A fost odată familia creştină...

Ce nu trebuie să facem într-o ceartă

Orice cuplu trece prin momente în care fericirea căminului este perturbată de neîntelegeri între cei doi parteneri, care duc cel mai adesea la ceea ce numim cu totii „ceartă”. Desi unii vă vor spune că în cuplul crestin dragostea este interzisă si chiar poate fi eliminată de tot, noi vă garantăm că, dincolo de dragostea imensă ce o purtăm celui drag, va veni si momentul unui astfel de test al relatiei noastre. Conflictul nu este neapărat un lucru negativ. Dimpotrivă, el ne poate ajuta să ajungem la un numitor comun, să ne cunoastem mai bine, să ne rezolvăm problemele – punându-ne pe aceeasi lungime de undă si, de ce nu, să ne demonstrăm dragostea într-un mod practic, prin felul în care facem compromisuri pozitive, investind în relatia cu cel drag, renuntând la orgoliu, acordându-i valoare.

Continuare AICI

Rugaciunea in familie – DAVID WILKERSON

Unii creştini numesc aceasta „rugăciune-acord”. Sunteţi profund binecuvântaţi dacă aveţi un frate sau o soră devotată cu care să vă rugaţi. Cu adevărat, cei mai puternici mijlocitori pe care i-am cunoscut se uneau în câte doi sau trei. “Dacă doi dintre voi se învoiesc pe pământ să ceară un lucru oarecare, le va fi dat de Tatăl meu care este în ceruri” (Matei 18:19).

Locul unde acest fel de rugăciune are loc, în modul cel mai puternic, este acasă. Soţia mea, Gwen, şi cu mine ne rugăm împreună zilnic şi cred că acest lucru păstrează familia noastră împreună. Ne-am rugat pentru fiecare din copiii noştri în timpul anilor de creştere a lor, ca nimeni din ei să nu fie pierdut. Ne-am rugat pentru prieteniile, relaţiile şi partenerii lor de viitor şi acum facem acelaşi lucru şi cu nepoţii noştri.

Foarte puţine familii creştini se roagă acasă. Personal, pot mărturisi că mă aflu în lucrare astăzi datorită puterii rugăciunii în familie. Pe timpul când eram copil, în fiecare zi, indiferent unde ne jucam eu şi cu fraţii şi surorile mele, în curtea din faţă sau în stradă, mama mea ne chema prin uşa din faţă a casei noastre: „David, Jerry, Juanita, Ruth, este timpul pentru rugăciune!” (Fratele meu Don încă nu se născuse.)

Întreaga vecinătate ştia despre timpul de rugăciune din familia noastră. Uneori uram să aud acel strigăt şi mormăiam de nemulţumire. Dar ceva, în mod clar, se întâmpla în acele timpuri de rugăciune, în timp ce Duhul se mişca în mijlocul familiei noastre şi atingea sufletele noastre.

S-ar putea să nu vă vedeţi în stare să susţineţi rugăciunea în familie. S-ar putea să aveţi un soţ/o soţie care nu sunt dispuşi să coopereze sau un copil rebel. Preaiubiţilor, nu contează cine alege să nu se implice. În pofida acestui lucru puteţi veni la masa din bucătărie, să vă plecaţi capul şi să vă rugaţi. Acest lucru va servi drept timp de rugăciune al casei şi fiecare membru al familiei va şti acest lucru.

Sursa: SchimbatcuAdevarat

Copiii si educatia...

Deunăzi stăteam plictisită pe holurile cabinetului de medicină de familie, aşteptându-mi rândul, ca oricare.
Şi intră un cuplu, cu un copilaş de mânuţă. O fetiţă frumoasă, la vreo 4 anişori, cu ochi veseli şi chef de joacă.Părinţii, ca oamenii mari, incep o discuţie, ca între adulţi. Copilul, plictisit (ca şi mine), nu mai ştia ce să facă să primească atenţie. E drept, nu am urmărit conversaţia lor,nici nu m-am uitat prea insistent la ei, că nu avea rost. Însă în timp ce butonam nu ştiu ce la telefon aud pe tată ţipând la ea.
- Nu mai trage de mână atâta, zice el.
Nu am văzut ce avea la mână şi nici nu prea mă interesa. Însă în clipa aceea, fix după ce fetiţa se învârti pe acolo cu voioşie, “pleosc” am auzit şi fetiţa s-a trezit cu o pălmuţă la funduleţ.

Continuare AICI

Educaţia prin imitare în familie şi … dincolo de ea

„Copiii nu au fost niciodată atât de buni ascultători, pe când de buni imitatori sunt.” (James Baldwin)

Cât de ofensaţi sunt adolescenţii, persoane în căutatea identităţii, când se văd copiaţi de fraţii lor mai mici. COPYCAT! copie la indigo, ţipă ei.

Copiii îşi imită părinţii / tutorii / adulţii tutelari

Imita = A face (a încerca să facă) exact ceea ce vede (sau a văzut) că face sau a făcut cineva; a-şi însuşi felul de gândire, de comportare al cuiva; a lua pe cineva ca exemplu.

Metoda imitării este prima tehnică prin care copiii îşi asumă pentru ei comportamentul părinţilor/tutorilor lor.

Continuare AICI