnica.Fa-i partasi de binecuvantarea Sfintilor tai,inmulteste roadele ostenelilor lor,fa sa prisoseasca peste ei binefacerile tale si sa sporeasca in virtuti si in indestulare,ca sa Te binecuvantam in toate zilele vietii noastre.AMIN!”

Editorial scris de Lavinia pentru © http://www.crestintotal.ro/

Este divortul... "contagios"?

Este divortul contagios? Se pare că da! Conform unui studiu al Universitătilor Brown si Harvard din California, divortul se poate răspândi printre oamenii ce apartin aceleiasi retele sociale. Cu alte cuvinte, decizia unui cuplu de a divorta poate produce efecte similare printre prieteni, membri ai familiei, chiar colegi.

Conform studiului, la persoanele care au un prieten ce divortează probabilitatea ca să divorteze la rându-le este cu 147% mai mare. Atunci când este vorba de un coleg de muncă, probabilitatea este cu 50% mai mare, iar dacă este vorba de un membru al familiei de “numai” 22%.

Termenul folosit în cercetare pentru acest fenomen este de “contagiune socială“.

Sursa: la martzianu'

Amintirile unui "copil divortat"

Opiniile par a reprezenta doua tabere: mamele sau tatii. Asa ca va voi prezenta un “studiu de caz” prin prisma copilului. In ciuda varstei “ïnaintate” (am 31 de ani) unele episoade inca mi le reamintesc, desi involuntar, si toata experienta asta neplacuta si-a lasat aprenta asupra mea intr-un mod intens, astfel incat chiar si acum incerc sa-mi dau seama de ce s-au intamplat unele lucruri.

Yesterday :

S-au vazut, s-au placut, in ciuda unei diferente de 13 ani intre ei (desi din cate inteleg femeile prefera barbatii “maturi”) s-au casatorit. Din cate am inteles, s-au casatorit din dragoste, cel putin primii 3-4 ani s-au iubit. Ulterior au intervenit problemele: dependenta de alcool (din partea tatalui meu), certuri, scandal din partea mamei. La 3-4 ani de la casatorie am aparut eu (nu stiu de ce?).

Scandalurile au continuat (deja aveam 5-6 ani), urmate de batai administrate mamei mele si chiar tentative de omor atunci cand tata era foarte beat. De cateva ori a incercat sa ma omoare si pe mine, desi nu cred ca realiza ce face. Intre timp a inceput o relatie cu alta femeie, lucru pe care ulterior l-a aflat si mama mea.

La varsta de 7 ani mama a declansat procedura de divort. Divortul a fost lung si foarte foarte urat. Mama mi-a interzis sa mai vorbesc cu tatal meu, amenintandu-ma cu batai sau dat afara din casa. Asa ca incepand cu varsta de 8 ani nu am mai vorbit cu tatal meu, desi stateam in acelasi oras...

Continuare AICI

Tentatie si fidelitatea in casatorie

In luna mai a fost publicata in SUA cartea psihologului american de cuplul Tara Parker-Pope, For Better – The Science of a Good Marriage. (La bine: Stiinta unei casatorii fericite) Cartea nu e scrisa dintr-o perspectiva crestina sau teologica dar se axeaza pe un subiect important pentru multi dintre noi – tentatiile si fidelitatea in casatorie. Cum mentinem fidelitatea in casatorie in ciuda tentatiilor de tot felul cu care sotii se confrunta zilnic? De exemplu, conform unor studii, in SUA circa 25% din barbati si 10-12% dintre femei isi insala sotul sau sotia. De ce unii o fac iar altii nu? De ce unii cad in ispita iar altii supravietuiesc tentatiei?

Pentru a gasi raspunsul la aceasta intrebare, cartea face un tur de orizont al diferitelor studii facute asupra acestui subiect. Concluzia lor cvasi-unanima este ca cei care rezista tentatiei sunt persoanele care se focalizeaza asupra respectarii angajamentului luat de soti in momentul casatoriei. Cercetatorii studiaza totul, incepind cu factorii biologici care par sa influenteze stablitatea matrimoniala, pina la reactia psihologica care se produce dupa ce unul dintre soti cocheteaza cu o persoana straina. Constatarile lor sugereaza ca in timp ce unele persoane par sa fie, in mod natural, mai rezistente atunci cind sunt confruntate cu ispita, atita barbatii cit si femeile pot sa se antreneze, printr-un proces de constientizare, sa-si protejeze relatia si sa-si intareasca sentimentele privind respectarea angajamantului luat prin casatorie. Studiile confirma ca la acest aspect femeile dau dovada de mai multa seriozitate si succes decit barbatii.

De-a lungul ultimelor decenii, cercetatorii au acumulat date voluminoase privind modul in care sotii interactioneaza, comunica, chiar si nivelul pulsului sau tensiunea, si alte raspunsuri palpabile care se ivesc atunci cind vorbesc, rid, pling sau argumenteaza. Ba au masurat chiar si impactul conflictului si stresului marital asupra sistemului imun. Radiografiile cerebrale ale tinerilor casatoriti si ale celor mai in virsta si ele denota gradele diferite ale impulsurilor fiziologice ale pasiunii, dragostei si romantei. Pe baza acestor date unii cercetatori cred ca este posibil sa se prezica daca o casatorie va tine toata viata sau va esua prin divort. In plus, tot pe baza datelor empirice obtinute, au conceput si metode pragmatice pentru evitarea divortului. De exemplu, s-a constata ca o sotie care este jignita de un gest sau gresala sotului, are nevoie de cinci gesturi sau cuvinte pozitive pentru a-si reface integritatea relatiei.

La fel se poate stabili si o lista a factorilor care duc la divort si care natural trebuie evitati. Conculzia cercetatorilor este ca daca cuplurile pot sa stapineasca simultan factorii de risc si factorii de reinvigorare a casatoriei, casatoriile pot dainui toata viata. Exista si date concrete care confirma aceasta concluzie. Consilierea de cuplu din ultimele decenii, de exemplu, facuta pe baza acestor date, a rezultat in cresterea stablitatii matrimoniale in ultimii ani in comparatie cu decadele trecute. Divortul nu mai este destinul cvasi-inevitabil al majoritatii casatoriilor, ci dimpotriva, trainicia si imbunatatirea ei. Cheia successului, afirma autoarea “este sa inveti sa faci discernamint intre conflictele si frustratiile normale si cotidiene ale relatiilor umane si sa te focalizezi asupra chestiunilor reale si importante care stau ca obstacole in calea unei relatii mai bune.” (3) De exemplu, rezolvarea problemelor financiare rezolva multe probleme de cuplu. O alta constatare a studiilor facute in carte este ca primele trei minute din cearta dintre soti determina daca conflictul se rezolva sau nu. Deci, e de la sine de inteles ca stapinirea de sine in toiul unei certe este cheia rezolvarii conflictului. Un alt sfat practic esta ca atunci cind unul dintre soti escaleaza argumentul sau cearta, celalalt sa le de-escaleze. O constatare la fel de interesanta este ca diviziunea muncii intre soti privind munca pe linga casa afecteaza calitatea vietii intime dintre soti.

De aceia cartea isi justifica titlul, afirmind ca exista “o stiinta a casatoriei fericite,” pe care toti trebuie sa o cunoastem. In cuvintele autoarei, “daca esti pe cale sa te casatoresti, nadajduiesti sa repari o relatie subreda, speri sa construiesti o casatorie trainica dupa un divort, sau simplu cauti ca sa-ti imbunatatesti casatoria actuala, studiul stiintific al casatoriei a rezultat in acumularea unor sfaturi simple si practice pentru a determina ce e mai important intr-o relatie si a te directiona unde sa-ti focalizezi energia ca sa o imbunatatesti.” (3) Casatoria este si o chestiune de sanatate care ne afecteaza fizic si emotional. Obiectivul este sa invatam sa facem diagnoza propriilor noastre relatii si sa ne tratam casatoria asa dupa cum un doctor trateaza o boala. Dupa cum obiceiurile rele ne afecteaza sanatatea fizica, la fel exista factori de risc care submineaza casatoria si care trebuie cunoscuti, stapiniti si evitati. Rezultatul unor astfel de eforturi este izolarea casatoriei de subrezeala. De acea titlul carti este ales intentionat si cu grija pentru a incuraja cuplurile “spre mai bine.”

Recenzia in romaneste a acestei carti a fost facuta pentru AFR de un voluntar, D-na Cristina Mitrovici, PhD (Dakota de Nord, SUA). I-i multumim. AFR

Parinti straluciti, profesori fascinanti

Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

Continuare AICI

Meditatie despre Mama

Cand tu aveai 1 an, ea te hranea si te imbaia.
I-ai multumit plangand toata noaptea.
Cand tu aveai 2 ani, ea te-a invatat sa mergi.
I-ai multumit fugind cand ea te chema.
Caind tu aveai 3 ani, ea iti pregatea toata mancarea cu dragoste.
I-ai multumit aruncand farfuria pe jos.
Cand tu aveai 4 ani, ti-a dat creioane colorate.
I-ai multumit colorand masa din sufragerie.
Cand tu aveai 5 ani, te-a imbracat pentru vacanta.
I-ai multumit sarind in prima balta.
Cand tu aveai 6 ani, te-a dus la scoala.
I-ai multumit strigand: “Nu merg”.
Cand tu aveai 7 ani, ti-a cumparat o minge.
I-ai multumit aruncand-o in fereastra vecinilor.
Cand tu aveai 8 ani, ti-a dat o inghetata.
I-ai multumit scapand-o in poala.
Cand tu aveai 9 ani, ti-a platit lectii de pian.
I-ai multumit ca nici macar nu te-ai deranjat sa exersezi vreodata.
Cand tu aveai 10 ani, te ducea toata ziua cu masina de la fotbal la gimnastica, de la o zi de nastere la alta.
I-ai multumit ca sareai din masina si nu te uitai niciodata inapoi.
Cand tu aveai 11 ani, te-a dus pe tine si pe prietenii tai la cinema.
I-ai multumit cerandu-i sa stea in alt rand.
Cand tu aveai 12 ani, te-a avertizat sa nu te uiti la anumite programe la TV.
I-ai multumit asteptand sa iasa din casa.
Cand tu aveai 13 ani, ti-a sugerat cum sa te tunzi.
I-ai multumit spunandu-i ca nu are gusturi.
Cand tu aveai 14 ani, ti-a platit o tabara de vara de o luna.
I-ai multumit uitand sa-i scrii macar o scrisoare.
Cand tu aveai 15 ani, venea de la lucru si-si dorea o imbratisare.
I-ai multumit stand in camera ta cu usa incuiata.
Cand tu aveai 16 ani, te-a invatat sa-i conduci masina.
I-ai multumit luandu-i-o de cate ori puteai.
Cand tu aveai 17 ani, ea astepta un telefon important.
I-ai multumit stand la telefon toata noaptea.
Cand tu aveai 18 ani, ea plangea la festivitatea ta de absolvire a liceului.
I-ai multumit stand la petrecere pana in zori.
Cand tu aveai 19 ani, ti-a platit facultatea, te-a dus in campus si ti-a carat bagajele.
I-ai multumit salutand-o in afara camerei ca sa nu te simti jenat in fata prietenilor.
Cand tu aveai 20 de ani, te-a intrebat daca te intilnesti cu vreo fata / vreun baiat.
I-ai multumit spunand-i: “Nu-i treaba ta!”
Cand tu aveai 21 de ani, ti-a sugerat anumite cariera pentru viitorul tau.
I-ai multumit spunand-i: “Nu vreau sa fiu ca tine!”
Cand tu aveai 22 de ani, te imbratisa la absolvirea facultatii.
I-ai multumit intreband-o daca poate sa-ti plateasca o excursie prin Europa.
Cand tu aveai 23 de ani, ti-a dat mobila pentru primul tau apartament.
I-ai multumit spunandu-le prietenilor ca era urata.
Cand tu aveai 24 de ani, ti-a cunoscut logodnica / logodnicul si te-a intrebat de planurile de viitor.
I-ai multumit spunandu-i printre dinti: “Maaaaami, te rog”!
Cand tu aveai 25 de ani , te-a ajutat sa-ti platesti nunta, si a plans, si ti-a spus cat de mult te iubea.
I-ai multumit mutandu-te in cealalta parte a tarii.
Cind tu aveai 30 de ani, te-a sunat sa-ti dea un sfat pentru copil.
I-ai multumit spunand-i: “Lucrurile sunt diferite acum”
Cand tu aveai 40 de ani , te-a sunat sa-ti aminteasca de aniversarea unei rude.
I-ai multumit spunandu-i ca erai foarte ocupat chiar atunci.
Cand tu aveai 50 de ani, ea era bolnava si avea nevoie sa ai grija de ea.
I-ai multumit citind despre povara care devin parintii pentru copiii lor.
Si apoi, intr-o zi, ea a murit in tacere. Si tot ce nu ai facut vreodata, s-a intors lovind ca traznetul in INIMA ta.
Daca ea mai este pe aproape, nu uita sa o iubesti mai mult ca niciodata.
Daca ea nu mai este, aminteste-ti dragostea ei neconditionata si da-o mai departe.
Aminteste-ti mereu sa o iubesti pe mama ta.
Pentru ca nu ai decit o singura mama in toata viata ta.

Sursa:alexcurbet

După 19 ani s-a trezit din comă…

....

Povestea e pe cît de simplă, pe atît de zguduitoare.

Domnul Jan G., de 65 s-a trezit din coma în care a intrat după ce l-a lovit un tren, tocmai după 19 ani.

Noroc cu legea poloneză antidivorţ? Nuuu! Şi fără legile din Polonia, soţia acestuia, Gertrude, a dat dovadă de adevărată dragoste, aşa cum nici Shakeaspeare nu poate descrie.

Poate că acest lucru este cel mai senzaţional, nu faptul că s-a trezit după 19 ani şi se miră că a căzut comunismul şi că oamenii au telefoane mobile, ci faptul că o soţie a împlinit ceea ce a spus la altar “la bine şi la rău!”, în ciuda faptului că medicii îi mai dădeau doar 3 sau maxim4 ani de viaţă după accident.

Gertrude spune: “Am plîns mult şi m-am rugat mult!”

Povestea are partea ei tragi-comică.

Partea comică este renaşterea într-o nouă epocă şi redescoperirea unei noi lumi de către sărmaul Jan.

Partea tragică este faptul că Jan şi Gertrude au ajuns ştire de televiziune pentru că ea a avut grijă de el atîta timp. Tragic este că sînt tot mai puţine cupluri care îşi iau jurămintele în serios.

.....

Extraordinară această femeie. Tot respectul pentru toate gîndurile pe care le-a alungat în cele 365, uneori 366 de zile X 19. Socotiţi voi cîte momente de disperare în atîtea zile, dacă puteţi! Pentru Gertrude este adevărată spusa “speranţa va muri ultima”. Speranţa va muri după Jan şi după Gertrude.

Prelu(cr)are din Marius Cruceru

Copiii sunt din rai...

John Gray, în cartea Copiii sunt din rai, oferă părintilor câteva principii realiste. Ca orice tată, sunt mereu interesat de subiect. Felul în care o face însă acest autor este cu adevărat inedit. El pleacă de la forta exemplului, pe care o vede ca si pivotul educational obligatoriu. Nu există dădăceală gratuită si nici erijări puerile. Totul trebuie trecut prin filtrul pildei personale, iar copiii vor avea la ce se raporta. Ei actionează prin imitare, fapt care responsabilizează părintii în cel mai înalt grad.

...să-i dăm cuvântul profesorului J. Gray. Merită (zic eu)…

- copiii nu învată să ierte, dacă nu există cineva care să ierte;
- copiii nu învată să-si dezvolte răbdarea sau să amâne primirea unei răsplăti, dacă totul le vine de-a gata imediat ce doresc ceva;
- copiii nu învată să-si accepte imperfectiunile dacă toată lumea din jur este perfectă;
- copiii nu învată să coopereze, dacă întotdeauna totul merge asa cum vor ei;
- copiii nu învată să fie creativi dacă nu sunt lăsati să facă nimic;
- copiii nu învată mila si respectul, dacă nu simt si ei durere;
- copiii nu învată să fie curajosi si optimisti, dacă nu se confruntă cu greul;
- copiii nu-si pot dezvolta perseverenta si puterea dacă totul este usor;
- copiii nu învată să se corecteze singuri dacă nu au dificultăti, esecuri sau nu fac greseli;
- copiii nu învată pretuirea de sine, dacă nu înfruntă obstacole ca să realizeze ceva;
- copiii nu-si dezvoltă independenta dacă nu trec prin experienta excluderii sau a respingerii;
- copiii nu învată să se conducă singuri, dacă nu au ocazia să reziste unei autorităti.

Sursa: Coram Deo

Gândul zilei – Dezbinarea familiei

Trăim în vremuri grele de dezbinare între popoare, între partide, între biserici, între părinti si copii, între soti si sotii. Această celulă mică, dar vitală a societătii – familia – suferă greu din cauza virusului dezbinării.

Divorturile fac ravagii si se înmultesc îngrozitor pe tot globul pământesc. Cu toate că legile caută să împiedice divorturile, ele nu pot fi stăvilite. Tinerii abia s-au căsătorit, stau câteva luni împreună, apoi divortează.

Divortul este boala socială a vremii noastre. Dezbinarea din familii înseamnă dezbinarea natiunii. Se spune că înainte de prăbusirea Romei, a avut loc prăbusirea standartelor de viată – familia s-a dezintegrat, imoralitatea a devenit un mod de viată.

Orice societate are la baza ei anumite legi ca pietre de temelie. Când acestea se surpă, edificiul societătii se prăbuseste. Si noi asistăm cu totii la această surpare!

Pentru vremuri ca acestea de gravă dezbinare a familiilor sub puternica inspiratie a modernismului sticat, singura cale de vindecare este întoarcerea la valorile lăsate de Dumnezeu în Sfintele Scripturi.

Îndemnul pentru ziua de astăzi este următorul: Citeste si înplineste Cuvântul lui Dumnezeu si vei avea parte numai de binecuvântare în casa ta, alături de familia pe care o iubesti. Nu uita să spune celor din casa ta cât de scumpi sunt pentru tine, nu fii egoist spune că-i Iubesti!
Sursa: Tu poti schimba lumea!

Despre familie - C.S.Lewis

Mai rămîne de discutat un lucru care este şi mai neagreat. Femeile creştine promit să asculte de soţii lor. In căsnicia creştină se spune că bărbatul este „capul”. Se ridică două întrebări evidente aici. (1) La urma urmei, de ce este nevoie de „cap” — de ce să nu fie egalitate? (2) De ce să fie bărbatul „capul”?
1) Necesitatea unui „cap” decurge din ideea că familia este permanentă. Desigur, cîtă vreme bărbatul şi femeia sînt de acord, nu se pune problema cine este „capul”, şi noi putem spera că aceasta va fi starea normală a lucrurilor într-o familie creştină. Dar ce trebuie să faci cînd apare un dezacord serios? Parlamentările s-au terminat, desigur; dar eu presupun că ei au discutat şi că nu au reuşit să ajungă la un acord. Ce trebuie să facă atunci? Ei nu pot decide cu majoritate de voturi, pentru că într-un consiliu cu numai doi membri nu poate exista majoritate. Este clar că nu poate să se întîmple decît unul din două lucruri: fie să se separe şi fiecare să meargă pe drumul lui, fie unul dintre ei să aibă votul decisiv. Dacă familia este permanentă, în ultimă instanţă unul dintre soţi trebuie să aibă puterea să decidă în problemele referitoare la familie. Nu poate exista o asociere permanentă fără o constituţie.
2) Dacă trebuie să fie un „cap”, de ce să fie bărbatul? Ei bine, în primul rînd, există vreo dorinţă foarte serioasă ca să fie femeia? După cum am spus, eu însumi nu sînt căsătorit, dar din cîte ştiu, chiar şi o femeie care vrea să fie „capul” familiei ei nu admiră de obicei aceeaşi stare de lucruri cînd o vede la vecini. Este mult mai probabil că ea va spune: „Sărmanul domn X! Nu pot înţelege de ce îi permite femeii aceleia îngrozitoare să se poarte cu el ca un zbir”. Nu cred că ea se simte foarte flatată cînd cineva îi aduce aminte de faptul că ea este „capul” familiei ei. Trebuie să fie ceva nefiresc în situaţiile în care femeile îi conduc pe bărbaţi, deoarece femeile însele sînt pe jumătate ruşinate de lucrul acesta şi îi dispreţuiesc pe bărbaţii pe care îi conduc.Dar mai este încă un motiv; şi în privinţa aceasta pot vorbi mai bine ca burlac, deoarece este un motiv pe care-1 vezi mai bine din afară decît dinăuntru. Relaţiile familiei cu lumea din afară — ceea ce am putea numi politica ei externă — trebuie să depindă în ultimă instanţă de bărbat, deoarece el ar trebui să fie întotdeauna, şi de obicei este, mult mai drept cu cei din afară. O femeie luptă în primul rînd pentru copiii ei şi pentru soţul ei împotriva restului lumii. Este aproape firesc să existe un conflict între interesele lumii şi interesele ei. Femeia este păzitorul special al intereselor familiei.
Funcţia bărbatului este să aibă grijă ca această preferinţă naturală a femeii să nu capete curs. El are ultimul cuvînt, pentru ca să-i protejeze pe ceilalţi oameni de patriotismul familial intens al soţiei sale. Dacă aveţi îndoieli în privinţa aceasta, permiteţi-mi să vă pun o întrebare simplă. Dacă cîinele vostru 1-a muşcat pe copilul vecinilor, sau dacă copilul vostru 1-a bătut pe cîinele vecinilor, cu cine aţi prefera să aveţi de-a face: cu stăpînul sau cu stăpîna casei? Dacă sînteţi o femeie căsătorită, permiteţi-mi să vă întreb ceva. Oricît de mult v-aţi admira soţul, oare nu veţi spune că principala lui slăbiciune este că nu apără aşa de viguros cum aţi vrea drepturile lui şi ale familiei în faţa vecinilor? Că este un împăciuitor?
Creştinismul redus la esenţe

Sursa: Pro(-)scris

Cat's in the Cradle: o poveste trista

[Harry Chapin, Cat's in the Cradle...]

Copilul meu a sosit abia ieri
A venit pe lume in cel mai obisnuit mod.
Dar eu am avut avioane de prins, facturi de platit,
Asa ca a invatat sa umble pe cand eu eram departe.
A stiut sa vorbeasca inainte ca eu sa-mi dau seama,, si cand a crescut
Mi-s spus: "Voi fi ca tine, tata.
Stii ca voi fi ca tine".

Si pisica e in leagan, si lingura de argint,
Baietelui albastru, si omul din luna.
"Cand te intorci acasa, tata?"
"Nu stiu cand, dar atunci vom fi impreuna,
Si ne vom distra de minune"

Fiul meu a implinit ieri zece ani.
Mi-a spus: "Multumesc pentru minge, tata,
Hai sa ne jucam cu ea.
Eu i-am spus: "Nu, nu astazi,
Acum am multe de facut."
Si el a raspuns: "Nu-i nimic."
A plecat de langa mine, pe buze cu vesnicul lui zambet
Care spune: "Voi fi exact ca el, da,
Stiu ca voi fi ca el..."

A venit de la colegiu chiar ieri,
Un om in toate firea, trebuie sa recunosc.
"Fiule, sunt mandru de tine, poti sa te asezi putin?"
A clatinat din cap si mi-a raspuns cu un zambet:
"Ceea ce doresc de fapt, tata,
Este sa-mi imprumuti cheile de la masina,
Vorbim mai tarziu - mi le dai, te rog?"

M-am pensionat demult si fiul meu a plecat de acasa.
L-am sunat chiar ieri
Si i-am spus: "Mi-as dori sa te vad, daca se poate"
El mi-a raspuns: "Mi-ar placea si mie, tata,
Daca voi putea gasi putin timp liber.
Dar noua mea slujba imi ocupa tot timpul si copiii au gripa,
Ma bucur totusi ca am vorbit cu tine, tata,
Imi place intotdeauna sa vorbesc cu tine."

Si, dupa ce am inchis telefonul
Mi-am dat seama
Ca a devenit exact ca mine
Fiul meu era intocmai ca mine.

Si pisica e in leagan, si lingura de argint,
Baietelul albastru, si omul din luna.
"Cand vii acasa, filule?"
"Nu stiu cand, dar atunci vom fi impreuna, tata.
Si ne vom distra de minune"

Drama descrisa in acest cantec s-a derulat chiar in viata lui Chapin, aproape ca o profetie ce se implineste de la sine. Mi s-a spus ca sotia lui, care a scris cuvintele cantecului, i-a cerut intr-o zi, pe cand se pregatea sa plece de acasa, sa-si mai tempereze ritmul alert al vietii si sa petreaca mai mult timp cu copiii lor. Raspunsul lui a fost: 'La sfarsitul acestei veri aglomerate imi voi face timp pentru ei'. Dar din nefericire, si ca o ironie a sortii, in vara aceea Harry Chapin a murit intr-un accident de masina". (Ravi Zacharias)
Sursa: Ascultarea Credintei

Complimentul casatoriei

Ravi Zacharias il citeaza pe G.K. Chesterton in Poate omul sa traiasca fara Dumnezeu?

S-a inventat o expresie noua ce surprinde in cele doua cuvinte ale sale o contradictie in termeni - "dragoste libera". Ca si cum cel iubit a fost sau ar putea fi vreodata liber. Sta in natura dragostei sa se lege, iar institutia casatoriei nu face altceva decat sa-i aduca un compliment omului, crezandu-l pe cuvant" (pag. 113)

Mi-a atras atentia aceasta abordare. Asa este - dragostea leaga, uneste, iar casatoria realizeaza cadrul pentru aceasta unire, cautand s-o protejeze. Odata ce iubirea a fost redefinita, rostul institutiei casatoriei se evapora. Ceea ce ne face sa intelegem nevoia noastra de a adresa iubirea ca realitate esentiala mai intai de a apara casatoria ca institutie, pentru ca rostul casatoriei vine din iubirea reala.

Totodata, in momentul in care iubirea este pervertita in diferitele anomalii bolnavicioase ale sexualitatii, precum homosexualitatea, casatoria isi pierde din valoare. Cand un homosexual vrea sa se casatoreasca cu un alt homosexual devine aberant. Vorbim, desigur, despre dragostea daruirii de sine, nu despre aceea egocentrista si erotica.

Dragostea leaga, incheaga, face din doi unul. Atat de mare este puterea ei incat te poti uita la un barbat si la o femeie care s-au casatorit, sa vezi ca fiecare are trupul sau si totusi sa realizezi (cu ajutorul descoperirii lui Dumnezeu, sigur) ca cei doi sunt un singur trup. Cand un partener comite adulter, dragostea insasi este compromisa. Nu stiu cat de adanc ne gandim la aceste aspecte si la valoarea lor adevarata. Pe deoparte ne dorim sa iubim, intelegem ce facem iubirea - ca uneste, dar pare ca ne lasam prea usor influentati de mersul lumii si de ideea ei (gresita de altfel).

Cu siguranta ca valoarea iubirii nu trebuie aparata doar cu vorbe si atitudini ferme fata de atacurile care ar vrea s-o rapuna, ci traind-o cu adevarat in familii unde dragostea este dragostea lui Cristos care constrange. Institutia casatoriei ne face un compliment. Sa-l onoram.

Sursa: Ascultarea Credeintei

Viata in 2

În numărul 323 al Dilemei vechi, d-na Anca Manolescu (A.M.) analizează viata conjugală din perspectiva discursului crestin (articolul Asceză, zoologie, transfigurare?). Ca un antropolog redutabil, A.M. face o incursiune remarcabilă în mentalul crestin patristic si medieval. Rezultatul? O supraevaluare a virginitătii si ascezei, pe de o parte; si o viziune reductionistă asupra vietii conjugale, pe de altă parte. Discursul ar putea fi redus la enuntul următor: dacă tot te-ai căsătorit, nu uita că îti mai rămâne un singur scop în viată – procreatia. Reducerea întregii relatii de cuplu la intimitatea aducătoare de material crestin, a fost atitudinea dominantă de secole.

Continuare AICI

Frumusetea casniciei crestine

„Cât de frumoasă este căsnicia între doi creştini, doi care sunt una în casă, una în dorinţă, una în modul de viaţă pe care îl urmează, una în religia pe care o practică… Nimic nu-i desparte în trup sau spirit… Ei se roagă împreună, se închină împreună, postesc împreună; se învaţă reciproc, se încurajează reciproc, se întăresc reciproc. Merg alături în Biserica lui Dumnezeu şi sunt părtaşi ai ospăţului lui Dumnezeu; alături trec prin dificultăţi şi persecuţie, împărtăşind o mângâiere reciprocă. Nu au secrete unul faţă de celalalt; nu evită compania celuilalt; nu aduc niciodată întristare inimii celuilalt…. Văzând asta, Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.”

Cuvintele lui Tertulian străbat peste ani revelând o realitate după care tânjesc mulţi dintre cei ce poartă numele lui Christos şi anume descoperirea frumuseţii în cadrul căsniciei creştine. În zilele noastre din nefericire, în cea mai mare parte, Biserica nu mai conştientizează prezenţa Celui ce umblă în mijlocul lampadarelor de aur cu un glas ca al multor ape. Ca urmare, nici viaţa de familie a acestei largi majorităţi nu se mai face auzită ca un ecou al vocii Sale ci este precum un gong de aramă zgomotos sau un chimval zăngănitor.

Totuşi, frumuseţea de care vorbeşte acest părinte al bisericii, frumuseţea căsniciei descrisă de Scripturi este conturată odată cu înţelegerea scopurilor pentru care aceasta a fost creată. Ceea ce conferă frumuseţe căsniciei este tovărăşia, camaraderia. „Nu este bine ca omul să fie singur!” Suntem creaţi să trăim în relaţii iar căsnicia este cel mai intim nivel al relaţiilor umane. Apoi, aceasta este pilonul de bază al societăţii. Lumea ar fi un dezastru dacă familia s-ar strica complet şi ar înceta să mai existe. De asemenea, căsnicia este pentru reproducere. „Duceţi-vă şi umpleţi pământul!”, a spus Dumnezeu cuplului primordial. Aceasta nu înseamnă că familia este doar o „clinică maternă”. Nu. Mariajul şi sexul în cadrul acestuia este şi pentru plăcerea noastră. Căsnicia este un lucru bun şi plăcut atunci când lucrurile se aşează cum trebuie. Ea este de asemenea o soluţie împotriva păcatelor sexuale. Pavel scriindu-le corintenilor, oferă următorul îndemn:„este mai bine să se căsătorească decât să ardă de dorinţă”.

Frumuseţea căsniciei ţine cumva de fericirea mea, de bunăstarea mea, de plăcerea mea? Cei mulţi aşa consideră. Însă aşa cum vin de rapid în gândirea noastră aceste observaţii, aşa de rapid se risipesc în dezamagire odată cu lupta la baionetă cu realitatea cruntă.

Dacă am vedea clar am înţelege că mai presus de orice alt scop, primordial, căsnicia este despre Dumnezeu, despre gloria lui Dumnezeu şi apoi despre fericirea, plăcerea, bunăstarea… nu a noastră, ci a celuilalt, a partenerului nostru. Ceea ce ne îndeamnă să fim atât de preocupaţi faţă de noi înşine este păcatul. Păcatul îndreaptă reflectoarele înspre noi, face din noi centrul atenţiei. Dumnezeu nu va fi vreodată glorificat în cineva atâta timp cât eul acestuia este încă proeminent în viaţa sa, atâta timp cât interesele personale sunt mai importante decât dorinţele şi interesele partenerului de viaţă.

De aici, nevoia acută de sfinţenie personală. Şi, acest proces al sfinţirii personale, mai ales în viaţa de cuplu este, de cele mai mult ori, extrem de dureros. Implică multă renunţare, mult sacrificiu, merge chiar până la moarte. Moartea faţă de noi înşine. Dacă nu murim faţă de noi înşine căsnicia ne va fi un dezastru. Martori ruşinaţi şi nu puţini, cu capetele plecate, zdrobiţi de tăvalugul divorţului pot confirma acest lucru. O căsnicie fericită da, cere un divorţ. Însă divorţul acesta trebuie să fie faţă de eul nostru, faţă de dragostea excesivă faţa de sine.

Christos Şi-a dat viaţa pentru Biserică şi acest lucru este un mandat pentru fiecare soţ şi fiecare soţie în propria „împărăţie privată” cum numea cineva căsatoria. O familie sfântă va reflecta Cerul, îl va reflecta pe Christos. Va fi, în miniatură, un tipar al manifestării lui Dumnezeu în poporul Său. Aceasta este sacră şi ne îndreaptă privirile înspre Christos şi relaţia Sa cu Biserica pentru că, întocmai precum Biserica, căsnicia ne pune deoparte pentru ceva mult mai măreţ, mai presus de noi înşine.

Dumnezeu prin Christos, a pus Biserica deoparte şi a sfinţit-o pentru a împlini lucrarea Sa în lume. Acelaşi lucru este foarte adevărat cu privire la această instituţie „sfântă”. Dumnezeu foloseşte relaţia dintre soţ şi soţie pentru a dărui şi a lua, pentru a ocroti şi a purta de grijă. La bine şi la rău, în sărăcie şi în bogăţie, în suferinţă şi în sănătate, El este Acela care lucrează în noi şi ne curăţeşte, ne sfinţeşte cu scopul declarat ca noi să experimentăm din plin frumuseţea căsniciei creştine. Şi când avem parte de această frumuseţe, Dumnezeu este glorificat.

Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.

- Eşti atât de frumoasă, iubita mea, atât de frumoasă!

- Eşti atât de frumos, iubitul meu, atât de plăcut!

(Cant. Cant. 1:15, 16)

Sursa: Big Brother

8 martie 2010 - de Pastor GIGI COSMAN

În prejma acestei zile importante, sau fără valoare pentru unii, zi pe care o numim „a femeii”, adresez un cuvânt şi o provocare bărbaţilor… Ce gest am putea face oare, adresat soţiei, mamei, fiicelor, care să rămână ca o moştenire, ca un element de referinţă în viaţă, care să devină o motivaţie pentru ele să meargă mai departe, încurajate că sunt iubite şi preţuite?
Sunt atâţia factori care duc la distorsionarea portretului pe care l-a dat Dumnezeu femeii prin creaţie. Dispreţ, stres, lipsă de recunoştinţă, umilinţă, durere, oboseală, boală…

Te-ai gândit că dacă ai face un gest frumos faţă de fiinţa iubită, s-ar putea întâmpla lucruri neaşteptate? Nimeni nu s-a plâns vreodată că este prea iubit! Nu-i aşa că te bucuri să fii iubit? Cum ar fi să reverşi asupra soţiei tale atâta căldură şi dragoste câtă aştepţi?

Un buchet de flori este frumos, dar a devenit prozaic; mai ales dacă nu este însoţit de inima celui care dăruieşte. Suntem tentaţi să urmăm obiceiuri, care sunt o povară pentru noi, dar nu avem nici curajul să le abandonăm. Ce zici de o declaraţie de dragoste, izvorâtă din inimă? Poate scrisă. Ceva de felul:

„Draga mea, tu dai culoare vieţii mele, şi din pricina ta găsesc resurse să merg mai departe. Simt că zbor, când mă îndrept spre casă, pentru că acolo eşti TU!”
Sau: „Florile sunt frumoase pentru că le privim împreună; şi păsările pot fi auzite pentru că te am aproape, şi îţi simt inima vibrând sub caldele raze de soare, care aduc din nou speranţă, sub cerul acesta pe care l-a creat Dumnezeu pentru noi…”

Poziţia cea mai înălţătoare pentru un bărbat este în genunchi în faţa Creatorului său. Aceasta ne coboară de pe tronul masculinităţii şi ne face oameni, aducându-ne în postura slujirii, a jertfirii de sine de dragul celor pe care ni i-a dat Dumnezeu să-i călăuzim spre eternitate! Nu-ţi fie greu să te porţi cu înţelepciune cu cea care „este os din oasele tale şi carne din carnea ta”, cu care te-a chemat Dumnezeu să alcătuiţi un singur trup, dar şi o minunată unitate sufletească…

Invită-ţi soţia în acest an, mai degrabă la un duet al inimilor, la o simfonie a simţămintelor animate de dragostea turnată de Dumnezeu în inimile voastre, decât la o masă la restaurant, urmată de reproşuri şi jigniri.

Dacă eşti bărbat, vreau să-ţi spun un secret: Femeile se mulţumesc cu foarte puţin; pentru ele este destul să ştie că sunt iubite, să ştie că sunt frumoase, cu condiţia ca atunci când aud aceste cuvinte din gura soţilor, să aibă certitudinea că nu sunt doar cuvinte ieftine, ci sunt izvorâte din adâncul cel mai intim al unei inimi care iubeşte!

De Ziua Internaţională a Femeii, vă urez tuturor bărbaţilor să aveţi înţelepciunea să vă iubiţi fiecare soţia, ştiind că cine face aşa, se iubeşte pe sine!

Sursa: BCB Manastur

Inima de mamă: între datorie, drept şi libertate - de Tonny-Leonard Farauanu

“Mama” este un cuvânt minunat. A fost printre primele noastre cuvinte şi tresărim de bucurie când, la rândul lor, copiii noştri îl rostesc pentru prima oară. In semn de iubire şi recunoştinţă, de mici copii ne-am obişnuit să-i oferim mamei noastre, de 8 martie, un cântec, o poezie, o floare, un cadou… şi cât ne bucurăm când vine vremea să primim noi înşine aceste lucruri de la copiii nostri!

Continuare AICI

Ce este femeia?

De-a lungul timpului au existat diverse atitudini faţă de femeie, în diverse societăţi, de la desconsiderarea totală până la veneraţie.

In perioada Evului Mediu, mentalul social medieval era structurat pe argumente care demonstrau inferioritatea femeilor, printr-o încercare masculină de a obţine controlul total asupra lor. Aceasta datorită faptului că femeia era un obiect fără suflet, fără inteligenţă sau educaţie, fără drepturi, o proprietate, un bun a bărbatului.In toate societăţile, chiar şi până azi, majoritatea oamenilor trăiesc încă în sisteme de putere patriarhală, care privilegiază bărbaţii faţă de femei, în sisteme de inferioritate şi discriminare a femeilor. Această situaţie este o problemă globală cu care se confruntă femeile din majoritatea ţărilor mai puţin dezvoltate.

Referindu-se la originea femeii şi la poziţia sa în raport cu bărbatul, un citat celebru spune: dacă aceasta ar fi fost creată dintr-o bucată din partea superioară a corpului lui Adam, atunci ea ar fi fost superioară lui; dacă ar fi fost creată dintr-o bucată din piciorul lui Adam, atunci i-ar fi fost inferioară. Însă femeia a fost creată din coasta lui Adam, deci din partea de mijloc a corpului sau tocmai pentru a-i fi egală.

In altă formulare, ”Femeia a ieşit din coasta barbatului, nu din picioarele lui pentru a-i fi pres. Nici din capul lui pentru a-i fi superioară. Ci din coastele lui pentru a-i fi egală, chiar de sub braţul lui pentru a fi protejată şi de lângă inima pentru a fi iubită”.

Continuare AICI

„Nu religia este importantă, ci relaţia personală cu Isus Hristos”

Edit, o doamnă de nationalitate maghiară, a auzit despre o conferintă pentru familii (organizată de departamentul Family Life)

Si imediat s-a hotarât să participe la ea, împreună cu sotul. Mai jos este mărturia ei despre cum Dumnezeu a lucrat în familia ei, prin această conferintă: „În octombrie o colegă mi-a spus că se va organiza un curs pe tema căsniciei la care am putea să mergem. Eu Îl primisem pe Domnul în inima mea în vara precedentă la o tabără TPV (Tinerii în Pragul Vieţii – un proiect dezvoltat de Alege Viaţa pentru profesorii şi elevii de liceu). Am vorbit cu Toth Zoltan, organizatorul cursului, deoarece vroiam mult să merg acolo, împreună cu soţul meu... Aşa am ajuns la Sâncrai, unde parcă totul era pregătit pentru noi. Mi se părea că vorbitorii zugrăveau vieţile noastre... Soţul meu a fost cercetat de Domnul atunci când s-a vorbit despre puterea lui Dumnezeu de a uni şi s-a hotărât să-L primească pe Domnul în inima lui. Acum bucuria noastră este deplină, avându-L pe El în familia noastră! ...Noi suntem reformati deocamdată, dar credem că nu religia este importantă, ci relatia personală cu Isus Hristos. Multumim Domnului şi organizatorilor acestor evenimente pentru familii.”

Robert si Edit (Alege Viata)

Locul copiilor în familie - Pastor VIOREL IUGA

În abordarea acestui subiect, trebuie să încep cu o precizare, că sunt familii pe care Dumnezeu nu le-a binecuvântat deocamdată cu copii.

Noi venim şi spunem: Dumnezeu m-a binecuvântat cu o soţie bună. Ce credeţi că se întreabă un tânăr, care de ani de zile se roagă pentru o soţie: „De ce nu mă binecuvintează Domnul şi pe mine?” Dar întrebarea nu-i bună. În timp ce unul spune că Dumnezeu l-a binecuvântat cu o soţie bună, celălalt trebuie să spună că Dumnezeu l-a binecuvântat deocamdată să nu aibă soţie. Pentru că, dacă sunt serios în relaţia cu Domnul şi Dumnezeu încă nu mi-a dăruit ceva, nu înseamnă blestem, ci binecuvântare.

Sunt familii pe care Dumnezeu le binecuvintează cu copii şi sunt altele pe care Dumnezeu deocamdată le-a binecuvântat să nu aibă copii. Înţeleg din Scriptură, că familia este familie, cu sau fără copii. Când Adam şi Eva au fost căsătoriţi, ei au devenit familie, nu au trebuit să aştepte primul copil şi apoi Dumnezeu să spună: „În sfârşit sunteţi binecuvântaţi!” Dacă unii vă doriţi copii şi încă nu îi aveţi, să nu vă consideraţi o familie de mâna a doua, ci să rămâneţi credincioşi lui Dumnezeu.

Am ajuns într-o biserică, la un serviciu de binecuvântare, unde mama s-a rugat: „Doamne, 13 ani m-am rugat pentru copilul acesta, şi îţi multumesc că mi l-ai dăruit.” Anul trecut, discutam cu o femeie cu teamă de Dumnezeu care spunea: „Domnule Iuga, eu am plecat în Germania, mi-am permis financiar să merg pe la cei mai buni medici, şi peste tot mi-au spus deschis: „Doamnă, nu are rost sa vă luăm banii, nu se poate! Nu veţi avea copii niciodată.” Şi dânsa spunea: „Când am fost odată la un medic, aşa m-a umplut o ruşine şi am zis: „Doamne, eu parcă am uitat de Tine şi m-am rugat acolo în cabinet în sufletul meu: ,,Doamne, mă încred în Tine, Tu ai putere! Peste un an, m-am dus cu fetiţa în braţe şi am arătat-o medicului. El a spus: „Doamnă, aici noi nu ne pricepem, noi vorbim omeneşte.” Mare putere are rugăciunea!

Continuare aici

Pregatit de drum - de Petru Mihent

O relaţie care să ofere împlinire reciprocă partenerilor presupune o comunicare profundă şi personalităţi echilibrate, mature. O relaţie este oarecum asemănătoare unui pod; cu cât pilonii care sprijină podul sunt mai puternici cu atât rezistenţa lui este mai mare, aidoma în relaţie, cu cât persoanele implicate în relaţie sunt mai mature, mai dezvoltate psihologic şi spiritual cu atât relaţia este mai trainică, mai armonioasă şi mai împlinitoare. Persoanele imature creează relaţii codependente, încearcă să se împlinească prin partener, căutând în el ceia ce lipseşte sinelui său, distrugându-i în acest fel unicitatea celuilalt.

Într-o relaţie creată de persoane echilibrate fiecare este îndrăgostit de sinele autentic al celuilalt, nu de o proiecţie idealizată menită să-i suplinească frustrările izvorâte din netrăirea autenticităţii. Fiecare ar putea trăi fără celălalt, dar alege să trăiască împreună cu partenerul său. Fiecare partener este capabil de empatie şi de a oferi celuilalt libertatea. Dragostea autentică presupune libertate, nu poate fi vorba despre dragoste în absenţa libertăţii.

Cele mai importante relaţii de familie sunt relaţiile conjugale. Ele au prioritate asupra tuturor celorlalte, incluzând relaţii părinţi-copii. Atât calitatea legăturii părinte-copil cât şi siguranţa copilului sunt mult dependente de calitatea legăturii conjugale. Astfel apare foarte clar de ce trebuie să fie asigurată cea mai bună relatie dintre soţ şi soţie, înainte de a aştepta să existe o relaţie bună cu copilul, într-un mod pozitiv pe mai multe planuri. Putem rezuma: cu cât relaţia de căsătorie este mai bună, cu atât mai eficientă şi mai satisfăcătoare va fi punerea în practică a informatiilor de mai târziu.

Odată ce se realizează acest deziderat este foate important să-i fie comunicată copilului dragoste necondiţionată. După cum a afirmat marele scriitor român, Marin Preda: “Unde dragoste nu e, nimic nu e” la fel în relaţia părinte-copil, fără un fundament de iubire necondiţionată, lucrarea părinţilor este confuză şi o sarcină zadarnică. Iubirea neconditionată este cea care asigură copilului o inteligentă emoţională fără de care adultul de mai târziu nu poate răzbi cu succes în viaţă, cu toate că poate dispune de un coeficient de inteligenţă de la mediu în sus.

Sursa: Fiti oameni!

Povestea unei familii unite - de Timotei Balla

Familia mea este o familie unită. Membrii familiei mele se deosebesc foarte mult între ei; chiar şi între părinţi este o prăpastie a diferenţelor. Se promovează însă, un sentiment al individualităţii şi echilibrului în relaţii. Fiecare îşi are propria sa viaţă nefiind dependent unul de celălalt.

Aşa îmi explic faptul că, mama, nu a renunţat la munca ei pentru zidirea casei, în ciuda faptului că tata – care, pe cât de indolent şi nesăbuit este, pe atâta-i de încăpăţânat. Greu de imaginat: “dacă nu-i cânţi în strună”, cum îi place, îi gata la orice oră să renunţe şi la tine şi la “strună”. Şi odată ce renunţa nu se mai întoarce. Zădarnică-ți este, orice încercare de a-l schimba. Este imposibil să găseşti acces spre “înălţimea mândriei lui…” Dacă, pe tata, vrei să-l consideri respectabil şi de încredere n-ai decât s-o iei totdeauna de la început.

Continuare aici

Cum sa comunici cu adolescentul din casa? - By JAMES DOBSON, Tradus RODICA BOTAN

Una dintre cele mai des intilnite greseli ale parintilor este sa se lase consumati de un razboi verbal cu copii lor, care nu are alt rezultat decit sa lase pe parinte istovit dar fara sa fi obtinut vreun avantaj strategic. Nu te certa cu tinerii adolescenti… Si chiar mai important decit atit nu cicalii la nesfirsit. Adolescentii urasc cicaleala parintilor ; si cind acest lucru se intimpla ei se protejeaza facindu-se surzi. Daca vrei sa inchei orice fel de comunicare cu copiii tai , nu ai de facut altceva decit sa umblii dupa ei prin casa repetind aceleasi mesaje monotone de dezaprobare, cu regularitatea miscarii unui ceas cu cuc.

Atunci care este raspunsul potrivit pentru cineva dezordonat, neascultator, impotrivitor si iresponsabil? Pentruca este neintelept (si neproductiv) sa bati un adolescent, parintii pot numai sa manipuleze circumstantele ce le au la indemina atunci cind este nevoie de disciplina. Parintii au cheia automobilului familiei, si numai ei pot sa permita fiului sau fiicei lor sa-l foloseasca (sau sa fie sofati la locurile unde vor sa mearga). Ei pot sa dea sau sa retraga aceste privilegii, incluzind permisiunea de mers la plaja, sau la munte sau la un prieten sau la o sarbatoare de-a lor (party). Parintii controleaza punga familiei si ei decid daca sa imparta resursele sau sa imprumute, sa dea sau sa inchida punga si sa refuze sa o deschida. Ei pot pedepsii pe adolescenti prin a le lua dreptul de a folosi telefonul, televizorul sau computerul pentru o vreme.

Acuma este evident ca acestea nu sint niste practici prea sofisticate si uneori sint chiar nepotrivite pentru situatiile care se creaza. Dupa ce insa am incercat sa apelam la ratiune si discernamint si cooperare si loialitate in familie, tot ce mai ramine sint doar citeva relativ slabe metode de pedepsit. Putem doar sa facem o relatie intre comportamentul copiilor nostrii si consecintele nedorite care vor urma in speranta ca, conectia va fi suficienta sa ii implice si sa colaboreze.

Daca asta suna prea slab, dati-mi voie sa admit ca am facut-o din nevoie: un tinar de 16 ani plin de vointa si minios, fata sau baiat, poate usor sa invinga intro confruntare cu parintii in ziua de astazi in cel mai rau caz. Chiar si legea este in favoarea lor. De exemplu, daca vor, pot sa aiba sex, sa aiba un copil, si in multe state chiar sa avorteze copilul fara ca parintii lor sa stie ceva. Drogurile si alcoholul sint usor de procurat. Foarte putine privilegii ale adultilor li se pot refuza acestor tineri care au o pasiune pentru independenta si dorinta sa lupte pentru ea. In anumite conditii, in unele state, un tinar de 16 ani poate fi total emancipat si eliberat de orice supraveghere a parintilor. Citeodata in cazuri de rebeliune dusa la extrem, reactia parintelui in caz de criza trebuie sa se bazeze pe capacitatea parintelui de a actiona rapid si de a intimida. Nu este totdeauna suficient, dar faci ce poti …

Materialul este luat din cartea “The strong Willed Child” de Dr Dobson.
Sursa: PE GANDURI

Iertarea in casnicie

Recent, un studiu a fost făcut pe 200 de adulti căsătoriti cu privire la iertare. Cercetătorii se întrebau în ce măsura abilitatea de a ierta pe celălalt influentează satisfactia maritală si bunăstarea generală personală. Rezultatele au fost uimitoare!

Cercetarea sugerează că este o relatie imensă între satisfactia în căsnicie si iertare. De fapt, se pare că o treime din această satisfactie este relationată cu capacitatea de a ierta. Nu numai ca iertarea impactează relatia de cuplu, însă este semnificativ relationată si cu bunăstarea emotională. Atunci când au iertat, indivizii au resimtit o scădere a simptomelor depresiei, anxietatii etc.

Peter J. Larson, “New Forgiveness Research”

Deci, iertati oameni buni, iertati din toată inima si veti fi fericiti. Asta este si promisiunea fratelui meu mai mare. Atâtea lucruri m-a învătat si în privinta asta, de nenumarate ori. E cel mai tare la capitolul asta. A iertat o lume-ntreagă. Pe bune!

Sursa: Big Brother

Daca ma bate, pot divorta?

Conferinta pastorilor penticostali de anul acesta, de la Sovata, a dezbatut printre altele si inepuizabilul subiect al divortului si recasatoriei. Cat de relevant este subiectul, mai ales in contextul in care ne gasim, nu putem aprecia deocamdata. Cert este ca valurile de divort vor izbi puternic si in bisericile evanghelice.

La ultima Conferinta a slujitorilor penticostali din Filiala Suceava, de la inceputul acestei luni, s-a discutat acelasi subiect, cu unele modificari de abordare.

Cele patru abordari cu privire la divort si recasatorire sunt urmatoarele:

1. Fara divort si fara recasatorire

2. Divortul este permis , dar recasatorirea nu.

3. Divortul si recasatorirea sunt permise in anumitre conditii speciale.

4. Divortul si recasatorirea sunt permise in orice situatie.

Probabil ca cei mai multi penticostali accepta a doua si a treia varianta de abordare.

Ceea ce m-a frapat pe mine cu privire la modul in care abordam noi subiectul acesta a fost raspunsul la o intrebare pe care cineva a pus-o:

- “Daca sotia pocaita este batuta pana acolo incat viata ii este pusa in pericol, poate divorta?”

Iar raspunsul a fost promp:

- “NU – suntem chemati sa luptam pana la sange impotriva pacatului.”

Nu cred ca acesta este raspunsul pe care trebuie sa-l dam la aceasta intrebare. Situatia este mult prea complicata ca sa o tratam asa de simplist. Acceptam divortul in caz de adulter, pentru ca adulterul distruge legatura dintre cei doi, dar nu il acceptam in cazul unor abuzuri fizice violente, care, poate mai accentuat decat adulterul, distrug nu numai legarura dintre cei doi, dar si viata partenerului abuzat. Scriptura, desi nu incurajeaza divortul, ci, dimpotriva, indeamna la impacare si reconciliere, permite separarea in casatorie atunci cand unul dintre parteneri este vinovat de adulter, sau cand partenerul NEcredincios (in cazul acesta NEpocait) doreste despartirea de cel credincios / pocait.

Faptul ca cineva abuzeaza de partenerul pocait, punandu-i viata in pericol constituie o dovada clara ca nu exista nici o dorinta de a trai impreuna ca sot si sotie. Bineinteles ca noi venim cu argumentul tehnic ca cel pocait nu poate intenta divortul, in caz contrar fiind vinovat de despartire si uitam, in acelasi timp, ca Biblia nu trateaza exhaustiv motivele de divort. Ceea ce mi s-a parut si mai ciudat a fost faptul ca foarte multi slujitori accepta divortul cand sotul este impotent (cu mentiunea ca trebuie dovedit lucrul acesta … na!), dar nu il accepta cand viata unuia dintre parteneri este pusa in pericol. In primul caz este citat versetul din Corinteni “decat sa arda mai bine sa se casatoreasca..”, iar in al doilea caz versetul din Evrei “voi nu v-ati impotrivit inca pana la sange impotriva pacatului.”

Iata cateva chestiuni pe care le aduc in discutie pentru a intelege mai bine subiectul acesta extrem de delicat:

1. Sotul nepocait isi molesteaza sexual copiii. Ce trebuie sa faca sotia pocaita? Ii este ingaduit sa divorteze si sa-l dea pe mana legii?

2. Sotul nepocait isi molesteaza fizic copiii, punandu-le viata in pericol. Ce trebuie sa faca sotia pocaita? Sa ingaduie o asemenea tragedie sau sa-si denunte sotul?

3. Sotul nepocait este condamnat pe viata pentru crima, dar nu vrea sa divorteze de sotia credincioasa. Ce poate sa faca in acest caz sotia pocaita? Sa astepte decesul sotului pentru a se putea recasatori dupa aceea?

4. Statul protejeaza casatoria. In momentul in care au loc abuzuri fizice, care pun in pericol viata unuia dintre parteneri, nu ar trebui lasat Statul sa intervina pentru a proteja partenerul abuzat?

5. Nu orice suferinta este suferinta de martir. Domnul Isus, in fericirile din Matei ii binecuvanteaza pe cei ce sufera din pricina neprihanirii, nu ca unul vine beat acasa si incepe sa dea cu pumnul, ca nebunul, in stanga si in dreapta.

Daca sotia credincioasa este batuta pentru credinta ei, in acest caz se poate discuta chestiunea martirajului, dar daca ea este batuta pentru ca individul este nebun si ii place sa bata femeile, atunci sa lasam Legea, care e lasata tot de Dumnezeu, sa-si faca datoria si sa-l disciplineze pe un asemenea descreierat. Nu cred ca avem dreptul sa condamnam la suferinta pe cineva doar pentru ca ne cramponam in niste chestiuni exclusiv tehnice.

La sfarsit de an, cred ca ar trebui sa ne rugam pentru toate femeile abuzate. Cu siguranta ele merita ceva mai bun…

Sursa : penticostalul