Opinii si marturii de familie... necenzurate

Studiu: Cuplurile tinere refuză să se căsătorească din cauza fricii divorţului

2012-01-07T06:32:00.003+02:00

Un studiu elaborat la Universitatea Cornell arată că cuplurile tinere nu se căsătoresc din cauza fricii divorţului, raportează Life Site News.

Studiul “Spectrul divorţului: Vizualizări din muncă şi convieţuirea clasei mijlocii” este publicat în revista “Family Relations” (decembrie 2011) şi îl are ca autor pe Sharon Sassler, profesor de analiză a politicilor şi management la Universitatea Cornell, student doctorand în domeniul dezvoltării în sociologie.

“Tinerii americani îşi exprimă intens teama asupra capacităţii lor de a-şi administra cu succes relaţiile intime. Parţial în răspuns, convieţuirea a devenit normativă de câteva decenii încoace”, relatează Dr. Sassler.

Sursa: Total Schimbat.ro

Creste un barbat

2011-11-30T08:37:00.003+02:00

Credeam că am învăţat ceva despre creşterea copiilor după ce am crescut două fete. Apoi soţia mea şi cu mine am avut un băiat.

Cristian e un fiinţă aparte. Surorile lui sunt destul de liniştite şi conservatoare în atitudine. El e însă un neastâmpărat.

Surorilor lui le place să împodobească lucruri, să decoreze, să aranjeze şi să pună lucruri unul peste altul. El vede orice lucru ordonat ca pe o invitaţie la a face dezordine. Îi place să împungă şi să dea ghionturi. Îi plac buşirile.

Chiar şi farfuria lui cu mâncare arată ca un câmp de luptă. „Aaaa – buuum!” şi morcovul aterizează în cartof.

Nu noi l-am învăţat astea. Încercăm să-l învăţăm să mănânce frumos la masă, să respecte lucrurile celorlalţi şi că pereţii casei nu sunt indestructibili. Însă pornirea lui de a domina, de a stăpâni şi a cuceri îşi spune cuvântul.

Acesta e un lucru fascinant pentru mine, din mai multe motive. Unul ar fi acela că unii cercetători aiurează că nu există nici o diferenţă psihologică înnăscută între băieţi şi fete – ci doar ceea ce-i învaţă societatea. Aberaţii absolute. Fără nici un îndemn sau sugestie, fetele mele de la început au pus mâna pe păpuşi şi au început s-o imite pe mama lor. Băiatul meu le smulge capul ca să vadă ce e înăuntru.

Mai important, sunt fascinant pentru că ce văd cu ochii mei întăreşte ce citesc în Biblie – un adevăr cu implicaţii profunde legate de responsabilitatea care stă pe umerii mei.

Societatea, în majoritatea ei, ignoră acest adevăr şi generează mai multe probleme legate de felul în care ne creştem băieţii. În primii ani, ei doresc să se lupte în arenă; vor să-şi încerce puterile, deseori într-o manieră nedisciplinată şi periculoasă. Societăţii nu îi place asta. Suntem foarte ambivalenţi faţă de energia masculină. Sistemul educaţional dominat de femei încearcă să o tempereze. Preferăm să răspundem energiei naturale a băieţilor noştri cu nişte distracţii inerte; la urma urmei, dacă un băiat de absorbit de un joc pe calculator, nu o să-şi mai bată frăţiorul. Fără să ne gândim la consecinţe, răsplătim inactivitatea. E mai puţin îngrijorătoare decât agresivitatea.

Apoi privim – ca şi cum n-am putea face nimic – cum fiii noştri devin comozi, leneşi şi moi. Încetul cu încetul, acele lucruri care îi făceau diferiţi de surorile lor devin mute, se estompează. Sau dispar cu totul. Că facem asta e perfect de înţeles. Însă e o mare greşeală.

Realitatea este că există ceva valoros în caracterul activ al fiilor noştri. Ceva ce trebuie format şi îndrumat. Rafinat şi echilibrat. Voi de noi însă – şi de ei – dacă este zdrobit.

De ce? Pentru că ei sunt destinaţi să fie conducători.

În cartea Facerii (1:26-27) scrie că Dumnezeu l-a creat pe om bărbat şi femeie. Restul Scripturii explică de ce. În mod evident, bărbaţii şi femeile sunt înzestraţi cu diferenţe fizice – însă asta nu e totul. Dumnezeu a aşezat şi nişte diferenţe emoţionale şi psihologice – cu un scop precis: El a vrut ca bărbaţii şi femeile să îndeplinească roluri complementare, dar categoric diferite în familie şi societate.

Înainte de a ne pregăti fiii să îndeplinească rol pentru care au fost creaţi, trebuie să înţelegem care este acest rol. Avem nevoie de o viziune a unei masculinităţi sănătoase astfel încât să-i putem compara pe fiii noştri cu ea şi să ştim ce anume trebuie schimbat şi ce trebuie să rămână; ce trebuie modelat şi ce trebuie dezvoltat. A creşte un bărbat necesită a şti ce va deveni băiatul.

Deşi principiile creşterii copiilor sunt aceleaşi pentru băieţi şi pentru fete, fiecare trebuie învăţat sarcinile pe care le va îndeplini într-o viitoare familie. Băieţii necesită o gândire diferită şi un set diferit de abilităţi. Pe măsură ce cresc, fiii noştri trebuie să dobândească un sentiment al unicităţii – nu unul care să-i facă nişte ciudaţi în preajma fetelor şi femeilor, ci unul care să reflecte responsabilităţile dorite de Dumnezeu pentru ei.

Băieţii au tendinţa naturală să cucerească – a de răvăşi curtea şi a construi o baricadă. Vrem să încurajăm asta, nu să o desfiinţăm. Vrem ca ei să aibă spirit de aventură, să fie curajoşi şi vizionari. La urma urmei, au fost creaţi să stăpânească Pământul (versetul 28). Astfel, avem nevoie să le arătăm cum să-şi manifeste putere într-o manieră constructivă, divină.

Învăţaţi-l pe băiat să facă lucruri. Nu-l lăsaţi să stea pe margine în timp ce prietenii lui încearcă noutăţi, cum ar fi a sări în piscină sau a alerga cu rolele. Nu-l lăsaţi să stea deoparte în timpul unei activităţi. Luaţi-i un câine şi arătaţi-i cum să-l dreseze. Învăţaţi-l să folosească lucruri, să construiască lucruri, să planteze lucruri, să modifice mediul din jurul lui într-o manieră pozitivă şi activă.

Dumnezeu a început crearea oamenilor cu un bărbat şi, imediat, i-a dat ceva de făcut (Facerea 2:7, 15). I-a dat nişte lucruri care să îl înveţe buna gospodărire – a avea grijă de lucrurile pe care le primim. Mai departe, după ce Adam a păcătuit, Dumnezeu a îngreunat sarcinile lui Adam (Facerea 3:17-19), pentru că munca fizică este esenţială pentru a clădi un caracter. Dumnezeu ştie că atunci când ni se dă totul, noi nu procedăm cum trebuie; El vrea ca omul să-şi câştige pâinea cu sudoarea frunţii. Iar Scriptura spune că bărbaţii trebuie să muncească pentru a-şi întreţine familiile (de ex., la 1 Timotei 5:8).

Părinţi: Învăţaţi-vă băiatul cum să muncească. Lecţiile pe care le-a învăţat Adam, trebuind să se îngrijească şi să urmărească Grădina sunt lecţii de care au nevoie toţi băieţii: să aprecieze valoarea muncii asidue – să fie răbdători şi să aştepte apariţia roadelor – să aibă aşteptări realiste asupra succesului – să se bucure de rezultate. Un băiat are nevoie să simtă oboseala şi să trebuiască să-şi învingă limitele atunci când îl încearcă un sentiment de renunţare.

Daţi-i de lucru. Băieţii tind să fie leneşi; e sarcina părinţilor să-i ajute să învingă asta. La un moment dat, băiatul vostru va trebui să meargă să-şi găsească o slujbă. Are nevoie de o evoluţie constantă a sarcinilor şi ocaziilor care să-l înveţe cum să muncească, să fie responsabil şi să se motiveze singur.

Atunci când băiatul vostru înţelege valoarea muncii asidue, va aprecia valoarea răsplăţii. Aceasta reprezintă o altă ocazie: învăţaţi-l cum să economisească, să-şi achite obligaţiile, să cheltuiască înţelept, să fie generos cu alţii, să îi returneze lui Dumnezeu. Acestea sunt deprinderi esenţiale pentru un bărbat; inspiraţi-i-le băiatului vostru cât încă e mic.

Relatarea din cartea Facerii conţine un alt adevăr de preţ: de la început, Adam nu trebuia să fie singur. Avea nevoie de un tovarăş, un ajutor. Fără Eva era incomplet, şi Eva era incompletă fără el (Facerea 2:18-24). Pentru a asigura ordinea şi organizarea, Dumnezeu l-a pus pe bărbat într-o poziţie de conducere în raport cu femeia (1 Corinteni 11:3).

Fiii noştri au fost creaţi să devină conducători ai femeilor şi copiilor. Trebuie să avem asta în vedere atunci când lucrăm cu ei.

A-i învăţa acel rol începe cu relaţia dintre tati şi mami. Fiii noştri au nevoie de un exemplu puternic de familie adevărată. Au nevoie să vadă conducerea masculină la lucru – un bărbat care îşi conduce familia cu dragoste. Un băiat va fi atras să imite exemplul bărbătesc, puternic al tatălui său.

Un tată trebuie să se asigure că fiul său îşi tratează mama cu respect. Dumnezeu îi porunceşte unui fiu să cinstească şi să asculte pe mama sa (Ieşirea 20:12; Efeseni 6:1). Atunci când un băiat învaţă asta de mic, începe să simtă că bărbaţii trebuie să aibă întotdeauna un sentiment de răspundere şi datorie faţă de femei. Aceasta va conduce, ulterior, la o abordare mai naturală a sarcinilor de conducere, protecţie şi susţinere a familiei proprii. Un fiu care îşi desconsideră mama este un nebun (Pilde 15:20). Dacă dezvoltă o relaţie de confruntare cu ea, va învăţa să fie mai competitiv şi combativ în raport cu femeile. Pe de altă parte, un băiat care îşi respectă mama va ştii să-şi respecte şi soţia (1 Petru 3:7).

Pregătindu-ţi fiul să îndeplinească acest rol, trebuie să acorzi atenţie felului în care îl disciplinezi. Nu îl bate şi nu îl înjosi. Nu induce în el supunerea pasivă. Inspiră-i o bună încredere de sine – şi o modestie bine dozată. Cum? Prin multe încurajări. Încurajează-i punctele forte. Laudă-i succesele. Bucură-te alături de el când reuşeşte ceva.

Învaţă-ţi fiul să accepte responsabilităţi. Învaţă-l să-şi asume faptele şi să nu caute scuze. Nu-l lăsa să-şi protejeze într-o manieră şireată mândria masculină egoistă. Nu-l lăsa să paseze răspunderea, să dea vina pe alţii sau să fugă de sarcina răspunderii.

A fi un conducător implică a lua decizii dificile şi nepopulare. Toţi tindem să facem pe plac oamenilor. Fiul tău are nevoie de abilităţi de comunicare – dar şi de curajul de a rămâne singur pe poziţie. Învaţă-l să asculte de Dumnezeu în ce e bine şi ce e rău, şi să stea împotriva mulţimii atunci când trebuie să facă asta. Asta cere curaj iar tu trebuie să i-l insufli.

Ajută-l să-şi învingă egoismul. Încurajează-l să vadă ocaziile de a face lucruri care să-i ajute pe alţii în lipsa avantajului propriu. Învaţă-l nobleţea care stă în a vedea nevoile altora. Ajută-l să vadă imaginea de ansamblu. Arată-i cum să vadă lucrurile din perspectiva lui Dumnezeu.

Ajută-l să fie puternic fizic şi psihic. Dacă poţi, învaţă-l să schimbe o roată, meşterească ceva sau să repare ceva în casă. Învaţă-l să aibă activităţi în aer liber, să urce pe munte, să pescuiască.

Cel mai important, petrece timp alături de el. Un tată care îi arată fiului cum să schimbe uleiul la maşină îl învaţă o meserie, dar cel mai important este că este cu băiatul lui.

Lumea aceasta are nevoie de băieţi masculini, puternici, care să devină bărbaţi masculini şi puternici. Principalul mod în care noi, ca părinţi, putem împlini această nevoie este prin a-i ajute pe fiii noştri să-şi trăiască destinul de conducători. Asta înseamnă să le oferim un exemplu bun, instruire şi învăţătură, disciplină, niveluri sporite de răspundere – şi multă încurajare.

Băiatul tău are nevoie de tine. Învaţă-l să fie bărbat.

Sursa: AFR

Căsătoria – un moft, o tradiție sau un stil de viață?

2011-11-19T11:11:00.004+02:00

Căsătoria pare să aibă o definiţie uşor modificabilă, în zilele noastre. Dacă până nu demult ni se părea absolut normal să nu conceptualizăm, să nu introducem prea multă teorie în acest mod de viaţă natural, astăzi, mentalităţile şi derapajele din plan moral nu mai permit o atitudine neutră. Şi, în trecut, unii aveau probleme cu definiţia căsătoriei ca angajament de fidelitate faţă de o singură persoană de sex opus, până la sfârşitul vieţii.

Realitatea adulterului nu este o noutate a timpului nostru. Dacă răsfoim paginile de istorie ale omenirii, descoperim că societatea, pe alocuri, a luat unele măsuri de prevenire, de pedepsire a încălcării legământului căsătoriei, condamnând explicit adulterul şi orice atac la adresa demnităţii şi sexualităţii persoanei umane. Astăzi, aceste măsuri par superflue, fiindcă mariajul de probă, concubinajul, a devenit un stil de viaţă, acceptat şi împărtăşit pretutindeni în „lumea civilizată”. De aceea, rata divorţului este în continuă creştere, iar căsătoria „tradiţională” pare învechită, sortită eşecului.

Ce mai înseamnă astăzi oare căsătoria? Un vis din copilărie? Un contract de maturitate? Un jurământ la biserică sau la primărie? Un angajament pe viaţă luat în faţa rudelor şi cunoscuţilor? O promisiune de fidelitate faţă de partener, de jumătatea ta? O tradiţie învechită sau un moft al părinţilor sau bunicilor? Un stil de viaţă natural, normal, propus încă şi azi de Biserică? Toate la un loc sau doar puţin din fiecare? Şi totuşi mai merită să mai defineşti căsătoria „tradiţională”, cum ar numi-o unii?
O definiţie a căsătoriei este vitală în orice timp şi în orice loc. Vocaţia la viaţa de căsătorie este sădită în însăşi natura noastră, ne-o mărturiseşte Scriptura de pe primele pagini. Ea poate fi rezumată astfel: înainte de căsătorie, 1+1=2, iar după, 1+1=1. Căsătoria este un angajament de fidelitate, care completează persoana umană şi o orientează spre scopul ultim, angajându-o şi faţă de posteritate prin procreare, naşterea, creşterea şi educarea copiilor. Căsătoria este un contract inviolabil între un bărbat şi o femeie pe durata vieţii. Căsătoria este expresia socială a dovezii de iubire pe care o au două persoane de sex opus, una faţă de cealaltă. Căsătoria nu a fost şi nu trebuie să fie niciodată un moft; ea este o alegere liberă, asumată în faţa societăţii şi a lui Dumnezeu.

Iată câteva adevăruri simple, familiare, care trebuie susţinute o dată în plus, în zilele noastre, când ceea ce este frumos, curat ajunge să fie relativizat, compromis prin gesturi şi atitudini necugetate, alterate de o lipsă acută de educaţie morală sau religioasă. Nu ne putem eschiva din faţa unor asemenea legi de viaţă.

Fidelitatea conjugală presupune pregătire dinainte de căsătorie. Stilul „Valentine’s Day”, a trăirii dragostei de moment dăunează grav sănătăţii familiale şi sociale. A te angaja într-o relaţie de dragoste nu poate să se rezume la sex.

Căsătoria este o instituţie socială, fundamentală din toate timpurile. Dacă valorile ei sunt ignorate sau batjocorite, se ajunge la proliferarea unor comportamente şi stiluri de viaţă abuzive, distrugătoare, care lasă răni adânci pe termen lung.

De aceea, astăzi, proiectele menite să încurajeze cultivarea valorilor căsătoriei trebuie încurajate, susţinute, împărtăşite. „Săptămâna căsătoriei” este un prilej deosebit, unic pentru moment, prin care noi, membrii societăţii româneşti, ne putem angaja să celebrăm acest mod de viaţă, care ne-a asigurat existenţa până în prezent şi care ne conduce nemijlocit spre viitor, care ne asigură de fapt viitorul.

Cum poţi celebra căsătoria în „Săptămâna 7-14 februarie”? Personal, sărbătorindu-ţi familia, părinţii, partenerul de viaţă… social, prin a investi puţin timp şi probabil şi bani pentru a arăta că pentru tine căsătoria contează. Pentru mai multe idei sau detalii, pentru a te face cunoscut în acest demers, nu ezita să consulţi şi saitul: www.marriageweek.ro.

Divortul ereditar - copiii divortatilor

2011-10-19T09:58:00.006+03:00

A trecut mai bine de un an de cind nu am mai dedicat o editie speciala divortului. Revenim astazi, fiind determinati sa o facem de aparitia in vara a unui bestseller, The Divorce Generation (“Generatia Divortului”), a lui Susan Gregory Thomas, fosta jurnalista la US News & World Report. Carti despre divort si efectul lui asupra copiilor apar des. Neobisnuit despre aceasta carte insa este autoarea si perspectiva din care scrie. Susan a fost ea insasi victima divortului parintilor ei cind era mica iar cind s-a casatorit a jurat ca nu va divorta nici o data. Si totusi a facut-o. Cartea ei e vocea copiilor celor divortati dar care la rindul lor au divortat si ei. Este o carte despre parintii victimizati in copilarie de divortul parintilor lor si care la rindul lor isi victimizeaza proprii copii tot prin divort. E vorba de divortul in lant, divortul ereditar cum il numesc sociologii, divortul care trece de la o generatie la alta la fel ca o boala ereditara. Despre aceasta categorie sociala scrie Thomas in Generatia Divortului, o generatie a divortului ereditar.

In mare parte, cartea descrie experientele de care a avut parte autoarea ca victima a divortului, apoi intemeierea unei familii proprii, copiii proveniti din casatorie, divortul pe care nu si l-a putut imagina nici o data, si impactul lui asupra propriilor ei copii. Cum de a ajuns Thomas, o victima a divortului, sa-si victimizeze proprii copii printr-un divort al ei?

Thomas apartine Generatiei X, asa fiind numita de sociologi generatia nascuta intre 1965 si 1980 a carei parinti au divortat. Una din intrebarile inevitabile pentru cei nascuti in acea perioada e “cind au divortat parintii tai?”` Toti isi amintesc de parca ar fi fost ieri data exacta si circumstantele precise cind parintii le-au spus “divortam.” Iar efectul a fost acelasi pentru toti – devastant. Thomas este imaginea perfecta a consecintelor divortulului asupra Generatiei X. Tatal ei plecase de acasa cu secretara, lasindu-si in urma sotia, pe Susan si pe fratele ei. Asta a fost in 1981 cind ea avea doar 12 ani. In urmatorii ani, fara un tata in casa, Susan a luat-o razna si s-a aventurat in tot felul de stiluri de viata alternative in Philadelphia unde isi traise anii adolescentei. S-a apucat de fumat, apoi de droguri, a fost exmatriculata din scoala, a fost chiar si internata intr-un spital de boli mintale vreme de aproape un an. Fratele ei nu s-a lasat nici el mai prejos luind-o si el razna.

Nomazi

Susan si fratele ei insa nu erau exceptia cartierului in care locuiau. Erau regula. O multime de copii de virsta lor traiau doar cu un singur parinte, fie mama sau tata, si se comportau la fel. Formau grupuri sa-si tina companie unii altora si se deplasau in grupuri pentru ca le lipsea confidenta de sine. Se incurajau unii pe altii la lucruri rele si isi aminteau unii altora despre ziua cind parintii le-au spus ca divorteaza si sentimentele care le simtisera cind au primit vestea. O zi care nu puteau s-o uite. Susan si copiii din cartierul ei erau mereu pe duca. O saptamina cu mama, una cu tata. O vacanta aici, alta la sute sau chiar mii de kilometri departare. Psihologic trebuiau sa se ajusteze si sa se reajusteze mereu. Sa se obisnuiasca cu tati sau mame noi, frati si surori noi, obiceiuri si reguli de familie noi, rudenii noi, prieteni noi. Constant formau sau se dezlipeau de ceea ce sociologii numesc “blended families”, adica familii amestecate. Traiau, spune Susan, o viata de “nomazi”. Un baiat pe care Susan il cunoscuse in cartierul ei a fost pus de parintii lui sa locuiasca, singur, intr-un apartament la mijlocul distantei dintre parintii lui divortati. Parintii veneau sa-l viziteze, nu invers, cind doreau ei sau cind le era lor convenient. Nu a rezistat mult. A devenit betiv, a falimentat moral, nu a ajuns sa se casatoreasca si a murit, invins de betie, fara sa ajunga varsta de 30 de ani.

Casatoria

La o virsta mai tirzie Susan s-a casatorit si ea. In cei 16 ani de casnicie a avut copii, insistind ca nu va divorta nici o data. Pe vremea aceea statistica divortului in America incepuse sa de-a semne incurajatoare. Dupa ce si-a atins apogeul in jurul anului 1980, rata divortului in America a inceput sa scada lent. In 1990 77% dintre casatoritii americani trecusera cu succes de primii 10 ani de casnicie – un palmares namaintilnit in America de zeci de ani. Statisticile astea o incurajau pe Susan si-i dadeau confidenta ca nimic nu s-ar fi putut intimpla in familia ei sa o faca sa divorteze si sa-si treaca copiii prin aceasi tortura a divortului prin care a trecut ea. Perspectiva ei insa inca apartinea anilor 60 cind jumatate din femeile americane inca afirmau ca divortul nu se poate justifica sub nici o forma, oricit de rau ar merge lucrurile intre soti. Pina in 1980, insa, optica s-a schimbat radical, doar 20% dintre ele mai impartasind opinia asta.

Primul semn dupa casatorie care i-a amintit lui Susan cit de traumatizata a fost de divortul parintilor ei s-a ivit la 32 de ani cind a nascut primul copil, o fetita. Dintr-o data a intrat intr-o depresie, fetita neaducindu-i bucurie ci reamintindu-i de trauma suferita dupa divortul parintilor ei. Dupa citeva sesiuni de terapie doctorul i-a pronuntat sentinta. “Tu,” a spus el, “esti un orfan de razboi.” Al razboiul dintre parinti. Un orfan cu ambii parinti inca in viata. Un orfan al sufletului. Crescind fara ambii parinti in familie, spune Susan, ne face sa investim tot ce avem in copiii proprii, dorind sa le oferim, cu orice pret, un camin stabil si linistit. Curios, insa, relatiile cu propriile mame se deterioreaza. Mamele care provin din familii divortate nu-si privesc propriile mame ca modele de crescut copiii, ci ca pe niste femei falimentare. Ce ai de invatat de la ele, intreaba Susan?

Divortul

Cum a ajuns Susan sa divorteze? Invatase si ea de la altii ca o casatorie are mai multe sanse de reusita daca viitorii soti traiesc laolalta inainte de a-si spune reciproc “Da!” Dupa acest model a trait si ea cu viitorul ei sot opt ani inainte de casatorie. Nu au ascultat de parintii lui, amindoi crestini, care i-au sfatuit sa nu traiasca impreuna inainte de casatorie. Pentru o vreme lucrurile au mers bine. Amindoi cistigau bine. Susan devenise un jurnalist proeminent la o publicatie proeminenta americana. Viitorii soti erau “cei mai buni prieteni” si se conformasera din plin noilor doctrine ale casatoriei in voga atunci care priveau normele traditionale ale casniciei ca “invechite”. Cei doi devenisera “parteneri” de viata, asa cum fusesera invatati pe bancile universitatii la cursurile moderne de sociologie si antropologie. Erau “egali”, lipsiti de “prejudecati” si viata era minutata. Viitorul sot era “perfect” si facea pe linga casa si in bucatarie mai multa treaba decit generatia de barbati de dinaintea lui. Susan era fericita. Avea un “partener” de viata perfect.

Ceva insa a intervenit – adulterul, un virus cu care nici familia nici casatoria “moderna” nu se pot obisnui. Cum de au ajuns aici? Susan pune punctul pe “I”. Barbatii moderni sunt crescuti si invatati ca dragostea in relatii e secundara relatiilor sexuale. De aceea sunt in cautare de satisfactie sexuala iar infidelitatea si adulterul sunt consecinta acestei cautari. Infidelitatea si respingerea monogamiei devin cauzele tot mai des citate pentru divort. In timp, sotul Susanei si-a pierdut interesul in ea si a cautat sa-si satisfaca viata intima in alta parte. La rindul ei Susan si-a abandonat instinctele casnice, lasind pe altii sa spele rufele sau vasele, ori sa faca cumparaturi. Vreme de doi ani nu au mai dormit in aceasi camera, si au incetat sa mai vorbeasca. Comunicau doar cind copiii erau la masa, si doar de dragul lor, nu de dragul unuia fata de altul. Asa, durerea prin care Susan a trecut cind parintii ei au divortat a dat-o mai departe celor doi copii carora le-a dat viata. Asemenea unei boli ereditare. Concluzia lui Susan e zdrobitoare. In cuvintele proprii “I have yet to meet the divorced mother or father who feels like a good parent, who professes to being happy with how their children are now being raised. Many of us have ended up inflicting pain on our children, which we did everything to avoid.” (“Inca nu am intilnit o mama sau un tata divortat care sa se simta ca fiind un parinte bun, sau sa spuna ca sunt multumiti de cresterea copiilor lor. Multi dintre noi am ajuns sa cauzam durere in copiii nostri, un lucru care ne-am spus ca nu-l vom face nici o data.”)

AFR Va Recomanda: Pe 9 iulie Wall Street Journal a publicat un capitol din cartea lui Thomas aici: http://online.wsj.com/article_email/SB10001424052702303544604576430341393583056-lMyQjAxMTAxMDEwNDExNDQyWj.html

Iar aici va recomandam un studiu publicat in mai 2004 de fundatia americana The Heritage Foundation si intitulat The Impact of Marriage and Divorce on Children (“Impactul Casatoriei si a Divortului asupra Copiilor) http://www.heritage.org/research/testimony/the-impact-of-marriage-and-divorce-on-children

Pana unde am merge ca sa comunicam cu copiii nostri?

2011-09-26T09:27:00.002+03:00

Focus on the family a avut o emisiune ieri – despre copiii surzi. N-am ascultat chiar de la inceput asa ca unele amanunte le-am putut doar intelege din restul discutiei. Era un tata care povestea despre fiica lui de 5 ani care era surda. Ne descria el frustrarea pe care o avea ca nu poate sa comunice cu fiica lui asa cum ar fi vrut.

Au cautat el si sotia lui o scoala pentru surzi si scoala era la 3 ore distanta de unde locuiau. Au incercat ei sa gaseasca de lucru in zona aia, dar n-au reusit . Si-au dus fetita la scoala…si au trebuit sa o lase acolo de luni pina vineri; si povestea omul cu glasul tremurind cum a inteles ca micuta lui s-a simtit abandonata- dar nu avea ce altceva sa faca.

In afara de chestiile astea marunte, dar dureroase, pe care le intimpina o familie cu un copil care este diferit de ceilalti copii, dadea el niste statistici. De pilda, dintre parintii copiilor surzi, doar 10 % pot comunica cu copiii lor. Dintre acestia doar 2 % din tati invata limba semnelor si 8% dintre mame. Este absolut tragic – cind te gindesti la numarul mic de parinti care nu pot sa aiba o discutie intima cu copiii lor.

O alta problema – bisericile nu sint echipate cu materialele si serviciile necesare ca sa se adreseze surzilor. Din totalul de oameni surzi, spunea el…doar 2% il cunosc pe Isus Christos ca Domn si Mintuitor. Daca o biserica are un translator pentru surzi, chiar si acolo nu exista o partasie si o societate a celor care nu aud- pentru ca si ei ar trebui sa aiba undeva un grup in care sa se simta bine. Cum ei nu “aud” decit in fata lor…amestecati cu restul lumii, li se pare adesea ca oamenii vorbesc despre ei. Noi putem vorbi si sa ne uitam in alta parte fara sa ne gindim la altceva…ochii se duc aiurea uneori peste lucruri si oameni. Dar surzii se uita la gura si la semnele cu care vorbesc si nu pot intelege atitudinea noastra prea bine.

Povestea el ca, in dorinta de a gasi tot ce putea gasi in ajutorul fiicei lui surde, pe linga ca a invata limba semnelor, a vizitat o facultate pentru surzi si era in cautarea unor casete cu povesti religioase pentru copiii surzi- dar n-a gasit nicaieri. Asa ca s-a dus o statie de TV si a incercat sa creeze programe pentru surzi. Povestea ca atunci cind a vizitat facultatea (nu-mi amintesc unde era- undeva prin Sud- pentru surzi) una dintre doamnele care l-a intilnit pe coridor si care avea o functie in conducerea facultatii, stind de vorba cu el, spunea ca in 15 ani de cind lucra ea acolo, el era doar al doilea tata care s-a aventurat cu fiica lui sa viziteze aceasta institutie.

Dupa mai multe straduinte, reuseste sa scoata ceva filmulete pentru copiii surzi. Vizitind o biserica mai tirziu si vorbind despre acest subiect atit de drag inimii lui, a fost acostat la urma de o familie care era evident aveau o fetita surda. Ei beneficiasera de o astfel de caseta si i-au putut da citeva amanunte foarte emotionale despre impactul pe care aceasta caseta a avut-o asupra fetitei lor.

Ei spuneau ca in fiecare seara se rugau impreuna la masa…si ca fetita lor se ruga – in felul ei si ea. Dar nu se ruga singura niciodata. Dupa ce a vizionat insa caseta, a venit la e si le-a spus foarte surprinsa…”Voi stiti ca si Dumnezeu intelege limba mea - limba semnelor)?” Asta pentru ca pina in acel moment ea nu a realizat ca Dumnezeu poate sa o inteleaga fara sa rosteasca cineva ceea ce ea spune prin semne.

Avem copii care vad si aud si avem asa un timp dificil sa ii facem sa ne intelaga, sau sa le explicam despre Dumnezeu. Imi imaginez doar cit de greu este sa transmiti informatii si ginduri atit de subtile si pline de inteles – unui surd - cind ai la dispozitie un numar restrins de semne- si devine atit de greu sa descrii altceva in afara obiectelor- sa descrii emotii, stari sufletesti…dragostea infinita a Lui Dumnezeu…

……………….

Daca un parinte al unui copil surd invata o limba noua doar ca sa comunice cu copilul lui, ma intreb de ce unii dintre noi nu facem mai multe eforturi cu copiii nostri care vad si aud…Sau avem toate mijloacele sa putem sa comunicam cu ei…dar ne cheltuim timpul cu altceva? Subiect de pus pe…ginduri…

Sursa: AICI

Femei cu idealuri – Relatia soacra-nora

2011-09-07T11:40:00.002+03:00

Greșelile bărbaților (2) - de Petru Lascau

2011-07-21T09:12:00.006+03:00

“Niciodată, niciodată, niciodată să nu spui soţiei tale cum să se simtă!”

Ar trebui să evitați expresiile:

- Nu trebuie să te temi şi nici să te îngrijorezi de…
- Nu e nici un motiv să te simţi astfel!
- Te îngrijorezi prea mult dragă!
- Eşti şi tu prea sensibilă!

Un lucru tabu: Niciodată să nu dai vina pe hormonii ei pentru sentimentele sale! Mai ales la menopauză. Unii spun că menopauză înseamnă „man-fă-o-pauză”

Nu folosi niciodată logica să explici sentimentele unei femei! Mai ales ei înșăși.

Nu comanda să se simtă cum vrei tu! Sentimentele altora nu pot fi comandate.

Câţi dintre dumneavoastră v-aţi supărat numai pentru faptul că soția vă era supărată?
Unii bărbați cred că soțiile lor trebuie să aibă bună dispoziție așa la porunca lor.

Te uiţi la meciul de fotbal. Finala campionatului României. Sunt ultimele 2 minute. Scorul e zero la zero. Echipa ta preferată presează nebuneşte la poarta adversă. Îți rozi unghiile în tensiunea aşteptării golului victorios. Intră soţia în cameră. Te vede transpirat şi transpus: “Ce-i cu tine? Calmează-te! E doar un meci stupid acolo! Crezi că este important cine câştigă?” Cum te simţi?

La fel se simte si ea când vrei să-i modifici starea sufletească prin intervențiile tale.

Un bărbat s-a supărat așa de tare pe soția lui că n-a mai vrut să vorbească cu ea. S-a lăsat tăcerea aceea grea între cei doi.
Bărbatul trebuia să fie la aeroport de dimineață și avea nevoie să fie trezit la ora 5. Pentru că nu dorea să fie primul care să înceapă să vorbească a lăsat un bilețel la îndemână ca să-l vadă soția lui: “Te rog să mă trezești la ora 5.”
A doua zi a constatat cu groază că s-a trezit la ora nouă, după ce avionul său plecase. S-a ridicat furios din pat și a observat un bilețel pe noptieră, pe care scria: “E ora 5. Trezește-te!”
Bărbații nu sunt dotați să facă fața unor astfel de încercări.

Sursa: Pasi spre lumina

Greșelile bărbaților (1) - Petru Lascau

2011-07-21T09:08:00.004+03:00

Când ne căsătorim credem că avem multe puncte în comun. Descoperim apoi că suntem foarte diferiţi totuşi unul de altul. Nu e de mirare că un autor spunea că “Bărbaţii vin de pe Marte – femeile de pe Venus.”

Ceele mai grave erori pe care bărbații le fac față de soțiile lor pornesc de la prezunția falsă că soţia este la fel ca noi, un alt bărbat care poartă fustă. Expresia din Scripturi: “Carne din carnea mea, os din oasele mele” – nu înseamnă “asemenea mie”.

În urma unui sondaj de opine în rândul femeilor căsătorite s-a întocmit o listă de greșeli grave pe care bărbații n-ar trebui să le comită niciodată față de soțiile lor.

Pe parcursul câtorva postări voi încerca să prezint pe scurt aceste greșeli care pot produce pagube serioase în relațiile de familie. Să încercăm să le evităm spre binele familiiei noastre, cu toate că se spune că “bărbaţii nu fac de două ori aceeaşi greşeală – o fac de trei, patru, cinci… zece ori…” Dar să începem cu prima:

1. Când soţia îți împărtășește o problemă nu-i spune cum s-o rezolve, înainte ca ea să termine de vorbit!

Continuare: AICI

Ce-i întărâtă la mânie pe copiii noștri? - de Petru Lascau

2011-07-21T09:03:00.004+03:00

Unul dintre comentatorii blogului meu mi-a făcut următoarea provocare:

@Petru Lascau, aș vrea să elaborați puțin versetul din Efeseni 6:4 într-un alt post când aveți timp. Eu sunt și părinte și copil, trăind între părinti tradiționali români și cu copii crescuți în cultura americană. Eu mulțumesc lui Dumnezeu pentru părinții care au înțeles acest verset, dar vădîin jurul meu o mare lipsă de părinti duhovnicești.
“Și voi, părinților, nu întărâtați la mânie pe copiii voștri, ci creșteți-i în mustrarea și învățătura Domnului.”

Am găsit câteva motive pentru care unii copiii sunt provocați mereu la mânie de către părinții lor.

Copilul este înărâtat la mânie atunci când părintele lui (mama sau tata) comit următoarele:

1.Părintele expune constant în fața copilului modelul unui om mânios
2.Lipsa aromoniei din căsnicia ta
3.Disciplinarea se face mereu la mânie
4.Inconsecvența în disciplină
5.Standarde duble în aplicarea disciplinei
6.Nu admiți niciodată că ai greșit
7.Cauți mereu greșeli la copil
8.Anulezi regulile stabilite de Dumnezeu prin regulile tale
9.Când nu asculți partea lui de poveste
10. Când îl compari mereu cu alții
11.Când nu-ți faci timp să vorbești cu el
12.Când nu-l lauzi și apreciezi pentru reușite
13.Când nu te ții de promisiuni
14.Când îl mustri sau pedepsești în fața altora
15.Prin acordarea de prea multă libertate
16.Prin faptul că ești prea strict
17.Când faci glume pe seama lui
18.Când îl abuzezi fizic

Sunt sigur că există și alte motove care duc la întărâtarea la mânie a copiiilor noștri. Probabil că unii dintre cititori ne vor ajuta să completăm lista de mai sus.

Sursa: Pasi spre lumina

Informatii privind educatia la domiciliu

2011-07-15T09:19:00.004+03:00

Homeschooling – învăţămîntul la domiciliu – este o practica veche si tradiţională de învăţămînt care este acum din ce în ce mai populara in Statele Unite. Acesta este forma a educaţiei cu cea mai rapidă creştere în Statele Unite ale Americii. Învăţămîntul la domiciliu este, de asemenea, în creştere în întreaga lume în multe alte naţiuni (de exemplu, Australia, Canada, Ungaria, Japonia, Kenya, şi Regatul Unit).

Există aproximativ 2,040,000 de copii în Statele Unite ale Americii care sînt educati la domiciliu. A fost estimat ca 1.73 – 2.35 milioane copii (în clasele K la 12, în State) au fost educati în primăvara anului 2010. Se pare homeschool populaţia continuă să crească (la un nivel estimat de 2% la 8% pe an in ultimii ani).

Familiile care fac educatie la domiciliu nu sînt dependente de resursele publice, finanţate prin taxe. Contribuabilii americani sînt scutiti sa plateasca peste 16 miliarde de dolari, deoarece aceşti copii nu sînt in scolile publice.

Homeschooling este în creştere în popularitate si în rândul minorităţilor. Aproximativ 15% din familiile homeschool nu sînt albi.

O varietate demografica largă de oameni fac homeschool – acestia sînt atei, creştini, mormoni, musulmani, conservatori, liberali, şi libertarieni, cu venituri mici, medii, mari, negri, hispanici, si albi, părinţi cu doctorat, GEDs (echivalentul a 10 clase), sau nici macar cu diploma de liceu.

· Majoritatea părinţilor decid să faca homeschool din mai multe motive:

- personalizarea sau individualizarea curriculumului şi a mediului de învăţare pentru fiecare copil,

- performanta academica mai avansata decît în şcoli,

- folosirea abordărilor pedagogice, altele decît cele tipice din şcoli,

- Consolidarea relaţiilor de familie între copii şi părinţi şi între fraţi,

- Oferă interacţiuni sociale ghidate şi motivate cu adulţii si cu cei de vîrsta lor,

- oferă un mediu mai sigur pentru copii şi tineri, din cauza violenţei fizice, de droguri şi de alcool, abuz psihologic, şi sexualitate necorespunzătoare şi nesănătoasa asociata cu şcolile instituţionale

- Învăţarea şi răspândirea unui anumit set de valori, convingeri, şi viziunea despre lume catre copiii lor

Copiii educati acasă au rezultate de 15 – 30 de puncte mai mari decit copiii de la scolile publice la testele standardizate. · Ei au rezultate mai bune indiferent de nivelul de educaţie al părinţilor sau de venitul familiei.

Certificarea ca profesori ai părinţilor care fac homeschool nu nu are nici o legatura cu realizarea academaica a copiilor. Gradul de control al statului şi reglementarea educatiei la domiciliu nu este legată de realizările academice. Copiii care sînt educati acasa sînt recrutaţi mod activ de către universitati.

Sursa: AICI

Divorţul- rană în inima copilului!

2011-07-01T08:50:00.003+03:00

A fost o perioada când familia noastra a trecut prin mari probleme care s-au soldat într-un final cu divorţul părinţilor. Era greu pentru noi, insa aceasta nu a şters dragoste ce o port pentru ambii părinţi. Nu am simţit acelasi lucru din partea lor, mai precis din partea tatălui meu. Mă doare mult ruptura care s-a produs şi răceala care s-a lasăt peste relaţia noastră. Dar anume acestea sunt implicaţiile divorţului: ruptură, nesiguranţă, neîncredere.

Astăzi multe familii, când decid să divorţeze, mai puţin se gândesc la efectul pe care îl va avea acest asupra copiilor săi. Sigur apar nişte gânduri fantome, de genul: “Ce va spune lumea?” sau “Cum mă voi descurca singur/ă?” Însă acestea sunt uşor uitate sau înlocuite cu altelea. Divorţul însă răneşte adînc inima copiilor.

În primul rând apare simţul singurătăţii, copiilor li se pare că numănui nu-i pasă de el, toţi îşi fac interesele iar părerea lui cu adecărat nu contează. În cazul divorţului părerile copiilor sunt întotdeauna pentru păstrarea familiei, prezenţa ambilor părinţi. Absenţa unui părinte întotdeauna va lăsa o lacună în inima copilului, care este singurătatea.

Copii se simt vinovati de problemele părinţilor, mai ales din cauză divorţului. Este o stare inexplicabilă însă copilul simte întotdeauna durere şi ură în primul rând faţă de sine când în familie apar astfel de probleme. El se simte sursa confluctului, cu toate că nu este aşa.

Neîncrederea faţă de sine, faţă de puterile proprii şi capacităţi personale sunt la fel o consecinţă a divorţului părinţilor. Pentru că lipseşte educaţia permanentă a ambilor părinţi, întotdeauna apare simţul de neîncredere în ceea ce face, frica că oamenii nu-l vor aborda serios din pricina problemelor ce le are în familie.

Scumpi părinţi, aceastea sunt doar câteva din consecinţele ce la poate avea divorţul asupra unui copil. Sunt multe problema care atacă familia, însă divorţul nu este soluţia cea mai potrivită. Sfintele Scripturi ne spun “…ce a împreunat Dumnezeu, omul să nu despartă.” Noi oamenii avem puterea de lua decizii, insă ca aceste decizii să fie potrivite, ele trebuiesc luminate de Dumnezeu, iar El este total impotriva despărţilor. Divorţul nu este decizia potrivită pentru rezolvarea problemelor în familie.

Sursa: Alina Druta

Billy Graham - o femeie puternica in spatele unui barbat puternic

2011-06-26T23:17:00.006+03:00

Misiunea lui Billy s-a extins, iar în ianuarie 1945 el a părăsit păstoria pentru a deveni primul evanghelist de Tineret pentru Hristos, în misiune pentru tineri şi pentru oamenii serviciului militar. Acesta a fost doar începutul dificultăţilor pentru cuplu. În timpul primilor ani, înaintea de naşterea copiilor, Ruth călătorea cu Billy de fiecare dată când bugetul le permitea.

Adesea, ea consilia şi se ruga cu cei care răspundeau chemării lui Hristos. Ea a avut, mai ales, o tragere de inimă pentru cei care se luptau să supravieţuiască şi ar fi scris anchetatorilor ani de zile. Dar copiii au început să vină, iar Cruciadele începeau şi ele să crească. Ruth a apreciat cuvintele soţiei lui Cliff Barrows, evanghelistul lui Billy.

Soţia lui Cliff, spunea că ea a călătorit cu soţul ei la întâlnirile evanghelice pentru că asta este ceea ce el a vrut. „Dar copiii mei sunt pe drumul spre iad”, a spus ea lui Cliff şi Billie, plângând. Ea l-a încurajat pe Billie să stea acasă şi să-şi crească copiii, decât să călătorească alături de Cruciade. Billie i-a spus lui Ruth despre aceasta conversaţie.

Ruth şi-a asumat responsabilitatea de a administra casa lui Graham, dându-i lui Billy libertatea de a călători şi predica oriunde l-ar chema Dumnezeu.

Înainte de naşterea primului copil, Gigi, în septembrie 1945, Billy şi Ruth s-au mutat din Illinois în Montreat, N.C. unde s-au stabilit părinţii lui Ruth, după ce au părăsit China. Familia Graham a locuit cu familia Bell, părinţii lui Ruth, până ce aceştia şi-au cumpărat o casă pe aceeaşi stradă, cu puţin înainte de a se naşte Anne, fiica lor. Ruth (denumita „Bunny” în copilărie) a mai născut pe Franklin şi pe Ned în următorii ani. La sfârşitul anului 1940, misiunea lui Billy a crescut incluzând campanii şi radio, care au condus la integrarea lui Billy Graham în Asociaţia Evangheliştilor, în 1950.

În loc să se plângă că stă în spate, Ruth se străduia să facă din casa lor un adăpost pentru Billy, atunci când el nu călătorea. Atunci când casa lor era plină de turişti curioşi, ea a luat problema în mâini şi a făcut planurile pentru a construi „Little Piney Cove”, o casă de munte construită din cabine de lemn abandonate. Încă de la început, a preluat controlul proiectului, mergând atât de departe, încât a făcut un împrumut pentru a cumpăra o proprietate, când Billy era în California. Când casa a fost terminată, ea a adus în ea comori din munţi sau din călătoriile ei.

Jean Wilson, un prieten din Regatul Unit, îşi aduce aminte cum Ruth caută în cărţile creştine vechi din casa ei: „Aceasta este cea mai mare amintire a mea despre ea” – toate colecţiile pe care ea le păstra. Era un pachet mare de „şobolani” cum îşi spunea ea. Cuplul adesea vizita librăriile de mâna a doua din Anglia şi, dacă Ruth găsea o carte pe care o vroia, se năpustea asupra ei, spunea Wilson. „Se punea pe genunchi pentru a căuta în raftul cel mai jos , sau pe o scară pentru a ajunge pe rafturile cele mai înalte, în aceste foarte vechi librării. …aş fi sfârşit doar cu o maşină plină de cărţi.”

În timp ce Ruth făcea afaceri cu arhitecţi şi constructori, mobilând casa, reparând şi extinzând, a crescut şi cinci copii, care nu erau îngeri, aşa cum unii ar crede, – şi şi-a ajutat părinţii la bătrâneţe. Crescându-şi copiii când tatăl lor era plecat luni de zile, s-a dovedit a fi o provocare. Când era întrebată cum se descurca, răspundea: „Pe genunchii mei”. Încercarea ei din fiecare dimineaţă de a spune că se descurcă este o poveste pe care orice mamă ar înţelege-o. „Aceasta a fost una din nopţile agitate şi nedormite”, a scris în cartea ei „It’s My Turn”.
„Fără să mă mai coafez sau să iau o pauză pentru un machiaj, m-am grăbit sa-mi iau halatul de baie, l-am ridicat pe Franklin din pat, fără să-l mai schimb şi l-am pus în scaunul lui înalt. M-am grăbit să pun repede masa pentru micul dejun, astfel încât copiii să nu întârzie la şcoală. În dimineaţa aceea, de fiecare dată când Gigi deschidea gura să spună ceva, Bunny o întrerupea. În final, exasperată, Gigi şi-a aruncat furculiţa. „Mama!” a exclamat ea. „Ascultându-l pe Bunny, mirosindu-l pe Franklin şi uitându-mă la tine, îţi spun că nu mi-e foame!”

Copiii familiei Graham au crescut neştiind de singurătatea mamei lor şi de străduinţele sale pentru a administra casa când tatăl lor era plecat.

„Nu cred că a vorbit vreodată despre plecările lui”, a scris Franklin în cartea lui , „Rebel With a Cause”. Ştiam că predica, dar credeam că toţi taţii erau plecaţi pentru multă vreme. Este ceva cu care am crescut. Era întotdeauna optimistă şi ne spunea mereu maxima aceasta: „Ia cât de puţin din tot ce pleacă şi cât mai mult din tot ce vine”.

Ruth stropea viaţa cu umor şi observaţii. „Nu m-am gândit niciodată la divorţ”, a spus ea odată. „Crimă, da, dar nu divorţ”. Încă din copilărie, era cunoscută ca fiind răutăcioasă. O urmărea pe sora ei Rosa cu un gândac mort în China, sau punea pocnitori sub uşa lui Franklin ca să-l trezească, se pare că şi ea credea precum tatăl ei credea despre creştini, că aceştia sunt încruntaţi şi pesimişti. Chiar membrii din echipa lui Billy ştiau de năzbâtiile lui Ruth. Odată a luat pastilele de dormit ale lui Grady Wilson din Asociaţia Evanghelistică şi a umplut capsulele cu muştar.

Când Billy a venit acasă, Ruth a încercat să fie calmă şi relaxată. Şi-a păstrat programul flexibil şi şi-a făcut timp să-l ajute să caute ilustraţii pentru predici, să scrie cărţi şi să creeze scenarii pentru programul de la radio „Ora deciderii”.

Ruth l-a sprijinit pe Billy în misiune şi abilitatea ei de a administra casa a ajutat-o să câştige respectul echipei lui Billy. „Dacă nu era Ruth, Billy Graham nu era cel pe care îl vedem acum”, a spus Billy asistentului sau T.W. Wilson.

Nimeni nu a respectat-o pe Ruth mai mult decât Billy. „Ce am pierdut!” a scris în „Just As I Am”, autobiografia sa, „şi ce a pierdut Ruth pentru ca nu m-a avut acolo să o ajut. De fiecare dată când ajungeam acasă aveam parte de un curs intensiv de agonie şi extaz parental. Dacă Ruth nu era convinsă că Dumnezeu a chemat-o să împlinească acea parte din parteneriatul nostru şi nu s-ar fi sprijinit constant în Cuvântul Domnului pentru ghidare şi Harul Său pentru putere, nu văd cum am fi supravieţuit”.

Un evanghelist acasă.

Ruth căuta oportunităţi de misiune pentru ea în Montreat. „Dacă vedea pe cineva în nevoie sau oricine suferea, ar fi căutat acea persoana”, spunea Dorothy Thielman, al cărui soţ, Calvin Thielman, era pastor în biserica unde mergea familia Graham.

Tracy Tailor Bailey, manager de conferinţă la Conferinţa Centrului din Montreat, a spus că în 1993, după ce soţul ei a murit într-un accident de maşină, Ruth a invitat-o pe Bailey şi pe cei trei copii ai ei în casa Graham. „A fost ca şi cum m-aş fi dus în casa bunicii”, a spus Bailey. „A pregătit o cină pentru copii, iar apoi s-a jucat cu copiii. A luat lucruri din casă şi le-a ascuns, apoi i-a pus pe copii să le caute, având fiecare câte o listă. Am găsit toate lucrurile de pe listă şi m-am simţit foarte bine privind asta.”

Tong şi Sear Mei Chhays, proprietarii restaurantului chinez favorit al lui Ruth, a vorbit despre bunătatea lui Ruth. Când au venit în Statele Unite din Cambodgia acum 28 de ani, au fost sponsorizaţi de Biserica Prezbiteriană din Montreat, biserica la care familia Graham mergea. Fratele lui Sear Mei, a fost sponsorizat de Black Mountain Presbyterian şi cele două biserici au colaborat pentru a cumpăra o casă familiei Chhays. Tong spunea cu lacrimi în ochi cum a aflat, mai târziu, că plata a fost făcută de Ruth. „A fost ca o mamă pentru mine”, a adăugat Sear Mei.

„Ea are inima unui evanghelist”, a spus fata ei Anne într-un interviu în anul 2002. „Deşi adesea darul ei este umbrit adesea de darul tatălui meu, darul mamei mele este adesea folosit în beneficiul celor din jur. Cea mai mare dorinţă a ei este ca cei din jur să Îl cunoască pe Hristos într-un mod personal şi intim. Tatăl meu predică la milioane de oameni, şi atinge mii de oameni; mama mea vorbeşte la oameni, iubindu-i rând pe rând.”

La începutul anilor 1070, când copiii Graham au crescut, Ruth a condus , într-o zi, şcoala duminicală din campusul colegiului Montreat, unde fiul ei Franklin a fost student. Prietenul lui Franklin Preston Parrish a venit la curs împreună cu alţi 150 de studenţi, Ruth a avut un mare interes faţă de Parrish, un nou creştin, invitându-l ocazional la cină şi dându-i diferite munci în jurul casei.

„Ruth a avut întotdeauna un ochi bun pentru a încuraja oamenii şi a-i ajuta să vină la Dumnezeu,” a spus Parrish. „Ea ar fi aşteptat ca Dumnezeu să îi îndrepte şi apoi îi încuraja şi îi ajuta să crească. Cred că a văzut aceasta în mine, un nou, tânăr, zelos creştin, care nu a ştiut nimic, dar în care Dumnezeu a pus un pic de potenţial pentru ceva anume.”

Ruth i-a cerut lui Parrish să se roage împreună cu ea ca Franklin să îşi predea viaţa în mâna lui Hristos, şi, curând după, Franklin a făcut aceasta, începând de jos a devenit astfel capul celor de la BGEA şi conducătorul unei agenţii evanghelice Samaritan Purse. Parrish, un pastor în formare şi acum vice – preşedintele la BGEA, a spus Ruth încurajându-l la începutul anilor de credinţă şi căsnicie care a avut un mare impact asupra misiunii lui.

„Ea a avut în vremea aceea un băiat care o făcea să îşi smulgă părul din cap, aşa că ea a ştiut cum să facă faţă unui copil răzvrătit,” a spus el. „Ruth îţi dădea o viziune despre cum ai putea să creşti în Cuvântul Domnului, şi nu puteai să fii cu ea şi să nu prinzi această viziune. Memorarea Scripturii nu era doar o disciplină spirituală. Pentru ea era ca şi a respira şi , de aceea, se adâncea tot mai tare în citirea ei.”

Este rândul meu

Având copiii mari şi căsătoriţi, Ruth era liberă să ofere marea ei dragoste pentru scris. Deşi era nevastă a unuia dintre cei mai cunoscuţi evanghelişti, a se promova nu era motivul ei. Încă din copilărie, ea folosea scrisul pentru a-şi exprima emoţiile pe care nu şi le putea exprima faţă de alţi oameni. În 1975, imediat după ce şi-a publicat prima carte de poezii, „Sitting by My Laughing Fire,” ea a scris editorului Sherwood Wirt de la revista Decision, „Am fost foarte ruşinată şi timidă faţă de aceste poeme, dar acum m-am decis brusc, pur şi simplu nu sunt bune de nimic! Dacă exprima ceva prin ce eu am trecut, sau despre ce am simţit când altcineva a trecut prin ceva, nu contează cu adevărat chiar dacă celorlalţi din jur le place.”

Secretara lui Ruth, Evelin Freeland a spus, „Ori de câte ori primea invitaţie să vorbească despre materialele ei, răspunsul ei a fost mereu acelaşi, „Scrisul meu este pentru misiune.”

Ruth scria pentru a încuraja noii creştini, mama unui fiu risipitor, sufletul pierdut care nu l-a găsit încă pe Salvator – oameni din toate drumurile vieţii.

Poezia ei era practică, reflectând o viaţă de singurătate şi probleme, dar umplută de credinţă în Dumnezeu. Uneori capricioasă, adesea se ducea în frumuseţea munţilor şi pădurilor de la casa ei din Blue Ridger Mountains. Cărţile ei „It’s My turn” şi „Legacy of a Pack Rat” erau umplute cu capitole scurte şi comunicate biblice de adevăr şi încurajare din anii ei de soţie, mamă şi creştin. Ea le stropea cu o varietate de citate vechi şi contemporane, dar de asemenea şi cu puţin umor. „Nicio persoană nu este absolut nefolositoare,” spunea ea , referindu-se la oamenii neagreabili. „Unul poate întotdeauna folosi ca şi un exemplu teribil”.

În scrisul ei despre familia şi viaţa ei, Ruth nu a ezitat să îşi dezvăluie slăbiciunile. Mulţi care i-au citit coloanele în Decision i-au scris să îi mulţumească pentru sfaturile ei cu picioarele pe pământ: „De fiecare dată când citesc ceva scris de ea, simt de parcă mi-ar vorbi direct mie”, a scris o femeie. „Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru ea, şi dorinţa ei de a fi folosită în lucrarea lui Dumnezeu.”

Cel mai bun an

În 1974 în timp ce făcea o ţeavă diapozitiv pentru nepoţii ei la casa lui Gigi din Wisconsin, Ruth a căzut şi a suferit răni grave, probleme la spate şi la şolduri , care i-au limitat activitatea pentru tot restul vieţii ei. Dar, în timp ce corpul ei încetinea şi era adesea în durere, spiritul ei rămânea vibrant şi încurajator.

„Am fost atât de impresionată” a spus Dorothy Thielman într-o vizită la casa Graham. „Aproape că era legată de pat, dar ea îşi menţinea spiritul ei dulce şi nu se plângea şi susţinea că tot ce Dumnezeu a îngăduit în viaţa ei era pentru gloria Lui şi pentru binele ei. Acesta era modul ei de gândire şi aşa era ea.”

Într-un final vederea lui Ruth s-a diminuat, dar ea continua să trimită scrisori prietenilor şi continua să lucreze la scrisul ei cu ajutorul fiicei ei Gigi şi prieteni ca şi Kerri Bruce, asistentul ei executiv. Şi cum încuraja ea pe alţii să înfrunte restricţiile inevitabile ale îmbătrânirii, ea se ruga – pentru Billy şi lucrarea lui de misiune, pentru familia ei şi prieteni, şi pentru mulţi alţi oameni pe care ea i-a cunoscut în anii care au trecut.

Chiar în anii care au trecut, dragostea lui Billy şi Ruth era evidentă – în felul în care se tachinau unul pe celălalt şi în felul în care ochii lor se luminau când erau împreună, au spus copiii lor. La aniversarea a 60 de ani de căsătorie, în 13 august 2003, Ruth şi-a amintit de primii lor ani. „Erau câteva reglări, acomodări de făcut la începutul primilor ani, dar s-au dovedit a fi foarte bine reglate acum.”

Billy a numit relaţia lor un roman. „Avem o relaţie mai bună acum”, a adăugat el. „Ne uităm unul la altul în ochi şi ne atingem unul pe altul. Devine din ce în ce mai bine pe măsură ce îmbătrâneşti. Secretul este Domnul Isus Cristos – să Îl avem ca centru al vieţii noastre.”

Traducere de Sunamita Venciunca
Sursa: Stiri Crestine.ro

LECTORAT CU PARINTII - SFATURI PENTRU PARINTI …DE LA COPIII LOR - de Miorita Sateanu

2011-06-23T06:56:00.003+03:00

1. Nu ma rasfata. Stiu foarte bine ca nu mi se cuvine tot cea ce cer. Dar totusi incerc: imi place sa fiu alintat, dragalit, sarutat; sa primesc tot cea ce vreau; sa fac mereu numai ce vreau si ce-mi place; sa nu ma certe nimeni pentru nimic; sa fiu mereu in atentia tuturor; sa fiu laudat mereu pentru orice fleac.

2. Nu-ti fie teama sa fii ferm cu mine. Asta ma aseaza la locul meu. Daca copilul merita sa fie certat, pedepsit, atunci nu ezita, trebuie sa primeasca pedeapsa. Daca pentru o greseala se spune NU este bine ce a facut, NU primeste jucarie, NU primeste bani, NU pleaca la joaca – atunci acest NU sa nu se transforme in DA. Trebuie sa stie cand este DA si cand este NU. Sa stie ce i se permite si ce NU. Sa-si cunoasca lungul nasului.

3. Nu folosi forta cu mine. Asta ma obisnuieste cu ideea ca numai forta conteaza. Voi face ceace vrei numai daca ma bati si numai dupa bataie voi fi ascultator. Daca nu-mi explici de ce ma-i batut, nu voi intelege de ce . Voi avea sentimentul ca nu ma iubesti si voi incerca sa ma razbun facand in continuare rele si neascultandu-te.

4. Nu fii inconsecvent. Asta ma pune in incurcatura si ma face sa incerc sa scap nepedepsit. Pentru aceiasi greseala trebuie pedepsit cu o pedeapsa identica - la fel. Nu se poate odata ierta si alta data pedepsi. Nu va intelege nimic, cand a gresit si cand Nu.

5. Nu-mi face promisiuni. S-ar putea sa nu le poti realiza, indeplini. Asta ma face sa-mi pierd increderea in tine. Nu-i face promisiuni pentru note bune, pentru excursii, haine de “marca.” Te va bate la cap pana le vei indeplini chiar daca nici nu merita s-au nu are nevoie de haine, prajituri sau alte cadouri.

6. Nu raspunde provocarilor mele atunci cand spun sau fac lucruri care te supara. Voi incerca atunci sa obtin mai multe victorii. Nu-i replica cu vorbe urate, injuraturi, dracuiri, trantit de obiecte, trantit de usi, manifestari de revolta momentana, rabufniri de furie. Va fi fericit ca a reusit sa te invinga.

7. Nu te supara prea tare cand iti spun “te urasc.” Nu cred ce spun, nu este adevarat, dar vreau sa te fac sa-ti para rau pentru ce mi-ai facut. Fiind pedepsit, copilul spune vorbe dure, urate, poate si triviale. Este modului lui de a se revolta, de a riposta fata de pedeapsa. Pentru ca nu recunoaste ca a gresit, a facut rele, trebuie sa existe o explicatie: care este gresala, de ce a facut-o si de ce trebuie sa fie pedepsit.

8. Nu ma face mai mic decat sunt. Voi incerca sa-ti dovedesc contrariul, purtandu-ma ca o persoana”importanta.” Copiii se simt foarte mandri cand sunt”bagati in seama.” Cand se discuta cu ei despre problemele lor. Cand li se incredinteaza sa faca mici servicii. Cand li se cere parerea despre o problema de familie, despre o informatie, un zvon. Cand li se cere un sfat privind rezolvarea problemelor lor. Cand li se da atentie si nu sunt alungati din camera atunci cand sosesc musafiri. Altfel fac lucruri cu care sa atraga atentia asupra lor si de multe ori acestea sunt total contrar modului lui de comportament obisnuit, zilnic. Dar dorinta de a fi “bagat in seama” este foarte puternica mai ales daca a fost jignit ca este prea mic pentru a fi alaturi de cei mari.

9. Nu face in locul meu nimic din cea ce as putea face singur. Asta ma face sa ma simt ca un copil mic si voi continua sa te folosesc in serviciul meu. Copiilor trebuie sa li se incredinteze cateva sarcini concrete din casa: aerisit camera, facut patul, pus la loc obiectele folosite, pus in dulap obiectele de imbracaminte, facut ordine in sertarul de carti si caiete, dus gunoiul, facut mici cumparaturi (daca ABC este aproape de casa), pus la spalat imbracamintea murdara, debarasat masa de tacamuri si resturi menajere dupa ce s-a servit pranzul sau cina, sa supravegheze un copil mai mic. Trebuie obisnuit copilul de la varste mici, cu deviziunea muncii in familie ca sa stie fiecare membru – in special fiecare copil - ce sarcini personale are.

10. Nu-mi menaja relele obiceiuri, acorda-mi cat mai multa atentie. Altfel nu faci decat sa ma incurajezi sa le continui. Este mai usor pentru copii sa-si insuseasca niste “obiceiuri rele”, mai ales daca nu le vede nimeni, nu le face nimeni observatie, nu intereseaza pe nimeni ce face si unde este copilul. Parintii sunt ocupati cu treburile lor, cu necazurile lor si NU dau atentie la viata zilnica a copilului, la preocuparile lui, la greselile si prostiile pe care le face. Copiii au mare nevoie de atentia pe care trebuie sa o primeasca de la parinti. Neatentionarea la timp a copilului pentru prostia pe care a facut-o, il motiveaza sa faca mereu la fel, poate el nici nu-si da seama ca face greseli. Dar poarte le face intentonat ca sa atraga atentia asupra lui. Chiar daca aceasta atentie se transforma in predeapsa, pentru cele facute.

Va marturisesc ca aceste sfaturi sunt foarte utile, le-am experimentat cu nepotii mei. Poate daca le cunosteam cu cativa ani inainte, atunci cand copiii mei erau mici si aveau mare nevoie de o relatie, de dirijarea educatie lor, bazata pe aceste sfaturi poate ca evitam multe comflicte, multe suparari atat din partea mea pentru comportamentul lor mai putin bun si ii scuteam si pe ei de perioade de tristete, poate de pedepse, de plans si mai ales de durerea din sufletul lor, ca eu ca mama nu ii inteleg.

Incercati sa retineti sfatul meu, incercati sa acordati linistea sufletului copiilor si nepotilor dumneavostra. Au mare nevoie de dragostea dumeavoastra si de respectarea dorintelor lor pentru a asigura o armonie in familie.

Sursa: AFR

Pentru toti tatii care se simt vinovati

2011-06-22T06:58:00.004+03:00

Zic şi eu aşa cum spunea un prieten atunci când l-am întrebat ce înseamnă să fii tată bun: noi taţii nu suntem taţi buni. Trăim tot timpul cu sentimentul de vină că am fi putut face mai mult pentru copii.

Pretextul pentru poezia următoare e faptul că alaltăieri a fost ziua tatălui în State. Ştiu, halal scuză! Staţi liniştiţi, poezia nu-mi aparţine!

Vă rog…

Dacă-ar avea părinţii ochi să vadă
Şi sufletul le-ar fi mereu atent,
În ochii pruncilor cu viaţă fadă
Ar descifra mesajul cel urgent:
“Vă rog, iubiţi-mă inteligent!”

Nu glume, nici minciuni – bomboane-amare,
Nu vreau bunici şi nici televizor;
Nu-mi trebuie nici lux, nici îmbuibare;
Puţin îmi pasă de trăiesc sau mor
Dar vreau să fiu al vostru, nu al lor!

Eu ştiţi c-aveţi profesii elevate,
Că sunteţi la curent cu date noi,
C-aveţi servici ca eu să am de toate,
Dar fiindcă vă iubesc pe amândoi
Vă spun: “Eu am nevoie doar de voi!”

Aş vrea cca jucărie ochii mamei
Nu ochii-ndepărtaţi ai unui unchi
Cand ne-ntâlnim atraşi de glasul foamei
Şi nu pot sta la tata pe genunchi
Mă simt ca o mlădiţă fără trunchi.
…
Romulus Chelbegean

Găsită pe coperta cărţii Adevărata iubire pentru copii (How to realy love your child) de Ross Campbell
Nu e capodoperă a poeziei, ştiu, dar ca tată înţeleg exact despre ceea ce vorbeşte.

Sursa: CHESTIUNI.INFO

Viaţa unei familii pe-un colţ de pagină

2011-05-11T09:02:00.004+03:00

“Cred ca orice persoana inca din adolescenta viseaza la momentul cand se va casatori cand va avea copii si o familie minunata, asa am fost si eu mai ales atunci cand am intalnit-o pe Vera (sotia mea), era minunat gandeam la fel despre viitor despre cati copii ar fi frumos sa ai si mai ales o casa care sa fie pusa la dispozitia celor care ar avea nevoie de ajutor.

Totul a decurs frumos ne-am casatorit si…minune a ramas insarcinata eram super fericiti se bucurau prietenii cu noi,rudele…pana intr-o zi cand ma sunat sa imi spuna ca se simte rau si se duce la spital.

Am ajuns cam intr-o ora la spital, se simtea din ce in ce mai rau, plangea intruna si nu se putea opri era cu gandul ca a facut ceva si e din vina ei rau sarcini dar nu era asa.

A venit un doctor tanar rezident si a luat-o la analize, stateam pe hol si ma rugam sa fie amandoi bine si in timp ce patrulam pe hol a trecut o fata care bucuroasa spune ca a scapat de sarcina e libera “a facut avort” cat sadism din partea unora cata inconstienta sa te bucuri ca ai facut o crima.

Intre timp sotia a iesit de la analize si acelasi doctor a spus ca este de garda si se va ocupa personal de ea,ma chemat deoparte si a zis ca ia facut o injectie sa fie mai calma pentru ca mai are putin si inebuneste daca mai sta in starea asta pentru ca va trebui sa faca “chiuretaj” pentru ca copilul este mort deja de aproape o saptamana, nu am putut sa mai zic nimic decat “faceti ce trebuie facut incat ea sa fie bine” am simtit ca se sfarseste ceva ca totul este impotriva.

Eram eu si ea ( si un sofer de taxi fost puscarias care nu a vrut sa mai primeasca bani pentru cursa, a plecat cu lacrimi in ochii ) nu mai era nimeni cu noi nici macar parinti ei care au lasat-o sa plece singura cu taxiul…( nu se merita sa explic si de ce ).

A fost internata si dusa in salon, pana cand am putut urca la ea in salon acea jumatate de ora a trecut ca doua zile, dupa injectia facuta era ametita si asta era bine, a venit la ea o asistenta si a pregatit-o pentru ce urma… am vorbit cu ea si am zis sa fie linistita ca totul va fi bine Dumnezeu este in control.

Eu zambeam pentru ea si incercam sa o intaresc eu cel care eram la nivelul sub zero mintea mea nu mai putea gandi pentru ca eram blocat de groaza de frica sa nu fie rau pentru ea.

Intre timp a venit o familie care nu credeam ca ma pot gandi ca tocmai ei sa vina in acea seara, o familie care doar ne cunosteam intamplator erau prieteni cu prietenii nostri, da Dumnezeu era in control ia trimis pe cine trebuia, am vorbit mult cu ei si m-am calmat si eu un pic, trebuia pentru Vera ca sa reziste.

In acea seara sotia a dormit din cauza pastilelor, am stat in salon cu ea cu toate ca nu era nimeni cu noi in salon nu puteam sa dorm nu din cauza gandurilor, pur si simplu nu ma puteam gandi la nimic ma durea capul si simteam o presiune puternica in acea incapere.

A trecut noaptea foarte greu, ma gandeam la hainutele pe care le cumparasem in avans pentru prima zi a copilului nostru acea zi care acum fusese spulberata de acest…

Doctorul ma chemat si a zis ca o va externa si ca va trebui sa urmeze un tratament, si a mai zis ce nu credeam ca am sa aud vreodata ” sti dupa ce va reveniti si va doriti in continuare copii ar fi bine sa va orientati catre o infiere pentru ca nu poate avea copii in viitor” am simtit ca pic pe jos dar am reusit sa ma sprijin de perete.

A venit un prieten de ne-a luat cu masina, nu puteam sa vorbin deloc taceam amandoi si mai mereu aveam lacrimi in ochi, acasa Vera a stat cateva zile doar in camera si plangea mai mereu, eu nu puteam sa plang pentru ca ar fi fost prea mult pentru ea sa ma vada si pe mine si zambeam intruna ca sa o inveselesc sa o scot din acea stare, incercam sa ma rog dar nu puteam sa citesc din Biblie nici atat de fapt nu vroiam nimic si pe nimeni.

Au trecut doi ani si in anul 2007 a ramas insarcinata cand am aflat vestea am refuzat sa ma bucur pentru ca imi era teama, teama de a nu mai trece din nou prin durere si chin, sarcina inainta si copilul era bine cam pe la 8 luni am putut sa ma bucur cu adevarat ca voi fi parinte, am scos hainutele ce le cuparasem la inceput pentru primul nostru copil si erau perfecte parca erau facute sa fie purtate de acest copil acele hainute pe care le scoteam pe ascuns cand sotia nu era si plangeam cu ele in brate, acum aveam ocazia sa imi tin copilul in brate imbracat in acele hainute.

Dupa ce am facut o plimbare prin parc in perioada cand trebuia sa se nasca am plecat cu tramvail la spital pentru ca doctora era de garda sa faca un control…surpriza va trebui sa ramana in spital pentru ca va trebui sa nasca in acea zi, am ramas pe holul spitalului pana cand a iesit din sala de nasteri ( a facut operatie cezariana ),a venit o asistenta in fuga ma lasat sa-i vad fata un pic la baietelul meu ( era baiat, nu am vrut in timpul sarcini sa stim ce este ) eram acum cu adevarat bucuros, si in acea zi am dat telefon la doctorul care cu ceva timp in urma a zis sa ne gandim sa infiem, la auzul vesti a ramas blocat un pic la telefon nu stia ce sa zica, i-am multumit pentru ca sa ingrijit de sotia mea in acea perioada si ca Dumnezeu este in control.

Dupa ce am inceput sa iesim cu Filip in parc ne aduceam aminte de discutiile pe care le aveam pe aceleasi alei despre familie copii si alte planuri, Dumnezeu cu adevarat era in control in viata noastra, Filip crestea si vedeam in el minunea pe care a facut-o Dumnezeu pentru ca nu era rugaciune facuta in biserica de la care noi sa nu fim acolo rugandune pentru un copil.

Filip acum in aprilie a facut pe 22 trei ani, si tot in aceasta luna a ramas sotia din nou insarcinata, ne bucuram cu totii pentru ca ne mai doream copii, era in a patra saptamana si din cauza unor dureri prea mari a pierdut sarcina, in ziua cand a fost la doctor pentru a face chiuretajul (murise deja fatul) era la acelasi doctor prieteni de la noi din biserica carora se nascuse un baietel, el a vazut-o pe Vera si ia spus veste se bucura enorm dupa care a intrebat-o ea pentru ce este si cand ia spus nu stia cum sa reactioneze, Vera cu o bucurie sincera ia spus sa mearga la sotia lui si sa se bucure de darul primit de la Dumnezeu baietelul lor.

Nu pot spune ca nu am fost indurereati ca a pierdut aceasta sarcina doar ca de data asta e altceva, Dumnezeu a vindecat ranile trecute si a oferit bucurie in schimbul dureri, cu adevarat Dumnezeu te invata sa te bucuri si sa vezi ca El este in control atunci cand il lasi sa intervina mai ales ca invatatura din biserica ne-a ajutat sa ne maturizam in Cristos, cand il cunosti mai mult pe Dumnezeu cu atat esti mai biruitor mai ales ca de data aceasta am proclamat si am decretat ca totul este in controlul Lui Dumnezeu.

Suntem biruitor inca de la inceput, suntem copii de Dumnezeu si viitorul nostru este asigurat de Tatal nostru prin Isus Cristos, il iubim pe Domnul, si il binecuvantam zi de zi pe El stanca noastra alegem sa il credem pe El nu pe cel rau alegem sa fim parte din cei care sunt biruitori, biruitori sfarsitului.”

Acestea sunt cuvintele pe care mi le-a spus domnul X (deocamdată va rămâne în anonimat deoarece nu am primit acordul lui de a-i publica numele la acest articol). Citind aceste rânduri într-o seară, cu un măr în mână şi ochelarii pe ochi, am uitat unde mă aflu, am uitat să mai muşc din măr şi am pierdut noţiunea timpului. Dumnezeu lucrează. El e atât de mare, încât uneori uităm şi noi asta…Vă rog, nu citiţi aceste rânduri şi mergeţi mai departe, ignorând acest colţ de pagină sau uitându-l. Opriţi-vă o clipă din alergarea voastră şi…vedeţi ce bun este Domnul! Nu lăsa ca viaţa acestei familii să rămână doar pe-un colţ de pagină…lasă povestea să-ţi ajungă la inimă.

Articol scris de Alina Ilioi

Familia privită de pe cruce

2011-04-28T17:20:00.004+03:00

Isus Cristos atârnat pe cruce. Separat de Tatăl, în agonie, chinuit de sete, respins de oamenii pe care i-a vindecat, îşi priveşte mama. Nimic din propria Lui suferinţă nu-L determină să ignore durerea mamei Sale. Responsabilitatea de fiu o transferă ucenicului iubit. Mama Lui are nevoie de ajutor. Trebuie să ai un caracter puternic ca să te gândeşti la alţii când trupul îţi este sfâşiat de durere. Lecţia pe care ne-o oferă Cristos pe cruce reflectă modul în care trebuie să ne raportăm la familie.

Astăzi, dacă privim familia secolului XXI putem spune că nimeni nu are timp de nimic. Trăim în agitaţie, într-o continuă goană după pâine şi uităm de relaţii. Părinţii îşi uită copiii în grădiniţe, copiii îşi abandonează părinţii în azile.Tot mai mulţi români pleacă în străinătate şi îşi lasă copiii acasă. Muncesc ca să le cumpere de toate, mai puţin dragostea pe care ar fi putut să le-o dea dacă ar fi rămas acasă.

Un studiu realizat de UNICEF România în 2010 susţine că 350.000 de copii aveau părinţii plecaţi la muncă în străinătate. Dintre aceştia, mai mult de jumătate aveau doar tatăl sau mama plecată, iar 126.000 de copii aveau ambii părinţi plecaţi în străinătate. Copii crescuţi de stradă, de prieteni, de anturaje proaste. Părinţii îşi găsesc la întoarcere odraslele cu calculatoare noi şi telefoane mobile, dar dependenţi de droguri sau alcool, cu şcoala abandonată, fiicele lor adolescente însărcinate. Copii din generaţia singurătăţii au ajuns să uite de afecţiune, de moralitate, de dragostea pentru părinţii lor.

Pe de altă parte, bătrânii noştri sunt tot mai uitaţi şi mai umiliţi. Mulţi sunt abandonaţi într-un azil. Oameni care au muncit până la epuizare ca să le ofere copiilor lor un viitor mai bun. Astăzi, copiii lor ajunşi oameni „mari”, sunt prea ocupaţi să le mai calce pragul, să le ofere o mână de ajutor, să-i asculte.

Cristos era pironit pe cruce când s-a gândit la mama Sa. Un model care ne arată clar că relaţiile nu pot fi neglijate, chiar dacă avem probleme, suntem stresaţi sau într-o goană după agoniseală. Acesta este genul de relaţie copii – părinţi. Lipsa părtăşiei în familie aduce singurătate şi lasă răni profunde.

Dumnezeu ne-a creat cu nevoia de a împărtăşi dragostea, atenţia şi grija. Cel mai greu moment din viaţa lui Isus nu a fost răstignirea, ci despărţirea de Tatăl.

Maleahi afirmă că „El va întoarce inima părinţilor spre copii şi inima copiilor spre părinţi” (Maleahi 4:6).

Sursa: pasi.ro

Starea de Har în care mă găsesc – Între darul de har şi povara de jale

2011-04-08T21:17:00.002+03:00

In cercul meu de prieteni crestini exista cateva persoane casatorite care ar dori sa fie necasatorite, dar nicio persoana necasatorita care sa nu-si doreasca sa fie casatorita. (Cu necrestinii lucrurile stau altfel, uneori ni se pare ca ei se bucura nestingheriti de avantajele casatoriei fara sa-si asume “dezavantaje” precum: copiii, fidelitatea, purtarea de grija, darea de socoteala, supunerea, adaptarea la celalalt, renuntarea , etc.)De aceea, oricat de mult ma enerveaza ideea lui Pavel ca a fi casatorit e un rau necesar, din categoria “daca altfel nu se poate”, am toata admiratia pentru multumirea pe care o are el vizavi de starea in care se gaseste.

“Eu as dori ca toti oamenii sa fie ca mine” e una din cele mai frumoase declaratii de fericire pe care o cunosc, o afirmatie paradoxala si unica printre afirmatiile auzite de mine din partea unui crestin necasatorit. Aceasta propozitie mi-a starnit interesul fata de parerile lui Pavel pe tema unui domeniu atat de strain lui – casatoria. M-am inscris deci la cursul de casatorie al corintenilor, nu pentru a-mi raspunde la intrebarea “a fi sau a nu fi…casatorit”, ci pur si simplu ca sa-l ascult pe acest paradoxal celibatar.

Am cam atipit la partea cu “cine se casatoreste bine face si cine nu se casatoreste mai bine face”, dar mi-a saltat inima cand am auzit ca “fiecare are de la Domnul darul lui de har.” Stau adesea de vorba cu prietene necasatorite dar niciodata n-am avut curajul – sau tupeul – sa le spun ca starea lor, care cuprinde lupta cu ispita, sentimentul esecului, al lipsei de valoare, senzatie de a nu fi iubita de nimeni, durerea saraciei emotionale si sociale (fara sot, fara copii), e un dar de har.

Nu prea stiu ce vrea sa spuna Pavel, dar notez in graba afirmatia sa care simt ca rastoarna valori si perspective. Îmi dau seama ca întotdeauna mi-am îndemnat prietenele sa priveasca jumatatea plina si nu pe cea goala a paharului celibatului, în timp ce Pavel vede celibatul ca un pahar plin de da peste el. Impresionata, ridic mana si-l rog sa-mi spuna mai multe iar el raspunde lung si frumos despre libertatea slujirii Domnului si aproapelui.

Din nou, un raspuns paradoxal in veacul asta in care libertatea are conotatia slujirii sinelui si a lui “fac ce vreau” iar credinta crestina care impune limite libertatii si recomanda lepadarea de sine e considerata absurda, demodata si constrangatoare. Pavel m-a facut sa-mi dau seama ca, fie ca vorbim de casatorie, fie ca vorbim de celibat, perspectiva noastra trebuie rasturnata – sau mai bine zis indreptata – pentru a putea sa ajungem sa ne placa ce avem de facut si nu sa facem ceea ce ne place.

Ma bucur c-am venit la curs, dar stai, mai am o intrebare, poate pe cea mai importanta: imi iau ochii de pe notite si ridic mana, dar ia-l pe Pavel de unde nu-i. A iesit din sala neobservat, corintenii nu i-au semnalat plecarea prin multumiri sau aplauze, le privesc nedumerita chipurile albe, rosii negre…

Ce pacat! Intrebarea mea este atat de importanta, atat de dureroasa: “Ce sa le spun celor pentru care darul de har s-a schimbat aproape iremediabil in povara de jale: crestinului casatorit care trece prin experienta traumatizanta a divortului, abuzului pierderii sau infidelitatii partenerului sau crestinului celibatar care, invins de pofta, si-a pierdut siguranta mantuirii si sentimentul valorii personale?” LOR ce sa le spun, Pavel?

Sursa: Stiri crestine

Nu fiți ca mama Eva …

2011-03-25T09:23:00.001+02:00

Vreau să urmez tradiția (una anume) și să afirm răspicat că Eva e vinovată! Vinovată pentru ceea ce a făcut în grădina Edenului. Nu sunt misogin. Dacă sunt – atunci sunt de același soi ca și apostolul Pavel.

În primul rând e necesară o clarificare: în ce privește responsabilitatea, Adam este responsabil pentru toată tragedia din Eden. Deși unii cred că Eva are cea mai mare parte de vină, acest lucru nu face parte din ceea ce mă interesează momentan – Dumnezeu îl consideră pe Adam responsabil, el fiind primul tras la răspundere. [Geneza 3:9,10]

A doua clarificare are de-a face cu motivul pentru care Adam e tras la răspundere. Faptul că Adam este tras la răspundere, în ciuda faptului că Eva a fost înșelată și a fost prima care a păcătuit [1 Tim. 2:13,14], arată ordinea autorității în relațiile umane (maritale, în acest caz) – ordine stabilită încă de la creație, de către Însuși Dumnezeu. Adam era capul femeii iar ea trebuia să-i fie soție supusă (nu doar respectuoasă).

Până aici cu clarificările. Continuare AICI

Cum stingem “focul de paie” din familie?

2011-03-16T08:33:00.003+02:00

Nu este o surpriză că și familiile creștine trec prin crize. Surpriza este că nu uneori nu știm să le rezolvăm într-un mod biblic și duhovnicesc. Unele crize sunt doar un “foc de paie”. Dar și “focul de paie” poate fi periculos dacă nu știm cum să-l stingem. Sunt doar câteva cuvinte care atunci când sunt rostite cu curaj dar sincer pot stinge într-o clipă, “focul” din căsnicie:

1. “Am greșit”.

Unul din cele mai mari obstacole în calea fericirii din familie este atitudinea “eu nu am greșit”. Bărbați, trebuie să recunoaștem că suntem mai predispuși la acest sindrom. Recunoaștem? Nu aud nimic …. Bravo, așa-i mai bine :) Ăsta-i adevărul. Nu ne place să recunoaștem că am gafat. Nici vorbă să recunoaștem că am greșit drumul și că ocolim vreo 30 de km aiurea. Și asta doar pentru că am vrut să demonstrăm cât de grozavi suntem la orientarea în spațiu.
Recunoașterea imediată poate stinge focul care s-a aprins în familia noastră. Nu te culca până nu s-a stins “focul de paie”.

2. “Te rog să mă ierți”.

Este vorba despre umilință. Nu este același lucru cu recunoașterea că am greșit. Unii recunoaștem că am greșit pentru că nu mai avem argumente. A stinge “focul” înseamnă să poți spune: “Am greșit. Și te rog să mă ierți!” Adevărata pocăință este mai mult decât regret și remușcare. Înseamnă schimbarea atitudinii și a inimii.

3. “Te iert”.

Atunci când iertarea este cerută, ea trebuie oferită imediat. De la Dumnezeu învățăm asta. El nu ne mai lasă să “fierbem în suc propriu” și apoi după vreo 3 zile să ne spună că suntem iertați. Ne iartă și se poartă cu noi ca și cum nu s-a întâmplat nimic. Iertarea nu înseamnă că vom uita ce s-a întâmplat. Iertarea nu dizolvă automat toate consecințele greșelii comise.

Ați avut ocazia să experimentați forța vindecătoare a acestor cuvinte în familia voastră ?

Sursa: Ambasadorul

Dispare dragostea din cuplu după trei ani?

2011-03-14T14:12:00.003+02:00

Ajuns la biroul in care imi petrec cea mai mare parte a programului de muncă, primul lucru pe care îl fac este sa deschid messengerul. Șeful meu poate să vă confirme (sper) că nu sunt unul dintre acei lucrători care își pierd vremea, adâncindu-se în tot felul de discuții interminabile. Dar, mess-ul meu va fi deschis toată ziua dintr-un motiv aparte: la celălalt capăt se găsește Dana, soția mea. Să îi pot scrie măcar o dată la ceva vreme că o iubesc și să am posibilitatea asta permanent la îndemână mă face să mă simt mai aproape de ea. Pentru că cele 9-10 ore în care sunt plecat de acasă mă împing să experimentez un dor nebun, realmente…

Acum citesc în Adevărul… o minciună, dintr-un studiu care zice că ”Dragostea dispare din cuplu după trei ani ”. Pe bune? Noi am trecut de ceva vreme peste acești primi trei ani. Bine că distinșii cercetători nu au luat și familia Zaharia la întrebări: le-am fi stricat bunătate de studiu! Sau le-ar fi trecut prin cap să redefinească acest concept, să vadă ce trece, de ce și la cine. Pentru că, deși sunt exemple la modă, Oana și Pepe, Irinel și Moni ori alții ca ei, nu sunt tocmai etaloanele în ceea ce privește relația sănătoasă de cuplu.

Dragostea noastră nu a trecut și am așa un feeling că nici nu o va face, deși sunt mult mai chel, deși nu mai am cele 55 de Kg de la 22 de ani, deși îmbătrânim (frumos) cu fiecare an care trece. Aș putea spune că, dimpotrivă; ea este mult mai matură acum, mai stabilă, mai aproape de esență. Pe măsură ce anii trec, folosesc tot mai rar pronumele personal ”eu”, înlocuindu-l, pe negândite, cu ”noi”. Tot mai mult îmi doresc să fiu acela care îi dăruiește zâmbere și bucurii, să o știu aproape, mereu, să dăruiesc de la mine pentru fericirea ei . Lucky me, sentimentele sunt reciproce.

Vă încurajez să credeți ceea ce este scris în 1 Corinteni, cap. 13:

Dragostea nu va pieri niciodată!

Sursa: Cuplul crestin

Tragedia divorțului – ”Te rog, bursucel, nu pleca!”

2011-03-14T14:08:00.004+02:00

Ce spune Biblia despre divorț? Este oare permis, iar dacă da, în ce condiții? Care sunt efectele lui și cum poate fi divorțul evitat?

Interesantă reclama de la Romtelecom, cea cu ”Bursucel”, pe care o puteți urmări la finele acestui articol. Prima dată când am văzut-o am râs. Am făcut-o cu mare poftă, așa cum îi stă bine unui jumătate sangvin, cum mă știu eu a fi. La o a doua și la o a treia privire, însă, m-am dezumflat. Bursucel vrea să plece, să îl lase pe tipul care o imploră în genunchi, evident după ce acesta a greșit și se știe cu musca pe căciulă. Probabil cei doi, și mulți alții ca ei, vor divorța, iar asta îmi șterge orice zâmbet de pe buze și orice bucurie din inimă.

Pornim de la un început simplu: divorțul nu apare peste noapte. Un lung șir de decizii greșite a făcut ca cei doi să se afle în pragul unei decizii care îi va afecta pentru tot restul vieții. Deși ne-am luat din dragoste, deși ne-am jurat credință veșnică, la bine și la rău, o serie lungă de abordări greșite, de cele mai multe ori și egoiste, ne aduc în situația de a crede că suntem mult prea diferiți pentru a fi împreună, că nu ne mai putem înțelege ori că nu ne mai putem iubi.

Continuare: AICI

Ghiulele pentru familie

2011-03-14T13:57:00.006+02:00

Războiul împotriva familiei este unul perfid și intens. Diavolul lovește cu toată ura în această frumoasă cetare: căsnicia. Hoardele lui turbate lovesc din toate părțile în frumoasa cetate construită de Dumnezeu.

Diavolul care orchestrează acest asalt susținut asupra familiei, folosește câteva “ghiulele” în încercarea de a zdruncina temeliile familiei.

Iată câteva:

1. Imoralitatea – standardele morale ale Europei sunt contagioase și pentru noi românii. Vorbim tot mai relaxat despre poligamie, homosexualitate. Se dorește tot mai mult ștergerea oricărui marcaj sau hotar dintre bine și rău, curat și murdar, sfânt și spurcat. Parcă ne-am simți mai bine într-o țară cuprinsă de un amalgam corcit de ideologii decât având principii absolute.

2. Sistemul legislativ – în Olanda s-a înființat deja un nou partid: partidul dragostei frățești, libertății și diversității. Sună frumos, așa-i? Și este și legal. Este partidul pedofililor. Se doresc tot mai intens modificări de legislație, legalizarea căsătoriilor unisex, educație homosexuală în grădinițe, interzicerea referirilor la Biblie și Isus, “certificate de normalitate” pentru homosexuali.

Oare nu ar trebui să fim mai interesați de valorile morale ale politicienilor noștri și mai puțin de banii lor oferiți “gratis”?

3. Divertismentul – televizorul înlocuiește comunicarea activă cu vizionarea pasivă. Cultivă egoismul și remodelează perspectiva asupra vieții. Redefinește adevărul. Ne uităm prea mult la televizor și prea puțin la programul divin al cerului pentru familiile noastre. Știm ce a spus “Pepe” săptămâna trecută, dar nu mai știm ce a spus Pavel în predica de ieri. Ajungem să tolerăm ceea ce tolerează și lumea pentru că ne-am hrănit mintea cu lucrurile ei.

4. O Biserică tot mai tolerantă – o biserică care este tot mai permisivă. Care-și ajustează teologia în funcție de vremurile actuale. O biserică care ferfelițează Biblia ca să nu ne șifoneze stilul de viață. O biserică tot mai “deschisă la minte“.

Cred că diavolul mai are și alte ghiulele mult mai sofisticate și subtile.
Cu ce alte “ghiulele” mai lovește Satan în familiile noastre?
Și cum ne putem proteja de loviturile lui?

Sursa: Ambasadorul

Ce ar merita copiii noștri?

2011-02-16T10:11:00.004+02:00

Copiii sunt minunați. Ne lăsăm uimiți de ei iar atunci când îi privim uităm de toate greutățile vieții. Sunt frumoși. Drăguți. Inteligenți. Lipicioși. Dulci.

Dar uneori sunt greu de iubit. Sunt enervanți. Cicălitori. Mofturoși. Plini de o energie care te istovește. Neascultători. Manipulatori. Și lista poate continua.

Ca și părinte îmi dau seama că am tendința să uit una din cele mai eficiente metode de iubire față de copiii mei: dragostea necondiționată.

Știu, știu! Nu-i ușor de iubit necondiționat. Dar avem un model: Tatăl nostru ceresc așa ne-a iubit pe noi. Fără condiții! Și dragostea aceasta ne-a copleșit și biruit.

Continuare AICI

Barbatul din... Proverbe 31!

2011-02-08T11:59:00.003+02:00

Circulă ceva gânduri pe autostrada minții mele!
Vă amintiți Proverbe 31? Daaa, capitolul ăla care descrie femeia/ soția ideală: ea nu doarme, lucrează până nu mai poate, e mereu activă, mereu gata să mai facă rost de ceva bun pentru casa ei…Frumos, nimic de zis!
Dar am stat și m-am întrebat: dacă femeia asta le face pe toate, dar CHIAR pe toate în casă, unde mai e rolul bărbatului, al soțului ei? Că, vorba aia, cu așa nevastă poate dormi liniștit toată ziulica, fiindcă gospodăria propășește fără ca el să întindă nici un degețel.
No, și l-am găsit și pe el în vreo trei locuri, în pasajul de care vă zic.
În primul loc e amintit ca un bărbat care se încrede în soția lui. În al doilea se spune că e bine văzut la porți, când se adună cu bătrânii cetății. Iar în al treilea își apreciază soția cu cuvinte foarte frumoase, spunând că pentru el nu-i nimeni ca ea.
Mi s-a părut genial bărbatul ăsta!!! Nu face multe, dar face ce trebuie: îi dă aripi soției să se dezvolte, să crească, să înflorească, având încredere deplină în ea. E un om cu lucrare înafara casei, face parte dintre înțelepți și e apreciat în ceea ce face. O face să fie mândră de el. Îi adresează soției cuvinte care-i dau viață acesteia, de care ea are nevoie. Orice soție TREBUIE să afle de la soțul ei că pentru el nu e nici o femeie ca ea de prețioasă și frumoasă. No, așa da bărbat!
Să știți că-mi place despre el! Pare invizibil în pasaj, dar de fapt e foarte prezent și e, cu siguranță, o cauză că nevasta lui e așa eficientă.
Bine, citind capitolul ăsta, nu știu de ce, dar am senzația că femeia descrisă aici trebuie să fie și foarte obosită. Dar poate greșesc eu.
Oricum, despre bărbat am vrut să scriu în postul ăsta.

Sursa: AICI

Inca cinci minute...

2011-02-08T11:29:00.003+02:00

Intr-o zi in parc o femeie s-a asezat langa un barbat pe o banca langa locul de joaca. "Acela este fiul meu", a spus aceasta, aratand catre un baietel in pulover rosu care tocmai aluneca pe tobogan. "Este un baiat foarte dragut", a raspuns barbatul. "Acela in pulover albastru care se da in leagan este fiul meu." Apoi, privind la ceas, si-a chemat fiul. "Ce spui daca mergem, Todd?" Insa Todd a raspuns rugator, "Inca cinci minute, tati. Te rog! Inca cinci minute!"
Barbatul a acceptat iar Todd a continuat sa se dea in leagan dupa placearea inimii. Minutele au trecut si tatal s-a ridicat si si-a chemat inca o data fiul. "Este timpul sa mergem. Todd iar s-a rugat de tatal sau " Inca cinci minute, tati. Inca cinci minute." Barbatul a zambit si s-a asezat din nou.
"Dar tu chiar esti un tata rabdator" a spus femeia.
Barbatul a zambit si apoi a zis, " Fiul meu mai mare, Tommy a fost ucis de un sofer de camion beat anul trecut in timp ce mergea cu bicicleta. Nu am petrecut mult timp cu Tommy si acum as da orice pentru inca cinci minute cu el. Am jurat sa nu fac aceeasi greseala cu Todd. El crede ca mai are cinci minute pentru a se da in leagan. Adevarul este ca eu primesc inca cinci minute sa ma uit la el cum se joaca."
Viata presupune stabilirea unor prioritati. Care sunt prioritatile tale? Acorda persoanelor pe care le iubesti inca cinci minute din timpul tau astazi

Autor necunoscut. Sursa TE PRIVESTE

Puterea unei virgule

2011-01-15T20:51:00.003+02:00

In cadrul unui experiment sociologic, unei grupe de 50 de oameni in care erau in mod egal femei si barbati i s-a dat un text si sarcina sa aseze in cadrul acelui text o virgula.
Textul era:

“Daca barbatul ar sti realmente valoarea pe care o are femeia ar merge in patru labe.”

Toti barbatii au asezat virgula dupa cuvantul “are”. Toate femeile au asezat virgula dupa cuvantul “femeia”.

Preluare: Barzilai-en-Dan

Încercarea dragostei în cuplul crestin

2010-12-18T10:07:00.003+02:00

Un tânăr din Virginia a rămas alături de viitoarea lui sotie după ce aceasta a devenit complet paralizată în urma unui accident stupid, survenit chiar înainte de ziua nuntii!
Cuplurile proaspăt căsătorite experimentează provocări după ce păsesc împreună la altar. Dar dedicarea unui tânăr cuplu din Virginia a fost pusă la test încă înainte ca cei doi să spună ”Da”.

Vietile celor doi tineri,Rachelle Friedman si Chris Chapman, au fost dramatic schimbate atunci când, în timpul petrecerii burlacilor ce a avut loc pe 23 mai, un sir dramatic de evenimente a făcut ca Rachelle să rămână paralizată.

Continuare AICI

Atei fara tata

2010-12-18T09:47:00.005+02:00

In cartea The Making of an Atheist, James Spiegel, face o legatura interesanta intre ateism si absenta tatalui din familie.

Desigur nu este o regula general valabila dar consistenta alaturarii celor doua elemente nu poate fi ignorata. Iata o lista a unor cunsocute persoanlitati care promoveaza ateismul/scepticismul si relatia/legatura pe care au avut-o cu tatal lor biologic:

David Hume: avea 2 ani cand tatal sau a murit;
Arthur Schopenhaur: avea 16 ani cand tatal sau a murit;
Friedrich Nietzsche: avea 4 ani cand tatal sau a murit;
Bertrand Russell: avea 4 ani cand tatal sau a murit;
Jean-Paul Sartre: avea numai 15 luni cand tatal sau a murit;
Albert Camus: avea 12 luni cand tatal sau a murit;
Daniel Dennet: a avut 5 ani cand tatal sau a murit.
Thomas Hobbes: avea 7 ani cand tatal si-a parasit familia;
Voltaire: a avut o relatie dura cu tatal sau, Arouet, si a fost renegat/dezmostenit;
Baron d’Holbach: a fost despartit de tatal sau si si-a sters numele acestuia dintre prenumele sale(Thiry);
Samuel Butler: a fost abuzat fizic si emotional de tatal sau;
Sigmund Frued: a avut un dispret pentru perversiunile sexuale ale tatalui sau;
H.G. Wells: i-a reprosat mereu tatalui sau faptul ca si-a neglijat familia;
Madalyn Murray O’Hair: si-a urat tatal intens;
Albert Ellis: a fost neglijat si abandonat de tatal sau;

Datele de mai sus nu sustin idea ca absenta tatalui inseamna automat (apartenenta la sau) promovarea ateismului. Dar justifica intr-un fel de ce acestia nu ii pot spune lui Dumnezeu, “Tata”.

Intr-un mod cert pot spune faptul ca tatal este provocat de invatatura biblica sa-l instruiasca, educe, protejeze, incurajeze si sa mearga alaturi de copilul sau.

Prea multi tati astazi nu sunt interesati decat de munca lor, femei, sanatate si timp liber.

Inaintea lui Dumnezeu s-ar putea sa nu fiu intrebat nici cat de mult greutati am ridicat la sala de fitness si nici ce model vechi de masina mi-am remodelat in garaj; dar sunt mari sanse sa fiu intrebat de copii mei…

Sursa : SchimbatcuAdevarat.ro

Rugaciunea unui parinte

2010-12-18T09:40:00.003+02:00

In vremurile de demult, Ana se prezinta in fata mai marelui Eli spunand:
“Pentru copilul acesta mă rugam, şi Domnul a ascultat rugăciunea pe care I-o făceam. De aceea vreau să-l dau Domnului: toată viaţa lui să fie dat Domnului.” Şi s-au închinat acolo înaintea Domnului.” 1Samuel 1

Parintilor, Iata o rugaciune pe care sa o spunem noi, mame si tati:

“Doamne, ajuta-ma sa le ofer copiilor mei ce este mai bun; nu lucruri, ci ce este mai bun din mine, pretuindu-i in zilele bune si in zilele rele, atat ale lor cat si ale mele. Invata-ma sa-i accept pentru ceea ce sunt ei, nu doar pentru ceea ce fac; sa ascult ceea ce spun, si ei sa ma asculte pe mine; sa-i incurajez in atingerea obiectelor lor, nu ale mele. Ajuta-ma sa le ofer un camin unde respectul si integritatea sunt pietre de temelie si unde exista suficienta fericire pentru a ridica acoperisul. Fa sa le inspir curajul de a fi sinceri cu ei insisi; independenta de a-si purta singuri de grija si credinta de a se baza pe Tine. Ajuta-ma sa-i disciplinez fara sa-i injosesc, sa le cer o purtare buna, fara sa uit de purtarea mea si ajuta-i sa stie ca au parte de dragoste nelimitata indiferent de ceea ce fac. Ajuta-ma sa-i hranesc bine, sa-i imbraccum se cuvine si sa am suficient pentru a le da bani de buzunar - nu pentru munca pe care o fac ei, ci pentru placerea pe care o aduc. Ajuta-ma sa fim moderati in toate aceste privinte, asa incat bucuria de a primi sa ii ajute sa descopere bucuria de a darui. Vegheaza ca responsabilitatile lor sa fie reale, dar sa nu fie o povara pentru ei, asteptarile mele sa fie inalte, dar nu coplesitoare si ca lauda sa fie chibzuita si adusa cand trebuie. Ajuta-ma sa-i invat ca excelenta este cea mai buna rasplata a muncii. Iar cand vine vremea ajuta-ma sa ma bucur de fiecare realizare, oricat de mica, fara sa ma prefac nici macar o data ca as avea vreun merit; copii mei sunt ei insisi slava mea. Mai presus de toate, ajuta-ma sa-i inradacinez bine in adevarul Tau, incat sa-i pot lasa sa plece. In Numele Lui Isus, amin!” citat din Cuvantul lui Dumnezeu pentru astazi

Sursa: Dorys

Parinti uitati…parinti inlacrimati - Florina Patru

2010-12-18T09:25:00.004+02:00

Exodul 20:12 Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău. E decembrie, luna cadourilor, luna sărbătorilor şi a bucuriilor. Cu toţii ne întoarcem cu drag acasă în casa părintească. Mulţi copii sunt plecaţi departe de părinţi luni întregi sau chiar ani de zile. Ne dezlipim de părinţi cu atâta uşurinţă…ne luăm viaţa în propriile mâini şi plecăm departe de ei.

De multe ori sfaturile lor, prezenţa lor ni se pare povară. Şi mă gândesc la mine de câte ori par iritată de faptul că atunci când nu sunt acasă mama mă sună mereu să vadă de mine. Nu voi putea înţelege cu adevărat sentimentele mamei, până ce nu voi fi şi eu mamă, să trăiesc ceea ce trăieşte ea, când de multe ori o repezesc şi mă deranjează observaţiile ei. Nu e uşor să fi părinte, să-ţi creşti cu dragoste copiii, să vi zi şi noapte lângă ei şi la bătrâneţe să te trezeşti singur şi părăsit. Cred că sentimentul singurătăţii e cel mai greu de suportat.
Şi acum de sărbători, cu atâta drag şi bucurie suntem aşteptaţi acasă. Precum tatăl aşteptă fiul risipitor cu dragoste şi dor în pragul casei, aşa şi noi fii risipitori suntem aşteptaţi de părinţii care se topesc de dragul nostru. Le este dor de o îmbrăţişare caldă, le este dor să le rostim uitându-ne în ochii lor: „mama”, „tata”. Ei ne-au vegheat în nopţile târzii, în zilele când avem febră, ne duceau ghiozdănelul la coală, mai tărziu participau cu ruşine la şedinţele cu părinţii. De-atâtea ori le-am pătat imaginea de părinţi, de-atâtea ori am fost obraznici, de-atâtea ori le-am ieşit din cuvânt şi cu toate acestea ne-au iubit aşa cum eram, pentru că sunt părinţii noştri şi în ochii lor suntem tot ce au mai drag pe lume!

Continuare pe CrestinTotal

Femeia invizibila

2010-10-14T23:29:00.002+03:00

A fost odată familia creştină...

2010-09-30T21:16:00.001+03:00

Ce nu trebuie să facem într-o ceartă

2010-09-17T23:37:00.005+03:00

Orice cuplu trece prin momente în care fericirea căminului este perturbată de neîntelegeri între cei doi parteneri, care duc cel mai adesea la ceea ce numim cu totii „ceartă”. Desi unii vă vor spune că în cuplul crestin dragostea este interzisă si chiar poate fi eliminată de tot, noi vă garantăm că, dincolo de dragostea imensă ce o purtăm celui drag, va veni si momentul unui astfel de test al relatiei noastre. Conflictul nu este neapărat un lucru negativ. Dimpotrivă, el ne poate ajuta să ajungem la un numitor comun, să ne cunoastem mai bine, să ne rezolvăm problemele – punându-ne pe aceeasi lungime de undă si, de ce nu, să ne demonstrăm dragostea într-un mod practic, prin felul în care facem compromisuri pozitive, investind în relatia cu cel drag, renuntând la orgoliu, acordându-i valoare.

Continuare AICI

Rugaciunea in familie – DAVID WILKERSON

2010-09-13T16:25:00.003+03:00

Unii creştini numesc aceasta „rugăciune-acord”. Sunteţi profund binecuvântaţi dacă aveţi un frate sau o soră devotată cu care să vă rugaţi. Cu adevărat, cei mai puternici mijlocitori pe care i-am cunoscut se uneau în câte doi sau trei. “Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri” (Matei 18:19).

Locul unde acest fel de rugăciune are loc, în modul cel mai puternic, este acasă. Soţia mea, Gwen, şi cu mine ne rugăm împreună zilnic şi cred că acest lucru păstrează familia noastră împreună. Ne-am rugat pentru fiecare din copiii noştri în timpul anilor de creştere a lor, ca nimeni din ei să nu fie pierdut. Ne-am rugat pentru prieteniile, relaţiile şi partenerii lor de viitor şi acum facem acelaşi lucru şi cu nepoţii noştri.

Foarte puţine familii creştini se roagă acasă. Personal, pot mărturisi că mă aflu în lucrare astăzi datorită puterii rugăciunii în familie. Pe timpul când eram copil, în fiecare zi, indiferent unde ne jucam eu şi cu fraţii şi surorile mele, în curtea din faţă sau în stradă, mama mea ne chema prin uşa din faţă a casei noastre: „David, Jerry, Juanita, Ruth, este timpul pentru rugăciune!” (Fratele meu Don încă nu se născuse.)

Întreaga vecinătate ştia despre timpul de rugăciune din familia noastră. Uneori uram să aud acel strigăt şi mormăiam de nemulţumire. Dar ceva, în mod clar, se întâmpla în acele timpuri de rugăciune, în timp ce Duhul se mişca în mijlocul familiei noastre şi atingea sufletele noastre.

S-ar putea să nu vă vedeţi în stare să susţineţi rugăciunea în familie. S-ar putea să aveţi un soţ/o soţie care nu sunt dispuşi să coopereze sau un copil rebel. Preaiubiţilor, nu contează cine alege să nu se implice. În pofida acestui lucru puteţi veni la masa din bucătărie, să vă plecaţi capul şi să vă rugaţi. Acest lucru va servi drept timp de rugăciune al casei şi fiecare membru al familiei va şti acest lucru.

Sursa: SchimbatcuAdevarat

Copiii si educatia...

2010-09-09T09:21:00.003+03:00

Deunăzi stăteam plictisită pe holurile cabinetului de medicină de familie, aşteptându-mi rândul, ca oricare.
Şi intră un cuplu, cu un copilaş de mânuţă. O fetiţă frumoasă, la vreo 4 anişori, cu ochi veseli şi chef de joacă.Părinţii, ca oamenii mari, incep o discuţie, ca între adulţi. Copilul, plictisit (ca şi mine), nu mai ştia ce să facă să primească atenţie. E drept, nu am urmărit conversaţia lor,nici nu m-am uitat prea insistent la ei, că nu avea rost. Însă în timp ce butonam nu ştiu ce la telefon aud pe tată ţipând la ea.
- Nu mai trage de mână atâta, zice el.
Nu am văzut ce avea la mână şi nici nu prea mă interesa. Însă în clipa aceea, fix după ce fetiţa se învârti pe acolo cu voioşie, “pleosc” am auzit şi fetiţa s-a trezit cu o pălmuţă la funduleţ.

Continuare AICI

Educaţia prin imitare în familie şi … dincolo de ea

2010-09-09T09:06:00.003+03:00

„Copiii nu au fost niciodată atât de buni ascultători, pe când de buni imitatori sunt.” (James Baldwin)

Cât de ofensaţi sunt adolescenţii, persoane în căutatea identităţii, când se văd copiaţi de fraţii lor mai mici. COPYCAT! copie la indigo, ţipă ei.

Copiii îşi imită părinţii / tutorii / adulţii tutelari

Imita = A face (a încerca să facă) exact ceea ce vede (sau a văzut) că face sau a făcut cineva; a-şi însuşi felul de gândire, de comportare al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu.

Metoda imitării este prima tehnică prin care copiii îşi asumă pentru ei comportamentul părinţilor/tutorilor lor.

Continuare AICI

Pretuieste-ti sotul - pretuieste-ti sotia!

2010-08-13T10:25:00.006+03:00

“Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta?” [1 Corinteni 7:16 ]

Aceste versete s-au indeplinit in viata mea, in mod neasteptat...pentru a ajunge acolo trebuie sa incep cu inceputul.
L-am cunoscut pe sotul meu acum aproape 10 ani, eu eram o razvratita ce fugise de Dumnezeu...am descoperit ca el este ateu....nu are idee despre ce inseamna Dumnezeu...si iubirea de oameni...in timp Dumnezeu s-a indurat de mine si m-am intors la el.
La inceput sotul meu nu putea intelege atasamentul meu fata de biserica si era impotrivitor si gelos pe ideea de adunare...in timp insa ateismul s-a dus si a inceput sa inteleaga mai mult, a inceput sa ii iubeasca pe unii crestini..a ajuns sa se predea..apoi...o lovitura puternica la cap i-a cauzat probleme grave si a ajuns la spital, a fost operat pe creier... am crezut ca Dumnezeu face totul pentru a-l schimba si a-l pune in lucrarea Lui...insa l-a luat in vesnicii..
Poate uneori e greu sa traiesti cu un crestin (mai mereu e greu), poate nu te intelege dar e bine sa facem tot ce tine de noi pentru a-i aduce la Dumnezeu.

“Eşti legat de o nevastă? Nu căuta să fii dezlegat.” [1 Corinteni 7:27a ]

Acum sunt singura,dar cu Dumnezeu si cu 2 fetite, vaduva la 27 de ani.. insa stiu ca Dumnezeu are un plan cu viata mea asa cum a avut un plan si cu sotul meu.
Pretuiti-va sotii si sotiile chiar daca nu sunt crestini, chiar daca mai spun cate un cuvant urat...sau fac unele lucruri care va supara...rugati-va pentru ei; va asigur ca in momentul in care nu mai sunt, veti simti lipsa chiar si a lucrurilor care va displac, poate nu poti dormi de sforaitul lui dar bucura-te ca e langa tine, in momentul in care nu ar mai fi langa tine nu ai putea dormi mai mult si sigur ar fi mai rau.
Daca ai sot sau sotie necredincioasa, pretuieste-o, pretuieste-l si fii un exemplu pentru el... daca ai sot sau sotie credincios(oasa) esti binecuvantat(a).
PRETUIESTE-O,PRETUIESTE-L!!

Sursa: Cuvantul lui Dumnezeu

Avantaje in homeschool: o educatie personalizata

2010-07-31T07:57:00.003+03:00

Copiii sint unici. Ei nu sint computere care pot fi programate sau sincronizate. Fiecare are un “program” interior conceput de Dumnezeu si care ar trebui sa fie onorat. Unii bebelusi merg singuri la 9 luni, altii la 16 luni. Unii copii citesc la 4 ani, altii la 10. Ca adulti aceste diferente sint, de obicei, de nedeslusit.
Scolile plaseaza copiii in functie de un program artificial. La 7 ani, copilul trebuie sa citeasca. Daca nu, este etichetat “intirziat”. In clasa 5-a este timpul sa memoreze capitalele statelor. S-a creat un sistem linear si arbitrar de aplicare si ne asteptam ca copiii sa se sincronizeze cu programul creat.
Copiii nu sint masini sau fara minte, cum credea J.J. Rousseau. Ei nu invata in ritm succesiv si masurat. Cresterea lor intelectuala fluctueaza: cind scade, cind creste. Inainte ca copilul sa citeasca “Razboi si Pace”, sa rezolve o problema la algebra sau sa scrie cu succes o lucrare de 10 pagini, el trebuie sa stapineasca anumite abilitati. Educatia la domiciliu ofera oportunitatea de a incepe studiile la fiecare disciplina la nivelul fiecarui copil fara a fi etichetat “intirziat” sau “avansat” ca si cum ar exista un standard stiintific care il putem folosi pentru comparare. Nu exista sentimentul ca esti in urma. Cit de repede sau incet trebuie sa mergi cu programa este indicat de copilul tau.
Cel mai bun moment pentru a repara greselile este atunci cind sint facute greselile, nu 2 saptamini mai tirziu cind primeste rezultatele testului. Daca copilul a inteles gresit lectia la matematica, eroarea se poate prinde inainte de a finaliza o pagina intreaga de exercitii facute in mod incorect. Apoi, nu trebuie sa te multumesti doar cu o nota de trecere. Poti lucra in continuare pina cind lectia este inteleasa bine.
In casa noastra, greselile sint instrumente de invatare, nu o masura a esecului.
Educatia acasa permite schimbarea imediata a metodelor si materialelor, daca se gasesc altele mai bune. Daca ce se foloseste nu se potriveste, parintele se poate uita opri si poate ajusta programa cum crede necesar. Nu trebuie sa astepti aprobarea niciunui minister.
Nu exista alta optiune care sa ofere posibilitatea de a personaliza educatia copilului dumneavstra pentru a se potrivi in functie de abilitatile si interesele lui. Modificarile sint usoare. Rezultatele se vad atunci cind copilul isi atinge potentialul. Copilului ii place sa invete.

Sursa: http://enjoyinghomeschooling.wordpress.com/

Despre parinti inteligenti - In ziua de azi nu ajunge sa fim parinti buni, ci trebuie sa devenim parinti inteligenti.

2010-07-31T07:50:00.007+03:00

Generatia actuala de parinti a vrut cumva sa compenseze lipsurile copilariei lor si a incercat sa dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucarii, haine, plimbari, scoli, televizor si calculator. Altii le-au umplut timpul copiilor cu multe activitati educative ca invatarea limbilor straine, informatica, muzica. Intentia este excelenta, insa parintii nu au inteles ca televizorul, jucariile cumparate, internetul si excesul de activitati blocheaza copilaria, in care copilul are nevoie sa inventeze, sa infrunte riscuri, sa sufere deceptii, sa aiba timp de joaca si sa se bucure de viata. Continuare AICI

Planning familial în lumina Scripturii (2)

2010-07-21T09:21:00.003+03:00

Nu ar trebui să îl lăsăm pe Dumnezeu să determine mărimea familiei noastre?

Unii oamenii spun că, dacă vrei cu adevărat să te „încrezi în Dumnezeu” în a determina mărimea familiei tale, atunci nu ar trebui să folosesti controlul nasterilor. Acestia asumă că dacă „lasi lucrurile să se întâmple natural” atunci Dumnezeu va fi mai mult la lucru decât dacă urmăresti reglementarea lucrurilor si să fii un administrator a ceea ce se întâmplă. Cu sigurantă, însă, rationamentul lor este unul gresit! Dumnezeu este la fel de mult în control atunci când folosesti controlul sarcinilor ca si atunci când nu o faci acest lucru. Mâinile Celui Atotputernic nu sunt legate de controlul sarcinilor! Un cuplu va avea copii precis la momentul în care Dumnezeu doreste, indiferent că ei folosesc controlul nasterilor sau nu. În egală măsură, totusi, Dumnezeu este în ultimă instantă în control atunci când vine vorba de mărimea unei familii. Continuare AICI

Construind un cuib puternic.... - de Carol Hopson

2010-07-13T07:21:00.003+03:00

Am primit ieri un telefon de la o persoana a carei viata de familia s-a distrus total. Era atita durere in vocea acestei femei, si era ingrozitor de greu sa o asculti vorbind. Se intreba …de ce a parasit-o sotul ei, de ce fiica ei necasatorita este insarcinata, si de ce fiul ei isi petrecea timpul cu tineri rebeli … Bineinteles ca n-am putut determina toate motivele care au dus la aceasta situatie, dar am ascultat-o si din ce spunea devenea din ce in ce mai evident ca familia ei nu au lucrat la fundatia caminului lor. Spuneau ca sint o familie crestina, si cu toate astea au lasat ca, caminul lor sa se distruga bucatica cu bucatica.

Inainte de a trece mai departe, dati-mi voie sa va povestesc cum isi cladesc vulturii cuibul. Pare ca ei sint foarte serioasi in relatia lor (din ce am citit in alte capitole, vulturii isi pastreaza partenerul pentru viata) si in construirea casei- a cuibului lor, pentru mica lor familie. Vor folosi acelasi cuib decade la rind si sint determinati sa-l pastreze puternic si sa-l apere de orice. Vor lucra ca sa-l intareasca si sa-l amenajeze cel putin odata pe an, si citeodata chiar de mai multe ori pe an. Acest proces devine intens iarna sau cind bat vinturile si par ca lovesc si distrug constructia lor. Dar…ei lucreaza mereu la el sa fie siguri ca au un loc pazit, linistit in care sa isi puna ouale si sa-si creasca familia lor si de aceea isi pastreaza hotarirea de a lucra la cuib in fiecare an.

Un cuib de vultur la inceput are diametrul de 5 picioare si 2 picioare inaltime. Peste ani, cuibul se largeste pina la 8 sau 12 picioare diametru si inalt de 20 de picioare. Greutatea unui cuib de vultur variaza intre o tona si doua tone. Cum viata lor impreuna se lungeste, asa si cuibul continua sa se mareasca si sa devina din ce in ce mai puternic si mai aparat. Si nu trece un an fara ca ei sa lucreze si sa mentina si sa repare cuibul lor.

Nu este interesant faptul ca noi oamenii, creati in imaginea Lui Dumnezeu adesea nu realizam cit de important este sa lucram la caminele noastre ca sa le facem din ce in ce mai puternice? Vulturii cunosc riscul care exista in fortele de afara care incearca sa le distruga cuibul, si noi ar trebui sa fim cu atit mai atenti la presiunea lumii dinafara care cauta sa ne distruga familiile.

Romani 12:1,2…”Va indemn dar , fratilor, pentru indurarea Lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfinta, placuta Lui Dumnezeu; aceasta va fi din partea voastra o slujba duhovniceasca. Sa nu va potriviti chipului veacului acestuia, ci sa va prefaceti, prin inoirea mintii voastre, ca sa puteti deosebi bine, voia Lui Dumnezeu; cea buna, placuta si desavirsita.”

Dumnezeu nu numai ca ne atentioneaza despre cultura din jurul nostru, dar ne ordona sa ne tinem familiile protejate, facind tot posibilul sa le ancoram intr-o puternica structura Biblica .

Sursa: Pe ganduri

Viata in pantec

2010-07-08T23:16:00.006+03:00

Imagini obţinute cu ajutorul ultrasonografiei 4D prezintă copii nenăscuţi de la 8 la 34 de săptămâni. În aceste 16 stadii ale dezvoltării, copiii se rostogolesc, cască, clipesc, fac tumbe, zâmbesc şi se întind.

Sursa:mamicile

Sexualitatea maritală - principii - de Dr.Sorin Sandulache

2010-07-08T13:41:00.005+03:00

Sexualitatea maritala este numai o parte din relatia maritala. Ea este autentica si sanatoasa atunci cand este bine integrata intr-un model sau schema atotcuprinzatoare a intimitatii dintre parteneri. Cateva principii se vor dovedi utile pentru cuplurile care doresc sa realizeze o sexualitate autentica in relatia lor maritala:

1. Simfonia
2. Rolul comunicarii
3. Rolul daunator al tachinarii
4. Naturaleţe
5. Atitudinea de spectator
6. Importanta preludiului
7. Sentimentul de siguranta

Continare AICI

Ce se intampla...?

2010-07-08T09:01:00.005+03:00

Ce se întâmplă cu soţul credincios dacă nu mai doreşte să trăiască împreuna cu soţia necredincioasă si invers? În articol va referiţi doar la situaţia in care cel necredincios vrea sau nu să continue relaţia?
Pentru creştinul care nu doreşte să mai rămână în căsătorie cu soţia necredincioasă Apostolul Pavel a scris următoarele:

Celorlalţi le zic eu, nu Domnul: dacă un frate are o nevastă necredincioasă, şi ea voieşte să trăiască înainte cu el, să nu se despartă de ea. Şi dacă o femeie are un bărbat necredincios, şi el voieşte să trăiască înainte cu ea, să nu se despartă de bărbatul ei. Căci bărbatul necredincios este sfinţit prin nevasta credincioasă, şi nevasta necredincioasă este sfinţită prin fratele; altminteri, copiii voştri ar fi necuraţi, pe când acum sunt sfinţi. Dacă cel necredincios vrea să se despartă, să se despartă; în împrejurarea aceasta, fratele sau sora nu sunt legaţi: Dumnezeu ne-a chemat să trăim în pace. Căci ce ştii tu, nevastă, dacă îţi vei mântui bărbatul? Sau ce ştii tu, bărbate, dacă îţi vei mântui nevasta? Încolo, fiecare să rămână în starea în care l-a aşezat Domnul şi în care l-a chemat Dumnezeu. Aceasta este rânduiala pe care am aşezat-o în toate bisericile. (1 Corinteni 7:12-17)
Pasajul biblic afirmă următoarele adevăruri:

Dacă soţia necredincioasă vrea să trăiască mai departe cu soţul ei credincios, creştinul trebuie să rămână în această căsătorie şi să-şi trateze soţia aşa cum este învăţat de Cuvântul lui Dumnezeu, după modelul lui Hristos.
Dacă soţul necredincios vrea să trăiască mai departe în căsătorie cu soţia lui credincioasă, creştina trebuie să rămână în căsătorie şi să-şi trateze soţul aşa cum este învăţată de Dumnezeu.
Bărbatul necredincios este sfinţit prin soţia credincioasă şi soţia necredincioasă prin soţul creştin. Cum? Prin faptul că are o prezentă a trăirii şi a mesajului creştin alături de el, sau de ea şi aceasta îl va face sau o va face să-l primească pe Domnul Isus în inimă şi astfel să fie mântuit sau mântuită.
Un alt motiv pentru care creştinul trebuie să insiste la păstrarea căsătoriei, atunci când soţia necredincioasă (necreştină) voieşte să trăiască, este pentru beneficiul copiilor, ca şi ei să poată fi sfinţiţi fiind crescuţi în învăţătura sănătoasă a Sfintelor Scripturi.
Motivaţia creştinului şi a creştinei este gândul lui Hristos şi va dori să rămână în căsătorie cu soţia necredincioasă sau soţul necredincios tocmai pentru binele şi pentru mântuirea soţiei sau a soţului necredincios şi a copiilor. Sursa: Moldova crestina

Planning familial în lumina Scripturii (1)

2010-07-05T09:03:00.003+03:00

Este foarte important să acceptăm cu bucurie realitatea că „copiii sunt un dar de la Dumnezeu”. Doar că unii oameni merg mai departe cu raţionamentul, afirmând că, din moment ce copiii sunt un dar de la Domnul, este greşit să facem paşi în direcţia reglementării şi planificării timpului când vom îi vom avea sau a numărului de copii pe care îi facem.

În răspuns, putem observa faptul că Biblia ne spune, de asemenea, că soţia este un dar de la Dumnezeu (Proberbe 18:22), fără ca aceasta să însemne că este greşit ca omul să fie singur (1 Corinteni 7:8). Faptul că ceva este un dar de la Dumnezeu nu înseamnă că este greşit a fi un bun administrator al momentului în care îl vei dobândi. Este greşit să presupunem că dacă „A” este bun şi este un dar de la Dumnezeu, atunci trebuie să încercăm să obţinem câţi mai mulţi de „A” posibil. Dumnezeu a făcut lumea aceasta în modalitatea în care trebuia făcută şi nu ni se cere să facem totul cu maximă măsură. Din motive ce ţin de de viaţa spirituală, poate fi înţelept uneori să nu te căsătoreşti. La fel, din aceleaşi motive, poate fi înţelept să reglementezi mărimea unei familii şi să decizi când este mai bine ca ea să fie lărgită. Aşa cum Wayne Grudem spunea, „este bine să acordăm o mai mică atenţie unor activităţi bune pentru a ne putea focaliza pe alte activităţi bune”. Continuare AICI

„Divortul este mai rau decât moartea.” - interviu cu pastorul Petru LASCAU

2010-06-23T09:36:00.003+03:00

...

Povestiţi-ne puţin despre familia dvs. Oamenii vă cunosc din conferinţe, din cărţile pe care le-aţi scris, dar poate nu cunosc prea multe despre familia dvs.
Ne-am cunoscut în timpul studenţiei şi imediat după terminarea facultăţii ne-am căsătorit, în 1974. Povestea noastră de dragoste din timpul studenţiei s-a materializat într-o familie frumoasă, pe care am construit-o de-a lungul anilor în diferite părţi ale lumii, pot spune acum. După ce am stat în Arad, ne-am mutat la Oradea, apoi în 1984 ne-am mutat în Statele Unite ale Americii. Avem trei copii, trei băieţi. Soţia mea o să fie o soacră cu trei nurori. În America am slujit în două biserici. Am fost 17 ani pastorul bisericii Filadelfia din Chicago, şi în ultimii ani păstoresc biserica Elim din Phoenix, Arizona.

Care au fost cele mai grele momente din viaţa de familie?
Cu trecerea anilor tot ce a fost greu se pare că se uită, totuşi aş putea menţiona schimbarea aceasta dramatică provocată de mutarea în America; cu copii mici, adaptarea la o nouă cultură, la o nouă limbă, la o nouă lume… Probabil, un episod foarte dramatic este divorţul prin care a trecut unul dintre copiii mei. Cam atât.

Cunoaşteţi acum două culturi; pe cea românească şi pe cea americană. Puteţi să faceţi o comparaţie şi să ne spuneţi cum îi găsiţi acum pe românii din ţara lor faţă de cei din America?
N-aş putea spune că le cunosc bine pe amândouă. Pe cea românească, de aici din ţară, am cam uitat-o, iar pe cealaltă nu am reuşit să o cunoaştem destul de bine. Sunt două lumi foarte diferite. Românii, în general, sunt tot români, oriunde ar fi. Există totuşi o diferenţă între românii din România şi cei din America; noi, cei din America, nu mai suntem români sută la sută, pentru că deja ne-am americanizat, ne-am adaptat la o altă lume, cu alte pretenţii. Însă, în general, românul este acelaşi: primitor de oaspeţi, bun la suflet, familist, şi lucrul acesta este îmbucurător.

Cum priviţi iniţiativa unei conferinţe de familii, a unei reviste, a unei lucrări specifice pentru familii?
Cred că este de o importanţă covârşitoare această educaţie a familiei cu scopul de a-şi îmbunătăţi climatul şi relaţiile de familie. Mă bucur să văd că există interes, că lumea vine la asemenea conferinţe. A petrece la Băile Felix două zile nu este doar în beneficiul educaţional al familiei, ci şi o bună ocazie de relaxare şi părtăşie a celor doi.

Aţi pomenit despre divorţul fiului dvs. Cum v-aţi raportat la acest episod şi care este, în general, părerea dvs. despre divorţ?
După ce am trecut printr-o asemenea experienţă, am o simpatie deosebită pentru victimele acestei tragedii. Nu a fost şi nu este intenţia lui Dumnezeu ca bărbatul să se despartă de soţie. Victimele numărul unu sunt copiii, care vor suferi enorm în urma acestui eveniment. Apoi, din exeprienţa mea şi din ceea ce am văzut pe teren în calitate de pastor, un divorţ este mai rău decât moartea unuia dintre parteneri, pentru că relaţia cu fosta soţie, sau cu fostul soţ, va trebui să continue pentru tot restul vieţii. Rănile nu se vor închide niciodată. Dacă sunt şi copii la mijloc, trebuie să participi la festivitatea de absolvire a şcolii, la căsătoria copilului etc. Astfel, contactul cu fostul/a soţ/soţie este un contact permanent şi dureros; dureros şi pentru celălalt partener după recăsătorire.

Se duc românii la consiliere în America? În România este multă reticenţă. Este nevoie de consiliere?
Când vorbim de consiliere, peste tot este reticenţă la români, pentru că noi suntem o naţiune care ţinem la faţadă, ţinem la ceea ce cred oamenii despre noi şi nu ne ducem să ne spunem problemele de familie până când ele sunt extreme de grave. De aceea consilierea aproape că nu foloseşte la nimic, pentru că nu mai poţi să faci nimic când ai chemat pompierii; casa este în flăcări, paguba va fi enormă. Consilierea ajută la începutul problemelor care se nasc într-o familie. Cred că la români funcţionează mai mult prevenirea situaţiilor grave prin conferinţe de genul Voia lui Dumnezeu în familie, sau printr-o educaţie foarte susţinută în biserici, pentru că acolo unde se predică o Evanghelie autentică şi consecventă cu Scriptura, vor fi tot mai puţine probleme. Evanghelia ne ajută să prevenim problemele din familie.

În contextul secular, unde se redefineşte conceptul de cuplu, încercaţi să daţi o definiţie a familiei. În luna februarie, Parlamentul României a stipulat în Codul Familiei că o familie nu este formată din „soţi”, un termen devenit ambiguu şi interpretabil, ci familia este formată dintr-o femeie şi un bărbat. Cum vedeţi în acest context familia?
Din Scriptură este clar că Dumnezeu a intenţionat ca familia să fie formată dintr-un bărbat şi o femeie. Mă bucur când aud că sunt ţări ca România care, prin lege, fac clar lucrul acesta. Definiţia familiei devine tot mai largă, tot mai ambiguă, crează tot mai multă confuzie din cauza agendelor homosexualilor care vor să redefinească complet familia. Sunt unele ţări care au redefinit familia atât de larg, încât să poată încăpea în ea orice relaţie umană sau mai puţin umană.

Care ar fi sugestiile pentru ca bărbatul să fie aşa cum îl descrie Scriptura, tot mai asemănător cu Isus Hristos?
Ceea ce văd eu în societatea contemporană, solicitările la care este supus bărbatul de astăzi sunt multiple şi diverse faţă de cele ale vremurilor trecute. Pe lângă slujba de aprovizionare a celor necesare familiei, pe lângă rolul de preot al casei lui, de lider al familiei sale, el este supus astăzi la o presiune specială care vine din feminismul foarte agresiv în spiritul căruia sunt educate femeile de astăzi, şi care pune în discuţie tocmai aceste chemări şi roluri date de Dumnezeu bărbatului. Pe lângă toate acestea, ispitele cu care este confruntat bărbatul sunt mult mai puternice şi mai diverse decât cele care au fost. De aceea, la presiunile acestea atât de mari, foarte mulţi bărbaţi cedează sub presiunea responsabilităţilor şi nu şi le mai îndeplinesc. Sunt o serie de familii abandonate de bărbaţii care fug de responsabilităţi. În America sunt milioane de bărbaţi care nu îşi plătesc pensiile alimentare, care şi-au abandonat familiile. În contextul unei culturi care te învaţă să fii fericit, să îţi cauţi propria ta împlinire, un bărbat trebuie să caute în Scriptură menirea pe care o are de la Dumnezeu şi să se achite de ea cu cinste şi cu demnitate.

Redactor: Valentin Dedu, revista Voia lui Dumnezeu in familie

Viata de familie si televizorul

2010-06-23T09:21:00.004+03:00

Influenta negativa a televiziunii in viata familiei contemporane se exercita sub mai multe forme. Forta disolutiva a televiziunii se manifesta atat direct, prin promovarea avortului, a libertinajului sexual, prin limitarea intelegerii relatiei de dragoste la satisfacerea mecanica a placerii sexuale, cat si indirect, prin promovarea unei vieti lipsite de griji, comode, cu mult confort si multa distractie, pentru care familia sau copiii ar putea constitui un serios impediment, in general, intreaga atmosfera a lumii micului ecran este potrivnica unei vieti normale de familie. Sa urmarim insa ceva mai sistematizat care ar fi principalele probleme pe care televiziunea le creeaza familiei din zilele noastre.

Continuare AICI

Familia – modelul relatiilor

2010-06-22T13:39:00.005+03:00

“Nici o partasie nu poate fi atat de calda ca partasia crestina si nici un adapost nu poate fi la fel de confortabil ca un camin in care relatiile sunt asa cum trebuie. Este important deci sa privim cu atentie la amandoua aceste familii.” John White

Ca si crestin, sunt o persoana cu doua familii: una cereasca si alta pamanteasca. Ca sa intelegem mai bine relatiile din familia cereasca Ap. Pavel ne duce in familia pamanteasca, familie in care trebuie sa domneasca armonia imbinata cu supunerea si iubirea, respectul pe care il acordam unii altora.

Ceea ce imi place mie in Scripturi esste ca, daca te uiti atent la felul cum lucreaza Dumnezeu,El nu trece peste “legile normale” daca imi permiteti sa zis asa, adica nu trece peste regulile firesti, normale, ci le imbina in asa maniera incat noi cei care le cunoastem sa putem intelege tot mai bine cine este si cum lucreaza El. As putea sa dau aici foarte multe exemple din Scripturi, in care Dumnezeu asa a pregatit totul pentru ca planul sau sa fie implinit pe linie normala.

Venirea Domnului Iisus in lume a fost una cat se poate de normala. S-a nascut prin fecioara Maria ca urmas la tron pe scaunul de domnie al lui David. Iisus s-a nascut Imparat, nu doar ca asta o spune Scriptura si noi o credem ci pentru ca El, Iisus S-a nascut pe linie domneasca, imparateasca.

Teoriile cu privire la felul cum functioneaza familiile sunt diferite, dar exista o parere aproape unanima ca trebuie sa facem totul ca ele sa functioneze, prin orice mijloace posibile.

Familia este initiativa lui Dumnezeu, divortul e initiativa Diavolului. Familia este creata pentru a crea confort si siguranta celor care sunt in ea. Trist este ca astazi nu mai tinem la valorile familiei pe care Dumnezeu a creat-o, ci mai degraba ne intrecem in filosofii care desbina familia in loc sa o uneasca.

Fiecare membru in familie traieste pentru celalalt. Suntem creati de asa fel incat nu putem trai singuri si sa fim impliniti. Asa este si in familia cereasca.

Sursa: http://dorys.wordpress.com/

Marturia unei supravietuitoare a avortului

2010-06-20T16:43:00.003+03:00

Cand sotul nu te poate imbratisa niciodata....

2010-06-18T12:41:00.003+03:00

A răspuns invitaţiei mele. A intrat pe uşa studioului optimistă, senină, râzând sănătos. O întâmpin. Se prezintă: Ligia Nichescu. În scurt timp începem interviul şi… paharul plin de dă peste el se revarsă. S-a născut la Bucureşti, într-o familie de Creştini după Evanghelie, cu nouă copii. După terminarea liceului, viaţa şi-a deschis larg porţile, una după alta. A început bine. Prima angajare la Alianţa Evanghelică. Răspundea scrisorilor care soseau în urma serialului „Cartea Cărţilor ”. Munca a fost foarte dificilă: “Trebuia să alerg tot mai mult şi mai des la Dumnezeu, pentru a putea răspunde la problemele oamenilor“. Odată cu terminarea acestui proiect, a urmat o perioadă în care Ligia ajunge manager la primul McDonald’s din Bucureşti. Bani mulţi, poziţie. “La un moment dat însă a trebuit să aleg: sau să merg mai departe şi să accept compromisurile care mi se cereau, sau să renunţ la acest serviciu. Fiind copil al lui Dumnezeu şi dorind din tot sufletul să trăiesc în integritate, am renunţat la tot confortul, la toţi banii. Mi-am dat demisia. Nu înţelegeam exact ce se petrece cu viaţa mea, dar i-am zis Domnului că tot ce-mi doresc e să-i fiu Lui pe plac înainte de a face carieră sau de a câştiga mulţi bani. Tot ce-mi doream era să ştiu unde mă vrea şi ce vrea El să fac.”

Continuare AICI

Rugaciunea copiilor pentru parintii lor

2010-06-18T12:27:00.005+03:00

De multe ori in copilaria mea si chiar si acum am auzit pe parintii si bunicii mei rugandu-se pentru mine.Am avut parte de tot ce-a fost mai bun din partea lor si nu am destule cuvinte sa le multumesc pentru asta.
Nu vreau sa ma laud,dar mi-au oferit o educatie foarte buna,o casa mereu calda si plina de iubire,iar pentru asta trebuie sa-i multumesc Domnului ca m-a trimis in mijlocul lor.Pentru mine ei inseamna totul.Chiar daca am mai facut si eu prostii sau nu-i ascultam,mereu ma aduceau pe drumul cel bun cu sfaturi,dragoste si multa intelegere.Prin acest articol vreau sa le arat inca o data cat de mult ii iubesc si ii apreciez pentru tot ce mi-au oferit.
Sunt sigura ca multi sunt de-acord cu mine ca parintii trebuie sa fie rasplatiti de copiii lor cu multa dragoste si sprijin atunci cand au nevoie de noi sa-i sustinem.Merita ca ei sa fie pomeniti in rugaciunile noastre adresate lui Dumnezeu.Sa ne rugam zilnic pentru ei,asa cum si ei s-au rugat pentru noi.Sa-i rasplatim pentru tot ce ne-au facut si pentru dragostea lor nemarginita.
De aceea m-am hotarat sa-i adresez Domnului o rugaciune speciala pentru parinti:
“Doamne,Dumnezeule Cel atotbun,care mi-ai daruit parinti buni,ca prin ei sa ma impartasesc de multe binefaceri;
Cel ce voiesti sa le fiu mostenitor pentru viata ce prin ei mi-ai dat-o si pentru toate ingrijirile ce au avut si au fata de mine.Tie ma rog cu umilinta pentru sanatatea si mantuirea lor.
Dumnezeule,Cel ce esti atotindurat,dar si atotdrept,care binecuvintezi pe fii pentru parintii lor si adeseori,in dreapta ta manie,ii pedepsesti pentru pacatele lor;primeste umilita mea multumire pentru binefacerile ce le reversi neincetat asupra parintilor mei.
Trimite-le,Stapane cel atotbun si in viitor binecuvantarile tale si le iarta toate greselile pe care,ca niste oameni le-au facut.Invata-ma ca sa cinstesc in ei puterea Ta si sa le fiu si recunoscatoare si multumitoare pentru viata ce prin ei mi-ai dat-o si pentru toate ingrijirile ce au avut si au fata de mine.
Ajuta-mi ca sa urmez poruncile Tale cele sfinte,sa le fiu supusa,ascultatoare si sa nu fac nimic care sa-i amarasca si sa-i intristeze.
Rasplateste-le,Preabunule,cu facerile Tale de bine,pentru dragostea si ingrijirea neadormita,ce intotdeauna o au fata de mine.
Apara-i de toate nefericirile si intristarile.
Da-le viata lunga,fericita,linistita si pasnica.Fa-i partasi de binecuvantarea Sfintilor tai,inmulteste roadele ostenelilor lor,fa sa prisoseasca peste ei binefacerile tale si sa sporeasca in virtuti si in indestulare,ca sa Te binecuvantam in toate zilele vietii noastre.AMIN!”

Editorial scris de Lavinia pentru © http://www.crestintotal.ro/

Este divortul... "contagios"?

2010-06-18T12:18:00.005+03:00

Este divortul contagios? Se pare că da! Conform unui studiu al Universitătilor Brown si Harvard din California, divortul se poate răspândi printre oamenii ce apartin aceleiasi retele sociale. Cu alte cuvinte, decizia unui cuplu de a divorta poate produce efecte similare printre prieteni, membri ai familiei, chiar colegi.

Conform studiului, la persoanele care au un prieten ce divortează probabilitatea ca să divorteze la rându-le este cu 147% mai mare. Atunci când este vorba de un coleg de muncă, probabilitatea este cu 50% mai mare, iar dacă este vorba de un membru al familiei de “numai” 22%.

Termenul folosit în cercetare pentru acest fenomen este de “contagiune socială“.

Sursa: la martzianu'

Amintirile unui "copil divortat"

2010-06-15T14:09:00.004+03:00

Opiniile par a reprezenta doua tabere: mamele sau tatii. Asa ca va voi prezenta un “studiu de caz” prin prisma copilului. In ciuda varstei “ïnaintate” (am 31 de ani) unele episoade inca mi le reamintesc, desi involuntar, si toata experienta asta neplacuta si-a lasat aprenta asupra mea intr-un mod intens, astfel incat chiar si acum incerc sa-mi dau seama de ce s-au intamplat unele lucruri.

Yesterday :

S-au vazut, s-au placut, in ciuda unei diferente de 13 ani intre ei (desi din cate inteleg femeile prefera barbatii “maturi”) s-au casatorit. Din cate am inteles, s-au casatorit din dragoste, cel putin primii 3-4 ani s-au iubit. Ulterior au intervenit problemele: dependenta de alcool (din partea tatalui meu), certuri, scandal din partea mamei. La 3-4 ani de la casatorie am aparut eu (nu stiu de ce?).

Scandalurile au continuat (deja aveam 5-6 ani), urmate de batai administrate mamei mele si chiar tentative de omor atunci cand tata era foarte beat. De cateva ori a incercat sa ma omoare si pe mine, desi nu cred ca realiza ce face. Intre timp a inceput o relatie cu alta femeie, lucru pe care ulterior l-a aflat si mama mea.

La varsta de 7 ani mama a declansat procedura de divort. Divortul a fost lung si foarte foarte urat. Mama mi-a interzis sa mai vorbesc cu tatal meu, amenintandu-ma cu batai sau dat afara din casa. Asa ca incepand cu varsta de 8 ani nu am mai vorbit cu tatal meu, desi stateam in acelasi oras...

Continuare AICI

Tentatie si fidelitatea in casatorie

2010-06-11T23:26:00.005+03:00

In luna mai a fost publicata in SUA cartea psihologului american de cuplul Tara Parker-Pope, For Better – The Science of a Good Marriage. (La bine: Stiinta unei casatorii fericite) Cartea nu e scrisa dintr-o perspectiva crestina sau teologica dar se axeaza pe un subiect important pentru multi dintre noi – tentatiile si fidelitatea in casatorie. Cum mentinem fidelitatea in casatorie in ciuda tentatiilor de tot felul cu care sotii se confrunta zilnic? De exemplu, conform unor studii, in SUA circa 25% din barbati si 10-12% dintre femei isi insala sotul sau sotia. De ce unii o fac iar altii nu? De ce unii cad in ispita iar altii supravietuiesc tentatiei?

Pentru a gasi raspunsul la aceasta intrebare, cartea face un tur de orizont al diferitelor studii facute asupra acestui subiect. Concluzia lor cvasi-unanima este ca cei care rezista tentatiei sunt persoanele care se focalizeaza asupra respectarii angajamentului luat de soti in momentul casatoriei. Cercetatorii studiaza totul, incepind cu factorii biologici care par sa influenteze stablitatea matrimoniala, pina la reactia psihologica care se produce dupa ce unul dintre soti cocheteaza cu o persoana straina. Constatarile lor sugereaza ca in timp ce unele persoane par sa fie, in mod natural, mai rezistente atunci cind sunt confruntate cu ispita, atita barbatii cit si femeile pot sa se antreneze, printr-un proces de constientizare, sa-si protejeze relatia si sa-si intareasca sentimentele privind respectarea angajamantului luat prin casatorie. Studiile confirma ca la acest aspect femeile dau dovada de mai multa seriozitate si succes decit barbatii.

De-a lungul ultimelor decenii, cercetatorii au acumulat date voluminoase privind modul in care sotii interactioneaza, comunica, chiar si nivelul pulsului sau tensiunea, si alte raspunsuri palpabile care se ivesc atunci cind vorbesc, rid, pling sau argumenteaza. Ba au masurat chiar si impactul conflictului si stresului marital asupra sistemului imun. Radiografiile cerebrale ale tinerilor casatoriti si ale celor mai in virsta si ele denota gradele diferite ale impulsurilor fiziologice ale pasiunii, dragostei si romantei. Pe baza acestor date unii cercetatori cred ca este posibil sa se prezica daca o casatorie va tine toata viata sau va esua prin divort. In plus, tot pe baza datelor empirice obtinute, au conceput si metode pragmatice pentru evitarea divortului. De exemplu, s-a constata ca o sotie care este jignita de un gest sau gresala sotului, are nevoie de cinci gesturi sau cuvinte pozitive pentru a-si reface integritatea relatiei.

La fel se poate stabili si o lista a factorilor care duc la divort si care natural trebuie evitati. Conculzia cercetatorilor este ca daca cuplurile pot sa stapineasca simultan factorii de risc si factorii de reinvigorare a casatoriei, casatoriile pot dainui toata viata. Exista si date concrete care confirma aceasta concluzie. Consilierea de cuplu din ultimele decenii, de exemplu, facuta pe baza acestor date, a rezultat in cresterea stablitatii matrimoniale in ultimii ani in comparatie cu decadele trecute. Divortul nu mai este destinul cvasi-inevitabil al majoritatii casatoriilor, ci dimpotriva, trainicia si imbunatatirea ei. Cheia successului, afirma autoarea “este sa inveti sa faci discernamint intre conflictele si frustratiile normale si cotidiene ale relatiilor umane si sa te focalizezi asupra chestiunilor reale si importante care stau ca obstacole in calea unei relatii mai bune.” (3) De exemplu, rezolvarea problemelor financiare rezolva multe probleme de cuplu. O alta constatare a studiilor facute in carte este ca primele trei minute din cearta dintre soti determina daca conflictul se rezolva sau nu. Deci, e de la sine de inteles ca stapinirea de sine in toiul unei certe este cheia rezolvarii conflictului. Un alt sfat practic esta ca atunci cind unul dintre soti escaleaza argumentul sau cearta, celalalt sa le de-escaleze. O constatare la fel de interesanta este ca diviziunea muncii intre soti privind munca pe linga casa afecteaza calitatea vietii intime dintre soti.

De aceia cartea isi justifica titlul, afirmind ca exista “o stiinta a casatoriei fericite,” pe care toti trebuie sa o cunoastem. In cuvintele autoarei, “daca esti pe cale sa te casatoresti, nadajduiesti sa repari o relatie subreda, speri sa construiesti o casatorie trainica dupa un divort, sau simplu cauti ca sa-ti imbunatatesti casatoria actuala, studiul stiintific al casatoriei a rezultat in acumularea unor sfaturi simple si practice pentru a determina ce e mai important intr-o relatie si a te directiona unde sa-ti focalizezi energia ca sa o imbunatatesti.” (3) Casatoria este si o chestiune de sanatate care ne afecteaza fizic si emotional. Obiectivul este sa invatam sa facem diagnoza propriilor noastre relatii si sa ne tratam casatoria asa dupa cum un doctor trateaza o boala. Dupa cum obiceiurile rele ne afecteaza sanatatea fizica, la fel exista factori de risc care submineaza casatoria si care trebuie cunoscuti, stapiniti si evitati. Rezultatul unor astfel de eforturi este izolarea casatoriei de subrezeala. De acea titlul carti este ales intentionat si cu grija pentru a incuraja cuplurile “spre mai bine.”

Recenzia in romaneste a acestei carti a fost facuta pentru AFR de un voluntar, D-na Cristina Mitrovici, PhD (Dakota de Nord, SUA). I-i multumim. AFR

Parinti straluciti, profesori fascinanti

2010-06-11T14:13:00.004+03:00

Generaţia actuală de părinţi a vrut cumva să compenseze lipsurile copilăriei lor şi a încercat să dea copiilor ce aveau mai bun: cele mai frumoase jucării, haine, plimbări, şcoli, televizor şi calculator. Alţii le-au umplut timpul copiilor cu multe activităţi educative ca învăţarea limbilor străine, informatică, muzică. Intenţia este excelentă, însă părinţii nu au înţeles că televizorul, jucăriile cumpărate, internetul şi excesul de activităţi blochează copilăria, în care copilul are nevoie să inventeze, să înfrunte riscuri, să sufere decepţii, să aibă timp de joacă şi să se bucure de viaţă. Acest lucru se întâmplă pentru că inteligenţa lor a fost blocată, noi ne-am transformat în maşini de muncit iar pe ei îi transformăm în maşini de învăţat.

Continuare AICI

Meditatie despre Mama

2010-06-09T19:42:00.005+03:00

Cand tu aveai 1 an, ea te hranea si te imbaia.
I-ai multumit plangand toata noaptea.
Cand tu aveai 2 ani, ea te-a invatat sa mergi.
I-ai multumit fugind cand ea te chema.
Caind tu aveai 3 ani, ea iti pregatea toata mancarea cu dragoste.
I-ai multumit aruncand farfuria pe jos.
Cand tu aveai 4 ani, ti-a dat creioane colorate.
I-ai multumit colorand masa din sufragerie.
Cand tu aveai 5 ani, te-a imbracat pentru vacanta.
I-ai multumit sarind in prima balta.
Cand tu aveai 6 ani, te-a dus la scoala.
I-ai multumit strigand: “Nu merg”.
Cand tu aveai 7 ani, ti-a cumparat o minge.
I-ai multumit aruncand-o in fereastra vecinilor.
Cand tu aveai 8 ani, ti-a dat o inghetata.
I-ai multumit scapand-o in poala.
Cand tu aveai 9 ani, ti-a platit lectii de pian.
I-ai multumit ca nici macar nu te-ai deranjat sa exersezi vreodata.
Cand tu aveai 10 ani, te ducea toata ziua cu masina de la fotbal la gimnastica, de la o zi de nastere la alta.
I-ai multumit ca sareai din masina si nu te uitai niciodata inapoi.
Cand tu aveai 11 ani, te-a dus pe tine si pe prietenii tai la cinema.
I-ai multumit cerandu-i sa stea in alt rand.
Cand tu aveai 12 ani, te-a avertizat sa nu te uiti la anumite programe la TV.
I-ai multumit asteptand sa iasa din casa.
Cand tu aveai 13 ani, ti-a sugerat cum sa te tunzi.
I-ai multumit spunandu-i ca nu are gusturi.
Cand tu aveai 14 ani, ti-a platit o tabara de vara de o luna.
I-ai multumit uitand sa-i scrii macar o scrisoare.
Cand tu aveai 15 ani, venea de la lucru si-si dorea o imbratisare.
I-ai multumit stand in camera ta cu usa incuiata.
Cand tu aveai 16 ani, te-a invatat sa-i conduci masina.
I-ai multumit luandu-i-o de cate ori puteai.
Cand tu aveai 17 ani, ea astepta un telefon important.
I-ai multumit stand la telefon toata noaptea.
Cand tu aveai 18 ani, ea plangea la festivitatea ta de absolvire a liceului.
I-ai multumit stand la petrecere pana in zori.
Cand tu aveai 19 ani, ti-a platit facultatea, te-a dus in campus si ti-a carat bagajele.
I-ai multumit salutand-o in afara camerei ca sa nu te simti jenat in fata prietenilor.
Cand tu aveai 20 de ani, te-a intrebat daca te intilnesti cu vreo fata / vreun baiat.
I-ai multumit spunand-i: “Nu-i treaba ta!”
Cand tu aveai 21 de ani, ti-a sugerat anumite cariera pentru viitorul tau.
I-ai multumit spunand-i: “Nu vreau sa fiu ca tine!”
Cand tu aveai 22 de ani, te imbratisa la absolvirea facultatii.
I-ai multumit intreband-o daca poate sa-ti plateasca o excursie prin Europa.
Cand tu aveai 23 de ani, ti-a dat mobila pentru primul tau apartament.
I-ai multumit spunandu-le prietenilor ca era urata.
Cand tu aveai 24 de ani, ti-a cunoscut logodnica / logodnicul si te-a intrebat de planurile de viitor.
I-ai multumit spunandu-i printre dinti: “Maaaaami, te rog”!
Cand tu aveai 25 de ani , te-a ajutat sa-ti platesti nunta, si a plans, si ti-a spus cat de mult te iubea.
I-ai multumit mutandu-te in cealalta parte a tarii.
Cind tu aveai 30 de ani, te-a sunat sa-ti dea un sfat pentru copil.
I-ai multumit spunand-i: “Lucrurile sunt diferite acum”
Cand tu aveai 40 de ani , te-a sunat sa-ti aminteasca de aniversarea unei rude.
I-ai multumit spunandu-i ca erai foarte ocupat chiar atunci.
Cand tu aveai 50 de ani, ea era bolnava si avea nevoie sa ai grija de ea.
I-ai multumit citind despre povara care devin parintii pentru copiii lor.
Si apoi, intr-o zi, ea a murit in tacere. Si tot ce nu ai facut vreodata, s-a intors lovind ca traznetul in INIMA ta.
Daca ea mai este pe aproape, nu uita sa o iubesti mai mult ca niciodata.
Daca ea nu mai este, aminteste-ti dragostea ei neconditionata si da-o mai departe.
Aminteste-ti mereu sa o iubesti pe mama ta.
Pentru ca nu ai decit o singura mama in toata viata ta.

Sursa:alexcurbet

După 19 ani s-a trezit din comă…

2010-06-03T14:04:00.004+03:00

....

Povestea e pe cît de simplă, pe atît de zguduitoare.

Domnul Jan G., de 65 s-a trezit din coma în care a intrat după ce l-a lovit un tren, tocmai după 19 ani.

Noroc cu legea poloneză antidivorţ? Nuuu! Şi fără legile din Polonia, soţia acestuia, Gertrude, a dat dovadă de adevărată dragoste, aşa cum nici Shakeaspeare nu poate descrie.

Poate că acest lucru este cel mai senzaţional, nu faptul că s-a trezit după 19 ani şi se miră că a căzut comunismul şi că oamenii au telefoane mobile, ci faptul că o soţie a împlinit ceea ce a spus la altar “la bine şi la rău!”, în ciuda faptului că medicii îi mai dădeau doar 3 sau maxim4 ani de viaţă după accident.

Gertrude spune: “Am plîns mult şi m-am rugat mult!”

Povestea are partea ei tragi-comică.

Partea comică este renaşterea într-o nouă epocă şi redescoperirea unei noi lumi de către sărmaul Jan.

Partea tragică este faptul că Jan şi Gertrude au ajuns ştire de televiziune pentru că ea a avut grijă de el atîta timp. Tragic este că sînt tot mai puţine cupluri care îşi iau jurămintele în serios.

.....

Extraordinară această femeie. Tot respectul pentru toate gîndurile pe care le-a alungat în cele 365, uneori 366 de zile X 19. Socotiţi voi cîte momente de disperare în atîtea zile, dacă puteţi! Pentru Gertrude este adevărată spusa “speranţa va muri ultima”. Speranţa va muri după Jan şi după Gertrude.

Prelu(cr)are din Marius Cruceru

Copiii sunt din rai...

2010-06-03T09:28:00.006+03:00

John Gray, în cartea Copiii sunt din rai, oferă părintilor câteva principii realiste. Ca orice tată, sunt mereu interesat de subiect. Felul în care o face însă acest autor este cu adevărat inedit. El pleacă de la forta exemplului, pe care o vede ca si pivotul educational obligatoriu. Nu există dădăceală gratuită si nici erijări puerile. Totul trebuie trecut prin filtrul pildei personale, iar copiii vor avea la ce se raporta. Ei actionează prin imitare, fapt care responsabilizează părintii în cel mai înalt grad.

...să-i dăm cuvântul profesorului J. Gray. Merită (zic eu)…

- copiii nu învată să ierte, dacă nu există cineva care să ierte;
- copiii nu învată să-si dezvolte răbdarea sau să amâne primirea unei răsplăti, dacă totul le vine de-a gata imediat ce doresc ceva;
- copiii nu învată să-si accepte imperfectiunile dacă toată lumea din jur este perfectă;
- copiii nu învată să coopereze, dacă întotdeauna totul merge asa cum vor ei;
- copiii nu învată să fie creativi dacă nu sunt lăsati să facă nimic;
- copiii nu învată mila si respectul, dacă nu simt si ei durere;
- copiii nu învată să fie curajosi si optimisti, dacă nu se confruntă cu greul;
- copiii nu-si pot dezvolta perseverenta si puterea dacă totul este usor;
- copiii nu învată să se corecteze singuri dacă nu au dificultăti, esecuri sau nu fac greseli;
- copiii nu învată pretuirea de sine, dacă nu înfruntă obstacole ca să realizeze ceva;
- copiii nu-si dezvoltă independenta dacă nu trec prin experienta excluderii sau a respingerii;
- copiii nu învată să se conducă singuri, dacă nu au ocazia să reziste unei autorităti.

Sursa: Coram Deo

Gândul zilei – Dezbinarea familiei

2010-05-29T10:28:00.002+03:00

Trăim în vremuri grele de dezbinare între popoare, între partide, între biserici, între părinti si copii, între soti si sotii. Această celulă mică, dar vitală a societătii – familia – suferă greu din cauza virusului dezbinării.

Divorturile fac ravagii si se înmultesc îngrozitor pe tot globul pământesc. Cu toate că legile caută să împiedice divorturile, ele nu pot fi stăvilite. Tinerii abia s-au căsătorit, stau câteva luni împreună, apoi divortează.

Divortul este boala socială a vremii noastre. Dezbinarea din familii înseamnă dezbinarea natiunii. Se spune că înainte de prăbusirea Romei, a avut loc prăbusirea standartelor de viată – familia s-a dezintegrat, imoralitatea a devenit un mod de viată.

Orice societate are la baza ei anumite legi ca pietre de temelie. Când acestea se surpă, edificiul societătii se prăbuseste. Si noi asistăm cu totii la această surpare!

Pentru vremuri ca acestea de gravă dezbinare a familiilor sub puternica inspiratie a modernismului sticat, singura cale de vindecare este întoarcerea la valorile lăsate de Dumnezeu în Sfintele Scripturi.

Îndemnul pentru ziua de astăzi este următorul: Citeste si înplineste Cuvântul lui Dumnezeu si vei avea parte numai de binecuvântare în casa ta, alături de familia pe care o iubesti. Nu uita să spune celor din casa ta cât de scumpi sunt pentru tine, nu fii egoist spune că-i Iubesti!
Sursa: Tu poti schimba lumea!

Despre familie - C.S.Lewis

2010-05-25T07:20:00.003+03:00

Mai rămîne de discutat un lucru care este şi mai neagreat. Femeile creştine promit să asculte de soţii lor. In căsnicia creştină se spune că bărbatul este „capul”. Se ridică două întrebări evidente aici. (1) La urma urmei, de ce este nevoie de „cap” — de ce să nu fie egalitate? (2) De ce să fie bărbatul „capul”?
1) Necesitatea unui „cap” decurge din ideea că familia este permanentă. Desigur, cîtă vreme bărbatul şi femeia sînt de acord, nu se pune problema cine este „capul”, şi noi putem spera că aceasta va fi starea normală a lucrurilor într-o familie creştină. Dar ce trebuie să faci cînd apare un dezacord serios? Parlamentările s-au terminat, desigur; dar eu presupun că ei au discutat şi că nu au reuşit să ajungă la un acord. Ce trebuie să facă atunci? Ei nu pot decide cu majoritate de voturi, pentru că într-un consiliu cu numai doi membri nu poate exista majoritate. Este clar că nu poate să se întîmple decît unul din două lucruri: fie să se separe şi fiecare să meargă pe drumul lui, fie unul dintre ei să aibă votul decisiv. Dacă familia este permanentă, în ultimă instanţă unul dintre soţi trebuie să aibă puterea să decidă în problemele referitoare la familie. Nu poate exista o asociere permanentă fără o constituţie.
2) Dacă trebuie să fie un „cap”, de ce să fie bărbatul? Ei bine, în primul rînd, există vreo dorinţă foarte serioasă ca să fie femeia? După cum am spus, eu însumi nu sînt căsătorit, dar din cîte ştiu, chiar şi o femeie care vrea să fie „capul” familiei ei nu admiră de obicei aceeaşi stare de lucruri cînd o vede la vecini. Este mult mai probabil că ea va spune: „Sărmanul domn X! Nu pot înţelege de ce îi permite femeii aceleia îngrozitoare să se poarte cu el ca un zbir”. Nu cred că ea se simte foarte flatată cînd cineva îi aduce aminte de faptul că ea este „capul” familiei ei. Trebuie să fie ceva nefiresc în situaţiile în care femeile îi conduc pe bărbaţi, deoarece femeile însele sînt pe jumătate ruşinate de lucrul acesta şi îi dispreţuiesc pe bărbaţii pe care îi conduc.Dar mai este încă un motiv; şi în privinţa aceasta pot vorbi mai bine ca burlac, deoarece este un motiv pe care-1 vezi mai bine din afară decît dinăuntru. Relaţiile familiei cu lumea din afară — ceea ce am putea numi politica ei externă — trebuie să depindă în ultimă instanţă de bărbat, deoarece el ar trebui să fie întotdeauna, şi de obicei este, mult mai drept cu cei din afară. O femeie luptă în primul rînd pentru copiii ei şi pentru soţul ei împotriva restului lumii. Este aproape firesc să existe un conflict între interesele lumii şi interesele ei. Femeia este păzitorul special al intereselor familiei.
Funcţia bărbatului este să aibă grijă ca această preferinţă naturală a femeii să nu capete curs. El are ultimul cuvînt, pentru ca să-i protejeze pe ceilalţi oameni de patriotismul familial intens al soţiei sale. Dacă aveţi îndoieli în privinţa aceasta, permiteţi-mi să vă pun o întrebare simplă. Dacă cîinele vostru 1-a muşcat pe copilul vecinilor, sau dacă copilul vostru 1-a bătut pe cîinele vecinilor, cu cine aţi prefera să aveţi de-a face: cu stăpînul sau cu stăpîna casei? Dacă sînteţi o femeie căsătorită, permiteţi-mi să vă întreb ceva. Oricît de mult v-aţi admira soţul, oare nu veţi spune că principala lui slăbiciune este că nu apără aşa de viguros cum aţi vrea drepturile lui şi ale familiei în faţa vecinilor? Că este un împăciuitor?
Creştinismul redus la esenţe

Sursa: Pro(-)scris

Cat's in the Cradle: o poveste trista

2010-05-15T07:45:00.004+03:00

[Harry Chapin, Cat's in the Cradle...]

Copilul meu a sosit abia ieri
A venit pe lume in cel mai obisnuit mod.
Dar eu am avut avioane de prins, facturi de platit,
Asa ca a invatat sa umble pe cand eu eram departe.
A stiut sa vorbeasca inainte ca eu sa-mi dau seama,, si cand a crescut
Mi-s spus: "Voi fi ca tine, tata.
Stii ca voi fi ca tine".

Si pisica e in leagan, si lingura de argint,
Baietelui albastru, si omul din luna.
"Cand te intorci acasa, tata?"
"Nu stiu cand, dar atunci vom fi impreuna,
Si ne vom distra de minune"

Fiul meu a implinit ieri zece ani.
Mi-a spus: "Multumesc pentru minge, tata,
Hai sa ne jucam cu ea.
Eu i-am spus: "Nu, nu astazi,
Acum am multe de facut."
Si el a raspuns: "Nu-i nimic."
A plecat de langa mine, pe buze cu vesnicul lui zambet
Care spune: "Voi fi exact ca el, da,
Stiu ca voi fi ca el..."

A venit de la colegiu chiar ieri,
Un om in toate firea, trebuie sa recunosc.
"Fiule, sunt mandru de tine, poti sa te asezi putin?"
A clatinat din cap si mi-a raspuns cu un zambet:
"Ceea ce doresc de fapt, tata,
Este sa-mi imprumuti cheile de la masina,
Vorbim mai tarziu - mi le dai, te rog?"

M-am pensionat demult si fiul meu a plecat de acasa.
L-am sunat chiar ieri
Si i-am spus: "Mi-as dori sa te vad, daca se poate"
El mi-a raspuns: "Mi-ar placea si mie, tata,
Daca voi putea gasi putin timp liber.
Dar noua mea slujba imi ocupa tot timpul si copiii au gripa,
Ma bucur totusi ca am vorbit cu tine, tata,
Imi place intotdeauna sa vorbesc cu tine."

Si, dupa ce am inchis telefonul
Mi-am dat seama
Ca a devenit exact ca mine
Fiul meu era intocmai ca mine.

Si pisica e in leagan, si lingura de argint,
Baietelul albastru, si omul din luna.
"Cand vii acasa, filule?"
"Nu stiu cand, dar atunci vom fi impreuna, tata.
Si ne vom distra de minune"

Drama descrisa in acest cantec s-a derulat chiar in viata lui Chapin, aproape ca o profetie ce se implineste de la sine. Mi s-a spus ca sotia lui, care a scris cuvintele cantecului, i-a cerut intr-o zi, pe cand se pregatea sa plece de acasa, sa-si mai tempereze ritmul alert al vietii si sa petreaca mai mult timp cu copiii lor. Raspunsul lui a fost: 'La sfarsitul acestei veri aglomerate imi voi face timp pentru ei'. Dar din nefericire, si ca o ironie a sortii, in vara aceea Harry Chapin a murit intr-un accident de masina". (Ravi Zacharias)
Sursa: Ascultarea Credintei

Complimentul casatoriei

2010-05-15T07:30:00.004+03:00

Ravi Zacharias il citeaza pe G.K. Chesterton in Poate omul sa traiasca fara Dumnezeu?

S-a inventat o expresie noua ce surprinde in cele doua cuvinte ale sale o contradictie in termeni - "dragoste libera". Ca si cum cel iubit a fost sau ar putea fi vreodata liber. Sta in natura dragostei sa se lege, iar institutia casatoriei nu face altceva decat sa-i aduca un compliment omului, crezandu-l pe cuvant" (pag. 113)

Mi-a atras atentia aceasta abordare. Asa este - dragostea leaga, uneste, iar casatoria realizeaza cadrul pentru aceasta unire, cautand s-o protejeze. Odata ce iubirea a fost redefinita, rostul institutiei casatoriei se evapora. Ceea ce ne face sa intelegem nevoia noastra de a adresa iubirea ca realitate esentiala mai intai de a apara casatoria ca institutie, pentru ca rostul casatoriei vine din iubirea reala.

Totodata, in momentul in care iubirea este pervertita in diferitele anomalii bolnavicioase ale sexualitatii, precum homosexualitatea, casatoria isi pierde din valoare. Cand un homosexual vrea sa se casatoreasca cu un alt homosexual devine aberant. Vorbim, desigur, despre dragostea daruirii de sine, nu despre aceea egocentrista si erotica.

Dragostea leaga, incheaga, face din doi unul. Atat de mare este puterea ei incat te poti uita la un barbat si la o femeie care s-au casatorit, sa vezi ca fiecare are trupul sau si totusi sa realizezi (cu ajutorul descoperirii lui Dumnezeu, sigur) ca cei doi sunt un singur trup. Cand un partener comite adulter, dragostea insasi este compromisa. Nu stiu cat de adanc ne gandim la aceste aspecte si la valoarea lor adevarata. Pe deoparte ne dorim sa iubim, intelegem ce facem iubirea - ca uneste, dar pare ca ne lasam prea usor influentati de mersul lumii si de ideea ei (gresita de altfel).

Cu siguranta ca valoarea iubirii nu trebuie aparata doar cu vorbe si atitudini ferme fata de atacurile care ar vrea s-o rapuna, ci traind-o cu adevarat in familii unde dragostea este dragostea lui Cristos care constrange. Institutia casatoriei ne face un compliment. Sa-l onoram.

Sursa: Ascultarea Credeintei

Viata in 2

2010-05-03T23:20:00.004+03:00

În numărul 323 al Dilemei vechi, d-na Anca Manolescu (A.M.) analizează viata conjugală din perspectiva discursului crestin (articolul Asceză, zoologie, transfigurare?). Ca un antropolog redutabil, A.M. face o incursiune remarcabilă în mentalul crestin patristic si medieval. Rezultatul? O supraevaluare a virginitătii si ascezei, pe de o parte; si o viziune reductionistă asupra vietii conjugale, pe de altă parte. Discursul ar putea fi redus la enuntul următor: dacă tot te-ai căsătorit, nu uita că îti mai rămâne un singur scop în viată – procreatia. Reducerea întregii relatii de cuplu la intimitatea aducătoare de material crestin, a fost atitudinea dominantă de secole.

Continuare AICI

Frumusetea casniciei crestine

2010-04-14T19:50:00.003+03:00

„Cât de frumoasă este căsnicia între doi creştini, doi care sunt una în casă, una în dorinţă, una în modul de viaţă pe care îl urmează, una în religia pe care o practică… Nimic nu-i desparte în trup sau spirit… Ei se roagă împreună, se închină împreună, postesc împreună; se învaţă reciproc, se încurajează reciproc, se întăresc reciproc. Merg alături în Biserica lui Dumnezeu şi sunt părtaşi ai ospăţului lui Dumnezeu; alături trec prin dificultăţi şi persecuţie, împărtăşind o mângâiere reciprocă. Nu au secrete unul faţă de celalalt; nu evită compania celuilalt; nu aduc niciodată întristare inimii celuilalt…. Văzând asta, Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.”

Cuvintele lui Tertulian străbat peste ani revelând o realitate după care tânjesc mulţi dintre cei ce poartă numele lui Christos şi anume descoperirea frumuseţii în cadrul căsniciei creştine. În zilele noastre din nefericire, în cea mai mare parte, Biserica nu mai conştientizează prezenţa Celui ce umblă în mijlocul lampadarelor de aur cu un glas ca al multor ape. Ca urmare, nici viaţa de familie a acestei largi majorităţi nu se mai face auzită ca un ecou al vocii Sale ci este precum un gong de aramă zgomotos sau un chimval zăngănitor.

Totuşi, frumuseţea de care vorbeşte acest părinte al bisericii, frumuseţea căsniciei descrisă de Scripturi este conturată odată cu înţelegerea scopurilor pentru care aceasta a fost creată. Ceea ce conferă frumuseţe căsniciei este tovărăşia, camaraderia. „Nu este bine ca omul să fie singur!” Suntem creaţi să trăim în relaţii iar căsnicia este cel mai intim nivel al relaţiilor umane. Apoi, aceasta este pilonul de bază al societăţii. Lumea ar fi un dezastru dacă familia s-ar strica complet şi ar înceta să mai existe. De asemenea, căsnicia este pentru reproducere. „Duceţi-vă şi umpleţi pământul!”, a spus Dumnezeu cuplului primordial. Aceasta nu înseamnă că familia este doar o „clinică maternă”. Nu. Mariajul şi sexul în cadrul acestuia este şi pentru plăcerea noastră. Căsnicia este un lucru bun şi plăcut atunci când lucrurile se aşează cum trebuie. Ea este de asemenea o soluţie împotriva păcatelor sexuale. Pavel scriindu-le corintenilor, oferă următorul îndemn:„este mai bine să se căsătorească decât să ardă de dorinţă”.

Frumuseţea căsniciei ţine cumva de fericirea mea, de bunăstarea mea, de plăcerea mea? Cei mulţi aşa consideră. Însă aşa cum vin de rapid în gândirea noastră aceste observaţii, aşa de rapid se risipesc în dezamagire odată cu lupta la baionetă cu realitatea cruntă.

Dacă am vedea clar am înţelege că mai presus de orice alt scop, primordial, căsnicia este despre Dumnezeu, despre gloria lui Dumnezeu şi apoi despre fericirea, plăcerea, bunăstarea… nu a noastră, ci a celuilalt, a partenerului nostru. Ceea ce ne îndeamnă să fim atât de preocupaţi faţă de noi înşine este păcatul. Păcatul îndreaptă reflectoarele înspre noi, face din noi centrul atenţiei. Dumnezeu nu va fi vreodată glorificat în cineva atâta timp cât eul acestuia este încă proeminent în viaţa sa, atâta timp cât interesele personale sunt mai importante decât dorinţele şi interesele partenerului de viaţă.

De aici, nevoia acută de sfinţenie personală. Şi, acest proces al sfinţirii personale, mai ales în viaţa de cuplu este, de cele mai mult ori, extrem de dureros. Implică multă renunţare, mult sacrificiu, merge chiar până la moarte. Moartea faţă de noi înşine. Dacă nu murim faţă de noi înşine căsnicia ne va fi un dezastru. Martori ruşinaţi şi nu puţini, cu capetele plecate, zdrobiţi de tăvalugul divorţului pot confirma acest lucru. O căsnicie fericită da, cere un divorţ. Însă divorţul acesta trebuie să fie faţă de eul nostru, faţă de dragostea excesivă faţa de sine.

Christos Şi-a dat viaţa pentru Biserică şi acest lucru este un mandat pentru fiecare soţ şi fiecare soţie în propria „împărăţie privată” cum numea cineva căsatoria. O familie sfântă va reflecta Cerul, îl va reflecta pe Christos. Va fi, în miniatură, un tipar al manifestării lui Dumnezeu în poporul Său. Aceasta este sacră şi ne îndreaptă privirile înspre Christos şi relaţia Sa cu Biserica pentru că, întocmai precum Biserica, căsnicia ne pune deoparte pentru ceva mult mai măreţ, mai presus de noi înşine.

Dumnezeu prin Christos, a pus Biserica deoparte şi a sfinţit-o pentru a împlini lucrarea Sa în lume. Acelaşi lucru este foarte adevărat cu privire la această instituţie „sfântă”. Dumnezeu foloseşte relaţia dintre soţ şi soţie pentru a dărui şi a lua, pentru a ocroti şi a purta de grijă. La bine şi la rău, în sărăcie şi în bogăţie, în suferinţă şi în sănătate, El este Acela care lucrează în noi şi ne curăţeşte, ne sfinţeşte cu scopul declarat ca noi să experimentăm din plin frumuseţea căsniciei creştine. Şi când avem parte de această frumuseţe, Dumnezeu este glorificat.

Christos se bucură. Unor astfel de oameni El le dăruieşte pacea Sa. Unde sunt doi ca aceştia împreună, este şi El prezent.

- Eşti atât de frumoasă, iubita mea, atât de frumoasă!

- Eşti atât de frumos, iubitul meu, atât de plăcut!

(Cant. Cant. 1:15, 16)

Sursa: Big Brother

8 martie 2010 - de Pastor GIGI COSMAN

2010-03-08T11:52:00.003+02:00

În prejma acestei zile importante, sau fără valoare pentru unii, zi pe care o numim „a femeii”, adresez un cuvânt şi o provocare bărbaţilor… Ce gest am putea face oare, adresat soţiei, mamei, fiicelor, care să rămână ca o moştenire, ca un element de referinţă în viaţă, care să devină o motivaţie pentru ele să meargă mai departe, încurajate că sunt iubite şi preţuite?
Sunt atâţia factori care duc la distorsionarea portretului pe care l-a dat Dumnezeu femeii prin creaţie. Dispreţ, stres, lipsă de recunoştinţă, umilinţă, durere, oboseală, boală…

Te-ai gândit că dacă ai face un gest frumos faţă de fiinţa iubită, s-ar putea întâmpla lucruri neaşteptate? Nimeni nu s-a plâns vreodată că este prea iubit! Nu-i aşa că te bucuri să fii iubit? Cum ar fi să reverşi asupra soţiei tale atâta căldură şi dragoste câtă aştepţi?

Un buchet de flori este frumos, dar a devenit prozaic; mai ales dacă nu este însoţit de inima celui care dăruieşte. Suntem tentaţi să urmăm obiceiuri, care sunt o povară pentru noi, dar nu avem nici curajul să le abandonăm. Ce zici de o declaraţie de dragoste, izvorâtă din inimă? Poate scrisă. Ceva de felul:

„Draga mea, tu dai culoare vieţii mele, şi din pricina ta găsesc resurse să merg mai departe. Simt că zbor, când mă îndrept spre casă, pentru că acolo eşti TU!”
Sau: „Florile sunt frumoase pentru că le privim împreună; şi păsările pot fi auzite pentru că te am aproape, şi îţi simt inima vibrând sub caldele raze de soare, care aduc din nou speranţă, sub cerul acesta pe care l-a creat Dumnezeu pentru noi…”

Poziţia cea mai înălţătoare pentru un bărbat este în genunchi în faţa Creatorului său. Aceasta ne coboară de pe tronul masculinităţii şi ne face oameni, aducându-ne în postura slujirii, a jertfirii de sine de dragul celor pe care ni i-a dat Dumnezeu să-i călăuzim spre eternitate! Nu-ţi fie greu să te porţi cu înţelepciune cu cea care „este os din oasele tale şi carne din carnea ta”, cu care te-a chemat Dumnezeu să alcătuiţi un singur trup, dar şi o minunată unitate sufletească…

Invită-ţi soţia în acest an, mai degrabă la un duet al inimilor, la o simfonie a simţămintelor animate de dragostea turnată de Dumnezeu în inimile voastre, decât la o masă la restaurant, urmată de reproşuri şi jigniri.

Dacă eşti bărbat, vreau să-ţi spun un secret: Femeile se mulţumesc cu foarte puţin; pentru ele este destul să ştie că sunt iubite, să ştie că sunt frumoase, cu condiţia ca atunci când aud aceste cuvinte din gura soţilor, să aibă certitudinea că nu sunt doar cuvinte ieftine, ci sunt izvorâte din adâncul cel mai intim al unei inimi care iubeşte!

De Ziua Internaţională a Femeii, vă urez tuturor bărbaţilor să aveţi înţelepciunea să vă iubiţi fiecare soţia, ştiind că cine face aşa, se iubeşte pe sine!

Sursa: BCB Manastur

Inima de mamă: între datorie, drept şi libertate - de Tonny-Leonard Farauanu

2010-03-08T09:12:00.004+02:00

“Mama” este un cuvânt minunat. A fost printre primele noastre cuvinte şi tresărim de bucurie când, la rândul lor, copiii noştri îl rostesc pentru prima oară. In semn de iubire şi recunoştinţă, de mici copii ne-am obişnuit să-i oferim mamei noastre, de 8 martie, un cântec, o poezie, o floare, un cadou… şi cât ne bucurăm când vine vremea să primim noi înşine aceste lucruri de la copiii nostri!

Continuare AICI

Ce este femeia?

2010-03-08T09:07:00.003+02:00

De-a lungul timpului au existat diverse atitudini faţă de femeie, în diverse societăţi, de la desconsiderarea totală până la veneraţie.

In perioada Evului Mediu, mentalul social medieval era structurat pe argumente care demonstrau inferioritatea femeilor, printr-o încercare masculină de a obţine controlul total asupra lor. Aceasta datorită faptului că femeia era un obiect fără suflet, fără inteligenţă sau educaţie, fără drepturi, o proprietate, un bun a bărbatului.In toate societăţile, chiar şi până azi, majoritatea oamenilor trăiesc încă în sisteme de putere patriarhală, care privilegiază bărbaţii faţă de femei, în sisteme de inferioritate şi discriminare a femeilor. Această situaţie este o problemă globală cu care se confruntă femeile din majoritatea ţărilor mai puţin dezvoltate.

Referindu-se la originea femeii şi la poziţia sa în raport cu bărbatul, un citat celebru spune: dacă aceasta ar fi fost creată dintr-o bucată din partea superioară a corpului lui Adam, atunci ea ar fi fost superioară lui; dacă ar fi fost creată dintr-o bucată din piciorul lui Adam, atunci i-ar fi fost inferioară. Însă femeia a fost creată din coasta lui Adam, deci din partea de mijloc a corpului sau tocmai pentru a-i fi egală.

In altă formulare, ”Femeia a ieşit din coasta barbatului, nu din picioarele lui pentru a-i fi pres. Nici din capul lui pentru a-i fi superioară. Ci din coastele lui pentru a-i fi egală, chiar de sub braţul lui pentru a fi protejată şi de lângă inima pentru a fi iubită”.

Continuare AICI

„Nu religia este importantă, ci relaţia personală cu Isus Hristos”

2010-03-02T13:31:00.004+02:00

Edit, o doamnă de nationalitate maghiară, a auzit despre o conferintă pentru familii (organizată de departamentul Family Life)

Si imediat s-a hotarât să participe la ea, împreună cu sotul. Mai jos este mărturia ei despre cum Dumnezeu a lucrat în familia ei, prin această conferintă: „În octombrie o colegă mi-a spus că se va organiza un curs pe tema căsniciei la care am putea să mergem. Eu Îl primisem pe Domnul în inima mea în vara precedentă la o tabără TPV (Tinerii în Pragul Vieţii – un proiect dezvoltat de Alege Viaţa pentru profesorii şi elevii de liceu). Am vorbit cu Toth Zoltan, organizatorul cursului, deoarece vroiam mult să merg acolo, împreună cu soţul meu... Aşa am ajuns la Sâncrai, unde parcă totul era pregătit pentru noi. Mi se părea că vorbitorii zugrăveau vieţile noastre... Soţul meu a fost cercetat de Domnul atunci când s-a vorbit despre puterea lui Dumnezeu de a uni şi s-a hotărât să-L primească pe Domnul în inima lui. Acum bucuria noastră este deplină, avându-L pe El în familia noastră! ...Noi suntem reformati deocamdată, dar credem că nu religia este importantă, ci relatia personală cu Isus Hristos. Multumim Domnului şi organizatorilor acestor evenimente pentru familii.”

Robert si Edit (Alege Viata)

Locul copiilor în familie - Pastor VIOREL IUGA

2010-02-06T12:23:00.004+02:00

În abordarea acestui subiect, trebuie să încep cu o precizare, că sunt familii pe care Dumnezeu nu le-a binecuvântat deocamdată cu copii.

Noi venim şi spunem: Dumnezeu m-a binecuvântat cu o soţie bună. Ce credeţi că se întreabă un tânăr, care de ani de zile se roagă pentru o soţie: „De ce nu mă binecuvintează Domnul şi pe mine?” Dar întrebarea nu-i bună. În timp ce unul spune că Dumnezeu l-a binecuvântat cu o soţie bună, celălalt trebuie să spună că Dumnezeu l-a binecuvântat deocamdată să nu aibă soţie. Pentru că, dacă sunt serios în relaţia cu Domnul şi Dumnezeu încă nu mi-a dăruit ceva, nu înseamnă blestem, ci binecuvântare.

Sunt familii pe care Dumnezeu le binecuvintează cu copii şi sunt altele pe care Dumnezeu deocamdată le-a binecuvântat să nu aibă copii. Înţeleg din Scriptură, că familia este familie, cu sau fără copii. Când Adam şi Eva au fost căsătoriţi, ei au devenit familie, nu au trebuit să aştepte primul copil şi apoi Dumnezeu să spună: „În sfârşit sunteţi binecuvântaţi!” Dacă unii vă doriţi copii şi încă nu îi aveţi, să nu vă consideraţi o familie de mâna a doua, ci să rămâneţi credincioşi lui Dumnezeu.

Am ajuns într-o biserică, la un serviciu de binecuvântare, unde mama s-a rugat: „Doamne, 13 ani m-am rugat pentru copilul acesta, şi îţi multumesc că mi l-ai dăruit.” Anul trecut, discutam cu o femeie cu teamă de Dumnezeu care spunea: „Domnule Iuga, eu am plecat în Germania, mi-am permis financiar să merg pe la cei mai buni medici, şi peste tot mi-au spus deschis: „Doamnă, nu are rost sa vă luăm banii, nu se poate! Nu veţi avea copii niciodată.” Şi dânsa spunea: „Când am fost odată la un medic, aşa m-a umplut o ruşine şi am zis: „Doamne, eu parcă am uitat de Tine şi m-am rugat acolo în cabinet în sufletul meu: ,,Doamne, mă încred în Tine, Tu ai putere! Peste un an, m-am dus cu fetiţa în braţe şi am arătat-o medicului. El a spus: „Doamnă, aici noi nu ne pricepem, noi vorbim omeneşte.” Mare putere are rugăciunea!

Continuare aici

Pregatit de drum - de Petru Mihent

2010-01-26T09:56:00.005+02:00

O relaţie care să ofere împlinire reciprocă partenerilor presupune o comunicare profundă şi personalităţi echilibrate, mature. O relaţie este oarecum asemănătoare unui pod; cu cât pilonii care sprijină podul sunt mai puternici cu atât rezistenţa lui este mai mare, aidoma în relaţie, cu cât persoanele implicate în relaţie sunt mai mature, mai dezvoltate psihologic şi spiritual cu atât relaţia este mai trainică, mai armonioasă şi mai împlinitoare. Persoanele imature creează relaţii codependente, încearcă să se împlinească prin partener, căutând în el ceia ce lipseşte sinelui său, distrugându-i în acest fel unicitatea celuilalt.

Într-o relaţie creată de persoane echilibrate fiecare este îndrăgostit de sinele autentic al celuilalt, nu de o proiecţie idealizată menită să-i suplinească frustrările izvorâte din netrăirea autenticităţii. Fiecare ar putea trăi fără celălalt, dar alege să trăiască împreună cu partenerul său. Fiecare partener este capabil de empatie şi de a oferi celuilalt libertatea. Dragostea autentică presupune libertate, nu poate fi vorba despre dragoste în absenţa libertăţii.

Cele mai importante relaţii de familie sunt relaţiile conjugale. Ele au prioritate asupra tuturor celorlalte, incluzând relaţii părinţi-copii. Atât calitatea legăturii părinte-copil cât şi siguranţa copilului sunt mult dependente de calitatea legăturii conjugale. Astfel apare foarte clar de ce trebuie să fie asigurată cea mai bună relatie dintre soţ şi soţie, înainte de a aştepta să existe o relaţie bună cu copilul, într-un mod pozitiv pe mai multe planuri. Putem rezuma: cu cât relaţia de căsătorie este mai bună, cu atât mai eficientă şi mai satisfăcătoare va fi punerea în practică a informatiilor de mai târziu.

Odată ce se realizează acest deziderat este foate important să-i fie comunicată copilului dragoste necondiţionată. După cum a afirmat marele scriitor român, Marin Preda: “Unde dragoste nu e, nimic nu e” la fel în relaţia părinte-copil, fără un fundament de iubire necondiţionată, lucrarea părinţilor este confuză şi o sarcină zadarnică. Iubirea neconditionată este cea care asigură copilului o inteligentă emoţională fără de care adultul de mai târziu nu poate răzbi cu succes în viaţă, cu toate că poate dispune de un coeficient de inteligenţă de la mediu în sus.

Sursa: Fiti oameni!

Povestea unei familii unite - de Timotei Balla

2010-01-26T09:51:00.003+02:00

Familia mea este o familie unită. Membrii familiei mele se deosebesc foarte mult între ei; chiar şi între părinţi este o prăpastie a diferenţelor. Se promovează însă, un sentiment al individualităţii şi echilibrului în relaţii. Fiecare îşi are propria sa viaţă nefiind dependent unul de celălalt.

Aşa îmi explic faptul că, mama, nu a renunţat la munca ei pentru zidirea casei, în ciuda faptului că tata – care, pe cât de indolent şi nesăbuit este, pe atâta-i de încăpăţânat. Greu de imaginat: “dacă nu-i cânţi în strună”, cum îi place, îi gata la orice oră să renunţe şi la tine şi la “strună”. Şi odată ce renunţa nu se mai întoarce. Zădarnică-ți este, orice încercare de a-l schimba. Este imposibil să găseşti acces spre “înălţimea mândriei lui…” Dacă, pe tata, vrei să-l consideri respectabil şi de încredere n-ai decât s-o iei totdeauna de la început.

Continuare aici

Cum sa comunici cu adolescentul din casa? - By JAMES DOBSON, Tradus RODICA BOTAN

2010-01-05T13:31:00.005+02:00

Una dintre cele mai des intilnite greseli ale parintilor este sa se lase consumati de un razboi verbal cu copii lor, care nu are alt rezultat decit sa lase pe parinte istovit dar fara sa fi obtinut vreun avantaj strategic. Nu te certa cu tinerii adolescenti… Si chiar mai important decit atit nu cicalii la nesfirsit. Adolescentii urasc cicaleala parintilor ; si cind acest lucru se intimpla ei se protejeaza facindu-se surzi. Daca vrei sa inchei orice fel de comunicare cu copiii tai , nu ai de facut altceva decit sa umblii dupa ei prin casa repetind aceleasi mesaje monotone de dezaprobare, cu regularitatea miscarii unui ceas cu cuc.

Atunci care este raspunsul potrivit pentru cineva dezordonat, neascultator, impotrivitor si iresponsabil? Pentruca este neintelept (si neproductiv) sa bati un adolescent, parintii pot numai sa manipuleze circumstantele ce le au la indemina atunci cind este nevoie de disciplina. Parintii au cheia automobilului familiei, si numai ei pot sa permita fiului sau fiicei lor sa-l foloseasca (sau sa fie sofati la locurile unde vor sa mearga). Ei pot sa dea sau sa retraga aceste privilegii, incluzind permisiunea de mers la plaja, sau la munte sau la un prieten sau la o sarbatoare de-a lor (party). Parintii controleaza punga familiei si ei decid daca sa imparta resursele sau sa imprumute, sa dea sau sa inchida punga si sa refuze sa o deschida. Ei pot pedepsii pe adolescenti prin a le lua dreptul de a folosi telefonul, televizorul sau computerul pentru o vreme.

Acuma este evident ca acestea nu sint niste practici prea sofisticate si uneori sint chiar nepotrivite pentru situatiile care se creaza. Dupa ce insa am incercat sa apelam la ratiune si discernamint si cooperare si loialitate in familie, tot ce mai ramine sint doar citeva relativ slabe metode de pedepsit. Putem doar sa facem o relatie intre comportamentul copiilor nostrii si consecintele nedorite care vor urma in speranta ca, conectia va fi suficienta sa ii implice si sa colaboreze.

Daca asta suna prea slab, dati-mi voie sa admit ca am facut-o din nevoie: un tinar de 16 ani plin de vointa si minios, fata sau baiat, poate usor sa invinga intro confruntare cu parintii in ziua de astazi in cel mai rau caz. Chiar si legea este in favoarea lor. De exemplu, daca vor, pot sa aiba sex, sa aiba un copil, si in multe state chiar sa avorteze copilul fara ca parintii lor sa stie ceva. Drogurile si alcoholul sint usor de procurat. Foarte putine privilegii ale adultilor li se pot refuza acestor tineri care au o pasiune pentru independenta si dorinta sa lupte pentru ea. In anumite conditii, in unele state, un tinar de 16 ani poate fi total emancipat si eliberat de orice supraveghere a parintilor. Citeodata in cazuri de rebeliune dusa la extrem, reactia parintelui in caz de criza trebuie sa se bazeze pe capacitatea parintelui de a actiona rapid si de a intimida. Nu este totdeauna suficient, dar faci ce poti …

Materialul este luat din cartea “The strong Willed Child” de Dr Dobson.
Sursa: PE GANDURI

Iertarea in casnicie

2010-01-05T12:53:00.003+02:00

Recent, un studiu a fost făcut pe 200 de adulti căsătoriti cu privire la iertare. Cercetătorii se întrebau în ce măsura abilitatea de a ierta pe celălalt influentează satisfactia maritală si bunăstarea generală personală. Rezultatele au fost uimitoare!

Cercetarea sugerează că este o relatie imensă între satisfactia în căsnicie si iertare. De fapt, se pare că o treime din această satisfactie este relationată cu capacitatea de a ierta. Nu numai ca iertarea impactează relatia de cuplu, însă este semnificativ relationată si cu bunăstarea emotională. Atunci când au iertat, indivizii au resimtit o scădere a simptomelor depresiei, anxietatii etc.

Peter J. Larson, “New Forgiveness Research”

Deci, iertati oameni buni, iertati din toată inima si veti fi fericiti. Asta este si promisiunea fratelui meu mai mare. Atâtea lucruri m-a învătat si în privinta asta, de nenumarate ori. E cel mai tare la capitolul asta. A iertat o lume-ntreagă. Pe bune!

Sursa: Big Brother

Daca ma bate, pot divorta?

2010-01-05T12:38:00.002+02:00

Conferinta pastorilor penticostali de anul acesta, de la Sovata, a dezbatut printre altele si inepuizabilul subiect al divortului si recasatoriei. Cat de relevant este subiectul, mai ales in contextul in care ne gasim, nu putem aprecia deocamdata. Cert este ca valurile de divort vor izbi puternic si in bisericile evanghelice.

La ultima Conferinta a slujitorilor penticostali din Filiala Suceava, de la inceputul acestei luni, s-a discutat acelasi subiect, cu unele modificari de abordare.

Cele patru abordari cu privire la divort si recasatorire sunt urmatoarele:

1. Fara divort si fara recasatorire

2. Divortul este permis , dar recasatorirea nu.

3. Divortul si recasatorirea sunt permise in anumitre conditii speciale.

4. Divortul si recasatorirea sunt permise in orice situatie.

Probabil ca cei mai multi penticostali accepta a doua si a treia varianta de abordare.

Ceea ce m-a frapat pe mine cu privire la modul in care abordam noi subiectul acesta a fost raspunsul la o intrebare pe care cineva a pus-o:

- “Daca sotia pocaita este batuta pana acolo incat viata ii este pusa in pericol, poate divorta?”

Iar raspunsul a fost promp:

- “NU – suntem chemati sa luptam pana la sange impotriva pacatului.”

Nu cred ca acesta este raspunsul pe care trebuie sa-l dam la aceasta intrebare. Situatia este mult prea complicata ca sa o tratam asa de simplist. Acceptam divortul in caz de adulter, pentru ca adulterul distruge legatura dintre cei doi, dar nu il acceptam in cazul unor abuzuri fizice violente, care, poate mai accentuat decat adulterul, distrug nu numai legarura dintre cei doi, dar si viata partenerului abuzat. Scriptura, desi nu incurajeaza divortul, ci, dimpotriva, indeamna la impacare si reconciliere, permite separarea in casatorie atunci cand unul dintre parteneri este vinovat de adulter, sau cand partenerul NEcredincios (in cazul acesta NEpocait) doreste despartirea de cel credincios / pocait.

Faptul ca cineva abuzeaza de partenerul pocait, punandu-i viata in pericol constituie o dovada clara ca nu exista nici o dorinta de a trai impreuna ca sot si sotie. Bineinteles ca noi venim cu argumentul tehnic ca cel pocait nu poate intenta divortul, in caz contrar fiind vinovat de despartire si uitam, in acelasi timp, ca Biblia nu trateaza exhaustiv motivele de divort. Ceea ce mi s-a parut si mai ciudat a fost faptul ca foarte multi slujitori accepta divortul cand sotul este impotent (cu mentiunea ca trebuie dovedit lucrul acesta … na!), dar nu il accepta cand viata unuia dintre parteneri este pusa in pericol. In primul caz este citat versetul din Corinteni “decat sa arda mai bine sa se casatoreasca..”, iar in al doilea caz versetul din Evrei “voi nu v-ati impotrivit inca pana la sange impotriva pacatului.”

Iata cateva chestiuni pe care le aduc in discutie pentru a intelege mai bine subiectul acesta extrem de delicat:

1. Sotul nepocait isi molesteaza sexual copiii. Ce trebuie sa faca sotia pocaita? Ii este ingaduit sa divorteze si sa-l dea pe mana legii?

2. Sotul nepocait isi molesteaza fizic copiii, punandu-le viata in pericol. Ce trebuie sa faca sotia pocaita? Sa ingaduie o asemenea tragedie sau sa-si denunte sotul?

3. Sotul nepocait este condamnat pe viata pentru crima, dar nu vrea sa divorteze de sotia credincioasa. Ce poate sa faca in acest caz sotia pocaita? Sa astepte decesul sotului pentru a se putea recasatori dupa aceea?

4. Statul protejeaza casatoria. In momentul in care au loc abuzuri fizice, care pun in pericol viata unuia dintre parteneri, nu ar trebui lasat Statul sa intervina pentru a proteja partenerul abuzat?

5. Nu orice suferinta este suferinta de martir. Domnul Isus, in fericirile din Matei ii binecuvanteaza pe cei ce sufera din pricina neprihanirii, nu ca unul vine beat acasa si incepe sa dea cu pumnul, ca nebunul, in stanga si in dreapta.

Daca sotia credincioasa este batuta pentru credinta ei, in acest caz se poate discuta chestiunea martirajului, dar daca ea este batuta pentru ca individul este nebun si ii place sa bata femeile, atunci sa lasam Legea, care e lasata tot de Dumnezeu, sa-si faca datoria si sa-l disciplineze pe un asemenea descreierat. Nu cred ca avem dreptul sa condamnam la suferinta pe cineva doar pentru ca ne cramponam in niste chestiuni exclusiv tehnice.

La sfarsit de an, cred ca ar trebui sa ne rugam pentru toate femeile abuzate. Cu siguranta ele merita ceva mai bun…

Sursa : penticostalul

Barbatilor, iubiti-va nevestele!

2009-12-19T08:25:00.001+02:00

Clic pe imagine pentru a citi articolul!

Rolul barbatului?

2009-12-19T08:07:00.003+02:00

Clic pe imagine pentru a citi articolul!

Internetul si familia...

2009-12-19T07:59:00.005+02:00

Una din problemele generatiilor de copii si adolescenti din zilele noastre este folosirea internetului. Am gasit un articol interesant scris de Jonathan Falwell. Iata ce spune el:

“In editiile recente ale acestei columne am incurajat cititorii, in special parintii crestini, sa-si daruiasca viata in slujba lui Christos, sacrificindse pe ei insisi, sa-si daruiasca cu bucurie timpul si viata celor din casa lor si sa se straduiasca sa ocoleasca tentatiile care ar putea sa distruga familiile lor sau pe ei insisi.

As vrea sa ma ocup acuma de o tema potrivita pentru unul din aspectele cele mai afectate ale vietii de familie si anume cyberspace.

In primul rind vreau sa va amintesc din nou cit este de important ca parintii sa fie proactivi in supravegherea timpului pe care copii lor il consuma pe internet. Prietenul meu, Bedford (Va.) County Sheriff Mike Brown, care supravegheaza Operation Blue Ridge Thunder ( un nume codificat pentru cei care controleaza si patruleaza spatiul cibernetic si descopera crimele si criminalii internetului; cei care fac si distribuie pornografie cu copii…etc), spune ca parintii trebuie sa se straduiasca un pic mai mult ca sa-si apere copii de acesti criminali. Exploatarea copiilor pe internet este mult mai mare decit credem noi sau decit ne spune guvernul sau statisticile.

Partea trista este ca sint foarte multi oameni rai care cauta pe internet si gasesc victime inocente, asa ca trebuie sa fim activi in a ne proteja copii nostrii de acesti criminali. In plus, trebuie sa ne asiguram ca copii nostrii nu s-au incuiat in lumea lor privata prin texting sau IM-ing, alienindu-se de restul familiei. The Nielsen Company raporteaza ca un tinar obisnuit scrie cam 80 de texte pe zi, care intr-o luna ajung la 2, 272. O figura enorma.

Continuare in: PE GANDURI

Scuze că m-am recăsătorit cu tine nebiblic...

2009-12-01T06:56:00.006+02:00

De mult timp auzisem de divorţuri în cadrul creştinilor - aşa cum am menţionat în alte postări din acest blog, atunci când fac referire la creştini ca persoane, mă refer în mod absolut strict la cei care au o relaţie personală cu Domnul Isus Hristos, nu doar sunt simpli frecventatori ai vreunei biserici (oricare ar fi numele ei). Divorţul este un cuvânt care pe mine mă deranjează de multă vreme, am şi scris o dizertaţie în acest sens, urmează să o revizuiesc şi să o fac publică la timpul potrivit (se numeşte "Divorţul şi recăsătorirea în lumina Sfintelor Scripturi").

Astăzi, în timp ce citeam din cadrul presei internaţionale creştine, am ajuns cu ochii la tot felul de lucruri care se întâmplă între pocăiţi. Ba citesc despre cazuri de implicare sexuală a persoanelor din poziţii înalte din diferite organizaţii creştine, ba divorţuri, ba alte lucruri imorale care încep să fie strigătoare la cer, dacă nu chiar super şocante.

Continuare: AICI

Neîncrederea, cea mai mare greşeală a părinţilor

2009-11-12T10:18:00.006+02:00

Părinţii greşesc, cel mai adesea, în creşterea copiilor prin faptul că nu au suficientă încredere în ei şi că nu comunică cu alţi părinţi pentru a împărtăşi experienţe şi a face schimb de informaţii.

Aflată în vizită în România, Kathleen Alfano, deţinătoarea unui doctorat în educaţie elementară, a fost solicitată să răspundă la câteava întrebări.

Ce credeţi despre jocurile pe calculator? Până la ce punct sunt utile?
Eu cred că trebuie să existe echilibru. Un copil nu trebuie să facă prea mult din ceva. Dacă un copil stă la calculator cu orele şi nu mai este deloc activ, părinţii trebuie să intervină. Totuşi există multe jocuri pe calculator care sunt bune şi instructive. Este de datoria părinţilor să fie atenţi şi să nu îi lase pe copii să exagereze în privinţa jocurilor pe calculator.
Care este rolul jocurilor sportive în dezvoltarea unui copil?
Sportul devine o componentă importantă când copiii cresc. Într-adevăr de când sunt mici este foarte important ca ei să fie activi, să se joace afară. Totuşi, sub 5 ani nu prea înţeleg aşa de bine regulile, iar în sporturi există reguli care se cer respectate. Sportul este o şcoală de viaţă de fapt, pentru că doar aşa copiii învaţă ce este spiritul de echipă şi de întrajutorare. În plus, cercetările arată că, dacă sunt mai activi din punct de vedere fizic, copiii îşi folosesc mai bine creierul şi ajung să înveţe mai bine la şcoală. Iar cei care nu sunt activi învaţă mai greu.
Care este cea mai frecventă greşeală pe care o fac părinţii în creşterea copiilor?
Eu cred că părinţii greşesc prin faptul că nu au suficientă încredere în ei, mai ales că natura ne înzestrează cu capacitatea de a-i înţelege pe copii. O altă greşeală este că părinţii nu vorbesc cu alţi părinţi. Este aşa de uşor să se înscrie pe forumuri online, să ceară sfaturi, să împărtăşească experienţe, să transmită informaţii. Însă, totul se reduce la a înţelege cât de inteligenţi şi de sensibili sunt copiii şi cum nu trebuie neglijaţi, mai ales în primii trei ani de viaţă. Aceştia sunt cei mai importanţi în formarea unui copil, iar în următorii trei ani se dezvoltă personalitatea lor şi li se pot transmite valori.
Cât de important este ca mamele să petreacă primii trei ani din viaţă alături de copii?
Este foarte important ca mamele să stea cât mai mult timp cu copiii lor, să îi cunoască bine, să afle ce pasiuni au, cum îşi petrec timpul, să petreacă timp împreună. Nu spun că cei mici ar trebuie să stea mereu cu mamele, ci că au nevoie de atenţie, de timp, de iubire. Iar mamele trebuie să profite din plin de primii ani din viaţa copiilor, jucându-se şi cântând cu ei, citindu-le poveşti, mergând la plimbare şi arătându-le lucruri din lumea din jur. Acestea sunt lucruri importante care trebuie făcute des.
Cum contribuie jocul şi implicit jucăriile la dezvoltarea personalităţii unui copil?

Există o strânsă legătură între joc şi conturarea personalităţii. Jucăriile sunt instrumentele cu ajutorul cărora copiii se exprimă şi învaţă să cunoască lumea. Copiii au nevoie de jucării, dar mai important de atât este oportunitatea de a se juca. Chiar dacă nu au jucării, copiii se pot juca afară, construind castele din nisip, cu beţişoare şi frunze sau socializând cu alţi copii. De asemenea, este important ca cei mici să se mişte, să alerge, să ţopăie, să fie dinamici. Copiii care nu fac asta s-ar putea să se confrunte cu probleme mai târziu în viaţă. Lipsa interacţiunii în copilărie îi afectează pe oameni ca adulţi, chiar dacă la nivel inconştient.
Care este rolul şcolii în dezvoltarea şi creşterea copilului?
Părinţii adesea le spun copiilor că, odată cu începerea şcolii, trebuie să fie serioşi şi să înveţe şi asta pentru că ei simt presiunea acestei etape mai mult decât copiii lor. Şcoala are un rol foarte serios, dar nu trebuie să neglijeze latura ludică învăţatului. Odată la şcoală, copiii au nevoie să înveţe în primul rând cum să înveţe, şcoala să le creeze oportunităţie de a se educa mai departe, de a practica sporturi, de a se juca şi de a-i forma ca adulţi complecşi şi frumoşi.

Sursa: ORIZONTURI ETERNE

Planul lui Dumnezeu cu privire la bărbat si femeie în căsătorie

2009-11-12T10:10:00.002+02:00

Clic pe imagine!

Banii sau viaţa… de familie! - de Alexandra Ologeanu

2009-08-20T14:07:00.004+03:00

Nu le poţi avea pe amândouă în egală măsură. Mai devreme sau mai târziu va veni şi momentul în care va trebui să-ţi stabileşti priorităţile, neglijând ori una, ori alta. Pus în faţa unei asemenea alegeri, sunt sigură că vei afirma destul de categoric, că nu banii sunt ceea ce contează. Asta înseamnă deci că pentru tine o relaţie armonioasă în familie este mai importantă decât depozitul tău bancar, nu? Întrebarea mea astăzi, pentru tine este următoarea: oare chiar aşa să fie? Eşti sigur că nu te numeri şi tu printre cei care una afirmă, însă alta fac? Pentru că o persoană care are în vedere în primul rând familia, îşi va sacrifica o bună parte din timpul său, dedicându-i-o.

Asta înseamnă să laşi ambiţiile personale cum ar fi urcarea pe scara socială, studiile, avansarea la locul de muncă sau alte procupări de acest gen pe un plan secundar (nu spun însă că este ceva greşit să te preocupe!). O astfel de persoană, fie că se mai află încă în casa părintească sau că şi-a întemeiat deja propria familie, îşi va face timp pentru a-şi ajuta partenerul, pentru a-i pregăti o surpriză, fie ea cât de mică, îşi va lua consecvent din timpul său pentru a-l petrece alături de copii, asistând activ la toate etapele creşterii lor şi îşi va lua de asemenea timp pentru a fi alături de fraţi sau surori, sprijinindu-i şi încurajându-i. Acestea sunt doar câteva din temeliile unei familii fericite, reprezentând ceea ce Ray Wenger numeşte în cartea sa omonimă, “tiparul divin pentru viaţa de familie”.

“Teoria ca teoria, dar practica ne omoară!” spune un binecunoscut proverb românesc. Pentru cei care mai au de lucrat la acest capitol in viaţa lor: poate că ţi-ai propus să aloci mai mult timp familiei DUPĂ CE vei reuşi să atingi anumite ţeluri în viaţă sau după ce vei termina cu una sau cu alta… Din păcate, aceasta este una din cele mai eficiente capcane ale Celui Rău de a te ţine ocupat cu alte lucruri, iar mult prea mulţi realizează asta abia când este prea târziu pentru a mai salva ceva. Dacă te afli însă printre cei care au înţeles rolul şi importanţa familiei, acordându-i totodată şi atenţia cuvenită, nu pot decât să te felicit pentru alegerea făcută şi să îţi doresc putere şi sprijin de Sus pentru a rămâne perseverent şi sunt convinsă că binecuvântările nu vor întârzia să apară.

Sursa : Fiti Oameni !

Dragostea dintre sot si sotie este permanentă, durează o viată întreagă?

2009-08-15T12:01:00.003+03:00

Citesc împreună cu sotia cartea lui James Dobson, Căsătoria, împlinire sau frustrare. Cartea se prezintă sub formă de întrebari puse profesorului si psihologului Dobson. O citim în timpul nostru de apropriere cu Dumnezeu. Este o unealtă bună în întelegerea a ceea ce înseamnă cu adevărat căsnicia crestină si pentru a consolida o temelie trainică acesteia. Iată răspunsul autorului la o întrebare destul de interesantă:
Dragostea dintre sot si sotie este permanentă, durează o viată întreagă?
“Poate fi si ar trebui să fie. Totusi, chiar si dragostea adevarată este o floare fragilă. Dacă vrem să supravietuiască, trebuie să o mentinem si să o protejăm. Dragostea poate dispărea când un sot lucrează sapte zile pe săptămână, când nu există timp pentru clipe romantice, când sotul si sotia uită cum să vorbească unul cu celălălt. Latura romantică a relatiei de dragoste se poate ofili datorită presiunilor de rutină ale vietii. Pe ce pozitie se situează căsnicia în ierarhia valorilor dumneavoastră? Îi mai rămân doar rămăsitele programului dumneavoastră supraaglomerat sau este ceva de valoare care trebuie păstrat? Dacă nu este întretinută, dragostea veritabilă se stinge”.
-James Dobson-

Sursa: Big Brother

Atentie la mituri despre tati

2009-07-17T21:57:00.002+03:00

Rolul tatălui este din ce in ce mai problematic in contextual culturii Americane. Rolul de tată a fost marginalizat şi autoritatea taţilor a fost depreciată, ridicularizată şi în mod continu redefinită. De la “Urşii Berestiani” la “Familia Simpson”, taţii sunt de prea multe ori obiectul ridicularizării sau subiectul pe care sa fac glume.

Bine-nţeles, uni taţi se marginalizează ei inşişi deoarece neglijează sau işi pierd responsabilităţile de taţi. In multe sectoare ale societăţii noastre, taţi sunt de foarte multe ori remarcati prin absenţa lor. Intr-adevăr, milioane de copiii Americani cresc fără o prezentă masculină, să nu mai pomenim de prezenţa tatălui biologic.

Marginalizarea autorităţii părinteşti a tatălui poate fi datorată mai multor surse, însa o sursa principală a acestei marginalizări este clasa intelectuală şi incredintarea radicală în feminismul ideologic. Rolul tatălui este acum o categorie ideologică inevitabil legată de orice de la patriarhie (considerat a fi păcatul originar) la cultura populară (unde elitele intelectuale exercită o influentă uneori indirectă dar foarte importantă).

Rolul tatălui a fost marginalizat în societate foarte mult, şi chiar contribuţia biologică a tatălui poate acum fi înlocuita de un simplu “donator” de la o bancă de spermă sau de la o clinica de fertilizare.

Cu aceasta marginalizare tatălui în contextul familie, şi confuzia privind rolul acestora, Father’s Day ( Ziua Tatălui sărbătorită în Statele Unite în a treia duminică din luna Iunie) devine tot mai penibilă. Ea încă apare pe calendare şi ziariştii, intelectuali şi observatorii culturali simt nevoia de-a mentiona ceva despre taţi în luna Iunie.

W. Bradford Wilcox, professor de sociologie la University of Virginia, atenţioneză ca mult din ceea ce se spune despre taţi în conecţie cu Ziua Tatălui nu este altceva decât mitologie – si multe dintre aceaste mituri sunt intr-adevar periculoase.

Scriind in revista “National Review” Wilcox identifică cinci mituri despre taţi care sunt menite să îi facă mandrii pe aceştia, de Ziua Tatălui. Anticipând mulţimea de rapoarte in perioada acestei sărbători, Wilcox atenţionează: “Unii vor face o treabă bună în a capta schimbările şi continuităţile associate rolului taţilor în America contemporană. Însa alţi reporteri şi scriitori vor generaliza din propriile lor reţele nerelevante de prieteni şi membri ai familiei, încercând să boteze ultimele trenduri ale familiei, sau vor asuma că societatea noastră se indreaptă continuu într-o direcţie progresivă.” Cu alte cuvinte “ Fiti atenţi.”

Pe lângă această avertizare generală, Wilcox oferă cate-va mituri specifice care vor apărea. In primul rând el atenţionează despre “ Domnul Mama SURGE/CHIRURG???!!” care a apărut recent în mass media. În timp ce dislocaţia economică actuală a avut un effect disproporţionat asupra bărbatilor, astfel a taţilor, taţii care stau acasă “reprezintă o parte minusculă a taţilor Americani.” Conform celui mai recent recensământ, taţii care stau acasă reprezintă mai puţin de 1% din 22.5 milioane de familii Americane. Mamele care stau acasă, pe de-altă parte reprezintă 24% din toate familiile.

Brad Wilcox ne reaminteşte că majoritatea femeilor Americane înca ştiu că tatăl este principala sursă de venit din familie. Într-adevăr, tatăl este principala sursă de venit in aproape ¾ din familiile Americane. Wilcox are dreptate când sugerează că focusul mass mediei asupra “speciei exotice” de taţi care stau acasă ascunde/acoperă faptul că, caştigarea pâinii este esenţial rolului tatălui în majoritatea familiilor. Acest rol ar trebui cinstit şi respectat, nu pierdut în ceaţa mass-mediei care distrage de la realitatea fundamentală.

Al doilea mit pe care Wilcox îl risipeşte este pretinderea că majoritatea femeilor doresc o distribuţie de 50/50 între servici şi viaţa de familie pentru taţi (soţii lor). El recunoaşte că acest fapt se poate sa fie adevarat pentru “majoritatea jurnaliştiilor sau a celor din domeniul academic” dar nu pentru majoritatea mamelor americane. Cu toate că mamele işi doresc ca taţii să fie implicaţi mai activ în responsabilităţile părinteşti sau în cele ale gospodăriei “majoritatea femeilor căsătorite care au copiii sunt fericite să îi lase pe soţii lor să ia conducerea când este vorba de a purta de grijă familiei şi nu işi doresc sa lucreze normă intreagă.”

În al treilea rând, Wilcox citează suficiente materiale pentru a risipi mitul potrivit căruia concubinajul este la fel de bun ca şi căsătoria. Astăzi, o minoritatea semnificativă a copiilor americani v-or petrece timp cu parinţi care co-habitează. Dupa cum recunoaste Wilcox, acest fapt face pe mulţi intelectuali să încerce să minimalizeze diferenţele dintre taţii care cohabitează si cei casatoriţi. Dar, taţii care co-habiteaza sunt mult mai puţin probabil interesaţi în a avea un rol important în viaţa copiilor lor. Căsătoria şi responsabilitatile de-a fi tată ajung a fi o “ofertă specială” pentru majoritatea bărbaţilor.

In al patru-lea rând, Wilcox atacă pretinderile că divorţul nu este dăunător copiilor. Cercetările indică faptul că fetele ale caror părinţi divorţează sunt mai predispuse de-a nu termina liceul, de-a ramane insărcinate ca şi tinere şi de-a suferi de depresie. “Fetele ale căror parinţi divorţează sunt mult mai predispose de-a divorţa mai târziu la randul lor.”

Ar trebui să adăugăm ca băieţii, de multe ori neglijaţi în multe dintre aceste studii, experimentează pierderea tatălui şi suferă această pierdere de cele mai multe ori in tăcere. Patologia evidentă de cele mai multe ori în viaţa tinerilor barbaţi poate sa fie conectată în mod direct de pierderea aceasta.

In ultimul rând, Wilcox risipeşte mitul ca “taţii sunt facultativi/neesenţiali”. Fenomenul mamelor singure primeşte multă atenţie pozitivă din partea presei. Totuşi, după cum afirmă Wilcox: “acest mit eşuează în a lua în considerare vasta literatură ştiinţifică din domeniul socilogiei … care arată că, copiii au rezultate mult mai bune într-o familie unde căsătoria este intactă cu taţi, decât cei care cresc în familii conduse de mame singure/necăsătorite.”

Brad Wilcox îşi încheie eseul cu o chemare pentru mai mulţi ziarişti “ de-a confrunta adevăratul rol pe care taţii şi căsătoriile îl joacă în avansarea spre bine a cetăţenilor cei mai vulnerabili ai naţiunii noastre, copiii noştri.”

Creştinii au o responsabilitate specială, de-oarece noi credem că rolul si responsabilitatile tatalui nu sunt doar o construcţie sociala ci este o problemă de importanţă biblică. Cu toate ca suntem informaţi de analizele sociologice şi incurajaţi de academici ca şi Bradford Wilcox, întredinţarea noastră în rolul taţilor este bazată pe faptul că “funcţia” de tată este cinsită, demnă şi definită de Sfânta Scriptură. Tatăl Creştin este răspunzător de o chemare mult mai inaltă, dar datele prezentate de eseul lui Brad Wilcox, ne slujesc ca şi memento ca taţii sunt un dar pentru intreaga creaţie si că evidenţa Creatorului modelului pentru tai sfidează toate eforturile ideologice ale multora de a subversiona taţii şi responsabilităţile lor parinteşti.

Multumiri lui Brad Wilcox pentru risipirea acestor mituri.

Sursa : AL MOHLER IN ROMANIAN

Economia (proastă) şi viaţa de familie - de DORU POPE

2009-06-30T10:58:00.002+03:00

În tot răul, şi-un bine! Unul dintre efectele pozitive ale economiei proaste este că multe familii ce erau în pragul divorţului şi-au reconsiderat opţiunile. Adică, au decis să participe în consiliere şi să salveze căsnicia. Un divorţ al unei familii cu un copil, ajuns în faţa judecătorului poate costa între $53 mii şi $188 mii în facturi pentru avocaţi, costul documentelor, şi necesitatea de a cumpăra/închiria apartamente sau case diferite pentru soţii divorţaţi. La polul opus, 10 sesiuni de consiliere costă în jur de o mie de dolari.

Curtea de Justiţie din Cook County din Illinois dă publicităţii o statistică conform căreia de la începutul anului s-au înregistrat cu 600 mai puţine divorţuri decât în aceeaşi perioadă a anilor precedenţi. Asta este o scădere cu 5%. În Miami-Dade County scăderea este cu 18%.

Unii sociologi estimează că din punct de vedere statistic, divorţurile au scăzut întotdeauna în vremuri de dificultăţi economice. E mai bine mai săraci şi mai împreună, cred eu. E bine şi pentru ambii soţi, dar mai ales pentru copii! Deşi, de partea cealaltă a ecuaţiei, problemele financiare cauzează şi ele destul probleme în căsnicie, şi sunt rsponsabile nu de puţine divorţuri. Adică, probleme financiare în contextul unei bunăstări generale. Când toată lumea este afectată de sărăcie, se pare că familia este încurajată să rămână unită. E bine şi aşa!

Sursa : Perspective crestine

Cum sa ramai indragostit de sotia ta ?

2009-06-29T10:44:00.001+03:00

Clic pe imagine !

O perspectivă interesanta asupra casatoriei si a rolului matrimonial al femeii

2009-06-16T07:03:00.002+03:00

Desi monografia durkheimiana pe care o recitesc in aceste zile are un cu totul alt subiect, mi-a atras atentia un pasaj deosebit de interesant, care contrasteaza in mod cert cu perspectiva multora asupra casatoriei. V-o supun atentiei si meditatiei, fara alte comentarii, pe care, in fata textului, le consider de prisos.

“Se crede că a fost instituită pentru femeie spre a-i proteja slăbiciunea impotriva capriciilor masculine. Mai ales monogamia este adesea infatisata drept un sacrificiu al barbatului cu instinctele lui poligame pentru a ridica si a ameliora conditia femeii in casatorie. In realitate, indiferent de conditiile istorice care au determinat si au impus aceasta restrictie, barbatul este acela care profita mai mult de pe urma casatoriei. Libertatea la care a renuntat, astfel, nu putea sa fie pentru el decat un izvor de chin. Femeia nu avea aceleasi motive de renuntare si, in aceasta privinta, putem spune ca, supunandu-se aceleiasi reguli, ea este aceea care face un sacrificiu” (Emile Durkheim, sociolog, 1858-1917).

Sursa : Jurnalul sarbului

Cine reprezinta sexul slab?

2009-05-29T07:55:00.003+03:00

La prima vedere, aceasta pare o intrebare oarecum tampa. Doar se stie de secole… barbatul este exponentul sexului tare, iar femeia – sexul slab. Ei bine, toate aceste idei si teorii sunt, intr-un fel, rasturnate de un studiu al profesorului israelian Marek Glezerman, desfasurat in perioada 1995-2006 pe un lot de 66.000 de nasteri la Israel’s Rabin Medical Centre.

Iacata vestea bomba, publicata initial in editia electronica a The Telegraph si preluata de sectiunea “Science” a portalului hotnews.ro:

“Se stie ca barbatii au o viata mai scurta, sunt mai sensibili in fata infectiilor si nu rezista la fel de bine ca femeile in fata bolilor. Cu alte cuvinte, barbatii sunt, de fapt, sexul slab“, a declarat profesorul.

Intr-un studiu prezentat Societatii israeline pentru o medicina diferentiata pe sexe, prof Glezerman afirma: “Barbatii sunt asociati cu riscuri mai mari in perioada neonatala si este mult mai probabil sa se expuna unor comportamente periculoase in cursul vietii”.

El sustine ca aceste dovezi demonstreaza ca medicina trebuie ‘ajustata’ la nevoile specifice ale barbatilor si ale femeilor.

“Este aproape ca si cum barbatii si femeile ar fi specii diferite”, explica profesorul.

“O abordare unica a problemelor cu care se confrunta cele doua sexe este o nedreptate la adresa barbatilor si a femeilor”, isi incheie argumentatia profesorul Marek Glezerman.

Sursa: hotnews.ro

Nimic de zis – la capitolele mentionate in studiul cu pricina, profesorul Glezerman are dreptate. Oricine a asistat la o nastere, “pe viu”, cum se spune, poate confirma ca, daca acest proces ne-ar fi fost incredintat noua, barbatilor, probabil ca specia ar fi disparut odata cu dinozaurii. Insa, pe de alta parte, trebuie sa fim constienti ca sintagma “sexul tare” nu se refera doar la aceste aspecte, ci la toate caracteristicile care denumesc, generic, barbatia: forta fizica, hotararea, orientarea nu spre probleme, cat spre rezolvarea lor, tendinta de a proteja, de a apara, de a face dreptate s.a.m.d.

Concluzia profesorului insa mi se pare de bun simt: suntem extrem de diferiti. Si eu unul ii sunt recunoscator Bunului pentru asta. Pentru ca, asa diferiti cum suntem, putem alcatui un intreg, un cuplu complet. Iar acesta este inca un argument in favoarea familiei traditionale, nu al aiurelilor moderne. Pentru ca, sa nu uitam, la inceput, Dumnezeu i-a creat pe Adam si pe Eva, nu pe Ion si pe Marin…

Sursa : Jurnalul sarbului

Lucrarea Family Life – Alege Viata

2009-05-26T10:11:00.004+03:00

Numele meu este Claudia. Sunt un copil al Domnului. Am un băiat de 13 ani. Nu ştiu ce să fac ca să ne putem înţelege? M-am rugat Domnului să-mi dea răbdare şi înţelepciune, dar aş avea nevoie de un sfat. Am încercat să-i vorbesc ca unui prieten, am încercat şi celelalte metode (am ridicat tonul la el şi altele) dar nu dau roade încă. Ştiu că Domnul lucrează şi în inimioara lui, dar şi la inima mea. Mă doare că nu mă pot înţelege cu el şi nu am pace când ştiu că plec de la muncă şi trebuie să mă duc acasă şi găsesc aceeaşi atmosferă. Îţi mulţumesc că mă asculţi. Domnul să te binecuvânteze!“ (un e-mail de pe site-ul: www.everystudent.com)

Acest strigăt după ajutor nu este singular.
Aceeaşi nevoie o întâlnim şi în alte familii care sunt surprinse de schimbările care apar în viaţa copiilor lor în perioada adolescenţei.

Conferinţa „Părinţi – Adolescenţi“ a fost un răspuns la acestă nevoie de ajutor. Pe lângă faptul că părinţii s-au rugat pentru adolescenţii lor, au învăţat să-şi cunoască copiii mai bine, să înţeleagă problemele cu care aceştia se confruntă şi cum ar putea fi alături de ei, încurajându-i, fără a-i face să se simtă controlaţi. Adolescenţii au lucrat la un plan personal de dezvoltare pentru a deveni prieteni mai buni, a deveni mai responsabili şi a avea o ţintă spre care să se îndrepte în viaţă. A fost un timp de încurajare şi de lucru la paşi practici de îmbunătaţire a relaţiilor dintre părinţi şi adolescenţi.

Mariana, una dintre mămicile participante, mi-a spus că după conferinţă a încetat să-l mai bată la cap pe băiatul ei cu întrebări şi că a început să-l asculte mai mult. Schimbând felul de a comunica cu el, mai ales în ce priveşte şcoala şi relaţiile lui, ea a constatat că a început să afle mai multe despre problemele cu care el se confruntă şi a putut să-i fie de ajutor mai mult decât înainte. De asemenea, a schimbat şi felul de a lua decizii în familie. Acum îl implică şi pe băiatul ei în procesul luării deciziilor. Băiatul ei se simte mai ascultat şi mai implicat în viaţa de familie, iar asta a dus la îmbunătaţirea relaţiei dintre ei.

Rugaţi-vă pentru o extindere a acestui tip de conferinţe, care aduc un raspuns la nevoia multor parinţi şi care poate fi o oportunitate pentru cei nemântuiţi de a auzi Evanghelia.

Adi şi Cristina Tănase
Coordonatorii lucrării Family Life
Tel. 0740 124.626,
e-mail: tanaseacama(a)yahoo.com

Sursa: Noutati din Misiunea Alege Viata – mai 2009

Cand si pentru ce sunt copiii... responsabili?

2009-05-16T21:20:00.002+03:00

Eu fac parte dontr-o generatie de critica. In cei 24 de ani jumate cit am trait in Romania, sub paza si invatatura sanatoasa a comunismului am auzit despre critica si autocritica in mod zilnic. Dupa parerea lor…critica era “mistria” cu care se construia o societate “inaintata”…sa ajunga pe “culmile”…va amintiti? De la fasa la barba alba eram cu totii indoctrinati. Daca erai femeie de sevici, soim al patriei sau Doctor Docent Conferentiar “Injiner”Culita a lui Balalau…asta auzeai toata ziua. Critica n-a produs niciodata nimic decit minie…, razbunare…atitudine negativa…nervi si amintiri urite.

Daca stai toata ziua cu gura pe copil si nu mai stii sa spui decit fraze care incep cu “sa nu”…n-ai facut nimic decit sa-i terorizezi si de la o vreme nici nu mai asculta. Mi-am amintit ca intr-un film am vazut o mamica care i-a spus fiului ei destul de mititel, dar suficient de mare sa priceapa ce zice ea, sa nu umble la sticla cu lapte, ca-i toarna ea in pahar. Cred ca banuiti ca prichindelul a facut exact invers. Welll…laptele pe jos deja…mamica s-a pus linga el si au inceput si s-au jucat pe linoleu cu laptele varsat…au facut figurine de lapte acolo…s-au zbenguit in laptele ala…dupa care, i-a pus in mina o cirpa si i-a aratat cum sa curete. I-a aratat ca exista consecinte, i-a aratat ca e responsabil de urmarile greselii si a neascultarii. Nu a zbierat la el…nu l-a amenintat sau criticat…ci i-a spus ca asta-i consecinta si... l-a pus la treaba.

Imi dau seama ca in privinta asta am facut citeva greseli majore crescindu-mi copii. Cind erau mici eram tot cu ochii pe ei si ii feream sa faca greseli. Iar daca le-au facut, eu saream ca arsa si eram in genunchi sa curat si uneori nu in cea mai buna dispozitie ci...catranita rau citeodata. Fetele mele au ajuns sa invete mult prea tirziu ce inseamna sa platesti un pret pentru o gresala facuta, pentruca eu m-am interpus mereu si nu le-am lasat sa gresasca sau nu le-am lasat sa plateasca ele pretul greselii. Nu uitati…cu cit cresc cu atit greselile sint mai grave si cu atit devine mai greu si mai inconvenient sa “repari” o gresala…sqau sa ii obligi sa-si asume chiar raspunderea. Si uneori si sa vrem nu mai putem nici sa-i ferim de greseli si nici sa le acoperim sau sa le “rezolvam” noi toate prostiile sau problemele ce le creaza. Si daca continuam sa intervenim in felul asta nu vor invata sa fie responsabili niciodata. Si ce lectie nemaipomenit de importanta este lectia responsabilitatii!!!

Daca ar fi sa incep sa fiu din nou mamica unui prichindel…l-as avertiza inainte de a face o gresala, dar daca gresala nu este capitala…si nu-i viata lui in joc, l-as lasa sa gresasca…si n-as face caz, n-as tipa si nu m-as demonta toata de gresala lui…ci l-as face la urma sa se puna in genunchi si sa stearga laptele…sau sa adune cioburile…sau sa fie o vreme fara obiectul pe care l-a spart din neglijenta sau nepasare sau neascultare. Copii trebuie sa invete ca exista consecinte pentru orice lucru. Lectiile astea mici vor fi invataturi mari odata. Iubiti-va copii si nu-i criticati tot timpul…purtati-va cu blindete chiar si cind gresesc dar aratati-le ca orice gresala are consecinte si facetii sa fie responsabili de toate actiunile lor.

Astept reactiile dumneavoastra…n-oi fi eu "guru" in privinta asta; si am facut destule greseli ca parinte…intrebati numai pe Deb si pe Laura, ca o sa va spuna.

Sursa : Pe ganduri

Familie si responsabilitate

2009-05-15T07:27:00.004+03:00

Familia este foarte importanta pentru mine. Am motivele mele…

Parintii mei s-au despartit cand aveam numai doi anisori. Au luat-o pe drumuri separate. Mama a trait un calvar cu Jan in casa. Niciodata nu am putut sa-i spun „tata”. Nu am avut frati. Am aflat apoi ca am de fapt un frate, Alin, din partea tatalui, mai mic cu vre-o doi trei ani ca mine. Pe la paisprezece ani am plecat de acasa vrand sa fac ceva cu viata mea. Pentru mai bine de doi ani am facut sport, kaiac-canoe. Singur, departe de casa, m-am maturizat cam fortat. Cand m-am intors maica-mea a plecat sa lucreze in Italia, apoi in Anglia. Este stabilita acolo de vre-o cinci ani. Am vazut-o de vre-o doua, trei ori in cinci ani. Si tot de atatia locuiesc singur. Desi am avut-o pe ea si ea m-a avut pe mine (nu intru in detalii), ce am avut noi, nu se incadreaza in modelul traditional al familiei, asa cum o percep eu. Sunt intristat, pentru ca si ea isi dorea altceva, ceva mai mult, ceva de care nu a avut parte.

Poate ca de asta familia este foarte importanta pentru mine. Si eu vreau acel ceva. Si vreau sa devina o realitate. Vreau sa apuc pe o alta cale. O cale pe care Dumnezeu sa mi-o indice. Vreau sa am o familie sanatoasa in care Dumnezeu sa fie onorat. As vrea ca Laura sa se bucure de mine, sa fie fericita, sa fie mandra de mine. As vrea sa-mi vad copiii sanatosi, fericiti, sa imbratiseze viata cu tot avantul.

Ma gandeam la aceste lucruri intr-o dimineata, saptamana aceasta, in timp ce il citeam pe Max Lucado. A atins o coarda sensibila in mine . Vorbea de David si de felul in care acesta a esuat in familia sa. Falimente peste falimente. Familia nu a constituit prioritatea sa cea mai inalta. Iata ce se intreaba Max Lucado.

„Cum ti-e casnicia?…

In ziua nuntii tale, Dumnezeu ti-a imprumutat opera Lui de arta: o capodopera mestesugit fasonata si alcatuita cu precizie. Ti-a incredintat o creatie unica. Pretuieste-ti sotia. Cinsteste-ti sotul.

Lui David i-a scapat acest lucru. El colectiona neveste de parca ar fi fost trofee. Isi vedea sotiile ca pe un mijloc prin care sa obtina placere, nu ca pe o parte a planului lui Dumnezeu. Nu repeta si tu greseala lui.

Fii deplin loial de un singur partener. Deplin loial. Nici macar nu te uita de doua ori la altcineva. Fara ocheade. Fara tachinare. Fara zabovire la pupitrul ei sau poposire in biroul lui. Cui ii pasa daca dai impresia ca esti o persoana grosolana sau puritana? Ai facut o promisiune. Respect-o.

Si, in timp ce faci asta, hraneste copii pe care ti-i da Dumnezeu.

Cum stau lucrurile cu copii tai?

In peisajul societatii noastre apar din loc in loc eroi tacuti. Ei nu poarta decoratii pe piept si nu pupa trofee; ci sunt decorati cu voma de bebe si pupa buba. Nu ajung pe prima pagina a ziarelor, insa cos tivuri, verifica schite si stau pe tusa. Nu le vei gasi numele pe lista candidatilor pentru Premiul Nobel, insa le vei gasi pe listele de asteptare a copiilor la sfarsitul cursurilor, pe listele de transport in comun pentru copii si pe listele invatatorilor de studiu biblic. Ei sunt parinti atat prin sange, cat si prin fapta, nume si program. Eroi. Nu sunt invitati la emisiunile de stiri. Dar e in regula. Deoarece sunt chemati de copii lor..Sunt chemati „Mama”. Sunt chemati „Tata”. Iar aceste mame si acesti tati, de departe mai valorosi decat toate organele executive si toti legislatorii de la vest de Mississippi, tin in mod discret lumea laolalta.

Numara-te printre ei. Citeste-le carti copiilor tai. Joaca-te cu ei cu mingea cat mai poti si cat vor ei sa o faci. Fa-ti un tel din a urmari fiecare meci in care joaca, a citi fiecare compunere pe care o scriu si a asculta fiecare recital pe care-l dau.

Copii scriu cuvantul dragoste doar cu patru litere. TIMP. Nu doar timp de calitate, ci si timp de orice fel, timp mort, orice timp, tot timpul. Copii tai nu sunt hobby-ul tau; ei sunt chemarea ta.

Partenerul tau nu este trofeul tau, ci tezaurul tau.

Nu plati pretul pe care l-a platit David. ”

Max Lucado – „Infrunta-ti uriasii”

Sursa : Marius Zarnescu

Cand vrei sa preiei stafeta

2009-05-13T09:33:00.002+03:00

Ca tata, eu duc stafeta pentru fiica mea. Imi aduc aminte de ziua in care s-a nascut Laura si de perioada in care o tineam in brate cand febra ii era atat de mare, incat isi dadea ochii peste cap. Imi amintesc de vremea cand si-a rupt degetul la usa masinii si am strans-o in brate. Imi amintesc de vremea cand a primit un rol important in sceneta de la scoala si am repetat impreuna replicile de mai multe ori. Imi amintesc cum repetem impreuna tabla inmultirii inainte de testele mai grele.

Cand mingea de volei i-a cazut la picioare de trei ori la rand in intalnirea de familie, am strans-o pe Laura in brate ca sa-si ascunda lacrimile la pieptul meu in timp ce suspina: “Cu totii cred ca nu sunt buna de nimic”. Am stat langa ea tot restul zilei aparandu-i onoarea si aparand cu vijelie o alta eventuala lovitura impotriva “dragei” mele.

Continuare in Resurse Crestine

Mami

2009-05-11T20:06:00.003+03:00

"Mami"-
a fost primul cuvant pe care l-am rostit; Cel care m-a iubit si ma iubeste cel mai mult mi-a daruit aceasta scumpa mamica pentru a putea trece mai usor prin viata.. El a stiut motivul, iar mami si-a facut si-si indeplineste cu multumire rolul. Deseori credeam ca nu ar dori sa-mi satisfaca ‘mofturile’, dar dupa ce asteptam cateva clipe, vedeam cat de inteleapta a fost prin decizia luata in dreptul meu.

Ea a fost si este cea care mi-a spus intaia data ca eu sunt obiectul dragostei lui Dumnezeu; ea s-a aplecat la nivelul meu de gandire si m-a inteles atunci cand plangeam; m-a ajutat sa gasesc pacea in iertarea Domnului Isus..

Ea mi-a aratat Biblia si cat de mult iubeste El lumea.. Ea s-a rugat alaturi de mine, m-a invatat sa-I multumesc Lui si sa-L laud.. intotdeauna imi voi aminti cu drag de raspunsurile lui Dumnezeu la rugaciunile noastre.

Acum, mi-e dor de mami..

Sursa : http://pollianna.wordpress.com

Iarna demografică sau valorile familiale tradiționale și economia

2009-05-08T20:07:00.002+03:00

In 21 noiembrie 2008 a avut loc premiera in limba romana a documentarului de valoare internationala Iarna Demografica (Demographic Winter). Asa cum anuntam la momentul acela in Informatia familiei (clic!) , premiera a fost organizata de Alianta Familiilor din Romania si Asociatia Pro-Vita Bucuresti.

Iarna Demografica dezbate un subiect foarte important si de actualitate: declinul speciei umane ca urmare a practicii avortului, gender selection, si al family planning. Puteti urmari acest documentar aici : Marius Cruceru

Ana Maria, sotia

2009-04-21T22:45:00.004+03:00

Ana Maria, sotia si-a sarbatorit ziua de nastere alaturi de cei dragi, printre care cu onoare ma numar. De cinci ani si mai bine impartim bucuriile si provocarile vietii, si in multe situatii a reactionat exceptional. In fiecare zi descopar ca este acea persoana care te ajuta sa te ridici si sa mergi mai departe. Este genul de om care stie sa fie discreta, sa stea in umbra si sa puna la bataie toate resursele pentru ca lucrurile sa mearga bine.

Ana Maria,
sa fii binecuvantata!

Cu dragoste,
Ruben

Sursa : Teologeanu

De ce sa distrugi dragostea ? - de Ted Doru Pope

2009-04-12T07:10:00.004+03:00

Dragostea este o legătură puternică. Adevărul acesta nu-l poţi afirma altfel decât pur-şi-simplu. Cred că de aceea explica o fată deunăzi, că pentru a putea trăi viaţa „sălbatică” la care visa, trebuia mai întâi să distrugă dragostea părinţilor. Câtă vreme se simţea iubită, nu putea răni iubirea aceea!

Problema ei a fost însă că nu a putut distruge nicicum dragostea părinţilor. Aceştia au urmărit-o mereu. Au vizitat-o la închisoare frecvent, i-au scris, i-au trimis lucruri. Nu conta în care colţ al Americii se ducea ea să-şi trăiescă sălbăticia, ei o găseau mereu şi mereu. În cele din urmă, obosită de o viaţă ce nu ducea nicăieri decât în închisoare, boli şi în cele din urmă, la moarte sigură, ea s-a lăsat iubită de părinţi. Aceştia au dus-o acasă. Acolo au ajutat-o să-şi cureţe sistemul de drguri, să renunţe la alcool, la prostituţie.

În timpul cât a fost plecată, a contractat AIDS. Părinţii nu i-au reporşat niciodată păcatele, greşelile, boala. Încet, prin dragostea lor, tânăra femeie a descoperit dragostea lui Dumnezeu. S-a împăcat cu Domnul şi la câteva luni, a plecat „acasă”.

Paştele acestea îmi amintesc încă o dată că dragostea lui Dumnezeu nu poate fi distrusă niciodată. El ne urmăreşte şi ne iubeşte mereu, în cele mai negre păcate şi stări. Unii vor să distrugă o asemenea iubire. Ea este incomodă, stânjenitoare, şi acestea în sensul bun al cuvintelor. Dragostea este, în cuvintele lui Solomon, tare ca moartea.

Poate că e vremea ca la acest Paşte să te laşi în sfârşit iubit de Dumnezeu! Christos a Înviat!

Sursa : Perspective Crestine

Cine este responsabil de educarea copiilor?

2009-04-03T22:04:00.003+03:00

Zilele acestea am mers mai mult cu troleibusul şi spre surprinderea mea, în fiecare troleibus era scris: “Nu mă bate, nu striga la mine!”. Prin acel afiş, oare se contribuie la educarea copiilor, sau dimpotrivă la obrăznicia lor? Multe organizaţii încearcă prin diferite proiecte, să contribuie la educarea copiilor noştri. Recent a fost adoptat de către Parlament în lectură finală proiectul de lege privind protecţia copilului. Părinţii care îşi vor bate copiii riscă să facă un an de puşcărie sau, în cel mai bun caz să plătească o amendă de pînă la 10 mii lei.

Pentru educarea copiilor, familia are rolul primordial de a implanta în sufletul copilului adevarătele valori, valori creştine, valori sănătoase precum: bunătatea, bunul simţ, politeţea, responsabilitatea etc. Copilul trebuie să conştientizeze că sensul vieţii nu poate fi găsit în aventuri, distracţii, dar în onoarea de a avea o patrie, familie, prieteni, valori, scopuri frumoase. Cu părere de rău, pentru că părinţii sunt plecaţi peste hotare la muncă tot pentru copiii, familia nu mai este lăcaşul sfînt unde se cultivă înaltele valori spirituale, valori umane. Astfel părinţii îşi asumă rolul de a întreţine material copiii, şi nu mai găsesc timp pentru a discuta cu copiii lor, pentru a citi o carte împreună. Ei cred că banii sunt sufiecienţi, că înglobează tot chiar şi educaţia copiilor. Cum ar trebui educaţi copiii pentru a nu permite pătrunderea iresponsabilităţii, obrăzniciei, egoismului, leneviei, indiferenţei? De unde ia naştere sentimentul uman într-o făptură? Din leagăn, din familie, din şcoală?… La originea educaţiei sănătoase a copiilor stau părinţii. Familia e factorul primordial în educarea copiilor. Ea este temelia viitoarei societăţi, şi nicidecum alte organizaţii nu pot contribui la educarea copiilor noştri.

Eu chiar şi acum, fiind mare deja, mulţumesc părinţilor mei pentru felul cum m-au educat şi şi-au făcut timp pentru mine ca să mă asculte şi să mă educe. Le sunt recunoscătoare pentru valorile sănătoase pe care mi le-au transmis, şi pe care le voi transmite şi copiilor noştri. Au fost momente cînd eram bătută dar pe bună dreptate, pentru neascultarea şi încăpăţinarea mea. Acum le mulţumesc pentru toate palmele aplicate mie, şi nici vorbă de violenţă pentru că părintele iubeşte copilul, şi chiar dacă recurge la o vargă este pentru binele nostru a tuturor. Chiar şi Sfintele Scripturi spun la Proverbe 13:24 “Cine cruţă nuiaua, urăşte pe fiul său, dar cine-l iubeşte, îl pedepseşte îndată.” Apoi, foarte clar Biblia face deosebirea între a educa şi aplicarea violenţei. La Proverbe 19:18 “Pedepseşte-ţi fiul, căci tot mai este nădejde, dar nu dori să-l omori”

Cuvîntul lui Dumnezeu are răspuns la orice întrebare aşa că ne puteţi adresa întrebările care vă frămîntă şi noi vom încerca să vă răspundem la ele.

Sursa : Radu & Lenuţa Blendarencu

Iertarea parintilor abuzivi...

2009-03-31T15:04:00.003+03:00

Mai toti ne-am confruntat, direct sau indirect, mai mult sau mai putin cu asemenea stare. Auzim des, poate chiar zilnic, in presa, la radio sau emisiuni televizate nenumaratele vieti care sunt afectate de abuzul din copilarie (abuz fizic, abuz emotional sau si mai grav abuz sexal)

Ai auzit de…/ un tatic care si-a transat baietelul./ o bunicuta care a fost violata de un tanar./ o fetita care a fost gasita moarta pe cimp./ un copil nou-nascut care a fost injunghiat si aruncat in tomberon./ un scriitor care scria despre copii abuzati,

Multe suflete in zilele noastre se zbat sa gaseasca vindecare pentru trecutul lor dureros. Diferite programe de televiziune prezint persoane care isi descriu istoria dura, in fata unui public care stie sa aplaude, la comanda, dar care raman nepasatori si indiferenti la povestile lor.

Vreau sa va dezvalui povestea cruda a lui Ronald:

” Ronald a crescut la o ferma in Muntii Apalasi din vestul Pensilveniei. Familia largita care impartea aceeasi casa numara aproximativ patruzeci de membri care incercau sa-si duca traiul de azi pe maine de pe urma unei bucati de pamant. A trait o copilarie brutala. El povesteste de verisorii lui care au incercat sa se spanzure unul pe altul si o bunica ce tragea cu o pusca cu sare in nepotii neascultatori.

Tatal lui Ronald era un barbatinteligent care in cele din urma si-a luat copiii si s-a mutat de la ferma in Long Island, unde a gasit de lucru. Situatia lui financiara s-a imbunatatit, dar relatiile nu. Sotia l-a parasit, iar el si-a batut copiii in mod sistematic, uneori foarte grav. Lui Ronald ii era incontinuu frica de violenta care-l astepta in fiecare zi cand se intorcea de la scoala.

Apoi tatal lui a fost grav ranit intr-un accident de automobil. I s-a rupt gatul si a ramas paralizat de la gat in jos. Fostul tiran al casei, acum era complet paraplegic, dependent de altii in toate privintele. Ca tanar adult, Ronald ar fi avut toate motivele sa-si abandoneze tatal. De ce l-ar ingriji si de ce ar sta langa omul care i-a ruinat viata?

Cu toate acestea a ramas alaturi de el. Desi ajutorul medical si de invaliditate asigura asistenta medicala, de ani de zile el insusi ingrijeste cu credinciosie de tatal sau: spalat, imbracat, exercitii de recuperare a membrelor inerte care odata l-au batut nemilos, uneori pana la inconstienta.

Deseori il duce afara in scaunul cu rotile si stau de vorba despre bataliile emotionale pe care le-au dus si pe care le mai au de invins.

Demoni ai trecutului il mai vaneaza ocazional pe Ronald, dar el marturiseste ca in cele din urma a gasit pacea care i-a lipsit extrem de mult in copilarie. Mai mult decat orice, slujirea lui plina de dragoste sta marturie a iertarii si vindecarii de care au parte acum atat tatal cat si fiul.”

Cineva spunea: ‘ Nu conteaza cine suntem sau de unde suntem. Conteaza doar sa putem ierta si sa fim deschisi ca Dumnezeu sa poata lucra in noi.’

Chiar daca nu putem uita, trebuie sa credem ca putem ierta. Adevarata vindecare a abuzului consta in iertare…

Sursa : http://dorys.wordpress.com/

Cele mai frumoase poveşti de dragoste… - MARIUS CRUCERU

2009-03-24T21:32:00.005+02:00

Sînt cele cu bătrîni. Nu am spus-o eu. Nu mai ştiu cine a spus-o. Conu Paleologu? Cele mai frumose poveşti de dragoste nu sînt în genul Romeo şi Julieta, cu tineri prospeţi, cu vine ascunse bine în carne, păr pe cap, dantură perfectă şi fără burţi.

Cele mai frumose poveşti de dragoste sînt în genul celor Conu Leonida faţă cu reacţiunea, în care o femeie de aproape 60 de ani, Efimiţa, se uită cu admiraţie la bărbatu-său şi spune: Ei! cum le spui dumneata, să tot stai s-asculţi; ca dumneata, bobocule, mai rar cineva….

Cîtă dulceaţă! Cîtă admiraţie!

Curaj în iubire este să rămîi îndrăgostit şi plin de admiraţie faţă de cineva încercat de chelie şi varice, riduri şi piele lăsată. Aceasta este o iubire extraordinară şi inexplicabilă, care acopere tot, orice defect al celei iubite, crede tot, orice poveste a celui iubit, nădăjduieşte tot, împotriva oricărei nădejdi că cea iubită se va schimba, sufere tot, încercînd să recupereze permanent relaţia.

Romanticii îşi ucid îndrăgostiţii. Nu au curajul să îi lase să îmbătrînească. Vă puteţi imagina un Romeo cu burtă, o Julieta încreţită toată şi cu osteoporoză?

Curajul de a îmbătrîni împreună este mai admirabil ca dragostea fierbinte din primii ani ai răsăritului în care tot trupul nostru bombardat de hormoni ne ajută. Fenomenală este dragostea rezistentă atunci cînd trupul s-a ofilit, cînd adrenalina şi estrogenul s-au risipit şi cînd tot ce mai rămîne este parfumul iubirii autentice.

***
Era pe la începutul anilor 90. Richard Wurbrand a venit în Bucureşti. Era după o călătorie lungă. Trebuia să predice la Biserica Sfînta Treime din Iuliu Valahori. Serviciul religios începuse. Maşina specială care îl transporta pe fratele Richard întîrzia. M-am nimerit pe acolo în momentul în care maşina a ajuns, căruciorul a fost coborît, iar fratele Richard se pregătea să intre în biserică pentru a-şi începe predica. Era slăbit şi călătoria lungă îi provocase dureri.

Sora Sabina s-a aplecat spre el, l-a îmbrăţişat cu drag şi i-a şoptit ceva la ureche. A fost o scenă ameţitoare. Probabil una dintre cele mai frumose scene de dragoste pe care le-am văzut. Faţa fratelui Richard s-a schimbat, sîngele i-a coborît în obraji, parcă durerea îi fusese anesteziată de un sărut prelung.

Ce a urmat au auzit şi ceilalţi. Cei cîţiva tineri care ne-am aflat atunci împrejur am văzut cum arată o căsnicie privită dinspre căpătul celălalt, dragostea care devine mai bună cu trecerea, ca o rodie, mai puternică şi aromată, ca vinul, mai solidă şi de nezdruncinat ca trunchiul copacului adînc înfipt tot mai adînc înfipt cu anii în ţărînă.

Doi bătrîni ţinîndu-se cu drag de mînă în miezul zilei este un act eroic, o poveste mai vrednică de povestit decît o mie şi una de nopţi cu poveşti de tinereţe.

Înţeleptul spune în Eclesiast 7:8 Mai bun este sfârşitul unui lucru decât începutul lui… şi

Evrei 13:7 Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa!

De ce nu, şi nădejdile şi dragostea?

Sursa : Marius Cruceru

Întelepciune feminină - Daniel Branzai

2009-03-19T23:26:00.004+02:00

Aici, în Los Angeles, un băiat de român american s-a dus acum un an să petească o fată „americană“ dintr-o comunitate de olandezi. Sincer si putin complexat de provenienta lui etnică, băiatul s-a prezentat mamei fetei asa cum se stia, în parte cerându-si parcă scuze, în parte prevenind-o de eventualele nemultumiri care vor urma:

„Noi românii suntem, din păcate, un neam cu multe defecte …“ a spus el si a continuat enumerând o listă întreagă cu deformatii specifice etniei lui.

După ce l-a ascultat până la capăt, femeia care avea de gând să-i devină si mamă soacră, a tăcut putin, apoi l-a întrebat cu simpatie:

„Cine a tradus această listă cu defecte din limba olandeză în limba română? Exact asa spunem si noi despre noi însine.“

… … …

Astăzi, la nunta copiilor ei, la distantă de două mese, am privit-o îndelung pe această femeie înteleaptă. Avea ochii înlăcrimati si inima plină. Una din gemenele pe care le înfiase în urmă cu 26 de ani dintr-un orfelinat din Coreea era tare fericită ca mireasă.

De atâta privit, mi s-au unplut si mie ochii cu lacrimile ei …

Sursa : BARZILAI-EN-DAN

FIREPROOF - Cât de rezistentă e căsătoria ta? - Emi Pavel

2009-03-17T10:23:00.004+02:00

Ruthe Stein a spus în urmă cu câteva decenii: “Căsătoria este precum o cetate asediată. Cei din afara vor să intre iar cei dinlăuntru vor să iasă”. Validitatea acestor vorbe nu poate fi contestată.Este încântator să vezi Fireproof prezent pe piaţa publică, în special în vremea aceasta în care se încearcă din răsputeri scoaterea creştinismului din sfera vieţii publice şi ridiculizarea lui.

“Fireproof” este o parabola modernă despre dragoste adevarată, speranţă şi salvare într-o vreme în care familia / căsătoria este marcată de infidelitate, lipsă de angajament şi egoism. Căpitanul de pompieri Caleb Holt este obişnuit să intre în foc pentru a salva oamenii; va reuşi el să facă acelaşi lucru şi în cazul familiei sale? Aparent nu! Obosit de poziţia pe care o are în fiecare zi în meseria sa, vrea ca de aceasta dată altcineva - partenerul său - să facă ceva mai mult pentru salvarea unei relaţii şi stingerea unui incendiu sentimental care ameninţa să distruga din temelii o locuinţă numită “Acasă”. Eroul din comunitate scapa de sub control “infernul” din relaţia de familie. Caleb Holt vrea să fie respectat şi apreciat în familie, doar pe baza a ceea ce a facut în afara familiei. Sună cunoscut? Soţia, care îşi dă seama că eroul de afară nu este erou şi inăuntru, este dezamăgită de Caleb în postura lui de soţ, susţinător şi prieten.

Continuare in Mersul Vremurilor