29.11.2008

Veridicitatea şi sinceritatea... in familie

"De aceea ne şi străduim să-I fim plăcuţi, fie că suntem acasă, fie că suntem departe de casă. Pentru că noi toţi trebuie să fim arătaţi înaintea scaunului de judecată al lui Hristos..." 2 Corinteni 5:9,10

Tabloul era de decenii în posesia familiei şi era atârnat în camera de zi. Era atribuit lui Peter Paul Rubens. După război, când nu prea mai aveau bani, s-au decis, cu inima grea, să îl vândă. Un expert în picturi vechi a fost chemat ca să estimeze valoarea tabloului. El l-a examinat cu minuţiozitate şi a scuturat din cap: „Îmi pare rău, tabloul nu este veritabil. Este o copie reuşită. Nu veţi primi mult pentru ea.“
Veritabil înşelător. Cum va fi când Dumnezeu va merge printre rândurile bisericilor noastre şi ochiul Său integru va cerceta viaţa şi fiinţa noastră? Ce se va dovedi ca fiind veritabil, neveritabil, deprins sau impus? Ceea ce stă deasupra – Hristos – este şi ceea ce este înăuntru?
Dacă citim Evangheliile vedem cum Isus S-a adresat tuturor oamenilor plin de îndurare şi de dragoste. Însă, pe cei care se dădeau evlavioşi şi nu erau, i-a mustrat aspru. Făţărnicia este o urâciune înaintea lui Dumnezeu. Nu prea mai există altceva care să fie atât de aspru condamnat de către Biblie. Veridicitatea şi sinceritatea sunt caracteristici esenţiale ale vieţii spirituale.
Cum poate credinţa să devină veritabilă, să ajungă de la cunoaşterea cu mintea la experienţă a inimii? Tinerii care au crescut în cămine creştine se întreabă adesea acest lucru. Cât este evlavie deprinsă şi cât convingere personală? Mulţi se îndepărtează frustraţi deoarece au dobândit o imagine greşită despre Dumnezeu. În familiile creştine există pericolul de a se pune accent pe lucruri exterioare şi comportament potrivit în loc de a se concentra pe bine şi rău, drept şi nedrept. Aparenţa exterioară trebuie păstrată, chiar dacă în familie domnesc tensiunea şi certurile Aceasta duce la nesinceritate.
Mărturia noastră este adesea depreciată de neadevăr. Ne purtăm ca şi cum am fi ceea ce spunem, dar nu este adevărat. Vorbim de biruinţă şi avem înfrângeri. Nu este nicio ruşine să recunoşti greşelile şi slăbiciunile, dar este ruşinos să simulezi ceva ce nu există. Isus Hristos nu a murit pentru pretextele noastre, ci pentru păcatele noastre. Acesta este centrul Evangheliei. Dragostea lui Dumnezeu pentru noi, păcătoşii, acesta este primul lucru pe care ar trebui să îl transmitem copiilor noştri.
Ar trebui să fie important pentru noi ce gândeşte Isus despre noi şi nu cum ne consideră oamenii.
Poate copiii noştri ştiu multe despre Dumnezeu, dar cunoştinţele abstracte nu îi fac creştini. Să îi învăţăm prin exemplul nostru să se bazeze pe Domnul, să se încreadă în El şi să Îl urmeze. Dacă Hristos este centrul gândirii noastre şi El ne determină acţiunile, atunci suntem creştini autentici. Nu se cere impecabilitate, ci veridicitate.
Şi astăzi părinţii abuzează de Dumnezeu în educaţie ca de o ameninţare. Ne mai mirăm atunci când copiii se tem de El şi nu învaţă să vină la El plini de încredere?
La fel de îndoielnic este şi atunci când trasăm imaginea unui Dumnezeu care în îndurarea Sa închide ambii ochi şi trece cu vederea intenţionat fărădelegile noastre.
„Cine prezintă păcatul drept ceva inofensiv“, spune Peter Strauch, „face mântuirea prin Isus Hristos lipsită de orice importanţă. Cine trece cu uşurătate peste iad, nu va putea să înţeleagă nici dragostea salvatoare a lui Dumnezeu. Crucea lui Hristos păleşte astfel ajungând o anexă dogmatică, care nu ne mai impresionează în viaţă...“

Cu dragoste, Yvonne Schwengeler,
redactor-sef la revista Ethos pentru familie

19.11.2008

Cei care se roaga impreuna


The Family That Prays Together Stays Together
Familia care se roaga impreuna, ramane impreuna.

17.11.2008

Lacrimile unei mame - de Ionatan Pirosca

În zgomotul unei vremi de aspră însingurare, când nimic nu mai semăna cu nimic, când orice valoare umană stătea clătinată, gata să cadă în hăţişul de laţuri ale durerii şi silniciei, săbii de dragoste, ca nişte fulgere inverse, croiau căi largi de lacrimă până la cer, până la Cel Atotputernic, atât de largi şi aşa de bine pavate cu credinţă, cu nădejde şi dragoste, că făcură să coboare împlinirea, tăiară capetele hidrei disperării, aduseră acel răspuns îndelung crezut, nădăjduit, cerut…

Crescusem în Adunare, în mijlocul dragostei şi învăţăturii lui Hristos. Gustasem bunătatea Domnului. Când îmi visam o familie, îl vedeam pe tata: credincios, curajos, muncitor şi demn, intransingent cu greşelile lui, dar şi cu ale altora, în virtutea principiilor biblice care nu iartă pe cine calcă, în mod repetat şi fără să se pocăiască, Adevărul, şi vedeam alături pe mama: căldură cu nume de alint, mereu ascultătoare de Dumnezeu şi de soţul ei, mereu îndrăgostită de surori şi de fraţi, iubindu-L pe Hristos şi iubindu-şi familia cu atâta fervoare, că rugile ei nu rămas-au vreodată neascultate…
Continuare in pagina anexa

12.11.2008

Pledoarie pentru ”te iubesc”

Te iubesc; de câte ori ai spus aceste cuvinte magice ? Sunt sigur că nu o dată sau de două ori. Si sunt sigur că de fiecare dată ele au avut un alt fel de ”magie”. Desigur, contează mult cui îi spui si când si unde si , etc… Poti să îi spui mamei sau tatălui, fratelui sau surorii dar nicioată nu vor avea o ”magie” mai frumoasă ca atunci când îi spui persoanei de care esti îndrăgostit.

Exact despre acest fel de ”te iubesc” vreau să spun câteva cuvinte. Personal cred că pentru fiecare în parte ”aceste 8 litere si 1 spatiu” au un sens diferit. Uneori tind să cred că pentru aceeasi persoană ”te iubesc” îti schimbă sensul cu trecerea vremii. Oricât de ascuns sau relevat ar fi pentru tine sensul acestei expresii aminteste-ti că pentru cealaltă persoană s-ar putea să fie un pic diferit.

Desigur nu mă refer la sensul de bază, ci la acele aspecte ale iubiri care uneori sunt omise din ”contractul de iubire reciprocă” si la un moment dat apar disensiunile:

Ea îi spune plângând: Ziceai că ai să mă iubesti toată viata si acum… El răspunde: Păi te iubesc dar … si rămâne fără cuvinte. Acum se întreabă si el dacă o iubea cu adevărat atunci când ia spus. Si este convins că da, dar…

Ce a fost în mintea Si-n inima lui atunci ? E inexplicabil. Dar ce este în inima ei acum … este destul de explicabil. Este rănită. Ea crezut cu adevarat ce îi spune ”iubitul ei”; el era sigur că o iubeSte Si va rămâne ”iubita lui” toată viaTa. Cine a greSit ? Cine este acum de vină ?

Se caută un vinovat si nimeni nu ridică mâna. Dintr-un colt, din cufărul cu scrisori si lucruri pretioase, dintre ursuletii de plus si inimioare, dintre fotografii si cuvinte, se ridică o mână. Cu glas tremurător ”te iubesc” spuse: Eu sunt vinovat.

Si fără să mai zică nimic se aseză înapoi pe ursuletii de plus, pe scrisori, pe sms-uri, pe conversatiile online… Dar parcă ar mai fi vrut să mai spună ceva, să mai spună că a fost fortat si împins de la spate, să mai spună că a fost constrâns si înghesuit. Ar fi vrut să mai spună că nu-i vina lui că a fost pus pe toate gardurile, că nu-i vina lui că unii s-au obisnuit să-l zică fără să mai gândească si să mai simtă. Dar era prea târziu, prea târziu…
Sursa : Alt om

08.11.2008

Cea mai bogata familie din biserica

Nu voi uita niciodata Pastele din 1946. Aveam doar 14 ani si mai ramasesem doar trei fete acasa. Dupa mine era sora mea mai mica Ocy de 12 ani si inaintea mea era sora mea mai mare Darlene, care avea 16 ani. Traiam pe vremea aceea in casa noastra veche, impreuna cu mama noastra si nu aveam idee pe vremea aceea ce inseamna sa-ti lipseasca ceva, sau ce inseamna sa ai lucruri multe.

Tatal meu murise cu 5 ani mai inainte, lasand-o pe mama cu 7 copii sa-i creasca mai departe, mai toti in scoala, dar fara sa avem vreun ban de pe urma lui. Ajunsi in 1946 surorile mai mari se casatorisera deja si se mutasera la sotii lor, iar fratii nostri mai mari plecasera la oras, la munca.

Cu o luna inainte de Paste, pastorul nostru a facut un anunt ca, la sfarsitul lunii, chiar de Paste, se va face o colecta speciala pentru a ajuta cea mai saraca familie din biserica. Ne-a cerut fiecaruia sa dam cat vom putea, cu toata generozitatea noastra, ca sa putem ajuta intr-adevar pe acei oameni. Cand ne-am intors acasa, am inceput sa vorbim intre noi cum sa strangem bani intr-o luna de zile, ca sa putem contribui si noi la acel ajutor. Am facut planul ca sa cumparam 50 de pounds (livre) de cartofi si sa mancam din ei timp de o luna, fara nimic altceva, ca sa facem economie de 20 de dolari. Apoi ne-am gandit sa nu mai ascultam la radio seara si sa nu mai folosim curentul electric, adica lumina seara, ci lumanari, ca sa reducem cheltuielile de electricitate.
Continuare in pagina anexa

06.11.2008

Limitele părinţilor

Pot să îţi dau viaţă, dar nu pot trăi pentru tine.
Pot să te învăţ lucruri, dar nu te pot obliga să le asculţi.
Pot să-ţi arăt direcţia, dar nu te pot duce acolo.
Pot să-ţi dau libertate, dar nu pot să răspund pentru ea.
Pot să îţi arăt care este diferenţa dintre bine şi rău, dar nu pot decide pentru tine.
Pot să-ţi cumpăr îmbrăcăminte frumoasă, dar nu te pot face frumos în interior.
Pot să-ţi dau un sfat, dar nu-l pot accepta eu pentru tine.
Pot să-ţi ofer dragostea, dar nu ţi-o pot impune.
Pot să te învăţ să împarţi, dar nu te pot face să nu fii egoist.
Pot să te învăţ adevărurile vieţii, dar nu-ţi pot face o reputaţie.
Pot să te învăţ să te fereşti de alcool, dar nu pot spune “nu” în locul tău.
Pot să te previn despre efectele tutunului, dar nu te pot opri să le foloseşti.
Pot să te învăţ ce-i bunătatea, dar nu ţi-o pot impune.
Pot să te învăţ cum să trăieşti, dar nu-ţi pot da viaţa veşnică.
Sursa : Sotia credincioasa

03.11.2008

Iosif Augustin - bucuria de fiecare zi!



Cum este sa fii parinte? Ca si cand ai avea tot timpul o sursa nesecata de bucurie. Te intorci de la lucru - ea este acolo. Vii de la biserica - ea este cu tine. Te duci la piata - este in inima ta. Indraznesc sa spun ca un copilas este modalitatea prin care Dumnezeu a vrut si a reusit din plin sa ne uimeasca pe noi: eu si Emiliuta. Este o scrisoare de dragoste primita din cer pe care o citim in fiecare minut si nu ne mai saturam.

Un copil inseamna bucurie, o bucurie de nedescris… si numai parintii stiu asta.

Sursa : Ganditorul