31.03.2009

Iertarea parintilor abuzivi...

Mai toti ne-am confruntat, direct sau indirect, mai mult sau mai putin cu asemenea stare. Auzim des, poate chiar zilnic, in presa, la radio sau emisiuni televizate nenumaratele vieti care sunt afectate de abuzul din copilarie (abuz fizic, abuz emotional sau si mai grav abuz sexal)

Ai auzit de…/ un tatic care si-a transat baietelul./ o bunicuta care a fost violata de un tanar./ o fetita care a fost gasita moarta pe cimp./ un copil nou-nascut care a fost injunghiat si aruncat in tomberon./ un scriitor care scria despre copii abuzati,

Multe suflete in zilele noastre se zbat sa gaseasca vindecare pentru trecutul lor dureros. Diferite programe de televiziune prezint persoane care isi descriu istoria dura, in fata unui public care stie sa aplaude, la comanda, dar care raman nepasatori si indiferenti la povestile lor.

Vreau sa va dezvalui povestea cruda a lui Ronald:

” Ronald a crescut la o ferma in Muntii Apalasi din vestul Pensilveniei. Familia largita care impartea aceeasi casa numara aproximativ patruzeci de membri care incercau sa-si duca traiul de azi pe maine de pe urma unei bucati de pamant. A trait o copilarie brutala. El povesteste de verisorii lui care au incercat sa se spanzure unul pe altul si o bunica ce tragea cu o pusca cu sare in nepotii neascultatori.

Tatal lui Ronald era un barbatinteligent care in cele din urma si-a luat copiii si s-a mutat de la ferma in Long Island, unde a gasit de lucru. Situatia lui financiara s-a imbunatatit, dar relatiile nu. Sotia l-a parasit, iar el si-a batut copiii in mod sistematic, uneori foarte grav. Lui Ronald ii era incontinuu frica de violenta care-l astepta in fiecare zi cand se intorcea de la scoala.

Apoi tatal lui a fost grav ranit intr-un accident de automobil. I s-a rupt gatul si a ramas paralizat de la gat in jos. Fostul tiran al casei, acum era complet paraplegic, dependent de altii in toate privintele. Ca tanar adult, Ronald ar fi avut toate motivele sa-si abandoneze tatal. De ce l-ar ingriji si de ce ar sta langa omul care i-a ruinat viata?

Cu toate acestea a ramas alaturi de el. Desi ajutorul medical si de invaliditate asigura asistenta medicala, de ani de zile el insusi ingrijeste cu credinciosie de tatal sau: spalat, imbracat, exercitii de recuperare a membrelor inerte care odata l-au batut nemilos, uneori pana la inconstienta.

Deseori il duce afara in scaunul cu rotile si stau de vorba despre bataliile emotionale pe care le-au dus si pe care le mai au de invins.

Demoni ai trecutului il mai vaneaza ocazional pe Ronald, dar el marturiseste ca in cele din urma a gasit pacea care i-a lipsit extrem de mult in copilarie. Mai mult decat orice, slujirea lui plina de dragoste sta marturie a iertarii si vindecarii de care au parte acum atat tatal cat si fiul.”

Cineva spunea: ‘ Nu conteaza cine suntem sau de unde suntem. Conteaza doar sa putem ierta si sa fim deschisi ca Dumnezeu sa poata lucra in noi.’

Chiar daca nu putem uita, trebuie sa credem ca putem ierta. Adevarata vindecare a abuzului consta in iertare…

24.03.2009

Cele mai frumoase poveşti de dragoste… - MARIUS CRUCERU

Sînt cele cu bătrîni. Nu am spus-o eu. Nu mai ştiu cine a spus-o. Conu Paleologu? Cele mai frumose poveşti de dragoste nu sînt în genul Romeo şi Julieta, cu tineri prospeţi, cu vine ascunse bine în carne, păr pe cap, dantură perfectă şi fără burţi.

Cele mai frumose poveşti de dragoste sînt în genul celor Conu Leonida faţă cu reacţiunea, în care o femeie de aproape 60 de ani, Efimiţa, se uită cu admiraţie la bărbatu-său şi spune: Ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva….

Cîtă dulceaţă! Cîtă admiraţie!

Curaj în iubire este să rămîi îndrăgostit şi plin de admiraţie faţă de cineva încercat de chelie şi varice, riduri şi piele lăsată. Aceasta este o iubire extraordinară şi inexplicabilă, care acopere tot, orice defect al celei iubite, crede tot, orice poveste a celui iubit, nădăjduieşte tot, împotriva oricărei nădejdi că cea iubită se va schimba, sufere tot, încercînd să recupereze permanent relaţia.

Romanticii îşi ucid îndrăgostiţii. Nu au curajul să îi lase să îmbătrînească. Vă puteţi imagina un Romeo cu burtă, o Julieta încreţită toată şi cu osteoporoză?


Curajul de a îmbătrîni împreună este mai admirabil ca dragostea fierbinte din primii ani ai răsăritului în care tot trupul nostru bombardat de hormoni ne ajută. Fenomenală este dragostea rezistentă atunci cînd trupul s-a ofilit, cînd adrenalina şi estrogenul s-au risipit şi cînd tot ce mai rămîne este parfumul iubirii autentice.

***
Era pe la începutul anilor 90. Richard Wurbrand a venit în Bucureşti. Era după o călătorie lungă. Trebuia să predice la Biserica Sfînta Treime din Iuliu Valahori. Serviciul religios începuse. Maşina specială care îl transporta pe fratele Richard întîrzia. M-am nimerit pe acolo în momentul în care maşina a ajuns, căruciorul a fost coborît, iar fratele Richard se pregătea să intre în biserică pentru a-şi începe predica. Era slăbit şi călătoria lungă îi provocase dureri.

Sora Sabina s-a aplecat spre el, l-a îmbrăţişat cu drag şi i-a şoptit ceva la ureche. A fost o scenă ameţitoare. Probabil una dintre cele mai frumose scene de dragoste pe care le-am văzut. Faţa fratelui Richard s-a schimbat, sîngele i-a coborît în obraji, parcă durerea îi fusese anesteziată de un sărut prelung.

Ce a urmat au auzit şi ceilalţi. Cei cîţiva tineri care ne-am aflat atunci împrejur am văzut cum arată o căsnicie privită dinspre căpătul celălalt, dragostea care devine mai bună cu trecerea, ca o rodie, mai puternică şi aromată, ca vinul, mai solidă şi de nezdruncinat ca trunchiul copacului adînc înfipt tot mai adînc înfipt cu anii în ţărînă.

Doi bătrîni ţinîndu-se cu drag de mînă în miezul zilei este un act eroic, o poveste mai vrednică de povestit decît o mie şi una de nopţi cu poveşti de tinereţe.

Înţeleptul spune în Eclesiast 7:8 Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui… şi

Evrei 13:7 Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!

De ce nu, şi nădejdile şi dragostea?

19.03.2009

Întelepciune feminină - Daniel Branzai

Aici, în Los Angeles, un băiat de român american s-a dus acum un an să petească o fată „americană“ dintr-o comunitate de olandezi. Sincer si putin complexat de provenienta lui etnică, băiatul s-a prezentat mamei fetei asa cum se stia, în parte cerându-si parcă scuze, în parte prevenind-o de eventualele nemultumiri care vor urma:

„Noi românii suntem, din păcate, un neam cu multe defecte …“ a spus el si a continuat enumerând o listă întreagă cu deformatii specifice etniei lui.

După ce l-a ascultat până la capăt, femeia care avea de gând să-i devină si mamă soacră, a tăcut putin, apoi l-a întrebat cu simpatie:

„Cine a tradus această listă cu defecte din limba olandeză în limba română? Exact asa spunem si noi despre noi însine.“
… … …
Astăzi, la nunta copiilor ei, la distantă de două mese, am privit-o îndelung pe această femeie înteleaptă. Avea ochii înlăcrimati si inima plină. Una din gemenele pe care le înfiase în urmă cu 26 de ani dintr-un orfelinat din Coreea era tare fericită ca mireasă.

De atâta privit, mi s-au unplut si mie ochii cu lacrimile ei …

17.03.2009

FIREPROOF - Cât de rezistentă e căsătoria ta? - Emi Pavel

Ruthe Stein a spus în urmă cu câteva decenii: “Căsătoria este precum o cetate asediată. Cei din afara vor să intre iar cei dinlăuntru vor să iasă”. Validitatea acestor vorbe nu poate fi contestată.Este încântator să vezi Fireproof prezent pe piaţa publică, în special în vremea aceasta în care se încearcă din răsputeri scoaterea creştinismului din sfera vieţii publice şi ridiculizarea lui.

“Fireproof” este o parabola modernă despre dragoste adevarată, speranţă şi salvare într-o vreme în care familia / căsătoria este marcată de infidelitate, lipsă de angajament şi egoism. Căpitanul de pompieri Caleb Holt este obişnuit să intre în foc pentru a salva oamenii; va reuşi el să facă acelaşi lucru şi în cazul familiei sale? Aparent nu! Obosit de poziţia pe care o are în fiecare zi în meseria sa, vrea ca de aceasta dată altcineva - partenerul său - să facă ceva mai mult pentru salvarea unei relaţii şi stingerea unui incendiu sentimental care ameninţa să distruga din temelii o locuinţă numită “Acasă”. Eroul din comunitate scapa de sub control “infernul” din relaţia de familie. Caleb Holt vrea să fie respectat şi apreciat în familie, doar pe baza a ceea ce a facut în afara familiei. Sună cunoscut? Soţia, care îşi dă seama că eroul de afară nu este erou şi inăuntru, este dezamăgită de Caleb în postura lui de soţ, susţinător şi prieten.
Continuare in Mersul Vremurilor

09.03.2009

Otrava mamei şi gustul inimii Lui

Şi copiii pot deveni modele pentru părinţi. Unii copii ajung să guste inima lui Dumnezeu înainte ca părinţii lor să înţeleagă că inima Lui chiar are cel mai bun gust din lume.

Aşa i s-a întâmplat mamei mele. L-a întâlnit pe Acela care i-a schimbat definitiv inima. Şi definiţia vieţii. Şi definiţia morţii. Mami a gustat din inima lui Dumnezeu şi s-a umplut de lumină până dincolo de marea verde a ochilor.

În acelaşi timp, mama ei, bunica, a început să o urască tot mai tare pentru “ruşinea” pe care i-o făcea în sat. Relaţia dintre mamă şi fiică s-a deteriorat dramatic. Bunica repeta întruna:

- Las’ că-ţi scot io prostiile alea din cap! Nu mai ieşi tu din casă! Nu te mai duci tu la nicio întâlnire cu nebunii ăia de se roagă şi spun prostii.

Presiunile au continuat, vorbele rostite la mânie au sporit în gravitate, ajungând până la ameninţarea ultimă:

- Dacă nu încetezi cu biserica ta cu tot, că m-ai făcut deja de râs la toţi, te omor io cu mâna mea. Io te-am făcut, io te omor!

Însă, pentru mami, totul se schimbase atât de neaşteptat! De-acum povestea cu Dumnezeu ca şi cum ai povesti cu cel mai bun prieten.
Continuare in pagina anexa

08.03.2009

8 martie, ziua mamei

Anul trecut de ziua mamei mele am facut o scrisoare pe blog pentru ea. Chiar si acum cuvintele sunt vii, ma emotioneaza,pentru ca sunt viata si sinceritate. Mama e mama, nu mai e nimeni ca ea, ii sunt atat de dator. De 8 martie nu sunt acasa, la scoala nu mai facem felicitari pentru mama, nici un profesor nu ne mai dicteaza o compunere pentru a o citi mamei, nu ii pot aduce nici o floare. Dar cred ca cel mai important pentru orice mama e sa stie ca esti bine acolo unde esti , ca nu ai uitat-o si ca nu i-ai uitat lectiile. La multi ani mama!

Iata si scrisoarea de care spuneam

Draga mama,

Iti trimit de ziua ta un gand nerostit de dor. Sunt departe si totusi aproape , sunt singur si totusi esti cu mine. Rugacinile tale fierbinti ma urmaresc la tot pasul caci Dumnezeu iti asculta inima de mama.

Cuvintele mele sunt prea sarace, mintea mea nu poate cuprinde dragostea unei mame. Nu voi sti niciodata ce simte o mama, stiu doar ce simte un copil iubit de mama. Mai stiu si ce simte un copil care isi dezamageste parintele iubitor, e dureros…

Am invatat de la tine disciplina si ordinea, recunosc , inca nu se vad clar in viata mea, dar lucrurile astea vor iesi la iveala in curand. Am vazut hotararea si curajul tau, am vazut spiritul tau razboinic prin care ai batut boli si ai intarit o familie…

Si esti frumoasa, cea mai frumoasa, m-as indragosti cu siguranta de o fata ca tine Sunt mandru cu tine, sunt mandru de tine si tata! Tot ce imi doresc e ca si voi sa fiti mandri de mine si de fratii mei.

Eram mic, intr-o seara te-am suparat si ne-ai zis ca o sa mori si ca o sa scapam de tine… m-am dus in camera si am plans. Ai auzit ca plang si m-ai chemat la tine… m-ai intrebat daca plang pentru ce ai spus si intr-un tarziu am raspuns cu greu : Da! M-ai strans in brate si mi-ai spus ca nu pleci .

De multe ori nu ti-am inteles seriozitatea si dragostea. Te-am judecat si m-am gandit ca nu e drept sa fie asa… am descoperit apoi ca lumea nu e dreapta si ca defapt asa am devenit mai puternic.

Acum am trecut de 20 de ani, nu iti mai dau o scrisoare primita tipar de la doamna educatoare. Nu mai vin cu aceleasi formule invatate la altii. Acum am crescut, s-ar putea sa ma indepartez putin cate putin, dar in sufletul meu ramai tu, mama…..
Sursa : simplul gand

07.03.2009

Făcut de mama - Pastor MARIUS CRUCERU

În urmă cu ceva săptămîni am fost “la mama”. Am mîncat pîine de casă, făcută de mama, sarmale în foi de viţă, făcute de mama, borş, făcut de mama, din borş autentic în vas de lut umplut de mama din tărîţe, răcituri din cocoş de casă, făcute de mama, am depănat amintiri făcute de mama că mi-au dat lacrimile cît sînt eu de mare aşa … cum sînt eu, aşa cum mama m-a făcut.

“De cînd mama m-a făcut”, “ca la mama acasă” ne ies uneori de pe buze în contextul ospăţului. N-am mai mîncat aşa de bine de cînd mama m-a făcut, e ca la mama acasă…

La mulţi ani, mamă!

Meniul de azi pentru masa de 61 de ani: Pîine de casă şi lipii, Borş cu borş, Peşte afumat, Sarmale în foi de viţă, Răcituri de cocoş, Cozonac de casă, Clătite de casă cu miere.

Nu le voi avea pe acestea toate azi. Nicicum, dar mi-a rămas în minte, nări şi suflet atmosfera de “la mama acasă”. Le voi avea întru-un fel, pentru că în casa noastră am încercat să reconstruim ceva din atmosfera din casele noastre, din casa mea şi casa soţiei mele, luînd ce este mai bun din fiecare. Azi vom bea borş proaspăt în cinstea mamei dar vom avea şi mîncare oltenească, acrită cu borş moldovenesc. Am început împreună cu soţia să creăm împreună atmosfera de “la mama acasă” cu peşte, borş, sarmale, cozonac moldovenesc şi lipii olteneşti.

Poate unul dintre cei mai solizi stîlpi în educaţia unui băiat este să zidim stîlpi de aducere aminte, nu mîncăruri, ci atmosfera la care să se întoarcă după ce va fi hălăduit prin lume. Ospăţul este un pretext, la fel ca în Rai. Atmosfera de “la mama acasă” este mai mult decît mîncare şi băutură. Pe aceasta încercăm să o construim acum în mintea şi inima copiilor noştri bînd borş proaspăt cu lipii şi clătite, chestii pe care nu le vor fi găsit niciunde în altă parte, lîngă Scriptura deschisă pe care o citim în fiecare seară.

Ideea de aici este să construieşti în mijlocul casei stîlpi pe care copiii nu îi vor găsi şi recunoaşte nicăieri în altă parte şi unul dintre primii stîlpi este construit de mama. Stîlpul făcut de mame este ceea ce leagă alţi stîlpi unul de celălălat pentru a crea atmosfera aceea ademenitoare la care copiii noştri se vor întoarce după miros şi după gust, dar pentru mult mai mult decît miros şi gusturi.

Oare nu despre asta vorbeşte Exodul, Leviticul şi Deuteronomul. Sînt pline de gusturi, de mirosuri. de mîncăruri gătite numai într-un anume fel, pe care copiii de evrei să le recunoască numai şi numai ACASĂ.

Rămînem, ce bine, cu acestă tînjire pe care o vom avea toată viaţa chiar şi cînd, la rîndul nostru, ne vor bate nepoţii la uşă să ne strige… “ce bine este la bunica acasă!!!”. Îi vom îmbrăţişa primindu-i în atmosfera primită de la mamele şi bunicile noastre, între zacuscă şi mămăligă cu brînză şi smîntînă.

Noi? Ne pregătim să devenim bunici, da, chiar de acum, rugîndu-ne în jurul mămăligii recite din laptele cald, pentru copiii copiilor noştri.

06.03.2009

Secretul mamei - de Petru Popovici

Predicatorul George Truett, supranumit "Clopoţelul de argint", care a predicat şi în România în sala Vox din Bucureşti, în anul 1937, a istorisit următoarele:
"Am fost crescut într-o familie mare, departe afară la ţară, la fermă, îmi aduc aminte cum tata şi cu fraţii mai mari mergeau la lucru, iar cel mai mic dintre fraţi, de vreo patru ani, şi cu mine, de vreo şase, rămîneam acasă cu mama şi de multe ori o vedeam pe mama plîngînd în hohote. Mergeam şi o întrebam: "Mamă, de ce plîngi ?" Ea îmi răspundea: "Eşti prea mic acum să înţelegi. Dar nu-ţi fă griji despre mama".
Cînd terminam dejunul şi toate treburile, mama ne spunea: "Voi staţi aici că mama merge să stea puţin singu­ră". Pleca de lîngă noi cu faţa udă de lacrimi şi venea îna­poi întotdeauna cîntînd, cu faţa zîmbitoare ca zorile, într-o zi, am zis fratelui meu mai mic: "Ce crezi că se întîmplă cu mama? Pleacă plîngînd şi se întoarce cîntînd ... Hai să vedem ce face". Ne-am furişat în urma ei şi am mers în li­vadă, lîngă casa de vară. De acolo, o vedeam şi o auzeam. Era cu faţa la pămînt înaintea Domnului. Şi astăzi îmi aduc bine aminte de patosul de neegalat al rugăciunii ei:
"Doamne Isuse, nu pot creşte băieţii mei aşa cum vrei Tu, dacă nu mă ajuţi. Fără Tine, Doamne, vor ajunge nişte nenorociţi. Nu ştiu cum să-i îndrumez în viaţă, nu ştiu ce sfaturi să le dau. Fără ajutorul tău, Dumnezeul meu, nu pot fi mama, care trebuie să fiu băieţilor mei. învaţă-mă şi ajută-mă în fiecare ceas ...".
Aşa am auzit-o rugîndu-se. Apoi s-a întors şi cînta bucuroasă.
Cînd am crescut mare, cînd am ajuns bărbat şi cînd am cunoscut în inima mea, ce înseamnă să-L cunoşti pe Dom­nul Isus, am cunoscut şi taina în care se adîncea mama. A fost cea mai mare credincioasă, pe care am cunoscut-o.

Sfatul unei mame - de Petru Popovici

Mama lui George Washington, într-o zi, stătea de vorbă cu el, căci trebuia să plece de-acasă, să ducă un mesaj de la guvernatorul statului Virginia către comandantul armatelor franceze, staţionate în Pennsylvania. Ea i-a spus: "Fiul meu, nu neglija niciodată rugăciunea secretă". Atît mama, cît şi tatăl său au fost buni credincioşi şi 1-au crescut într-o atmosferă de pietate şi rugăciune. Sfatul dat de mama sa 1-a împlinit toată viaţa. Chiar şi cînd a ajuns la rangul de general, comandant de oşti, el a rămas om al rugăciunii. Se ştie că în cele mai critice momente ale războiului dintre Nord şi Sud, la Valley Forge, generalul Washington a ştiut să se retragă, să îngenuncheze şi să se roage. Şi Domnul i-a dat biruinţă.

05.03.2009

O mama inteleapta

Intelepciunea se vede adesea in momentele grele din viata mai bine decat in momentele bune.

Un predicator era invitat deseori sa mearga sa predice in diverse biserici. El avea doi baieti gemenii pe care ii iubea foarte mult, mereu sa juca cu ei, mereu cand se intorcea din lucrare le aducea ceva si petreceau timp impreuna. Odata a fost invitat undeva mai departe de casa si a trebuit sa plece mai multe zile de acasa. In fata casei lor era o apa frumoasa, unde adesea stateau la pescuit. Intr’o dimineata copii au iesit sa se joace, si fara sa tina seama de gardurile puse special pentru ei, ca sa nu intre in apa, au intrat in apa si din nefericire amandoi s-au inecat. A venit politia, salvarea, sau facut constatarile specifice, copii erau morti. Sotia nu a spus nimic sotului, nu i-a dat nici un semnal. A pus copilasii in paturile lor.. Cand sotul a venit acasa, implinit din lucrarea Domnului, erau suflete care s-au intors la mantuire, plin de bucurie a spus: “Unde sunt copilasii mei? Vreau sa merg la ei! Hai ca le-am adus ceva!” Sotia inteleapta i-a spus: “Inainte de a merge sa-i saluti pe capilasi, vreau sa iti spun ceva.” Si sotul spune: “Ce este draga, ce s-a intamplat?” Sotia spune: “Stai jos!” “La nunta noastra a fost cineva, care ne-a daruit un cadou, un cadou frumos, un cadou minunat, ceva deosebit, apoi a venit inapoi zilelea acestea si ne-a cerut inapoi cadoul. Ce crezi, ar trebui sa il dau sau nu?” El spune: “domnule daca iti cere omul inapoi, trebuie sa il dai. Da cadoul inapoi!” Sotia: “Bine, asta am facut!” A luat pe sot si l-a dus in camera copiilor, a dat cearsaful la o parte si a spus: “Dumnezeu ne-a oferit un imprumut foarte frumos, foarte deosebit, dar zilele acestea, si i-a spus data exacta, a venit si ni l-a cerut inapoi” S-au coborat amandoi pe genunci si au spus: “Doamne iti multumim pentru bucuria care a fost in casa noastra, Tu esti cel ce dai, si tu esti cel ce iei, iti multumim ca ni i-ai imprumutat pentru o perioada de timp si acum suntem inaintea ta si te glorificam pe tine”

Sa ne uitam bine la cei dragi ai nostri, sunt imprumutul lui Dumnezeu pentru noi, nu se stie cand ne vor fi luati fara sa fim intrebati, sau sa ne putem implica.

Pretuieste fiecare moment si poartate ca atare!

04.03.2009

Vieti transformate. Marturie Familia Barna : Mirel, Elena si Diana



Deschide numai dupa inchiderea muzicii de fundal a acestei pagini !