Metode de disciplinare - de Cusman Cionca

Modelarea comportamentului copiilor este preocuparea vitala a parintilor. Am discutat despre cateva cai de a realiza aceasta, dar care este cea mai potrivita metoda intr-o anumita situatie? Metode care dau rezultate bune in anumite imprejurari esueaza in altele. Trebuie sa stim cand sa aplicam o strategie sau alta. Desi nu exista solutii universal valabile, avem la dispozitie o serie de principii pe care ne putem baza pentru alegerea metodelor de disciplinare. Acest articol isi propune sa ofere cateva linii orientative in acest sens. -
Imitarea
In procesul de educare a copilului, avem la dispozitie o metoda care nu presupune niciun efort din partea noastra: imitarea. O folosim constant cu rezultate variate. Cand noi insine ne purtam cum se cuvine, copiii nostri invata sa se poarte frumos. Cand actele noastre comportamentale dovedesc lipsa de maturitate, ce altceva pot invata copiii de la noi? Imitarea se situeaza mai presus de orice alta „metoda” de educare. In cea mai mare parte a sa, comportamentul copilului este o oglinda a celui parintesc. Unicul mare dar pe care il putem oferi copiilor nostri este exemplul personal. Alte „metode” de disciplinare sunt, in realitate, descrieri de buna purtare in folosul parintilor. Ele nu inlocuiesc exemplul, doar ne ajuta sa-l dam copiilor nostri.
Comunicarea
Copilul nu poate raspunde la cerintele noastre, daca nu intelege ce asteptam de la el. Aceasta inseamna ca disciplinarea trebuie sa inceapa cu o buna comunicare intre parinti si copii. Uneori este de ajuns sa stam de vorba cu ei. In alte situatii, trebuie folosite metode diferite. Oricum ar sta lucrurile, incepem intotdeauna cu comunicarea. Telul nostru final este autodisciplina, iar comunicarea este primul pas spre realizarea autocontrolului.
Comunicarea poate sa fie un simplu „nu” adresat unui copil de 10 luni care-si arunca mancarea pe podea. Dar, intrucat un simplu „nu” este rareori suficient la aceasta varsta, trebuie sa fim gata sa continuam cu alta metoda. Mintea unui copilas de 9 luni nu poate patrunde sensul consecintelor logice, intrucat el nu face nicio legatura intre actul lui si al parintelui. In acest caz se foloseste pedeapsa corporala. Dar, daca-i dam peste manuta copilului pentru ca arunca mancarea pe jos fara sa-i spunem mai intai „nu”, facem o nedreptate. Intai trebuie sa vina avertismentul verbal si apoi pedeapsa corporala.
Consolidarea
Urmatoarea etapa in procesul de formare a comportamentului la copil este consolidarea cu ajutorul recompenselor. Un compliment, o imbratisare sau o inghetata, toate acestea sunt posibilitati de stimulare a comportamentului dezirabil. Oricare din aceste stimulente sporeste sansa repetarii lui! Si banii constituie un mijloc eficace de stimulare, dar prezinta dezavantaje, cum ar fi imposibilitatea de a-i acorda in cantitati mari. Chiar in privinta principiilor exista dispute. Majoritatea parintilor nu vor sa-i invete pe copii sa faca totul pentru bani. Cu toate limitele sale, principiul consolidarii cu ajutorul recompenselor joaca, desigur, un rol important in controlul procesului de modelare a comportamentului copilului. Cred ca cea mai buna intrebuintare a recompensei financiare este acordarea acesteia ocazional, pentru acte deosebite, nu pentru indeplinirea sarcinilor obisnuite in cadrul familiei. Astfel, se impiedica formarea ideii ca „este indreptatit sa primeasca plata”, precum si a motivatiei gresite. Banii devin astfel un fel de prima acordata pentru purtare exceptionala.
Consecintele naturale
Daca comunicarea nu si-a atins scopul, putem apela la consecintele firesti. Aceasta metoda este eficienta pentru stingerea oricarui comportament negativ, dar este, desigur, contraindicata atunci cand exista riscul sa provoace vatamare corporala grava. Problema noastra, a parintilor, este ca ne ferim de aplicarea consecintelor firesti ca metoda de disciplinare; ne este teama sa nu-i facem rau copilului si nu putem suporta sa-l vedem suferind. Ne gandim: „Nu pot lasa sa se intample asa ceva copilului meu”, asa ca intervenim. Va sfatuiesc, totusi, sa nu permiteti temerilor personale sa va impiedice sa faceti ceea ce trebuie pentru educarea copilului. Este mai bine sa sufere putina durere fizica, decat sa fie in permanenta cicaliti, loviti peste mana si angrenati in lupta pentru putere. Durerea temporara provocata de urmarile firesti ale unui act comportamental negativ este cel mai bun mijloc de a preveni ani intregi de nefericire. Da aproape intotdeauna rezultate mult mai bune decat toate vorbele si pedepsele din partea parintilor.
Pedeapsa corporala
La pedeapsa corporala se apeleaza in ultima instanta, atunci cand au dat gres toate celelalte metode care incurajeaza formarea autodisciplinei. Aplicarea pedepsei cu bataia usoara dezvolta sentimentul de dependenta la copii. Desi este necesara uneori, sa nu uitam ca nu slujeste la dezvoltarea autodisciplinei, ceea ce constituie o limita. Dumnezeu Se foloseste de provocarea durerii fizice pentru a-i ajuta pe fiii Sai sa traga invataturile cuvenite. Si noi trebuie sa procedam la fel. Sa limitam folosirea acestei metode de disciplinare numai in cazurile in care toate celelalte au dat gres.

Preluat din Viata de Familie

Mami, ce e aia “transsexual”?

Păi, e ca tataDer, mamaDie şi copilulDas. Sau ca tataDas, mamaDas şi copilulDas. Încă nu la scară mondială, dar teribil de alarmant! Dacă tot s-a ajuns la capăt cu demitizarea, atunci am ajuns la început… Androginii sunt… pe masa de operaţie şi… prin şcoli, pe la locul de muncă. O anumită specie…
Mai ştiţi cum e cu întrebările de genul:
- Aştepţi bebe?
- Da, sunt foarte fericită.
- Şi ce o să fie? Ştii deja?
- Ce-a vrea Domnul, numai sănătos să fie!
Ei bine, astfel de întrebări nu sunt de viitor. O să le uităm în curând, ca şi răspunsurile de acest fel.
Azi poţi determina sexul copilului, deci nu se mai pune problema să iasă “ce vrea Domnul”. (Nici măcar Mother Nature.)
Citeste intregul articol in blogul lumea adam(a)ica

Viata de familie - de LUIGI MITOI

La sfârşitul creaţiei, Dumnezeu a afirmat de cinci ori că toate lucrurile sunt ,,foarte bune", cu excepţia singurătăţii lui Adam. Soluţia Creatorului a fost să continue procesul creaţiei, aducând în felul acesta în existenţă o femeie, pe Eva. Acum este rândul lui Adam să aprecieze la superlativ soluţia lui Dumnezeu şi singurătatea lui să se încheie pentru totdeauna.
Dacă alături de toată creaţia, familia a fost un lucru foarte bun, de ce astăzi sunt atâtea eşecuri, nefericire, lacrimi şi durere? La această întrebare se străduiesc deopotrivă să ofere răspuns sociologia, psihologia, teologia, însă peisajul vieţii de familie este din ce în ce mai sumbru. Această realitate se răsfrânge negativ asupra generaţiei tinere care este descurajată să viseze la o viaţă de familie fericită. Căsătoria este uşor confundată şi înlocuită cu concubinajul, coabitarea sau curvia, or rezultatele sunt pe măsură. Care este secretul succesului în viaţa de familie - este mit, mister, miracol sau muncă şi maturitate?
Din punct de vedere al vieţii de familie, statisticile din Statele Unite şi Europa sunt dezolante şi descurajatoare. Mii de copii se nasc fără să ştie cine este tatăl lor sau asistă îngroziţi şi neputincioşi la certuri violente şi divorţul părinţilor, pierzând pentru totdeuna dreptul să spere la o viaţa de familie împlinită. În Europa la fiecare 30 de secunde o familie sfârşeşte prin divorţ sau un copil este ucis înainte să se nască. În ciuda acestor nefericite realităţi, oamenii au explicaţii şi justificări încercând deopotrivă să se dezvinovăţească. Până la urmă nu este nimeni vinovat şi această ridicolă anormalitate a devenit normală. Unii dau vina pe sărăcie, dar maşinile nu mai încap pe şosele; alţii dau vina pe lipsa de educaţie, dar nu mai încăpem de diplome; bărbaţii dau vina pe Eva, femeile dau vina pe Adam, amândoi dau vina pe Şarpe. Care este până la urmă adevărul? Nimeni nu vrea să se gândească în mod biblic la Dumnezeu, la Creatorul trădat în grădină, la Făcătorul părăsit în Eden, la procesul dureros şi la toate consecinţele lui. Nimeni nu mai are putere să spere în soluţia restauratoare a lui Dumnezeu, nimeni nu se mai gândeşte la ,,sămânţa femeii" care urma să vină, numeni nu e interesat să ştie dacă a venit sau nu. Căutăm răspuns în cărţi, în plăcere, în bani, în vacanţe, în aventuri, în coaliţii, în tehnologie şi respingem răspunsul din inima noastră, care ne cheamă zilnic spre Dumnezeu.
Viaţa de familie nu poate fi fericită, dacă partenerii nu sunt fericiţi, nu poate fi sfântă, dacă partenerii nu sunt sfinţi. Viaţa de familie este exact ce o fac cei doi parteneri, este expresia caracterului şi personalităţii lor. Oamenii, înainte de orice altceva, au nevoie de Dumnezeu, au nevoie de restaurarea relaţiei cu Creatorul părăsit, au nevoie de acceptarea soluţiei lui Dumnezeu, oferită în persoana sfântă a Mântuitorului Hristos. Câtă lumină are generaţia noastră, dacă nu vede o soluţie veche de 2000 de ani, timp în care încearcă să o inventeze? Viaţa de familie este inventată de Dumnezeu şi trebuie să funcţioneze după principiile Sale. Biblia este manualul de folosire, or ea vorbeşte despre pocăinţă şi neprihănire, despre mărturisirea şi părăsirea păcatului. Generaţia tânără are dreptul să spere la o viaţă de familia fericită numai atunci când îşi pune viaţa şi destinul în mâna lui Dumnezeu, numai atunci când vor citi Biblia şi se vor ruga. Tehnologia modernă reuşeşte fabricarea avioanelor şi maşinilor performante, însă fericirea, pacea, liniştea, bucuria, viaţa de familie împlinită este monopolul lui Dumnezeu. El îi cheamă pe oameni de 2000 de ani prin Hristos să accepte fericirea şi în viaţa acesta şi în cea viitoare. Viitorul şi fericirea oamenilor, al familiei stă în împăcarea cu Dumnezeu, în pocăinţă faţă de păcat şi în credinţă faţă de Dumnezeu. Familia este puternică şi fericirea ei este garantată atunci când partenerii trăiesc cu Dumnzezeu şi împlinesc poruncile Lui.

Tata si printesele lui

Timpul meu subiectiv a cântărit drept ani, sau secole aceste aproape 3 luni de distanţă, alţii însă spun: dar deja a trecut atâta vreme?! Fetele mele însă au măsurat şi ele timpul, au înmulţit cu neînţeles fiecare minut. Dar e gata, el aici, prinţesele fascinate, fermecate de el, de tata. ” I tata?” (unde e tata ?) întreabă Nati în zori. De ce a plecat tata la servisi fara Raissa ? întreabă şi Rai. Şi când revine seara, eu nu mai contez. E acea trecere în umbră care mă onorează şi mă fericeşte, ele se joacă cu tata. Tata să le ţină de mânuţă pe stradă, tata să le scoată din maşină, tata să le iubească dacă se lovesc, tata să le dea pe hilintă în parc…tata, tata, tata. Şi tata le adoră, şi se joacă cu ele, şi le răsfaţă. Eu mă bucur să văd că prezenţa lui nu e doar fizică în vieţile lor.Se ştie ce important e pentru fete relaţionarea la tată. Pentru sănătatea lor emoţională, pentru verticalitatea deciziilor lor. Pentru mai târziu… Iubirea şi acceptarea din partea tatălui le conferă echilibru. Şi fericire nemăsurată acum. Citiţi numai asta pe chipul Raissei

Preluat din blogul Chrina

Dumnezeu mi-a salvat căsnicia - de Kathy Gilmore

După cinci ani de căsnicie, soţul meu mi-a mărturisit că a comis adulter cu nenumăraţi bărbaţi din ziua căsătoriei noastre. Paul şi cu mine ne-am întâlnit nu la mult timp după ce am terminat colegiul. Mă dusesem la un studiu biblic, şi în clipa în care l-am văzut am ştiut că va fi soţul meu. Nu a fost tocmai dragoste la prima vedere, ci un sentiment calm de siguranţă şi de dedicare de care nu m-am îndoit niciodată că venea de la Dumnezeu. Cu toate acestea, la a doua noastră întâlnire, o bombă a zguduit imaginea idilei mele în Eden. La capătul cărării pe care ne plimbam, mi-a arătat câţiva oameni şi a spus: „Vezi oamenii aceia? Sunt gay. Şi aşa sunt şi eu”. Acelea au fost ultimele cuvinte rostite pentru următoarele două ore. Milioane de întrebări se luptau pentru atenţie în acele prime momente şi erau de luat decizii care aveau să întărească sau să distrugă relaţia noastră. Cea mai importantă întrebare era: „Ce cred eu cu adevărat?”.

Continuare in pagina anexa